Metode ecumeniste de impiedicare a savarsirii Sfintei Liturghii

Dacă ar fi cu putinţă, diavolul ar zădărnici mântuirea tuturor oamenilor. Dar nu-i în puterea lui, căci Atotputernicul Dumnezeu a pus hotar răutăţii sale. A lui şi a slujitorilor lui dintre oameni.

1.Cu vreo 5-6 ani în urmă, în a treia zi de Crăciun, s-a sfinţit biserica Sfântul Ştefan din Zalău. Protopopul de-atunci, a invitat toţi preoţii din Protopopiat. Printre ei eram şi eu. Naiv cum eram, am început să mă înveşmântez. Protopopul a intervenit prompt şi m-a oprit, spunându-mi că Preasfinţitul a hotărât să slujească numai permanenţa. Şi-atunci care era rolul nostru, a vreo 60-70 de preoţi prezenţi? Să luăm doar epitrahilele şi să asistăm. Adică rolul de pari împlântaţi. Pentru aceasta au fost lăsate atâtea zeci de biserici fără Sfânta Liturghie? Mi-am împachetat frumos veşmintele şi am plecat la biserica de lângă Protopopiat şi am slujit alături de Părintele Fărcaş.

2. După ce s-au încheiat lucrările la sediul Episcopiei Sălajului, a fost invitat domnul Daniel Ciobotea pentru sfinţirea paraclisului şi a întregului aşezământ. Era Ziua Înălţării Sfintei Cruci. Ordin drastic dat de protopopul Lucaciu Ştefan: nimeni n-are voie să slujească în parohie, prezenţa la sfinţire e obligatorie. Voiau să fie cât mai mulţi pari împlântaţi, de care să atârne doar epitrahilele. Din nou Sfintele Altare au rămas fără slujitori, pentru că domnul Daniel Ciobotea avea nevoie, precum Ceauşescu, de o mulţime consistentă. Lehamitea m-a făcut să părăsesc locul, după numai câteva minute. A fost momentul în care am desluşit una din strategiile ecumeniste de zădărnicire a Sfintei şi Dumnezeieştii Liturghii.
3. Din informaţiile care le deţin, ştiu că de Sărbătoarea Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul, preoţii din Episcopia Maramureşului şi Sătmarului sunt chemaţi la Baia-Mare, ca să satisfacă mofturile domnului Iustin Sigheteanul. Acesta va sluji, laolaltă cu un sobor restrâns, în faţa parilor împlântaţi din cele două judeţe. La sfârşit, va împărţi preoţilor antimisele noi, care vor certifica comuniunea dintre aceştia şi pseudo-episcopul eretic care, deşi n-a fost în Creta, a acceptat grozăviile hotărâte acolo. Două antimise vor râmâne în posesia domnului Iustin. Înţelegeţi ce vreau să spun.
4. De când se săvârşeşte Dumnezeiasca Liturghie, două elemente din darurile lui Dumnezeu sunt de absolută trebuinţă: pâinea sau prescura anume pregătită şi vinul curat. Ce s-a gândit vrăjmaşul lui Dumnezeu şi a tot binele? A pus pe slujitorii lui să distribuie la toate bisericile din România vin contrafăcut, adică preparat din pastille şi cine ştie ce adaosuri, un lichid care nici măcar nu a trecut pe lângă vreo podgorie! Cu certitudine, acest lichid nu s-a prefăcut în Preasfântul Sânge al Mântuitorului. Şi pentru ca bătaia de joc şi sacrilegiul să fie complete, preţul a fost pe măsură: 30 lei per litru. Am atras atenţia preoţilor, la vremea respectivă Unii au ascultat, ceilalţi n-au fost interesaţi.

5.Din anii de ucenicie din Seminarul Teologic mi-a rămas în minte faptul că în Vinerea Mare nu se săvârşeşte Sfânta Liturghie, adică această zi e aliturgică. Vă rog să cercetaţi calendarele bisericeşti pe anul 2017. Veţi găsi nu mai puţin de şase zile aliturgice, introduse pe nesimţite, hoţeşte. E de aşteptat ca acest număr să crească semnificativ în anii ce vin, tot aşa, prin iuţimea mâinilor şi nebăgarea de seamă. Ca la circ.

