Din lecturarea biografiei domnului Nifon Mihăiţă aflăm, fără surprindere, că s-a şcolit prin universităţi din Bucureşti, Anglia, Israel, Elveţia şi Canada. Nu ne interesează opera dânsului, pentru noi contează poziţia pe care o are în raport cu Biserica Ortodoxă Română şi faţă de Dreapta Învăţătură Ortodoxă. Spunând acestea mă gândesc că sunt situaţii când o persoană ocupă o funcţie importantă în Biserică, poartă un titlu şi veşminte arhiereşti, oficiază slujbe şi totuşi este în afara Bisericii. Criteriul unic şi negreşelnic de apreciere a cuiva este Dreapta Credinţă pe care o mărturiseşte, sau dimpotrivă, credinţa eretică la care se face părtaş.
Cu câţiva ani în urmă, domnul Nifon Mihăiţă a fost prezent la Busan, în Coreea de sud, la o întrunire ecumenică, ca reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române. Ceea ce a putut să rostească acest domn în discursul susţinut, îl situează fără drept de apel în rândul marilor eretici ai lumii. În cuvântarea de câteva minute, a proferat nu mai puţin de patru erezii, fapt rămas aproape fără ecou în România, dar înfierat cu asprime în Grecia de Înaltpreasfinţitul Serafim al Pireului. Enumerăm cele patru erezii, fiecare cu un scurt comentariu.
1.Unitatea Bisericii a fost pierdută. Este părerea dânsului, afirmată cu seninătate, cu capul acoperit sau descoperit, public, în orice caz. Se prea poate ca în anii de seminar să fi buchisit în Învăţătura de Credinţă Ortodoxă cele ce urmează: ,,Despărţirea n-a atins unitatea Bisericii, pentru că această unitate nu se poate destrăma niciodată, oricare ar fi numărul şi cxalitatea ereticilor, care se zmulg de la sânul Bisericii. Ereziile şi schismele, oricât de multe şi de mari, nu pot împărţi Biserica, pentru că ea stă strâns unită cu Capul ei, Care este Iisus Hristos. Unitatea Bisericii este mai presus de fire şi ea nu poate fi zdruncinată de nimeni’’. (Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă, EIBMO, Bucureşti, 1952, pag. 165). Textul acesta este mai mult decât lămuritor pentru toţi cei care bat drumurile ecumeniste, spunându-ne că ei vor refacerea unităţii Bisericii, unitate care există de la Cincizecimea ierusalimiteană şi va exista în veşnicie, neputând fi periclitată în niciun fel. Acest adevăr l-ar fi aflat de la un seminarist modest şi n-ar mai fi fost necesar să cutreiere lumea, decenii de-a rândul, în căutarea a ceea ce există şi e evident pentru orice om de bună credinţă.
2.Biserica existentă e divizată, este sacramental incompletă. Altă enormitate strigătoare la cer! Îl informăm pe domnul Nifon Mihăiţă, ca să afle măcar acum în al 73-lea an al vieţii, că Biserica lui Hristos nu este în criză, nu e împărţită şi are Sfinte Taine (sacramente, cum le zice dânsul) valide, le va avea până la sfârşitul veacului. Poate că dânsul se referă la biserica sa, acea apostată, la care ne îndeamnă Părinţii Bisericii să nu mergem cu niciun chip. Cu asemenea învăţături eretice, domnul Nifon Mihăiţă se situează, cu certitudine, în afara Bisericii lui Hristos şi are trei căi de urmat: să persevereze în erezie, să revină în Biserică prin pocăinţă şi prin rânduielile statornicite de aceasta, să plece de pe scaunul episcopal pe care-l ocupă abuziv. Pot să vă spun de pea cum calea pe care va merge. S-a pomenit vreodată în istorie ca un eretic să recunoască faptul că se află în rătăcire? Cred că nu.
