Ganduri la sfarsit de an

LUNA DECEMBRIE

Ziua a 31-a

Cuvioasa Melania Romana; Sf. Mucenici Hermes, Vusiride, Gaudenţiu; Cuvioşii Zotic, Ghelasie, Gaie; Sf. Mucenici Nemia şi Olimpiodora; Zece Sf. Muceniţe din Nicomidia; Sf. Ierarhi. Teofilact şi Petru Movilă

        Peste puţine ore, anul civil (şi astronomic) se va încheia. Să încheiem şi noi acest an, cinstite cititorule, învăţându-ne din pilda frumoasă a Cuvioasei Maicii noastre Melania Romana.

Era din neam bun şi bogat, dar adevărata sa bogăţie era cea nepieritoare, din ceruri. Între multele avuţii avea şi o moşie pe malul mării cu un palat deosebit de frumos, cu grădini pline de roade. Odată şi-a pus în gând să o vândă şi banii să-i împartă săracilor. Peste acestea i-a venit gândul cel străin, care-i spunea că este mai bine ca măcar această moşie să o păstreze pentru desfătarea sa. Sfânta a cunoscut că gândul este de la diavolul şi atunci a grăit: ,,Nu mă vei împiedica prin aceasta în drumul meu, diavole. Căci ce sunt toate acestea, care astăzi sunt şi mâine vor fi stricate de barbari, sau de ploi, sau de timp, sau de altă împrejurare, faţă de comorile veşnice, care sunt aşa pururea şi rămân în veacuri nesfârşite, şi care se cumpără cu preţul acestor bunuri stricăcioase?’’ A vândut moşia şi a dat banii lui Hristos, adică năpăstuiţilor care trăiau acolo. N-a trecut multă vreme şi barbarii au năvălit şi au pustiit cumplit Italia, risipind şi moşia Cuvioasei Melania. Atunci a slăvit pe Dumnezeu ,,căci ceea ce era să se piardă în zadar, fără nicio răsplătire de la Dumnezeu, aceea s-a făcut lor spre plată însutită, întru viaţa cea veşnică’’.

          Altădată, fericita Melania a ajuns la chilia unui bătrân sfânt şi a vrut să-i dăruiască nişte galbeni. Bătrânul n-a vrut să-i primească. Când însă a lipsit, Cuvioasa Melania a intrat în chilia sărăcăcioasă, a ascuns galbenii într-un vas cu sare şi a plecat. Fapta n-a rămas tăinuită şi bătrânul a alergat să-i înapoieze aurul. Nevrând să-l ia înapoi, bătrânul l-a aruncat în râu şi s-a întors la chilia sa, căci părinţii îmbunătăţiţi ,,fugeau de aur ca de muşcătura de şarpe’’.

          Fiind odată în biserică la Sfânta Liturghie, Cuvioasa Melania a auzit preotul pomenind, împreună cu cei adormiţi, numele unei femei despre care ştia că a fost eretică şi s-a mâniat încât a spus slujitorului: ,,Viu este Domnul, dacă o mai numeşti pe aceea, nu mă voi mai împărtăşi din jertfa ta’’. Spunea aceasta deoarece ştia că pomenirea ereticilor la Dumnezeiasca Slujbă este o încălcare a Sfintei Credinţe Ortodoxe.

Când Dumnezeu a adus vremea trecerii ei din viaţa pământească, singură şi-a pus mâinile pe piept, în semnul Crucii, şi sufletul ei sfânt s-a ridicat spre ceruri, fără nicio împiedicare de la diavolii vrăjmaşi. Pentru sfintele sale rugăciuni, Dumnezeu să ne învrednicească de împărăţia Sa cea veşnică (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 590-613).

Cinstite cititorule, să înălţăm gând smerit către Preabunul Dumnezeu, mulţumindu-I pentru toate binefacerile, ştiute şi neştiute, pe care le-am primit în anul ce a trecut. Să-i cerem Preabunului Părinte să ne aibă-n paza Sa şi în anii care vor urma, căci vremurile sunt rele. Cu aceste gânduri să mergem la culcare, la ora obişnuită, cu rugăciunea în gură adormind. După un somn odihnitor, să începem anul 2018 în bisericile sfinte, cele care n-au fost pângărite de eretici şi păgâni. Binevoiţi, frăţiile voastre, să mă pomeniţi şi pe mine nevrednicul la sfintele rugăciuni.

 

Pr. Ioviţa Vasile

 

Cum ne ingrijim de sanatatea sufleteasca a aproapelui

LUNA DECEMBRIE

Ziua a 30-a

Sf. Muceniţă Anisia; Sf. Mucenici Fileter şi Ghedeon; Cuvioasa Teodora; Cuviosul Leon; Sf. Ierarh Macarie; şase Sf. Mucenici împreună cu Fileter

După ce cu puţin în urmă am învăţat despre faptele milei trupeşti, se cuvine acum, cinstite cititorule, să ştim care sunt faptele milei sufleteşi, adică datoriile noastre faţă de cele ale sufletului aproapelui. Sunt în număr de şapte:

1. Întoarcerea celor rătăciţi la Dreapta Credinţă. Unicitatea Credinţei este adevăr axiomatic. Pluralitatea credinţelor deşarte este realitate întristătoare. Cum să nu te întristezi văzând pe aproapele că rătăceşte cu încăpăţânare pe căile pierzării? Este de aceea datorie sfântă a îndrepta pe cei rătăciţi, chiar dacă suntem întâmpinaţi cu ostilitate, având impresia că încercarea noastră este sortită eşecului. Dumnezeu are mijloacele sale tainice de a întoarce pe rătăciţi. Proorocul Sfânt Iezechiel ne spune: ,,Iar dacă tu ai prevestit pe păcătos să se abată de la calea lui şi să se întoarcă de la ea, şi el nu s-a abătut de la calea lui, atunci el va muri pentru păcatele lui, iar tu ţi-ai scăpat viaţa’’ (Iezechiel 33, 9).
2. Învăţarea celor neştiutori şi nepricepuţi. Ignoranţa este păcat înjositor pentru om. Nu trebuie să rămână omul nepăsător şi indiferent faţă de adevărurile Dumnezeieşti mântuitoare. Când totuşi întâlnim asemenea oameni, şi se întâmplă frecvent, ne vom îngriji de învăţarea lor.
3. Sfătuirea celor aflaţi în împrejurări dificile. Sfatul bun, primit şi urmat de aproapele, poate aduce, prin vrerea lui Dumnezeu, ieşirea din situaţii grele. Întotdeauna sfatul va fi în concordanţă cu legile Dumnezeieşti.
4. Rugăciunea pentru aproapele. A ne ruga numai pentru noi înşine, este semn de egoism, de aceea vom cuprinde în rugăciunile noastre pe toţi oamenii, după cum ne îndeamnă Sfântul Apostol Pavel (I Timotei 2, 1-4). De altfel, rugăciunea ,,Tatăl nostru’’, ca şi celelalte rugăciuni ale Bisericii au o formulare cuprinzătoare, cu exprimări de plural, care cuprind toate făpturile lui Dumnezeu.
5. Mângâierea celor întristaţi este faptă cerută fiilor Bisericii de însăşi Revelaţia Dumnezeiască, după cum citim în Epistola către Biserica Tesalonicului 5, 14: ,,Îmbărbătaţi pe cei slabi, sprijiniţi pe cei neputincioşi’’.
6. Răsplătirea răului cu bine exclude răzbunarea şi ura şi are, adesea, efect benefic asupra celui care ne-a făcut rău. Iosif a făcut bine fraţilor săi care l-au vândut, David nu s-a răzbunat împotriva lui Saul, care căuta să-l omoare.
7. Iertarea celor care ne-au greşit este cale împărătească de intrare în împărăţia lui Dumnezeu. Cum Dumnezeu este mult iertător, ne asemănăm Lui atunci când iertăm şi noi pe aproapele nostru.

 

Pr. IoviţaVasile

 

 

Dementialul Irod si uciderea pruncilor nevinovati

LUNA DECEMBRIE

Ziua a 29-a

Paisprezece mii de prunci ucişi de Irod; Pomenirea tuturor Sf. Mucenici nenumiţi; Cuvioşii Marcel. Tadeu, Veniamin, Atinodor, Gheorghe, Marcu, Ioan, Teofil Plângătorul şi Teofil; Sf. Ierarh Trofim

,,Glas din Rama s-a auzit, plângere şi tânguire multă; Rahela plângea pe fiii săi şi nu voia să se mângâie, pentru că nu mai sunt’’ (Ieremia 31, 15; Matei 2, 18). Astfel a proorocit Sfântul Prooroc Ieremia nenorocirea ce s-a abătut asupra unei naţiuni întregi, datorită pornirilor demenţiale ale lui Irod.