Aş zice să-i întrebaţi pe ierarhii dumneavoastră despre cele semnalate mai sus. Nu veţi putea să ajungeţi în turnurile lor de fildeş, şi, de altfel, rolul dumneavoastră nu e să puneţi întrebări, ci să contribuiţi din plin la traiul lor auster, pentru că, fiind călugări, pseudo-episcopii noştri au jurat să trăiască în sărăcie de bună voie, nu una silită.

 

Pr. Ioviţa Vasile

 

Nelegiuirea nu e lege

,,Unde-i lege, nu-i tocmeală’’. ,,Nimeni nu e mai presus de lege’’. ,,Legea trebuie respectată de toţi’’. Cu asemenea sloganuri vor să ne convingă cârmuitorii ţării, mai-marii oraşelor şi ai satelor că se cuvine să ne supunem orbeşte legilor pe care le clocesc la ordinul străinilor. Că sunt bune, că sunt strâmbe. De obicei, poporul român le primeşte şi le respectă. Când se întrece orice măsură, suntem obligaţi, avem tot dreptul să ne ridicăm împotriva legilor ticăloase. Întâi trebuie să le împiedicăm, paşnic fireşte, să fie adoptate. Dacă intră în vigoare, dreptul sfânt, dat fiecăruia de Dumnezeu, este acela de a ne împotrivi, în continuare silniciilor conţinute în aceste legi. Spunând aceasta, mă refer la legea vaccinării care, se pare, a intrat în linie dreaptă, urmând a trece prin Parlament şi pe sub condeiul lui Iohannis. Ce urmăreşte această fărădelege, am scris şi cu alt prilej. Părinţii care vor refuza să-şi vaccineze copiii, vor fi decăzuţi din drepturi sub cuvânt mincinos că-i expun unei morţi sigure. Se va crea astfel un corp ieniceresc de copii şi tineri, la dispoziţia statului de drept (imbecilă formulare!), stat care apoi îi va distribui homosexualilor, care abia aşteaptă să şi-i aproprie şi să-i sodomizeze! Parte din ei vor fi păstraţi ca furnizori de organe pentru puternicii lumii care vor să-şi prelungească viaţa, sacrificând-o pe a altora. Să nu creadă premierul Mihai Tudose, şi cei asemenea lui, că românii sunt un popor prost, uşor de manipulat căruia i se pot impune toate silniciile ordonate de străinii cei fără Dumnezeu. Intenţiile lor criminale au fost desluşite de multă vreme. Aşadar, legea vaccinării e, în fapt, o mare nelegiuire. Şi ni se va spune că totul se face legal, din marea grijă, din marea dragoste ce o au dumnealor pentru copiii ţării.

Aş vrea să reamintesc un episod petrecut în vremea robiei babiloniene a lui Israel. În centrul acestuia se găseşte Proorocul Daniel, aflat în dregătorii înalte, în slujba regelui Darius Medul. Invidioşi pe calităţile excepţionale ale Proorocului, trepăduşii de la curtea regală i-au căutat numeroase pricini, pentru a-l discredita şi îndepărta. Nu i-au găsit nimic, slujba acestui Sfânt al lui Dumnezeu era impecabilă. Atunci şi-au adus aminte că o ţară se guvernează prin legi, între acestea putând fi strecurate cu uşurinţă şi fărădelegi. Planul a fost pus în aplicare: ,,Oricine s-ar ruga vreme de treizeci de zile altui dumnezeu şi om decât regale, să fie aruncat în groapa cu lei’’ (Daniel 8, 8). O lege scurtă, clară, fără echivoc, îndreptată împotriva unui singur om, Proorocul Daniel, care nici n-a băgat-o în seamă şi bine a făcut. La vremea statornicită, acesta şi-a început rugăciunea către Dumnezeul Adevărului, cu faţa spre Ierusalim. Mârşavii au tăbărât asupra lui. Flagrant, ar zice cei din vremea noastră. Nelegiuirea s-a aplicat cu grăbire, şi Sfântul Prooroc a fost aruncat în groapa cu lei. Deznodământul este opera lui Dumnezeu. El a închis gurile leilor şi Dreptul a ieşit nevătămat. Pârâşii şi-au primit cuvenita pedeapsă, de data aceasta leii i-au sfâşiat, pe ei şi pe cei ai lor. Recomand această lectură biblică tuturor puternicilor zilei, poate vor învăţa ceva din ea.

