Premierul Mihai Tudose spune vrute şi nevrute

 

Mihai Tudose a ajuns premier al României. Se cam ştie din ce unghere provine. Este un om de o statură impozantă, cu un spate puternic, la propriu şi la figurat. Pe faţa lui se pot citi multe. Este autoritar şi nu admite obiecţii. Când a fost vorba de plagiat, nu s-a dat în lături, a pus mâna pe condei şi şi-a însuşit munca altora. A fost propus pentru fotoliul de premier. Preşedintele Klaus, marele luptător împotriva furtului intelectual, l-a acceptat fără să crâcnească. Aşa ne-am trezit cu el în fruntea guvernului, unde a început să taie şi să spânzure.

Miercuri, 26 iulie a.c. a avut o ieşire pe posturile tv în care a spus nişte lucruri care i-ar face pe mulţi să se cutremure. Noi nu ne tulburăm, pentru că ştim pe cine avem în faţă. Referindu-se la campania de vaccinare a copiilor, care cam stagnează, a spus în esenţă următoarele: ,,Campania e pornită pe termen lung. Cine refuză să-şi vaccineze copiii îi expune la o moarte sigură. Părinţii sunt decăzuţi din drepturi pentru fapte mult mai puţin grave’’. Aşadar, prin vaccinare un copil poate fi nenorocit pentru o viaţă, cum arătam ţii refuză vaccinarea copilului, statul, drăguţul nostru stat de drept, are depline puteri să-i decadă din drepturi, să le ia copiii şi să facă ce vor cu ei. Ce vor face? Îi vor da spre adopţie unor homosexuali ca să fie sodomizaţi, cum se întâmplă în lume, sau îi vor păstra pentru prelevarea de organe? Avem dreptul să punem aceste întrebări, iar guvernanţii să răspundă. Oricum, le spunem că orice legi silnice ar născoci, n-au niciun drept să dispună, după bunul plac, de copiii oamenilor. Ceea ce vor ei să facă, este împotriva legilor lui Dumnezeu, şi nu le-aş dori să-i ajungă pedeapsa Lui. Le-o spun omeneşte, fără ocolişuri.

Postez acest text exact în forma în care am reuşit să-l scriu

 

Pr. Ioviţa Vasile

Adevărul despre vaccinuri

 

De o bună bucată de timp, guvernul nostru a intrat în alertă şi a conceput un plan riguros de vaccinare a populaţiei. Uitându-te la ei, zici că nu mai pot dormi noaptea de grija sănătăţii noastre şi a copiilor noştri. Motivul acestor îngrijorări trebuie căutat în străinătate şi în zona companiilor farmaceutice. Fără a lungi vorba, îndemn pe toţi să se ferească ca de foc de vaccinurile puse pe piaţă, şi argumentez:

1. Cu 8-9 ani în urmă, la şcoala unde predam religia exista o fetiţă în clasa a II-a, căreia i s-a descoperit o formă severă de diabet, ce s-a declanşat în urma unor vaccinuri.
2. Când avea mai puţin de doi ani, fiica unor rudenii ale noastre a primit într-o săptămână două vaccinuri. La scurt timp, s-a simţit rău şi medicii au constatat că suferea de diabet, încât e nevoită să primească insulină de patru ori pe zi. Boala aceasta îi va fi o mare povară pentru tot restul vieţii. Ei şi familiei.
3. Băiatul unui cunoscut din judeţul Vâlcea a fost sănătos şi s-a dezvoltat normal până la vârsta de doi ani şi jumătate. De bună credinţă, părinţii au acceptat să fie vaccinat. N-a trecut mult şi au apărut semnele autismului. Cine răspunde? Nimeni.
4. Când eram copil în clasele primare, ni s-au administrat câteva vaccinuri la şcoală. De-atunci am o formă de alergie, care se manifestă îndeosebi primăvara şi toamna, şi care mă va afecta până la sfârşitul vieţii.

