Supravietuirea noastra in vremurile antihristice

Sunt convins că niciun om de bună credinţă nu pune la îndoială faptul că pentru Biserica lui Hristos urmează vremuri de cumplită prigoană. Despre acestea a spus Fiul lui Dumnezeu: ,,Căci va fi atunci strâmtorare mare, cum n-a fost de la începutul lumii până acum şi nici nu va mai fi. Şi dacă nu s-ar fi scurtat acele zile, n-ar mai scăpa niciun trup, dar pentru cei aleşi se vor scurta acele zile’’ (Matei 24, 21-22). Ceea ce este lăudabil, mulţi dintre fiii Bisericii noastre Ortodoxe sunt cuprinşi de neliniştea cea bună şi fac planuri de supravieţuire în vremea antihristului. Socotesc că ne este tuturor util să înţelegem cele ce urmează:

  1. Va fi cu neputinţă să trecem cu bine prin acea persecuţie sălbatică, bizuindu-ne exclusiv pe puterile noastre.
  2. Va fi cu neputinţă să fim biruiţi, dacă ne vom încredinţa milostivirii şi purtării de grijă a lui Dumnezeu. Amin.

 

Preot Ioviţa Vasile

,,Drepturile” omului

Dumnezeu nu ne-a dat niciun drept. Ne-a dat privilegiile nepreţuite de a fi fii ai Săi, a-L iubi, a-I face voia şi de a lucra împreună spre desăvârşire. Din aceste privilegii decurge tot binele vieţii omului. Fiecărui om i-a dat Dumnezeu un loc şi un rost pe pământul acesta.

Statele dau oamenilor numeroase ,,drepturi’’. Aş enumera câteva dintre ele:

  • Dreptul de a suprima viaţa unui copil nevinovat, lipsit de apărare, prin avort. Nu este drept, e păcat strigător la cer, ce nu rămâne nepedepsit.
  • Dreptul la a-ţi alege orientarea sexuală. Nu este drept, este păcat care sfidează legile lui Dumnezeu şi bunul simţ. De-aici decurg toate păcatele sodomite şi spurcăciunile cu care se întinează cei care le comit.
  • Dreptul la schimbarea sexului. Nu este drept, deoarece lezează ordinea firească aşezată în lume de Dumnezeu.
  • Dreptul de aţi suprima viaţa prin eutanasie. Pentru medicul care comite acest act, este ucidere; pentru cel care cere să fie eutanasiat este sinucidere. Şi pe unul, şi pe celălalt îi va ajunge pedeapsa lui Dumnezeu.

Statele nu pot da drepturi şi nici ,,drepturi’’; ele trebuie să ţină legile lui Dumnezeu şi să le transpună în societate, spre binele oamenilor. Sfântul Nicolae Velimirovici costata cu amărăciune că oamenii scriu legile lor, nu legile lui Dumnezeu.

Respectăm legile civile, dar nu orbeşte. Cetăţenii unui stat sunt datori să se opună legilor silnice şi abuzive, care le lezează demnitatea şi privilegiile date de Dumnezeu. Exemple de legi silnice: cele care îi obligau pe creştini să jertfească zeilor diavoleşti, în vremea Imperiului roman; cele care ne obligă să ne vaccinăm copiii, primejduindu-le viaţa; cele prin care ni se atribuie cnp-urile, actele biometrice, care conţin simboluri şi mesaje diavoleşti ascunse, potrivnice Sfintei Credinţe Ortodoxe.

Ceea ce ne-a dat Dumnezeu, nimeni n-are ,,dreptul’’ să ne ia. Nimeni să nu se socotească a fi mai presus de Dumnezeu. Au vrut s-o facă îngerii neascultării, şi s-au făcut draci.

Sunt acestea câteva consideraţii, pe care le-am expus, gândindu-mă la vemurile antihristice care vor urma.

 

Preot Ioviţa Vasile

 

Porunca a noua bisericeasca

A noua poruncă bisericească: ,,Să nu facem nunţi şi ospeţe sau alte petreceri în timpul posturilor’’. În cursul unui an, Biserica Ortodoxă a rânduit mai multe Sărbători Sfinte, prilejuite de evenimente deosebite din viaţa pământească a Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dar şi de vieţile Sfinţilor bineplăcuţi Lui. Unele din acestea sunt aducătoare de bucurii duhovniceşti, cum ar fi Naşterea şi Învierea Domnului; altele ne pricinuiesc întristare şi aici amintim evenimentele din săptămâna Sfintelor Patimi sau tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul. Acestea impun sobrietate şi decenţă sfântă din partea oamenilor. Cele patru Posturi mari din cursul anului bisericesc sunt perioade de timp în care credinciosul lasă deoparte nunţile şi orice fel de petrecere, înmulţeşte rugăciunea, fapta bună şi se hrăneşte cumpătat, de multe ori renunţând şi la hrana sărăcăcioasă. Toate zilele de post sunt genial rânduite de Biserică, şi aceia care le respectă ajung să culeagă roadele binecuvântate ale ostenelii lor. Porunca aceasta bisericească este riguros respectată de credincioşii Bisericii Ortodoxe, şi chiar şi de ne-ortodocşi. Calendarele noastre bisericeşti conţin datele necesare privind perioadele de timp când nunţile şi celelalte petreceri sunt, cu desăvârşire, excluse.

Când se iveşte necesitatea săvârşirii Tainei Sfântului Botez în timpul postului, aceasta nu este cu nimic împiedicată, însă se va renunţa la masa care urmează de obicei. Mulţi oameni au ziua de naştere în vremea postului. Biserica recomandă acestora să-şi sărbătorească ziua fără petrecere, participând la Sfânta Liturghie şi cerând preotului să aducă mulţumire lui Dumnezeu pentru binefacerile primite. Din păcate, sunt destui pretinşi creştini care nu ţin seama de această cerinţă şi fac din ziua lor de naştere sau din ziua onomastică un prilej de mâncare şi băutură fără măsură, ignorând cu totul sfânta poruncă bisericească.