Aşadar, metoda tudosianistă nu e nouă. Împrejurările sunt altele, oamenii diferiţi, dar ticăloşia e aceaşi. Atunci şi acum. Susţinerea mediatică e puternică. Un domn cu frunte îngustă, Val Vâlcu,       se indigna la un post de televiziune: ,,Dacă nu vor să-şi vaccineze copiii, să plătească! Ori să emigreze. Dacă-i posibil în Norvegia, că acolo li se iau copiii imediat’’. Chiar aşa, măi nemernicule, România e a ta şi a celor ca tine? Peste toate acestea, a intervenit şi Patriarhia, cea contaminată de morbul homosexualităţii. Să vedeţi câtă grijă părintească pentru copiii românilor. Părinţii, zice Ciobotea Daniel, trebuie să primească asigurări în privinţa vaccinurilor. Ce asigurări, cine le dă? Cine garantează că vaccinul nu e o modalitate de a nenoroci un copil. Şi-apoi, dacă se întâmplă, cine răspunde? Mihai Tudose şi şleahta lui? Nu, nu vă faceţi iluzii. Puterea şi nelegiuirea sunt ale lor. Până când?

Până când va interveni Dumnezeu. Să nu-şi facă iluzii că sunt veşnici şi intangibili. Să nu uite că au jurat pe Sfânta Scriptură că vor lucra pentru binele oamenilor. Acesta-i binele pe care ni-l vor? Dacă-şi închipuie că jurământul a fost o formalitate pentru a urca în fotolii înalte, se înşeală. Am experienţa multor ani în care am văzut ce înseamnă un jurământ călcat sau un jurământ strâmb. Propun ca Mihai Tudose să fie vaccinat primul, în direct şi la o oră de vârf, cu toate vaccinurile, pentru a contracara orice boală care i-ar putea afecta viaţa.

Dragi români, care vă îngrijoraţi de nelegiuirea privind vaccinarea, nu vă temeţi. Încredere în Dumnezeu. Mâna Lui e peste noi. Cum l-a păzit pe Proorocul Daniel, ne va păzi şi pe noi. Până la urmă, chiar şi nebunul află că este Dumnezeu (Ps. 13, 1).

 

Pr. Ioviţa Vasile

Cenzura in Biserica Ortodoxa Romana

Cenzura a fost desfiinţată prin Constituţie. Vorba vine! Ea se practică pe scară largă în România, inclusiv în Biserică. Sau mai ales în Biserică. Ne-am obişnuit să credem că dacă legea supremă a ţării are o prevedere sau garantează un drept, numaidecât acel drept se va respecta cu maximă rigoare şi eventualele încălcări vor fi pedepsite prompt. Să nu fim naivi. Constituţia din vremea comunistă ,,garanta’’ libertatea religioasă şi ştim bine cât a avut de suferit Biserica Ortodoxă. Actuala Constituţie spune că România este stat suveran! Îţi vine să râzi amar. Care suveranitate? Aceasta a fost cedată de multă vreme străinilor care fac ce vor în ţara asta, tocmai de cei care răcneau după 1989 că nu-şi vând ţara. Aţi văzut să cadă un fir de păr din creştetul cuiva, pentru că a cedat, perfid şi ascuns, această suveranitate, transformând România într-o colonie? Să fim serioşi. Mi-am propus să vorbesc despre cenzura din Biserică.

Cu câţiva ani în urmă, în Episcopia Sălajului, şi bănuiesc, şi în altele, a fost dată o circulară prin care eram înştiinţaţi că n-avem voie să publicăm nimic în presa scrisă sau să acordăm interviuri, fără acordul episcopului locului. Cerinţă ridicolă şi absurdă, pe care dacă n-o respectai, riscai sancţiuni din cele mai grave. De ce se temeau ierarhii? De adevăr. Le era frică să nu afle presa despre abuzuri şi ilegalităţi, de presiunile la care erau supuşi preoţii dacă nu reuşeau să estorcheze sumele cerute de protopopiat şi centrul eparhial.