Ştiind toate acestea, lucruri care se pot verifica, nu pot să stau fără a scrie acest îndemn către toţi românii; Feriţi-vă de vaccinuri! Cu ceva ani în urmă, ni s-a servit minciuna aceea sfruntată cu gripa aviară, până când milioane de păsări au fost sacrificate. Ca prin minune, gripa aviară a dispărut, nu se mai vorbeşte de ea, pentru că scopul fusese atins. Ne-aducem aminte, noi cei care locuim la ţară, că se vorbea despre o anume anemie la cai, şi s-a poruncit ca aceştia să fie sacrificaţi pentru ca boala să nu se răspândească. Au pierit atunci majoritatea cailor din România. Obiectiv îndeplinit. Nimeni nu mai pomeneşte de anemie la puţinii cai care ne-au rămas. Poporul român nu e prost, cum l-ar vrea proştii, şi îşi dă seama că în privinţa vaccinurilor există nişte intenţii criminale ascunse. Cu toate că se opintesc din răsputeri să introducă prin lege obligativitatea vaccinurilor, nu vor reuşi. Nu pot sancţiona, nu pot întemniţa milioane de oameni, cum socotesc aceşti bolnavi care ne conduc.

Preot Ioviţa Vasile

 

Cea mai înfricoşătoare realitate a lumii acesteia: iadul

 

Sfânta Scriptură a Vechiului Testament la Cartea Numerii, cap. 16, are o amplă relatare privind răzvrătirea împotriva lui Moise, de fapt, împotriva lui Dumnezeu, a patru bărbaţi din Israel, urmaţi de alţi două sute cincizeci. Era vremea când Israel străbătea pustia spre Ţara Sfântă, după ispăşirea robiei egiptene. Cei patru şi-au strigat nemulţumirea: ,,Destul! Toată obştea şi toţi cei ce o alcătuiesc sunt sfinţi şi Domnul este între ei. Pentru ce vă socotiţi voi mai presus de adunarea Domnului?’’ (Numerii 16, 3). Conducătorii lui Israel, Moise şi fratele său Aaron, cu nimic greşiseră poporului, ei îşi împlineau doar misiunea încredinţată de Dumnezeu. Răzvrătiţii, în schimb, aveau ambiţii peste chemarea şi menirea lor, ceea ce vedem din cuvintele lui Moise: ,,Alergaţi acum şi după preoţie?’’ Da, alergau deşi preoţia era bine definită şi stabilită prin legi Dumnezeieşti. Analizând cuvintele şi faptele răzvrătiţilor, avem în faţă tabloul lui Luther şi al celor contaminaţi de ereziile lui, protestanţii şi neo-protestanţii de toate felurile, vajnici luptători împotriva Bisericii lui Hristos. Conflictul ameninţa să ia forme violente, până când Moise i-a convins să accepte judecata lui Dumnezeu.

A doua zi s-au adunat răzvrătiţii, fiecare cu cădelniţa sa, iar de cealaltă parte, Moise şi Aaron, ţinându-şi cădelniţele. Moise rosteşte un ultim cuvânt: ,,Dacă Domnul va face lucru neobişnuit, de-şi va deschide pământul gura sa şi-i va înghiţi pe ei şi casele lor, şi corturile lor, şi tot ce au ei, şi dacă ei de vii se vor duce în iad, atunci să ştiţi că oamenii aceştia au dispreţuit pe Domnul’’ (Numerii 16, 30). Şi într-adevăr, spune Sfânta Scriptură, ,,şi-a deschis pământul gura sa şi i-a înghiţit pe ei, şi casele lor, şi toată averea; şi s-au pogorât ei cu toate câte aveau de vii în iad şi i-a acoperit pământul şi au pierit din mijlocul obştii’’ (Numerii 16, 32-33).

Relatare aceasta biblică este de o excepţională însemnătate, căci ne arată cu multă limpezime unde este situat iadul: în interiorul pământului. Acest lucru fiind stabilit cu certitudine, urmează să facem un mic exerciţiu de logică şi imaginaţie. Ce e în interiorul pământului? Geografia fizică ne spune, mult după Sfânta Scriptură, că adâncimile pământului cuprind în ele o materie incandescentă de mii de grade! Acolo este focul despre care a spus Mântuitorul: ,,Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui’’ (Matei 25, 41). Prin urmare, focul şi chinul iadului nu sunt simple născociri ale cuiva, spre a-i înfricoşa, chipurile, pe oameni! Sunt adevăruri cuprinse în Revelaţia Dumnezeiască, rostite de Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, iar dacă vreun împuţinat la minte cutează să pună la îndoială aceste cuvinte, întrebe oamenii de ştiinţă, credincioşi sau necredincioşi, şi vor avea în faţă imaginea a ceea ce-i aşteaptă pe vrăjmaşii lui Dumnezeu şi a tot binele.

