Adevaratele sarbatori ale romanilor

Astăzi este ziua naţională a României. Până acum am mai avut şi alte zile zise naţionale, 10 mai şi 23 august, care, fiind circumstanţiale, n-au rezistat.

Adevăratele sărbători ale românilor sunt, prin excelenţă, cele sfinte. De două mii de ani Biserica sărbătoreşte Naşterea şi Învierea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, precum şi alte evenimente sfinte cuprinse în istoria de mântuire a omenirii. Vrăjmaşii Bisericii şi a tot binele ar fi vrut să desfiinţeze Sfintele Sărbători. În vremea comunismului, s-a mers până-ntr-acolo încât o zeloasă activistă, ajunsă ministru al învăţământului, a vrut ca vacanţa de iarnă a elevilor să înceapă pe 28 decembrie! N-a reuşit, Dumnezeu a împiedicat-o. Directivele partidului comunist erau că Sărbătorile să fie ţinute, dar să li se deturneze sensul profund religios şi să li se imprime o tentă laică. S-au izbit de un nou eşec. Încearcă şi acum să impună tot felul de sărbători care să vină la concurenţă cu Sfintele Sărbători. Toate acestea ne aduc aminte de ceea ce Dumnezeu a descoperit prin Proorocul Daniel despre antihrist şi înaintemergătorii lui din vremurile prezente şi din cele care vor urma: ,,Fiara a patra înseamnă că un al patrulea rege va fi pe pământ, care se va deosebi de toate celelalte regate, care va mânca tot pământul, îl va călca în picioare şi îl va zdrobi… Şi va grăi cuvinte de defăimare împotriva Celui Preaînalt, şi îşi va pune în gând să schimbe sărbătorile şi legea, şi el vor fi daţi în mâna lui o vreme, vremuri şi jumătate de vreme’’ (Daniel 7, 23-25

În aceste circumstanţe, când se pregăteşte în mare secret întronizarea lui antihrist, cel înţelept se va apropia şi mai mult de Dumnezeu şi va sta sub ascultarea Sfintei Biserici, care îl va călăuzi spre tot lucrul bun şi spre dobândirea mântuirii sufletului său. Sărbătorile laice şi păgâneşti ţin o vreme, vin şi trec. Sfintele Sărbători ale Bisericii, care nu pot fi desfiinţate, sunt aducătoare de bucurii duhovniceşti şi îl duc pe om spre împărăţia lui Dumnezeu.

Suntem acum în Sfântul Post al Naşterii Mântuitorului, în care ne pregătim să cinstim după cuviinţă pe Pruncul din ieslea Betleemului, pe ,,Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor’’ (Apocalipsa 17, 14). Doamne, ajută!

 

Preot Ioviţa Vasile

Anunțuri

Dumnezeu ne-a daruit si noua un Sfant Apostol

Poporul care a primit în hotarele sale pe unul din Apostolii Mântuitorului nostru Iisus Hristos este popor binecuvântat şi este vrednic a sta în marea familie a lui Dumnezeu, Biserica din lumea întreagă. Românii au avut privilegiul de a primi Evanghelia împărăţiei de la Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat la apostolie. De unde ştim că a fost întâiul chemat? Din Evanghelia Sfântului Ioan (1, 35-42), unde ni se spune că doi dintre Ucenicii Sfântului Ioan Botezătorul, dintre care unul era Sfântul Andrei, L-au urmat pe Domnul până la locuinţa Sa, unde au rămas în ziua aceea. Sfântul Andrei s-a dus şi a căutat pe fratele său, pe cel care avea să devină Sfântul Apostol Petru şi i-a spus: ,,Am găsit pe Mesia (care se tălmăceşte Hristos). Amândoi s-au înfăţişat Mântuitorului şi au primit a fi Apostoli ai Săi. A urmat chemarea Sfinţilor Apostoli Filip şi Natanael, apoi a celorlalţi, până s-a împlinit numărul de doisprezece.

După Pogorârea Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli, aceştia au hotărât să stabilească prin sorţi ariile geografice în care urmau să propovăduiască fiecare Evanghelia, după porunca Învăţătorului: ,,Mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă’’ (Matei 28, 19-20).

