Poporul lui Dumnezeu este aparatorul Dreptei Credinte

 

Poporul lui Dumnezeu este apărătorul Dreptei Credinţe

 

Sfintele Sinoade Ecumenice s-au întrunit în vremuri de mari primejdii pentru Sfânta Credinţă Ortodoxă şi au hotărât, călăuzite fiind de Duhul Sfânt, asupra căilor de urmat în faţa agresivităţii ereziilor. Niciunul din aceste Sinoade nu a fost ab initio declarat drept Ecumenic. Abia după receptarea lor de către Poporul lui Dumnezeu au fost recunoscute ca fiind Ecumenice şi normative pentru întreaga Biserică.

Au existat sinoade care, în ciuda a ceea ce au hotărât ierarhii prezenţi, au fost respinse de către Poporul lui Dumnezeu pentru că au hotărât împotriva adevărului revelat.

În expunerea de faţă, mă voi opri asupra câtorva sinoade respinse şi condamnate de pliroma Bisericii lui Hristos, cu evidenţierea atributului de infailibilitate pe care Poporul agonisit de Dumnezeu, clerici şi mireni, l-a primit de la Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

1.În secolul V Eutihie, un stareţ de mănăstire, a început să propovăduiască, împotriva Revelaţiei Dumnezeieşti, erezia potrivit căreia Mântuitorul nostru Iisus Hristos a avut o singură fire, cea dumnezeiască, întrucât firea omenească a fost absorbită de aceasta. Erezia poartă numele de monofizitism şi ea există şi în zilele noastre, fiind păstrată de grupările eretice, numite necalcedoniene.

În vâltoarea acestor tulburări, a fost convocat un sinod la Efes în anul 449. Acesta a intrat în istorie sub numele de ,,tâlhăresc”, din motive pe care le voi expune în continuare. Vom regăsi multe similitudini cu sinodul II tâlhăresc din Creta, în anul 2017. Asfel, eunucul Hrisafie, cu mare influenţă la curtea imperială, a orânduit în aşa fel încât episcopii care păstrau Învăţătura cea dreaptă să nu participe. Această selecţie s-a făcut şi pentru adunarea din Creta şi rezultatele le vedem acum. Preşedinţia sinodului a fost încredinţată unui eretic monofizit, patriarhul Dioscor al Alexandriei. În Creta a prezidat patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului, eretic cunoscut şi recunoscut ca atare de Biserică. Sinodul I tâlhăresc din Efes a avut ca forţe de ordine pe călugării parabolani, care ascultau orbeşte de un oarecare eretic, Barsuma. În Creta ,,ordinea” a fost asigurată de serviciile secrete americane.

Patriarhul eretic Dioscor a impus dintru început condamnarea Învăţăturii Ortodoxe despre cele două firi ale Mântuitorului şi a afirmat cu tărie învăţătura eretică a monofiziţilor. Lucrările au degenerat, încât s-a ajuns la violenţă, în urma căreia bunul Patriarh al Constantinopolului, Flavian, apărător al Ortodoxiei, a fost bătut crunt, iar după trei zile a murit. Acest fapt a pus asupra sinodului pecetea de ,,tâlhăresc’’, nume cu care a intrat în istorie.

Se părea că monofizitismul a biruit. A fost vremea ca acest violent sinod să fie receptat de Biserică. Poporul lui Dumnezeu s-a opus samavolniciei ereticilor monofiziţi şi a restatornicit Dreapta Învăţătură Ortodoxă.

2.În secolul VIII, s-a pornit o mare prigoană împotriva Bisericii din pricina sfintelor icoane. Duşmanii acestora doreau în tot chipul îndepărtarea lor din sfintele biserici şi din casele credincioşilor. Deoarece împăraţii vremii îmbrăţişaseră erezia iconoclastă, vrăjmaşii sfintelor icoane aveau o puternică susţinere. Pentru a da tărie iconoclaştilor, în anul 754 a fost convocat un ,,sinod” în apropiere de Calcedon. Iniţiatorii lui au pretins că ar fi vorba de un sinod Ecumenic, ceea ce era împotriva uzanţelor Bisericii, fapt dovedit ulterior. Au participat nu mai puţin de 338 de episcopi, număr impresionant pentru acea vreme. Determinant n-a fost numărul acestora, ci faptul că s-au opus în unanimitate sfintelor icoane, hotărând că acestea trebuie îndepărtate din sfintele biserici şi distruse.

Ce s-ar fi întâmplat dacă lucrurile ar fi rămas precum au hotărât episcopii la acest pseudo-sinod? Astăzi n-am mai avea icoane în sfintele locaşuri şi am boli cu toţii în erezia iconoclastă, primejduindu-ne mântuirea.