Mult mai gravă este cenzura eclezială atunci când se exercită asupra textelor alcătuitoare ale Sfintelor Slujbe. Greu de crezut, dar şi acestea sunt cenzurate. Cel mai elocvent caz este cel al Prohodului Domnului. Nu mai puţin de 12 strofe din cele trei stări au fost eliminate, adică cenzurate. Motivul? Nu trebuie să lezăm sensibilităţile iudaice privitoare la Patimile Mântuitorului. Iudeii n-au avut niciun amestec în moartea Domnului, vinovaţi sunt romanii şi, zic sectele, preoţii ortodocşi. Preoţii iudei din acea vreme sunt curaţi ca lacrima. Mulţi dintre slujitorii Sfintelor Altare au adus la starea iniţială Slujba Prohodului, anihilând efectele cenzurii.

Biserica noastră are rânduieli speciale prin care-i primeşte la Sfânta Ortodoxie pe ereticii catolici şi neo-protestanţi, pe evrei, musulmani, etc.. În anii din urmă, aceste rânduieli au fost schimbate abuziv, cu aprobarea Sinodului şi a Patriarhului Daniel. Le reamintim tuturor că nu au căderea, nu au dreptul să cenzureze textele şi rânduielile intrate în uzul Bisericii Ortodoxe, aşa cum n-au niciun drept să falsifice textul Sfintei Scripturi!

Sfânta Liturghie e supusă şi ea la tot felul de schimbări silnice, sub pretextul limpezirii înţelesurilor. Din ultimele ediţii al Liturghierului am înţeles că se doreşte eliminarea Rugăciunii pentru morţi de la Rânduiala Proscomidiei. Ni se pune în faţă un motiv mincinos, adică ni se spune că în vechime această rugăciune n-ar fi existat în forma aceasta, iar Bisericile Ortodoxe surori au eliminat-o. Exact ca în viaţa civilă: când se doreşte să se introducă o aberaţie, ne spun că aşa se procedează şi în alte ţări europene.

În cartea de cult numită Molitfelnic, nu mai găsim de multă vreme Rânduiala slujbei de la Duminica Ortodoxiei. A fost cenzurată cu brutalitate. Este meritul Părintelui Iustin Pârvu că a reeditat Molitfelnicul din 1896, şi-n felul acesta Slujba ne este accesibilă. Pe lângă aceasta, existe site-uri care conţin Rânduiala, încât nimeni nu poate spune că nu are de unde să o preia. Îndemn, aşadar, pe toţi fraţii preoţi să nu ocolească această slujbă, numită şi Sinodicon. Prin ea, sunt anatemizaţi toţi ereticii din toate timpurile şi locurile. Cine sunt cei care se tem de Sinodicon? Tocmai ereticii învederaţi. Se tem şi necredincioşii de toate felurile, aflaţi, evident în afara Sfintei Biserici. Acest Sinodicon trebuie păstrat exact în forma  din Molitfelnic, atâta doar că celor menţionaţi acolo li se pot adăuga şi alţi vrăjmaşi ai lui Iisus Hristos şi ai Bisericii Sale.

Mă opresc aci cu relevarea aspectelor pe care le ia cenzura eclezială. Îi rog pe toţi fraţii preoţi să păstreze cu multă vechile ediţii ale cărţilor bisericeşti, căci va veni vremea când cenzura va înlocui Sfânta Liturghie şi toate slujbele bisericeşti cu un nou cult prin care nu se va preamări Dumnezeul Adevărului, ci blestematul antihrist.

 

Pr. Ioviţa vasile

Adunarea talhareasca din Creta a ,,legiferat” si ,,legalizat” pacatul homosexualilor

Una din strategiile diavolului şi a slujitorilor săi este aceea de a amesteca, cu multă perfidie, adevărul cu minciuna. Este ceea ce metaforic se exprimă prin otrava turnată în băutura cea bună. Aceasta este invizibilă, dar efectul ei este mortal. Acest fapt s-a petrecut şi în Creta, cu ocazia reunirii a circa 160 de episcopi. Prin ceea ce au adoptat şi semnat, aceştia şi-au omologat fiecare statutul de pseudoepiscopi (episcopi falşi, mincinoşi). Excepţie făcând, fireşte, cei 33 care nu şi-au pus semnăturile pe documentele incriminate.

