Revelatia Dumnezeiasca despre focul iadului

 

      Este focul iadului real, fizic, sau exprimările Sfintei Scripturi sunt metaforice? Aceste întrebări voi căuta să răspund, după puterile mele, întemeindu-mă, evident, pe Descoperirea Dumnezeiască. Numeroase sunt textele nou-testamentare prin care Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne vorbeşte despre focul iadului. Aş alege doar două, pentru exemplificare: ,,Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui’’ (Matei 25, 41); ,,Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie’’ (Luca 16, 24).

          Revelaţia Dumnezeiască ne oferă adevărata cunoaştere şi înţelegere cu mult înaintea ştiinţei. După ce-am văzut că iadul se găseşte în interiorul pământului, ştiinţa vine şi confirmă acest lucru, spunându-ne că în adâncurile pământului incandescenţa atinge câteva mii de grade. Sfântul Pionie a trăit în vremea împăratului Deciu (245-251) şi s-a încununat ca Mucenic al lui Hristos. În faţa locuitorilor Smirnei, iudei şi elini, acesta a spus: ,,Aduceţi-vă aminte iarăşi de arderea Muntelui Etna şi de aprinderea Insulei Siciliei. Iar dacă acelea vi se par că sunt departe, apoi cunoaşteţi apele cele calde, care ies din pământ, de unde se încălzesc şi se înfierbântă? Au nu din focul care este pregătit păcătoşilor în părţile cele dinăuntru pământului? De aici cunoaştem că va fi pedeapsa cea de foc a păcătoşilor de la Dumnezeu, prin Cuvântul lui Cel Întrupat, prin Domnul nostru Iisus Hristos. De aceea nu vom sluji zeilor elineşti şi nu voim a ne închina idolului de aur’’ (Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 186-196).

Cele de mai sus nu mai lasă loc niciunui dubiu. Focul iadului este o realitate înfricoşătoare, mai presus de orice îndoială. Este un foc real în care vor arde în veci, fără a se mistui, păcătoşii tuturor veacurilor. Sunt destui care contestă acest fapt, căci diavolul ar vrea să nu credem în existenţa iadului, înlăturând din oameni frica de Dumnezeu. Nu ne este îngăduit să relativizăm adevărurile Dumnezeieşti prin tot felul de speculaţii omeneşti, cum că iadul n-ar fi un loc, ci o stare şi că această stare n-ar fi chiar atât de înfricoşătoare. Sfânta Scriptură ne spune desluşit: cel care a fost pe pământ un bogat nemilostiv îl roagă pe Avraam să le spună fraţilor lui să-şi schimbe vieţile păcătoase, ,,ca să nu vină şi ei în acest loc de chin’’ (Luca 16, 28).

Câtă vreme ne mai dă Dumnezeu să trăim pe pământ, să ne străduim, cinstite cititorule, să nu ajungem în acel loc de chin veşnic. Dumnezeu ne vrea pe toţi în Împărăţia Lui cea veşnică.

Pr. Ioviţa Vasile

 

 

 

 

Reclame

Existenta iadului este o realitate infricosatoare

LUNA FEBRUARIE

Ziua a 28-a

Sf. Vasile Mărturisitorul; Sf. Mc. Proterie, Nestor, Avrichie; şase Sf. Mc. cu Proterie; Cuv. Chira şi Marana; Cuvioşii Nicolae, Simeon, Roman, Lupicin; Sf. Apostoli Nimfas şi Euvul din cei 70; Sf. Mc. Chirana; Sf. Ier. Vars

Existenţa iadului, ca loc de chinuri veşnice, este adevăr axiomatic. Diavolul şi slujitorii săi se străduiesc din răsputeri să nege realitatea iadului. Ceea ce mi-am propus în acest cuvânt este să arăt, pe temeiul Revelaţiei Dumnezeieşti, unde se află iadul.