Când magii Răsăritului au venit la Ierusalim, din imbold Dumnezeiesc, au întrebat de-a dreptul: ,,Unde este Regele iudeilor, Cel Care s-a născut? Căci am văzut la Răsărit steaua Lui şi am venit să ne închinăm Lui’’. Ne spune cuvântul Sfântului Evanghelist Matei că Irod s-a tulburat, la fel şi iudeii.  Neliniştea lui Irod venea din faptul că îşi închipuia, în obsesiile sale bolnăvicioase, că Acela care era numit Regele iudeilor, Pruncul Iisus, îi va uzurpa tronul. Îngrijorarea lui Irod n-avea nici un temei. Sfântul Evanghelist Ioan ne relatează că, peste ani, a existat un moment când iudeii au vrut să vină la Mântuitorul să-L facă rege cu sila, şi-atunci Domnul Iisus S-a retras în munte pentru a nu fi găsit (Ioan 6, 15).

Irod chemat pe magi şi a aflat vremea când li s-a arătat steaua, care coincidea cu vremea Naşterii. Trecuse un an de la Naştere Domnului. Planul diabolic pe care l-a urzit a fost acela de a porunci uciderea tuturor pruncilor mai mici de doi ani, crezând că între ei va fi, fără îndoială, şi Dumnezeiescul Prunc. A aflat de la arhierei şi cărturari locul Naşterii. Cu viclenia proprie tuturor tiranilor, Irod le-a cerut magilor să cerceteze şi să găsească Pruncul şi să vină să-i dea de ştire, pentru că – zicea el –  vrea se închine lui Iisus. Dumnezeu i-a făcut pe magi să ignore cererea lui Irod, şi ei s-au întors pe cale ocolită în ţara lor. Văzându-şi aşteptările înşelate, tiranul a dat diavoleasca poruncă şi slujbaşii săi au împlinit-o. Betleemul şi ţinuturile sale au fost însângerate şi scufundate în durere: patrusprezece mii de prunci au fost ucişi pentru că un rege dement s-a temut pentru tronul său. Cei din stirpea lui Irod se străduiesc să ne convingă că era cu neputinţă să fie atâţia prunci în acele ţinuturi. Tradiţia Bisericii a consemnat negreşelnic amploarea crimelor acelui tiran sângeros.

Dumnezeu n-a lăsat nepedepsită fărădelegea regelui. Sfântul Teofilact istoriseşte că Irod a ajuns într-o stare teribilă: ,,Cuprins fiind de lingoare şi de diaree, de umflătura picioarelor, de astuparea nărilor, de tremurare a tot trupul şi de alte boli ascunse, rău şi-a lepădat ticălosul său suflet’’, ceea ce ar trebui să fie învăţătură de minte şi pentru tiranii paranoici ai vremurilor noastre, care batjocoresc, în chipul cel mai josnic, popoare întregi (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie,  Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 559-563)

 

Pr. Ioviţa Vasile

Datoriile noastre fata de aproapele

LUNA DECEMBRIE

Ziua a 28-a

Sf. 20 000 de Mucenici din Nicomidia; Sf. Mc. Glicherie, Zinon, Teofil, Dorotei, Mardonie, Migdonie, Indis, Gorgonie, Petru, Antim, Secund; Sf. Mc. Agatia, Teofila, Domna; Cuvioşii Vavila, Simeon, Ignatie; Sf. Apostol Nicanor; Sf. Mucenici Senatori ai Romei, cu cei 20 000

Omul se împlineşte ca om atâta vreme cât stă sub poruncile lui Dumnezeu. Prin legile Sale veşnice, Dumnezeu a statornicit bune relaţii între fiii Săi, şi este o datorie sfântă a fiecărui om a cunoaşte şi a pune în lucrare datoriile pe care le are faţă de aproapele său. Deoarece am fost creaţi cu natură dublă, trup şi suflet, avem datorii faţă de viaţa trupească a aproapelui, dar şi faţă de viaţa sa sufletească. Biserica ne învaţă care sunt datoriile noastre faţă de trebuinţele trupeşti ale semenului:

1. Hrănirea celui flămând. Din oarecari pricini, care depind sau nu de voinţa sa, omul poate ajunge în starea de a nu avea cu ce se hrăni. Cei cu stare mai bună sunt chemaţi să-l ajute neîntârziat din prisosul agoniselii lor, oferindu-i cu dragoste frăţească pâinea cea de toate zilele.
2. Potolirea setei celui însetat. Aproapele nostru poate ajunge în stare de neputinţă, încât, în pat fiind, nu se poate deplasa pentru a-şi lua singur apa necesară. Creştinul educat de Biserică va împlini neîntârziat această necesitate a celui bolnav.
3. Îmbrăcarea celui gol. Sunt destule împrejurări în viaţă când cineva este în situaţia de a nu avea veşmintele necesare şi este expus intemperiilor. Acestuia îi vom da din hainele noastre, urmând pilda Sfinţilor care dăruiau cu drag singura lor haină, ştiind că dăruiesc lui Hristos.
4. Cercetarea celor aflaţi în necazuri şi nevoi. Când ne apropiem de aceştia şi le împărtăşim necazul sau durerea, Dumnezeu le trimite alinare.
5. Cercetarea celor bolnavi. Aceştia trebuie mângâiaţi şi întăriţi în suferinţa lor, arătându-le că suferinţa le este dată pentru încercare, întărire şi ispăşire. Îi vom ajuta să poată fi spovediţi şi împărtăşiţi şi să primească roadele slujirii bisericeşti prin Sfântul Maslu. Îi vom învăţa să nu cadă în greşeala de a-şi căuta sănătatea prin mijlocirea vrăjitorilor şi fermecătorilor, ştiind că aceştia sunt slujitori ai diavolului.
6. Găzduirea călătorilor. Asemenea Sfinţilor şi a celor cu frică de Dumnezeu, care primeau cu bucurie pe străinii ce le treceau pragul, şi noi avem această datorie sfântă.
7. Îngroparea săracilor. Când cineva, trecut din viaţa acesta, nu are cine să-l îngroape, noi înşine ne vom îngriji de cele necesare pentru ca să aibă parte de înmormântarea bisericească, după aceea îl vom pomeni în rugăciunile noastre şi ale Bisericii, făcând şi parastasele la soroacele cuvenite.

 

Pr. Ioviţa Vasile

Sfantul Arhidiacon Stefan

LUNA DECEMBRIE

Ziua a 27-a

Sf. Arhidiacon şi Mucenic Ştefan; Cuviosul Luca; Sf. Teodor Mărturisitorul; Sf. Ierarh Teodor; Sf. Mucenic Mavrichie

,,Vă vor scoate din sinagogi şi vine vremea ca tot celui care vă va ucide să i se pară că aduce închinare lui Dumnezeu. Şi aceasta vor face, pentru că n-au cunoscut nici pe Tatăl, nici pe Mine’’ (Ioan 16, 2-3). Astfel a proorocit Mântuitorul nostru Iisus Hristos înainte de Sfintele Sale Patimi.

Astăzi Biserica lui Hristos îl pomeneşte pe Sfântul Arhidiacon şi Mucenic Ştefan. Sfânta Scriptură ni-l înfăţişează ca fiind ,,bărbat plin de Credinţă şi de Duh Sfânt’’ (Fapte 6, 5), de aceea Sfinţii Apostoli şi-au pus mâinile peste el şi, prin rugăciune, l-au hirotnit în treapta diaconiei, alături de ceilalţi diaconi.

Iudeii cei necredincioşi şi îndărătnici n-au suferit dreptatea acestui slujitor al Lui Hristos şi pentru că n-au găsit nimic cu care să-l învinovăţească, au căutat nişte bărbaţi netrbnici şi i-au pus să aducă mărturie mincinoasă împotriva Sfântului: ,,L-am auzit spunând cuvinte de hulă împotriva lui Moise şi a lui Dumnezeu’’ (Fapte 6, 11). L-au luat cu sila şi l-au dus în sinedriu, dar Sfântul Ştefan nu s-a înfricoşat, a ţinut în faţa lor un cuvânt aspru de învinuire, ceea ce i-a făcut pe iudei să fiarbă de mânie şi să-l scoată afară din cetate. Apropiindu-se ceasul pătimirii sale, Sfântul a mărturisit: ,,Iată, văd cerurile deschise şi pe Fiul Omului stând de-a dreapta lui Dumnezeu!’’ (Fapte 7, 56). Furia iudeilor n-a încetat o clipă, de aceea s-au strâns în jurul lui şi au început să arunce cu pietre în el. Atunci Sfântul şi-a adus aminte de porunca Învăţătorului său, Domnul nostru Iisus Hristos: ,,Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei care vă blestemă, faceţi bine celor care vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei care vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele Său peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi’’ (Matei 5, 44-45). Iudeii îl potopeau cu lovituri de pietre, însă Sfântul Ştefan s-a rugat, spunând: ,,Doamne Iisuse, primeşte duhul meu!’’ Pentru cei care-l urau şi-l ucideau s-a rugat asemenea Învăţătorului Iisus, când Se afla pe Cruce: ,,Doamne, nu le socoti lor păcatul acesta’’, şi în clipa următoare a adormit, adică a trecut din viaţa aceasta la Domnul şi Mântuitorul nostru.

