Nu va faceti partasi la o ,,sarbatoare” pagana si antihristica

În fiecare an, în penultimul sau în ultimul weekend al lunii martie, în jurul datei când sunt marcate echinocţiile de primăvară sau de toamnă în nordul şi, respectiv, sudul emisferei (ceea ce reprezintă momentul când Pământul este cel mai aproape de Soare în ambele emisfere), milioane de oameni din lumea întreagă sting luminile timp de o oră, alăturându-se evenimentului de mediu Ora Pamântului – Earth Hour, un simbol ce exprimă grija faţă de planetă.

Această sărbătoare a izvorât din ideologia ,,umanistă”, care pe planul gândirii, a detronat credința, aspirația dreaptă către absolut a omului, exilând-o în relativitate, și au pretins pentru ideologia lor statutul de adevăr absolut, iar pe planul politic s-au scuturat de Biserică și de stăpânirea binecuvântată de Dumnezeu și au instaurat jugul lor cel josnic.

Pornirea antihristică de a înlocui praznuirile dumnezeiești cu cele ale noii religii stă și în spatele instaurării noilor ore, zile, momente ale pământului, aerului, femeii, s.a.m.d. care acum, în lumea globalizată, sunt “sărbătorite” pe tot globul, în același timp, de toată lumea.

Ele, pe lângă scopul mai larg al exersării umanității în ritualurile Noii Ere, au și rolul mai specific de a sluji ideologiilor umaniste, fiecare dupa felul sau. Daca 8 martie slujește feminismului și egalitarismului de inspirație comunistă, “ora pământului” slujește ideologiei încălzirii globale mult mai eficient decât o pot face mii de “studii”, vădite și acelea drept falsuri grosolane, realizate de institutele create special cu scopul de a propaga minciuna încălzirii climei.

Pentru că, într-adevar, perpetuatorii Noii Ere știu foarte bine forța penetrantă a ritualurilor care angajează mase de oameni, lumea întreagă, dacă se poate.

Este o performanță să determini oamenii, de bunăvoie, să își stingă luminile, fie ele electrice sau ale Duhului.

Creștinii ortodocși să țină luminile aprinse… și mai ales Lumina lui Hristos din minte și din inimă și să refuze să se alinieze imbecilizării globale și să intre în turma oarbă a noii “religii” antihristice.

,,Şi va grăi cuvinte de defăimare împotriva Celui Preaînalt si va supri pe Sfinţii Celui Preaînalt, si îşi va pune in gând să schimbe sărbătorile şi Legea’’ (Daniel 7, 25).

,,Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea?’’ (II Corinteni 6, 14).

(Texte preluate de pe portalul Ortodoxinfo)

Pr. Ioviţa Vasile

Lasă un comentariu

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă