Revelatia Dumnezeiasca despre focul iadului

 

      Este focul iadului real, fizic, sau exprimările Sfintei Scripturi sunt metaforice? Aceste întrebări voi căuta să răspund, după puterile mele, întemeindu-mă, evident, pe Descoperirea Dumnezeiască. Numeroase sunt textele nou-testamentare prin care Mântuitorul nostru Iisus Hristos ne vorbeşte despre focul iadului. Aş alege doar două, pentru exemplificare: ,,Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului şi îngerilor lui’’ (Matei 25, 41); ,,Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie’’ (Luca 16, 24).

          Revelaţia Dumnezeiască ne oferă adevărata cunoaştere şi înţelegere cu mult înaintea ştiinţei. După ce-am văzut că iadul se găseşte în interiorul pământului, ştiinţa vine şi confirmă acest lucru, spunându-ne că în adâncurile pământului incandescenţa atinge câteva mii de grade. Sfântul Pionie a trăit în vremea împăratului Deciu (245-251) şi s-a încununat ca Mucenic al lui Hristos. În faţa locuitorilor Smirnei, iudei şi elini, acesta a spus: ,,Aduceţi-vă aminte iarăşi de arderea Muntelui Etna şi de aprinderea Insulei Siciliei. Iar dacă acelea vi se par că sunt departe, apoi cunoaşteţi apele cele calde, care ies din pământ, de unde se încălzesc şi se înfierbântă? Au nu din focul care este pregătit păcătoşilor în părţile cele dinăuntru pământului? De aici cunoaştem că va fi pedeapsa cea de foc a păcătoşilor de la Dumnezeu, prin Cuvântul lui Cel Întrupat, prin Domnul nostru Iisus Hristos. De aceea nu vom sluji zeilor elineşti şi nu voim a ne închina idolului de aur’’ (Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 186-196).

Cele de mai sus nu mai lasă loc niciunui dubiu. Focul iadului este o realitate înfricoşătoare, mai presus de orice îndoială. Este un foc real în care vor arde în veci, fără a se mistui, păcătoşii tuturor veacurilor. Sunt destui care contestă acest fapt, căci diavolul ar vrea să nu credem în existenţa iadului, înlăturând din oameni frica de Dumnezeu. Nu ne este îngăduit să relativizăm adevărurile Dumnezeieşti prin tot felul de speculaţii omeneşti, cum că iadul n-ar fi un loc, ci o stare şi că această stare n-ar fi chiar atât de înfricoşătoare. Sfânta Scriptură ne spune desluşit: cel care a fost pe pământ un bogat nemilostiv îl roagă pe Avraam să le spună fraţilor lui să-şi schimbe vieţile păcătoase, ,,ca să nu vină şi ei în acest loc de chin’’ (Luca 16, 28).

Câtă vreme ne mai dă Dumnezeu să trăim pe pământ, să ne străduim, cinstite cititorule, să nu ajungem în acel loc de chin veşnic. Dumnezeu ne vrea pe toţi în Împărăţia Lui cea veşnică.

Pr. Ioviţa Vasile

 

 

 

 

Existenta iadului este o realitate infricosatoare

LUNA FEBRUARIE

Ziua a 28-a

Sf. Vasile Mărturisitorul; Sf. Mc. Proterie, Nestor, Avrichie; şase Sf. Mc. cu Proterie; Cuv. Chira şi Marana; Cuvioşii Nicolae, Simeon, Roman, Lupicin; Sf. Apostoli Nimfas şi Euvul din cei 70; Sf. Mc. Chirana; Sf. Ier. Vars

Existenţa iadului, ca loc de chinuri veşnice, este adevăr axiomatic. Diavolul şi slujitorii săi se străduiesc din răsputeri să nege realitatea iadului. Ceea ce mi-am propus în acest cuvânt este să arăt, pe temeiul Revelaţiei Dumnezeieşti, unde se află iadul.

Sfânta Scriptură a Vechiului Testament ne arată desluşit că iadul se găseşte în interiorul pământului. Cartea Numerii în capitolul 16 relatează despre răzvrătirea împotriva lui Moise a unui grup contestatar, în frunte cu, Core, Datan, Abiron şi On. Moise a spus poporului cele ce urmează: ,,Dacă Domnul va face lucru neobişnuit: de-şi va deschide pământul gura sa şi-i va înghiţi pe ei şi casele lor, şi corturile lor, şi tot ce au ei, şi dacă ei de vii se vor duce în iad, atunci să ştiţi că oamenii aceştia au dispreţuit pe Domnul’’ (v. 30). Când Dumnezeu a adus pedeapsa peste răzvrătiţi, ,,şi-a deschis pământul gura sa şi i-a înghiţit pe ei… şi s-au pogorât ei cu toate câte aveau de vii în iad şi i-a acoperit pământul şi au pierit din mijlocul obştii’’ (v. 32-33). Psalmistul David scria despre vrăjmaşii săi: ,,Intra-vor întru cel mai de jos ale pământului’’ (Psalmul 62, 9).

Când Mântuitorul a găsit pe demonizatul din ţinutul Gherghesenilor, legiunea de demoni care-l luaseră în stăpânire ,,Îl rugau să nu le poruncească să meargă în adânc’’ (Luca 8, 31). Este evident că în acest text ,,adânc’’ este o altă denumire prin care se desemnează iadul.

Despre pogorârea la iad a Mântuitorului, Învăţătura de Credinţă a Bisericii Ortodoxe ne spune că după răstignire, Preasfântul Trup al Domnului Iisus a fost aşezat în mormânt, iar cu duhul ,,S-a coborât şi a propovăduit duhurilor ţinute în închisoare, care fuseseră neascultătoare altădată…’’ (I Petru 3,19-20). Cântarea bisericească a 6-a de la Canonul Învierii acelaşi lucru ni-l spune: ,,Pogorâtu-Te-ai întru cele mai de jos ale pământului şi ai sfărâmat încuietorile cele veşnice, care ţineau pe cei legaţi, Hristoase; iar a treia zi, ca şi Iona din chit, ai înviat din mormânt’’.

            La acestea aş adauga cele ce se întâmplă în aşa numitul ,,Triunghi al Bermudelor’’, unde mai multe avioane şi nave au dispărut fără urmă, fără ca ştiinţa să aducă o explicaţie satisfăcătoare. Nu cumva este vorba de pogorârea de vii în iad a celor care se găseau în  avioanele şi pe navele respective?  Dumnezeu ne-a descoperit existenţa iadului şi a locului său cu multă limpezime. Dacă înţelegem şi credem că iadul este situat în interiorul pământului, ni se deschid în faţă alte şi alte posibilităţi de cunoaştere.

In postarea de maine, voi continua dezvoltarea acestui subiect.

Pr. Ioviţa Vasile

 

Duminica este ziua de odihna a Bisericii lui Hristos

LUNA FEBRUARIE

Ziua a 27-a

Sf. Mărturisitor Procopie Decapolitul; Sf. Mucenici Ghelasie, Nisie şi Ilie; Cuvioşii Talaleu, Ştefan, Asclipie, Iacob, Timotei şi Tit; Sf. Ierarh Leandru 

        Iubite cititorule! Sfântul Apostol Pavel a scris Bisericii din Corint două Epistole. În cea de-a doua, spre sfârşitul ei, a făcut această afirmaţie: ,,Căci împotriva adevărului nu avem nicio putere; avem pentru adevăr’’ (II Corinteni 13, 8). Având putere pentru adevăr, îl vom releva în rândurile de mai jos, şi ne vom întări în Credinţa noastră cea Sfântă prin cugetarea la ziua de odihnă. Trebuie spus că evreii, care L-au răstignit pe Mântuitorul Iisus Hristos, au până în ziua de azi ca zi de odihnă, sâmbăta, a şaptea zi în numerotarea lor. Ei ar vrea să impună această zi în lumea întreagă şi să desfiinţeze Duminica, dacă ar fi cu putinţă. Dar nu este!

Biserica lui Hristos are ca zi de odihnă Duminica din mai multe motive. Înainte de toate, aceasta este ziua în care a înviat Domnul Iisus, aşa cum ne-au lăsat scris cei patru Sfinţi Evanghelişti: Matei 28, 1; Marcu 16, 2; Luca 24, 1; Ioan 20, 1). În aceste texte este vorba de ,,ziua cea dintâi a săptămânii’’. Cum am scris şi mai nainte, la evrei săptămâna avea tot şapte zile, ziua a şaptea fiind  sâmbăta. În chip logic, urmează că ziua cea dintâi a săptămânii este Duminica.

