Cuvant pentru Parintele Vasile Savin

Ceauşescu a avut un aparat securist excepţional. Bine dotat, nu din cale-afară de inteligent, dur, cu informatori răspândiţi peste tot. Ziceai că s-a eternizat la cârma ţării şi nimic şi nimeni nu-l va clinti vreodată. A venit decembrie 1989 şi toate s-au năruit. Dictatorul şi soţia au fost ucişi ca nişte câini, tocmai de cei ce le-au fost tovarăşi de drum. Din acele evenimente, fiecare a învăţat ce-a găsit de cuviinţă.

Noi învăţăm că nimeni nu-i veşnic aci pe pământ, cum îşi închipuie puternicii zilei.

La acestea cugetam văzând modul cum un preot al lui Hristos, Părintele Vasile Savin din parohia Dochia, a fost alungat de vătafii lui Teofan din biserica în care a slujit un şir de ani. Ereticul de la Iaşi a făcut apel şi la jandarmi, ca să semene spaimă printre credincioşi, şi-n felul acesta a luat în stăpânire încă o biserică în care şi-a instalat un om de încredere. Faptul că vor să ,,păstorească’’ Turma lui Hristos cu ajutorul mascaţilor, denotă două lucruri: anxietatea în care se zbat şi timpul scurt care le-a rămas.

Părintele Vasile s-a purtat exemplar, întrerupând pomenirea minciuno-episcopului, adică a procedat întocmai cum spun legile bisericeşti, Sfintele Canoane: s-a îngrădit de Teofan şi de şleahta trădătoare din Creta. Glasul din cer pe care l-a auzit Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan în vremea când i s-au arătat evenimentele ultime ale lumii acesteia, spunea: ,,Ieşiţi din ea (din cetatea fărădelegii, din sistemul antihristic, n.a.), poporul Meu, ca să nu vă împărtăşiţi din păcatele ei şi să luaţi din pedepsele ei’’ (Apocalipsa 18, 4). Aceasta a fost raţiunea pentru care Părintele Vasile a luat distanţă faţă de ereticul Teofan şi de toţi ereticii lumii. Acum a rămas fără parohie şi fără mijloace de trai. Important este că s-a pus străjer Sfintei Credinţe Ortodoxe, precum a jurat la hirotonire, iar de-aci Dumnezeu va veghea asupra Sfinţiei Sale şi a familiei.

Cu frăţească dragoste îl îndemn să nu intre în pasivitate, să continue slujirea lui Hristos. O îndemn pe distinsa doamnă preoteasă să-l sprijine în toate încercările ce le stau în cale. Îi îndemn pe credincioşii care-l cunosc să iasă din cetatea fărădelegii şi să-l urmeze. Rămână sodomiţii în locurile de ,,cinste’’, pe care le ocupă. Pe preoţii care stau pe margine, să vadă ce se întâmplă, îi rog să se gândească la jurământul depus la hirotonire, pe care-l calcă prin pasivitate,  să iasă din starea căldicea, în care se complac şi să-şi aducă aminte de cuvintele Mântuitorului, spuse episcopului Bisericii laodicenilor: ,,Astfel, fiincă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea’’ (Apocalipsa 3, 16). Nu cumva să ajungem şi noi să fim lepădaţi de la faţa lui Hristos.

Miciuno-episcopii şi-au făcut nişte calcule, socotind că dacă îi ,,caterisesc’’ pe preoţii nepomenitori şi-i alungă din biserici, îi ,,îngroapă’’ definitiv şi nu se va mai auzi de ei. S-au înşelat cumplit! N-au decât să stea în jilţurile lor, ca nişte intruşi ce sunt, şi să scrie toată ziua sentinţe de ,,caterisire’’, Biserica lui Hristos nu o vor putea birui.

Sărut mâna, Părinte Vasile. Mă înclin în faţa Sfinţiei Tale şi-ţi doresc slujire rodnică, pentru ca Hristos Domnul să te aşeze în Împărăţia Sa cea cerească, laolaltă cu toţi cei care-L iubesc. Când vei sluji în Duminica Ortodoxiei să nu uiţi să pomeneşti cât mai mulţi eretici. Doamne, ajută!

Preot Ioviţa Vasile

Sfantul Mare Mucenic Mina din Egipt

Sfântul Mare Mucenic Mina din Egipt a trăit în vremea împăraţilor romani păgâni Diocleţian şi Maximian. Vremurile erau cumplite pentru creştini, deoarece erau siliţi să ia parte la sărbătorile cele drăceşti ale păgânilor şi să aducă jertfe necuraţilor zei, care erau, de fapt, demoni. Nevrând să se lepede de Împăratul cerului şi al Pământului, de Mântuitorul Iisus Hristos, fiii Bisericii erau supuşi unor chinuri greu de imaginat şi apoi erau omorâţi.

Sfântul Mina n-a vrut să vadă ,,cum se cinstesc idolii cei fără de suflet, si-a lăsat ostăşia şi s-a dus în munte în pustie, voind mai bine a vieţui cu fiarele, decât cu poporul care nu cunoaşte pe Dumnezeu’’.

La un praznic păgânesc, Sfântul n-a mai răbdat această fărădelege şi a venit în mijlocul poporului să-i mustre pentru rătăcirea pierzătoare şi să le arate că Adevăratului Dumnezeu trebuie să se închine şi să slujească. Ighemonul cetăţii a poruncit să prindă pe Sfântul lui Dumnezeu şi să-l pedepsească, dar şi să-l înduplece să se lepede de Hristos. Sfântul Mina a mărturisit în faţa persecutorilor: ,,Am lepădat slujba ostăşească şi am ieşit din cetate, ca să nu fiu părtaş fărădelegii şi pieirii lor; şi am umblat până acum prin locuri pustii, fugind de oamenii cei necredincioşi şi vrăjmaşi Dumnezeului meu. Iar acum, auzind de praznicul vostru cel necurat, am râvnit după Dumnezeul meu şi am venit să mustru orbirea voastră şi să mărturisesc pe Unul, Adevăratul Dumnezeu, Care a zidit cerul şi pământul cu cuvântul Său şi ţine toată lumea’’. Ighemonul a osândit pe Sfânt să i se taie capul cu sabia şi să-i fie trupul aruncat în foc. Credincioşii au luat cinstitele sale moaşte şi le-au pus în loc curat, apoi au zidit o biserică în cinstea Sfântului Mucenic.