De mii de ani, Biserica lui Hristos ne învaţă să ne ferim de drumurile care duc spre iad. Cine mai ia seama la cuvintele cântării bisericeşti de la Paşti care ne spun despre pogorârea la iad a Mântuitorului: ,,Pogorâtu-Te-ai întru cele mai de jos ale pământului şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice, care ţineau pe cei legaţi, Hristoase; iar a treia zi, ca Iona din chit, ai înviat din mormânt’’. Sfântul Pionie din Smirna, care a pătimit în vremea lui Deciu (245-251), ne-a lăsat cuvintele deplin lămuritoare, privind existenţa iadului: ,,Aduceţi-vă aminte iarăşi de arderea muntelui Etna şi de aprinderea insulei Siciliei. Iar dacă acestea vi se par că sunt departe, apoi cunoaşteţi apele cele calde care ies din pământ, de unde se încălzesc şi se înfierbântă? Au nu din focul care este pregătit păcătoşilor în părţile cele dinăuntrul pământului? De aici cunoaştem că va fi judecata şi pedeapsa cea de foc a păcătoşilor de la Dumnezeu, prin Cuvântul Lui Cel întrupat, prin Domnul nostru Iisus Hristos. De aceea, nu vom sluji zeilor elineşti şi nu voim a ne închina idolului de aur’’ (Vieţile Sfinţilor pe luna martie, ziua a unsprezecea, Ed. Mănastirea Sihăstria, 2005, p. 189).

Este binecunoscută zona din America Centrală numită ,,Triunghiul Bermudelor’’, sau al ,,diavolului’’. Aici, precum bine se ştie, dispar fără urmă avioane şi nave, împreună cu echipajele. Oamenii de ştiinţă au explicat în fel şi chip fenomenul, fără a da un răspuns convingător şi definitiv. Nu cumva în acea zonă se deschide o intrare spre iad? Eu cred că da, însă lumea refuză fapte atât de evidente şi de pline de învăţăminte.

Învăţămintele acestea sunt pentru toţi oamenii, fiindcă toţi ne vom supune Judecăţii lui Dumnezeu. Nimeni nu se poate sustrage acestei Judecăţi, nimeni nu poate înfrânge voinţa lui Dumnezeu. Dreptatea lui se va înfăptui fără urmă de îndoială. Cel mai înfiorător lucru este nu pedeapsa iadului în sine, ci veşnicia ei!

Închei cu cuvintele Părintelui Cleopa privitoare la iad: ,,Să ne ferească mila şi îndurarea lui Dumnezeu şi a Maicii Domnului pe toţi câţi suntem aici şi să nu îngăduie Dumnezeu ca vreunul să încerce chinurile iadului în vreun fel. Şi toţi, cu darul Mântuitorului şi cu mijlocirea Maicii Domnului, a Sfântului Ioan Botezătorul şi a tuturor Sfinţilor, să ne mântuim, să ne uşurăm înainte de a ne duce din lumea aceasta şi să ne întâlnim cu toţii în veacul viitor la bucuria cea veşnică’’. Amin

Scris-am eu, Pr. Ioviţa Vasile

 

 

Ruşinea nu este a cui o face, este a celui care o pricepe

 

De săptămâni bune, Sfânta Biserică Ortodoxă, mama noastră, este ţinta unor atacuri mediatice fără precedent. Posturile de televiziune se întrec în a mediatiza faptele reprobrabile a doi pretinşi slujitori ai Bisericii lui Hristos: Cristian Pomohaci şi minciuno-episcopul de la Huşi, Corneliu Onilă. Dovezile împotriva lor au luat proporţii de avalanşă, în faţa căreia nimeni nu poate sta. Şi de ce ar sta cineva împotriva adevărului, precum că cei doi au comis fapte peste măsură de ruşinoase? Sfântul Apostol Pavel avea o sfială, o jenă, o stânjeneală deosebită când se referea la asemenea necuviinţe, şi a scris Bisericii din Efes: ,,Căci cele ce se fac în ascuns de ei, ruşine este a le şi grăi’’ (Efeseni 5, 12). Acum nu mai este nicio ruşine, se vorbeşte cu o plăcere diabolică, deschis, despre păcatele sodomiţilor din Sfânta Biserică Ortodoxă Română. Despre aceste păcate se ştia de multă vreme. Şi totuşi au fost toleraţi.