3.Nu ştim care grupare creştină este urmaşa Bisericii vechi de la Ierusalim. Nu ştie domnia sa, sau poate se face că nu ştie, deoarece acestea sunt comandamentele vremii. În caz că, într-adevăr nu ştie, îi spunem noi, apăsat, ca să înţeleagă: Gruparea creştină numită Sfânta Biserică Ortodoxă este urmaşa Bisericii vechi de la Ierusalim, este singura Biserică, ce este în afara hotarelor ei este erezie, schismă rătăcire, apostazie, necredinţă. Şi încă ceva: nu vă cred câtuşi de puţin, domnule Mihăiţă, cănd afirmaţi asemenea elucubraţii, prefer să-L cred pe Fiul lui Dumnezeu, întrupat în istorie, Cel care ne-a spus despre Sfânta Biserică aceea că nici porţile iadului nu o vor birui. Dacă tot aţi hotărât în Creta ca orice sectă e ,,biserică’’, de ce n-aţi schimbat conţinutul Simbolului Credinţei în partea prin care mărturisim că credem într-Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică, punând-o în acord cu ,,adevărul’’ potrivit căruia avem o mulţime de ,,biserici’’, ca să le daţi ,,legitimitate’’ acestora?
3.Toţi oamenii sunt fraţi în Hristos. Bine-ar fi! Aceasta-i dorinţa oricărui orthodox, este voinţa lui Dumnezeu! Dar, oare, lucrurile stau întocmai cum spuneţi? Mă tem că nu. Eu, umil preot de ţară, nu mă simt frate în Hristos cu dumneavoastră pentru un motiv simplu: aţi păşit pe tărâmul ereziei, iar erezia este despărţire de Dumnezeu, în caz că nu ştiaţi. Nu sunt frate în Hristos cu niciunul din cei care-L batjocoresc în chip josnic pe Fiul lui Dumnezeu, aşezându-L în acelaşi rând cu Buda, Mahomed, Confucius sau alţi impostori ai istoriei. Refuz să fiu frate în Hristos cu toţi ecumeniştii lumii, promotori ai tuturor ereziilor şi rătăcirilor lumii, plăsmuite în străfundurile iadului. Cum aş putea fi frate în Hristos cu cei care stau cu încăpăţânare în afara Bisericii Sale, luptând împotriva ei şi amăgindu-se că posedă adevărurile ultime şi absolute? Nu sunt frate în Hristos cu niciunul din care au ales să stea pe scaunul hulitorilor şi în sfatul necredincioşilor (Psalmul 1).
5.Botezul creştin nu este altceva decât un grad sacramental mai înalt în familia spirituală a umanităţii. Sfânta Taină a Botezului este altceva, şi accentuez, decât îşi dă cu părerea domnul Mihăiţă. Nu vorbim de exprimarea agramată şi pleonastică ,,botezul creştin’’. În Creta aţi hotărât, indirect şi în chip viclean, că simulacrul de botez al ereticilor are aceaşi valoare cu Sfânta Taină a Bisericii lui Hristos. Greşiţi grav şi duceţi şi pe alţii în rătăcire. Mai puteţi,,mărturisi’’ UN BOTEZ SPRE IERTAREA PĂCATELOR’’. Botezul în care credeţi poate fi orice, nicidecum Sfântă Taină. Nu mă voi apuca acum să explic şi să dau învăţături despre Sfântul Botez, nici să indic surse bibliografie, că oricum ar fi inutil.
Domnul Nifon Mihăiţă este eretic dovedit. Ar trebui să i se ceară să se lepede de erezii şi, prin pocăinţă să revină în Biserica lui Hristos. Cine s-o facă, ceilalţi eretici? În caz de refuz, ar urma să fie caterisit şi înlăturat ca un mădular putred, nu din Biserică deoarece oricum e în afara ei, ci din scaunul episcopal pe care-l ocupă în chip nedemn. Să nu-şi închipuie dânsul că s-a eternizat pe acel scaun şi nimeni nu-l poate clinti. Deşi lucrurile sunt clare ca lumina zilei, domnia sa a fost ales să participe la adunarea eretică din Creta. Cu alte cuvinte, ereticul e pus să hotărască pentru Biserică.
Preot Ioviţa Vasile
ORTODOXIAÎNCATACOMBE 