Avem apoi textul de la Faptele Apostolilor 20, 7 care ne spune că Biserica se aduna în zi de Duminică pentru frângerea pâinii, adică pentru Sfânta Liturghie: ,,În ziua cea dintâi a săptămânii (Duminica), adunându-ne  noi să frângem pâinea, Pavel, care avea de gând să plece a doua zi, a început să le vorbească şi a prelungit cuvântul lui până la miezul nopţii’’. Prin urmare, Duminica era ţinută ca zi de odihnă încă din secolul I, cam din anul 33, când Hristos a întemeiat Sfânta noastră Biserică. Aserţiunea potrivit căreia Sfântul Constantin cel Mare ar fi impus Duminica drept zi de odihnă est o minciună iudeo-adventistă, care prinde foarte bine la proşti, sau la cei care le place să fie prostiţi. Sfântul Constantin cel Mare doar a legiferat o practică a Bisericii, veche, pe atunci, de aproape trei secole.

Pogorârea Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli s-a petrecut în zi de Duminică, zi în care Hristos Mântuitorul a întemeiat, în chip văzut, Sfânta Sa Biserică, în care noi ne lucrăm mântuirea.

Să mai amintim că Sfântului Ioan Evanghelistul i s-a făcut Descoperirea Dumnezeiască cuprinsă în Cartea Apocalipsei, de asemenea, în această zi: ,,Am fost în duh în zi de Duminică şi am auzit, în urma mea, un glas mare ca de trâmbiţă’’ (Apocalipsa 1, 10). Aşa că de vei auzi vreun sectar adventist încercând să convingă, împotriva Sfintei Scripturi, că ziua de sâmbătă e cea de odihnă, lasă-l să vorbească. Dumnezeu nu Se lasă batjocorit.

Pr. Ioviţa Vasile

 

Sfantul Ierarh Porfirie: idolii sunt locasuri in care salasluiesc demonii

LUNA FEBRUARIE

Ziua a 26-a

Sf. Ierarh Porfirie; Sf. Muceniţe Fotinia, Anatolia, Fota, Fotida, Paraschiva, Chiriachia; Sf. Mucenici Iosie, Victor, Fotin, Sebastian, Anatolie, Hristodul, Ioan; Cuv. Nicolae 

        Ce este un idol? Este, potrivit Dicţionarului, o divinitate păgână; idol este  şi reprezentarea acesteia printr-o statuie, un chip sau o figură în care sălăşluiesc unul sau mai mulţi demoni, cum vom vedea în continuare. Este de la sine înţeles că închinarea la idoli este închinare la diavolul.

Sfântul Porfirie, pomenit astăzi,  a fost hirotonit episcop pentru cetatea Gaza, care era predominant păgână. Marnas, Venera, Fortuna şi Prosepina erau câteva din zetăţile păgâne cinstite în cetate. Puţinii credincioşi aveau multe de suferit din partea păgânilor. Sfântul Porfirie însoţit de Sfântul Mitropolit Ioan al Cezareii s-au dus la Constantinopol pentru a lua scrisori împărăteşti prin care creştinii să fie apăraţi de păgâni. Deorece în Constantinopol păstorea Sfântul Ioan Gură de Aur, s-au dus la acesta pentru binecuvântare şi sfat. Dumnezeu a rânduit ca arhiereii lui Hristos să aibă trecere în faţa împăratului şi s-au întors în Gaza cu bune scrisori şi cu oaste care să apere poporul credincios de  păgâni.

Când au ajuns lângă o insulă, cei doi episcopi au vrut să se oprească acolo, pentru a merge să se închine Cuviosului Procopie Sihastrul. Corăbierul, care în taină era eretic arian, n-a ascultat rugămintea lor, de aceea s-a stârnit puternică furtună, încât pe toţi i-a cuprins frica morţii. Atunci Cuviosul Procopie s-a arătat Sfântului Porfirie spunându-i: ,,Sfătuiţi pe cârmaci să se lase de eresul arian şi să-l blesteme, apoi să-l învăţaţi spre Botez şi îndată va înceta învăluirea cea înfricoşătoare’’. Sfinţii arhierei i-au arătat primejdia pieirii veşnice în care se afla, l-au învăţat Dreapta Credinţă apoi l-au botezat. Furtuna s-a potolit, după cum spusese Cuviosul Procopie.

Ajunşi în cetate, au început dărâmarea templelor, a idolilor de pe toate uliţele şi din casele păgânilor. Idolul femeilor era Venera, închipuită printr-o statuie goală ,,căruia gazeenii îi făceau mare cinste, iar mai ales partea femeiască, aprinzându-i lumânări şi cădelniţându-l cu tămâie mirositoare; căci diavolul, locuind în idolul acela, pe multe le înşela cu năluciri de visuri, îndemnând pe femei sau pe fecioare la necurata însoţire’’.

          Când să dărâme templul spurcat al lui Marnas, unii au spus să fie cruţat şi sfinţit, pentru a-l preface în biserică. Printr-un copil nevinovat, Dumnezeu a spus acelora: ,,Să se ardă şi să se risipească templul lui Marnas, de vreme ce este întinat de mult sânge omenesc, vărsat pentru jertfa diavolilor, şi temelia din pământ să se sape şi să se arunce; iar în acel loc să se zidească noua biserică dumnezeiască’’. Aşa s-a dezrădăcinat păgânătatea din Gaza, şi prin osârdia Sfântului Porfirie, Biserica lui Hristos s-a arătat biruitoare (După Vieţile Sfinţilor pe februarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.301-318)

 

Pr. Ioviţa Vasile

Anatema tuturor ereticilor

,,Dar chiar dacă noi, sau înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o, – să fie anatema! Precum v-am spus şi mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!’’ (Galateni 1, 8-9).

Textul acesta scripturistic pune hotar, cu maximă severitate, tuturor încercărilor de a strâmba adevărurile dumnezeieşti, veşnice şi mântuitoare. El vizează cu deosebire ereticii din toate vremurile şi locurile care cutează să schimbe Dumnezeiasca Revelaţie prin denaturare, substituire, adăugire ori omisiune.

1.Ce este anatema? ,,Este pedeapsa cea mai grea pe care Biserica o aplică în cazuri extreme, şi anume atunci când nu mai există nădejdea îndreptării, când se săvârşesc păcate împotriva Duhului Sfânt sau când cineva se împotriveşte Bisericii, neascultând nici de aceasta… Anatema ca pedeapsă, reprezintă definitiva îndepărtare a cuiva din Biserică sau afurisirea cea mai gravă, care implică lepădarea celui păcătos de la Dumnezeu şi predarea lui satanei… Această pedeapsă echivalează, în ordinea civilă, cu pedeapsa cu moartea’’ (Arhidiacon prof. dr. Ioan Floca, Canoanele Bisericii Ortodoxe, 1981, pag. 62).

2.Cine poate pronunţa pedeapsa anatemei asupra cuiva? Acesta este atributul Bisericii lui Hristos, care a stabilit modalităţile, formulele şi slujbele de anatemizare. Se ştie că Sfintele Sinoade Ecumenice au pronunţat anatema asupra ereticilor care au refuzat, cu îndârjire, să se pocăiască.

3.Concret, care sunt modalitaţile şi slujbele Bisericii pentru pronunţarea anatemei?  Acestea sunt cuprinse în textele Sfintelor Canoane, în slujba numită ,,Cercarea şi desemnarea candidatului la treapta arhieriei’’ (cuprinsă în cartea numita Arhieraticon), în ,,Rânduiala Slujbei din Duminica Ortodoxiei’’.

4.Unde se gaseşte Rânduiala Slujbei din Duminica Ortodoxiei? În cartea bisericească numita Molitfelnic, dar numai in ediţiile vechi, cum este cea din 1896. Parintele Iustin Parvu a avut înţelepciunea sa reediteze acel Molitfelnic şi aşa am aflat şi noi de existenţa acestei Slujbe. Trebuie să spunem că în ediţiile mai noi ale Molitfelnicului, aceasta Slujbă a fost cenzurată prin omisiune totală. Cei din Biserica Greciei ne acuzau de omiterea acestei Slujbe din practica bisericească, neştiind că vina nu ne aparţine.

5.De ce a fost cenzurată această Slujbă? Pentru că arhiereii eretici şi ceilalţi rătăciţi se tem ca nu cumva să fie citită, ea vizându-i direct. Este atât de cuprinzătoare, încât prin ea se anatemizează ereticii de orice fel, din toate vremurile şi locurile.

6.Săvârşirea acestei Slujbe este obligatorie sau facultativă ? Este absolut obligatorie pentru toţi episcopii, preoţii, diaconii, monahii şi mirenii care vor ca Biserica lui Hristos să fie ferită de cancerul ereziei, iar Sfânta Credinţă Ortodoxă să fie păstrată curată, în întreg sublimul ei Dumnezeiesc.

7.Când se săvârşeşte această Slujbă? La Dumnica întâia din Sfântul şi Marele Post al Învierii Domnului, numită ,,a Ortodoxiei’’, pentru că în această zi sărbătorim biruinţa Bisericii asupra tuturor ereziilor trecute şi viitoare, până la a doua Venire a Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Această Slujbă se va săvârşi anul acesta, 2018, în 25 februarie. Ea poate fi găsită pe internet, tastând corect titlul ei.

