Fericiti cei prigoniti pentru dreptate

LUNA MARTIE

Ziua a 22-a

Sf. Mucenici Vasile şi Eftimie Atonitul; Sf. Muceniţe Calinica, Vasilisa, Drosida; Cinci Sf. Muceniţe fecioare; Sf. Ierarh Pavel; Cuvioasa Drosida 

          ,,Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate, că a lor este împărăţia cerurilor’’ (Matei 5, 10). Dreptatea este bun Dumnezeiesc sădit în toate făpturile. Dreptatea este sinonimă cu justiţia, iar sistemul judecătoresc al unei ţări are menirea de a o înfăptui. O societate se conduce după legi, uneori drepte, de cele mai multe ori silnice. Judecătorii fiind chemaţi să aplice legile, pot face dreptate numai în măsura în care legile sunt drepte. Când judecătorii, sau o parte a lor, se abat de la datoria lor, nu mai poate fi vorba de dreptate. O ţară cu legi silnice şi cu judecători corupţi este una în care domneşte dictatura sau tirania. Dictatorii şi tiranii se ,,legitimează’’ şi îşi sprijină ticăloşia pe legi impuse de ei, împotriva cetăţenilor pe care ar trebui să-i slujească. Sistemele sociale, zise democratice, ne dau numai iluzia că poporul hotărăşte pentru sine, iar cei care le conduc ar înfăptui voinţa poporului. Şleahta care domneşte la un moment dat într-o ţară îşi impune propria-i voinţă, sub masca înşelătoare a democraţiei.

În atari circumstanţe, Biserica are arma cuvântului. Păstorii ei ar trebui să-şi ridice glasurile atunci când Turma suferă nedreptăţi din partea autorităţilor, pentru că, la urma urmei, credincioşii alcătuiesc, în cea mai mare parte, mulţimea supuşilor unei ţări. Credincioşii înşişi sunt îndreptăţiţi să se folosească de arma cuvântului când cârmuitorii alunecă pe panta abuzurilor, în momentul în care acestea se produc, nu după căderea lor de la putere. Tăcerea înseamnă complicitate.

A apăra dreptatea proprie sau a altora, este o datorie a fiecăruia. Bineînţeles că acela care face dreptate şi cere şi mai-marilor ţării să o facă, se expune primejdiilor, care pot merge de la simple ameninţări până la moarte, trecând prin prigoniri aspre şi închisori. Pe aceştia îi fericeşte Mântuitorul prin Predica de pe munte, şi le făgăduieşte bunul cel mai de preţ spre care tinde omul credincios: împărăţia lui Dumnezeu. Cartea Apocalipsei (22, 11) ne spune că spre sfârşitul veacului acestuia, după ce Dumnezeu va fi făcut multe încercări de a-i aduce pe oameni în simţire, chemându-i la pocăinţă, le va spune: ,,Cine este nedrept, să se nedreptăţească înainte. Cine este spurcat, să se spurce şi mai greu. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este Sfânt, să se sfinţească şi mai mult’’. 

Pr. Ioviţa Vasile

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s