Multe minuni a săvârşit Dumnezeu prin acest ales al Său. În 1942, în vremea războiului mondial, generalul german Rommel conducea operaţiunile Reich-ului în Africa de Nord. Mărşăluind spre Alexandria, a poposit într-un loc numit El-Alamein, aproape de biserica despre care am amintit. Forţa germană era covârşitoare faţă de trupele aliaţilor, iar confruntarea iminentă ar fi dat câştig de cauză lui Rommel. Noaptea, s-a arătat în mijlocul taberei germane Sfântul Mina, în fruntea unei caravane de cămile, i-a îngrozit pe nemţi şi i-a redus la neputinţă, încât puţinele trupe aliateau biruit, împotriva tuturor strategiilor şi calculelor militare. Explicaţia vine de la ostaşii ortodocşi greci din teatru de operaţiuni. Aceştia l-au chemat pe Sfânt în ajutor. Scena aparţiei Sfântului Mina a fost pictată în biserică (După Vieţile Sfinţilor pe noiembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 142-150). Sfântul Mucenic Mina este grabnic ajutător celor păgubiţi. El urmăreşte pe hoţi şi-i sileşte să întoarcă bunurile furate. Iubite cititorule! În cărţile bisericeşti se găseşte Acatistul Sfântului Mina, de aceea, când vei suferi vreo pagubă, citeşte-l cu credinţă şi Dumnezeu te va ajuta, pentru rugăciunile alesului Său.

Preot Iovita Vasile

 

Cum ne insemnam cu semnul Sfintei Cruci

,,Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu’’ (I Corinteni 1, 18). Odată, Părintele Cleopa a fost vizitat la Mănăstirea Sihăstria de un grup de femei. În vreme ce le vorbea, a observat că una din femei nu se însemna cu Sfânta Cruce. Privind-o cu severitate, i-a spus: ,,Femeie, fă-ţi cruce!’’ Niciun răspuns. ,,Femeie, fă-ţi Cruce’’, a insistat Părintele. A rămas impasibilă, fără să spună nimic. Atunci Părintele i-a luat mâna şi a însemnat-o cu semnul lui Hristos. Din acel moment femeia a început să-şi facă singură Cruce. Care-a fost explicaţia? Acea femeie intrase într-o sectă şi mâna i se legase de cel rău, încât chiar de-ar fi vrut, nu se putea însemna cu semnul biruinţei.

În biserică sau în afara ei, unde se săvârşesc Sfintele Slujbe, vom întâlni trei categorii de oameni. După felul cum îşi fac semnul Sfintei Cruci, ne putem da seama cu cine avem de-a face:

1.Oamenii credincioşi, pătrunşi de puterea acestui semn, îşi vor face Cruce corect, fără grabă, larg şi desluşit.

2.O altă categorie este cea a neglijenţilor. Crucea lor va fi strâmbă, grăbită şi repetată. Uitaţi-vă la unii sportivi înainte de competiţie. Nu sunt de rea credinţă, dar educaţia religioasă precară, neparticiparea la Sfintele Slujbe decât ocazional, îi fac superficiali şi uşuratici.

  1. A treia categorie sunt cei care au mâinile legate de puterea celui rău. Deliberat sau nu, aceştia niciodată nu fac semnul Crucii corect.,,Crucea’’ lor are un singur braţ transversal, adică mâna lor dreaptă nu atinge umărul stâng, oprindu-se la mijlocul pieptului. Urmăriţi-i la televizor. Se simt jenaţi, încearcă să-şi ascundă însemnarea strâmbă, ar vrea s-o facă cât mai puţin vizibilă. De-a lungul timpului, i-am urmărit pe mulţi făcându-şi Cruce, de la credincioşi simpli la preoţi şi episcopi. Decepţia a fost cumplită. I-am urmărit pe miniştri la depunerea jurământului. Cei mai mulţi din ei se trădau prin simulacrul de Cruce. Se spune că diavolul râde de cei care nu se însemnează precum se cuvine. Perfect adevărat. Cel care a făcut pactul cu diavolul nu-şi va face niciodată semnul Crucii. Va simula acest lucru. Despre ei scrie Sfântul Apostol Pavel în textul de mai sus că sunt cei care pier. Şi vor pieri, dacă nu se pocăiesc! Să-i lăsăm pe aceştia.

Noi, iubiţi credincioşi, avem o minunată cântare bisericească: ,,Crucii Tale ne închinăm, Hristoase şi Sfântă Învierea Ta o lăudăm şi o mărim. Că Tu eşti Dumnezeul nostru, afară de Tine pe altul nu ştim, numele Tău numim. Veniţi toţi credincioşii să ne închinăm Sfintei Învierii lui Hristos, că iată, prin Cruce a venit bucurie la toată lumea. Totdeauna binecuvântând pe Domnul, lăudăm Învierea lui, că răstignire răbdând pentru noi, cu moartea pe moarte a călcat’’. Amin. Aşa să fie.

Preot Iovita Vasile

Sfantul nostru drag, Nectarie din Egina

Iubite cititorule! Astăzi Biserica pomeneşte, între Sfinţii lui Dumnezeu, pe Sfântul Ierarh Nectarie din Eghina. În cele ce urmează, vom istorisi trei întâmplări din viaţa acestui Sfânt, trăitor în Biserica Ortodoxă a Greciei.

Copil fiind, a lucrat în Constantinopol şi pentru osteneala lui primea numai hrană şi loc de găzduire, fără să aibă cu ce să-şi cumpere îmbrăcăminte. În vremea unei ierni friguroase, în naivitatea lui copilărească, a scris Mântuitorului nostru Iisus Hristos aceste cuvinte: ,,Dragul meu Hristos, nu am haine şi pantofi. Trimite-mi-le Tu. Tu ştii cât te iubesc’’, şi a semnat cu numele care-l avea de la Botez, Anastasie. Dumnezeu a rânduit ca această scrisoare să ajungă la un negustor din apropiere, care s-a înduioşat de trebuinţele copilului şi a făcut lucrul lui Hristos, a trimis copilului banii necesari, însoţiţi de aceste cuvinte scrise: ,,Pentru Anastasie, de la Domnul Iisus’’.

          În anul 1894 a fost numit director al Seminarului Teologic Rizareion, făcându-se tuturor pildă de smerenie. Un îngrijitor al Seminarului s-a îmbolnăvit şi a lipsit mai multă vreme de la îndatoririle sale. Pentru ca să-i păstreze slujba, Sfântul Nectarie se scula în fiecare zi cu două ore mai devreme şi, nevăzut de nimeni, făcea curăţenie în clădirea şcolii. După o vreme, îngrijitorul a revenit, gândindu-se că altcineva a fost angajat în locul său. A fost uimit când l-a găsit pe Sfântul Nectarie, care acum era episcop, făcând curăţenie în toaletele şcolii.