Pr. Ioviţa Vasile

Motivul pentru care parintele Petroniu a refuzat doua milioane de dolari oferiti de Gigi Becali, spre refacerea arsanalei Prodromului

Nota: Textul a fost preluat de pe portalul ORTODOX INFO

Un călugar de la Muntele Athos a refuzat banii veniţi de la patronul FCSB, Gigi Becali.

Călătoriile la Muntele Athos au devenit deja un obicei pentru patronul de la FCSB, care a fost ultima dată în Grecia luna trecută (VEZI DETALII AICI.). În desele sale pelerinaje, Becali a vrut să ofere două milioane de euro unui călugăr pentru a ajuta la lucrările de renovare de la Schitu Prodromu, însă acesta l-a refuzat.

Conform unei lucrări din „Lumea credinţei”, părintele Petroniu, carea trecut  (n.n. la Domnul) în 2011, este cel care nu a vrut banii lui Gigi. “Pentru aceasta n-a primit nici cei două milioane de dolari pe care i-a oferit George Becali, spre refacerea arsanalei Prodromului, spunând că <nu aceasta este treaba călugărului, ci a sta de vorbă cu Dumnezeu! Că dacă monahii se vor lipsi de rugăciune şi vor începe a zidi piatră, duhul se va duce de la ei şi vor rămâne… de piatră>

„Vicleşuguri ale diavolului”

Şi de vor ridica arsanaua, mai pe urmă le va trebui să meargă la pescuit, iar apoi „corabie mai mare le va trebui şi rugăciunea se va duce de la ei! Toate acestea sunt vicleşuguri ale diavolului, care seamănă răul prin multa înlesnire, ca neghina printre spicele de grâu. Să nu dorim lucruri din cele lumeşti în locul celor ale sufletului, că ne vom lipsi astfel de amândouă. Când trăieşti având bani asupra ta, Dumnezeu nu-ţi mai poartă de grijă. Şi să ştii frate că dracul n-a biruit niciodată pe cineva prin sărăcie”, scrie sursa citată despre Petroniu.

Arsanaua, unde voia Becali să investească, este o construcţie formată dintr-un mic port cu chili, chei şi loc de ancorare pentru vapoare mici. Părintele Petroniu Tanasa, conducatorul schitului, care era supranumit si “avva” (parinte duhovnicesc), nu a primit banii lui Becali. Acesta a murit in 2011.

 

 

Episcopii au datoria de a ne calauzi pe calea mantuirii

LUNA FEBRUARIE

Ziua a 24-a

Prima şi a doua aflare a capului Sf. Ioan Botezătorul

Cuvioşii Erasm, Roman şi Etelbert; Sf. Mucenici Montan, Lucie, Iulian, Victoric şi Flavian 

,,Păzeşte-te pe tine însuţi şi învăţătura; stăruieşte în ea, că făcând aceasta, te vei mântui şi pe tine şi pe cei care te ascultă’’ (I Timotei 4, 16). Dumnezeu a pus aceste cuvinte în gura şi în pana Sfântului Apostol Pavel pentru a ajunge la Episcopul Timotei al Efesului şi, în cele din urmă, la toate Bisericile de pe faţa pământului, implicit la noi, cinstite cititorule. Ne spun aceste cuvinte că episcopul este nedespărţit de învăţătura revelată de Dumnezeu. El este păzitorul acestei învăţături şi o păstrează în întregul ei neschimbată, nealterată de cutezanţa nebună a acelora care deja au decretat că Sfânta Scriptură trebuie transferată din Biserici la muzeu, pentru că este depăşită de vreme! Ar vrea ei, dar nu se va întâmpla aşa. Învăţătura Sfintelor Scripturi va rămâne de-a pururea piatră de temelie a Bisericii lui Hristos.

,,Te vei mântui şi pe tine şi pe cei care te ascultă’’. Biserica urmăreşte binele vremelnic al tuturor oamenilor şi binele veşnic în împărăţia lui Dumnezeu. Doreşte, cu alte cuvinte, mântuirea tuturor făpturilor. Acest lucru este posibil numai în măsura în care ascultăm de Biserică şi de episcopii adevăraţi, rânduiţi după Sfintele Canoane. Formularea de mai sus dă, oarecum, impresia că episcopul se substituie Mântuitorului Iisus Hristos, că el mântuieşte pe oameni, cum pretinde pseudo-episcopul Romei, papa. Fals! Cuvintele de mai sus trebuie interpretate în sensul că episcopul contribuie la mântuirea oamenilor, prin învăţăturile drepte şi mântuitoare pe care le propovăduieşte, iar mântuirea ne va veni de la Domnul Iisus Hristos, la Judecata universală.

Episcopul poate fi eretic! Să nu fie! Dacă totuşi s-ar întâmpla, harul Dumnezeiesc îl părăseşte şi el nu mai trebuie urmat. Istoria dă prea multe exemple de episcopi, de patriarhi chiar, care au îmbrăţişat erezia. Tot din istorie aflăm că au fost episcopi apostaţi, care s-au lepădat de Credinţa în Mântuitorul nostru Iisus Hristos, însă salvau aparenţele printr-o ,,slujire’’ de faţadă, făţarnică. Şi de aceştia trebuie să ne depărtăm. Când s-ar întâmpla asemenea lucruri, cu totul nedorite, Sinodul este cel care are menirea de a se pronunţa şi a hotărî. Dacă Sinodul nu-şi împlineşte această chemare, negreşit va hotărî Mai-Marele Bisericii, Capul ei, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Bisericile îşi cinstesc după cuviinţă episcopii vrednici care le păstoresc, şi la fiecare Sfântă Liturghie ne rugăm împreună: ,,Întâi pomeneşte, Doamne, pe toţi episcopii ortodocşi care drept învaţă cuvântul adevărului, pe care-i dăruieşte Sfintelor Tale Biserici’’

Pr. Ioviţa Vasile

Sfantul Mucenic Policarp, episcopul Bisericii din Smirna

LUNA FEBRUARIE

Ziua a 23-a

Sf. Mc. Policarp al Smirnei, Clement, Damian şi Lazăr; Cuv. Ioan, Moise, Antioh, Antonin, Zevina, Polihronie, Moise, Damian din Egipt, Damian din Athos, Ioan, Policarp, Alexandru; Cuv. Gorgonia; Sf. Muceniţă Tea

 

Iubite cititorule, în anul 2011, cei care au fost prezenţi la Sărbătoarea Cuvioasei Paraschiva, la Iaşi, au avut privilegiul rar de a cinsti moaştele Sfântului Policarp, Episcopul Smirnei. Cum ştim din relatarea Cărţii Apocalipsei, Smirna (astăzi Izmir), era una din cele şapte Biserici din Asia, cărora Mântuitorul nostru Iisus Hristos le-a adresat câte un mesaj, prin scrisul Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan. Astăzi vom învăţa câteva lucruri din viaţa Sfântului Policarp.

Din pruncia lui a fost foarte râvnitor pentru lucrurile lui Dumnezeu, făcând milostenii nenumărate, ori de câte ori se ivea prilejul. Când avea douăzeci de ani, în vremea împăratului păgân Domiţian, Sfântul Policarp a auzit că Sfântul Ioan Evanghelistul propovăduia Evanghelia mântuirii în Asia şi din acea vreme a dorit să-l afle şi să-l cunoască. Aşa a ajuns Sfântul în preajma Apostolului. Spun cărţile bisericeşti că din poruncă împărătească, Sfântul Ioan urma să plece în surghiun în Insula Patmos. Înainte de plecare, a hirotonit episcop al Smirnei pe Vucol, iar pe Sfântul Policarp i l-a dat ajutor. După o vreme, sfinţitul Vucol a trecut la cele veşnice şi Biserica l-a ales în locul lui pe Sfântul Policarp. De la el ne-a rămas informaţia potrivit căreia Sfântul Ioan Evanghelistul a intrat odată într-o baie din Efes, unde l-a întâlnit pe ereticul Cerint. Când l-a văzut, Sfântul Ioan i-a îndemnat pe cei de faţă să plece de-acolo îndată ,,ca nu cumva să cadă baia în care se află Cerint, vrăjmaşul dreptăţii lui Dumnezeu’’. Acest fapt ar trebui să fie învăţătură de minte pentru cei care se zic ortodocşi şi se adună sub acelaşi acoperiş cu ereticii nelegiuiţi ai lumii, la întrunirile ecumenice.

Altădată, Sfântul Policarp s-a întâlnit cu un alt eretic, Marcion. Acesta l-a întrebat: ,,Mă cunoşti oare?’’ Răspunsul Sfântului a fost aspru şi necruţător: ,,Te ştiu că eşti cel întâi născut al diavolului’’. Aşa îi priveau Sfinţii lui Dumnezeu pe nelegiuiţii eretici şi se depărtau imediat de ei. Pentru că Îl mărturisea pe Hristos, Sfântul Policarp a fost prins şi supus judecăţii. Păgânul i-a cerut: ,,Leapădă-te de Hristos, vorbeşte-L de rău şi te voi lăsa liber’’. Răspunsul Sfântului Policarp este pilduitor pentru istorie, a străbătut secolele şi se va pomeni până la sfârşitul acestui veac: ,,De 86 de ani slujesc lui Hristos şi nu mi-a făcut nici un rău. Cum să-L hulesc cu cuvinte necinstite pe Împăratul meu, Care până acum bine m-a păzit?’’