În aceste circumstanţe, domnul Pop, care stă pe scaunul Episcopal din Alba-Iulia, care ştia de apucăturile sodo-gomorite ale lui Pomohaci, să plece. Nu spun unde, dar să plece. Pentru că oricum, nu va muri în acel scaun. Scriu, datez şi semnez. Dumnealui a semnat documentele din Creta prin care s-a legiferat sodomia şi, iată, sodomiţii se arată în toată urâţenia lor. Să mi se ceară să dovedesc cele afirmate mai sus, şi o voi face!

Despre păcatele sodo-gomorite ale lui Corneliu Onilă ştia patriarhul Daniel, ştiau majoritatea membrilor ,,Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române’’, şi au păstrat omerta. Cine aude, vede, ştie şi tace, o mie de ani trăieşte în pace. Este socoteala pe care şi-au făcut-o minciuno-episcopii ecumenişti din Creta, şi cei ce i-au aprobat. Dumnezeu ne arată că nu este aşa. A îngăduit ca faptele murdare şi ruşinoase ale acestor doi specimeni să iasă la lumină. Îngăduie ca ele să fie mediatizate şi întoarse pe toate feţele de vrăjmaşii Bisericii. Pentru că ierarhii alcătuitori ai Sinodului Sfintei Biserici Ortodoxe Române au ştiut şi au tăcut, să plece din scaune! Previziune: nu vor pleca. Vor acoperi faptele lui Onilă şi-l vor scoate binişor din acest scandal. După cum vor fi comandamentele din afara Bisericii, că nu ei hotărăsc. Ei execută.

Cristian Pomohaci îşi organizează concerte, primeşte buchete de flori, cântă şi pupă. Nu-i pasă. Corneliu Onilă pleacă în străinătate şi aşteaptă să se aştearnă uitarea peste toate grozăviile sale. În această vreme, vrednicii preoţi care s-au îngrădit de asemenea specimeni, prin nepomenirea ereticilor, au fost ,,caterisiţi’’ şi alungaţi din parohiile lor. Aşa sunt comandamentele vremii.

Nişte călugări vrednici, veniţi din Moldova, care s-au delimitat de ruşinea ierarhilor, au mărturisit că au fost huiduiţi cu numele lui Pomohaci. Exact ce scriam. Ruşinea nu este a cui o face, este a celui care o pricepe.

Doamne, întoarce pe ierarhii căzuţi în erzie la Sfânta Ortodoxie. Amin.

 

Preot Ioviţa Vasile

Cuvântul lui ,,nimeni’’ către nimeni

Cine sunt eu? O definiţie posibilă ar fi: ,,nimea-n drum’’. Mă regăsesc în această definiţie. Înainte de 29 decembrie 2016 eram unul care mai ridicam glasul şi mai predicam, îndeosebi pe la înmormântările la care eram invitat. De-atunci, mi s-a pus pumnul în gură şi de-abia în două rânduri am avut putinţa să vorbesc credincioşilor, pe unde-am putut. Văzând această neputinţă, am zis că îmi deschid un site sau un blog, nu fac deosebire, în care voi scrie tot ceea ce nu pot să vorbesc. Cu ajutorul cuiva care se pricepe, am încropit această alcătuire în care am reuşit să-mi expun anumite puncte de vedere, să iau anumite atitudini, să semnalez anumite evenimente, să transmit nişte sfaturi şi învăţături. Piedici multe, greu de depăşit. Din senin vedeam că-mi apar nişte ciudăţenii grafice şi nu puteam să continui. Nu-i nimic, am zis, important e ca mesajul să ajungă unde trebuie, şi a ajuns. Vârful l-am atins când am avut 6 persoane cu 18 accesări. Nu e rău, m-am gândit, şi atâţia dacă mă urmesc, e ceva. Unul singur de-ar fi fost, merita să scriu în continuare. Descurajat, am încetat să mai postez, aşa încât am ajuns la 0 accesări. Ce rost avea să mai continui, dacă nici cei apropiaţi nu sunt intereasaţi de ceea ce scriu? Am tras de-aici concluzia că scrisul meu e lipsit de valoare, şi degeaba-mi face eu iluzii că voi găsi oarecare audienţă. Bine, dar atunci ceea ce-am propovăduit eu din faţa Sfântului Altar, vreme de 39 de ani, a fost lipsit de valoare? Doamne, fereşte! Că dacă eu voi fi un împiedicat într-ale vorbirii, de multe ori am citit texte biblice ori patristice în auzul credincioşilor ortodocşi, iar acestea nu pot fi lipsite de valoare decât în optica celor împuţinaţi la minte. A fost momentul în care mi-am adus aminte de preotul care, în condiţii extrem de dificile, îşi oficia Sfintele Slujbe cu biserica pustie. Şi trecănd să cădească prin biserica goală, vedea doar scaunele, şi cu amărăciune în suflet se gândea: ,,Voi, scaunelor, veţi da mărturie la Judecată de nepăsarea lumii acesteia’’. Atunci am zis, acum zic, hai să scriu şi să postez, că toate acestea se vor şterge, nu se vor păstra pe niciun fel de suport, dar cu certitudine Dumnezeu mi le va ţine în socoteala Sa, şi poate la înfricoşătoarea Judecată va zice: ,,Acest netrebnic a vrut să facă şi n-a reuşit, dar măcar s-a străduit’’.

