Sfaturi absolut necesare pentru Sfanta Spovedanie

Să găseşti astăzi un duhovnic bun, este un lucru din ce în ce mai greu. Explicaţiile sunt mai multe, eu m-aş opri la două din ele.                   

  Înainte de toate, administrarea Sfintei Taine a Spovedaniei este deosebit de dificilă, deoarece duhovnicul lucrează aici asupra sufletelor penitenţilor, care adesea mărturisesc păcate deosebit de grele, împrejurări pe care preotul nu le-a mai auzit niciodată, şi pentru care trebuie să ia hotărâri, să dea sfaturi şi canoane potrivit Tradiţiei Sfintei Biserici, să arate înţelegere celui împovărat de păcate, să păstreze un echilibru între Sfintele Canoane şi dispoziţia de îndreptare, adică să nu fie prea aspru, dar nici deosebit de îngăduitor. Marii noştri duhovnici au ajuns la această măsură după ani şi ani, şi, mai ales, după anevoioase urcuşuri duhovniceşti. Un preot mărturisea odată că abia după treizeci de ani de pastoraţie s-a simţit, cu adevărat, preot. Şi-i dau dreptate.

Al doilea motiv ar fi ,,pregătirea’’ viitorilor preoţi pentru  pastoraţie, în anii de studii Teologice, în seminare şi facultăţi. Mă tem că programele acestor instituţii Teologice sunt încărcate, deliberat, de lucruri inutile şi dăunătoare, cele esenţiale pentru formarea duhovnicească sunt marginalizate. Mă tem că viitorii preoţi sunt ,,pregătiţi’’ nu pentru o pastoraţie apropiată de sufletele oamenilor, ci mai curând pentru a ocupa nişte parohii în care să se comporte aidoma unor funcţionari de rând, buni strângători de biruri. Şi-atunci de ce să ne mai mirăm că avem preoţi tineri care, literalmente, au desfiinţat Sfânta Taină a Spovedaniei?! Răspund în faţa lui Dumnezeu pentru ceea ce afirm, şi dacă vreodată mi se va cere, voi da exemple de persoane şi fapte. Citind în continuare cele scrise, veţi vedea că lucrurile stau întocmai, şi poate încă şi mai rău.

Şi acum câteva sfaturi pentru toţi care au buna deprindere de a îngenunchia sub epitrahilul duhovnicilor.

1.Poate veţi fi remarcat că unii preoţi spovedesc îmbrăcaţi în toate veşmintele preoţeşti, la fel ca atunci când slujesc Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. Este modul corect de a sta în faţa credinciosului care vine la Sfânta Spovedaniei pentru tămăduirea sufletului şi a trupului. Biserica îngăduie, în caz de urgenţe, care nu sunt puţine, să spovedeşti doar cu epitrailul şi felonul. Sunt prea frecvente cazurile când duhovnicul spovedeşte doar cu epitrahilul. Este o primă încălcare gravă a bunelor rânduieli statornicite de Biserică, deoarece cartea bisericească spune desluşit: ,,Duhovnice, venind la tine cei ce vor să se mărturisească, să stai tu îmbrăcat în toate veşmintele preoţeşti înaintea icoanei Stăpânului Hristos şi, chiar de ar fi şi lucru în grabă, fără epitrahil şi felon să nu îndrăzneşti a mărturisi’’. De se va întâmpla să ajungeţi în faţa duhovnicului care are doar epitrahilul, atrageţi-i atenţia cu dragoste şi bună cuviinţă. De se va conforma cerinţelor Bisericii, îngenunchiaţi şi vă spovediţi. Este un bun prilej de a vedea vrednicia duhovnicului şi a şti dacă între el şi dumneavoastră se poate statornici o relaţia bună, ca între părinte şi fiu duhovnicesc.

2.Din modul cum citeşte Rugăciunile de la Spovedanie, aşezat sau grăbit, cu evlavie sau cu mintea risipită, superficial sau temeinic, în întregime sau cu multe lacune, ne vom da seama de calitatea duhovnicului pe care-l avem în faţă şi la care ne deschidem sufletul. Este evident că cel ce vine la spovedanie nu cunoaşte rânduiala acesteia în întregime, dar va fi lesne de desluşit râvna preotului, mai ales dacă s-a spovedit şi la alţi duhovnici. Credinciosul să arate îngăduinţă, căci preotul de multe ori este obosit, după ce a stat ore întregi şi a dialogat cu credincioşii şi a trebuit să cumpănească şi să-i mulţumească pe toţi. Oricum, duhovnicii buni rămân tăinuiţi doar din smerenie şi pentru o vreme, credincioşii vor şti să-i găsească şi să păstreze bune legături cu dânşii.