Citind cu atenţie capitolul 6 al documentelor cretane, intitulat ,,Sfânta Taină a Cununiei şi impedimentele la aceasta’’, găsim suficiente mostre de amestecare a adevărului cu minciuna. Se vorbeşte în modul cel mai ortodox despre sfinţenia Tainei, se aduc citate scripturistice şi patristice, pentru ca exact la final, să se toarne cu vicleşug otrava în doză letală. Iată textul incriminat: ,,La aplicarea tradiţiei bisericeşti cu privire la impedimentele la căsătorie, PRACTICA BISEICEASCĂ TREBUIE SĂ ŢINĂ CONT, ÎN EGALĂ MĂSURĂ, DE PRESCRIPŢIILE LEGISLAŢIEI CIVILE cu privire la acest subiect, fără să depăşească limitele iconomiei bisericeşti’’. O aberaţie fără seamăn! Cum să pui pe picior de egalitate legile bisericeşti (Sfintele Canoane), care sunt de neclintit, cu legile civile care se pot schimba de la un an la altul? Oricât m-am străduit, n-am putut înţelege acest text altfel, decât aşa: Dacă la un moment dat, într-o ţară ortodoxă, legea civilă se schimbă, în sensul că sunt recunoscute căsătoriile între homosexuali, Biserica va fi obligată, conform textului de mai sus, să recunoască la rândul ei, acele căsătorii nelegiuite, adică să ţină cont ÎN EGALĂ MĂSURĂ de aceste prescripţii. De-aici urmează că Biserica, recunoscând aceste grozăvii, va fi chemată să-i cunune pe aceşi nefericiţi! În ce fel? Vor avea grijă ierarhii noştri eretici şi homosexuali să încropească o ,,slujbă’’, fiind déjà obişnuiţi să schimbe şi să falsifice textele liturgice. Homosexualilor li se va da dreptul prin lege să înfieze şi copii. Ce vor face cu ei? Îi vor sodomiza, fără urmă de îndoială. Nu vorbea recent Mihai Tudose de părinţii ce urmează să fie decăzuţi din drepturi, dacă nu-şi vor vaccina copiii? Deci lucrurile se leagă. Părinţii vor avea de ales între a-şi nenoroci pe viaţă copiii vaccinându-i, unii chiar vor muri, cum s-a întâmplat, sau a li se lua spre a fi daţi gay-lor, ca să li se satisfacă poftele spurcate.

În Europa sunt 15 ţări în care homosexualitatea este legalizată. Ultimele venite în acest grup al nelegiuirii sunt Germania şi Malta. Nu va trece mult şi va veni rândul României. Semnalul de la Bruxelles a fost dat, se caută momentul prielnic. Ortodocşii români au dat peste trei milioane de semnături împotriva sodomizării ţării. Le bagă cineva în seamă? Nici vorbă. Dar ierarhii noştri au legalizat în Creta, într-un mod ascuns şi viclean, păcatul homosexualilor şi urmările se văd dureros de limpede: Onilă Corneliu şi Pomohaci Cristian au ieşit la vedere, că doar au temei legal, scris negru pe alb, de ,,adunătura de necredincioşi’’ din Creta. Expresia aparţine Sfântului Kukşa al Odesei şi, fiind foarte potrivită, mi-o însuşesc.

Textul despre care e vorba are şi alte urmări. Aşa bunăoară, dacă ţinem cont în egală măsură de prescripţiile legislaţiei civile, acestea nu interzic căsătoria episcopilor, călugărilor şi preoţilor, după hirotonire. Şi atunci ierarhii noştri vor invoca legea civilă pentru a contracta căsătorii, fiecare după orientarea şi preferinţa sa sexuală! Bineînţeles că vor da liber şi călugărilor să se căsătorească, ca să nu fie discriminaţi! Ce vremuri trăim!

Nu vă lăsaţi amăgiţi de adaosul viclean ,,fără să se depăşească limitele iconomiei bisericeşti’’. Iconomia a devenit canon, iar Sfintele Canoane sunt date la o parte, spunea recent un frate. Şi aşa este.

Doamne ajută!