Sfânta Scriptură a Vechiului Testament ne arată desluşit că iadul se găseşte în interiorul pământului. Cartea Numerii în capitolul 16 relatează despre răzvrătirea împotriva lui Moise a unui grup contestatar, în frunte cu, Core, Datan, Abiron şi On. Moise a spus poporului cele ce urmează: ,,Dacă Domnul va face lucru neobişnuit: de-şi va deschide pământul gura sa şi-i va înghiţi pe ei şi casele lor, şi corturile lor, şi tot ce au ei, şi dacă ei de vii se vor duce în iad, atunci să ştiţi că oamenii aceştia au dispreţuit pe Domnul’’ (v. 30). Când Dumnezeu a adus pedeapsa peste răzvrătiţi, ,,şi-a deschis pământul gura sa şi i-a înghiţit pe ei… şi s-au pogorât ei cu toate câte aveau de vii în iad şi i-a acoperit pământul şi au pierit din mijlocul obştii’’ (v. 32-33). Psalmistul David scria despre vrăjmaşii săi: ,,Intra-vor întru cel mai de jos ale pământului’’ (Psalmul 62, 9).

Când Mântuitorul a găsit pe demonizatul din ţinutul Gherghesenilor, legiunea de demoni care-l luaseră în stăpânire ,,Îl rugau să nu le poruncească să meargă în adânc’’ (Luca 8, 31). Este evident că în acest text ,,adânc’’ este o altă denumire prin care se desemnează iadul.

Despre pogorârea la iad a Mântuitorului, Învăţătura de Credinţă a Bisericii Ortodoxe ne spune că după răstignire, Preasfântul Trup al Domnului Iisus a fost aşezat în mormânt, iar cu duhul ,,S-a coborât şi a propovăduit duhurilor ţinute în închisoare, care fuseseră neascultătoare altădată…’’ (I Petru 3,19-20). Cântarea bisericească a 6-a de la Canonul Învierii acelaşi lucru ni-l spune: ,,Pogorâtu-Te-ai întru cele mai de jos ale pământului şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice, care ţineau pe cei legaţi, Hristoase; iar a treia zi, ca şi Iona din chit, ai înviat din mormânt’’.

            La acestea aş adauga cele ce se întâmplă în aşa numitul ,,Triunghi al Bermudelor’’, unde mai multe avioane şi nave au dispărut fără urmă, fără ca ştiinţa să aducă o explicaţie satisfăcătoare. Nu cumva este vorba de pogorârea de vii în iad a celor care se găseau în  avioanele şi pe navele respective?  Dumnezeu ne-a descoperit existenţa iadului şi a locului său cu multă limpezime. Dacă înţelegem şi credem că iadul este situat în interiorul pământului, ni se deschid în faţă alte şi alte posibilităţi de cunoaştere.

In postarea de maine, voi continua dezvoltarea acestui subiect.

Pr. Ioviţa Vasile

 

Duminica este ziua de odihna a Bisericii lui Hristos

LUNA FEBRUARIE

Ziua a 27-a

Sf. Mărturisitor Procopie Decapolitul; Sf. Mucenici Ghelasie, Nisie şi Ilie; Cuvioşii Talaleu, Ştefan, Asclipie, Iacob, Timotei şi Tit; Sf. Ierarh Leandru 

        Iubite cititorule! Sfântul Apostol Pavel a scris Bisericii din Corint două Epistole. În cea de-a doua, spre sfârşitul ei, a făcut această afirmaţie: ,,Căci împotriva adevărului nu avem nicio putere; avem pentru adevăr’’ (II Corinteni 13, 8). Având putere pentru adevăr, îl vom releva în rândurile de mai jos, şi ne vom întări în Credinţa noastră cea Sfântă prin cugetarea la ziua de odihnă. Trebuie spus că evreii, care L-au răstignit pe Mântuitorul Iisus Hristos, au până în ziua de azi ca zi de odihnă, sâmbăta, a şaptea zi în numerotarea lor. Ei ar vrea să impună această zi în lumea întreagă şi să desfiinţeze Duminica, dacă ar fi cu putinţă. Dar nu este!