Acum ai înţeles, cinstite cititorule, ce privilegiu unic au avut cei care au fost prezenţi la Iaşi, când moaştele acestui Sfânt au fost aduse pe pământ românesc (După Vieţile Sfinţilor pe februarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.262-273).

 

Pr. Ioviţa Vasile

 

Indepartarea madularelor bolnave din Biserica

,,Iar dacă ochiul tău cel drept te sminteşte pe tine, scoate-l şi aruncă-l de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât ca tot trupul tău să fie aruncat  gheenă. Şi dacă mâna ta cea dreaptă te sminteşte pe tine, tai-o şi o aruncă de la tine, căci mai de folos îţi este să piară unul din mădularele tale, decât ca tot trupul tău să fie aruncat în gheenă’’ (Matei 5, 29-30).

Iubite cititorule, ca să înţelegem mai lesne sensul cuvintelor Mântuitorului, trebuie să ştim că toţi creştinii dreptmăritori, adică ortodocşi, alcătuiesc Trupul tainic al Domnului Iisus, Sfânta Biserică. Aşa ne spune Sfântul Apostol Pavel: ,,Hristos este Capul Bisericii, Trupul Său, al cărui Mântuitor şi este’’ (Efeseni 5, 23). Precum într-un trup omenesc sunt mai multe mădulare, care împreună lucrează, aşa şi în Biserică sunt mai multe mădulare, mai mulţi credincioşi, fiecare cu slujirea sa.

Se poate întâmpla ca un mădular să sufere, şi atunci toate celelalte mădulare să fie în suferinţă, până la tămăduirea aceluia. Când însă un mădular, un credincios boleşte de erezie, Biserica face ce este necesar pentru tămăduirea lui, adică îl îndeamnă să renunţe la erezie. După repetate încercări, dacă acel om nu iese din rătăcirea lui, Biserica are dreptul şi datoria de a-l îndepărta de sine, ca nu cumva să îmbolnăvească şi pe ceilalţi. Îndepărtarea se face prin anatemizare, iar dacă este cleric şi prin caterisire. Anatema pusă asupra acelui eretic îl va duce pe acesta în iad. Bineînţeles că Biserica lasă uşile sale deschise, şi acel eretic se poate întoarce iarăşi, dar numai prin pocăinţă sinceră. Murind în păcatul ereziei, se exclude singur de la mântuire.

Acesta este un înţeles al cuvintelor Domnului Iisus prin care ne îndeamnă să îndepărtăm cele două mădulare, ochiul şi mâna, sau oricare alt mădular. În cursul istoriei sale, Sfânta Biserică a dat anatemei, şi încă continuă să dea, pe toţi ereticii. Aşa au căzut sub această grea osândă Arie, Macedonie, Nestorie, Eutihie, Dioscor, Origen şi pe cei de un cuget cu ei, din toate timpurile şi din toate locurile. Înainte de hirotonire, cel ales a fi episcop rosteşte anatema în această formă: ,,Dau anatema pe Arie şi pe cei împreună cu dânsul cugetători şi părtaşi ai relei şi nesănătoasei lui păreri. Pe Macedonie şi pe cei cu dânsul, care bine s-au numit pnevmatomahi. Asemenea pe Nestorie şi pe ceilalţi ereziarhi, şi pe cei de un cuget cu aceştia îi lepăd şi îi dau anatema, şi cu mare glas zic hotărât: Tuturor ereticilor anatema! Tuturor ereticilor anatema!”

          Câţi dintre episcopii vremurilor noastre au căzut sub incidenţa propriei lor anateme?

Pr. Ioviţa Vasile

 

 

Juraminte strambe, juraminte calcate, juraminte uitate

Explicaţie

În ultimele şapte zile am fost în imposibilitatea de a posta vreun text pe acest blog, din motive tehnice, care nu ţin de voinţa mea. Vă cer iertare tuturor care-mi urmăriţi scrierile, mulţumindu-vă pentru statornicie şi înţelegere. 

LUNA FEBRUARIE 

Ziua a 21-a

Cuviosul Timotei; Sf. Ierarhi Evstatie, Gheorghe, Ioan III Scolasticul şi Zaharia; Sf. Mucenic Mauriciu şi alţi 70 Sf. Mucenici

          ,,Aţi auzit că s-a zis celor de demult: Să nu juri strâmb, ci să ţii înaintea Domnului jurămintele tale. Eu însă vă spun vouă: Să nu vă juraţi nicidecum… Ci cuvântul vostru să fie: Ceea ce este da, da; şi ceea ce este nu, nu; iar ce e mai mult decât acestea, de la cel rău este’’ (Matei 5, 33-37). Prin acestea, Mântuitorul nostru Iisus Hristos îi vizează pe cei cu frică de Dumnezeu, al căror cuvânt valorează cât un jurământ, sau chiar mai mult, dar şi pe cei dispuşi prea lesne să folosească jurământul pentru a tăinui ceva, a înşela sau a face orice rău.

Astăzi pomenim între Sfinţii lui Dumnezeu pe Sfântul Evstatie, Patriarhul Antiohiei. Acesta a trăit în vremuri grele pentru Biserică, deoarece erezia ariană, care tăgăduia Dumnezeirea Mântuitorului, se întinsese ca o pecingine şi mulţi din cei care trăiau în Dreapta Credinţă au avut de suferit. Părinţii de la Sinodul I Ecumenic din 325 au dus o luptă grea cu ereticii pentru a apăra adevărul revelat şi a restabili pacea. Sfântul Evstatie s-a numărat printre ei şi după întoarcerea de la Sinod, a venit în Antiohia ereticul episcop Eusebie al Nicomidiei şi, folosindu-se de vicleşuguri diavoleşti, l-a îndepărtat din scaunul patriarhal. A plătit o femeie desfrânată şi aceasta a venit într-un sinod adunat în pripă şi a strigat în gura mare că Evstatie ar fi tatăl copilului ei. Pentru a întări spusele, cei din sinod i-au cerut să jure, lucru pe care l-a şi făcut fără ezitare. În temeiul acestui jurământ strâmb, Sfântul Evstatie a fost trimis în exil, unde a şi murit.

Dumnezeu însă nu lasă fărădelegile tăinuite. Asupra femeii aceleia a trimis o boală cumplită, aşa încât s-a văzut nevoită să mărturisească despre nevinovăţia arhiereului lui Hristos, Sfântul Evstatie, şi să spună că Eusebie al Nicomidiei a plătit-o cu aur pentru a aduce hulă asupra lui. Copilul avea, într-adevăr, ca tată pe Evstatie, însă acesta nu era Patriarhul, ci un fierar oarecare, purtător al acestui nume (După Vieţile Sfinţilor pe februarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 250-251).

          Politicienii noştri depun un juramânt înainte de a accede în dregătoria pentru care au fost aleşi. O simplă formalitate, socotesc ei. Nu-i chiar aşa. Un juramânt făcut cu mâna pe Sfânta Scriptură şi cu chemarea numelui lui Dumnezeu presupune o răspundere  imensă în faţa Atotputernicului şi a oamenilor. După ce şi-au ajuns scopul, aceşti oameni uită de jurământul făcut. Călcarea unui jurământ e un păcat de o gravitate extremă. Sunt convins că dacă ar şti acest lucru, mulţi s-ar cutremura, s-ar înfricoşa şi ar refuza să jure, cu toate consecinţele ce decurg de-aici. Cei care jură strâmb, împotriva adevărului, cu bună ştiinţă, să se aştepte ca pedeapsa lui Dumnezeu să vină peste dânşii.

În cazul călcării unui jurământ, ca şi atunci când cineva jură strâmb, există o singură cale de îndreptare a acestor păcate: pocăinţa, la care se adaugă Rugăciunile de dezlegare rânduite de Sfânta Biserică Ortodoxă. Altfel…

Pr. Ioviţa Vasile

 

Ce intelegem prin ,,portile iadului”?

LUNA FEBRUARIE

Ziua a 14-a

Cuvioşii Avxentie, Maro, Avraam, Damian, Isachie Zăvorâtul, Chiril al slavilor; Sf. Ierarh Filimon; Sf. Mucenici Gheorghe şi Nicolae 

        ,,Şi Eu îţi zic ţie, că tu eşti Petru şi pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18). Aceste preasfinte cuvinte ale Mântuitorului au fost rostite în urmă mărturisirii Sfântului Apostol Petru ,,Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu’’. Adevărul acestei mărturisiri este, după tălmăcirea Sfinţilor Părinţi, piatra pe care este temeluită Sfânta noastră Biserică Ortodoxă.