Sfântului Apostol Andrei i-au revenit mai multe regiuni, între care şi Scitia Minor, Dobrogea noastră de astăzi. În mijlocul acelor oameni s-a auzit întâia oară învăţătura mântuitoare a Domnului Iisus. Aici s-au înălţat cele dintâi biserici, aici s-au hirotonit primii episcopi şi preoţi, aici au pătimit cei dintâi Sfinţi Mucenici. Cu deplin temei, Sfântul Andrei este socotit Apostolul românilor şi ocrotitorul întregii ţări.

Diavolul n-a răbdat să vadă cum oamenii sunt aduşi la Hristos de la rătăcirea idolilor şi a zeilor, şi a pus în mintea antipatului Egheat să omoare pe Sfântul Andrei. Apostolul a mărturisit cu curaj în faţa mai-marelui zilei: ,,Împăraţii Romei încă nu au cunoscut aceasta, cum că Fiul lui Dumnezeu venind pe pământ pentru mântuirea oamenilor, întru adevăr a arătat cum că idolii aceia nu numai că nu sunt dumnezei, ci şi draci necuraţi şi vrăjmaşi ai neamului omenesc, care îi învaţă pe oameni şi îi îndeamnă spre toată necurăţia, ca, mâniind pe Dumnezeu, să Se întoarcă de la dânşii şi să nu-i asculte. Iar când Se va mânia Dumnezeu asupra lor, Se va întoarce de la oameni. Atunci diavolii îi iau pe ei sub a lor stăpânire şi până într-atât îi amăgesc pe dânşii, încât îi scot din trup goi cu totul de faptele bune, nimic altceva având, decât păcatele lor pe care le duc cu ei’’.

Ajungând vârsta de optezeci de ani, Sfântul Apostol Andrei a fost răstignit pe o Cruce în formă de ,,X’’, ducându-se la Domnul nostru Iisus Hristos (După Vieţile Sfinţilor pe noiembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 619-642).

 

Preot Ioviţa Vasile

Sistemul antihristic, numit ,,uraciunea pustiirii”

Despre ,,urâciunea pustiirii’’ ne-a înştiinţat Dumnezeu mai întâi prin Sfântul Prooroc Daniel (12, 11), cu aceste cuvinte; ,,Şi din vremea când va înceta jertfa cea de-a pururi şi va începe urâciunea pustiirii vor fi o mie două sute nouăzeci de zile’’. Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos ne-a prevenit: ,,Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel Proorocul, stând în locul cel sfânt – cine citeşte să înţeleagă -, atunci cei din Iudeea să fugă la munţi’’ (Matei 24, 15-16). Ce înseamnă ,,urâciunea pustiirii’’?

          Înseamnă antihristul, care va voi să se ridice în locul lui Dumnezeu, va pretinde că el este dumnezeu şi stăpân al lumii şi va cere tuturor să i se închine şi să-i slujească, cum arată Sfântul Apostol Pavel (II Tesaloniceni 2, 3-10). Antihristul nu va domni singur, ci va fi ajutat de cohorte de supuşi, ca atare putem numi urâciunea pustiirii întregul sistem de teroare pe care îl va instaura în lume. Acest sistem nu va fi impus dintr-o dată, ci după îndelungi pregătiri. Distingem, încă de-acum, semnele care ne arată că ,,taina fărădelegii se şi lucrează’’ (II Tesaloniceni 2, 7). Iată câteva din aceste semne evidente:

– fenomenul globalizării, care tinde să unească şi să niveleze toate popoarele şi religiile, încât să fie un guvern unic, o singură religie, armată şi monedă unice

– uniunea europeană, înfăptuită cu viclenie, este o etapă în acest plan ţinut secret, dar ajuns, prin voia lui Dumnezeu, la cunoştinţa noastră

– există un plan care s-a vrut un secret absolut, însă a fost devoalat. Acesta prevede exterminarea a două treimi din populaţia lumii, cealaltă treime urmând a fi concentrată în anumite regiuni ale lumii. ,,Elitele’’ ar trebui să locuiască în zonele cele mai bune, având la îndemână toate înlesnirile

– răsturnările din 1989 au fost opera specialiştilor în revoluţii şi au avut menirea de a deschide calea spre înfăptuirea celor enumerate aici

– batjocorirea la scară planetară a Mântuitorului Iisus Hristos, a Sfintei Fecioare Maria, a Sfinţilor Apostoli, a tuturor Sfinţilor şi a Bisericii Ortodoxe

– înmulţirea fărădelegilor prin legiferarea şi încurajarea prostituţiei, avorturilor, perversiunilor sexuale sodomite

– pustiirea unor ţări ortodoxe, prin crearea unor condiţii imposibile de trai,  astfel că milioane de oameni îşi părăsesc ţara de baştină şi ajung sclavi ai străinilor; se pustiesc satele şi multe dispar; se pustiesc pământurile roditoare, casele, bisericile în care oamenii îşi găseau liniştea şi împăcarea cu Dumnezeu; se ruinează familiile creştine printr-o politică diabolică, precis ţintită.

