Raspuns la o contestare

După ce am publicat un succinct cuvânt despre viaţa Sfintei Muceniţe Filoteia de la Curtea de Argeş, am primit o comunicare prin care mi se indica un site (sau link?) care conţine o seamă de informaţii şi contestări privind-o pe cea cu drag alintată de argeşeni ,,Sfântuliţa’’. Ni se spune că Sfânta Filoteia n-ar fi originară din Bulgaria, din regiunea Târnovo, ci din provincia asiatică Pamfilia. Informaţiile păstrate în cărţile bisericeşti ar fi alcătuiri mai târzii, chiar din Curtea de Argeş. În fapt, spun contestatarii, Sfânta Filoteia a fost o femeie ajunsă la bătrâneţe, căsătorită cu un anume Constantin, cu care ar fi vieţuit în curăţie trupească, nicidecum o fetiţă de doisprezece ani. Mâna care se vede prin acel gemuleţ ar fi o dovadă că Sfânta a trecut la cele veşnice la o vârstă înaintată. Prin urmare, viaţa Sfintei ar trebui rescrisă, iar Acatistul ar trebui înlocuit cu un altul. Cam acestea ar fi obiecţiile.

Sinaxarele pe care le-am consultat ne arată următoarele Sfinte purtătoare ale numelui Filoteia:

-Filoteia, Cuvioasă din Atena (19 februarie)

-Filoteia, Sfântă Muceniţă din Antiohia (12 ianuarie)

-Filoteia, Sfânta Cuvioasă Muceniţă din Atena (1528-1589)

-Filoteia, Sfânta Muceniţă din Alexandria, în timpul lui Diocleţian (secolul IV)

-Filoteia, Sfânta Muceniţă de la Curtea de Argeş

Nu mă voi ocupa de primele patru Sfinte, cel puţin în momentul de faţă, aceasta presupunând o documentare temeinică şi migăloasă. Vreau să reafirm adevărul istoric despre ,,Sfântuliţa’’ noastră dragă. Acesta s-a păstrat în cărţile aghiografice ale Sfintei Biserici, precum şi în Acatistul pe care-l avem. Am înţeles  ce se urmăreşte prin falsificarea adevărului. Precum spune Acatistul, sfintele ei moaşte au fost aduse în ţară în vremea domnitorului Radu Negru Vodă (1291-1315) şi nu în altă perioadă istorică, după cum afirmă ,,cunoscătorii’’. Dacă mergem pe linia îndoielii, contestării şi întreţinerii confuziei, ajungem să emitem ,,perle’’ de inteligenţă asemenea acesteia: ,,Opera pe care o ştim nu a scris-o Shakespeare, ci un altul, pe care-l chema tot Shakespeare!’’ Aşa şi despre Sfânta Muceniţă Filoteia de la Argeş, se poate spune că, în realitate nu e ea, este alta pe care o cheamă la fel! Gândind în felul acesta, diavolul ne pune să tăgăduim şi existenţa lui Dumnezeu, furnizându-ne şi ,,argumente’’. Haideţi să fim serioşi şi decât să ne pierdem vremea cu asemenea tăgăduiri, mai bine să citim Acatistul Sfintei şi folosul nostru duhovnicesc nu va întârzia să se arate. Să mulţumim lui Dumnezeu că ni le-a dăruit pe cele cinci Sfinte, care n-au trecut ,,în nefiinţă’’.

Ştiu că răspunsul meu nu este unul satisfăcător, aşa încât îi invit pe contestatari să se adreseze cinstiţilor noştri ierarhi, vreo 55 la număr, începând cu Patriarhul României. Aceştia adună laolaltă vreo 40-50 de doctorate, făcute nu fişteunde, ci în şcolile înalte din Occident: catolice, protestante şi neo-protestante. Pregătirea dânşilor este atât de complexă şi multilaterală, încât ştiu tot ce se poate şti. Şi ceva în plus. Başca scaunele înalte pe care le ocupă.

Am un cuvânt şi pentru ceilalţi cititori care-mi urmăresc bloggul. De o vreme, postarea mea ultimă e ascunsă undeva în şirul de articole, şi nu în locul unde se deschide bloggul. Aici apar articole mai vechi, aşa încât daţi clic pe ,,articole recente’’. E şi asta o şicană. Pe de altă parte, sistemul acela care contorizează ,,vizitatorii’’ şi ,,vizualizările’’ funcţionează cam ciudat. Am avut în câteva rânduri două ,,vizualizări’’, una din România, cealaltă din Italia, şi un singur ,,vizitator’’. Curios, nu? Alta: zece ,,vizualizări’’ din Spania şi un singur ,,vizitator’’. Un mod de a mă descuraja. Câtă vreme voi avea fie şi un singur ,,vizitator’’, voi scrie şi voi posta. Doamne ajută.