Dumnezeu a hotărât altfel. ,,Dacă majoritatea clerului superior, terorizat de puterea  împăratului, s-au plecat, călugării au manifestat o rezistenţă dârză faţă de hotărârile pseudosinodului VII ecumenic şi ale voinţei împărăteşti. Îndârjiţi de lupta dreaptă şi de protestele venite din Apus şi din eparhiile răsăritene, ce nu aparţineau Împeriului bizantin, care înfierau toate cele hotărâte la 754, rezistenţa călugărilor, a femeilor pioase, precum şi a mulţimii dreptcredincioase, a umplut de mânie pe împăratul Constantin” (Rămureanu, Şesan, Bodogae, Istoria Bisericească Universală, EIBMO, Bucureşti, 1975, p. 311). Aşadar, voia lui Dumnezeu s-a înfăptuit prin Poporul binecredincios, care a restabilit, prin multe jertfe,  învăţătura dreaptă despre sfintele icoane, şi un sinod ce se pretindea ,,ecumenic” a sfârşit drept un jalnic sinod eretic şi mincinos.

3.În secolul al XV-lea, Împeriul Bizantin  se afla sub ameninţarea teribilă a turcilor. În aceste circumstanţe, împăraţii bizantini aveau imperioasă nevoie de ajutor din partea apusenilor, care se despărţiseră de Biserică prin marea schismă din 1054. Papa a condiţionat ajutorul de acceptarea de către Biserică a primatului său, împreună cu toate ereziile îmbrăţişate de catolici. În acest sens, a fost convocat Sinodul de la Ferrara-Florenţa(1438-1439), cu participarea ierarhilor Bisericii, laolaltă cu apusenii, spre înfăptuirea mult doritei uniri.

După îndelungi şi aprinse dezbateri, ierarhii Răsăritului au cedat şi au hotărât unirea cu Roma eretică. S-au opus Sfântul Marcu Eugenicul şi alţi cinci episcopi. Aceştia erau, numericeşte vorbind, inferiori curentului general care a hotărât unirea cu Roma. Ceea ce i-a ridicat deasupra tuturor a fost faptul că aveau de partea lor adevărul revelat, şi în numele acestui adevăr au apărat Dreapta Credinţă a Bisericii Ortodoxe.

Când ierarhii răsăriteni s-au întors de la Ferrara-Florenţa, reacţia poporului dreptcredincios a fost promptă şi vehementă. Au fost priviţi ca nişte trădători ai Credinţei şi înfieraţi cu toată asprimea, încât în cele din urmă, actul unionist n-a produs niciun efect, rămânând un simplu document în arhivele papalităţii.

Ne întrebăm iarăşi: ce s-ar fi întâmplat dacă Poporul lui Dumnezeu nu şi-ar fi spus cuvântul hotărâtor? Desigur, astăzi am fi nişte ,,onorabili’’ eretici papistaşi.

4.După îndelungi şi minuţioase pregătiri, în iunie 2016 s-a întrunit în Creta ceea ce mulţi numesc sinodul II tâlhăresc. Dinainte a fost intitulat ,,sfânt şi mare’’ şi chiar ,,ortodox’’. Nimic din toate acestea. Adunarea cretană s-a dovedit a fi o mare trădare  a lui Hristos şi a Sfintei Sale Biserici, un pas înainte spre crearea unei religii unice, care urmează să-l aibă ca dumnezeu pe antihrist. Niciunul din ierarhii semnatari ai documentelor cretane nu cutează să spună poporului adevărul despre adunarea lor din Creta. Ba mai mult, au introdus în text prevederi punitive pentru cei care ar cuteza să-l conteste sau să schimbe ceva, anulând dintru început poporului dreptul de a-l recepta exact aşa cum merită. Poporul lui Dumnezeu a reacţionat prompt şi, încet-încet, se conturează o atitudine de respingere şi condamnare. În Romania avem deja şase preoţi ,,caterisiţi’’ şi mulţi alţii dojeniţi sau opriţi de la slujire. Monahii şi monahiile care se opun ereziilor cretane sunt bătuţi şi alungaţi din mănăstiri. Din ce în ce mai mulţi mireni se informează şi se opun trădării cretane, tocmai de ceea ce se temeau cinstiţii noştri ierarhi.

În data de 4 aprilie 2017 a avut loc, cu voia lui Dumnezeu, o sinaxă lângă Tesalonic. Au participat clerici şi mireni care au luat poziţie critică faţă de marea trădare din Creta şi au cerut întrunirea unui Sinod. Lucrările Sinaxei au fost deschise, participarea, liberă, spre deosebire de adunarea cretană, unde serviciile secrete au avut grijă să ţină poporul la distanţă.

Concluzii

Istoria dovedeşte faptul că Biserica lui Hristos nu poate fi biruită nici de ,,porţile iadului’’ (Matei 16, 18). Cei care au nădejdea că de data aceasta lucrurile vor sta altfel, vor avea o mare dezamăgire. Se va vedea cu limpezime că ,,stâlpul şi temelia adevărului’’ (I Timotei 3, 14), Sfânta Biserică Ortodoxă, îşi va spune cuvântul, adevărul va fi restabilit, în pofida vrerii cinstiţilor ierarhi care se socotesc stăpâni ai Bisericii şi nu umili slujitori ai ei. Să nu se înţeleagă că membrii mireni ar deţine în Biserică atributul infailibilităţii. Acesta aparţine Bisericii întregi, păstori şi păstoriţi. Ceea ce am vrut să scot în evidenţă este faptul că atunci când ierarhia a greşit, poporul a intervenit, luând cuvenita distanţă faţă de eretici şi apărând adevărul revelat.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s