Sfinţenia Tainei Sfintei Cununii a fost întotdeauna apărată şi propovăduită de Biserică, fapt pentru care Nunta trebuie să aibă loc nu în zile de întristare, ci în cele de veselie. Cine se va apleca cu atenţie asupra rânduielilor bisericeşti şi le va respecta, va constata cât de bine sunt aşezate acestea şi cât folos duhovnicesc aduc ele. Dimpotrivă, cei care dispreţuiesc sau ignoră poruncile Bisericii îşi pricinuiesc multă vătămare sufletească.

Cinstite cititorule, am ţinut să-ţi scriu aceste bune rânduieli, care sunt date pentru binele nostru. În cei patruzeci de ani de preoţie, am constatat, nu de puţine ori, necazurile care pot veni într-o familie din pricina nesocotirii acestei porunci bisericeşti.

Preot Ioviţa Vasile

Porunca a opta bisericerasca

A opta poruncă bisericească: ,,Să nu înstrăinăm nici să folosim, în scopuri străine, lucrurile Bisericii sau averea acesteia’’. Porunca aceasta ne aduce aminte de nelegiuirea regelui Belşaţar, aşa cum ne este relatată de Sfântul Prooroc Daniel. Făcând un mare ospăţ cu dregătorii săi, Belşaţar, înfierbântat de vin, a poruncit să fie aduse vasele cele sfinte, de aur şi argint, pe care tatăl său le-a răpit din templu din Ierusalim. Acestea fuseseră folosite numai pentru slujbele săvârşite la templu, după cum Dumnezeu rânduise prin poruncile date lui Moise. Belşaţar însă a cutezat să bea vin din acele vase, laolaltă cu dregătorii şi concubinele sale, profanându-le şi preamărind dumnezeii lor, care erau demoni. N-a apucat să-şi ducă la capăt fapta necugetată, căci a văzut o mână care scria pe perete. Atunci şi-a dat seama de grozăvia faptei sale şi o spaimă cumplită l-a cuprins. A poruncit să fie aduşi prezicătorii şi tâlcuitorii de semne, însă niciunul nu i-a putut desluşi vedenia.

La urmă, a venit Sfântul Prooroc Daniel, cel înţelepţit de Dumnezeu. Acesta l-a mustrat pe rege: ,,Te-ai ridicat împotriva Stăpânului cerului şi ai adus vasele casei sale înaintea ta’’ (Daniel 5, 23). Cât despre scrierea acelei mâini, i-a citit cele scrise: ,,Mene, mene, techel ufarsin’’ ceea ce însemna că Dumnezeu a hotărât sfârşitul regelui şi al regatului său. Relatarea biblică se încheie cu deznodământul celor prezise: ,,Chiar în noaptea aceea a fost omorât Belşaţar, împărtul caldeilor’’.

            Toate vasele bisericeşti şi celelalte obiecte folosite la slujbele sfinte sunt sfinţite, şi din acel moment nu mai pot servi altui scop. Ele sunt păstrate cu grijă şi folosite după cuviinţă. Păcat mare ar săvârşi acela care ar îndrăzni să le întineze prin întrebuinţare necuviincioasă, cum a făcut şi Belşaţar. Sunt cunoscute în istoria Bisericii faptele necugetate ale iconoclaştilor, care batjocoreau sfintele icoane şi le scoteau din biserici. Dumnezeu nu i-a lăsat nepedepsiţi. Domnitorul A.C. Cuza a comis un abuz extraorinar când a răpit posesiunile Bisericii, prin secularizare. În vremea dictatorului comunist, regimul acestuia a adunat din biserici icoanele vechi, cărţile de valoare şi celelalte obiecte sfinte, sub pretext că sunt bunuri patrimoniale şi trebuie păstrate în siguranţă. Multora dintre acestea li s-a pierdut urma. Pentru aceasta şi multe altele, Dumnezeu l-a pedepsit să fie ucis chiar de tovarăşii săi, în Ziua Sfântă a Naşterii Domnului. Sunt numai câteva pilde care stau mărturie de ceea ce înseamnă călcarea acestei porunci.

Preot Ioviţa Vasile

 

Porunca a saptea bisericeasca

A şaptea poruncă bisericească ne spune: ,,Să nu citim cărţile ereticilor’’. Erezia este denaturarea unuia sau mai multor adevăruri de Credinţă, dăruite oamenilor prin Revelaţia Dumnezeiască. Erezia este păcat de gravitate extremă, îndreptat împotriva lui Dumnezeu Însuşi, dar şi a aproapelui. După cum mărturisea Ava Agaton în scrierile Patericului, erezia este despărţire de Dumnezeu. Pe cale de consecinţă, ereticii şi cei ce le urmează vor avea parte la judecată de osânda veşnică în împărăţia diavolului. Dumnezeu îngăduie, prin scrisul Sfântului Apostol Pavel, cel mult două încercări de a-l aduce pe eretic la Dreapta Credinţă  A scris Episcopului Tit al Cretei: ,,De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit’’ (Tit 3, 10-11).

Pe de altă parte, Sfânta Biserică Ortodoxă are încredinţare de la Însuşi Capul său, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, să păstreze întreaga Revelaţie Dumnezeiască nealterată, neschimbată, fără adaosuri sau omisiuni. Această învăţătură sănătoasă (I Timote 1, 10) este propovăduită oamenilor pentru a crede şi a vieţui drept în viaţa aceasta, făcându-se vrednici de împărăţia lui Dumnzeu. Este de la sine înţeles că Biserica Ortodoxă are ca grijă de căpetenie să-şi ferească credincioşii de rătăcirile ereticilor răspândite prin cărţile sau publicaţiile acestora, dar şi prin grai, ceea ce înseamnă că aceia care s-au luminat prin singurul Botez mântuitor, cel al Bisericii, sunt îndemnaţi să nu se vatăme sufleteşte, participând la adunările nelegiuite ale sectarilor eretici, dacă-mi este îngăduită o asemenea exprimare pleonastică.