Întâmplarea următoare s-a petrecut după trecerea Sfântului din această viaţă pământească. Cunoscuse odată un jandarm nu prea credincios, care-i cerea mereu Sfântului dovezi asupra Credinţei Ortodoxe. După o vreme, jandarmul s-a mutat din Insula Eghina. A revenit după mai mulţi ani, după ce Sfântul Nectarie trecuse la Domnul. La coborârea de pe vapor a fost întâmpinat de Sfântul Ierarh Nectarie şi au discutat amândoi iarăşi despre Sfânta Credinţă, apoi s-au despărţit. A întâlnit alţi cunoscuţi pe Insulă, cărora le-a spus: ,,Îmi place de stareţul Nectarie, că nu-şi schimbă convingerile cu uşurinţă. M-am întâlnit astăzi cu el şi mi-a dat aceleaşi sfaturi pe care mi le dădea în urmă cu cinci ani’’. Cunoscuţii l-au înştiinţat că Sfântul trecuse la cele veşnice în urmă cu trei ani. Uimit de această veste, jandarmul s-a dus la mănăstire să-i vadă mormântul. Sfântul i-a dat dovada cea mai puternică pentru Sfânta Credinţă Ortodoxă şi jandarmul şi-a schimbat viaţa.

Dacă vei găsi vreodată icoana Sfântului Ierarh Nectarie, cumpăr-o, du-o preotului pentru a fi sfinţită, apoi aşeaz-o în casa ta, cinstite cititorule. Roagă-te ca acest ales al lui Dumnezeu să mijlocească pentru tine şi casa ta în faţa tronului ceresc.

 

Preot Ioviţa Vasile

 

Cititorilor mei dragi, cuvant de multumire

Din luna aprilie, când am deschis acest blog, m-am zbătut între mediocritate, incertitudine, descurajare şi speranţă. În cele mai bune zile, abia am adunat 5 vizitatori cu vreo 18 vizualizări. În multe rânduri m-a bântuit gândul să renunţ, dar mi-am zis că şi pentru atâţia merită să merg mai departe. Începusem acest blog tocmai pentru că am fost redus la tăcere de ierarhul locului, domnul Petroniu, care, în 29 decembrie 2016 m-a oprit de la slujire pentru 30 de zile. Motivul? Faptul că din august 2016 am încetat să-l mai pomenesc la Sfintele Slujbe, fiind unul din semnatarii documentelor eretice din Creta. Neputând să mai vorbesc oamenilor, am socotit de cuviinţă să recurg la cuvântul scris şi, cum spuneam, în aceste şapte luni trecute am adunat destule amărăciuni. Am lăsat toate în seama lui Dumnezeu. El mi-a dat gândul să adresez prietenilor şi cunoscuţilor invitaţia de a vedea blogul meu. Rezultatul a fost peste aşteptări: ieri, 7 noiembrie 2017, am avut 101 vizitatori cu 236 de accesări, ceea ce nici nu îndrăzneam să visez. Nădăjduiesc, cinstiţi cititori, că măcar în parte vă regăsiţi în cele ce am scris şi, poate, aţi găsit idei şi informaţii care vă sunt de folos. Nădăjduiesc că sunteţi toţi sincer interesaţi să vă lucraţi mântuirea şi că avem aceleaşi osteneli duhovniceşti, fiecare după priceperea şi puterile noastre.

Vă mulţumesc, vă socotesc prietenii mei, fraţi şi surori în Domnul, şi vă rog să-mi rămâneţi aproape.

Deoarece printre cititori sunt, desigur, unii care nu mă cunosc, inserez aci un minim de date biografice. Numele meu este Ioviţa Vasile, am 66 de ani. Am absolvit Liceul de cultură general din Hida (Sălaj) în 1970. În 1977 am absolvit Seminarul Teologic din Curtea de Argeş. În 1978 am fost hirotonit diacon şi apoi preot pe seama Parohiei Bercea (Sălaj). În perioada 1978-1982 am urmat cursurile Institutului Teologic din Sibiu, frecvenţă redusă. În 1991 m-am transferat în satul natal, în Parohia Sânmihaiu Almaşului (Sălaj), unde am slujit până la pensionare, în 1 februarie 2016. După pensionare, am slujit în mănăstirea securisto-ecumenistă Bălan  (Sălaj). Între timp s-a ţinut sinodul II tâlhăresc din Creta, am întrerupt pomenirea ierarhului eretic şi în 11 septembrie am plecat definitiv de la mănăstire. De-atunci, slujesc Mântuitorului Hristos cât îmi îngăduie puterile şi nevrednicia. Adresa mea: Sânmihaiu Almaşului nr.55, jud Sălaj, tel. 0740 557 189.

Sfintele Puteri ceresti netrupesti

După cum bine a desluşit Sfântul Dionisie Areopagitul, miriadele de îngeri din ceruri sunt rânduite de Dumnezeu în trei ierarhii de câte trei cete fiecare:

– Serafimi, Heruvimi, Scaune

– Domnii, Puteri, Stăpânii

– Începătorii, Arhangheli, Îngeri.

Îngerii din ierarhia cea dintâi sunt cei mai apropiaţi de Preasfânta Treime. Sfântului Prooroc Isaia i s-a arătat priveliştea cerească din jurul tronului, şi a văzut Serafimii, având fiecare câte şase aripi, cântând aşa cum şi noi cântăm la fiecare Sfântă Liturghie: ,,Sfânt, Sfânt, Sfânt este Domnul Savaot, plin este tot pământul de mărirea Lui!’’ (Isaia 6, 3).

Sfinţii Îngeri numiţi ,,Domnii’’ din ierarhia a doua domnesc peste ceilalţi Îngeri şi slujesc cu multă bucurie lui Dunezeu Atotputernicul. ,,Puterile’’ dau celor vrednici darul facerii de minuni şi întăresc pe oamenii aflaţi în mari nevoi. ,,Stăpâniile’’ sunt numite astfel deoarece au stăpânire asupra diavolilor şi îngrădesc puterea acestora, pentru a nu aduce peste oameni ispite peste puterile lor. Sfinţii Îngeri din ierarhia a treia numiţi ,,Începătorii’ sunt păzitori ai împărăţiilor de pe pământ, ai popoarelor, neamurilor şi limbilor. Aşadar, sunt mai apropiaţi de noi pământenii. Arhanghelii ,,înmulţesc Sfânta Credinţă între oameni, luminând mintea lor cu lumina înţelegerii Sfintei Evanghelii, descoperindu-le tainele Credinţei celei Drepte’’, după cum bine a scris Sfântul Grigorie Dialogul. Din această ceată fac parte cei doi Îngeri cărora le cunoaştem numele: Mihail şi Gavriil. ,,Îngerii’’ din ceata din urmă sunt cei mai apropiaţi de oameni şi ne păzesc în toate împrejurările vieţii.

