A plecat Domnul Academician Dinu C. Giurescu

Hristos a înviat

Astazi a fost înmormântat Academicianul Dinu C. Giurascu, un om pe care-l ascultai cu plăcere de fiecare data când avea câte-o apariţie public. A plecat din viaţa aceasta pământească, având multe amărăciuni în suflet. Textul de mai jos, preluat de pe Ortodoxinfo, tocmai lucrul acesta îl relevă. Bunul Dumnezeu să-l  ierte.

„Partide extremiste? Nu le-aș numi așa, ci mai degrabă naționaliste. Este evident, la nivel intuitiv, europenii simt că amestecul nu e bun. Mă refer la amestecul de civilizații, de mentalități, de credință. Nu poți să fii obligat să primești cu brațele deschise ceea ce de fapt nu vrei să accepți. Acea cotă nesuferită pe care fiecare țară a fost obligată să o accepte este motivul pentru care oamenii au început să sprijine partidele naționaliste.

Gândiți-vă la noi, românii. Țara Românească și Moldova au fost sub dominație turcească timp de 500 de ani, dar, în acest răstimp, turcii nu au avut voie să aibă proprietăți, să ridice moschei. Domnitorii pe care i-am avut au simțit că în acest fel apără identitatea și românismul. Acum toate sunt invers. Îi chemăm la noi, le ridicăm moschei. Ceea ce nu au reușit în alte vremuri, reușesc acum.

Ba, mai mult decât atât, se dorește parcă ștergerea treptată a identităţii, a conştiinţei apartenenţei la naţiunea română. Și se vede asta și prin reformele din domeniul învățământului. Se vorbește de globalizare, dar constat că se dorește formarea  unui om al secolului XXI interesat de valori materiale şi pseudo-culturale, fără identitate naţională. Cu alte cuvinte, un pălmaş modern. Cu cât uiți mai repede trecutul care-ți aparține, cu atât ți se va șterge identitatea mai rapid. Cred și eu, ca Ilie Șerbănescu – deși el este mai rău decât mine atunci când spune că suntem un spațiu de la marginea lumii –, că am ajuns o colonie, că nu mai decidem noi pentru noi. Atitudinile oamenilor politici nu sunt încurajatoare pentru noi ca țară și constat că tendinţa merge spre slăbirea şi chiar destrămarea statului şi a naţiunii.

Am fost ales parlamentar. Am crezut că voi putea schimba câte ceva, am crezut că voi putea să fac. Nu se vrea. Ăsta este adevărul. Cu toate acestea, nu pot să nu mă întreb unde sunt cei din elita intelectuală? Apar unii pe la televizor, vorbesc, dar se clamează independenți și, de fapt, nici nu spun nimic, dar nici nu fac nimic să îndrepte situația. E trist. Industrie nu mai avem; sistem bancar, nu; pădurile, nu le mai protejăm; vindem pământul pentru că aşa a zis UE! Mie-mi vine rău când zic asta! Şi ce dacă a zis UE?! Ei pot să zică şi eu zic cum zic eu şi până la urmă vedem ce facem noi! Țara se conduce prin instituții de forță, ca DNA. Nu-i nimic normal în toate astea.” 

În timp ce-și expunea părerea despre ceea ce se întâmplă, figura istoricului se înnegura. Tristețea i se întipărise pe față. Să-ți iubești țara în zilele noastre este aproape o infracțiune…”

 

7 gânduri despre „A plecat Domnul Academician Dinu C. Giurescu”

      1. Hristos a inviat.
        Domnule Ovidiu,
        Respectuos va atrag atentia ca puneti laolalta termeni incompatibili, rezultand o exprimare deloc fericita. Ce vreau sa spun?
        1. Biserica, in general, este ,,stalpul si temelia adevarului” (I Timotei 3, 15). Fiind definita astfel de Sfintele Scripturi, Biserica nu poate fi nici mincinoasa, nici tradatoare.
        2. Biserica este intemeiere Dumnezeiasca: ,,…Dupa cum si Hristos a iubit Biserica, si S-a dat pe Sine pentru ea, ca s-o sfinteasca, curatind-o cu baia apei prin cuvant, si ca s-o infatiseze Siesi, Biserica slavita, neavand pata ori zbarcitura, ori altceva de acest fe, ci ca sa fie sfanta si fara prihana” (Efeseni 5, 25-27). Ca atare, sfintenia Bisericii n-are nimic comun cu tradarea.
        3. Hristos este Capul Bisericii, ceea ce e garantia, certitudinea suprema ca ea nu poate gresi. Este infailibila. Doamne fereste sa-L socotim pe Mantuitorul Hristos partas la tradare!
        4. Biserica este mama noastra, care niciodata nu ne-a tradat. Noi o tradam, de multe ori.
        Dumneavoastra poate ati vrut sa spuneti ca in Biserica Ortodoxa Rusa sunt tradatori. Asta e altceva. Tradatori sunt si la noi si in celelalte Sfinte Biserici. Si nu putini. Un tradator a fost si intre cei doisprezece Sfinti Apostoli, ceea ce nu ne da dreptul sa aruncam aceasta hula asupra tuturor.
        Sanatate sa va dea Dumnezeu. Iertati.

        Apreciat de 1 persoană

  1. Hristos a inviat!
    M-am referit la faptul ca bor.ru a fost aservita puterii comuniste prin serghianism.O intrebare :Preacucernice Parinte Vasile recunoasteti anatema data de Bor.ru din afara granitelor asupra ecumenismului ?
    Doamne ajuta !ovidiu pacatosul.

    Apreciază

    1. Biserica Ortodoxa Rusa s-a retras in catacombe, in vremea serghianismului. Aveau cate un preot sau episcop tainuit, stiut de putini oameni. Acestia, laolalta cu episcopii, preotii, monahii, mirenii intemnitati alcatuiau Biserica lui Hristos din Rusia. Poate ati citit ,,Sfintii din catacombele Rusiei. Intr-un Sinaxar foarte complet, pe care-l folosesc in mod curent, exista zi in care sunt pomeniti pana la 30 de Sfinti rusi din perioada bolsevica! Este impresionant.
      Da, recunosc cu mult drag acel document al Bisericii Ruse din exil. E un punct de sprijin in demersurile noastre impotriva colectiei de erezii, numite ecumenism. Doamne ajuta.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s