Ereticii au o puternică susţinere financiară din partea vrăjmaşilor Domnului nostru Iisus Hristos şi ai Bisericii Sale. Aceştia au în mână banii şi aurul lumii pe care le folosesc cu intenţia diabolică de a distruge Dreapta Credinţă. Librăriile ţării, atâtea câte au mai rămas, sunt ticsite de cărţi eretice, pline de hulă la adresa Domnului Iisus Hristos, a Preacuratei Fecioare Maria, a Sfinţilor lui Dumnezeu, în vreme ce cărţile folositoare de suflet se tipăresc cu anevoie, în tiraje mici şi cu costuri ridicate.

Trăim în timpurile despre care Sfântul Apostol Pavel scria Episcopului Timotei al Efesului: ,,Căci va veni o vreme când nu vor mai suferi învăţătura sănătoasă, ci dornici să-şi desfăteze auzul – îşi vor îngrămădi învăţători după poftele lor, şi îşi vor întoarce auzul de la adevăr şi se vor abate către basme. Tu fii treaz în toate, suferă răul, fă lucru de Evanghelist, slujba ta fă-o deplin!’’ (II Timotei 4, 3-5).

Cinstite cititorule, nădăjduiesc că după acest cuvânt lămuritor vei veghea încă şi mai mult să nu cazi în acest păcat, citind cărţile viclenilor eretici, şi vei îndemna şi pe alţii să se ferească de păcatul acesta.

Preot Ioviţa Vasile

 

Porunca a sasea bisericeasca

A şasea poruncă bisericească: ,,Să ţinem posturile pe care le-ar orândui Episcopul sau Mitropolitul locului, în vreme de primejdii, boli sau necazuri’’. Socotesc că ne este de folos să ne aducem aminte de misiunea Sfântului Prooroc Iona încredinţată de Dumnezeu. Acesta s-a dus în cetatea cea mare numită Ninive, cu următorul mesaj: ,,Patruzeci de zile mai sunt şi Ninive va fi distrusă!’’ (Iona 3, 4). Ameninţarea aceasta era din pricina multelor şi grelelor păcate săvârşite de niniviteni. Când au auzit proorocia lui Dumnezeu, ninivitenii ,,au crezut în Dumnezeu, au ţinut post şi s-au îmbrăcat cu sac, de la cei mai mari şi până la cei mai mici. A ajuns vestea până la regele Ninivei. Acesta s-a sculat de pe tronul său, s-a lepădat de veşmântul lui cel scump, s-a acoperit cu sac şi s-a culcat în cenuşă’’ (Iona 3, 5-6). A trimis apoi mesageri să vestească tuturor să postească şi să se întoarcă de la căile lor cele rele, pentru a ţine în loc iuţimea mâniei lui Dumnezeu. ,,Atunci Dumnezeu a văzut faptele lor cele de pocăinţă, că s-au întors de la căile lor cele rele. Şi I-a părut rău Domnului de prezicerile de rău pe care le făcuse, şi nu le-a împlinit’’ (Iona 3, 10). În acel fel pocăinţa sinceră a ninivitenilor a oprit pedeapsa lui Dumnezeu.

În mod similar, Episcopul unei eparhii poate rândui post în vreme de boli grave, secetă, foamete, inundaţii, ninsori sau ploi peste măsură, ori altfel de nenorociri. Cartea de Învăţătură a Bisericii noastre spune că aceasta este un drept şi o datorie a Episcopilor. Credincioşii au datoria de a-şi asculta păstorul,  a posti şi a se ruga la vremea şi în felul rânduit de acesta. Modalitatea de a face cunoscută hotărârea Episcopului este cuvântul preoţilor în biserică.

În ultimii cincizeci de ani, România a fost lovită de mai multe pedepse trimise de Dumnezeu. Ne aducem aminte de mai mulţi ani cu inundaţii  diferite părţi ale ţării, de cutremurul din 1977, de ninsorile abundente din ianuarie 2012, care au paralizat sudul ţării şi au provocat moartea mai multor zeci de oameni, de revoluţia criminală din 1989, când peste o mie de oameni au fost sacrificaţi de nişte demenţi. Nicicând n-am auzit ca măcar o dată, vreunul din episcopii noştri, să fi poruncit vreme de post şi de pocăinţă pentru credincioşii săi. Accentuez faptul că aceste posturi au caracter excepţional şi sunt singurele îngăduite, în afara celor rânduite, în mod tradiţional, de Biserică.

Preot Ioviţa Vasile

 

 

Porunca a cincea bisericeasca

A cincea poruncă bisericească ne spune ,,să ne rugăm pentru ocârmuitorii noştri’’, adică pentru şeful statului şi ceilalţi din dregătorii înalte, care trebuie să aibă ca grijă de căpetenie binele acelora care alcătuiesc poporul. Au fost vremuri când popoare sau imperii erau cârmuite de regi sau împăraţi binecredincioşi şi atunci relaţiile dintre stat şi Biserică erau cele fireşti. Cu bună îndreptăţire a rânduit Sfânta Biserică să fie pomeniţi mai-marii popoarelor respective la Sfintele Slujbe. Sfântul Vasile cel Mare a aşezat în cuprinsul Sfintei Liturghii alcătuite de el şi această cerere: ,,Pomeneşte, Doamne, pe cârmuitorii pe care i-ai îndreptăţit să stăpânească pe pământ; încununează-i pe dânşii cu arma adevărului, cu arma bunăvoinţei; veghează asupra capului lor în ziua de război… pune în inimile lor gânduri bune pentru Biserica Ta şi pentru tot poporul Tău, ca întru liniştea lor, viaţă paşnică şi netulburată să vieţuim’’.

