Corul hulitorilor

Este cel mai vechi cor din lume, cu o existenţa neîntreruptă de doua mii de ani. A apărut în vremea când Mântuitorul nostru Iisus Hristos cerceta pe pamânt lumea aceasta păcatoasă. Atunci Fiul lui Dumnezeu semăna printre oameni samânţa cea buna a Evangheliei, tămăduia neputinţele oamenilor, orbilor le da vedere, celor fără grai le aducea darul vorbirii, pe morţi îi învia şi mângâia pe cei năpăstuiţi de nedreptăţile veacului aceluia. Neputând suferi binele dumnezeiesc sădit în lume, vrajmaşul diavol şi-a chemat discipolii, i-a dăscălit cu cuvinte tenebroase, apoi i-a aliniat, i-a pus  pe trei linii şi a dat tonul. Ce s-a auzit atunci? Blasfemii fără seamăn la adresa Mantuitorului, izvodite în străfundurile iadului, de care mintea sănătoasă se cutremură şi refuză să creadă că sunt reale. ,,Şi mulţimea a răspuns: Ai demon’’ (Ioan 7, 20); ,,Oare, nu zicem noi bine că Tu eşti samarinean şi ai demon?’’ (Ioan 8, 48); ,,Noi ştim că Omul acesta este păcătos’’ (Ioan 9, 24); ,,Are demon şi este nebun. De ce să-L ascultaţi?” (Ioan 10, 20). Cum a fost cu putinţă?, se întreabă omul sănătos la minte. A fost  şi, din păcate, este şi acum. Pentru că dirijorul corului a fost, şi este şi acum, scabrosul diavol, tatăl minciunii. Partiturile lui nu se cântă, se răcnesc.

Am spus că existenţa corului este neîntreruptă. Au trecut anii, s-au succedat generaţiile, dar dirijorul a rămas acelaşi. Acelaşi care ţine şi acum cu bagheta cu labele şi-i struneşte pe discipolii săi  preasupuşi. Partiturile nu le-a schimbat, le-a adăugat altele noi. Şi corul le-a asimilat repede, şi blasfemiile curg din gurile lor băloase. Aşa ni se spune că:

,,IPS Longhin pomeneşte pe IPS Onufrie, care la rândul său pomeneşte pe Kiril, iar Kiril… Şi de unde a avut IPS Longhin bani ca să înalţe aşezămintele de la Bănceni? Pe noi nu ne interesează că se ocupă de creşterea şi mântuirea câtorva sute de copii oropsiţi… Dar cu apartenenţa la KGB cum rămâne?’’ Măi lichelelor! Ruşine ştiu că nu vă este. De Dumnezeu nu vă temeţi. Mai lăsaţi-ne în pace, nu vedeţi că sunteţi pestilenţiali şi lumea se depărtează de voi ţinându-şi batistele la nas? Nesimţirea voastră pare că nu mai are sfârşit.

,,Degeaba trâmbiţaţi voi precum că ÎPS Serafim ar fi antiecumenist. N-aţi văzut că i-a oferit patriarhului un tablou? Cum e antiecumenist, dacă-l pomeneşte pe patriarhul Bartolomeu?’’ Proştilor! Fără voia voastră recunoaşteţi că Bartolomeu este eretic şi nevrednic de pomenire. Metoda voastră este cea a prostului care aruncă un bolovan în apă, apoi trebuie sa vină zece oameni întregi la minte ca să-l scoată.

,,Nici ÎPS Iustinian de la Baia-Mare n-a condamnt ecumenismul, cât timp a fost în viaţă’’. Ştiţi bine că l-a condamnat, a fost împotriva ciumei ecumeniste, dar voi, ca nişte otrepe greţoase, vă răspândiţi minciunile puturoase.

