Cine este Dumnezeu mare, ca Dumnezeul nostru?

Au cele trei zise religii monoteiste, creştinismul, mozaismul şi islamismul, Acelaşi Dumnezeu? Întrebarea mi-a fost sugerată interviul acordat de Patriarhul Teodor al Alexandriei, şi publicat în Ziarul Lumina, în urma cu câţiva ani. Preafericirea Sa afirmă că ,,dialogul între cele trei mari religii monoteiste, care au <> spiritual al sentimentului religios faţă de un singur Dumnezeu, devine deja o datorie. Prin el se propovăduiesc mai intens decât în oricare altă epocă credinţa, dragostea şi pacea. Acesta este medicamentul sufletesc pentru omenirea suferindă şi cuprinsă de angoasa existenţială’’.
Cine sunt eu ca să contrazic un Patriarh al Alexandriei? Şi totuşi, în numele adevărului, îmi îngădui să nu fiu de acord cu cele de mai sus.
Nu vorbesc de creştinismul statistic, cu puzderia de secte şi biserici mincinoase, ci de Creştinismul autentic, cel Ortodox. M-aş referiri la Dogma Preasfintei Treimi, aşa cum este cuprinsă în Revelaţia Dumnezeiască şi formulată de Sfintele Sinoade Ecumenice. Aşadar, noi mărturisim Credinţa într-Un singur Dumnezeu, Treimea Cea Deofiinţă şi Nedespărţită.
Mozaismul, religia evreilor, are doar o parte a Revelaţiei Dumnezeieşti, cea a Vechiului Testament, şi aceea pervertită de multele interpretări ale rabinilor. Evreii cred în Iahve, dar nu primesc pe Mântuitorul Hristos, împotriva Căruia luptă cu ardoare de două mii de ani, la fel cum defaimă adevărul revelat despre Preasfânta Treime. Faptul acesta exclude orice posibilitate de dialog autentic. Acesta de acum este un dialog făţarnic al trădării lui Hristos. Pe scurt, ,,toţi să cinstească pe Fiul, precum cinstesc pe Tatăl. Cel ce nu cinsteşte pe Fiul nu cinsteşte pe Tatăl Care L-a trimis’’ (Ioan 5,23). Altfel spus, cine nu are pe Fiul nu are nici pe Tatăl, deci noi şi evreii nu avem Acelaşi Dumnezeu.
Despre islmism, vom spune că Allah nu e Dumnezeul Adevărului, cum ni se spune de către ecumenişti. Allah a fost unul din zeii ai arabilor politeişti. Mahomed şi cei care i-au răspândit ,,religia’’ au înlăturat ceilalţi zei, de unde şi caracterul monoteist al islamismului. Faptul că o ,,religie’’ este monoteistă, nu-i conferă caracter de religie revelată. Islamismul rămâne ,,religie’’ inventată şi impusă prin forţa sabiei. Noi spunem apăsat că Dumnezeul nostru nu este zeul Allah.
Afirmaţia Patriarhului Teodor al Alexandriei, precum că prin dialogul dintre religiile monoteiste se propovăduieşte ca niciodată credinţa, dragostea şi pacea, ridică serioase semne de îndoială. La fel ca atunci când spune că acest dialog ar fi ,,medicamentul sufletesc pentru omenirea suferindă’’. În fond, Preafericirea Sa spune extrem de mult, în cuvinte extrem de puţine. Întru mulţi ani, stăpâne!

Pr. Ioviţa Vasile

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s