Aşa au înţeles iudeii să răsplătească pe binefăcătorul lor. Pentru rugăciunile Sfântului Arhidiacon şi Mucenic Ştefan, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, păzeşte Sfânta Ta Biserică, cea de la o margine a pământului până la cealaltă.  

 

Pr. Ioviţa Vasile

 

 

 

 

Soborul Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu

LUNA DECEMBRIE

Ziua a 26-a

Cuvioşii Nicodim de la Tismana, Constantin şi  Evarist; Eftimie Mărturisitorul; Sf. Mucenic Constantin Rusul

,,Poarta aceasta va fi închisă, nu se va deschide şi nici un om nu va intra prin ea, căci Domnul Dumnezeul lui Israel a intrat pe ea. De aceea va fi închisă’’ (Iezechiel 44, 2). Cu aceste cuvinte a anunţat Proorocul lui Dumnezeu Naşterea Domnului din Pururea Fecioara Maria. Pe temeiul Revelaţiei Dumnezeieşti, Sfânta Biserică Ortodoxă mărturiseşte, fără schimbare, că Maica Domnului a fost Fecioară înainte de Naştere, în timpul Naşterii şi după Naşterea Mântuitorului, adevăr care se exprimă prin expresia consacrată ,,Pururea Fecioară Maria’’, de aceea şi cântăm: ,,Întru Naştere fecioria ai păzit, întru adormire lumea nu o ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare’’.

          Vrăjmaşul lui Dumnezeu, al oamenilor şi al mântuirii lor, diavolul, tatăl minciunii, n-a putut suferi aceste adevăruri şi a socotit ca acolo unde s-a semănat grâul cel curat să vină şi să arunce neghinele sale otrăvite şi pierzătoare de suflete. Cel care s-a ridicat cu trufie împotriva Stăpânului şi Făcătorului a toate, a cutezat să grăiască, prin discipolii săi, şi împotriva Preacuratei Fecioare Maria. Acela care a izvodit ,,evanghelia’’ cea mincinoasă după Iuda, a grăit cuvinte de hulă şi împotriva celei ,,mai curate decăt strălucirile soarelui’’; cei care duc campanii de presă împotriva Bisericii defaimă cu neruşinare şi pe cea care ,,a realizat în persoana ei cel mai înalt grad de sfinţenie accesibil unei fiinţe omeneşti’’.

           Cei dintâi care au proferat hule împotriva Maicii Domnului au fost aceia pe care îi Sfântul Evanghelist Ioan îi numeşte ,,sinagoga satanei’’ ( Apocalipsa 2, 9), iudeii cei necredincioşi, care până în ziua de astăzi sunt stăpâniţi de o ură necurmată împotriva a tot ceea ce este sfânt, curat şi drept. Sectele şi bisericile mincinoase sunt creaţia lor şi acestea au preluat toate inepţiile născocite împotriva Bisericii Ortodoxe, singura care păstrează adevărurile Dumnezeieşti mântuitoare, fără umbră de schimbare.

Încheierea acestui cuvânt de învăţătură o socotesc potrivită cu începutul unei frumoase rugăciuni, adresate Maicii Domnului: ,,O, Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, Fecioară Stăpână, ceea ce eşti mai înaltă şi mai presus decât îngerii şi arhanghelii şi mai cinstită decât toată făptura; mirarea cea mare a îngerilor, propovăduirea Proorocilor, podoaba cea aleasă a Arhanghelilor, întărirea cea tare a Mucenicilor, lauda cea preamărită a Apostolilor… Prin tine Cel nevăzut S-a făcut văzut, pentru care aducem rugăciune ţie, noi robii tăi, Doamna noastră’’ (Rugăciunea de la Acatistul Buneivestiri).

 

Pr. Ioviţa Vasile

 

 

Dragii mei cititori,

Suntem cu puţină vreme înainte de Sfintele Sărbători. Am socotit de cuviinţă să vă adresez un scurt cuvânt, prin care să vă doresc să petreceţi Dumnezeieştile Sărbători cu pace şi bucurie, împreună cu cei dragi şi apropiaţi. Iertaţi-i pe toţi care v-au greşit în vreun fel sau altul şi rugaţi-vă pentru ei. Rugaţi-vă pentru cei care aleargă pe căile pierzării, ca Dumnezeu Atotputernicul să-i întoarcă din rătăcirea lor. Rugaţi-vă ca Preabunul Dumnezeu să dăruiască poporului Său Dreptcredincios  păstori vrednici, cu râvnă pentru cele sfinte şi cu dragoste pentru fiii duhovniceşti. Rugaţi-vă Tatălui Ceresc să ne întărească şi să ne ajute să trecem cu bine prin vremurile de cumpănă care vor veni, să rămânem nebiruiţi alături de Domnul şi Dumnezeul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

În ce mă priveşte, voi căuta să vă cuprind pe toţi în rugăciunile mele. În această perioadă, postările mele vor fi puţin mai rare.

Sărbătorile Dumnezeieşti ale Naşterii Domnului, Tăierii împrejur şi  Botezului Domnului să vă aducă lumina cerească în case şi în suflete şi să vă apropie de Împărăţia lui Dumnezeu.

Pr. Ioviţa Vasile

 

Sfintii zece Mucenici din Creta

LUNA DECEMBRIE

Ziua a 23-a

Sfinţii zece Mucenici din Creta: Teodul, Saturnin, Evrop, Ghelasie, Evnichian, Zotic, Agatop, Vasilid, Evarest, Pompie; Sf. Ierarhi Pavel, Nifon, Teoctist; Sf. Mucenici Schinon şi David; Cuviosul Naum

          Iubite cititorule! În vremurile străvechi, în secolele de prigoană împotriva Bisericii, au fost unii care au căzut din Dumnezeiasca Credinţă, dar mulţi din cei persecutaţi voiau mai bine să moară, decât să se lepede de Hristos. Alteori, nu se învoiau între ei, fiecare dorind să fie primul care să pătimească pentru Mântuitorul. Aşa a fost şi cu cei zece Sfinţi Mucenici din Creta, pe care Biserica îi pomeneşte astăzi, şi care au primit cununa muceniciei în zilele lui Deciu împăratul păgân, pe care scriitorii din vechime îl numesc, pe bună dreptate, ,,sluga cea osârduitoare a satanei’’.

Cei zece Sfinţi Mucenici au fost prinşi şi aduşi la ighemonul vremii spre a a da seama de Credinţa lor. ,,Aceştia, stând înaintea muncitorului, ce fel de cuvinte cu mult curaj nu au răspuns şi ce fel de bărbăţie nu au arătat! Pe ce cale a muceniciei n-au călătorit şi ce fel de muncă n-au biruit-o cu răbdarea! Căci au fost bătuţi, munciţi, târâţi pe pământ, cu pietre ucişi, batjocotiţi, scuipaţi şi au răbdat tot felul de batjocuri treizeci de zile! Iar în douăzeci şi trei ale lunii decembrie, pregătindu-se zi de judecată şi şezând ighemonul pe divan, s-au adus răbdătorii de chinuri la întrebarea cea mai de pe urmă, plini fiind de mărime de suflet şi de îndrăzneală. Iar ighemonul se îndrăcea cu iuţimea şi cu nebunia, sârguitor fiind spre chinuri, ca să-i omoare cumplit; însă aceştia erau gata a răbda până al suflarea din urmă’’.

          Când a venit vremea să fie ucişi, nu se învoiau între ei care să fie cel dintâi sub sabie şi să primească cununa muceniciei, astfel că s-a iscat ceartă între ei. Atunci unul dintre ei, Teodul, i-a împăcat cu cuvinte bine cumpătate: ,,Acela va fi mai întâi între dânşii, care îşi va da capul sub sabie mai pe urmă decât toţi; pentru că, dacă nu se va înfricoşa şi nici nu va arăta vreo mâhnire sau schimbare a feţii, văzând tăierea celorlalţi şi moartea, atunci cu adevărat mai ales se va arăta minunat nevoitor şi biruitor’’. Astfel s-au învoit ca fiecare să-şi plece capul sub sabie, după cum a rânduit Dumnezeu.

Înainte de a li se tăia cinstitele capete, au rostit fiecare această rugăciune: ,,Iartă, Doamne, pe robii Tăi  şi primeşte vărsarea sângelui nostru pentru noi, pentru rudeniile noastre şi prieteni şi toată patria, ca să scape de întunericul necunoştinţei şi cu ochi curaţi să vadă Buna Credinţă, să Te cunoască pe Tine, Lumina cea adevărată, o, Împărate veşnic’’.

          Fiecăruia i s-a tăiat capul, iar sufletele lor sfinte s-au înălţat spre locaşurile cele cereşti, unde-i avem ocrotitori şi rugători către Dumnezeu (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 443-446).

