Supravietuirea noastra in vremurile antihristice

Sunt convins că niciun om de bună credinţă nu pune la îndoială faptul că pentru Biserica lui Hristos urmează vremuri de cumplită prigoană. Despre acestea a spus Fiul lui Dumnezeu: ,,Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi dacă nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa niciun trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile’’ (Matei 24, 21-22). Ceea ce este lăudabil, mulţi dintre fiii Bisericii noastre Ortodoxe sunt cuprinşi de neliniştea cea bună şi fac planuri de supravieţuire în vremea antihristului. Socotesc că ne este tuturor util să înţelegem cele ce urmează:

  1. Va fi cu neputinţă să trecem cu bine prin acea persecuţie sălbatică, bizuindu-ne exclusiv pe puterile noastre.
  2. Va fi cu neputinţă să fim biruiţi, dacă ne vom încredinţa milostivirii şi purtării de grijă a lui Dumnezeu. Amin.

 

Preot Ioviţa Vasile

Reclame

,,Drepturile” omului

Dumnezeu nu ne-a dat niciun drept. Ne-a dat privilegiile nepreţuite de a fi fii ai Săi, a-L iubi, a-I face voia şi de a lucra împreună spre desăvârşire. Din aceste privilegii decurge tot binele vieţii omului. Fiecărui om i-a dat Dumnezeu un loc şi un rost pe pământul acesta.

Statele dau oamenilor numeroase ,,drepturi’’. Aş enumera câteva dintre ele:

  • Dreptul de a suprima viaţa unui copil nevinovat, lipsit de apărare, prin avort. Nu este drept, e păcat strigător la cer, ce nu rămâne nepedepsit.
  • Dreptul la a-ţi alege orientarea sexuală. Nu este drept, este păcat care sfidează legile lui Dumnezeu şi bunul simţ. De-aici decurg toate păcatele sodomite şi spurcăciunile cu care se întinează cei care le comit.
  • Dreptul la schimbarea sexului. Nu este drept, deoarece lezează ordinea firească aşezată în lume de Dumnezeu.
  • Dreptul de aţi suprima viaţa prin eutanasie. Pentru medicul care comite acest act, este ucidere; pentru cel care cere să fie eutanasiat este sinucidere. Şi pe unul, şi pe celălalt îi va ajunge pedeapsa lui Dumnezeu.

Statele nu pot da drepturi şi nici ,,drepturi’’; ele trebuie să ţină legile lui Dumnezeu şi să le transpună în societate, spre binele oamenilor. Sfântul Nicolae Velimirovici costata cu amărăciune că oamenii scriu legile lor, nu legile lui Dumnezeu.

Respectăm legile civile, dar nu orbeşte. Cetăţenii unui stat sunt datori să se opună legilor silnice şi abuzive, care le lezează demnitatea şi privilegiile date de Dumnezeu. Exemple de legi silnice: cele care îi obligau pe creştini să jertfească zeilor diavoleşti, în vremea Imperiului roman; cele care ne obligă să ne vaccinăm copiii, primejduindu-le viaţa; cele prin care ni se atribuie cnp-urile, actele biometrice, care conţin simboluri şi mesaje diavoleşti ascunse, potrivnice Sfintei Credinţe Ortodoxe.

Ceea ce ne-a dat Dumnezeu, nimeni n-are ,,dreptul’’ să ne ia. Nimeni să nu se socotească a fi mai presus de Dumnezeu. Au vrut s-o facă îngerii neascultării, şi s-au făcut draci.

Sunt acestea câteva consideraţii, pe care le-am expus, gândindu-mă la vemurile antihristice care vor urma.

 

Preot Ioviţa Vasile

 

Porunca a noua bisericeasca

A noua poruncă bisericească: ,,Să nu facem nunţi şi ospeţe sau alte petreceri în timpul posturilor’’. În cursul unui an, Biserica Ortodoxă a rânduit mai multe Sărbători Sfinte, prilejuite de evenimente deosebite din viaţa pământească a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dar şi de vieţile Sfinţilor bineplăcuţi Lui. Unele din acestea sunt aducătoare de bucurii duhovniceşti, cum ar fi Naşterea şi Învierea Domnului; altele ne pricinuiesc întristare şi aici amintim evenimentele din săptămâna Sfintelor Patimi sau tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Acestea impun sobrietate şi decenţă sfântă din partea oamenilor. Cele patru Posturi mari din cursul anului bisericesc sunt perioade de timp în care credinciosul lasă deoparte nunţile şi orice fel de petrecere, înmulţeşte rugăciunea, fapta bună şi se hrăneşte cumpătat, de multe ori renunţând şi la hrana sărăcăcioasă. Toate zilele de post sunt genial rânduite de Biserică, şi aceia care le respectă ajung să culeagă roadele binecuvântate ale ostenelii lor. Porunca aceasta bisericească este riguros respectată de credincioşii Bisericii Ortodoxe, şi chiar şi de ne-ortodocşi. Calendarele noastre bisericeşti conţin datele necesare privind perioadele de timp când nunţile şi celelalte petreceri sunt, cu desăvârşire, excluse.