Sfântul Ioan Botezătorul era numit ,,glasul celui ce strigă în pustie’’, adică în deşert, adică nimănui. Şi comparându-mă cu acest mare Sfânt al lui Dumnezeu am constatat că până să-i ajung la gleznă, ca statură morală, îmi lipsesc câţiva centimetri. Nu mulţi, numai câţiva! Adică ceea ce spuneam la început; sunt un mare nimea-n drum. Important este ca acest drum să ducă spre Împărăţia lui Dumnezeu.

Doamne, ajută!

 

O vedenie a Sfantului Antonie cel Mare

Sfântul Antonie cel Mare a trăit în Egipt între anii 251-356, în vremuri de mari şi grele încercări pentru Biserica lui Hristos. Erezia arienilor se întindea cu repeziciune. Arienii arătau multă ură şi violenţă pentru cei care păstrau Dreapta Credinţă. Episcopii şi preoţii erau alungaţi din biserici, în locul lor fiind aşezaţi păstori nevrednici, iubitori ai ereziei lui Arie. Despre această cumplită prigonă i s-a descoperit Sfântului, prin vedenie, cu doi ani înainte. Iată cum relatează Sfântul Atanasie cel Mare descoperirea Dumnezeiască: ,,Deci, într-o vreme fiind în vedenie, a suspinat îndelung, apoi după câtva timp, întorcându-se către cei care erau împreună cu dânsul, şi cutremurându-se, s-a sculat şi s-a rugat; apoi, plecându-şi genunchii, a rămas aşa mult timp, iar după aceea s-a sculat bătrânul plângând. Deci înfricoşându-se cei ce erau cu dânsul,îl rugau să le arate cele văzute de dânsul, supărându-l şi silindu-l să le spună; atunci el, suspinând tare, a spus către dânşii: ,,O, fiilor, mai bine ar fi fost să mor mai înainte de a mi se face vedenia aceasta’’. Iar ei, iarăşi rugându-l să le spună ce a văzut, el lăcrimând, a zis: ,,O urgie are să cuprindă Biserica şi are să fie dată oamenilor celor asemenea cu dobitoacele necuvântătoare. Am văzut Sfânta Masă a Bisericii şi împrejurul ei stând catâri pretutindeni, dând cu picioarele celor dinăuntru ca şi cum s-ar fi făcut nişte azvârlituri de picioare ale dobitoacelor ce saltă fără rânduială. Şi atunci suspinam, căci am auzit un glas, zicând: <>. Acestea le-a văzut bătrânul şi după doi ani s-a şi întâmplat năvălirea arienilor şi răpirea bisericilor, când şi vasele cu sila răpindu-le, le făceau să fie purtate de mâini păgâneşti; când şi pe păgânii de la prăvălii îi sileau să vină cu dânşii şi, fiind ei de faţă, lucrau deasupra mesei precum voiau.