            Care este calea de urmat atunci când ocârmuitorii sunt necredincioşi sau rău-credincioşi şi sunt în vrăjmăşie cu Sfânta Biserică, cu poporul peste care domnesc? Răspunsul poate fi dat analizând succint relaţia dintre statul ateu comunist şi Biserica Ortodoxă Română. Şi atunci mai-marii ţării erau pomeniţi cu o formulă stabilită de Sinodul Bisericii: ,,Pentru conducătorii Republicii Socialiste România, Domnului să ne rugăm’’. Dacă vreun preot ar fi îndrăznit să omită această pomenire, stârnea imediat suspiciuni şi era chemat la ordine nu  de autorităţile comuniste, ci de protopopul locului, punându-i-se în vedere să se conformeze. Scriu aceasta în deplină cunoştinţă de cauză, deoarece am trecut printr-o asemenea experienţă. Comuniştii ţineau să fie pomeniţi nu din credinţă, căci le lipsea cu desăvârşire. Ei voiau să fie legitimaţi şi prin aceste pomeniri, deoarece se aflau într-o criză de legitimitate fără ieşire. Voiau adică să demonstreze că sunt susţinuţi şi de Biserică, ceea ce, evident, nu era adevărat. De altfel, această pretenţie silnică nu le-a adus nici un folos. Ce i-a folosit dictatorului demolator de biserici, Nicolae Ceauşescu, că a fost pomenit în biserici, când a avut un sfârşit jalnic, venit tocmai din partea tovarăşilor săi?

Astăzi avem o formulă de pomenire stabilită tot de Sinodul Bisericii noastre în care sunt cuprinşi şi mai-marii oraşelor şi ai satelor precum şi iubitoarea de Hristos oaste, aproape inexistentă. Actualii conducători sunt în luptă cu propriul popor şi aversiunea oamenilor faţă de ei e atât de mare, încât doresc ca măcar în sfânta biserică să nu audă de ei.

Preot Ioviţa Vasile

 

Porunca a patra bisericeasca

 

A patra poruncă bisericească: ,,Să ne spovedim şi să ne cuminecăm în fiecare an’’. Când un prunc este botezat, i se iartă păcatul strămoşesc pe care-l moştenim toţi. Dacă cel care se botează este matur, i se iartă şi păcatele personale săvârşite până atunci, încât putem spune că acesta iese absolut curat de păcate din apa Botezului. Dumnezeu cunoaşte prea bine firea omenească aplecată spre păcat şi vede că fiecare dintre noi săvârşim păcate ulterioare Botezului, de aceea a lăsat Sfânta Taină a Spovedaniei ca mijloc de a ne curăţa de murdăria acestor păcate, în tot cursul vieţii. Spovedania înseamnă pocăinţă. Dicţionarul limbii române defineşte verbul a (se) pocăi în trei feluri: a) a-şi mărturisi păcatele săvârşite, a se căi şi a căuta să obţină iertare prin post şi rugăciune; b) a manifesta părere de rău, a avea remuşcări, a se căi pentru o faptă, o greşeală etc; c) a deveni adept al anumitor secte religioase creştine. Fără a fi o carte teologică, Dicţionarul defineşte corect pocăinţa în primele două cazuri. În al treielea caz, acesta defineşte falsa pocăinţă, aceea propovăduită de secte, care nu poate avea ca scop schimbarea vieţii omului, ci mai degrabă ruperea lui de Biserică şi înrolarea într-una din sectele pierzătoare de suflete. Fiecare din noi va avea suficient discernământ pentru a alege adevărata pocăinţă şi a evita falsa pocăinţă inspirată de diavolul.

Biserica ne învaţă să ne spovedim ori de câte ori ne simţim împovăraţi de păcate, dar neapărat în cele patru mari posturi ale anului. În caz de neputinţă, măcar o dată pe an. A lăsa să treacă un an sau mai mulţi fără a ne spovedi, este semn de slabă credinţă şi vieţuire bisericească şi înseamnă că dăm satisfacţie diavolului, care vrea să ne depărteze de orice lucrare bună.

Dacă preotul ne dă dezlegare, avem drumul deschis spre Sfânta Împărtăşanie, adică spre primirea Sfântului Trup şi a Scumpului Sânge ale Mântuitorului. ,,Cel ce mănâncă Trupul meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi. Trupul Meu este adevărata mâncare şi Sângele Meu, adevărata băutură. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu rămâne întru Mine şi Eu întru el’’ (Ioan 6, 54-56). Aceste cuvinte ale Mântuitorului ne arată darul incomensurabil, pe care-l primim sub chipul pâinii şi a vinului. Dacă toţi oamenii ar vrea să înţeleagă lucrul acesta, sunt convins că bisericile noastre ar fi neîncăpătoare şi faţa lumii acesteia s-ar schimba în scurt timp. Strădania noastră să se îndrepte, aşadar, spre a fi vrednici de acest dar Dumnezeiesc.

Preot Ioviţa Vasile

Porunca a treia bisericeasca

A treia poruncă bisericească ne îndeamnă ,,să cinstim feţele biserieşti’’. Slujitorii Sfintelor Altare sunt episcopii, preoţii şi diaconii care alcătuiesc cele trei trepte ale preoţiei. Misiunea încredinţată lor de Mântuitorul nostru Iisus Hristos stă în săvârşirea Sfintelor Slujbe, în propovăduirea adevărurilor veşnice şi mântuitoare descoperite de Dumnezeu şi în îndreptarea tuturor sufletelor spre împărăţia lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel a scris astfel Bisericii evreilor: ,,Căci orice arhiereu (preot), fiind luat dintre oameni, este pus pentru oameni, spre cele către Dumnezeu, ca să aducă jertfe pentru păcate; el poate să fie îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, de vreme ce şi el este cuprins de slăbiciune. Din această pricină dator este, precum pentru popor, aşa şi pentru sine să jertfească pentru păcate. Şi nimeni nu-şi ia cinstea aceasta, ci dacă este chemat de Dumnezeu, după cum şi Aaron’’ (Evrei 5, 1-4). Preotul este acela care primeşte la Sfânta Spovedanie pe cei credincioşi şi le dă dezlegare de păcate, hotărăşte cine este vrednic a primi Sfânta Împărtăşanie, îndeamnă pe oameni la dreaptă vieţuire, îi sfătuieşte în momentele de cumpănă, îi mângâie când sunt întristaţi, adică se face tuturor toate.

