Nelegiuirea nu e lege

,,Unde-i lege, nu-i tocmeală’’. ,,Nimeni nu e mai presus de lege’’. ,,Legea trebuie respectată de toţi’’. Cu asemenea sloganuri vor să ne convingă cârmuitorii ţării, mai-marii oraşelor şi ai satelor că se cuvine să ne supunem orbeşte legilor pe care le clocesc la ordinul străinilor. Că sunt bune, că sunt strâmbe. De obicei, poporul român le primeşte şi le respectă. Când se întrece orice măsură, suntem obligaţi, avem tot dreptul să ne ridicăm împotriva legilor ticăloase. Întâi trebuie să le împiedicăm, paşnic fireşte, să fie adoptate. Dacă intră în vigoare, dreptul sfânt, dat fiecăruia de Dumnezeu, este acela de a ne împotrivi, în continuare silniciilor conţinute în aceste legi. Spunând aceasta, mă refer la legea vaccinării care, se pare, a intrat în linie dreaptă, urmând a trece prin Parlament şi pe sub condeiul lui Iohannis. Ce urmăreşte această fărădelege, am scris şi cu alt prilej. Părinţii care vor refuza să-şi vaccineze copiii, vor fi decăzuţi din drepturi sub cuvânt mincinos că-i expun unei morţi sigure. Se va crea astfel un corp ieniceresc de copii şi tineri, la dispoziţia statului de drept (imbecilă formulare!), stat care apoi îi va distribui homosexualilor, care abia aşteaptă să şi-i aproprie şi să-i sodomizeze! Parte din ei vor fi păstraţi ca furnizori de organe pentru puternicii lumii care vor să-şi prelungească viaţa, sacrificând-o pe a altora. Să nu creadă premierul Mihai Tudose, şi cei asemenea lui, că românii sunt un popor prost, uşor de manipulat căruia i se pot impune toate silniciile ordonate de străinii cei fără Dumnezeu. Intenţiile lor criminale au fost desluşite de multă vreme. Aşadar, legea vaccinării e, în fapt, o mare nelegiuire. Şi ni se va spune că totul se face legal, din marea grijă, din marea dragoste ce o au dumnealor pentru copiii ţării.

Aş vrea să reamintesc un episod petrecut în vremea robiei babiloniene a lui Israel. În centrul acestuia se găseşte Proorocul Daniel, aflat în dregătorii înalte, în slujba regelui Darius Medul. Invidioşi pe calităţile excepţionale ale Proorocului, trepăduşii de la curtea regală i-au căutat numeroase pricini, pentru a-l discredita şi îndepărta. Nu i-au găsit nimic, slujba acestui Sfânt al lui Dumnezeu era impecabilă. Atunci şi-au adus aminte că o ţară se guvernează prin legi, între acestea putând fi strecurate cu uşurinţă şi fărădelegi. Planul a fost pus în aplicare: ,,Oricine s-ar ruga vreme de treizeci de zile altui dumnezeu şi om decât regale, să fie aruncat în groapa cu lei’’ (Daniel 8, 8). O lege scurtă, clară, fără echivoc, îndreptată împotriva unui singur om, Proorocul Daniel, care nici n-a băgat-o în seamă şi bine a făcut. La vremea statornicită, acesta şi-a început rugăciunea către Dumnezeul Adevărului, cu faţa spre Ierusalim. Mârşavii au tăbărât asupra lui. Flagrant, ar zice cei din vremea noastră. Nelegiuirea s-a aplicat cu grăbire, şi Sfântul Prooroc a fost aruncat în groapa cu lei. Deznodământul este opera lui Dumnezeu. El a închis gurile leilor şi Dreptul a ieşit nevătămat. Pârâşii şi-au primit cuvenita pedeapsă, de data aceasta leii i-au sfâşiat, pe ei şi pe cei ai lor. Recomand această lectură biblică tuturor puternicilor zilei, poate vor învăţa ceva din ea.

Aşadar, metoda tudosianistă nu e nouă. Împrejurările sunt altele, oamenii diferiţi, dar ticăloşia e aceaşi. Atunci şi acum. Susţinerea mediatică e puternică. Un domn cu frunte îngustă, Val Vâlcu,       se indigna la un post de televiziune: ,,Dacă nu vor să-şi vaccineze copiii, să plătească! Ori să emigreze. Dacă-i posibil în Norvegia, că acolo li se iau copiii imediat’’. Chiar aşa, măi nemernicule, România e a ta şi a celor ca tine? Peste toate acestea, a intervenit şi Patriarhia, cea contaminată de morbul homosexualităţii. Să vedeţi câtă grijă părintească pentru copiii românilor. Părinţii, zice Ciobotea Daniel, trebuie să primească asigurări în privinţa vaccinurilor. Ce asigurări, cine le dă? Cine garantează că vaccinul nu e o modalitate de a nenoroci un copil. Şi-apoi, dacă se întâmplă, cine răspunde? Mihai Tudose şi şleahta lui? Nu, nu vă faceţi iluzii. Puterea şi nelegiuirea sunt ale lor. Până când?

Până când va interveni Dumnezeu. Să nu-şi facă iluzii că sunt veşnici şi intangibili. Să nu uite că au jurat pe Sfânta Scriptură că vor lucra pentru binele oamenilor. Acesta-i binele pe care ni-l vor? Dacă-şi închipuie că jurământul a fost o formalitate pentru a urca în fotolii înalte, se înşeală. Am experienţa multor ani în care am văzut ce înseamnă un jurământ călcat sau un jurământ strâmb. Propun ca Mihai Tudose să fie vaccinat primul, în direct şi la o oră de vârf, cu toate vaccinurile, pentru a contracara orice boală care i-ar putea afecta viaţa.

Dragi români, care vă îngrijoraţi de nelegiuirea privind vaccinarea, nu vă temeţi. Încredere în Dumnezeu. Mâna Lui e peste noi. Cum l-a păzit pe Proorocul Daniel, ne va păzi şi pe noi. Până la urmă, chiar şi nebunul află că este Dumnezeu (Ps. 13, 1).

 

Pr. Ioviţa Vasile

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s