 

Pr. Ioviţa Vasile

 

 

 

Cuvant despre Parintele Arsenie Boca

Am auzit prima oară de Părintele Arsenie în vremea  uceniciei în Seminar, prin anii 70. Atunci, unul din părinţii profesori, Chesarie Gheorghescu, ne-a vorbit în cuvinte puţine , dar alese despre dânsul. Regretul meu este acela că n-am dat importanţă celor relatate, pierzând astfel posibilitatea de a fi în preajma dânsului, fie chiar şi numai pentru câteva minute. Cu trecerea vremii, am ajuns în câteva rânduri la mormântul Sfinţiei Sale, la Mănăstirea Prislop, uimit, de fiecare dată, de afluenţa extraordinară de credincioşi. Stau şi acum şi mă mir de mulţimea celor care fac pelerinaj la mormântul Părintelui. Cineva chiar a întrebat: oare ce-i aduce pe aceşti oameni la Prislop?, şi răspunsul a fost simplu, ,,sfinţenia şi necazurile’’. Trebuie remarcat faptul că ierarhii Bisericii noastre evită să vorbească despre Părintele Arsenie, unii îl privesc chiar cu ostilitate.  Din afara Bisericii, dar şi din interiorul ei, s-a pornit o campanile nemaiîntâlnită de denigrare, cu intenţia vădită de a curma pelerinajele numeroase, din toate regiunile României. Cine ar avea înteresul ca lumea să  numai meargă în acest loc binecuvântat al Ardealului? Desigur, diavolul şi slujitorii lui dintre oameni, maeştrii minciunii şi ai manipulării. Toate acestea m-au determinat să scriu aceste gânduri şi să le încredinţez şi altora, credincioşi, îndoielnici, denigratori. Şi aş dori să încep cu ce i se impută Părintelui:

1.Faptul că în pictura bisericii din Drăgănescu apar chipurile ereticilor Wulfila şi Francisc de Asissi cu aură de Sfinţi. Este, fără îndoială, o eroare. Nu ştiu cum s-o explic, decât recurgând la argumentul neştiinţei. Unii spun că ceea ce a pictat Părintele ar avea un caracter profetic, pe care nu l-am desluşit până acum. Posibil. Celor bine intenţionaţi, dar îndoielnici, le aduc aminte două exemple din istoria Bisericii noastre. Sfântul Iustin Martirul şi Filozoful are minunate scrieri, în care însă s-au strecurat şi câteva erori, chiar şi o erezie, hiliasmul. S-a întâmplat din neştiinţă. Biserica îl priveşte cu îngăduinţă. Asfel citim acestea despre Sfânt: ,,Teologia Sfântului Iustin nu este aşa  de sigură, cum e credinţa lui. El are erori cu privire la raporturile intertrinitare, la suflet, la demoni; el profesează hiliasmul. Acestea sunt erori explicabile prin noutatea înseşi a problemelor din care ele au răsărit… Hiliasmul e datorat lui Papias’’. Erorile sale au fost din neştiinţă şi nu i-au fost piedici în calea spre sfinţenie şi spre a se încununa ca Mucenic.

Sfântul Gherasim de la Iordan e cinstit de toţi cei binecredincioşi. Ne-a rămas scris despre el că ,,biruind şi izgonind pe diavolii cei nevăzuţi, a fost împiedicat şi amăgit de diavolii cei văzuţi, adică de eretici, căci a căzut în erezia lui Eutihie… Mai pe urmă, a lepădat vătămarea eretică şi s-a întors la Dreapta Credinţă’’. Vorbim şi în acest caz de neştiinţă. Cutează cineva să pună sub semnul îndoielii sfinţenia acestor doi minunaţi ai lui Dumnezeu? Cred că nu, cu excepţia proştilor şi a necredincioşilor sau rău-credincioşilor

Se cuvine să folosim aceleaşi măsuri şi în cazul Părintelui Arsenie Boca şi să nu ne erijăm în judecătorii lui, căci avem suficiente nevrednicii personale de care ne putem îngriji.

2. Una din acuzele nedrepte ce i se aduc se referă la faptul că Părintele ar fi crezut în învăţătura drăcească despre reîncarnare. Cu nimic nu se susţine această învinuire, nicăieri în scrierile pe care le-am citit, n-am descoperit vreun indiciu în acest sens. Dimpotrivă, şi-a profeţit sfârşitul, când spunea ,,mai am trei calendare’’, adică trei ani. În alte rânduri le spunea credincioşilor: ,,de-acolo unde mă duc, vă voi ajuta mai mult’’. Denigratorii împuţinaţi la minte aruncă tot felul de acuzaţii, care ajung în urechile a milioane de oameni. Câţi dintre aceştia se apucă să cerceteze dacă aceste afirmaţii sunt adevărate sau mincinoase? Foarte puţini, şi tocmai pe aceasta mizează iubitorii de minciună.