Biserica lui Hristos are ca zi de odihnă Duminica din mai multe motive. Înainte de toate, aceasta este ziua în care a înviat Domnul Iisus, aşa cum ne-au lăsat scris cei patru Sfinţi Evanghelişti: Matei 28, 1; Marcu 16, 2; Luca 24, 1; Ioan 20, 1). În aceste texte este vorba de ,,ziua cea dintâi a săptămânii’’. Cum am scris şi mai nainte, la evrei săptămâna avea tot şapte zile, ziua a şaptea fiind  sâmbăta. În chip logic, urmează că ziua cea dintâi a săptămânii este Duminica.

Avem apoi textul de la Faptele Apostolilor 20, 7 care ne spune că Biserica se aduna în zi de Duminică pentru frângerea pâinii, adică pentru Sfânta Liturghie: ,,În ziua cea dintâi a săptămânii (Duminica), adunându-ne  noi să frângem pâinea, Pavel, care avea de gând să plece a doua zi, a început să le vorbească şi a prelungit cuvântul lui până la miezul nopţii’’. Prin urmare, Duminica era ţinută ca zi de odihnă încă din secolul I, cam din anul 33, când Hristos a întemeiat Sfânta noastră Biserică. Aserţiunea potrivit căreia Sfântul Constantin cel Mare ar fi impus Duminica drept zi de odihnă est o minciună iudeo-adventistă, care prinde foarte bine la proşti, sau la cei care le place să fie prostiţi. Sfântul Constantin cel Mare doar a legiferat o practică a Bisericii, veche, pe atunci, de aproape trei secole.

Pogorârea Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli s-a petrecut în zi de Duminică, zi în care Hristos Mântuitorul a întemeiat, în chip văzut, Sfânta Sa Biserică, în care noi ne lucrăm mântuirea.

Să mai amintim că Sfântului Ioan Evanghelistul i s-a făcut Descoperirea Dumnezeiască cuprinsă în Cartea Apocalipsei, de asemenea, în această zi: ,,Am fost în duh în zi de Duminică şi am auzit, în urma mea, un glas mare ca de trâmbiţă’’ (Apocalipsa 1, 10). Aşa că de vei auzi vreun sectar adventist încercând să convingă, împotriva Sfintei Scripturi, că ziua de sâmbătă e cea de odihnă, lasă-l să vorbească. Dumnezeu nu Se lasă batjocorit.

Pr. Ioviţa Vasile

 

Sfantul Ierarh Porfirie: idolii sunt locasuri in care salasluiesc demonii

LUNA FEBRUARIE

Ziua a 26-a

Sf. Ierarh Porfirie; Sf. Muceniţe Fotinia, Anatolia, Fota, Fotida, Paraschiva, Chiriachia; Sf. Mucenici Iosie, Victor, Fotin, Sebastian, Anatolie, Hristodul, Ioan; Cuv. Nicolae 

        Ce este un idol? Este, potrivit Dicţionarului, o divinitate păgână; idol este  şi reprezentarea acesteia printr-o statuie, un chip sau o figură în care sălăşluiesc unul sau mai mulţi demoni, cum vom vedea în continuare. Este de la sine înţeles că închinarea la idoli este închinare la diavolul.

Sfântul Porfirie, pomenit astăzi,  a fost hirotonit episcop pentru cetatea Gaza, care era predominant păgână. Marnas, Venera, Fortuna şi Prosepina erau câteva din zetăţile păgâne cinstite în cetate. Puţinii credincioşi aveau multe de suferit din partea păgânilor. Sfântul Porfirie însoţit de Sfântul Mitropolit Ioan al Cezareii s-au dus la Constantinopol pentru a lua scrisori împărăteşti prin care creştinii să fie apăraţi de păgâni. Deorece în Constantinopol păstorea Sfântul Ioan Gură de Aur, s-au dus la acesta pentru binecuvântare şi sfat. Dumnezeu a rânduit ca arhiereii lui Hristos să aibă trecere în faţa împăratului şi s-au întors în Gaza cu bune scrisori şi cu oaste care să apere poporul credincios de  păgâni.