 

Pr. Ioviţa Vasile

4 gânduri despre „Raspuns la o contestare”

  1. In fiecare zi si in putinele minute libere IMI bucur sufletul cu aceste lecturi, sa aveti parte de sanatate si putere de la Bunul Dumnezeu, pentru a – mi aduce aceasta nemeritata bucurie. Doamne ajuta

    Apreciază

    1. Doamne ajuta, sora Irina Elena. Multumesc pentru aprecieri, meritul nu-i al meu si multumesc Bunului Dumnezeu ca imi da putere sa mai scriu cate ceva pentru binele semenilor. De aproape un an sunt redus la tacere, pentru ca mi s-a interzis sa mai slujesc si implicit sa vorbesc oamenilor. De aceea am si ales calea scrisului si, pensionar fiind, am timp pentru aceasta indeletnicire. Dumneavoastra si cei asemenea fratiei voastre sunteti ratiunea existentei acestui blogg. Va dati seama ca nu caut publicitate si nici foloase de alta natura, insa ma bucur cand am mai multi prieteni care intra pe blogg, e ca si cum as vorbi intr-o biserica plina. ,,Audienta” mea e inca modesta, abia am reusit sa adun putin peste 2500 de ,,vizitatori”, din aprilie, cand am inceput. Pentru comparatie, celebrul Pomohaci a strans vreo 6 milioane de accesari pentru o singura melodie. Pentru ca am aceasta posibilitate de a ma adresa exclusiv dumneavoastra, va rog, daca-i posibil,popularizati existenta blogg-ului pentru binele celor dornici de mantuire si pentru multumirea mea sufleteasca.Dupa ce ies de pe net, o sa va scriu pe pomelnicul meu. Sfintele si Dumnezeiestile Sarbatori sa va aduca impliniri si bucurii duhovnicesti.
      Preot Iovita Vasile

      Apreciază

  2. Doamne ajuta !
    Parinte Drag , oricat ar dori „UNII” sa ne reduca la tacere ,nu se poate , CUVANTUL DOMNULUI ESTE VIU SI ADEVARAT , ESTE LUCRATOR SI NIMENI NU I SE POATE IMPOTRIVI , Dumnezeul nostru intotdeauna va gasi o cale sa vorbeasca si sa se faca cunoscut celor care IL iubesc . „Mare Este Dumnezeul nostru ! ” Sa aveti sanatate si putere sa scrieti cat mai mult ca este balsam si hrana pentru sufletul ostenit si impovarat de trairile cotidiene prin care trecem cu toti .
    Dumnezeu sa va ocroteasca cu harul Sau ,si vorbiti ,vorbiti Parinte cu toata dragostea are si cine va asculta ,are si cine va citi ADEVARATELE INVATATURI CRESTINE ORTODOXE..
    Iertati-mi comentariul .

    Cu nevrednicie Va sarut Sfintita Dreapta !

    Cu dragoste in Domnul ,

    Nicoleta .

    Apreciază

    1. Doamne ajuta, sora Nicoleta!
      Ma bucur de reintalnire si de cuvintele frumoase care-mi dau putere sa merg mai departe. Tocmai scriam unei doamne ca nu caut publicitate, slava desarta sau altfel de foloase. Bucuria mea sunteti dumneavoastra, cei care aveti ca grija de capetenie mantuirea sufletului, ,,caci ce-i va folosi omului sa castige lumea intreaga, daca-si va pierde sufletul sau?”Simt o implinire sufleteasca atunci cand am mai multi ,,vizitatori”, e ca si cum as vorbi intr-o biserica plina, dar ma bucur si de mai putini. Varful l-am atins in ziua cand 101 persoane mi-au accesat blogg-ul si ma gandeam ca celebrul Pomohaci a ajuns la 6 milioane de vizualizari pentru o singura melodie. Eu, din aprilie de cand am inceput, am adunat putin peste 2500 de vizitatori. Cat randuieste Dumnezeu.Pentru ca am aceasta posibilitate de a ma adresa exclusiv dumneavoastra, va rog, daca nu cer prea mult, recomandati si altora blogg-ul acesta, ,,in aceste vremi cumplte anilor nostri”, cum scria cronicarul. Imi dau silinta sa postez in fiecare zi un cuvant folositor sufletului si, nu-mi fac un merit din asta, stau si scriu intr-o camera neincalzita.
      Mai e putina vreme pana la Sfintele si Dumnezeiestile Sarbatori. Cu frateasca dragoste in Hristos Domnul, va doresc sa va bucurati de ele cu bucurie sfanta. Dupa ce ies de pe net, o sa va inscriu pe pomelnicul meu. Multumesc. Doamne ajuta.
      Pr. Iovita Vasile

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s