3.Există o tendinţă primejdioasă la unii duhovnici, aceea de a nu da canon penitentului. Dacă se întâmplă această anomalie, credinciosul să ceară el însuşi canon. Dacă totuşi nu i se dă, să evite a se mai spovedi la asemenea ,,duhovnic’’, căci atitudinea lui trădează grave dedesupturi pe care acesta le tăinuieşte cu grijă. Am citit cartea unui duhovnic clujean în care ne spunea cu nonşalanţă că el nu dă canon (epitimie) celor care se spovedesc, deoarece, zicea dânsul, nici Preasfinţitul Episcop Vasile Someşanul, vrednicul arhiereu al lui Hristos, nu obişnuieşte să facă acest lucru. Mă îndoiesc. Preasfinţia Sa este un duhovnic vrednic şi încercat. Să revenim la canonul pe care-l primim la spovedanie. Cartea sfânta spune aşa, ca îndemn pentru duhovnic: ,,Şi aşa slobozindu-l cu pace (pe penitent, n.a), să-i dai canonul după potriva păcatelor lui; şi de va fi făcut păcate mai multe şi mai mari, să-i dai canon mai mare, adică să fie oprit de la Sfânta Împărtăşire ani mai mulţi; iar cele mai uşoare păcate să-i ierţi lui, pentru canonul cel mai mare ce i-ai dat’’. Cum cutezaţi, stimaţi dascăli de Teologie să-i învăţaţi pe tinerii teologi că nu-i necesar canonul? Cum cutezaţi, cinstiţi preoţi să refuzaţi a da canon celor care vă vin la spovedanie, ştiind că Sfânta Taină este completă numai după împlinirea canonului dat? De ce nesocotiţi această cerinţă a Sfintelor Canoane?

Pentru credincioşi spun aceasta: dacă în mod repetat ,,duhovnicul’’ refuză să vă dea canon, depărtaţi-vă de el, nu şi de Sfânta Spovedanie.

4.Recent, părintele Ciprian Staicu a dezvăluit nişte practici absolut aberante, în afara tuturor uzanţelor bisericeşti, petrecute la Schitul Oituz, din judeţul Bacău: aceea de a îndemna credincioşii să se spovedească în faţa unei icoane, să înştiinţeze duhovnicul printr-un bip, şi tot printr-un bip să primească dezlegare. După aceea credinciosul putea să se ,,împărtăşească’’ singur din ceea ce primise, din vreme, într-o cutiuţă. Pare de domeniul incredibilului şi totuşi n-am motive să mă îndoiesc de existenţa acestor practici. De altfel, l-am rugat, telefonic, pe părintele Macarie să revină la bunele rânduieli ale Sfintei Biserici.

Feriţi-vă de asemenea sacrilegii ca de foc. Altfel, ne primejduim grav mântuirea.

5.Grave abateri de la rânduielile bisericeşti ni se semnalează de la Cluj, chiar de credincioşi. O seamă de preoţi spovedesc şi apoi dau dezlegare ca respectivii credincioşi să se împărtăşească de mai multe ori la rând, în temeiul aceleaşi spovedanii. Profund greşit. Părinţii sfătuiesc să ne spovedim ori de câte ori ne simţim împovăraţi de păcate, apoi să ne împărtăşim, dacă ni se dă dezlegare, dar de fiecare dată Sfânta Împărtăşire să fie precedată, obligatoriu, de Spovedanie sinceră, curată, completă. E de prisos să mai spun că nu este bine să procedăm în felul descris mai sus, căci ne vătămăm grav sufleteşte. Noi dorim să ne împărtăşim ,,nu spre judecată sau spre osândă, ci spre tămăduirea sufletului şi a trupului’’. Este împotriva bunelor rânduieli bisericeşti.

6.Aminteam mai la început că sunt cazuri, nu spun multe, în care preoţii au desfiinţat pur şi simplu Sfânta Taină a Spovedaniei. Caz concret, ştiut, nu dau nume. Deocamdată. Preotul se duce la casa unei credincioase, unde mai vin două femei, pentru spovedanie. Li se citesc rugăciuni, bănuiesc, cele premergătoare mărturisirii păcatelor, şi atât. A daua zi, ,,duhovnicul’’ a revenit şi le-a împărtăşit! Fără mărturisirea păcatelor, fără canon, fără dezlegare. Strigător la cer! Ecumenism în floare. Las pe fiecare să cugete la aceste fărădelegi ce se petrec sub ochii noştri. Doamne, fereşte-ne de asemenea păcate.