Când o parte din îngeri s-au întunecat cu păcatul mândriei şi al răzvrătirii, Sfântul Arhanghel Mihail a adunat toate oştile îngereşti, şi-a înălţat glasul, spunând: ,,Să luăm aminte! Să stăm bine, să stăm cu frică înaintea Celui Care ne-a făcut pe noi şi să nu cugetăm cele potrivnice lui Dumnezeu. Să luăm aminte ce au pătimit cei ce erau împreună cu noi zidiţi şi până acum se împărtăşeau cu noi din Dumnezeiasca lumină. Să luăm aminte cum îndată s-au prefăcut din lumină în întuneric pentru mândria lor şi din înălţime au fost aruncaţi jos în adânc. Să luăm aminte cum a căzut luceafărul cel ce răsărea dimineaţa şi s-a sfărâmat pe pământ’’(După Vieţile Sfinţilor pe noiembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 106-111)

Adunarea Sfinţilor Îngeri s-a numit Sobor îngeresc, deoarece toate puterile  netrupeşti şi-au unit cugetele şi glasurile întru preamărirea Preasfintei Treimi, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Aceasta este semnificaţia sărbătorii de astăzi, cinstite cititorule.

 

Doi slujitori vrednici ai lui Hristos au fost alungati din bisericile lor

   ,,Fiţi vigilenţi! Străduiţi-vă să mergeţi la bisericile lui Dumnezeu acum, cât ele sunt încă ale noastre. Va veni timpul când nu le vom mai putea frecventa. Numai cei aleşi vor înţelege ce se întâmplă. Pe oameni îi vor obliga să se ducă la biserica apostată, însă nu va trebui să mergem într-acolo în niciun caz’’. Profeţia aceasta a fost făcută cu câteva decenii în urmă de un Sfânt al  lui Dumnezeu, Kukşa de Odesa (1875-1964). Pentru doi vrednici preoţi, ea s-a împlinit zilele trecute, când domnul Iustin Sigheteanu, stătător în jilţul arhieresc din Baia Mare, a hotărât că Părinţii Oros Emanuel din Parohia Mesteacăn şi Popa Daniel din Aliceni nu mai au voie să slujească în bisericile lor. În acest sens, a semnat două hârtii prin care îi anunţă că sunt ,,caterisiţi’’. Motivul îl ştiu credincioşii din judeţul Satu-Mare: cu mai bine de un an în urmă, Părinţii au intrerupt pomenirea ereticului Iustin. Îl numim eretic pentru că, deşi n-a participat la sinodul II tâlhăresc din Creta, susţine toate grozăviile hotărâte acolo şi se face părtaş la marea trădare a lui Hristos şi a Bisericii Sale. Concret, ce au făcut cei doi Părinţi? Au respectat Canonul 15 al Sinodului I – II din Constantinopol care spune limpede: ,,Căci cei ce se despart pe sine de comuniunea cea cu întâiul stătător al lor pentru oarecare erezie osândită de Sfintele Sinoade, sau de Părinţi, fireşte de comuniunea cu acela, care propovăduieşte erezia în public, şi cu capul descoperit o învaţă în biserică, unii ca aceştia nu numai că nu se vor supune certării canoniceşti, desfăcându-se pe sineşi de comuniunea cu cel ce se numeşte episcop chiar înainte de cercetarea sinodicească, ci se vor învrednici şi de cinstea cuvenită celor ortodocşi. Căci ei nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi şi pe pseudo-învăţători, şi nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme şi dezbinări’’ (Arhidiacon prof. dr. Ioan Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, 1991). Aş adăuga la aceasta comentariul Părintelui Floca: ,,În cazul în care superiorul propovăduieşte în public în biserică vreo învăţătură eretică, atunci respectivii au dreptul şi datoria ca imediat să se despartă de acel superior. În acest caz, nu numai că nu vor fi sancţionaţi, dar vor fi lăudaţi, pentru că au osândit legal pe cel vinovat şi nu s-au răsculat împotriva acestuia’’.

Expresia ,,au osândit’’ apare de două ori în textele citate şi-i asigur pe toţi că nu este una gratuită, fără noimă, fără suport canonic. Dimpotrivă. Efectele le vom vedea, nu peste multă vreme.

Dacă aş sta în faţa domnului Iustin Sigheteanu, ceea ce nu-i cu putinţă, i-aş spune următoarele:

1.Dumneavoastră nu mai sunteţi episcop canonic, ci eretic, din momentul în care aţi îmbrăţişat ereziile din Creta. Fiind eretic, nu mai faceţi parte din Biserica lui Hristos. Ca atare, orice act liturgic sau administrativ întreprindeţi, este lipsit de validitate. Se înţelege că şi pretinsele ,,caterisiri’’ ale celor doi preoţi nu au nicio valoare. Canonul 3 al Sinodului III Ecumenic spune cu limpezime că ereticii nu au căderea şi nu pot pronunţa caterisiri asupra celor care cugetă drept, adică păstrează şi păzesc Sfânta Învăţătură Ortodoxă. Este tocmai ceea ce au făcut Părinţii Emanuel şi Daniel. Să se ştie că acele caterisiri nedrepte se întorc împotriva celor care le-au pronunţat.

2.Dumneavoastră, domnule Iustin Sigheteanu, aţi fost judecător în propria cauză, fapt interzis de Canonul 107 al Sinodului al optulea din Cartagina: ,,S-a hotărât în acest Sinod că un episcop singur să nu dea sentinţă în afacerile judecătoreşti proprii’’.

3.Consistoriul eparhial care a hotărât ,,caterisirea’’, fiind format din preoţi, nu are temei canonic. Cei care-l alcătuiesc sunt oameni numiţi de dumneavoastră, şi atunci cum să ne aşteptăm să nu vă execute ordinele? Le aducem aminte, pe această cale, că s-au făcut părtaşi la o mare nedreptate, pentru care vor da răspuns la Judecata Mântuitorului Hristos.

Deoarece Părinţii Emanuel şi Daniel nu vă recunosc ca fiind episcop canonic, resping actul de ,,caterisire’’ şi nu vor face recurs împotriva lui. Ei sunt mulţumiţi că şi-au respectat jurământul prestat la hirotonire, de a apăra Sfânta Credinţă Ortodoxă, în vreme ce dumneavoastră aţi călcat acest jurământ. I-aţi alungat din bisericile de zid, nu-i veţi putea înstrăina cu niciun chip de Biserica lui Hristos, ai Cărui vrednici slujitori sunt.