Scriind episcopului Timotei al Efesului, Sfântul Apostol Pavel stabileşte pentru slujitorii Sfintei Biserici: ,,Preoţii care-şi ţin bine dregătoria, să se învrednicească de îndioită cinste, mai ales cei care se ostenesc cu cuvântul şi cu învăţătura’’ (I Timotei 5, 17). Sfântul Apostol Petru are acest îndemn pentru credincioşi: ,,Tot aşa şi voi, fiilor duhovniceşti, supuneţi-vă preoţilor’’ (I Petru 5, 5). ,,Ascultaţi pe conducătorii voştri şi vă supuneţi lor, fiindcă ei priveghează pentru sufletele voastre, având să dea seamă de ele – ca să facă aceasta cu bucurie şi nu suspinând, lucru care n-ar fi spre folosul vostru’’ (Evrei 13, 17). Expresia ,,conducătorii voştri’’ se referă nu la cârmuitorii lumeşti, care n-au nicio grijă de sufletele oamenilor, ci la preoţii care se îngrijesc de sănătatea sufletească, dar şi de cea trupească a enoriaşilor.

Ştiind ceea ce Dumnezeu statorniceşte în Sfintele Scripturi privind cinstea cuvenită preoţilor, vrăjmaşii Bisericii din toate vremurile se ridică împotriva slujitorilor Sfintelor Altare cu tot felul de defăimări, cu campanii de presă mincinoase, cu calomnii, şi atunci când le stă în putinţă, cu trimiterea lor în închisori şi chiar cu primejdia morţii. Cele mai multe posturi de televiziune sunt aservite celor străini de neam şi de Credinţa noastră, aşa încât îşi îndreaptă toată nemernicia spre a discredita pe preoţii ortodocşi şi Sfânta noastră Biserică.

Preot Ioviţa Vasile

 

Porunca a doua bisericeasca

A doua poruncă bisericească: ,,Să ţinem toate posturile de peste an’’. Postirea este poruncă Dumnezeiască şi Sfânta Scriptură abundă de exemple privind datoria omului de a împlini, spre binele lui, această poruncă. Dacă Însuşi Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos a postit patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi (Matei 4, 2), datori suntem şi noi să ne îndeletnicim cu postul. Vorbim, aşadar, despre ţinerea posturilor ca despre o axiomă.

        Sfânta Biserică Ortodoxă a rânduit modul concret în care trebuie să postim noi. Aşa am ajuns să avem cele patru posturi mari de peste an:

  1. Postul Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos (15 noiembrie-24 decembrie)
  2. Postul Paştilor, cu durată fixă de 49 de zile, dar cu situare variabilă în cursul anului, în funcţie de data Sărbătorii Sfintei Învieri
  3. Postul Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel are durată variabilă în funcţie de data Paştilor. Ţine întotdeauna până în 29 iunie
  4. Postul Adormirii Maicii Domnului (1 – 14 august)

La aceste Posturi ale anului se adaugă zilele de miercuri şi vineri din decursul anului bisericesc, cu excepţia celor care au menţiunea ,,harţi’’. Postim miercuri pentru că este ziua săptămânii în care a fost vândut Mântuitorul; postim vineri pentru că este ziua săptămânii în care a murit, pe Cruce, Fiul lui Dumnezeu. La acestea se adaugă alte câteva zile de post: Ajunul Bobotezei – 5 ianuarie, Tăierea capului Sf. Ioan Botezătorul – 29 august şi Înălţarea Sfintei Cruci – 14 septembrie. Urmărind numai calendarele bisericeşti bine întocmite, vom şti cu exactitate rânduiala bună a tuturor perioadelor şi zilelor de post din cursul anului. Să fim cu luare-aminte, deoarece vrăjmaşii Sfintei Biserici, lupii îmbrăcaţi în piei de oaie, pun în circulaţie calendare în care strecoară deliberat multe greşeli, tocmai pentru a crea confuzii şi a-i înşela pe oameni.

Când simţim postul ca o povară şi suntem bântuiţi de gândul că este peste puterile noastre a posti, să ştim sigur că acestea sunt ispitele diavolului, care voieşte în tot chipul să ne împiedice de la împlinirea acestei porunci. Dacă nu suntem deprinşi cu postul, să cerem sfatul şi ajutorul de rugăciune al preotului nostru. ,,Postul este mijloc potrivit pentru înfrânarea poftelor rele, pentru biruirea ispitelor şi păcatelor, precum şi pentru stăruirea  în rugăciunea curată. Folosul postului este propăşirea în virtute’’ (Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă, Bucureşti, 1952, p. 409).

Preot Ioviţa Vasile

           

 

 

Corul hulitorilor trogloditi

Rândurile de faţă nu sunt pentru hulitorii de profesie, care şi-au însuşit câteva idei idioate, şi le clamează pe toate drumurile. Oricum, ei n-ar înţelege, şi chiar dacă le înţeleg, o ţin pe-a lor, şi nu-i chip să-i clinteşti din ce ştiu ei. Aşadar, mă adresez oamenilor de bună credinţă care nu se lasă purtaţi de pe valurile minciunii neruşinate.