,,Părintele Theodor Zisis ar face mai bine să-şi vadă de grecii lui, că noi românii avem atâta ştiinţă de carte cât să înţelegem Scrierile Sfinţilor Părinţi’’. Părintele Theodor Zisis e un adevărat slujitor al lui Hristos, nu mugitor în corul hulitorilor, cum sunteţi voi. Când v-a băgat în seamă şi v-a acordat interviuri a fost bun. A condus doctoratele câtorva români, care acum bolesc în cloaca ecumenistă. Acum bun este diversionistul acela soios, Sava zis Lavriotul, dezbinătorul, care-l depăşeşte şi pe Iuda şi nu se mai mulţumeşte cu treizeci de arginţi murdari. Vrea şi primeşte mult mai mult

Pentru părinţii şi fraţii sinceri, cu gânduri bune, atât vreau să spun: feriţi-vă de hulitorii diavolului, staţi la distanţe mari, că aceştia au şi apucături de sconcs, aruncă dejecţiile unde şi când nu gândeşti.

Corul hulitorilor nu se ocupă numai cu hule şi blasfemii, mai şi laudă uneori. Îi laudă pe cei asemenea lor; îşi laudă stapânul; laudă pe cei are le cântă în strună; se laudă întreolaltă. Când însă ai îndrăznit să la arăţi în oglindă feţele hidoase şi descompuse de ură, devii deodată ţinta lor, încep să urle cu intensităţi sporite şi nu se lasă până nu te murdăresc din  toate direcţiile cu noroiul ce-l frământă sub picioarele lor strâmbe. Degeaba puneţi pe voi straie şi veşminte preoţeşti şi vă insinuaţi ca slujitori ai lui Hristos. Lumea vă vede cine sunteţi şi ceea ce a spus Mântuitorul celor care răcneau împotriva Sa, vă spune şi vouă: ,,Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El, de la început, a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el; când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl minciunii’’ (Ioan 8, 44).

Am încheiat. Dă-le, drace, tonul.

 

Pr. Ioviţa Vasile

 

9 gânduri despre „Corul hulitorilor”

  1. in sfarsit…. un preot deschis la minte. ma bucur ca v-ati dat seama ca printre ei sunt si indivizi cu probleme la „mansarda” si ca n-au nici o treaba cu Dumnezeu.

    Apreciază

    1. Multumesc D Crina. Ati pus punctul pe i. Ati sesizat cu exactitate o stare de fapt reala. Nu-mi pot explica cum anumiti Parinti nu-si dau seama in ce capcana au cazut si nici macar nu dau semne precum ca si-ar reveni. Domnul si Maica Domnului sa va ajute in drumul spre Imparatia cerurilor.

      Apreciază

  2. acesti indivizi in haine preotesti se impartasesc tot timpul cu nevrednicie si tin si pe oameni departe de Hristos. Acesti dau doar cu Canoanele in capul omului, dar pe ei insisi nu se cerceteaza pt ca inca mai e lume naiva care se lasa inselata de barba lor frumoasa si le mai pupa talpile.

    Apreciază

  3. Aiaiai….!!! Unde ti-ai lasat smerenia parinte !? Hristos ne-a propovaduit pacea ,blandetea ,smerenia ,sa ne iubim aproapele si mai ales vrajmasul !!! Dumneata ai dat cu bata -n balta !! Iarta-ne Doamne pe noi toti ca orbi si surzi am devenit !!!

    Apreciază

    1. D. Silvia.
      Cand am scris articolul, n-am dat niciun nume. A reactionat o singura persoana, destul de stangaci. Deduc de-aici ca acel cor al hulitorilor nu exista. O singura persoana nu e un cor. Concluzia: eu am ramas fara obiectul criticii, dumneavoastra nu aveti pe cine sa aparati. De-aci incolo, usor putem cadea la pace.
      Smerit nu sunt. Dumnezeu ma mai smereste din cand in cand.
      Cand spui un adevar aproapelui, poate fi un semn al iubirii, chiar daca aproapelui nu-i place ce-i spui.
      Nu intr-o balta am dat cu bata. Ma tem ca e o cloaca urat mirositoare. O intrebare as avea si eu :stiti pe cine aparati?
      Sanatate sa va dea Dumnezeu.

      Pr Iovita Vasile

      Apreciază

    2. dar tu, unde ti-ai lasat dreapta socoteala, Silvia? Noi atat stim: ca a castiga Imparatia trebuie sa fii smerit, dar noi habar n-avem, ca de fapt noi, pozam in fata celorlalti doar ca simpli figuranti slugarnici si fara judecata imitand cu multa ipocrizie, virtutea.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s