Când se iveşte necesitatea săvârşirii Tainei Sfântului Botez în timpul postului, aceasta nu este cu nimic împiedicată, însă se va renunţa la masa care urmează de obicei. Mulţi oameni au ziua de naştere în vremea postului. Biserica recomandă acestora să-şi sărbătorească ziua fără petrecere, participând la Sfânta Liturghie şi cerând preotului să aducă mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite. Din păcate, sunt destui pretinşi creştini care nu ţin seama de această cerinţă şi fac din ziua lor de naştere sau din ziua onomastică un prilej de mâncare şi băutură fără măsură, ignorând cu totul sfânta poruncă bisericească.

Sfinţenia Tainei Sfintei Cununii a fost întotdeauna apărată şi propovăduită de Biserică, fapt pentru care Nunta trebuie să aibă loc nu în zile de întristare, ci în cele de veselie. Cine se va apleca cu atenţie asupra rânduielilor bisericeşti şi le va respecta, va constata cât de bine sunt aşezate acestea şi cât folos duhovnicesc aduc ele. Dimpotrivă, cei care dispreţuiesc sau ignoră poruncile Bisericii îşi pricinuiesc multă vătămare sufletească.

Cinstite cititorule, am ţinut să-ţi scriu aceste bune rânduieli, care sunt date pentru binele nostru. În cei patruzeci de ani de preoţie, am constatat, nu de puţine ori, necazurile care pot veni într-o familie din pricina nesocotirii acestei porunci bisericeşti.

Preot Ioviţa Vasile

Porunca a opta bisericerasca

A opta poruncă bisericească: ,,Să nu înstrăinăm nici să folosim, în scopuri străine, lucrurile Bisericii sau averea acesteia’’. Porunca aceasta ne aduce aminte de nelegiuirea regelui Belşaţar, aşa cum ne este relatată de Sfântul Prooroc Daniel. Făcând un mare ospăţ cu dregătorii săi, Belşaţar, înfierbântat de vin, a poruncit să fie aduse vasele cele sfinte, de aur şi argint, pe care tatăl său le-a răpit din templu din Ierusalim. Acestea fuseseră folosite numai pentru slujbele săvârşite la templu, după cum Dumnezeu rânduise prin poruncile date lui Moise. Belşaţar însă a cutezat să bea vin din acele vase, laolaltă cu dregătorii şi concubinele sale, profanându-le şi preamărind dumnezeii lor, care erau demoni. N-a apucat să-şi ducă la capăt fapta necugetată, căci a văzut o mână care scria pe perete. Atunci şi-a dat seama de grozăvia faptei sale şi o spaimă cumplită l-a cuprins. A poruncit să fie aduşi prezicătorii şi tâlcuitorii de semne, însă niciunul nu i-a putut desluşi vedenia.

La urmă, a venit Sfântul Prooroc Daniel, cel înţelepţit de Dumnezeu. Acesta l-a mustrat pe rege: ,,Te-ai ridicat împotriva Stăpânului cerului şi ai adus vasele casei sale înaintea ta’’ (Daniel 5, 23). Cât despre scrierea acelei mâini, i-a citit cele scrise: ,,Mene, mene, techel ufarsin’’ ceea ce însemna că Dumnezeu a hotărât sfârşitul regelui şi al regatului său. Relatarea biblică se încheie cu deznodământul celor prezise: ,,Chiar în noaptea aceea a fost omorât Belşaţar, împărtul caldeilor’’.

            Toate vasele bisericeşti şi celelalte obiecte folosite la slujbele sfinte sunt sfinţite, şi din acel moment nu mai pot servi altui scop. Ele sunt păstrate cu grijă şi folosite după cuviinţă. Păcat mare ar săvârşi acela care ar îndrăzni să le întineze prin întrebuinţare necuviincioasă, cum a făcut şi Belşaţar. Sunt cunoscute în istoria Bisericii faptele necugetate ale iconoclaştilor, care batjocoreau sfintele icoane şi le scoteau din biserici. Dumnezeu nu i-a lăsat nepedepsiţi. Domnitorul A.C. Cuza a comis un abuz extraorinar când a răpit posesiunile Bisericii, prin secularizare. În vremea dictatorului comunist, regimul acestuia a adunat din biserici icoanele vechi, cărţile de valoare şi celelalte obiecte sfinte, sub pretext că sunt bunuri patrimoniale şi trebuie păstrate în siguranţă. Multora dintre acestea li s-a pierdut urma. Pentru aceasta şi multe altele, Dumnezeu l-a pedepsit să fie ucis chiar de tovarăşii săi, în Ziua Sfântă a Naşterii Domnului. Sunt numai câteva pilde care stau mărturie de ceea ce înseamnă călcarea acestei porunci.