Atunci toţi am cunoscut că azvârliturile de picioare ale catârilor vestite lui Antonie înainte, acum arienii le lucrau ca dobitoacele. După ce a văzut această vedenie, a mângâiat pe cei care erau cu dânsul, zicându-le: ,,Nu vă mâhniţi, fiilor, că precum s-a mâniat Domnul, aşa se va milostivi iarăşi şi degrabă îşi va lua Biserica podoaba sa, va străluci după obicei şi veţi vedea pe cei izgoniţi, aşezaţi iarăşi la locurile lor., iar păgânătatea ducându-se şi ascunzându-se în cuiburile sale; apoi Dreapta Credinţă biruind, va avea toată libertatea pretutindeni; numai să nu vă uniţi cu arienii, că nu este a Apostolilor învăţătura aceasta, ci a diavolilor şi a tatălui lor, învăţătura care este stearpă, dobitocească a minţii celei nedrepte, precum este necuvântarea catârilor’’ (Vieţile Sfinţilor pe ianuarie, Ed. Mănăstirii Sihăstria, 2005, p. 344).

Cinstiţi cititori! În multe biserici se aud loviturile de copite ale ecumeniştilor. Au încercat să ia Schitul Rădeni, Dumnezeu nu le-a îngăduit. Se străduiesc din răsputeri să se înstăpânească în Parohia Schit Orăşeni din judeţul Botoşani, vrednicii credincioşi în frunte cu Părintele Ioan le stau împotrivă. Au ,,caterisit’’ pe Părintele cel vrednic, Cantor Mihai din Sălaj, şi l-au alungat din mijlocul Turmei.  Lovituri de copite se aud din Oltenia, în altarul Mănăstirii Lacul Frumos, de unde slujitorii lui Hristos, Ieromonahul Grigorie şi monahul Chiriac, au fost siliţi să plece, în aplauzele stareţilor şi stareţelor din Eparhie, care, cu grăbire au semnat împotriva fraţilor lor. La Pietroasa a fost trimis un comando să pună pumnul în gura Părintelui Claudiu Vasile. Glasul Părintelui Staicu Ciprian şi ale ieromonahului Onisim nu se mai aud în bisericile unde, cu vrednicie, au slujit. Răsună, în schimb, zgomotul copitelor ecumeniste. La biserica Părintelui Andrei Savin din judeţul Neamţ au venit slujbaşii lui Savu Teofan, au pus stăpânire pe sfântul locaş, instalând camere spion, în cel mai pur stil gestapovist. Cine va trece prin Beiuş nu va mai auzi glasul Părintelui Cosmin Tripon, preamărind pe Dumnezeu, ci va fi asurzit de loviturile şi ţopăielile catârilor. Nu-l mai căutaţi pe Părintele Ioan Miron în parohia în care a slujit. Riscaţi să auziţi răcnete de equus mullus, lăudând isprăvile celor care L-au trădat pe Hristos Mântuitorul în Creta. Buzoienii îl ştiu bine pe Părintele Buză Claudiu, mintea lucidă care s-a îngrădit de ereticul Vincenţiu Griffoni. Urmarea? A fost ,,caterisit’’ şi alungat din biserică. Nu şi din Biserica lui Hristos, asta-i cu neputinţă!

Ecumenişti! Veniţi-vă în fire. Încetaţi prigoana, spre binele vostru. Oricum, timpul vostru este scurt (Apocalipsa 12, 12). Nimeni nu vă vrea răul. Voi înşivă vă faceţi răul pe care nimeni altcineva nu vi l-ar putea face. Pentru oarecari măriri şi deşertăciuni lumeşti vă primejduiţi mântuirea sufletelor. Am văzut slujbaşi ecumenişti zeloşi, folosiţi o vreme, apoi lepădaţi ca nişte cârpe îmbâcsite şi rău mirositoare. Nu mai trepăduşiţi în jurul scaunelor episcopale. Nu sunteţi stăpâni ai Bisericilor (I Petru 5, 3), numai Hristos Mântuitorul are stâpânire deplină şi neîngrădită asupra Turmei Sale. Nu vă afundaţi şi mai mult în mocirla ecumenistă. Va veni vremea când veţi dori să ieşiţi din ea şi nu veţi putea.