Preot Ioviţa Vasile

 

Reclame

Caterisirile nedrepte

Caterisirea unui cleric este o pedeapsă grea, rânduită de Sfânta Biserică pentru fapte de gravitate deosebită, cum ar fi erezia, schisma, apostazia, desfrânarea, sperjurul, etc. Cel caterisit pierde dreptul de a sluji şi este trecut, pe bună dreptate, în rândul mirenilor.

Nu de puţine ori, caterisirea a fost pronunţată pe nedrept, din raţiuni diferite, cum vom vedea în continuare.

Sfântul Fotie, Patriarhul Constantinopolului a fost caterisit de papa Nicolae şi excomunicat de papa Adrian al II-lea, deşi n-aveau acest drept. Motivul: în anul 861 s-a ţinut la Constantinopol un Sinod care la recunoscut pe Sfântul Fotie drept Patriarh legitim, în disputa sa cu Ignatie.Trimişii papali au recunoscut la rându-le legitimitatea Sfântului, fapt pentru care, după ce s-au întors la Roma au fost şi ei caterisiţi pe nedrept. Trebuie să spunem că Sfântul Fotie a fost un mare apărător al Ortodoxiei, de aceea l-a şi destituit pe papa Nicolae, de data aceasta în mod justificat.

Caterisirea nedreaptă nu l-a împiedicat pe Sfântul Fotie să trăiască în sfinţenie şi să-şi continue slujirea arhierească la care a fost chemat. Aţi auzit cumva ca cei doi papi, Nicolae şi Adrian, să fie număraţi în rândul Sfinţilor? Cred că nu.

În secolul al XVIII-lea Antim Ivireanul a fost înlăturat din tronul arhieresc şi întemniţat de domnitorul fanariot Nicolae Mavrocordat, pentru atitudinea lui antiotomană şi pentru că era un mare apărător al poporului pe care îl păstorea. Patriarhul Ecumenic de Constantinopol s-a aliniat comandamentelor vremii şi l-a caterisit. Condamnat la exil pe viaţă, trebuia să ajungă la Mănăstirea Sfânta Ecaterina din Sinai, dar pe drum a fost ucis de cei care-l escortau, devenind astfel Sfânt Mucenic. După o vreme, Patriarhia Ecumenică i-a ridicat caterisirea. A fost un gest reparator care însă ne arată nedreptatea ce i s-a făcut. În anul 1992 a fost proslăvit în rândul Sfinţilor.

Prin sentinţa nr. 9 din 6 octombrie 1984, Părintele Gheorghe Calciu Dumitreasa a fost caterisit de ierarhii Bisericii Ortodoxe Române, nu pentru că ar fi avut vreo vină, ci pentru că aşa a ordonat securitatea ceauşistă a vremii. Se întâmpla după ce Părintele ispăşise pe nedrept 21 de ani în temniţele comuniste. Neavând vreo vină, i s-au inventat mai multe, care i s-au pus în sarcină. Citindu-le, rămâi stupefiat de absurdul acuzaţiilor. A urmat exilul forţat în Statele Unite. Părintele a ignorant caterisirea nedreaptă şi a continuat să slujească ca adevărat preot al lui Hristos şi să-şi trăiască viaţa în sfinţnie.

În anii din urmă ai comunismului, mulţi din preoţii noştri vrednici au emigrat în S.U.A. Toţi, fără excepţie, au fost caterisiţi din porunca securităţii, căci ierarhii noştri n-au găsit puterea de a se împotrivi unui regim criminal. Dimpotrivă, alcătuiau un cor care nu înceta să ridice osanale puternicilor zilei, ca după 1989 să înfiereze cu prefăcută indignare regimul pe care l-au slujit cu devotament.

A venit vremea adunării tâlhăreşti din Creta. Se ştia dinainte că va fi o întrunire de ierarhi ordonată de cei din afara Bisericii. Ce trebuia să ,,hotărască’’ pretinsul sinod a fost stabilit cu multă vreme înainte, şi nu de către ierarhii noştri. Ei au fost nişte docili executanţi. O seamă de vrednici slujitori ai Sfintelor altare s-au disociat de ierarhii prezenţi în Creta şi, urmând calea Sfintelor Canoane, au interupt pomenirea ierarhilor eretici şi trădători. Urmările nu au întârziat. Până în prezent şase dintre preoţi au fost caterisiţi pentru că şi-au ridicat glasurile întru apărarea Dreptei Credinţe, aşa cum au jurat înainte de a fi hirotoniţi. Alţii au fost dojeniţi sau opriţi de la slujire, cu intenţia vădită de intimidare. Monahii şi monahiile care n-au primit să-L trădeze pe Hristos sunt batjocoriţi şi alungaţi din Sfintele Mănăstiri, aşa încât putem spune că ne aflăm în plină prigoană.