 

Pr. Ioviţa Vasile

Revolutiile sunt impotriva voii lui Dumnezeu

LUNA DECEMBRIE

Ziua a 22-a

Sf. Muceniţe Anastasia şi Teodota; Sf. Mucenici Hrisogon, Evod şi Zoil

Astăzi este sărbătorită revoluţia română din 1989. Comuniştii teoretizau şi ne învăţau la şcoală că revoluţiile sunt evenimente legice, obiective, spontane care se produc în anumite momente ale istoriei, chiar fără voia oamenilor. Adevărul este că toate revoluţiile au fost pregătite din umbră de specialişti care deţineau şi mijloacele şi mecanismele de declanşare a lor, speculau anumite nemulţumiri, iar masele erau manipulate în sensul dorit de ei. Fie că o numim revoluţie ori lovitură de stat, ceea ce s-a întâmplat în 1989 a avut ca scop înlăturarea comunismului, care şi-a îndeplinit rolul criminal în istorie, şi înlocuirea lui cu un sistem mai subtil, mai perfid şi mai periculos, sub masca înşelătoare a democraţiei.

În anii din urmă ai comunismului, România se găsea sub dictatura lui Ceauşescu şi a clicii sale, dar străinii nu aveau cum să înrobească ţara şi să pună mâna pe toate avuţiile sale. De bine de rău, resursele ţării erau îndreptate şi spre cerinţele românilor. În anii post-decembrişti, ţara a fost vândută sau închinată străinilor, jefuită de tot ce avea mai bun, populaţia este sistematic sărăcită, pentru că industria, cum era ea, a fost distrusă, agricultura ruinată prin politici mârşave şi precis ţintite. Sub Băsescu dictatura a revenit sub altă formă. O clică aflată la putere dispunea după cum vrea de toate mecanismele puterii şi le folosea discreţionar în scop propriu, încălcând constituţie, legi, principii, bunul simţ, omenia, fără oprelişti.

Biserica nu se poate situa de partea revoluţiilor, nu le poate încuraja şi nici nu se bucură pentru oarecari avantaje trecătoare pe care le-ar aduce acestea. Revoluţiile înseamnă crimă, teroare, violenţă, cultivarea urii, luptă surdă pentru putere, înşelăciune, minciună, manipulare, ,,valori’’ pe care Biserica le-a combătut  dintotdeauna. Este mare păcat că au fost atraşi în vâltoarea revoluţiei oameni nevinovaţi, care au fost ucişi în numele unor idealuri de care românii de rând n-au ajuns beneficieze. Dimpotrivă, profitorii s-au căţărat în poziţii înalte, de unde privesc cu dispreţ un popor ajuns, realmente, în starea de sărăcie şi dezorientare.

Vremurile pe care le trăim sunt vremuri de cernere. Mulţi vor fi aceia care se vor depărta de Dreapta Credinţă, după cum mulţi vor fi care se vor apropia şi mai mult de Dumnezeu şi de Biserica Sa.

 

Pr. Ioviţa Vasile

 

 

Sfanta Iuliana din Nicomidia

LUNA DECEMBRIE

Ziua a 21-a

Sf. Muceniţe Iuliana din Nicomidia şi Iuliana din Viazemsk; Cinci sute de Sf. Mucenici din Nicomidia; O sută treizeci de Muceniţe din Nicomidia; Sf. Mucenic Temistocle; Sf. Ierarh Petru; Cuviosul Procopie

Astăzi pomenim pe Sfânta Muceniţă Iuliana. Ea a trăit în vremea împăraţilor Diocleţian şi Maximian, având tată închinător la idoli, iar mama fiind străină atât de credinţa idolească, cât şi de Credinţa în Mântuitorul Hristos. Dumnezeu i-a dat Iulianei un chip frumos, însă adevărata ei frumuseţe era lăuntrică, căci era iubitoare de Hristos şi deprinsă cu faptele cele bune. Tatăl ei voia să o mărite cu păgânul Evsevie, dar fecioara n-a primit a se însoţi cu închinătorul la zei.

Ceea ce nu a reuşit tatăl său prin rugăminţi şi ameninţări, a încercat a izbândi diavolul, căci acesta a luat chip de înger al luminii, precum scrie Sfântul Apostol Pavel (II Corinteni 11, 14), şi aşa s-a apropiat de fecioara Iuliana, îndemnând-o cu cuvinte prefăcute să se supună lui Evsevie. La început, Sfânta a stat în îndoială până s-a rugat lui Dumnezeu şi un glas din cer i-a spus: ,,Îndrăzneşte, Iuliano, Eu sunt cu tine, iar pe cel ce a venit la tine prinde-l, că ţi-am dat putere asupra lui şi de la el însuşi te înştiinţează cine este şi pentru ce a venit la tine’’. Din acel moment, Sfânta Iuliana a avut stăpânire asupra acelui demon, căci stătea nemişcat, fiind ţinut de puterea lui Dumnezeu.

Deşi era deprins numai cu minciuna, puterea Dumnezeiască l-a silit să mărturisească adevărul: ,,Eu sunt un diavol din domnii cei mai dintâi ai întunericului, trimis de tatăl meu satana să te ispitesc şi să te înşel pe tine. Pentru că mare rană am primit prin rugăciunile tale şi de la întreaga înţelepciune feciorească şi de la răbdarea ta cea bărbătească. Eu sunt acela care, odată cu pierzarea, am sfătuit pe Eva în Rai să calce porunca lui Dumnezeu. Eu am îndemnat pe Cain să ucidă pe fratele său Abel. Eu am învăţat pe Nabucodonosor să pună chipul cel de aur în câmpul Deira. Eu sunt cel care am înşelat pe evrei să se închine idolilor. Eu am înnebunit pe Solomon, făcându-l iubitor de femei. Eu am sfătuit pe Irod spre uciderea pruncilor şi pe Iuda la vânzarea Învăţătorului său, apoi şi pe el la spânzurare. Eu am ridicat pe evrei ca să ucidă pe Ştefan cu pietre şi pe Nero să spânzure pe Petru cu capul în jos, iar pe Pavel să-l taie cu sabia’’.

          Sfânta Iuliana l-a bătut pe vrăjmaşul diavol, căci fiind legat de puterea lui Dumnezeu nu putea să se mişte, şi deşi nu avea trup material, cu bici materialnic i se făceau răni nematerialnice, după cum Stăpânul a toate a voit. Păgânii i-au tăiat capul şi sufletul ei curat s-a dus către locaşurile cereşti, la fericirea cea veşnică. Pentru rugăciunile Sfintei Muceniţe Iuliana, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi păcătoşii (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed Mănastirea Sihăstria,2005, p.414-422).

 

Pr. Ioviţa Vasile

 

 

Sfantul Ignatie Teoforul

LUNA DECEMBRIE

Ziua a 20-a

Sf. Mucenici Ignatie Teoforul şi Ioan Croitorul; Sfinţii Ierarhi Filoghenie şi Daniel; Cuviosul Ioan; Cuvioasa Teoctista. Înainte-prăznuirea Naşterii Domnului

Iubite cititorule! Astăzi este pomenit în Biserica noastră Sfântul Mucenic Ignatie, numit ,,Teoforul’’, care se tălmăceşte ,,Purtătorul de Dumnezeu’’, din două motive. Se spune că atunci când Mântuitorul nostru Iisus Hristos era pe pământ, pruncul Ignatie a fost dus de părinţii săi şi împreună Îl ascultau propovăduind. Fiul lui Dumnezeu a chemat un copil, l-a pus în mijloc şi a rostit aceste cuvinte de învăţătură Dumnezeiască: ,,De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi ca pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor; şi cine va primi pe un copil ca acesta în numele Meu, pe Mine Mă primeşte’’. Copilul pe care l-a chemat la Sine Mântuitorul a fost chiar Ignatie, care s-a învrednicit a fi purtat de preasfintele mâini ale Domnului Iisus. Pe lângă aceasta, Sfântul Ignatie L-a purtat toată viaţa pe Dumnezeu în inima şi-n sufletul său. Împreună cu Sfântul Policarp al Bisericii din Smirna, pomenită în Cartea Apocalipsei, au fost Ucenici ai SfântuluiApostol şi Evanghelist Ioan.

Cărţie bisericeşti ne spun că a ajuns episcop al Bisericii din Antiohia, păstorind cu multă vrednicie. Împăratul Traian a trecut prin Antiohia şi potrivnicii lui Hristos i-au adus la cunoştinţă că Sfântul Ignatie nu aduce cinste diavoleştilor zei, ci se închină lui Hristos Cel răstignit pe Cruce. S-a ajuns ca purtătorul de Dumnezeu Ignatie să stea faţă-n faţă cu păgânul Traian, cel care nu face cu nimic cinste poporului român. Zadarnic a încercat împăratul să-l facă pe Sfântul lui Dumnezeu să se închine zeilor, arhiereul lui Hristos a mărturisit cu demnitate şi curaj: ,,Vai mie, că pe idolii cei răi îi numeşti dumnezei. Căci Unul este Dumnezeu adevărat, Ziditorul cerului şi al pământului, al mării şi al tuturor celor dintr-însele, Unul Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel Unul-Născut, a Cărui împărăţie nu va avea sfârşit, pe Care de L-ai fi cunoscut şi tu, împărate, ţi-ar fi fost mai frumoase porfira, coroana şi scaunul împărăţiei tale’’.