Însă cuvintele Mântuitorului ne mai arată că până la sfârşitul veacului, Biserica noastră va fi războită de puterile întunericului, dar biruinţa finală va fi de partea ei, pentru că Fiul lui Dumnezeu este Capul ei. Ce înseamnă ,,porţile iadului?’’ Pentru o mai lesnicioasă înţelegere, apelăm tot la cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos, Care a spus: ,,Eu sunt uşa; prin Mine de va intra cineva, se va mântui’’ (Ioan 10, 9). Aşa cum în viaţa veşnică în împărăţia lui Dumnezeu se intră, numai ca fiu al Bisericii, prin Mântuitorul, tot aşa în iad se intră prin puterile cele întunecate ale diavolului, fie demoni, fie oameni. Aşadar, ,,porţile iadului’’ este un nume generic pentru toţi demonii şi oamenii aflaţi sub ascultarea diavolului. Aceştia se ridică cu toată răutatea lor împotriva Bisericii lui Hristos , voind cu tot dinadinsul să ne piardă în adâncimile iadului. Istoria stă mărturie precum că între Biserică şi slujitorii diavolului s-a dus o luptă continuă şi ireconciliabilă.

O teorie din domeniul geometriei ne spune că dacă dreapta AB este paralelă cu dreapta CD, AB va fi paralelă cu toate dreptele paralele cu CD. Prin urmare, dacă bunăoară, comunismul a luptat împotriva Bisericii, sectele luptă împotriva Bisericii, aceste două fenomene sunt paralele prin scopul pe care-l urmăresc, distrugerea Bisericii. Identificând şi alte multe rele ce se ridică cu ură pentru a nimici lucrarea lui Hristos, Sfânta Biserică Ortodoxă, le vom categorisi drept forţe paralele cu cele două dintâi şi le vom încadra în numele generic ,,porţile iadului’’. La toate acestea, scopul este acelaşi, doar mijloacele şi specificul lor diferă.

Prin urmare, iubite cititorule, prin faptul că aparţii Bisericii lui Hristos, eşti într-o luptă continuă cu ,,porţile iadului’’. De deznodământul acestei lupte să nu te îndoieşti nicio clipă. Hristos este deasupra tuturor vremelniciilor şi Îşi călăuzeşte Turma spre biruinţă şi spre împărăţia lui Dumnezeu. Nu pleca urechea la propaganda neruşinată şi mincinoasă, la toate blasfemiile ce se aduc Preasfântului Nume al Mântuitorului. Născocitorii acestora, porţile iadului, se vor pierde în adâncimile iezerului de foc şi de pucioasă, pentru că ,,Domnul nu întârzie în făgăduinţa Sa’’ (II Petru 3, 9).

 

Pr. Ioviţa Vasile

 

Sfantul Martinian ispitit de cel rau

LUNA FEBRUARIE

Ziua a 13-a

Cuvioşii Martinian şi Simeon; Sf. Muceniţă Priscila; doi Sf. Mucenici răstigniţi; Sf. Ierarh Evloghie; Sf. Apostol Achila din cei 70

 

Sfântul Martinian s-a îndeletnicit de mic copil cu cele duhovniceşti, iar când avea 18 ani a lăsat cetatea sa, cu toate deşertăciunile ei, şi s-a dus într-un munte la viaţa cea pustnicească. Acolo a sporit în lucrarea cea bună şi Dumnezeu i-a dat darul vindecării, încât mulţi bolnavi şi demonizaţi au primit tămăduiri prin sfintele sale rugăciuni.

Vrăjmaşul diavol s-a aprins de mânie împotriva Sfântului. Vrând să-l întoarcă din drumul său spre împărăţia lui Dumnezeu, a născocit multe ispite pe care le-a adus asupra lui. ,,Iar bărbatul cel tare, Sfântul Martinian, atât era de paşnic în sine şi de nefricos, ca şi cum n-ar fi văzut nici o nălucire. Ci, liniştit, se veselea şi lăuda pe Dumnezeu, îndeletnicindu-şe cu gândirea de Dumnezeu şi cu înţelegerea Dumnezeieştilor cuvinte, prin citirea cărţilor’’.

          Diavolul a îndemnat o femeie desfrânată şi a pus în gândul ei să meargă la locul de nevoinţă al Sfântului, ca să-l ispitească prin plăcerile trupeşti. Aceasta şi-a lepădat hainele şi podoabele cele de mare preţ, s-a îmbrăcat în haine zdrenţăroase şi aşa s-a înfăţişat la chilia Sfântului, cerându-i găzduire, pentru că, minţea ea, s-a rătăcit în locul acela pustiu şi era în primejdie din pricina fiarelor sălbatice. Sfântul s-a rugat cu stăruinţă lui Dumnezeu şi pentru bunătatea sufletului său, a primit-o în chilie, apoi s-a dus şi s-a culcat, ca întotdeauna. Noaptea a fost mult tulburat de poftele trupeşti. Dimineaţa a găsit-o pe desfrânata, care făcea voia diavolului, îmbrăcată şi împodobită cu veşminte frumoase şi a început să-l ispitească spre păcat.

Dumnezeu însă nu l-a lăsat să cadă în prăpastia pierzării şi i-a dat gândul cel bun. A găsit nişte vreascuri uscate, pe care le-a aprins, apoi şi-a lepădat încălţămintea şi aşa a intrat în acel foc, pricinuindu-şi arsuri cu mare durere şi zicând: ,,Ce, Martiniane, nu-ţi place să te arzi în focul acesta vremelnic şi în această cumplită muncire? Dacă vei putea să-l suferi, apoi apropie-te şi de femeia aceasta, pentru că ea, şi printr-însa diavolul, îţi mijloceşte focul cel veşnic. Dar nu ea este vinovată, ci vechiul vrăjmaş, care a îndemnat-o asupra ta’’. Aşa a reuşit Sfântul Martinian, cu ajutorul lui Dumnezeu, să biruiască uneltirile celui rău.

Femeia şi-a cunoscut răutatea, şi-a cerut iertare, apoi a îmbrăcat iarăşi zdrenţele, a plecat şi a poposit la o mănăsire de maici, spre mântuirea sufletului său. Dumnezeu i-a primit pocăinţa, a iertat-o şi i-a dat darul tămăduirilor. Numele acestei femei era Zoe (După Vieţile Sfinţilor pe februarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.183-189).

 

Pr. Iovita Vasile

 

 

Originea Sfintei Liturghii

LUNA FEBRUARIE

Ziua a 12-a

Sf. Ierarhi Meletie de Antiohia, Antonie II de Constantinopol, Alexie şi Meletie de Harkov; Sf. Mucenici Saturnin, Plotin şi Hristea; Cuviosul Benedict; Cuvioasa Maria 

        Iubite cititorule! Participând la săvârşirea Sfintei Liturghii, poate te-ai întrebat care este originea acestei Dumnezeieşti Slujbe, şi poate n-ai găsit imediat răspunsul. De aceea, socotesc că ne este de folos să ştim că obârşia Sfintei Liturghii este în voia cea sfântă a lui Dumnezeu. Dumnezeu-Omul Iisus Hristos, stând cu Sfinţii Apostoli la Cina cea de Taină, a luat pâinea, a mulţumit, a frânt-o şi le-a dat-o, zicând: ,,Luaţi, mâncaţi, acesta este Trupul Meu, care se frânge pentru voi, spre iertarea păcatelor’’. A luat apoi potirul în care se găsea rodul viţei şi le-a spus: ,,Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, care pentru voi şi pentru mulţi se varsă, spre iertarea păcatelor’’. Sfântul Evanghelist Luca a consemnat şi porunca Mântuitorului Iisus Hristos: ,,Aceasta să faceţi spre pomenirea Mea’’ (Luca 22, 19).

Sfinţii Apostoli au fost cei dintâi care au primit şi au împlinit această Dumnezeiască poruncă. Sfântul Evanghelist Luca ne-a lăsat scris în Cartea Faptele Apostolilor (2, 42, 46) precum că, după Pogorârea Sfântului Duh şi întemeierea Bisericii, aceştia ,,în fiecare zi stăruiau într-un cuget în templu şi, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru curăţirea inimii’’.

          În curgerea vremii, Biserica lui Hristos a îmbogăţit ,,frângerea pâinii’’ cu cântări şi rugăciuni până când Sfinţii Vasile cel Mare şi Ioan Gură de Aur ne-au lăsat rânduiala Sfintei Liturghii în formele pe care le avem noi astăzi şi în care se săvârşeşte în Sfintele lui Dumnezeu Biserici Ortodoxe de pe toată faţa pământului. Credinciosul care are ocazia să participe la Sfânta Liturghie într-o ţară Ortodoxă, precum Grecia, Bulgaria, Serbia ori Rusia, va înţelege desfăşurarea acesteia,  chiar neştiind limba respectivă, deoarece această Sfântă Slujbă are aceaşi rânduială în toată lumea.