Intâi, despre IPS Longhin, de grija căruia nu pot dormi hulitorii cu apucături de sconcşi. Aceştia răcnesc pe la răspântii precum că IPS Sa e în comuniune cu ereticii, pe care-i pomeneşte şi care l-au ridicat la rangul de Arhiepiscop. Mint, cum au minţit şi când au spus că-l pomeneşte pe Kiril al Rusiei. Li s-a demonstrat că nu-l pomeneşte, eu insumi m-am convins de aceasta, şi-atunci au schimbat registrul calomniei: îi pomeneşte pe Onufrie şi pe Meletie. Dar aceştia nu sunt eretici. N-au participat la sinodul tâlhăresc, nu i-a vădit nimeni de vreo erezie, sunt ierarhi canonici ortodocşi. Şi atunci cum să nu fie pomeniţi? Sfintele Canoane îngăduie întrerupere pomenirii numai atunci când ierarhul cade în erezie, or, în cazul de faţă nu poate fi vorba de aşa ceva. A, probabil au călcat în urmă de eretic şi s-au contaminat. Credeţi că IPS Longhin ar putea întrerupe pomenirea, doar ca să fie pe placul unora care-şi poartă creierele în călcâie? Doamne fereşte! Dacă noi am putea face măcar o miime din binele făptuit de IPS Longhin, ar însemna imens pentru mântuirea noastră. Ce deosebire există între cei care pun otravă în mâncare şi cei care aruncă vorbe otrăvite? Niciuna. Şi unii şi alţii au apucături criminale şi cu criminalii se vor socoti. Poporul lui Dumnezeu, Biserica, îl cunoaşte pe IPS Longhin, îl iubeşte şi se sileşte să ajungă la Bănceni de oriunde. Şi asta e important. Sconcşii să stea departe de Bănceni şi de tot ce este sfânt. Asta ca o măsură de prevenţie.

Despre IPS Ferafim al Pireului. Li s-a spus mocofanilor că îl pomeneşte pe Bartolomeu al Constantinopolului. Imediat s-au ridicat cu hule asupra arhiereului lui Hristos, cu neprefăcută mânie proletară, cu răutate mocnită. Pomeneşte un eretic!, clamau ,,trăitorii în credinţă’’. Au apărut înregistrările care vădeau minciunile băloase. Asemenea sectarilor, au sărit în celălat colţ al ariei calomniei: pomeneşte pe Ieronim şi pe ceilalţi semnatari din Creta! Nu, cinstiţi credincioşi ortodocşi, IPS Serafim pomeneşte pe arhiereii din Sinodul Greciei care nu s-au întinat cu ereziile cretane şi nici cu celelalte erezii ecumeniste. Restul e pleavă vânturată.

Spre final, se impun câteva întrebări. Nu le formulez eu, le-a rostit cu câteva mii de ani în urmă înţeleptul Solomon: ,,Înţelepciunea strigă pe uliţă şi în pieţe îşi ridică glasul său. Ea propovăduieşte pe la răspântiile zgomotoase, înaintea porţilor cetăţii îşi spune cuvântul: Până când, proştilor, veţi iubi prostia? Până când, nebunilor, veţi iubi nebunia? Şi voi, neştiutorilor, până când veţi urî ştiinţa?’’ (Plide 1, 20-22).

Nădăjduiesc ca de mâine să lăsăm sconcşii deoparte, să se împroaşte între ei, în rezervaţiile lor, iar noi să ne întoarcem la lucrurile cu adevărat duhovniceşti.

Hristos s-a înălţat!

Preot Ioviţa Vasile

Imperative Dumnezeiesti pentru vremurile noastre

Când cineva a comis o infractiune si merge în faţa unei instanţe pentru a fi judecat, nu e iertat dacă spune că n-a ştiut că prin fapta  sa a încălcat legea. Imediat i se va răspunde că a avut datoria să se informeze cu privire la legile ţării, odată ce acestea au fost publicate în Monitorul Oficial. Neştiinţa nu este o scuză, căci dacă toţi ar fi iertaţi pe motiv că n-au cunoscut legea, instanţele de judecată şi legile şi-ar pierde raţiunea de a fi.

Aşa şi noi, cinstite cititorule, avem datoria să cunoaştem temeinic Legile Dumnezeieşti, să trăim potrivit acestora, deoarece la înfricoşătoarea judecată nu ne va fi primit să spunem că din neştiinţă am săvârşit păcatele care ne vor apăsa. Dumnezeu înfierează prostia asumată, nebunia manifestă şi neştiinţa vinovată: ,, Până când, proştilor veţi iubi prostia? Până când, nebunilor veţi iubi nebunia? Şi voi, neştiutorilor, până când veţi urî ştiinţa” (Pildele lui Solomon 1, 22).

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a aşezat în paginile Sfintei Scripturi câteva avertismente, de care,  bine facem dacă ţinem seama.

  1. ,,Feriţi-vă de proorocii mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori’’ (Matei 7, 15).
  2. ,,Vedeţi să nu fiţi amăgiţi; căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, şi vremea s-a apropiat. Nu mergeţi după ei’’ (Luca 21, 8).
  3. ,,De omul eretic, după întâia şi a doua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit’’ (Tit 3, 10).
  4. ,,Ieşiţi din ea, Poporul Meu, ca să nu vă împărtăşiţi din păcatele ei şi să nu luaţi din pedepsele ei’’ (Apocalipsa 18, 4). Aici voi preciza că Poporul lui Dumnezeu e Sfânta Biserică Ortodoxă, pe care Dumnezeu o voieşte neîntinată de păcatele, fărădelegile, spurcăciunile şi urâciunile veacului acestuia antihristic.

Aşadar: ,,feriţi-vă”, ,,vedeţi să nu fiţi amăgiţi”, ,,nu mergeţi după ei”, ,,depărtaţi-vă”, ,,ieşiţi”, sunt îndemnurile Dumnezeieşti stringente ale vremurilor noastre.