          A rămas neclintit în mărturisirea lui Hristos, de aceea a fost condamnat la moarte, urmând a fi aruncat în circul cu fiare din Roma. A făcut cu bucurie drumul acesta şi a scris o Epistolă în care cerea celor din Biserica Romei să nu intervină spre a împiedica moartea lui martirică. A purtat lanţurile robiei până în circul din Roma şi aici a fost sfâşiat de fiare, vreme în care legăturile trupului său s-au desfăcut şi sufletul său cel sfânt s-a înălţat spre locaşurile cereşti.

Pentru rugăciunile Sfântului Ierarh Ignatie, Doamne Iisus Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, păzeşte Sfânta Ta Biserică Ortodoxă până la sfârşitul veacului. Amin. (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.404-412).

 

Pr. Ioviţa Vasil.e

Sfnta Biserica Ortodoxa este mama noastra buna si iubitoare

Cu câţiva ani în urmă, Corneliu Vadim Tudor a trecut din viaţa aceasta pământească. Familia ar fi vrut să-l depună la Ateneul Român, dar nu li s-a îngăduit. Au încercat apoi la Uniunea Scriitorilor şi s-au izbit de acelaşi refuz. S-au îndreptat spre Senat, conducerea acestuia n-a vrut să-l primească, deoarece nu mai era senator. În aceste circumstanţe stânjenitoare, singura care l-a primit, ca pe un fiu, a fost mama noastră a tuturor, Sfânta Biserică Ortodoxă Română.

Cu multe secole în urmă, Sfântul Ciprian al Cartaginei a enunţat acest adevăr: ,,Cine nu are Biserica drept mamă, nu-L poate avea pe Dumnezeu ca Tată’’. Oare de ce este Biserica mama noastră bună? Pentru că ea ne naşte prin Taina Sfântului Botez pentru viaţa cea nouă în Hristos; ne hrăneşte cu pâinea pentru suflet, cu sfintele şi nepieritoarele învăţături evanghelice; ne creşte în viaţa duhovnicească spre măsura Bărbatului desăvârşit, Iisus Hristos; ne dă binecuvântarea pentru împlinirea noastră în viaţa de familie sau ne primeşte dacă vrem să luăm sarcina cea grea a călugăriei; ne mângâie şi ne ajută în momentele de cumpănă ale vieţii; ne uşurează suferinţele în vreme de boală grea; ne veghează bătrâneţele cele cu multe neputinţe; ne pregăteşte pentru marea trecere din lumea aceasta, pentru a da răspuns bun la înfricoşătoarea judecată a lui Hristos Domnul; are puterea să ne scoată din iad, atunci când viaţa noastră nu a fost închinată lui Hristos în suficientă măsură.

Mai există un motiv major, valabil pentru toţi românii, de oriunde s-ar afla. Ni-l spune poetul naţiei noastre ortodoxe: ,,Biserica au creat limba, au sfinţit-o şi au ridicat-o la rangul unei limbi hieratice şi de stat’’ (ziarul Timpul din 10 mai 1881). Auziţi voi, contestatari, tăgăduitori, razvrătiţi, liber cugetători, hulitori, blasfemiatori, filfizoni cu pretenţii, justiţiari închipuiţi?  şi… nu ştiu cum să vă mai zic. Şi voi ce faceţi cu limba aceasta sfântă? O întinaţi cu minciuni, calomnii, vorbe spurcate. Vă tăgăduiţi şi vă ponegriţi mama pe care aţi vrea-o răpusă de ticăloşia voastră. Împroşcaţi în neştire venin din gurile voastre spurcate, aidoma unor vipere dezgustătoare. Nu întâmplător spunea cineva: ,,nu ştie Biserica ce vipere strânge la pieptul ei’’. Biserica-mamă ştie şi vă vede şi se cutremură de cutezanţa voastră, izvorâtă din străfundurile iadului. Ar vrea să vă întoarcă din drum, dar voi vă încăpăţânaţi să mergeţi spre pierzarea voastră. Aşa spune şi Psalmistul: ,,Omul în cinste fiind, n-a priceput; alăturatu-s-a dobitoacelor celor fără de minte şi s-a asemănat lor’’ (Psalmul 48, 12).

Cineva spunea că ochiul rău vede rău. Mântuitorul Însuşi ne-a pus în Evanghelii nemuritoarele cuvinte ,,dacă ochiul tău va fi curat, tot trupul tău va fi luminat’’ (Matei 6, 22). Aşa au ajuns unii să clameze precum că Biserica ar fi o tumoră pe trupul ţării. Prin ochi de lepră, se vede tumoră; prin ochi luminat, vedem mama bună şi iubitoare. Alege fiecare ce vrea.

 

Pr. Ioviţa Vasile

O realitate trista: faptura huleste pe Ziditorul sau

LUNA DECEMBRIE

Ziua a 18-a

Sfinţii Mucenici Sebastian şi soţia Zoe, Tranchilin, Nicostrat, Claudie, Castor, Tiburtie, Castul, Marcelin, Marcu, Euviot, Foca, Ermil, Zaheu, Alfie; Cuv. Daniil Sihastru, Mihail, Sebastian, Simeon; Sfinţii Ierarhi Flor, Modest, Gaţian; Cuvioasa Sofia

        Cinstite cititorule! Între Sfinţii pomeniţi şi cinstiţi de Biserică în această zi, se află şi Sfântul Mucenic Tiburtie, cel care a pătimit la Roma împreună cu Sfântul Sebastian şi ceilalţi Sfinţi Mucenici. Era mare prigoană împotriva creştinilor şi acest Sfânt a fost dovedit ca unul care credea în Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Pentru credinţa lui, a fost adus în faţa eparhului păgân Favian, care văzând minunile ce se săvârşesc cu puterea lui Dumnezeu, a cutezat să-şi ridice glasul împotriva Făcătorului său cu aceste cuvinte: ,,Cine nu ştie că Hristos al vostru v-a învăţat meştesug de vrăjitorie?’’ Sfântul Tiburtie s-a întristat de această hulă izvodită de diavolul şi a dat un răspuns aspru nemernicului eparh, netemându-se de ceea ce avea să urmeze: ,,Taci, ticălosule, nu îndrăzni a pomeni cu hulă, prin buzele tale cele purtătoare de venin, numele cel atât de mare şi înfricoşător! Nu face urechilor mele atâta necaz, ca să te aud lătrând asupra numelui Domnului meu’’. După această înfruntare, Sfântul Tiburtie a fost condamnat la moarte şi omorât cu suliţele.

Ceea ce a spus el, rămâne, din păcate, un trist adevăr, căci până în ziua de astăzi vrăjmaşii nebuni ai lui Iisus Hristos nu contenesc a lătra cele mai grozave hule împotriva Sa, hule plăsmuite de diavolul şi puse în gura nemernicilor săi slujitori. De fapt, dacă cercetăm Noul Testament vom constata că iudeii lătrau cuvinte de hulă împotriva Mântuitorului cu o ură sălbatică, ură ce s-a perpetuat şi s-a amplificat până în zilele noastre. Orbului vindecat de Domnul i-au spus; ,,Dă slavă lui Dumnezeu. Noi ştim că Omul acesta este păcătos’’ (Ioan 9, 24); altădată I-au spus Mântuitorului în faţă: ,,Oare nu zicem noi bine că Tu eşti samarinean şi ai demon?’’ (Ioan 8, 48); ,,are demon şi este nebun’’ (Ioan 10, 20), au cutezat spună cei orbiţi de ură şi necredinţă.

Vrăjmaşii Mântuitorului au îndrăznit să scornească precum că Fiul lui Dumnezeu şi-ar fi făcut ucenicia, în tinereţe, într-o mănăstire budistă. Guvernul britanic s-a şi grăbit să finanţeze o expediţie care să aducă ,,dovezi’’. Minciuna a fost vădită. Întrebat despre aceasta, Părintele Cleopa a răspuns tot cu o întrebare: ,,Cum putea Ziditorul a toate să înveţe de la făpturile Sale păcătoase?’’ Hula împotriva Mântuitorului nostru Iisus Hristos nu mai cunoaşte limite. În optica lor neghioabă, Fiul lui Dumnezeu trebuie discreditat în orice chip, trebuie şters din minţile oamenilor, încât locul Său să fie luat de antihristul în care va locui diavolul. Dumnezeu le îngăduie toate josniciile. Dreptatea Lui însă se va înfăptui, şi fiecare îşi va primi răsplata sau osânda. ,,Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera’’ (Galateni 6, 7).