Preot Ioviţa Vasile

 

Porunca a saptea bisericeasca

A şaptea poruncă bisericească ne spune: ,,Să nu citim cărţile ereticilor’’. Erezia este denaturarea unuia sau mai multor adevăruri de Credinţă, dăruite oamenilor prin Revelaţia Dumnezeiască. Erezia este păcat de gravitate extremă, îndreptat împotriva lui Dumnezeu Însuşi, dar şi a aproapelui. După cum mărturisea Ava Agaton în scrierile Patericului, erezia este despărţire de Dumnezeu. Pe cale de consecinţă, ereticii şi cei ce le urmează vor avea parte la judecată de osânda veşnică în împărăţia diavolului. Dumnezeu îngăduie, prin scrisul Sfântului Apostol Pavel, cel mult două încercări de a-l aduce pe eretic la Dreapta Credinţă  A scris Episcopului Tit al Cretei: ,,De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit’’ (Tit 3, 10-11).

Pe de altă parte, Sfânta Biserică Ortodoxă are încredinţare de la Însuşi Capul său, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, să păstreze întreaga Revelaţie Dumnezeiască nealterată, neschimbată, fără adaosuri sau omisiuni. Această învăţătură sănătoasă (I Timote 1, 10) este propovăduită oamenilor pentru a crede şi a vieţui drept în viaţa aceasta, făcându-se vrednici de împărăţia lui Dumnzeu. Este de la sine înţeles că Biserica Ortodoxă are ca grijă de căpetenie să-şi ferească credincioşii de rătăcirile ereticilor răspândite prin cărţile sau publicaţiile acestora, dar şi prin grai, ceea ce înseamnă că aceia care s-au luminat prin singurul Botez mântuitor, cel al Bisericii, sunt îndemnaţi să nu se vatăme sufleteşte, participând la adunările nelegiuite ale sectarilor eretici, dacă-mi este îngăduită o asemenea exprimare pleonastică.

Ereticii au o puternică susţinere financiară din partea vrăjmaşilor Domnului nostru Iisus Hristos şi ai Bisericii Sale. Aceştia au în mână banii şi aurul lumii pe care le folosesc cu intenţia diabolică de a distruge Dreapta Credinţă. Librăriile ţării, atâtea câte au mai rămas, sunt ticsite de cărţi eretice, pline de hulă la adresa Domnului Iisus Hristos, a Preacuratei Fecioare Maria, a Sfinţilor lui Dumnezeu, în vreme ce cărţile folositoare de suflet se tipăresc cu anevoie, în tiraje mici şi cu costuri ridicate.

Trăim în timpurile despre care Sfântul Apostol Pavel scria Episcopului Timotei al Efesului: ,,Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor îngrămădi învăţători după poftele lor, şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme. Tu fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de Evanghelist, slujba ta fă-o deplin!’’ (II Timotei 4, 3-5).

Cinstite cititorule, nădăjduiesc că după acest cuvânt lămuritor vei veghea încă şi mai mult să nu cazi în acest păcat, citind cărţile viclenilor eretici, şi vei îndemna şi pe alţii să se ferească de păcatul acesta.

Preot Ioviţa Vasile

 

Porunca a sasea bisericeasca

A şasea poruncă bisericească: ,,Să ţinem posturile pe care le-ar orândui Episcopul sau Mitropolitul locului, în vreme de primejdii, boli sau necazuri’’. Socotesc că ne este de folos să ne aducem aminte de misiunea Sfântului Prooroc Iona încredinţată de Dumnezeu. Acesta s-a dus în cetatea cea mare numită Ninive, cu următorul mesaj: ,,Patruzeci de zile mai sunt şi Ninive va fi distrusă!’’ (Iona 3, 4). Ameninţarea aceasta era din pricina multelor şi grelelor păcate săvârşite de niniviteni. Când au auzit proorocia lui Dumnezeu, ninivitenii ,,au crezut în Dumnezeu, au ţinut post şi s-au îmbrăcat cu sac, de la cei mai mari şi până la cei mai mici. A ajuns vestea până la regele Ninivei. Acesta s-a sculat de pe tronul său, s-a lepădat de veşmântul lui cel scump, s-a acoperit cu sac şi s-a culcat în cenuşă’’ (Iona 3, 5-6). A trimis apoi mesageri să vestească tuturor să postească şi să se întoarcă de la căile lor cele rele, pentru a ţine în loc iuţimea mâniei lui Dumnezeu. ,,Atunci Dumnezeu a văzut faptele lor cele de pocăinţă, că s-au întors de la căile lor cele rele. Şi I-a părut rău Domnului de prezicerile de rău pe care le făcuse, şi nu le-a împlinit’’ (Iona 3, 10). În acel fel pocăinţa sinceră a ninivitenilor a oprit pedeapsa lui Dumnezeu.