Când au ajuns lângă o insulă, cei doi episcopi au vrut să se oprească acolo, pentru a merge să se închine Cuviosului Procopie Sihastrul. Corăbierul, care în taină era eretic arian, n-a ascultat rugămintea lor, de aceea s-a stârnit puternică furtună, încât pe toţi i-a cuprins frica morţii. Atunci Cuviosul Procopie s-a arătat Sfântului Porfirie spunându-i: ,,Sfătuiţi pe cârmaci să se lase de eresul arian şi să-l blesteme, apoi să-l învăţaţi spre Botez şi îndată va înceta învăluirea cea înfricoşătoare’’. Sfinţii arhierei i-au arătat primejdia pieirii veşnice în care se afla, l-au învăţat Dreapta Credinţă apoi l-au botezat. Furtuna s-a potolit, după cum spusese Cuviosul Procopie.

Ajunşi în cetate, au început dărâmarea templelor, a idolilor de pe toate uliţele şi din casele păgânilor. Idolul femeilor era Venera, închipuită printr-o statuie goală ,,căruia gazeenii îi făceau mare cinste, iar mai ales partea femeiască, aprinzându-i lumânări şi cădelniţându-l cu tămâie mirositoare; căci diavolul, locuind în idolul acela, pe multe le înşela cu năluciri de visuri, îndemnând pe femei sau pe fecioare la necurata însoţire’’.

          Când să dărâme templul spurcat al lui Marnas, unii au spus să fie cruţat şi sfinţit, pentru a-l preface în biserică. Printr-un copil nevinovat, Dumnezeu a spus acelora: ,,Să se ardă şi să se risipească templul lui Marnas, de vreme ce este întinat de mult sânge omenesc, vărsat pentru jertfa diavolilor, şi temelia din pământ să se sape şi să se arunce; iar în acel loc să se zidească noua biserică dumnezeiască’’. Aşa s-a dezrădăcinat păgânătatea din Gaza, şi prin osârdia Sfântului Porfirie, Biserica lui Hristos s-a arătat biruitoare (După Vieţile Sfinţilor pe februarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.301-318)

 

Pr. Ioviţa Vasile

Anatema tuturor ereticilor

,,Dar chiar dacă noi, sau înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, – să fie anatema! Precum v-am spus şi mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!’’ (Galateni 1, 8-9).

Textul acesta scripturistic pune hotar, cu maximă severitate, tuturor încercărilor de a strâmba adevărurile dumnezeieşti, veşnice şi mântuitoare. El vizează cu deosebire ereticii din toate vremurile şi locurile care cutează să schimbe Dumnezeiasca Revelaţie prin denaturare, substituire, adăugire ori omisiune.

1.Ce este anatema? ,,Este pedeapsa cea mai grea pe care Biserica o aplică în cazuri extreme, şi anume atunci când nu mai există nădejdea îndreptării, când se săvârşesc păcate împotriva Duhului Sfânt sau când cineva se împotriveşte Bisericii, neascultând nici de aceasta… Anatema ca pedeapsă, reprezintă definitiva îndepărtare a cuiva din Biserică sau afurisirea cea mai gravă, care implică lepădarea celui păcătos de la Dumnezeu şi predarea lui satanei… Această pedeapsă echivalează, în ordinea civilă, cu pedeapsa cu moartea’’ (Arhidiacon prof. dr. Ioan Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, 1981, pag. 62).

2.Cine poate pronunţa pedeapsa anatemei asupra cuiva? Acesta este atributul Bisericii lui Hristos, care a stabilit modalităţile, formulele şi slujbele de anatemizare. Se ştie că Sfintele Sinoade Ecumenice au pronunţat anatema asupra ereticilor care au refuzat, cu îndârjire, să se pocăiască.