 

Pr. Ioviţa Vasile

 

Sfantul Prooroc Daniel despre evenimentele ultime ale veacului acestuia

LUNA DECEMBRIE

Ziua a 17-a

Sf. Prooroc Daniel; Drepţii Anania, Azaria şi Misail; Sf. Mc. Patermutie, Coprie, Alexandru, Iahos, Nichita, Paisie, Avacum; Sf. Mărturisitor Ştefan; Sf. Ier. Dionisie cel Nou

Între Sfinţii pomeniţi astăzi de Biserică este Sfântul Prooroc Daniel. Dumnezeu i-a descoperit şi i-a dat să scrie despre sfârşitul veacului acestuia, adică despre sfârşitul istoriei şi începutul împărăţiei celei veşnice. Din Cartea lui aflăm că în vremea domniei de trei ani şi jumătate a lui antihrist, va înceta a se mai săvârşi Sfânta Liturghie, numită ,,Jertfa cea de fiecare zi’’ şi în locul ei se va pune slujba nelegiuitului antihrist: ,,Şi oşti trimise de el vor sta şi vor pângări locaşul sfânt şi cetatea, iar Jertfa de fiecare zi o vor da la o parte şi vor pune în loc urâciunea pustiirii. Şi pe cei ce au săvârşit fărădelegi împotriva Legământului îi va înşela prin linguşiri, iar poporul care cunoaşte pe Dumnezeul său va rămâne statornic şi Îl va urma. Cei mai înţelepţi îi vor învăţa pe cei mulţi, dar ei vor cădea un timp de sabie şi de foc, de temniţă şi de pustiire… Şi regele va face după placul său şi se va ridica şi se va trufi împotriva oricărui dumnezeu şi împotriva Dumnezeului dumnezeilor va spune lucruri nemaiauzite şi va propăşi până ce sfârşitul mâniei va veni, că ceea ce este hotărât se va întâmpla’’ (Daniel 11, 31-33, 36).

La Sfânta Liturghie ne împărtăşim cu Sfântul Trup şi cinstitul Sânge al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Antihristul va şti aceasta, dar fiindcă el se va substitui Domnului Iisus, va interzice a se mai săvârşi Jertfa Euharistică pentru a-i lipsi pe cei credincioşi de Sfânta Taină. Dumnezeu însă va purta de grijă celor credincioşi şi aceştia vor avea şi pâinea cea de toate zilele şi Sfânta Împărtăşanie, căci Sfânta Liturghie se va săvârşi, totuşi, în locuri tainice. Urâciunea pustiirii, adică regimul barbar de teroare al antihristului, se va întinde peste toată faţa pământului. ,,Sabie, foc, temniţă şi pustiire’’ vor fi ameninţările care vor sta deasupra celor care se vor împotrivi antihristului şi vor rămâne credincioşi Mântuitorului.

Trăim încă vremea când Sfânta Liturghie se mai poate săvârşi în toate bisericile de pe faţa pământului. Semnele care ni se arată converg spre a ne arăta că împlinirea proorociilor Sfântului Daniel se apropie. Pregătirea noastră trebuie să fie pe măsura vremurilor care vin. Părinţii Bisericii ne îndeamnă să înmulţim rugăciunea şi binele din lume. Urmează vremuri grele, ,,strâmtorarea cea mare, cum n-a fost de la începutul lumii şi nici nu va mai fi’’ (Matei 24, 21). Din această strâmtorare vor ieşi biruitori numai aceia pe care îi va găsi în corabie, adică în Sfânta Biserică Ortodoxă, pe care ,,nici porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18), după sfintele cuvinte ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

 

Pr. Ioviţa Vasile

O pustnica in palate imperiale: Sfanta Teofana imparateasa

LUNA DECEMBRIE

Ziua a 16-a

Sf. Prooroc Agheu; Sf. Mc. Marin, Prom şi Ilarie; Sf. Ier. Memnon şi Nicolae; Sf. Teofana împărăteasa; Cuv. Sofia

Sfânta Teofana era de neam împărătesc şi a fost aleasă de împăratul Vasile Macedon pentru a fi soţia fiului său, Leon. Vrăjmaşul diavol nu putea suferi dreapta lor vieţuire, de aceea şi-a vărsat răutatea asupra lor printr-un slijitor al său, Santavarin, despre care spun scriitorii din vechime că ,,era cu credinţa maniheu, cu învăţătura vrăjitor şi cu făţărnicia creştin, iar cu dregătoria episcop’’. Acesta a mers, cu mare vicleşug şi minciună, la împăratul Vasile, şi pentru că avea mare trecere la el, l-a înduplecat într-atât, încât Leon şi Sfânta Teofana au fost închişi în temniţă întunecoasă mai mult de trei ani, însă şi acolo petreceau în post şi rugăciune, lăsându-se în grija lui Dumnezeu. După trecerea acestui timp, Dumnezeu i-a scos din temniţa în care au stat nevinovaţi şi împăratul i-a adus în cinstea împărătească de dinainte, apoi a murit şi împărăţia întreagă a rămas în grija şi puterea lui Leon şi a Sfintei Teofana.

Înălţarea împărătească nu a schimbat cu nimic bunele purtări ale Sfintei Teofana. Dimpotrivă, cei din vechime au scris despre ea că ,,se sârguia pentru mântuirea sufletească, nesocotind întru nimic slava cea împărătească şi trecând cu vederea deşertăciunea vieţii, ca pe nişte gunoaie şi visuri. Şi neîncetat, ziua şi noaptea, avea pe buzele sale psalmi, cântări şi rugăciuni şi toată viaţa sa o petrecea întru plăcere de Dumnezeu şi cu milostenii cântându-L. Iar cu trupul său niciodată nu se sârguia spre împodobire împărătească… Viaţa ei era pustnicească, pentru că se hrănea numai cu pâine proastă şi cu verdeţuri uscate, iar mesele cele cu bucate multe, cu totul erau urâte de dânsa. Bogăţia cea agonisită şi cinstită, care intra în mâna ei, o împărţea săracilor, scăpătaţilor, sărmanilor şi văduvelor, iar hainele de mare preţ le da în mâna acelora… Iar pe slugile sale şi pe robi îi avea ca pe nişte fraţi şi surori şi nu striga pe nimeni cu nume prost, ci pe toţi îi slăvea întru Domnul cu chemarea, cinstind numele fiecăruia, în oricare dregătorie şi slujbă ar fi fost’’.

          Această descriere a Sfintei ar trebui citită de toate doamnele bogate ale lumii, ajunse în stăpâniri înalte şi care au uitat cu totul de Dumnezeu, petrecând în dezmăţ şi lux fără măsură. Gândească-se şi doamnele bogate ale României că toată slava şi cinstea cu care se vor înconjurate, nu sunt decât deşertăciune a deşertăciunilor şi vânare de vânt, după înţeleptele vorbe ale Ecleziastului.

Când s-a apropiat vremea ieşirii sale din trup, Sfânta Împărăteasă Teofana a chemat pe toţi la dânsa şi s-a despărţit de ei în chip creştinesc, dându-le sărutarea cea mai de pe urmă. Împăratul Leon a înălţat o biserică întru pomenirea tuturor Sfinţilor, socotind că şi fericita sa soţie se numără în cetele lor. Pentru rugăciunile Sfintei Teofana, Bunul Dumnezeu să ne miluiască pe toţi. (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, p.311-316).

Pr. Ioviţa Vasile

Sfanta Ortodoxie si vrajmasii ei vazuti si nevazuti

 

LUNA DECEMBRIE

Ziua a 15-a

Sf. Mucenici Elefterie din Roma, Coremon, Elefterie, Vah cel Nou; Sf. Muceniţe Antia şi Suzana; Doi Sf. Mucenici împreună cu Elefterie; Sf. Ierarhi Ioan Gură de Aur şi Ştefan; Cuvioşii Pavel, Trifon şi Iona

Potrivit recensămintelor, 87% din populaţia României s-a declarat a fi ortodoxă. Dacă într-adevăr toţi aceşti oameni ar umple sfintele biserici în Duminici şi sărbători, s-ar spovedi şi s-ar împărtăşi cu regularitate, într-un cuvânt, ar duce o viaţă după poruncile Mântuitorului, faţa acestei ţări ar arăta cu totul altfel. Din păcate, un procent mult mai mic se străduieşte cu adevărat să-şi dobândească mântuirea.

Ortodoxia înseamnă Dreapta Mărire a lui Dumnezeu. Ortodoxia înseamnă trăire în Hristos. Fiul lui Dumnezeu a spus şi Sfântul Evanghelist Matei a lăsat scrise aceste cuvinte: ,,Strâmtă este poarta şi îngustă este calea care duce la viaţă şi puţini sunt care o află’’ (Matei 7, 14). Sunt puţini cei care o află, nu pentru că ea ar fi cu anevoie de găsit, ci pentru că puţini o caută şi încă şi mai puţini se silesc să trăiască după Sfânta învăţătură. Ortodoxia este tocmai poarta cea strâmtă şi calea cea îngustă. Despre ceea ce este în afara Ortodoxiei, Mântuitorul a afirmat: ,,Largă este poarta şi lată este calea care duce la pieire şi mulţi sunt cei care apucă pe ea’’ (Matei 7, 13). Cunoscând cât de cât alcătuirea religioasă a lumii, ne dăm seama că număr foarte mic, din totalul populaţiei, se află pe calea cea strâmtă.