3.Vrăjitoria este o îndeletnicire pe de-a-ntregul diavolească, aspru condamnată şi pedepsită de Sfânta Biserică Ortodoxă. Bineînţeles că vrăjmaşii lui Dumnezeu şi a tot binele n-au ezitat să contureze imaginea unui vrăjitor, când a fost vorba de Părintele Arsenie. Vă rog să observaţi în Vieţile Sfinţilor că atunci când un Sfânt Mucenic al lui Dumnezeu săvârşea o minune în faţa slujitorilor diavoleşti, imediat era acuzat de vrăjitorie, adică tocmai de ceea ce practicau ei cu ardoare. Aşadar, metoda nu e nouă. 4. Ne spuneţi, iubitori de minciună, că în chilia Părintelui de la Sâmbăta de Sus au fost găsite nu mai puţin de 300 de cărţi de vrăjitorie. Proşti sunteţi! Nu cred că poate cineva aduna atâtea cărţi de vrăjitorie în limba română acum, când ele proliferează din plin, darăminte acum, să zicem, 30-40 de ani. 5. Părintele Arsenie a fost caterisit pe nedrept, deci îndepărtat din slujirea preoţească. Faptul acesta grav e imediat deturnat de ponegritorii cu mintea îngustă, care nu întârzie să ne înştiinţeze că s-a lăsat de călugărie şi de preoţie! Chiar aşa, măi haidamacilor, de bună voie şi nesilit de nimeni? Nu vă e ruşine?

6.Ecumenismul este un cancer al societăţii noastre. Nu mă apuc acum să explic ce este cancerul. Suficient e să relev că aceia care se socotesc cunoscători ai picturii bisericeşti văd în imaginile de la Drăgănescu dovada  că Părintele Arsenie a fost ecumenist! Chiar aşa! Ia citiţi, cei ce sunteţi de bună credinţă (ceilalţi, nu!, că sunteţi proşti), cele ce urmează: ,,Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor. Căderea Bisericii prin slujitorii ei. Cozile de topor ale Apusului. Numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxă, fie ei: arhierei, preoţi de mir, călugări sau mireni. Înapoi la Sfânta Tradiţie, la Dogmele şi Canoanele Sfinţilor Părinţi ale celor şapte Soboare Ecumenice, altfel la iad cu arhierei cu tot. Ferească Dumnezeu’’. Acesta este ,,ecumenistul’’ Arsenie Boca!

7. Ca să fie încă şi mai convingători, iubitorii de minciună, nu pregetă să-l acuze şi de imoralitate şi acuză faptul că în preajma Părintelui s-ar fi aflat o monahie oarecare. După această adevărată avalanşă de minciuni ni se mai serveşte una? Şi aveţi pretenţia să vă credem? Oamenii cinstiţi ştiu, Dumnezeu ştie toate în chip desăvârşit, Părintele a schimbat vieţi şi continuă să o facă şi după trecerea la cele veşnice. Combătea neîncetat păcatul desfrânării şi mustra cu asprime pe cei care-l săvârşeau.

 

După toate acestea, socotesc că este bine să fac recurs la mărturiile unor oameni care au stat multă vreme în preajma Părintelui şi care, în viaţă fiind, pot fi oricând să confirme ceea ce scriu eu aici. Am avut privilegiul şi onoarea să vorbesc cu Părintele Serafim, duhovnicul Mănăstirii Căşiel din judeţul Cluj. Ne-a vorbit despre Părintele Arsenie ca despre un Sfânt, şi spunând aceasta, e suficient. Prin anul 2014 l-am întâlnit pe Părintele Clement de la Sâmbăta de Sus, chiar la Prislop. Fiind amândoi sălăjeni, repede s-a înfiripat o discuţie între noi. A fost o plăcere, pentru că acest ieromonah avea cugetul Bisericii. A stat multă vreme pe lângă Părintele Arsenie. Venind vorba despre Părintele Arsenie, am aflat lucruri frumoase, proorocii pe care le-a făcut şi care s-au împlinit, modul în care-i trata pe cei buni, dar şi pe cei rătăciţi. Părintele ştia dacă într-o mulţime căreia îi vorbea, s-a strecurat vreun sectar sau vreun necredincios şi nu pregeta să-i mustre spre îndreptare. Maica Marina Lupău este încă stareţă a Mănăstirii Bic din judeţul Sălaj. Cine are curiozitatea să afle mărturia dânsei, o poate face oricând. Va avea plăcuta surpriză să afle multe lucruri frumoase despre Părintele Arsenie, căci dânsa a vieţuit la Prislop în vremea când dânsul se afla acolo. L-aş enumera aici şi pe colegul meu de Institut Teologic, Daniil Stoenescu Partoşanul. Nu o fac dintr-o mare supărare, legată de grozăviile semnate în Creta, de cei chemaţi să ne fie arhierei.