Dăm cinstea cuvenită ortodocşilor celor doi vrednici slujitori, după cum ne îndeamnă Canonul 15 al Sinodului I-II din Constantinopol. Îndemnăm pe credincioşii care îi urmează, să-i sprijine în continuare, căci sfinţiile lor şi-au luat asupră-le sarcina cea grea a mărturisirii.  Laolaltă cu ceilalţi preoţi nepomenitori, le spunem: ,,Iubiţilor, nu vă miraţi de focul aprins între voi, spre ispitire, ca şi cum vi s-ar întâmpla ceva străin, ci, întrucât sunteţi părtaşi la suferinţele lui Hristos, bucuraţi-vă, pentru ca şi la arătarea slavei Lui să vă bucuraţi cu bucurie mare. De sunteţi ocărâţi pentru numele lui Hristos, fericiţi sunteţi, căci duhul slavei şi al lui Dumnezeu se odihneşte peste voi; de către aceia El se huleşte, iar de voi se preaslăveşte’’ (I Petru 4, 12-14).

Domnule Iustin Sigheteanu, vă dorim sănătate şi să părăsiţi ereziile cât mai curând posibil, caz în care puteţi fi reprimit în Biserica lui Hristos ca mirean, chiar de cei doi Părinţi pe care i-aţi ,,caterisit’’, căci spune Canonul 3 al Sfântului Atanasie cel Mare: ,,Celor ce au căzut şi au apărat nelegiuirea (erezia), pocăindu-se să li se dea iertare, dar să nu li se dea lor loc în cler’’.

 

Preot Ioviţa Vasile

 

Erata

Titlurile corecte ale celor două articole publicate pe blog sunt ,,Păcatul sodomiei, boală veche în sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe Române’’ şi ,,A fi căldicel sau despre echidistanţă’’. Cer scuze pentru erorile strecurate.

Pr. Ioviţa Vasile

A fi căldicel sau despre echidistanta

Se spune că în Orient trăia un înţelept căutat de multă lume pentru pricini de judecată. Oamenii au renunţat să se mai ducă să se judece în instanţele vremii, preferând să vină la acest înţelept. Au venit în faţa lui un bărbat şi o femeia care vieţuiau ca soţ şi soţie. Soţul a început să se îndreptăţească, acuzând-o pe soţie că e neglijentă, nu se îngrijeşte de cel ale casei; pe lângă acestea e certăreaţă, clevetitoare şi zăboveşte mult în lucruri nefolositoare. De aceea, spunea soţul, e din ce în ce mai greu să vieţuiesc cu dânsa. Când a încheiat, înţeleptul i-a spus: ,,Ai dreptate’’. A venit rândul soţiei. Şi-a acuzat soţul că lipseşte mult de-acasă, e leneş şi delăsător şi nu aduce cele de trebuinţă casei, de aceea convieţuirea lor a devenit mai mult decât apăsătoare. ,,Ai dreptate’’, i-a spus şi ei înţeleptul. După ce au plecat cei doi, ucenicul, care era în preajmă, l-a întrebat contrariat: ,,Cum ai putut să le dai dreptate la amândoi?’’ ,,Şi tu ai dreptate’’, a fost răspunsul bătrânului.

În starea noastră de păcătoşenie, întotdeauna ni se pare că dreptatea este de partea noastră. Uităm că, de fapt dreptatea noastră e ca o ,,cârpă lepădată’’ înaintea lui Dumnezeu, cum mărturisim într-una din rugăciunile Sfântului Maslu. Ceea ce contează pentru noi este ataşamentul faţă de dreptatea lui Dumnezeu.

Pe de altă parte, starea aceasta de neutralitate, de echidistanţă, de neimplicare, poate fi de folos uneori, în situaţii tulburi, greu de înţeles. Când însă e vorba de bine şi rău, ,,echidistanţa’’ este cu neputinţă. Ceea mi-a plăcut extrem de mult, a fost o rostire a lui Octavian Paler: ,,Între bine şi rău nu poţi fi echidistant’’. Într-adevăr, celui care socoteşte că poate fi neutru între bine şi rău, i se poate spune că se situează, indubitabil, de partea răului.

Acest fapt ni-l spune Mântuitorul Însuşi, în adresarea Sa către episcopul Bisericii din Laodiceea: ,,Ştiu faptele tale; că nu eşti nici rece, nici fierbinte. O, de ai fi rece sau fierbinte! Astfel, fiindcă eşti căldicel – nici fierbinte, nici rece – am să te vărs din gura Mea’’ (Apocalipsa 3, 15-16).

Cel rece e conştient de păcatele şi slăbiciunile sale şi ştie că poate depăşi această stare prin pocăinţă, de aceea şansele sale de îndreptare sunt mult sporite.

Cel fierbinte arde de dragostea lui Hristos, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel: ,,Cine ne va despărţi pe noi de iubirea lui Hristos? Necazul, sau strâmtorarea, sau prigoana, sau foamea, sau lipsa de îmbrăcăminte, sau primejdia, sau sabia?… Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Iisus Hristos, Domnul nostru’’ (Romani 8, 35, 38-39).

Căldiceii (echidistanţii) se află în starea cea mai deplorabilă. Sunt vanitoşi, plini de sine, se încred peste măsură în forţele proprii, sunt mulţumiţi de starea în care se află. Cuvintele Apocalipsei sunt lămuritoare, în acest sens: ,,Findcă tu zici: Sunt bogat şi m-am îmbogăţit şi de nimic nu am nevoie’’ (Apocalipsa 3, 17). Acestei suficienţe dăunătoare îi răspunde cu asprime Mântuitorul: ,,Şi tu nu ştii că eşti ticălos şi vrednic de plâns şi sărac şi orb şi gol!’’ Unde nu există conştiinţa păcatului, îndreptarea e deosebit de anevoioasă, dacă nu imposibilă.

Sfântul Iustin Popovici spunea că fiecare om trăitor pe pământul acesta are de dezlegat o problemă: a fi cu Hristos, sau a fi împotriva lui Hristos. Cu sau fără voia lor, oamenii, fără excepţie, dezleagă această problemă existenţială, fiecare în felul său. Cale de mijloc nu există. Căldiceii, echidistanţii nu-şi găsesc loc aici.

Astăzi, suntem puşi în situaţia de a alege între Dreapta  Credinţă şi erezia adusă în Sfânta Biserică de sinodul II tâlhăresc din Creta. Ne aflăm în îndelunga răbdare a lui Dumnezeu. El ne aşteaptă să ne informăm, să cumpănim, să alegem. Demersul nostru poate fi de durată, ceea ce e benefic, căci putem ajunge la hotărârea cea dreaptă. ,,Viaţă şi moarte ţi-am pus Eu astăzi înainte, binecuvântare şi blestem’’ (Deuteronom 30, 19). Ce vom alege?

 

Preot Ioviţa Vasile

 

Cateva consideratii privind Canonul 16 al Sinodului I II din Constantinopol

Prin acest Canon sunt arătate patru situaţii în care se poate afla un episcop, precum şi soluţiile sau căile de urmat:

1.Episcopul se află în scaun şi în demnitatea (vrednicia) arhierească. Cu niciun chip să nu se aşeze alt episcop în acea Biserică.