Acum cred că ai înţeles, cinstite cititorule, ce privilegiu ţi se dă atunci când eşti prezent în sfânta biserică, la Dumnezeiasca Liturghie. Ai înţeles, desigur că aceasta este o Slujbă Dumnezeiască şi omenească, deopotrivă. Spre sfârşitul ei, vei auzi întotdeauna chemarea preotului: ,,Cu frică de Dumnezeu, cu Credinţă şi cu dragoste să vă apropiaţi’’, de aceea sileşte-te să te spovedeşti din vreme şi când vei auzi cuvintele de mai sus, să te duci în faţa sfântului altar, ca să primeşti Sfântul Trup şi Scumpul Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos. Să nu se găsească în tine nici umbră de îndoială privind adevărul că, sub chipul pâinii şi a vinului, Îl primim pe Hristos Însuşi, şi vei vedea cu câte daruri folositoare te va împodobi Dumnezeu.

Pr. Ioviţa Vasile

 

Sfantul Ierarh Haralambie, in fata nemerniciei omenesti

LUNA FEBRUARIE

Ziua a 10-a

Sf. Mucenici Haralambie, Porfirie, Vaptos şi Pavel; Sf. Muceniţe Enata şi Valentina; Trei Sf. Muceniţe ucise cu sabia; Cuvioşii Zinon, Prohor, Vladimir şi Longhin; Sf. Ierarh Anastasie; Cuvioasele Ana şi Scolastica

 

          Împăratul păgân roman, Septimiu Sever, a domnit între anii 193-211. Atunci Biserica din Magnesia era păstorită de Sfântul Episcop Haralambie. Cumplite erau chinurile pe care le îndurau cei binecredincioşi din pricina orbirii acestui împărat, care ar fi vrut ca aceştia să părăsească pe Hristos Domnul şi să se închine spurcaţilor şi mincinoşilor zei. Aşa voiesc şi nemernicii vremurilor noastre, să şteargă pomenirea lui Hristos de pe toată faţa pământului.

,,Am vorbit despre mărturiile Tale înaintea împăraţilor, şi nu m-am ruşinat’’ (Psalmul 118, 46). Sfântul Haralambie a stat în faţa tiranului Septimiu Sever, slujitorul puterilor diavoleşti. Atunci s-a întâmplat un episod cutremurător pentru toată lumea, căci împăratul cel fără Dumnezeu, cuprins de furie a încordat arcul şi, îndreptând săgeata spre cer, a grăit cu cuvinte de diavolul insuflate: ,,Vino aici, Hristoase, pogoară-Te pe pământ, jos, să-Ţi pui corturile Tale, că iată gătesc război asupra Ta! Am destule puteri ca să stau împotriva Ta! Pogoară-Te şi stai puţin aproape de mine, iar de nu, apoi voi surpa cerurile, voi stinge soarele şi Te voi prinde cu mâinile!’’ La aceste nelegiuite vorbe, s-a făcut cutremur şi cei de faţă s-au înfricoşat de moarte pentru îndrăzneala acestui neom. Dumnezeu i-a dat imediat un semn care l-ar fi putut întoarce la pocăinţă, căci împăratul a rămas spânzurat în văzduh de legături nevăzute. Numai mijlocirea Sfântului Haralambie l-a scăpat de legături. Împăratul n-a învăţat nimic din acest semn Dumnezeiesc, ci mai mult s-a încrâncenat împotriva Bisericii.

,,Eu, care am îmbătrânit şi mi-am sfârşit vremelnica viaţă, nu voiesc să trec cu vederea bunătăţile cele nevăzute care sunt aproape’’ – a spus Sfântul Episcop Haralambie când a ajuns la vârsta de 113 ani. După o vreme, i-a fost dat să părăsească lumea aceasta. Fiind dus în faţa călăului, Dumnezeu l-a făcut să moară fără tăiere de sabie, şi cei prezenţi acolo au văzut Sfinţii Îngeri ducând la cer sufletul Sfântului.

Iubite cititorule, te-ai cutremurat când ai citit ceea ce a cutezat să facă şi să rostească tiranul Septimiu Sever. Şi eu m-am îngrozit de ce poate fi în stare un om, şi am reprodus cu strângere de inimă cuvintele sale. Asemenea blasfemii se rostesc şi în vremea noastră de nelegiuiţii lumii. Când le auzi, binecuvântează pe Dumnezeu şi mărturiseşte-L cu toată puterea ta, gândeşte-te la răsplata vieţii veşnice şi adu-ţi aminte că sfârşitul acestor ticăloşi va fi în iezerul de foc, unde se vor chinui în vecii vecilor (Apocalipsa 20, 15) (După Vieţile Sfinţilor pe februarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 137-147).

 

Pr. Ioviţa Vasile

Corul hulitorilor

Este cel mai vechi cor din lume, cu o existenţa neîntreruptă de doua mii de ani. A apărut în vremea când Mântuitorul nostru Iisus Hristos cerceta pe pamânt lumea aceasta păcatoasă. Atunci Fiul lui Dumnezeu semăna printre oameni samânţa cea buna a Evangheliei, tămăduia neputinţele oamenilor, orbilor le da vedere, celor fără grai le aducea darul vorbirii, pe morţi îi învia şi mângâia pe cei năpăstuiţi de nedreptăţile veacului aceluia. Neputând suferi binele dumnezeiesc sădit în lume, vrajmaşul diavol şi-a chemat discipolii, i-a dăscălit cu cuvinte tenebroase, apoi i-a aliniat, i-a pus  pe trei linii şi a dat tonul. Ce s-a auzit atunci? Blasfemii fără seamăn la adresa Mantuitorului, izvodite în străfundurile iadului, de care mintea sănătoasă se cutremură şi refuză să creadă că sunt reale. ,,Şi mulţimea a răspuns: Ai demon’’ (Ioan 7, 20); ,,Oare, nu zicem noi bine că Tu eşti samarinean şi ai demon?’’ (Ioan 8, 48); ,,Noi ştim că Omul acesta este păcătos’’ (Ioan 9, 24); ,,Are demon şi este nebun. De ce să-L ascultaţi?” (Ioan 10, 20). Cum a fost cu putinţă?, se întreabă omul sănătos la minte. A fost  şi, din păcate, este şi acum. Pentru că dirijorul corului a fost, şi este şi acum, scabrosul diavol, tatăl minciunii. Partiturile lui nu se cântă, se răcnesc.

Am spus că existenţa corului este neîntreruptă. Au trecut anii, s-au succedat generaţiile, dar dirijorul a rămas acelaşi. Acelaşi care ţine şi acum cu bagheta cu labele şi-i struneşte pe discipolii săi  preasupuşi. Partiturile nu le-a schimbat, le-a adăugat altele noi. Şi corul le-a asimilat repede, şi blasfemiile curg din gurile lor băloase. Aşa ni se spune că:

,,IPS Longhin pomeneşte pe IPS Onufrie, care la rândul său pomeneşte pe Kiril, iar Kiril… Şi de unde a avut IPS Longhin bani ca să înalţe aşezămintele de la Bănceni? Pe noi nu ne interesează că se ocupă de creşterea şi mântuirea câtorva sute de copii oropsiţi… Dar cu apartenenţa la KGB cum rămâne?’’ Măi lichelelor! Ruşine ştiu că nu vă este. De Dumnezeu nu vă temeţi. Mai lăsaţi-ne în pace, nu vedeţi că sunteţi pestilenţiali şi lumea se depărtează de voi ţinându-şi batistele la nas? Nesimţirea voastră pare că nu mai are sfârşit.

,,Degeaba trâmbiţaţi voi precum că ÎPS Serafim ar fi antiecumenist. N-aţi văzut că i-a oferit patriarhului un tablou? Cum e antiecumenist, dacă-l pomeneşte pe patriarhul Bartolomeu?’’ Proştilor! Fără voia voastră recunoaşteţi că Bartolomeu este eretic şi nevrednic de pomenire. Metoda voastră este cea a prostului care aruncă un bolovan în apă, apoi trebuie sa vină zece oameni întregi la minte ca să-l scoată.

,,Nici ÎPS Iustinian de la Baia-Mare n-a condamnt ecumenismul, cât timp a fost în viaţă’’. Ştiţi bine că l-a condamnat, a fost împotriva ciumei ecumeniste, dar voi, ca nişte otrepe greţoase, vă răspândiţi minciunile puturoase.

,,Părintele Theodor Zisis ar face mai bine să-şi vadă de grecii lui, că noi românii avem atâta ştiinţă de carte cât să înţelegem Scrierile Sfinţilor Părinţi’’. Părintele Theodor Zisis e un adevărat slujitor al lui Hristos, nu mugitor în corul hulitorilor, cum sunteţi voi. Când v-a băgat în seamă şi v-a acordat interviuri a fost bun. A condus doctoratele câtorva români, care acum bolesc în cloaca ecumenistă. Acum bun este diversionistul acela soios, Sava zis Lavriotul, dezbinătorul, care-l depăşeşte şi pe Iuda şi nu se mai mulţumeşte cu treizeci de arginţi murdari. Vrea şi primeşte mult mai mult

Pentru părinţii şi fraţii sinceri, cu gânduri bune, atât vreau să spun: feriţi-vă de hulitorii diavolului, staţi la distanţe mari, că aceştia au şi apucături de sconcs, aruncă dejecţiile unde şi când nu gândeşti.