Iar voi, iubitori de Hristos, preoţi, monahi şi monahii cu picioarele zdrobite de copitele purtătoarelor de straie călugăreşi (Frumoase!), credincioşi mireni, nu vă temeţi! Dacă le stăm împotrivă, ecumeniştii sunt neputincioşi. Linişte nu mai au nici când îşi pun capetele pe pernă, căci şi în ei a sădit Dumnezeu conştiinţa morală, care îi mustră în fiecare ceas al vieţii lor. Nu-i vedeţi cum încearcă zadarnic să se îndreptăţească? ,,Numai să nu vă uniţi cu ecumeniştii, că nu este a Apostolilor învăţătura aceasta, ci a diavolilor şi a tatălui lor’’ Suntem în ultima prigoană a istoriei, cea mai cumplită, ,,cum n-a mai fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi’’ (Matei 24, 21). ,,Iar când vor începe să fie acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie’’ (Luca 21, 28). ,,Vino, Doamne Iisuse!’’ (Apocalipsa 22, 20). Amin.

Preot Ioviţa Vasile

5 iulie 2017

Domnului Pop Irineu, stătător pe scaunul episcopal din Alba-Iulia

     

Sunt preotul pensionar Ioviţa Vasile din Sânmihaiu Almaşului, jud. Sălaj. Pe această cale vă rog să nu-l sancţionaţi în niciun fel pe Pomohaci Cristian pentru păcatul sodomiei, dezvăluit de un post de televiziune în data de 24 iunie 2017. Dimpotrivă, promovaţi-l, daţi-i un post de consilier sau faceţi-l protopop, ca să nu lezaţi sensibilităţile minorităţilor sexuale. În acest fel, aţi fi consecvent cu cele ce aţi semnat în Creta, la ,,sinodul’’ acela mititel şi nesfânt. Vă aduceţi aminte de această formulare: ,,la aplicarea tradiţiei bisericeşti, practica bisericească va ţine seama, în egală măsură, de prescripţiile legii civile cu privire la acest subiect, fără a depăşi limitele iconomiei biseiceşti’’. Aşadar, dacă mâine în România parlamentarii vor legifera căsătoriile între homosexuali, noi, slujitorii lui Hristos, vom ţine seama ,,în egală măsură’’ de această lege, vom recunoaşte aceste căsătorii, iar ceva mai târziu îi vom şi cununa! Vă daţi seama ce aţi semnat?, sau ne socotiţi nişte înapoiaţi mintal cărora le impuneţi ce doriţi domniile voastre, fără ca să putem măcar să ne exprimăm opoziţia? Vreţi să transformăm pământul ortodox al României într-un loc blestemat, asemenea celui pe care s-au aflat cetăţile Sodoma şi Gomora? Doamne, fereşte! De când legile civile au putere în domeniul bisericesc, împotriva Tradiţiei Sfinte a Ortodoxiei? Revenim la cântăreţul Pomohaci Cristian, ecumenist convins, care a dus eretici în sfânta biserică şi i-a pus să ,,propovăduiască’’, spurcând în mod repetat locaşul. Lucrurile acestea se cunoşteau de multă vreme, şi totuşi nu l-aţi tras niciodată de mânecă ca să vină la o dreaptă vieţuire. Am putea spune chiar că l-aţi încurajat, prin pasivitate, şi iată unde s-a ajuns. Spunea o voce din reportaj că faptele spurcate ale cântăreţului sunt incompatibile cu calitatea de preot. Aşa este! Sunt perfect compatibile nu cu Sfintele Canoane, ci cu ceea ce aţi semnat în Creta, de aceea v-am şi sugerat să-l promovaţi. Pomohaci se declara fiu duhovnicesc al domnului Andrei Andreicuţ de la Cluj care, sunt convins, nu se va dezice de el. Aşa se culeg primele roade ale unui sinod pe care Sfântul Kukşa al Odesei l-a numit ,,adunătură de necredincioşi’’. De cealaltă parte, vă rog să identificaţi preoţii de felul Părintelui Ioan Miron şi să-i ,,caterisiţi’’, fără a sta prea mult pe gânduri. Cum îşi permit aceştia să nu pomenească un episcop eretic, ascultând de Canonul 15 al Sinodului de la Constantinopol? Deşi nu sunteţi ierarhul locului în care trăiesc, de bună vreme m-am îngrădit de dumneavoastră şi de cei asemenea, rupând comuniunea euharistică, prin nepomenire.

Preot Ioviţa Vasile

2 iulie 2017