3.Concret, care sunt modalitaţile şi slujbele Bisericii pentru pronunţarea anatemei?  Acestea sunt cuprinse în textele Sfintelor Canoane, în slujba numită ,,Cercarea şi desemnarea candidatului la treapta arhieriei’’ (cuprinsă în cartea numita Arhieraticon), în ,,Rânduiala Slujbei din Duminica Ortodoxiei’’.

4.Unde se gaseşte Rânduiala Slujbei din Duminica Ortodoxiei? În cartea bisericească numita Molitfelnic, dar numai in ediţiile vechi, cum este cea din 1896. Parintele Iustin Parvu a avut înţelepciunea sa reediteze acel Molitfelnic şi aşa am aflat şi noi de existenţa acestei Slujbe. Trebuie să spunem că în ediţiile mai noi ale Molitfelnicului, aceasta Slujbă a fost cenzurată prin omisiune totală. Cei din Biserica Greciei ne acuzau de omiterea acestei Slujbe din practica bisericească, neştiind că vina nu ne aparţine.

5.De ce a fost cenzurată această Slujbă? Pentru că arhiereii eretici şi ceilalţi rătăciţi se tem ca nu cumva să fie citită, ea vizându-i direct. Este atât de cuprinzătoare, încât prin ea se anatemizează ereticii de orice fel, din toate vremurile şi locurile.

6.Săvârşirea acestei Slujbe este obligatorie sau facultativă ? Este absolut obligatorie pentru toţi episcopii, preoţii, diaconii, monahii şi mirenii care vor ca Biserica lui Hristos să fie ferită de cancerul ereziei, iar Sfânta Credinţă Ortodoxă să fie păstrată curată, în întreg sublimul ei Dumnezeiesc.

7.Când se săvârşeşte această Slujbă? La Dumnica întâia din Sfântul şi Marele Post al Învierii Domnului, numită ,,a Ortodoxiei’’, pentru că în această zi sărbătorim biruinţa Bisericii asupra tuturor ereziilor trecute şi viitoare, până la a doua Venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Această Slujbă se va săvârşi anul acesta, 2018, în 25 februarie. Ea poate fi găsită pe internet, tastând corect titlul ei.

Pr. Ioviţa Vasile

Motivul pentru care parintele Petroniu a refuzat doua milioane de dolari oferiti de Gigi Becali, spre refacerea arsanalei Prodromului

Nota: Textul a fost preluat de pe portalul ORTODOX INFO

Un călugar de la Muntele Athos a refuzat banii veniţi de la patronul FCSB, Gigi Becali.

Călătoriile la Muntele Athos au devenit deja un obicei pentru patronul de la FCSB, care a fost ultima dată în Grecia luna trecută (VEZI DETALII AICI.). În desele sale pelerinaje, Becali a vrut să ofere două milioane de euro unui călugăr pentru a ajuta la lucrările de renovare de la Schitu Prodromu, însă acesta l-a refuzat.

Conform unei lucrări din „Lumea credinţei”, părintele Petroniu, carea trecut  (n.n. la Domnul) în 2011, este cel care nu a vrut banii lui Gigi. “Pentru aceasta n-a primit nici cei două milioane de dolari pe care i-a oferit George Becali, spre refacerea arsanalei Prodromului, spunând că <nu aceasta este treaba călugărului, ci a sta de vorbă cu Dumnezeu! Că dacă monahii se vor lipsi de rugăciune şi vor începe a zidi piatră, duhul se va duce de la ei şi vor rămâne… de piatră>

„Vicleşuguri ale diavolului”

Şi de vor ridica arsanaua, mai pe urmă le va trebui să meargă la pescuit, iar apoi „corabie mai mare le va trebui şi rugăciunea se va duce de la ei! Toate acestea sunt vicleşuguri ale diavolului, care seamănă răul prin multa înlesnire, ca neghina printre spicele de grâu. Să nu dorim lucruri din cele lumeşti în locul celor ale sufletului, că ne vom lipsi astfel de amândouă. Când trăieşti având bani asupra ta, Dumnezeu nu-ţi mai poartă de grijă. Şi să ştii frate că dracul n-a biruit niciodată pe cineva prin sărăcie”, scrie sursa citată despre Petroniu.