Mă opresc cu enumerarea aici. Bunul Dumnezeu să ne aibă în pază!

 

Preot Ioviţa Vasile

Vremurile intristatoare pe care le traim

          ,,Veniţi să ardem toate locurile de prăznuire ale lui Dumnezeu de pe pământ’’ (Psalmul 73, 9). Iată o dorinţă şi o cutezanţă luciferică, din vremea când a fost înălţat primul altar pentru cinstirea lui Dumnezeu. Această vrere diavolească nu s-a înfăptuit, ba dimpotrivă, putem spune că locurile de prăznuire ale lui Dumnezeu se înmulţeau cu fiecare sfântă biserică zidită. Slugile diavolului nu s-au împăcat cu această realitate şi au căutat, în fiecare epocă, să şteargă de pe pământ locurile sfinte în care se adunau credincioşii.

În anii comunismului întunecat, s-au pus îngrădiri draconice pentru a limita numărul bisericilor ce urmau a fi ridicate. În multe locuri, au fost  slujbaşi comunişti care au închis ochii atunci când se zidea un locaş sfânt. Omul acela mic, cu puteri discreţionare, Ceauşescu Nicolae, a ordonat dărâmarea mai multor biserici. S-a arătat şi atunci spiritul inventiv al românilor, căci unele au fost salvate, fiind pur şi simplu mutate, prin translaţie, în alte locuri. Ceea ce a urmat, se ştie: Ceauşescu a fost asasinat mişeleşte chiar de tovarăşii lui. Nu i-au ajutat nici măcar rugăciunile impuse silit Bisericii de autorităţile de atunci.

          După 1989 au venit noii stăpâni. A fost perioada în care barbarii americani au bombardat Serbia Ortodoxă şi bisericile sale sfinte cu o sălbăticie neegalată, susţinuţi de catolici, evrei şi musulmani.

Cum aceste încercări, şi multe altele, n-au avut efectul scontat, diavolul şi vrăjmaşii oameni pregătesc o nouă strategie. Ne-a vorbit despre ea Sfântul Lavrentie de la Cernigov: ,,Vine timpul, şi nu e departe,  când foarte multe biserici şi mănăstiri se vor deschide în slujba Domnului şi se vor repara, le vor reface nu numai pe dinăuntru, ci şi pe dinafară. Vor auri şi acoperişurile, atât ale bisericilor, cât şi ale clopotniţelor, dar preoţimea nu va lucra la sufletul credinciosului, ci la cărămizile lui Faraon. Preotul nu va mai face şi misiune. Când vor termina lucrările nu se vor putea bucura de slujbe duhovniceşti în ele, că va fi vremea împărăţiei lui antihrist, şi el va fi pus împărat. Rugaţi-vă ca Bunul Dumnezeu să mai lungească acest timp ca să ne putem întări în Credinţă, căci vremuri groaznice ne aşteaptă. Luaţi aminte la toate ce vă spun, căci totul se pregăteşte cu mare viclenie. Toate bisericile şi mănăstirile vor fi într-o bunăstare imensă, pline de bogăţii ca niciodată, dar să nu mergeţi în ele. Antihrist va fi încoronat ca împărat în marea biserică din Ierusalim, cu participarea clerului şi a Patriarhului’’ (Sfântul Lavrentie de la Cernigov, Viaţa învăţăturile şi minunile, Ed, Credinţa Strămoşească, 2003, p. 170).

Ceea ce a spus Sfântul Lavrentie se confirmă, chiar în zilele noastre.

 

Preot Ioviţa Vasile

Timpul ne este dat pentru mantuire

În două din Epistolele sale nou-testamentare, Sfântul Apostol Pavel ne atrage tututor atenţia asupra valorii timpului, în iconomia mântuirii: ,,Deci luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca aceia înţelepţi, răscumpărând vremea, căci zilele sunt rele’’ (Efeseni 5, 15-16 şi Coloseni 4, 5). A răscumpăra vremea înseamnă a o preţui cum se cuvine, ştiind că ne este dată de Dumnezeu pentru a ne lucra mântuirea. Biserica lui Hristos priveşte vremea în perspectivă eshatologică, în perspectiva mântuirii tuturor oamenilor, încât putem spune că timpul este mântuire. Din păcate, acest concept a fost înlocuit cu acel păgubitor ,,time is money’’, timpul este bani, ceea ce ne duce la gândul că timpul poate însemna, pentru mulţi, şi pierderea mântuirii.

De mai multă vreme oamenii vorbesc despre curgerea timpului care, în percepţia tuturor, s-a accelerat, adică s-a scurtat, şi se apreciază că valoarea unei zile astronomice n-ar mai decât de 16 sau 18 ore. Fiecare simte criza timpului când constată că reuşeşte să făptuiască mult mai puţin decât înainte. Asistăm, aşadar, la o comprimare a timpului greu sau imposibil de explicat în termenii ştiinţei laice. Privind lucrurile prin prisma Credinţei, ele ne apar accesibile puterii noastre de înţelegere. Iată ce a spus Mântuitorul nostru Iisus Hristos atunci când S-a referit la vremurile din urmă: ,,Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi de nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa nici un trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile. Atunci de vă va zice cineva: Iată, Mesia este aici sau dincolo, să nu-l credeţi. Căci se vor ridica hristoşi mincinoşi şi prooroci mincinoşi şi vor da semne şi chiar minuni, ca să amăgească, de va fi cu putinţă, şi pe cei aleşi’’ (Matei 24, 21-24). Strâmtorarea cea mare va fi, fără îndoială, în regimul de teroare al antihristului, mesia cel mincinos care se va substitui lui Dumnezeu şi va domni trei ani şi jumătate, apoi îl va ucide Mântuitorul ,,cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea Venirii Sale’’ (II Tesaloniceni 2, 8).

Faptul că deja vremea s-a scurtat este un semn evident al apropierii Venirii Domnului Iisus Hristos, e împlinirea preasfintelor Sale cuvinte. Aşteptăm ca vremea să se scurteze încă şi mai mult, ceea ce trăim noi astăzi este numai începutul, de aceea să ne gândim la îndemnul Mântuitorului: ,,Iar când vor începe să fie acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie’’ (Luca 21, 28).

 

Preot Ioviţa Vasile

Despre stereotipurile mincinoase

De multe ori, avem prostul obicei de a introduce în rostirea noastră nişte afirmaţii devenite automatisme, pe care le credem adevărate, chiar sclipiri de inteligenţă, când în fapt nu sunt altceva decât nişte minciuni ambalate atrăgător. Faptul este din ce în ce mai supărător, de aceea este bine să ne cântarim cu atenţie fiecare vorbă pe care-o rostim. Mă voi opri asupra câtorva din acestea.

,,E democraţie, facem fiecare ce vrem! Oare! Este adevărat că unii fac, într-adevăr ce vor, încălcând legile şi constituţia, deoarece, având puterea, nu-i paşte nicio primejdie. Dar dincolo de legile omeneşti nestatornice, avem Legea cea nepieritoare a lui Dumnezeu care nu ne îngăduie ca să face chiar ce vrem, chiar dacă nu suntem pedepsiţi imediat pentru încălcarea ei. Această Lege este o sumă de bune rânduieli necesare unei drepte vieţuiri a oamenilor. Încălcând-o fără încetare, ne vom atrage, în cele din urmă, pedeapsa lui Dumnezeu. Aşadar, nu trebuie să facem ce vrem, ci ceea ce aşteaptă Dumnezeu de la noi.

Spunem că ,,nimeni nu s-a întors din moarte ca să ne spună ce este acolo”. Inexact! Din moarte s-au întors fiica lui Iair, fiul văduvei din Nain, Lazăr cel mort de patru zile, ca să nu cităm decât exemplele explicite din Noul Testament. Din moarte S-a întors Mântuitorul nostru Iisus Hristos, lăsându-ne Revelaţia sau Descoperirea Dumnezeiască, care ne arată cu limpezime ce este dincolo de viaţa pământească şi de moarte.

Necredincioşii, dar şi cei ce se pretind credincioşi, ne spun, la moartea cuiva, că acesta a trecut în nefiinţă. Doamne, ce aberaţie! Învăţătura Bisericii noastre ne spune desluşit că sufletele noastre sunt nemuritoare şi viază şi dincolo de moarte, având ştiinţă, simţire, voinţă, adică toate însuşirile unei fiinţe omeneşti. La moarte, trecem într-o altă formă a existentei noastre, aceea a despărţirii sufletului nostru de trup, nicidecum nu ne neantizăm.

,,Nu ceea ce intră în gură spurcă pe om, ci ceea ce iese din gura lui’’. Iată o mostră de interpretare prostească a textului biblic. Lăsând la o parte faptul că textul biblic are o cu totul altă formă, vom spune că necredincioşii, ori cei răucredincioşi scot aceste cuvinte din context şi le folosesc spre a-şi justifica necredinţa şi lenea atunci când ar trebui să postească. Şi încă se mai pretind inteligenţi şi ştiutori! Mântuitorul vorbea, în textul citat, despre obiceiul iudeilor de nu mânca cu mâinile nespălate, zicând că se spurcă, nu de post.

Acum îţi dai seama, iubite cititorule, de ce a scris Apostolul Domnului: ,,Dacă vorbeşte cineva, cuvintele lui să fie ca ale Domnului’’ (I Petru 4, 11). Nu ca ale oamenilor nesăbuiţi!

 

Preot Ioviţa Vasile

Superstitiile sunt pacate grave, incompatibile cu Sfanta Credinta Ortodoxa

Superstiţiile sunt definite drept ,,prejudecăţi care decurg din credinţa primitivă, înapoiată în spirite bune şi rele, în farmece şi vrăji, în semne prevestitoare, în numere fatidice sau în alte rămăşiţe ale animismului şi ale magiei’’. Aceasta este definiţia dictionarlui laic. Noi definim superstiţiile ca o sumă de practici prin care se invocă ajutorul demonilor, existenţa cărora este axiomatică. Deşi par preocupări uneori nevinovate, superstiţiile sunt păcate grave, incompatibile cu Dreapta Credinţă a Bisericii. Este uimitor să constatăm cu câtă putere se perpetuează acestea de-a lungul veacurilor şi cum intră în preocupările unor oameni care se pretind credincioşi. Etnologii le consemnează şi le transmit prin toate mijloacele care le stau la îndemână, uitând întotdeauna să arate nocivitatea lor pentru viaţa credinciosului.

Amintim aici doar câteva din multele superstiţii de care se lasă înşelaţi oamenii: purtarea ciorapilor pe dos, pretinzând că i-ar apăra de rele; purtarea usturoiului care, chipurile, îl apără pe om de duhurile necurate; cifra 13 este socotită ca fiind aducătoare de rău; la Denia celor 12 Evanghelii era obiceiul ca la fiecare din acestea să se facă un nod pe o sfoară, care dacă era pusă sub pernă ar arăta în vis cu cu cine se va căsători fata sau băiatul; convingerea că dacă în ziua întâi a anului persoana care-ţi intră în casă este fată, vei avea un an cu multe necazuri; obiceiul păgânesc al mirilor de a sparge paharele când intră în localul nunţii, crezând că cioburile le vor aduce noroc; punerea în sicriul celui decedat a unor obiecte sau bani, crezând că-i vor fi de ajutor în viaţa de dincolo; spargerea unei farfurii la scoaterea din casă a celui decedat; întâlnirea cu o persoană care poartă o găleată goală ar aduce necazuri, iar dacă găleata e plină cu apă este semn bun; zbaterea unui ochi ar anunţa evenimente neplăcute. Acestor li se pot adăuga multe altele, ceea ce nu ne-ar fi de nici un folos.

Dacă n-ar fi păcate, superstiţiile ar putea fi catalogate drept preocupări hilare şi neserioase. Credinciosul întărit în Dreapta Credinţă nu se va preocupa niciodată de asemenea practici dăunătoare vieţii. El va şti întotdeauna că ajutorul îl primeşte de la Bunul Dumnezeu, Căruia trebuie să se roage în fiecare zi, cerându-I cele ce-i sunt de folos bunei vieţuiri şi mântuirii sale şi a semenilor. Va şti, de asemenea, că avem mijlocitori pe Sfinţii lui Dumnezeu, care se roagă în toată vremea pentru binele nostru şi al lumii întregi.

 

Preot Ioviţa Vasile