2.Episcopul renunţă de bună voie la episcopie (adică la păstorirea Bisericii ce i-a fost încredinţată).  Se va alege un alt arhiereu în mod canonic şi se va aşeza pe scaunul rămas vacant.

  1. Episcopul decade din demnitatea (vrednicia) sa printr-un păcat care-l face incompatibil cu calitatea de păstor al Bisericii, erezia bunăoară. ,,Trebuie ca mai întâi cercetându-se canoniceşte pricina celui ce urmează a fi izgonit din episcopie; apoi aşa, după caterisirea acestuia, să se promoveze altul la episcopie’’.
  2. Episcopul lipseşte mai mult de şase luni de la datoria de păstor, fără motive temeinice, şi nu renunţă de bună voie la scaunul episcopal. ,,Se înstrăinează desăvârşit de cinstea şi demnitatea de episcop… şi la locul episcopiei lui să se rânduiască altul în locul lui’’.

Dintre cele patru situaţii enumerate, se cuvine a se stărui asupra celei de la punctul 3, coroborând prevederile cu Canonul anterior, 15, care spune: (preoţii care au întrerupt pomenirea episcopului pentru erezie) ,,nu au osândit pe episcopi, ci pe pseudo-episcopi şi pe pseudo-învăţători, şi nu au rupt cu schismă unitatea Bisericii, ci s-au silit să izbăvească Biserica de schisme şi dezbinări’’. Se poate concluziona că situaţia în care un episcop eretic stă pe scaunul unei eparhii, nevrând să-l părăsească, este mai periculoasă decât aceea în care ierarhul lipseşte mai mult de şase luni, deoarece cel dintâi săvârşeşte pretinse taine şi slujbe bisericeşti lipsite de validitate şi dă poporului încredere în acestea. Printre altele, va săvârşi ,,hirotonii’’, lipsite de valoare. Atunci când Episcopia va intra în normalitate, având ierarh canonic, acesta va trebui să îndepărteze pe cei ,,hirotoniţi’’ de episcopul eretic, sau să-i hirotonească canonic încât să aibă preoţie lucrătoare. Preoţii necanonici, la rândul lor, vor săvârşi pretinse taine şi ierurgii lipsite de har, neajuns mare, care va trebui înlăturat prin socotinţa episcopului canonic.

Termenul de şase luni poate fi aplicat şi episcopului eretic aflat pe scaunul episcopal, care nu vrea să-l părăsească în acest interval, iar Sinodul nu se întruneşte spre a hotărî îndepărtarea lui. După acest termen, se creează o stare de fapt în care preoţii şi credincioşii respectivei Episcopii sunt îndreptăţiţi să ceară nemijlocit plecare episcopului eretic şi înlocuirea lui cu un nou titular canonic şi vrednic. Dacă şi după aceasta, pseudo-episcopul persistă în refuzul de a părăsi scaunul episcopal, iar sinodul nu se întruneşte spre a hotărî, preoţii eparhiei pot include numele episcopului în Sinodiconul de la Dumnica Ortodoxiei pentru a fi anatemizat ca eretic. După toate acestea, Biserica şi-a făcut datoria şi va lăsa toate în seama Marelui Arhiereu şi Cap al Bisericii, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

 

Preot Ioviţa Vasile

Inrobirea oamenilor cu semnul antihristic continua, din aproape-n aproape

Ceea ce a văzut Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, când Dumnezeu i-a descoperit cele scrise în Cartea Apocalipsei se împlinesc pas cu pas. În fiecare perioadă istorică Dumnezeu a descoperit oamenilor ceea ce le era necesar pentru mântuire. Noi, cei de astăzi, am ajuns să înţelegem cu limpezime că semnul antihristic care se va pune oamenilor pentru a-i despărţi de Hristos este un cip cu numele fiarei sau cu numărul numelui fiarei, 666 (Apocalipsa 13, 17-18).

Atunci când pruncul este botezat în Biserica lui Hristos, preotul îl unge cu untdelemn sfinţit pe frunte, făcându-i semnul Sfintei Cruci, zicând: ,,Se unge robul lui Dumnezeu (N) cu untdelemnul bucuriei, în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin’’. Apoi semnul Sfintei Cruci se face pe pieptul pruncului, rostind ,,Spre tămăduirea sufletului’’, pe spate, ,,Şi a trupului’’, la urechi, ,,Spre ascultarea Credinţei’’, la mâini, ,,Mâinile Tale m-au făcut şi m-au zidit’’, la picioare, ,,Ca să umble în căile Tale’’. Odată însemnat cu Crucea lui Hristos, pruncul trebuie să păstreze cu scumpătate acest semn sfânt până la sfârşitul vieţii sale. Omul însemnat şi botezat nu-şi mai aparţine sieşi, ci este mădular cinstit al Bisericii, unit pentru veşnicie cu Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Acest lucru îl ştie prea bine vrăjmaşul diavol, îl ştiu şi slujitorii lui văzuţi, oamenii ce s-au pus în slujba lui. Pentru a-l duce pe omul credincios la pieire, diavolul şi slugile sale caută cu tot dinadinsul să şteargă omului Semnul Sfintei Cruci şi să-l înlocuiască cu semnul antihristic al diavolului. Or, vedem prea desluşit că semnul blestemat al pieirii este tocmai cipul care se va aplica oamenilor pe mâna dreaptă ori pe frunte (Apocalipsa 13, 16). Acest cip va conţine numele fiarei antihrist, numele diavolului, numărul 666 şi, foarte posibil, o formulă scrisă prin care omul se va lepăda de Hristos şi va consimţi să se facă slujitor al lui antihrist şi al diavolului.

Lepădarea de Hristos şi acceptarea lui antihrist va fi ireversibilă, zadarnic va încerca omul să se întoarcă din drumul care duce sigur spre iad! Nici chiar dacă cineva şi-ar tăia mâna şi ar îndepărta de sine semnul blestemat, nu va putea să se întoarcă la Hristos. Aici trebuie să fim cu mare luare-aminte. Foarte mulţi oameni îşi fac iluzii, precum că semnul antihristic (cipul) nu-i va vătăma cu nimic, că ei pot să slujească în continuare lui Hristos. Nu vă amăgiţi, dragii mei ortodocşi, cu asemenea raţionamente strâmbe, ele sunt înşelări şi viclenii diavoleşti. Dacă nu credeţi spusele mele, credeţi ce ne spune, cu limpezime, Dumnezeu prin Sfânta Scriptură: ,,Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe fruntea sau pe mâna lui, va bea şi el din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat în potirul mâniei Sale, şi se va chinui în foc şi în pucioasă, înaintea Sfinţilor Îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au odihnă nici ziua, nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primeşte semnul numelui ei’’ (Apocalisa 14, 9-11). Ce vreţi mai mult decât preasfintele cuvinte ale lui Dumnezeu? Puneţi aceste cuvinte ale lui Dumnezeu în minţile şi inimile voastre, ca nu cumva din neştiinţă, din prea multă suficienţă sau lene să păşiţi pe drumul cel fără de întoarcere. Ascultaţi-i pe preoţii care bine vă învaţă, căci episcopi nu mai avem în ţară. Cei care au fost episcopi sunt acum eretici, pentru că L-au vândut pe Mântuitorul Hristos în Creta, au trădat Sfânta Credinţă Ortodoxă şi s-au aliat cu vrăjmaşii lui Dumnezeu. Pregătiţi-vă, căci ne aşteaptă vremuri grele (,,strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi’’, Matei 24, 21).

 

 

Doctorul Mengele e printre noi!

,,Cand esti mort, au murit si organele tale. Daca iti vor organele, trebuie sa fie organe vii! Ca sa ia de la tine organe vii, trebuie sa te tina viu. Munca sectiilor de reanimare nu se mai indreapta astfel sa te salveze, ci sa te tina viu pana te hacuie de viu, ca sa iti ia organele. Criteriul mortii cerebrale este un fel de ordonanta de urgenta data noaptea, cam la vremea cand se dau ordonantele de urgenta, moment corespunzator vigilentei minime al apartinatorilor si societatii. Ordonanta asta de stabilire a criteriilor mortii cerebrale este o acoperire legala a unor acte medicale de tip Mengele, de recoltare de organe de la oameni vii, ca sa nu aibe probleme legale aia care te hacuie in numele facerii de bine!’’ (Dr Adrian Cacoveanu, pe blogul Ortodoxinfo, 1 noiembrie 2017)

În vreme ce citeam cele de mai sus, mi-am amintit de o convorbire pe care am avut-o cu un frate preot, dintr-o parohie din Moldova, în urmă cu vreo 12 ani. Iată ce mi-a relatat: ,,Băiatul meu a început să aibă probleme de sănătate. L-am dus în Bucureşti şi a fost internat la un spital (îmi amintesc vag numele, dar nu sunt sigur, de aceea nu-l scriu aici, n.a.). Medicul care l-a preluat pe băiat a făcut investigaţiile necesare, iar apoi mi-a spus că se impune o intervenţie chirurgicală. Între timp, m-am dus la paraclisul spitalului, unde am intrat în vorbă cu preotul, căruia i-am povestit pricina care m-a adus la Bucureşti. M-a întrebat, printre altele, la ce medic este internat. Când a auzit numele acestuia, s-a tulburat şi mi-a spus: Părinte, scoateţi-l pe băiat din spital cât puteţi de repede! Medicul acela îi aduce pe pacienţi în moarte clinică şi apoi le prelevează organele. Dacă nu credeţi, întrebaţi-o pe doctoriţa…, care este o femeie credincioasă şi poate să vă confirme’’.

Preotul s-a dus imediat, l-a luat pe băiat şi, fără nicio formalitate, au plecat. Următorul popas a fost la spitalul din Târgu-Mureş. Aici i s-a spus că nu-i nevoie de nicio intervenţie chirurgicală, boala putând fi tratată pe cale medicamentoasă, cum s-a şi întâmplat, şi băiatul s-a însănătoşit.

Mi-a fost dat să-l cunosc pe băiat chiar la înmormântarea tatălui său, în urmă cu circa zece ani. Bineînţeles, n-am discutat nimic despre întâmplările acestea. Răspund în faţa Bunului Dumnezeu pentru veridicitatea a ceea ce am scris aici.

Pr. Ioviţa Vasile

 

 

Islamismul. Curs de alfabetizare religioasa

În încercările lor neghioabe de a crea ,,religia viitorului’’, cea a lui antihrist, ecumeniştii se opintesc din răsputeri să ne convingă de valorile islamului, de cele ce ne-ar putea uni cu mahomedanii şi de binefacerile ce ar decurge din această unire. Auzeam, zilele trecute, pe unul care vorbea despre analfabetismul religios, cu referire specială la islam, spunând că acesta e prea puţin cunoscut de români. Pe de altă parte, am citit despre un manual care cuprindea spaţii generoase dedicate islamului, iar creştinismul este ţinut pe post de cenuşăreasă. De credeţi că mai-marii lumii au populat Europa cu mahomedani, iar în ultimii ani exodul acesta a atins proporţii înspăimântătoare? Pentru că, în viziunea lor, Europa trebuie să fie de-creştinată, şi ce armă mai eficientă ar putea folosi, dacă nu islamismul? Puhoiul de musulmani ce se îndreaptă spre noi este unul planificat, dirijat şi pus în practică cu multă rigoare. Războiul absurd din Siria este artificial întreţinut, tocmai pentru a disloca populaţia musulmană şi a o îndrepta spre Europa. După 1989, în România s-au creat condiţii economice şi sociale care să-i constrângă pe români să-şi părăsească ţara, şi iată că mai bine de patru milioane au luat calea pribegiei. Acum se resimte un deficit de forţă de muncă, pe care vor să-l compenseze cu musulmanii veniţi din Asia. În acest sens, grangurii Europei ne-au stabilit cote de refugiaţi ce urmează a fi primiţi pe pământ românesc. Toate aceste realităţi conturează imaginea unui plan bine pus la punct, de lungă durată, din care desluşim intenţiile malefice ale mai-marilor lumii.

Revenind la analfabetismul religios, aş spune că poate fi soluţionat cu uşurinţă. Este suficient să ne uităm cu atenţie în trecutul nostru, şi vom vedea câte ,,binefaceri’’ au adus musulmanii turci în viaţa poporului român, vom înţelege adevărata faţă a islamismului. Sfânta Biserică Ortodoxă Română a resimţit dureros molima otomană, dar cum Dumnezeu întoarce răul în bine, turcii ne-au dăruit, fără voia, lor mai mulţi Sfinţi. Dacă trecutul nostru istoric nu e suficient, să ne uităm la teroarea răspândită de musulmani în Europa şi America, bineînţeles sub oblăduirea puternicilor zilei. Terorismul mondial este un fenomen planificat, înfăptuit şi întreţinut cu bună ştiinţă, căci dezordinea lumii, deliberat provocată, pregăteşte venirea antihristului, care na va fi prezentat ca unul ce deţine soluţii pentru toate relele lumii, un ,,adevărat mântuitor’’. Părinţii Bisericii ne spun, de multă vreme, că în lume va fi provocat un haos îngrozitor, iar oamenii vor striga, cerând să se găsească unul care ar putea instaura ordinea. Atunci vor ieşi în faţă mai-marii lumii şi vor spune: ,,Iată, acesta va aduce pace, dreptate şi bunăstare pe pământ!’’ Acesta va fi potrivnicul antihrist. Şi astfel, popoarele orbite de necredinţă îl vor accepta ca ,,mântuitor’’, căci nu vor vrea să mai audă de Iisus Hristos. A spus Mântuitorul iudeilor aceste cuvinte, acum de două mii de ani: ,,Eu am venit în numele Tatălui Meu, şi voi nu mă primiţi; dacă va veni un altul în numele său, pe acela îl veţi primi’’ (Ioan 5, 43). ,,Acela’’ va fi chiar blestematul antihrist!