Ortodoxia oferă lumii singura învăţătură mântuitoare şi singura stabilitate de care aceasta are nevoie. Sectele, protestanţii, catolicii şi toate bisericile mincinoase au învăţături fluide, schimbătoare de la epocă la epocă, în funcţie de interesele momentului, ceea ce nu poate genera decât confuzie şi dezorientare. Ortodoxia stă ca o stâncă pururi nemişcată în acest vălmăşag al facerii şi prefacerii, deoarece ea păstrează fără umbră de schimbare Sfintele Dogme, învăţăturile celor şapte Sfinte Sinoade Ecumenice şi tot ceea ce Sfinţii Părinţi au mărturisit de-a lungul secolelor, şi adesea au pecetluit cu sângele lor. Văzând această neschimbare Dumnezeiască, vrăjmaşii Ortodoxiei ne acuză de închistare şi înapoiere, de lipsă de adaptare, de conservatorism excesiv. Până la urmă ei nu fac decât să recunoască, involuntar, fidelitatea Ortodoxiei faţă de Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Să mulţumim Bunului Dumnezeu, iubite cititorule, că prin grija părinţilor noştri, am fost făcuţi mădulare ale Bisericii Ortodoxe, atunci când am primit Sfântul Botez. Nici nu ne dăm noi seama ce dar incomensurabil ni s-a dat, fiind născuţi din părinţi ortodocşi şi crescuţi în singura Credinţă mântuitoare. Vedeţi, frăţiile voastre, cu câtă înverşunare luptă diavolul şi slujitorii săi dintre oameni împotriva Sfintei Ortodoxii. Acest articol pe care-l postez acum, îl vor dosi pe undeva, ca să nu ajungă sub ochii dumneavoastră. Ieri, 14 decembrie, mi-au scos în prim plan cuvântul din ziua Intrării în biserică a Maicii Domnului. Frăţiile voastre aveţi ştiinţa necesară pentru a pune lucrurile în ordinea lor firească. Vă mulţumesc pentru înţelegere şi vă mai spun că din confruntările dintre Hristos şi diavolul, întotdeauna a ieşit biruitor Fiul lui Dumnezeu. Niciodată diavolul, aşa încât sunteţi de partea cea bună a baricadei. Alături de Hristos, nu împotriva Lui. Doamne ajută!

 

Pr. Ioviţa Vasile

 

 

 

Cuvant de invatatura pentru aceasta zi

LUNA  DECEMBRIE

Ziua a 14-a

Sf. Mucenici Tirs, Levchie, Calinic, Apolonie, Filimon, Arian; Patru Sfinţi Mucenici din garda imperială

 

Iubite cititorule! Fiecare din noi purtăm un nume pe care l-am primit la Sfântul Botez. Chiar dacă părinţii au dat nume pruncului înainte, acesta va fi chemat la judecată cu numele pe care l-a rostit preotul când l-a botezat. Biserica noastră Dreptmăritoare ne învaţă, cu bună rânduială, să dăm pruncului numele unuia din Sfinţii pomeniţi în ziua naşterii, sau al altui Sfânt ales din calendar şi să punem noul-născut sub protecţia acestuia. Nu este bine să dăm mai multe nume pentru că omul are un singur suflet, în veci nemuritor. Greşesc grav aceia care dau nume de artişti, care adesea sunt satanizaţi, de fotbalişti celebri ori cine ştie ce nume străine, căci în loc ca pruncul să aibă un Sfânt protector, îl îndreptăm de mic spre cele ale diavolului.

Ziua onomastică este ziua numelui, în care însă se pomeneşte Sfântul al cărui nume îl purtăm. Să nu căutăm a ne substitui acelui Sfânt, cinstindu-ne pe noi înşine, deoarece noi nu suntem sfinţi! Să nu facem prilej de petrecere indecentă, în care putem lesne cădea în păcate precum beţia, desfrânarea ori îmbuibarea, ci mai degrabă să citim viaţa acelui Sfânt, cugetând al faptele sale care l-au făcut bineplăcut în faţa lui Dumnezeu, şi să-i cerem ajutorul în strădaniile noastre spre mântuire. În decursul anului bisericesc pot exista mai multe zile în care se pomenesc Sfinţi diferiţi, al căror nume îl purtăm. Fiecare din aceste zile să ne aducă aminte că suntem în comuniune cu acei Sfinţi, bineplăcuţi înaintea lui Dumnezeu. Să nu uităm cuvintele Psalmistului: ,,Prin Sfinţii care sunt pe pământul Lui, minunată a făcut Domnul toată voia întru ei’’ (Psalmul 15, 3). Voia lui Dumnezeu să se facă şi întru noi!

Nu vom greşi cu nimic dacă vom lăsa să treacă neobservată ziua noastră de naştere, fără a organiza petreceri zgomotoase, mai ales că acestă zi poate să fie miercuri sau de vineri, sau într-unul din cele patru Posturi de peste an, rânduite de Biserică. Putem, în schimb, să facem o sărbătoare duhovnicească, ducând darul nostru de prescuri şi vin la sfântul altar, şi rugându-l pe preot să săvârşească Sfânta Liturghie, în care să fim pomeniţi noi şi ai noştri, aducând mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite. Când este ziua de naştere a celor apropiaţi nouă, potrivit este a da şi pentru ei pomelnic la biserică, rugându-ne noi înşine pentru sănătatea şi mântuirea lor.

 

Preot Iovita Vasile

Sfanta Mucenita Lucia fecioara, din Siracuza Siciliei

Sfânta Muceniţă Lucia a trăit în Italia în mijlocul păgânătăţii şi al barbariei, deoarece oamenii din acea vreme erau, cei mai mulţi, închinători la zeii cei drăceşti şi trăiau fără a cunoaşte pe Adevăratul Dumnezeu. Ea însă era iubitoare de Dumnezeu şi de semeni, ceea ce s-a văzut din aceea că toate averile sale, şi nu erau puţine, le-a împărţit săracilor, după sfintele porunci evanghelice. Fiind logodită, n-a vrut să aleagă viaţa de familie, binecuvântată şi aceea, ci a socotit că este mult mai bine să trăiască în feciorie. Văzând aceasta, logodnicul a denunţat-o ca fiind creşină, astfel că Sfânta a ajuns în faţa ighemonului cetăţii, care voia să o facă să aducă jertfă idolilor spurcaţi. În aceste împrejurări, ea a mărturisit cu aceste cuvinte memorabile, care străbat istoria: ,,Jertfa cea vie, precum şi Credinţa cea curată, aceasta este înaintea lui Dumnezeu şi Părintelui, a cerceta pe cei săraci şi pe văduve în necazurile lor. Eu într-aceşti trei ani nimic altceva n-am făcut, decât numai am adus jertfă lui Dumnezeu Cel viu. Acum nemaiavând nimic ce să aduc din averea mea, pe mine mă jertfesc vie lui Dumnezeu şi ceea ce va fi cu plăcere Lui, aceea să facă cu jertfa Sa’’.

          Ighemonul i-a adus cea dintâi acuză, precum că ar fi risipit averea sa cu desfrânaţii. Iată ce a răspuns Sfânta Lucia: ,,Eu moştenirea mea la loc bun am aşezat-o, iar pe stricătorii sufletului şi ai trupului meu niciodată nu i-am primit’’.

          Ameninţată fiind că va fi dusă în casa de desfrânare pentru a fi batjocorită silnic, fecioara Lucia a răspuns cu înţelepciune de la Dumnezeu: ,,Niciodată nu se spurcă trupul de nu se va învoi cu mintea; pentru că chiar de vei pune tămâie în mâinile mele şi pe acea tămâie o voi arunca spre jertfă diavolească, Dumnezeu uitându-Se spre aceasta va râde, pentru că voia şi cugetul îl judecă, iar nu lucrul ce se face cu sila. Iar pe siluitorul şi stricătorul fecioriei îl socoteşte ca pe un balaur, ca pe un tâlhar şi ca pe un barbar. Deci dacă pe mine, care nu voiesc, vei porunci a mă silui, apoi atunci vei îndoi cununa fecioriei mele’’

          Barbarii au văzut că este cu neputinţă a o întoarce pe Sfânta de la calea lui Hristos şi atunci au lovit-o mişeleşte cu sabia. Cu toate că era rănită greu, nu şi-a dat sufletul în mâna lui Dumnezeu până ce au venit preoţii şi au împărtăşit-o cu Preacuratele şi de viaţă făcătoarele Taine ale lui Hristos (După vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 258-262).

          Pentru rugăciunile Sfintei Lucia, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi, păcătoşii.

 

Pr. Ioviţa Vasile

 

Raspuns la o contestare

După ce am publicat un succinct cuvânt despre viaţa Sfintei Muceniţe Filoteia de la Curtea de Argeş, am primit o comunicare prin care mi se indica un site (sau link?) care conţine o seamă de informaţii şi contestări privind-o pe cea cu drag alintată de argeşeni ,,Sfântuliţa’’. Ni se spune că Sfânta Filoteia n-ar fi originară din Bulgaria, din regiunea Târnovo, ci din provincia asiatică Pamfilia. Informaţiile păstrate în cărţile bisericeşti ar fi alcătuiri mai târzii, chiar din Curtea de Argeş. În fapt, spun contestatarii, Sfânta Filoteia a fost o femeie ajunsă la bătrâneţe, căsătorită cu un anume Constantin, cu care ar fi vieţuit în curăţie trupească, nicidecum o fetiţă de doisprezece ani. Mâna care se vede prin acel gemuleţ ar fi o dovadă că Sfânta a trecut la cele veşnice la o vârstă înaintată. Prin urmare, viaţa Sfintei ar trebui rescrisă, iar Acatistul ar trebui înlocuit cu un altul. Cam acestea ar fi obiecţiile.

Sinaxarele pe care le-am consultat ne arată următoarele Sfinte purtătoare ale numelui Filoteia:

-Filoteia, Cuvioasă din Atena (19 februarie)

-Filoteia, Sfântă Muceniţă din Antiohia (12 ianuarie)

-Filoteia, Sfânta Cuvioasă Muceniţă din Atena (1528-1589)

-Filoteia, Sfânta Muceniţă din Alexandria, în timpul lui Diocleţian (secolul IV)

-Filoteia, Sfânta Muceniţă de la Curtea de Argeş

Nu mă voi ocupa de primele patru Sfinte, cel puţin în momentul de faţă, aceasta presupunând o documentare temeinică şi migăloasă. Vreau să reafirm adevărul istoric despre ,,Sfântuliţa’’ noastră dragă. Acesta s-a păstrat în cărţile aghiografice ale Sfintei Biserici, precum şi în Acatistul pe care-l avem. Am înţeles  ce se urmăreşte prin falsificarea adevărului. Precum spune Acatistul, sfintele ei moaşte au fost aduse în ţară în vremea domnitorului Radu Negru Vodă (1291-1315) şi nu în altă perioadă istorică, după cum afirmă ,,cunoscătorii’’. Dacă mergem pe linia îndoielii, contestării şi întreţinerii confuziei, ajungem să emitem ,,perle’’ de inteligenţă asemenea acesteia: ,,Opera pe care o ştim nu a scris-o Shakespeare, ci un altul, pe care-l chema tot Shakespeare!’’ Aşa şi despre Sfânta Muceniţă Filoteia de la Argeş, se poate spune că, în realitate nu e ea, este alta pe care o cheamă la fel! Gândind în felul acesta, diavolul ne pune să tăgăduim şi existenţa lui Dumnezeu, furnizându-ne şi ,,argumente’’. Haideţi să fim serioşi şi decât să ne pierdem vremea cu asemenea tăgăduiri, mai bine să citim Acatistul Sfintei şi folosul nostru duhovnicesc nu va întârzia să se arate. Să mulţumim lui Dumnezeu că ni le-a dăruit pe cele cinci Sfinte, care n-au trecut ,,în nefiinţă’’.

Ştiu că răspunsul meu nu este unul satisfăcător, aşa încât îi invit pe contestatari să se adreseze cinstiţilor noştri ierarhi, vreo 55 la număr, începând cu Patriarhul României. Aceştia adună laolaltă vreo 40-50 de doctorate, făcute nu fişteunde, ci în şcolile înalte din Occident: catolice, protestante şi neo-protestante. Pregătirea dânşilor este atât de complexă şi multilaterală, încât ştiu tot ce se poate şti. Şi ceva în plus. Başca scaunele înalte pe care le ocupă.

Am un cuvânt şi pentru ceilalţi cititori care-mi urmăresc bloggul. De o vreme, postarea mea ultimă e ascunsă undeva în şirul de articole, şi nu în locul unde se deschide bloggul. Aici apar articole mai vechi, aşa încât daţi clic pe ,,articole recente’’. E şi asta o şicană. Pe de altă parte, sistemul acela care contorizează ,,vizitatorii’’ şi ,,vizualizările’’ funcţionează cam ciudat. Am avut în câteva rânduri două ,,vizualizări’’, una din România, cealaltă din Italia, şi un singur ,,vizitator’’. Curios, nu? Alta: zece ,,vizualizări’’ din Spania şi un singur ,,vizitator’’. Un mod de a mă descuraja. Câtă vreme voi avea fie şi un singur ,,vizitator’’, voi scrie şi voi posta. Doamne ajută.

 

Pr. Ioviţa Vasile

Sfantul Spiridon al Trimitundei, facatorul de minuni

Sfântul Spiridon al Trimitundei, pe care-l pomenim astăzi între Sfinţii lui Dumnezeu, a fost în copilărie păstor de oi. Vieţuind în bunătate şi simplitate, Dumnezeu l-a chemat la o slujire înaltă, aceea de păstor al oilor cuvântătoare ale Turmei lui Hristos. Cu alese daruri l-a împodobit Părintele ceresc, încât multe minuni s-au săvârşit prin el, spre folosul celor aflaţi în neputinţe ori în împrejurări grele ale vieţii.

În anul 325 s-a adunat la Niceea cel dintâi Sinod Ecumenic, deoarece Biserica lui Hristos era mult tulburată de erezia lui Arie şi a celor de un cuget cu el. Aceştia învăţau că Domnul Iisus Hristos este făptură creată de Dumnezeu Tatăl, tăgăduind astfel Dumnezeirea Fiului. Între cei 318 Părinţi adunaţi acolo a fost şi Sfântul Spiridon al Trimitundei. Într-un rând, un filozof peripatetic iscusit a cutezat a grăi împotriva adevărului, deoarece era de partea lui Arie. Atunci Sfântul lui Dumnezeu, Spiridon, a mărturisit Dreapta Credinţă şi pentru a întări cele spuse şi a înlesni înţelegerea Sfintei Treimi, a luat o cărămidă în mâna stângă, iar cu dreapta a făcut semnul Sfintei Cruci, rostind: ,,În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Şi îndată strângând cărămida, o, preaslăvită minune! Focul s-a ridicat în aer, apa s-a vărsat pe pământ, iar lutul a rămas în mâinile lui. Cei ce vedeau s-au înspăimântat şi mai vârtos filozoful, care înspăimântându-se cu sufletul, tăcea ca şi cum nu mai ştia să vorbească, nemaiavând gură s-o deschidă împotriva cuvintelor Sfântului, în care lucra o putere Dumnezeiască, încât s-au împlinit cele scrise: Nu stă în cuvânt împărăţia lui Dumnezeu, ci în putere’’.

          Istoricii bisericeşti au scris despre Sfântul Spiridon că ,,era foarte sârguitor în păzirea rânduielii bisericeşti şi spre păstrarea neştirbită a Dumnezeieştii Scripturi, neschimbând nimic din cele scrise în sfintele şi cele fără de prihană cărţi’’. Odată, s-au adunat în sobor episcopii din Cipru şi unul dintre ei, Trifilie, a luat cuvântul şi, mândru de sine, a început să înveţe. Vorbind despre cele scrise de Sfântul Evanghelist Marcu, a cutezat să schimbe un singur cuvânt din rostirea Mântuitorului: ,,Scoală-te şi-ţi ia patul tău’’. Trifilie a zis ,,culcuş’’ în loc de ,,pat’’, moment în care Sfântul Spiridon s-a ridicat şi l-a mustrat pentru această îndrăzneală, apoi a ieşit din biserică, dându-ne tuturor pildă de statornicie şi rigoare în păstrarea adevărurilor de credinţă (După Vieţile Sfinţilor pe decembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 220-237).

Nu pot încheia acest cuvânt fără a relata o plăcută amintire, privitoare la Sfântul Spiridon. În primăvara anului 2015 eram într-un pelerinaj în Grecia Ortodoxă, pe Insula Eghina, la Mănăstirea Sfântului Nectarie. Urma să trecem pe rând prin faţa unei icoane a Sfântului. Ghidul, o domnişoară, ne-a atras atenţia spunându-ne că unii închinători îl văd pe Sfântul Spiridon cu ochii închişi, alţii, avându-i deschişi. Faptul mi-a stârnit curiozitatea şi după ce m-am închinat, m-am postat în stânga icoanei, ca să nu-i împiedic pe cei ce urmau. Mi-am pus ochelarii şi am privit concentrat, de la mică distanţă. La un moment dat, Sfântul Spiridon şi-a mişcat, vizibil şi evident, pleoapele, ceea ce ne-a făcut să exclamăm cu încântare, eu şi o doamnă care tocmai ajunsese în faţa icoanei. Am mulţumit Sfântului pentru semnul pe care ni l-a dat.

Pentru rugăciunile Sfântului Spiridon, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii.

 

Pr. Ioviţa Vasile