Corul hulitorilor nu se ocupă numai cu hule şi blasfemii, mai şi laudă uneori. Îi laudă pe cei asemenea lor; îşi laudă stapânul; laudă pe cei are le cântă în strună; se laudă întreolaltă. Când însă ai îndrăznit să la arăţi în oglindă feţele hidoase şi descompuse de ură, devii deodată ţinta lor, încep să urle cu intensităţi sporite şi nu se lasă până nu te murdăresc din  toate direcţiile cu noroiul ce-l frământă sub picioarele lor strâmbe. Degeaba puneţi pe voi straie şi veşminte preoţeşti şi vă insinuaţi ca slujitori ai lui Hristos. Lumea vă vede cine sunteţi şi ceea ce a spus Mântuitorul celor care răcneau împotriva Sa, vă spune şi vouă: ,,Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el; când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii’’ (Ioan 8, 44).

Am încheiat. Dă-le, drace, tonul.

 

Pr. Ioviţa Vasile

 

Sfantul Mucenic Teodor Stratilat

LUNA FEBRUARIE

Ziua a 8-a

Sf. Mucenici Teodor Stratilat, Nichifor, Ştefan, Licarion, Filadelf, Policarp; Sf. Muceniţe Marta şi Maria; Sf. Prooroc Zaharia; Sf. Ierarhi Macarie şi Sava II; Cuviosul Perghet

 

            ,,Precum cerul se împodobeşte cu stele, tot astfel Biserica lui Dumnezeu cu Sfinţii Mucenici. Precum florile împodobesc câmpul, tot astfel şi Mucenicii împodobesc Biserica. Pomenirea Mucenicilor este iertare de datorii, doctorie pentru boli, mângâiere celor necăjiţi, izbăvire celor ce pătimesc de duhuri necurate şi sănătate iubitorilor de Mucenici’’.

            Astăzi pomenim între Sfinţii lui Dumnezeu pe Sfântul Teodor Stratilat. ,,Teodor’’ înseamnă, în graiul grecesc, ,,Darul lui Dumnezeu’’. Cu adevărat a fost el un dar pentru Biserica din vremea aceea, dar şi pentru cei binecredincioşi, până la sfârşitul veacului acestuia. Dumnezeu dă fiecărui credincios al Său încercări pe măsura puterilor lui. Celor curajoşi şi iscusiţi în cuvânt le rânduieşte să mărturisească pe Hristos Mântuitorul; celor neînfricaţi le dă calea muceniciei.

Sfântul Teodor Stratilat a trăit pe vremea nelegiuitului împărat Liciniu şi a fost dregător al acestuia în cetatea Iracliei, aproape de Marea Neagră. Printr-o scrisoare iscusită, l-a făcut pe Liciniu să vină în Iraclia, alegând să pătimească între ai săi. Socotind că Sfântul Teodor este un slujbaş credincios zeilor celor fără de putere, a venit în cetate. Sfântul însă a sfărâmat toţi zeii cei mari, pe care i-a adus Liciniu, împărţind aurul săracilor. Apoi l-a înfruntat cu tărie pe tiranul cu apucături de fiară: ,,Tu te mâhneşti, iar eu mă bucur de pierderea zeilor tăi. Tu te lupţi cu Dumnezeu, iar eu binecuvântez pe Dumnezeu. Tu huleşti pe adevăratul Dumnezeu, iar eu Îl laud cu cântări. Tu te închini zeilor celor morţi, iar eu mă închin Dumnezeului Celui Viu. Tu slujeşti necuratului Serapid, iar eu slujesc Preacuratului meu Stăpân, Hristos, Cel Care şade pe serafimii cei curaţi. Tu cinsteşti pe urâtul Apollon, iar eu cinstesc pe Dumnezeu, Cel Care trăieşte în veci… Tu eşti Liciniu, vânturătorul, iar eu, Teodor, sunt darul lui Dumnezeu. Nu te mânia, o, împărate, nici nu te iuţi, pentru că acestea făcându-le, arăţi tirania ta cea dinăuntru şi te asemeni măgarului şi catârului’’.

            Curajul Sfântului a înfuriat peste măsură pe tiranul împărat, de aceea a poruncit să-l supună celor mai crâncene şi nemiloase chinuri, pe care Sfântul le-a răbdat, întărit fiind de Hristos Domnul. Când a venit vremea despărţirii de vremelniciile înşelătoare ale lumii, Sfântul şi-a plecat de bună voie capul sub sabia călăului şi, în ziua de 8 februarie, şi-a dat sufletul în mâinile Ziditorului său. Pentru ale sale sfinte rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi păcătoşii (După Vieţile Sfinţilor pe februarie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.104-113). 

Pr. Ioviţa Vasile

 

IPS Longhin despre durerile noastre de acum

Nota: Am preluat acest text de pe Ortodoxinfo

 

PS Longhin a adresat un cuvânt credincioșilor prezenți la slujba de Duminică, 4 februarie, la Bănceni, cu privire la derapajele de la Ortodoxie a semnatarilor „sinaxei” de la Roman și a celor care i-au influențat spre un drum greșit, cel al schismei.

Să fim foarte atenți cu noua grupare de la Rădeni și sinaxa de la Roman, cu părintele sava, ne pare rău de el, au pus masonii mâna pe ei, cu bani (nn. e vorba de un milionar din Grecia care-l finanțează pe mon. Sava, implicit pe preotul Staicu și alții), cu aceasta i-au rupt din adevărata credință ortodoxă. Dacă se poate să se pocăiască, cât este timp, pentru că Biserica există și va fi până ultima zi, a venirii lui Hristos pe acest pământ. Dumnezeu să răsplătească tuturor care s-au adunat la Roman, la sinaxă, că atât de urât m-au judecat pe mine, cei pe care i-am îmbrățișat pentru mărturisirea lor, iar acum de erezia lor mă dezic cu totul de acei oameni care au pornit pe altă cale, spre împărăția iadului.

 

Precizare

Ca persoana implicata in apararea Sfintei Credinte Ortodoxe, intind mana Parintilor de la Radeni si tuturor Parintilor si fratilor prezenti la Roman. Stiu cu certitudine ca multi n-au stiut ce semneaza. Va propun sa ne intalnim oricand doriti, pentru a reveni la momentul Botosani. Conditia minima este ca trei persoane sa nu participe, din motive pe care le stiti prea bine de la Beius, confirmate ulterior. Veti vedea ca nu suntem manati de ganduri si intentii rele. Vointa sa avem, si putem depasi acest impas. Va cer iertare si va imbratisez frateste.

Pr. Iovita Vasile

 

Sublimul legilor lui Dumnezeu

LUNA FEBRUARIE

Ziua a 6-a

Sf. Mucenici Iulian, Evilasie, Maxim, Faust, Vasile; Sf. Muceniţe Fausta, Doroteia, Teofila; Sf. Ierarhi Vucol, Fotie Mărturisitorul, Vaast, Amand; Cuvioşii Varsanufie, Ioan Proorocul, Iacob Pustnicul  şi Ioan

 

Omul nu este dator să respecte legile samavolnice. Când voinţa ticăloasă a vreunui sistem silnic, a unui dictator sau tiran, este turnată în tiparele legilor strâmbe, este  de lăudat cel care nu le respectă. Cel care respectă orbeşte o lege îndreptată voit împotriva binelui cetăţenilor ţării, se face complice nemernicului care a impus acea lege. Deasupra tuturor legilor civile, stau legile Dumnezeieşti şi nu ne este îngăduit să le nesocotim pe acestea, de dragul cine ştie cărui puternic al zilei, care se consideră pe sine îndreptăţit de a face orice, fără îngrădire.

Vă puteţi imagina că Sfântul Prooroc Daniel s-ar fi supus legii regelui Darius Medul? Vă aduceţi aminte: când trepăduşii din jurul regelui au vrut să-l învinuiască, nu i-au găsit nicio pricină. Şi ce-au făcut? I-au inventat una: ,,Dacă nu-i găsim lui Daniel nicio pricină, cu toate acestea, îi vom afla lui una, în legea Dumnezeului său’’ (Daniel 6, 6). Aşa au ticluit o poruncă scrisă, o lege prin care se interzicea tuturor ca vreme de treizeci de zile să se închine altui dumnezeu sau om, bine ştiind că Proorocul Daniel va fi primul care o va încălca. Şi aşa s-a întâmplat. Imediat ce a aflat de acea lege abuzivă, a intrat în cămara sa şi, ca totdeauna, s-a rugat şi a lăudat pe Dumnezeul adevărului, conştient fiind de primejdia la care se expune. Trepăduşii au dat năvală şi l-au surprins. Urmarea a fost că Proorocul lui Dumnezeu a fost aruncat în groapa cu lei, spre moarte. Dar Dumnezeu, Care dă legile Sale, ocroteşte pe cei care le urmăresc şi le respectă. Aşa s-au petrecut lucrurile şi-n acest caz. Daniel Proorocul a scăpat teafăr, iar răutatea vrăjmaşilor lui s-a întors împotriva lor.