Dimitrie Cantemir a petrecut mulţi ani în mijlocul musulmanilor şi a cunoscut temeinic ,,religia’’ lor, fiind vocea autorizată să se pronunţe negreşelnic asupra ei. Iată ce ne-a lăsat scris, după experienţele prin care a trecut: ,,Cealaltă părere a unui atât de mare filozof, deşi idolatru necredincios, să o judece cititorul nostru fără nici o tulburare a minţii sau părtinire lăuntrică şi să cerceteze mai adânc de ce a dat el o sentinţă atât de bajocotitoare şi dispreţuitoare despre legea muhammedană şi a numit-o lege porcească, adică a dobitoacelor mai proaste şi mai rău puturoase decât toate. Fără îndoială că multe lucruri caraghioase şi fără nici un sens a legii Curanului l-au putut convinge pe Porfirie să le aibă într-o consideraţie atât de inferioară. Totuşi, după părerea mea, două pricini au fost mai mari şi mai de căpetenie. Cea dintâi cred că e faptul că în legea muhammedană sunt îngăduite foarte multe – chiar dacă nu toate – oarecum animalice, lipsite de orice pricepere şi sens, dar poruncite drept lucruri foarte necesare, aşa încât dacă animalele cele necuvântătoare ar fi avut capacitatea de a grăi şi modul de a-şi arăta intenţiile, cu adevărat şi-ar fi bătut joc de un asfel de legislator, iar legea lui ar fi declarat-o mârşavă şi vrednică de batjocură. Cine dintre cei cu înţelegere ar socoti că e un merit, ca pe fiecare om – afară de muhammedan – să-l lipseşti de agonosita lui, să-i jefuieşti pe toţi de toate fără nici o teamă, să propovăduieşti că cea mai mare faptă şi mai mare merit este să ucizi? Totuşi, legea muhammedană nu numai că îngăduie ci şi porunceşte, şi nu numai că porunceşte ci dacă cineva nu face aceasta, îl socoate că a păcătuit de moarte’’ (Dimitrie Cantemir, Sistemul sau întocmirea religiei muhammedane, Ed. Minerva, Bucureşti, 1977, pag 33).

,,Cred că a doua pricină pentru care filozoful mai sus amintit s-a arătat atât de scârbit de învăţătura Curanului este faptul că Muhammed pune binele suprem în simţul extern şi comun tuturor animalelor. După ce le-a slăbit discipolilor săi (în lumea aceasta) toate frânele destrăbălării, îmbuibării, plăcerii pântecelui şi a celor de sub pântece (!), el le făgăduieşte şi în viaţa viitoare (unde oricine s-a nevoit după lege nădăjduieşte să-şi ceară de la Preadreptul Judecător  adevărata fericire şi cunună) plăcerile trupului cele fără de osteneală: lupte amoroase, fapte vitejeşti, victorii, domnia lui Bachus şi orice desfătare şi gâdilare a tuturor simţurilor ca pe un lucru prea dulce, precum porcilor celor buboşi noroiul şi mocirla prea împuţită. Şi mai afirmă că le va da posibilitatea să scoată din plin adâncul larg al relei cinstiri’’ (Op. cit., pag. 34).

Despre cele făgăduite de Mahommed musulmanilor în rai, merită să reproducem textul lui Dimitrie Cantemir, care a scris:,,Feţele le va străluci ca soarele, luna şi stelele, purtând diademe (cununi) preascumpe. La fiecare locuinţă vor fi 70 de iatacuri de dormit şi în fiecare iatac luptătorul cel viteaz şi musulmanul cel fericit de 70 de ori pe zi se va împreuna şi fiecare bărbat va avea putere cât 100 de bărbaţi, pentru ca niciodată să nu obosească la împreunare. Iarăşi, în fiecare iatac vor fi 70 de mese şi pe fiecare masă se vor pune 70 de vase de aur şi argint, şi în ele 70 de feluri de mâncări preaîmbelşugate şi preadulci. Acolo bătrâneţea nu va avea nici o putere asupra firii omeneşti, ci bărbaţii vor ajunge la 30 de ani, iar femeile la 15 sau 20, în acea floare şi putere a vârstei vor petrece’’ (Op. cit. pag. 244).

Înţelegem acum de ce musulmanii au o râvnă diabolică atunci când e vorba de a secera vieţi, şi apoi se sinucid cu satanică uşurinţă, dacă nu cumva sunt ucişi, ca să se şteargă orice urmă.

Pentru cele reproduse mai jos din coran, în genunchi cer iertare Preabunului Dumnezeu, să nu mă ajungă pedeapsa Lui pentru cutezanţa şi păcătoşenia mea:

,,Sunt 11 lucruri spurcate – urina, excrementele, sperma, oasele, sângele, câinele, porcul, bărbatul şi femeia ne-musulmani şi treimea… Cine crede în treime este spurcat precum urina şi fecalele’’

Aşa cugetă musulmanii despre Preasfânta şi de viaţă Făcătoare Treime, în faţa Căreia ne plecăm cu toată fiinţa noastră, neavând cuvinte potrivite pentru a O slăvi şi a-I mulţumi, după cuviinţă, pentru că niciun cuvânt nu este de-ajuns spre lauda minunilor Sale. Dumneavoastră, Prea-Fericiţi, Înalt-Preasfiniţi şi Preasfinţiţi Ghiauri, care bateţi drumurile ecumeniste, spre a ne uni cu musulmanii, nu vă cutremuraţi citind aceste satanice şi îngrozitoare blasfemii? Niciun musulman să nu piară de mână de ortodoxă. Niciun musulman să nu fie atins măcar cu o floare, căci cine este dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru? Psalmistul spune cu deplină îndreptăţire că ,,omul, în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor’’ (Psalmul 48, 12 şi 21). ,,Înţelepciunea strigă pe uliţe şi în pieţe îşi ridică glasul său. Ea propovăduieşte la răspântiile zgomotoase, înaintea porţilor cetăţii şi spune cuvântul: ,,Până când, proştilor, veţi iubi prostia? Până când, nebunilor, veţi iubi nebunia? Şi voi, neştiutorilor, până când veţi urî ştiinţa?” (Pildele lui Solomom 1, 20-22)

 

Pr. Ioviţa Vasile