În mod similar, Episcopul unei eparhii poate rândui post în vreme de boli grave, secetă, foamete, inundaţii, ninsori sau ploi peste măsură, ori altfel de nenorociri. Cartea de Învăţătură a Bisericii noastre spune că aceasta este un drept şi o datorie a Episcopilor. Credincioşii au datoria de a-şi asculta păstorul,  a posti şi a se ruga la vremea şi în felul rânduit de acesta. Modalitatea de a face cunoscută hotărârea Episcopului este cuvântul preoţilor în biserică.

În ultimii cincizeci de ani, România a fost lovită de mai multe pedepse trimise de Dumnezeu. Ne aducem aminte de mai mulţi ani cu inundaţii  diferite părţi ale ţării, de cutremurul din 1977, de ninsorile abundente din ianuarie 2012, care au paralizat sudul ţării şi au provocat moartea mai multor zeci de oameni, de revoluţia criminală din 1989, când peste o mie de oameni au fost sacrificaţi de nişte demenţi. Nicicând n-am auzit ca măcar o dată, vreunul din episcopii noştri, să fi poruncit vreme de post şi de pocăinţă pentru credincioşii săi. Accentuez faptul că aceste posturi au caracter excepţional şi sunt singurele îngăduite, în afara celor rânduite, în mod tradiţional, de Biserică.

Preot Ioviţa Vasile

 

 

Porunca a cincea bisericeasca

A cincea poruncă bisericească ne spune ,,să ne rugăm pentru ocârmuitorii noştri’’, adică pentru şeful statului şi ceilalţi din dregătorii înalte, care trebuie să aibă ca grijă de căpetenie binele acelora care alcătuiesc poporul. Au fost vremuri când popoare sau imperii erau cârmuite de regi sau împăraţi binecredincioşi şi atunci relaţiile dintre stat şi Biserică erau cele fireşti. Cu bună îndreptăţire a rânduit Sfânta Biserică să fie pomeniţi mai-marii popoarelor respective la Sfintele Slujbe. Sfântul Vasile cel Mare a aşezat în cuprinsul Sfintei Liturghii alcătuite de el şi această cerere: ,,Pomeneşte, Doamne, pe cârmuitorii pe care i-ai îndreptăţit să stăpânească pe pământ; încununează-i pe dânşii cu arma adevărului, cu arma bunăvoinţei; veghează asupra capului lor în ziua de război… pune în inimile lor gânduri bune pentru Biserica Ta şi pentru tot poporul Tău, ca întru liniştea lor, viaţă paşnică şi netulburată să vieţuim’’.

            Care este calea de urmat atunci când ocârmuitorii sunt necredincioşi sau rău-credincioşi şi sunt în vrăjmăşie cu Sfânta Biserică, cu poporul peste care domnesc? Răspunsul poate fi dat analizând succint relaţia dintre statul ateu comunist şi Biserica Ortodoxă Română. Şi atunci mai-marii ţării erau pomeniţi cu o formulă stabilită de Sinodul Bisericii: ,,Pentru conducătorii Republicii Socialiste România, Domnului să ne rugăm’’. Dacă vreun preot ar fi îndrăznit să omită această pomenire, stârnea imediat suspiciuni şi era chemat la ordine nu  de autorităţile comuniste, ci de protopopul locului, punându-i-se în vedere să se conformeze. Scriu aceasta în deplină cunoştinţă de cauză, deoarece am trecut printr-o asemenea experienţă. Comuniştii ţineau să fie pomeniţi nu din credinţă, căci le lipsea cu desăvârşire. Ei voiau să fie legitimaţi şi prin aceste pomeniri, deoarece se aflau într-o criză de legitimitate fără ieşire. Voiau adică să demonstreze că sunt susţinuţi şi de Biserică, ceea ce, evident, nu era adevărat. De altfel, această pretenţie silnică nu le-a adus nici un folos. Ce i-a folosit dictatorului demolator de biserici, Nicolae Ceauşescu, că a fost pomenit în biserici, când a avut un sfârşit jalnic, venit tocmai din partea tovarăşilor săi?

Astăzi avem o formulă de pomenire stabilită tot de Sinodul Bisericii noastre în care sunt cuprinşi şi mai-marii oraşelor şi ai satelor precum şi iubitoarea de Hristos oaste, aproape inexistentă. Actualii conducători sunt în luptă cu propriul popor şi aversiunea oamenilor faţă de ei e atât de mare, încât doresc ca măcar în sfânta biserică să nu audă de ei.

Preot Ioviţa Vasile