Arsanaua, unde voia Becali să investească, este o construcţie formată dintr-un mic port cu chili, chei şi loc de ancorare pentru vapoare mici. Părintele Petroniu Tanasa, conducatorul schitului, care era supranumit si “avva” (parinte duhovnicesc), nu a primit banii lui Becali. Acesta a murit in 2011.

 

 

Episcopii au datoria de a ne calauzi pe calea mantuirii

LUNA FEBRUARIE

Ziua a 24-a

Prima şi a doua aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul

Cuvioşii Erasm, Roman şi Etelbert; Sf. Mucenici Montan, Lucie, Iulian, Victoric şi Flavian 

,,Păzeşte-te pe tine însuţi şi învăţătura; stăruieşte în ea, că făcând aceasta, te vei mântui şi pe tine şi pe cei care te ascultă’’ (I Timotei 4, 16). Dumnezeu a pus aceste cuvinte în gura şi în pana Sfântului Apostol Pavel pentru a ajunge la Episcopul Timotei al Efesului şi, în cele din urmă, la toate Bisericile de pe faţa pământului, implicit la noi, cinstite cititorule. Ne spun aceste cuvinte că episcopul este nedespărţit de învăţătura revelată de Dumnezeu. El este păzitorul acestei învăţături şi o păstrează în întregul ei neschimbată, nealterată de cutezanţa nebună a acelora care deja au decretat că Sfânta Scriptură trebuie transferată din Biserici la muzeu, pentru că este depăşită de vreme! Ar vrea ei, dar nu se va întâmpla aşa. Învăţătura Sfintelor Scripturi va rămâne de-a pururea piatră de temelie a Bisericii lui Hristos.

,,Te vei mântui şi pe tine şi pe cei care te ascultă’’. Biserica urmăreşte binele vremelnic al tuturor oamenilor şi binele veşnic în împărăţia lui Dumnezeu. Doreşte, cu alte cuvinte, mântuirea tuturor făpturilor. Acest lucru este posibil numai în măsura în care ascultăm de Biserică şi de episcopii adevăraţi, rânduiţi după Sfintele Canoane. Formularea de mai sus dă, oarecum, impresia că episcopul se substituie Mântuitorului Iisus Hristos, că el mântuieşte pe oameni, cum pretinde pseudo-episcopul Romei, papa. Fals! Cuvintele de mai sus trebuie interpretate în sensul că episcopul contribuie la mântuirea oamenilor, prin învăţăturile drepte şi mântuitoare pe care le propovăduieşte, iar mântuirea ne va veni de la Domnul Iisus Hristos, la Judecata universală.

Episcopul poate fi eretic! Să nu fie! Dacă totuşi s-ar întâmpla, harul Dumnezeiesc îl părăseşte şi el nu mai trebuie urmat. Istoria dă prea multe exemple de episcopi, de patriarhi chiar, care au îmbrăţişat erezia. Tot din istorie aflăm că au fost episcopi apostaţi, care s-au lepădat de Credinţa în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, însă salvau aparenţele printr-o ,,slujire’’ de faţadă, făţarnică. Şi de aceştia trebuie să ne depărtăm. Când s-ar întâmpla asemenea lucruri, cu totul nedorite, Sinodul este cel care are menirea de a se pronunţa şi a hotărî. Dacă Sinodul nu-şi împlineşte această chemare, negreşit va hotărî Mai-Marele Bisericii, Capul ei, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Bisericile îşi cinstesc după cuviinţă episcopii vrednici care le păstoresc, şi la fiecare Sfântă Liturghie ne rugăm împreună: ,,Întâi pomeneşte, Doamne, pe toţi episcopii ortodocşi care drept învaţă cuvântul adevărului, pe care-i dăruieşte Sfintelor Tale Biserici’’

Pr. Ioviţa Vasile