Preot Ioviţa Vasile

De ce nu vom merge la sinaxa de la Satu Mare

,,Sinaxă’’ este un termen grecesc, adoptat de limba română, însemnând ,,împreună valori’’. Nu urmează de-aici că aceia care se reunesc într-o sinaxă s-ar considera a fi nişte valori. Înţelesul este acela că persoanele respective împărtăşesc aceleaşi valori. Ei bine, din ianuarie 2018 când a avut loc sinaxa de la Roman, nu mai avem ,,valori’’ comune cu cei care organizează acum reuniunea de la Satu Mare, de aceea nu vom da curs invitaţiei. Motivele le expun mai jos:

  1. Ştim cine organizează sinaxa din umbră. Ştim şi scopul, acela de a compromite demersurile sincere ale nepomenitorilor. O atare ,,inflaţie’’ de sinaxe cu sens deturnat se înscrie perfect în planurile vrajmaşilor din umbră ai Bisericii. Refuzăm să intrăm în acest plan murdar şi atragem atenţia ,,nepomenitorilor’’ de circumstanţă, care acceptă să le facă jocul: nu faceţi bine! Nu veţi ajunge bine. Opriţi-vă.
  2. Nu putem sta alături de oameni care, cu bună ştiinţă, au alunecat în schismă. Sinaxa din Serbia a fost, de fapt, o reuniune a schismaticilor.
  3. Nu putem intra sub acelaşi acoperamânt cu oameni care ponegresc ierarhi care luptă sincer şi deschis împotriva ecumenismului satanic, precum ÎPS Longhin de la Bănceni, ÎPS Serafim de Pireu sau Părintele Theodoros Zisis, în vreme ce ierarhii eretici nu sunt atinşi nici măcar cu o floare. De aceştia au uitat. Ce luptă antiecumenistă mai poate duce cineva care intră sub ascultarea şi jurisdicţia unui ierarh schismatic?
  4. Refuzăm să stăm la aceaşi masă cu diversionistul care a compromis ideea de sinaxă, a introdus în discuţie teme false şi a deturnat sensul iniţial sinaxelor. A cultivat ura, discordia, a ameninţat şi a proferat blesteme. Sinaxa de la Beiuş e mai mult decât elocventă, în acest sens.
  5. Nu vrem să ne facem părtaşi la faptele lui Sava Lavriotul, care a adus multă tulburare între credincioşii care s-au delimitat de ierarhii eretici. Încrederea şi simpatia de care a avut parte la început s-au risipit. Îl vom ruga politicos se dedice preocupările sale monahale.
  6. Nu dorim să ne însoţim cu trădarea şi impostura. De altfel, faptul că cei din grupul Sava-Rădeni, prezenţi în Serbia la Baraevo, n-au fost primiţi la slujire spune multe, şi cine vrea să înţeleagă, va pricepe motivele.

Credincioşii ne-au cerut în repetate rânduri sa căutăm o cale de înţelegere şi reconciliere. Am încercat să facem aceasta. N-a fost cu putinţă. Disensiunile s-au adâncit, în loc să dispară. Ni s-a cerut apoi să-i scoatem dintre noi pe cei care practică diversiunea. Nu i-am putut, în primul moment. Dumnezeu a rânduit să plece singuri. Acum ştim că dacă ne adunăm un număr restrâns de preoţi, nu vor exista trădători între noi. Nu ne-am constituit într-o grupare separată, pur şi simplu aceştia am rămas. Vrem să mergem mai departe cu aceleaşi gânduri bune cu care am început, fără resentimente şi animozităţi. Am învăţat şi din greşelile de până acum şi ne rămâne ca grijă de căpetenie să ne păzim de erezii şi schisme, căci am văzut cu câtă uşurinţă se poate cădea în ele. Avem cugetul împăcat, pentru că Dumnezeu ne-a ferit de asemenea păcate teribile.

Pentru că ducem lupta împreună, vă invit, iubiţi credincioşi, să vă feriţi de păcatele grele, numite erezii şi schisme, şi să nu participaţi la sinaxa de la Satu Mare. Cât va fi în puterea noastră, nu vom umbla în sfatul necredincioşilor, în calea păcătoşilor nu vom sta şi pe scaunul hulitorilor nu vom şedea (Psalmul 1, 1).

Preot Iovita Vasile

Cuvantul credinciosului mirean

HRISTOS A INVIAT!

29.Din gura voastră să nu iasă nici un cuvânt rău, ci numai ce este bun, spre zidirea cea de trebuinţă, ca să dea har celor ce ascultă.
30.Să nu întristaţi Duhul cel Sfânt al lui Dumnezeu, întru Care aţi fost pecetluiţi pentru ziua răscumpărării.
Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel(4;29-30)

Vai vouă celor ce astăzi râdeţi, că veţi plânge şi vă veţi tângui. (Lc. 6, 25)