 

Mărturisesc că în mai multe rânduri am cerut mijlocirea Părintelui Arsenie către Dumnezeu Atotputernicul. Uneori am primit ajutor, alteori, nu. Ajutorul n-a venit atunci când am cerut lucruri minore şi nefolositoare.

 

Vă rog să cugetaţi cu temeinicie la una din proorociile Părintelui. Zicea Preacuvioşia Sa că steaua cu cinci colţuri va fi înlocuită cu steaua cu şase colţuri. Doamne, câtă dreptate a avut!

Vă rog, înainte de a-l desconsidera pe Părintele, să vă întrebaţi şi să vă răspundeţi de ce Biserica Ortodoxă Română nu a canonizat niciun Sfânt din perioada comunistă? Vă dau eu un posibil răspuns. Fiecare Sfânt român înscris în calendar ar incrimina pe urmaşii celor care, prin crimele lor sălbatice, au însângerat pământul României Ortodoxe. Se spune că fiara, care purta numele de Alexandru Nicolski, a încetat ororile experimentului de la Piteşti în momentul când şi-a dat seama că dintre victimele sale se ridică Sfinţi! Dacă cei chemaţi să fie episcopi ai românilor ortodocşi au refuzat să canonizeze Sfinţii neamului, poporul dreptcredincios le aduce cuvenita cinstire. Aşa se explică de ce milioane de români se îndreaptă anual spre Prislop. Dacă ierarhii noştri au căzut în erezie, este cu neputinţă ca milioanele de credincioşi să fie în înşelare. Asta ar vrea să ne facă să credem vrăjmaşii Bisericii şi ai Neamului. De ceva vreme primesc sms-uri de la aceşti specimeni. Unul îmi scria cam aşa: ,,Am fost la Arsenie Boca şi am simţit că la mormântul acela se află diavolul, încât mi-a venit gândul de sinucidere’’. Răspuns-am: ,,Omule, minţi. Diavolul este în tine. Potoleşte-te, că altfel ajungi în iad. Nu mă mai deranja’’. Asemenea metode folosesc slujitorii diavolului, vădit deranjaţi de prezenţa la Prislop a credincioşilor noştri.

 

Părintele Arsenie Boca a fost batjocotit, prigonit şi întemniţat de lichelele comuniste. Aceşti criminali odioşi l-au iradiat şi apoi l-au răstignit, încât putem vorbi de un Sfânt Mucenic al Neamului. Aceşti criminali şi urmaşii lor îl ponegresc acum şi răspândesc otrava minciunii din gurile lor spurcate, pe toate canalele. Drept concluzie, aş recomanda tuturor ortodocşilor moderaţie. Admitem, prin reducere la absurd, că Părintele Arsenie n-a fost Sfânt. Rămâne atunci să admitem că a fost un credincios de rând, ca oricare dintre noi, cu meritele şi scăderile sale, care a fost persecutat şi a murit de mâna securităţii criminale. Nimeni nu mă va putea convinge că Părintele a fost eretic, ecumenist, vrăjitor, legionar vrednic de dispreţ şi tot ce spun iubitorii de minciună. Haideţi să ne gândim că există numeroase argumente şi minuni care pledează pentru sfinţenia vieţii sale. Ce vom răspunde la înfricoşătoarea Judecată, ştiind că ,,Sfinţii vor judeca lumea’’ (I Corinteni 6, 2) şi printre Sfinţi va fi, poate, şi Părintele Arsenie?

 

Pr. Ioviţa Vasile