În vremea persecuţiilor împăraţilor romani păgâni, aceştia au dat legi draconice împotriva fiilor Bisericii lui Hristos, interzicându-le Credinţa în Mântuitorul lumii şi obligându-i să jertfească demonilor. Au ţinut seama Sfinţii Mucenici de aceste legi? Sau: era bine ca ei să respecte aceste legi? Nici vorbă. Ei au ales să moară pentru Cel Care a murit pentru ei şi pentru lumea întreagă pe Cruce, pentru Domnul nostru Iisus Hristos.

În vremea noastră se prefigurează silniciile sistemului tiranic al antihristului. Mai voalat ori pe faţă, sunt date legi împotriva Bisericii Ortodoxe Române. Acestea se vor înăspri cu trecerea vremii, până când se va ajunge la ,,strâmtorarea cea mare’’. Fericit va fi acela care va preţui fără rezerve legile Dumnezeieşti, iar pe cele antihristice le va dispreţui, după cum merită. Acela va fi primit în locaşurile cele veşnice ale împărăţiei lui Dumnezeu.

 

Pr. Ioviţa Vasile

Pomenirea conducatorilor tarii la Sfanta Liturghie

În cuprinsul Sfintei Liturghii în limba greacă veche nu este cuprinsă pomenirea conducătorilor ţării. Totuşi, cu trecerea vremii, cârmuitorii credincioşi au început a se pomeni pentru binele pe care-l făceau Sfintei Biserici şi pentru ataşamentul faţă de aceasta, ceea ce, socotesc eu, era un lucru bun şi potrivit. Cum să nu fie pomenit Sfântul Ştefan cel Mare la Sfânta Liturghie, având în vedere tocmai aspectele enunţate mi sus?

În vremea comunismului, conducătorii erau pomeniţi şi era o obligaţie a preoţilor să o facă, altfel riscau să fie socotiţi adversari ai orânduirii socialiste, cu toate consecinţele ce puteau decurge din aceasta. Ne aducem aminte de formula ,,pentru conducătorii Republicii Socialiste România, Domnului să ne rugăm’’. Căpeteniile comuniste se voiau pomenite nu pentru că ar fi avut un dram de credinţă, sau vreo urmă de simpatie pentru Sfânta Biserică. Motivul era acela că, fiind într-o insolubilă criză de legitimitate, voiau să demonstreze, pe orice cale, dragostea şi respectul de care, chipurile, s-ar fi bucurat din partea populaţiei României. Cu alte cuvinte, pomenirea lor avea o puternică tentă politică. După petrecerea din lume a comunismului, stăm şi ne întrebăm: ce i-a folosit lui Ceauşescu şi soţiei sale faptul că au fost pomeniţi la Sfintele Liturghii din toată ţara, dacă au rămas necredincioşi până la moarte.? Nimic!

După 1989, obiceiul s-a menţinut. Chiar dacă a fost vorba de liber-cugetătorul Ion Iliescu, de Emil Constantinescu, de Traian Băsescu, care numai ortodox nu e, sau de Klaus Iohannis, ale cărui convingeri sunt un amestec ciudat de idei eretice ecumeniste, evanghelice, catolice, încât dacă i s-ar cere să-şi definească crezul ar fi pus în mare încurcătură. Am observat, în ultimii ani, că mulţi din preoţi evită să-l pomenească atât la Sfânta Liturghie cât şi la alte Sfinte Slujbe. Motivul? Nu este ortodox şi nu manifestă nicio brumă de simpatie pentru Biserica Ortodoxă. Dacă îl veţi vedea la vreo slujbă ortodoxă, prezenţa lui e pur decorativă şi conjuncturală, pentru că aşa sunt comandamentele vremii. Nu e nicio supărare dacă în clădirile evanghelicilor, Klaus Iohannis e pomenit cu ardoare de dimineaţa până seara.

La pomenirea conducătorilor sunt asociaţi ,,mai-marii oraşelor şi ai satelor’’. Aceştia lipsesc cu desăvârşire din sfintele biserici. Poate doar înainte de alegeri îi mai vezi pe ici, pe colo. În rest… De aceea e bine ca fiecare sa fie pomenit de secta sau gruparea căreia îi aparţine, sau să nu fie pomenit deloc, că oricum nu-l interesează.

Cărţile noastre bisericeşti păstrează informaţia potrivit căreia Sfânta Melania Romana, pomenită la 31 decembrie, participa la Sfânta Liturghie. Auzind că este pomenită o anume femeie despre care ştia că este eretică, a spus slujitorului: ,,Viu este Domnul, dacă o mai numeşti pe aceea, nu mă voi împărtăşi din Jertfa ta’’. Socotesc că nu avem niciun temei să punem la îndoială alegerile Sfinţilor lui Dumnezeu.

 

Preot Ioviţa Vasile

 

O scrisoare de pe front

NOTA: Am preluat acest text de pe blogul ORTODOXIAMARTURISITOARE a Parintelui Claudiu Buza

În Numele Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Duh. Amin.

În urma conştientizării trădării ce s-a făcut în Creta de către toţi ierarhii noştri împotriva Bisericii şi a neamului românesc, prin acceptarea ecumenismului, conform canoanelor lăsate de Sfinţii Părinţi, ne-am îngrădit de această erezie. Iubind aceste două valori – Biserica şi neamul –ne-am înrolat şi noi în lupta antiecumenistă.

La începutul acestui fenomen – îngrădirea, unic în Biserica Ortodoxă Română, în ciuda faptului că eram puţini, și prigoniți, şi risipiţi în toate colţurile tării, prin Duhul Sfânt, eram una în cuget şi simţire, având acelaşi țel: de a apăra credinţa noastră de erezie. În întâlnirile noastre din cadrul Sfintelor Slujbe, abia acum, îngrădiți, trăiam fericiţi sentimentul descoperirii vieţii libere în Hristos, fără presiunea sistemului. Cu tot entuziasmul și cu nerăbdare, așteptam să ne regăsim în bucuria următoarei sărbători. Ce fericiţi eram când aflam că încă un suflet se mai adăuga la luptă.

În acest avânt s-a concretizat sinaxa naţională a preoţilor, monahilor, monahiilor şi mirenilor mărturisitori, de la Botoşani, încheiată cu o rezoluţie care a oferit soluţii clare pentru viitor. Dovada că cele hotărâte acolo au fost de la Duhul Sfânt este tocmai faptul că cel rău s-a pornit să strice unitatea şi să schimbe ţelul luptei la care ne-am pornit. Aducând între noi un duh partinic, el a reuşit în scurt timp, pentru unii, să schimbe sensul luptei, făcându-i din asupriţi –asupritori, din fraţi – vrăjmaşi, întorcând armele dinspre ecumenism, unii împotriva altora.

Deşi părinţii ne-au înştiinţat că tocmai din mijlocul nostru se vor ridica dezbinători şi vor veni noi vremuri de cernere, totuşi, atât de nepregătiţi ne-a găsit duhul dezbinării, încât acum ne privim şi ne purtăm cu suspiciune şi neîncredere unii în alții.

Părăsim păcatul, nu învăţătura, ieşim din lume, nu din Biserică, ne lepădăm de satana, nu de credinţă, ne stricăm obiceiurile cele rele, nu pe cele bune, ne îngrădim de erezie, nu de oameni, aşa cum am fost îndemnaţi „să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Iisus” (Ev. 12, 2). „Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!” Doar prin cele două nebiruite puteri ale Duhului Sfânt: Adevărul şi Dragostea, vom ajunge la biruinţă şi nu prin cei doi slujitori ai diavolului: minciuna şi ura. Acestea din urmă aduc dezorientarea, dezbinarea, erezia şi urâciunea pustiirii peste care vine mânia lui Dumnezeu, pe când Adevărul şi Dragostea aduc echilibru, unitate, părtăşie şi nădejdea Slavei, peste care se revarsă binecuvântările cereşti.

Bine ar fi, îngrădiți fiind deja, să ne facem steag din împlinirea şi păzirea poruncilor lui Dumnezeu, pentru a gusta din trăirea sfinţitoare, spre desăvârşirea noastră în Hristos, prin prezenţa Harului Duhului Sfânt între noi. Aceasta niciodată nu ne va duce la o luptă fără folos. Tânjim cu tot sufletul spre unitatea credinţei pentru care au luptat toţi sfinţii Bisericii noastre. „Deci dar, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră. Însuşi Domnul nostru Iisus Hristos şi Dumnezeu Tatăl nostru, Care ne-a iubit pe noi şi ne-a dat prin har veşnică mângâiere şi bună nadejde, să mângâie inimile voastre şi să vă întărească în tot lucrul şi cuvântul bun” (2 Tes. 2, 15-17).

Aceasta vrem să fie mărturisirea noastră de credinţă acum şi pururea și-n vecii vecilor. Amin!

Comunitatea de credincioși din Ivești