Tu esti diavol, nu episcop

 

Faptele murdare sunt ascunse cu grijă. Oricâtă precauţie ar arăta autorii lor, în cel din urmă acestea ajung cunoscute, chiar după zeci şi zeci de ani. Vorbele pompoase reuşesc să acopere o realitate ruşinoasă doar până la o vreme. Buboiul tot se sparge până la urmă şi atunci asistăm la o erupţie dezagreabilă şi greţoasă. Dumnezeu nu lasă aceste nelegiuiri, tăinuite cu mare băgare de seamă, să se perpetueze la nesfârşit: ,,Deci nu vă temeţi de ei, căci nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă cunoscut’’ (Matei 10, 26).

Să vedeţi un extras din mesajul domnului Daniel Ciobotea, ocupantul scaunului patriarhal, la înmormântarea pseudo-episcopului Adrian Hriţcu în 2013: ,,La acest moment de vremelnică despărţire, până la obşteasca Înviere, aducem omagiul nostru pentru osteneala depusă în ogorul Sfintei noastre Biserici, în ţară şi departe de ea’’. Cu adevărat, mult s-a ostenit Adrian Hriţcu, şi iată cum: ,,Pe 10 decembrie ne-am întors la Agapia. De data aceasta eram însoţiţi de miliţieni, care au intrat cu forţa în chiliile mănăstirilor, scoţându-le pe călugăriţe afară şi obligându-le să părăsească în acel moment aşezământul monahal. Toate plângeau, iar securiştii şi miliţienii enervându-se, începură să dea în ele. Nemaiputând să privesc scena aceea îngrozitoare, m-am întors cu spatele şi mi-am aprins o ţigară ca să mă calmez. În spatele meu se auzeau strigăte disperate, îngrozitoare. Aceste femei erau date afară din propria lor casă, în plină iarnă, fiind totodată bătute şi înjurate. Cum stăteam puţin detaşat de acel peisaj, aud cum din spatele meu se apropie o femeie care strigă cu disperare:

-Prea Sfinţite… Prea Sfinţite, salvaţi-ne! Priviţi ce ne fac nemernicii ăştia! Nu ne lăsaţi Prea Sfinţite.

Zicea cuvintele acestea înecându-se în lacrimi şi, apropiindu-se, a sărit să-mi sărute mâna. Văzând ce vrea să facă, i-am dat, ca din din reflex, o palmă puternică pesta obraz. Călugăriţa a amuţit şi m-a privit blocată preţ de câteva clipe. O priveam şi eu, speriat de gestul pe care îl făcusem. După ce m-a privit îndurerată, mi-a zis cu o ură crâncenă:

-Tu eşti diavol, nu episcop!

Am lăsat-o să plece şi, întorcându-mi privirea de la scena aceea îngrozitoare, mi-au dat lacrimile. Am aşteptat până ce miliţienii au urcat toate călugăriţele cu pricina într-un camion, cu care le-au transportat apoi până la Paşcani, de unde aveau să meargă fiecare unde ştiau, numai la mănăstire nu. După ce s-a încheiat calvarul de la Agapia, m-am întors la Iaşi’’ ( Ciprian Mega, Pântecul desfrânatei, Ed. Sfântul Gheorghe-Vechi, f.a., p. 142-143).

Faptele s-au petrecut în 1959, când se punea în practică diabolicul decret privind alungarea monahilor din Sfintele Mănăstiri şi închiderea acestora. Ceea ce citim aici cu stupoare n-a fost, din păcate, ceva singular. Mi-amintesc de ceea ce relata cineva despre Iustin Moisescu, patriarhul de mai târziu, care se ostenea din răsputeri pentru aplicarea decretului amintit. Odată, la o mănăstire i-ar fi spus unei maici: ,,Pleacă de-aici, ieşi afară din mănăstire! Uite, eu îţi dau binecuvântare să te măriţi’’.

Bunul Dumnezeu să se milostivească de cei doi ierahi, trecuţi din viaţa aceasta, şi să le ierte grozăviile săvârşite, nu ca nişte oameni, ci ca diavoli, că altfel nu pot să le spun.

 

Pr. Ioviţa Vasile

 

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s