Cine sunt eu? O definiţie posibilă ar fi: ,,nimea-n drum’’. Mă regăsesc în această definiţie. Înainte de 29 decembrie 2016 eram unul care mai ridicam glasul şi mai predicam, îndeosebi pe la înmormântările la care eram invitat. De-atunci, mi s-a pus pumnul în gură şi de-abia în două rânduri am avut putinţa să vorbesc credincioşilor, pe unde-am putut. Văzând această neputinţă, am zis că îmi deschid un site sau un blog, nu fac deosebire, în care voi scrie tot ceea ce nu pot să vorbesc. Cu ajutorul cuiva care se pricepe, am încropit această alcătuire în care am reuşit să-mi expun anumite puncte de vedere, să iau anumite atitudini, să semnalez anumite evenimente, să transmit nişte sfaturi şi învăţături. Piedici multe, greu de depăşit. Din senin vedeam că-mi apar nişte ciudăţenii grafice şi nu puteam să continui. Nu-i nimic, am zis, important e ca mesajul să ajungă unde trebuie, şi a ajuns. Vârful l-am atins când am avut 6 persoane cu 18 accesări. Nu e rău, m-am gândit, şi atâţia dacă mă urmesc, e ceva. Unul singur de-ar fi fost, merita să scriu în continuare. Descurajat, am încetat să mai postez, aşa încât am ajuns la 0 accesări. Ce rost avea să mai continui, dacă nici cei apropiaţi nu sunt intereasaţi de ceea ce scriu? Am tras de-aici concluzia că scrisul meu e lipsit de valoare, şi degeaba-mi face eu iluzii că voi găsi oarecare audienţă. Bine, dar atunci ceea ce-am propovăduit eu din faţa Sfântului Altar, vreme de 39 de ani, a fost lipsit de valoare? Doamne, fereşte! Că dacă eu voi fi un împiedicat într-ale vorbirii, de multe ori am citit texte biblice ori patristice în auzul credincioşilor ortodocşi, iar acestea nu pot fi lipsite de valoare decât în optica celor împuţinaţi la minte. A fost momentul în care mi-am adus aminte de preotul care, în condiţii extrem de dificile, îşi oficia Sfintele Slujbe cu biserica pustie. Şi trecănd să cădească prin biserica goală, vedea doar scaunele, şi cu amărăciune în suflet se gândea: ,,Voi, scaunelor, veţi da mărturie la Judecată de nepăsarea lumii acesteia’’. Atunci am zis, acum zic, hai să scriu şi să postez, că toate acestea se vor şterge, nu se vor păstra pe niciun fel de suport, dar cu certitudine Dumnezeu mi le va ţine în socoteala Sa, şi poate la înfricoşătoarea Judecată va zice: ,,Acest netrebnic a vrut să facă şi n-a reuşit, dar măcar s-a străduit’’.
Sfântul Ioan Botezătorul era numit ,,glasul celui ce strigă în pustie’’, adică în deşert, adică nimănui. Şi comparându-mă cu acest mare Sfânt al lui Dumnezeu am constatat că până să-i ajung la gleznă, ca statură morală, îmi lipsesc câţiva centimetri. Nu mulţi, numai câţiva! Adică ceea ce spuneam la început; sunt un mare nimea-n drum. Important este ca acest drum să ducă spre Împărăţia lui Dumnezeu.
Doamne, ajută!
ORTODOXIAÎNCATACOMBE 