Vrednici sunt! Vrednici sunt să-şi continue slujirea, fiecare după chemarea cu care a fost chemat, şi în niciun caz să nu se supună unor abuzuri evidente, căci pentru ierarhii români ereticii ecumenişti sunt la mare preţ, în vreme ce preoţii şi monahii vrednici sunt înlăturaţi. Sunt memorabile cuvintele unui adevărat arhiereu al lui Hristos spuse unui preot ,,caterisit’’: de-abia acum eşti adevărat preot al lui Hristos; cei caterisiţi sunt ei, cei căzuţi în erezie.

Doamne, ajută!

Preot Ioviţa Vasile

 

Consecințele primirii cipului pe frunte sau pe mana dreaptă!

          Este din ce în ce mai evident că însemnarea populaţiei va consta în implantarea unui cip pe frunte sau pe mâna dreaptă, exact cum a văzut Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan în momentul când i s-au descoperit evenimentele ultime ale veacului acestuia, exact cum le-a descris în Cartea Apocalipsei: ,,Şi-i sileşte pe toţi, pe cei mic şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei robi şi pe cei slobozi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte, încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel care are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Aici este înţelepciunea. Cine are priceperea să socotească numărul fiarei, căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase’’ (Apocalipsa 13, 16-18).

Prima consecinţă dezastruoasă a primirii semnului lui antihrist este lepădarea de Hristos. Odată însemnat, omul nu mai aparţine Mântuitorului, ci blestematului antihrist. Răspund celor care afirmă cu suficienţă şi inconştienţă că pot fi în continuare credincioşi lui Hristos. Aşa scrie Cartea Sfântă: ,,Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe fruntea sau pe mâna lui, va bea din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat în potirul mâniei Sale, şi se va chinui în foc şi pucioasă, înaintea Sfinţilor Îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au odihnă nici ziua, nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primeşte semnul numelui ei’’ (Apocalipsa 14, 9-11). Citiţi, vă rog, cu atenţie aceste cuvinte şi lăsaţi speculaţiile inutile precum că un cip nu ne poate face rău. Ne face răul cel mai mare: pierderea ireversibilă a mântuirii!

După cum se poate vedea, implantarea cipului se va face prin constrângeri de tot felul (,,sileşte pe toţi’’). Cei neîntăriţi în Credinţă se vor supune şi vor lua cipul, crezând că astfel îşi rezolvă problemele şi vor avea acces la bunurile materiale necesare traiului zilnic. Cumplită dezamăgire îi aşteaptă! Vom vedea ce ne spune în continuare Cartea Apocalipsei. Precizăm că exprimarea la trecut prezintă, de fapt, evenimente viitoare. ,,Şi s-a dus cel dintâi (Înger) şi a vărsat cupa lui pe pământ. Şi o bubă rea şi ucigaşă s-a ivit pe oamenii care aveau semnul fiarei, şi care se închinau chipului fiarei’’ Doamne, câtă limpezime în aceste cuvinte şi cu câtă uşurinţă pot fie ele înţelese! De înţeles vor înţelege numai cei aleşi. Buba rea şi ucigaşă va fi probabil o formă de cancer cu evoluţie rapidă. Dincolo de acestea, se vede deznodământul tragic al celor însemnaţi şi care îşi vor fi pus mari speranţe în implantarea cipului. Dacă buba rea şi ucigaşă va pricinui, oricum, moartea şi pierderea mântuirii, nu este mai bine să primim moarte mucenicească şi să fim încununaţi de Hristos în Împărăţia Sa? Tocmai acest lucru ni-l spune Domnul Iisus: ,,Căci cine va voi să-şi scape viaţa (primind cipul, n.a.) o va piede; iar cine va pierde viaţa sa (prin moarte mucenicească,n.a.), pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela o va mântui’’ (Marcu 8, 35)

De aceea vă spun tuturor iubitorilor de Hristos: nu primiţi cu niciun chip cipul şi nu vă închinaţi fiarei. Dacă deja avem acte conţinând cipuri, să curmăm această tendinţă şi să le refuzăm pe cele viitoare, deoarece, din aproape-n aproape, suntem îndreptaţi spre însemnarea finală. Să învăţăm şi să aprofundăm cuvintele sfinte ale Mântuitorului: ,,Nu vă temeţi de cei ce ucid trupul, iar sufletul nu pot să-l ucidă’’ (Matei 10, 28). Nu vom căuta mucenicia cu orice preţ, deoarece Însuşi Hristos îi va alege pe cei care-I vor fi Sfinţi Mucenici, şi-i va cruţa pe cei care nu vor avea puterea să treacă prin chinurile muceniciei.

Doamne, ajută!

Preot Ioviţa Vasile