O marturisire publica,la care subscriem cu imensa bucurie si credinciosie, laudand fara slava desarta, initiativa strajerilor Ortodoxiei romanesti,care reflecta cu prisosinta credinta nestramutata,in Sfanta Ortodoxie,in Pacea si Mila nesfarsita a Atotmilostivului Domn Iisus Hristos,cap si trup al Bisericii,in miscarea antiecumenista a Parintilor si cinului monahal,a mirenilor dreptcredinciosi ,care s-au ingradit de perfidul sinod din Creta,de perfidele documente pecetluite de sinodalii romani in frunte cu Presedintele acestui sinod BOR,tradatori ai valorilor neamului stramosesc,neclintiti adepti ai ciumei iudeo-masonice ecumeniste, aducatoare de moarte duhovniceasca,dezbinare si schisma.
Sunt aceeasi strajeri ai valorilor Ortodoxiei ,care nu au dezertat,nu au tradat principiile si idealurile consfintite la sinaxa de la Botosani,care nu s-au schimbat,orientandu-se dupa stele cazatoare,dupa soapte care mustesc in ele tradari,care conduc in secret poporul naiv si fara discernamant duhovnicesc catre schisma si iad.
Ramanem alaturi de Parintii duhovnicesti,in care ne-am pus toata increderea,in valorile marturisite,in spiritul Sfintilor Parinti,al Traditiei si Sfintelor Canoane de apreciatul teolog,al acestei miscari,dl.Mihai-Silviu Chirila.
Nu luam in considerare,barfele de prost gust,obrazniciile,ura incrancenata,teoriile pline de spini si maracini,ale celor care vor sa ascunda Lumina sub obroc,nascocind tenebroase principii ,care izoleaza dreptcredinciosii de restul comunitatilor ortodoxe din lume,pentru a fi bine controlati,manipulati,indoctrinati de catre stapanii din umbra.
Pseudo-sinaxa din Satu-Mare,va avea destul de multi observatori ai celor care au platit ,care au organizat cu pricepere si viclenie tactica acest pas al razboiului cel dintre noi.
Nu are rost sa ne hazardam,a afla ceea ce nu ne imbogateste cu nimic,sufletul,mintea si inima,si unde ,categoric ,va lipsi Duhul Sfant,Mangaietorul,caci cei care vor conduce din prezidiu ,s-au despartit de noi(greci sau romani) si de intreaga suflare ortodoxa a miscarii anti-ecumeniste,si nu sunt la inaltimea acelor Sfintiti Parinti ,de la Sinoadele Ecumenice,care dupa mult post si rugaciune,spuneau:”Parutu-s-a Duhului Sfant si noua”!
Poate pe multi ii indurereaza acest moment,dar fratii ,au avut suficient timp sa decida .Daca la atat se reduce discernamantul si credinta lor,fie!
Fiecare cuvant rostit ,fiecare gand va fi auzit de Domnul si Stapanul nostru,Dreptul Judecator,in fata caruia,fiecare va da seama la vremea potrivita.
Daca cei care se pretuiesc mai mult pe sine, decat Pacea si Iubirea aproapelui,vrajmas sa-ti fie,nu se afla pe calea imparateasca propovaduita de Cuviosul Serafim Rose,ale carui invataturi le citeaza dupa bunul plac.
Fratiile Vostre,poate gresesc,iertati,unde este calea Imparateasca pe care trebuie sa mergeti ,pe care o propovaduieste Cuviosul Serafim?
Trebuie sa ne rugam Domnului,sa le lumineze mintea,caci numai asa vom fi in Duhul lui Dumnezeu ,iar credinciosii sa ia aminte bine in putinul timp ramas,cand intreaga lume ortodoxa se pregateste de Marea Sarbatoare a Inaltarii Domnului.
Spune Sf.Varsanufie:„Când vorbeşti cu aproapele, socoteşte dacă vorbeşti cu el având smerenie, cumpătare şi seninătate, și atunci continuă discuţia; dacă însă lucrurile nu sunt astfel, păzește toate în gândul tău; dacă eşti tulburat, nu vorbi nimic, pentru că răul nu naşte binele. Rabdă însă până ce gândul tău se va linişti, şi atunci grăiește cu pace.”
La fel…”clevetirea plină de otravă a prietenilor, care răneşte mai mult chiar decât năpădirea vrăjmaşilor. Iar tratarea oamenilor cu uşurătate, glumele mărunte pline de batjocură față de slăbiciunile şi de lipsurile aproapelui pot să se transforme într-o permanentă batjocură a făpturii lui Dumnezeu. Îngâmfarea, lipsa dragostei şi a păcii față de oameni, necinstirea Creatorului şi îndrăzneala de a judeca pe alţii sunt un izvor al acelei stări a sufletului aflat în orbire duhovnicească (păcatul lui Ham).”(părintele Aleksandr Elceaninov)

Parintelui meu Duhovnic,tuturor Parintilor si fratilor ortodocsi,ramasi alaturi de noi,cat si tuturor celor care cu dragoste nefatarnica, cerceteaza acest minunat blog ortodox,le adresez urarea:
HRISTOS S-A INALTAT!AVVA PARINTE!

Gabriela Naghi

Iesirea din Babilonul antihristic

Cartea Apocalipsei, care părea imposibil de înţeles, ne dezvăluie ,,tainele’’ ei. Dumnezeu nu ne lasă în neştiinţă şi, cu trecerea timpului, face accesibile puterii noastre de înţelegere evenimentele şi semnificaţiile cuprinse în ea, în măsura în care ne sunt necesare pentru buna orânduire a vieţii noastre.

Vă invit să desluşim mesajul Dumnezeiesc cuprins în prima parte a capitolului 18 al Apocalipsei.

  1. ,,A căzut! A căzut Babilonul cel mare şi a ajuns locaş demonilor, închisoare tuturor duhurilor necurate, şi colivie tuturor păsărilor spurcate şi urâte’’ (vers 2). Cetatea Babilonului este sistemul mondial antihristic care se extinde peste toată faţa pământului prin împreună-lucrarea dintre oamenii puşi în slujba diavolului şi demonii cei întunecaţi.
  2. Căderea despre care pomeneşte Sfânta Carte e, de fapt, marea decădere în păcatele, silniciile, nedreptăţile, spurcăciunile, răutăţile, fărădelegile, nesimţirile vremii în care trăim.
  3. ,,Ieşiţi din ea, Poporul Meu, ca să nu vă împărtăşiţi de păcatele ei şi să nu luaţi din pedepsele ei. Fiindcă păcatele ei au ajuns până la cer şi Dumnezeu şi-a adus aminte de nedreptăţile ei’’ (vers. 4-5). Poporul lui Dumnezeu este Sfânta Biserică Ortodoxă, cea de la o margine a pământului până la cealaltă, singura păstrătoare a tezaurului Revelaţiei Dumnezeieşti, singura care ne poate duce la mântuire.

Îndemnul Dumnezeiesc pentru noi este acela de a lua cuvenita distanţă faţă de toate răutăţile lumii acesteia, ştiind bine că pasivitatea înseamnă complicitate, pedepsele fiind aceleaşi pentru făptuitori şi pentru complici. Delimitarea sau îngrădirea de episcopii trădători şi eretici este ieşire din cetatea blestemată şi spurcată a Babilonului. Celor care se amăgesc, afirmând că nu e încă vremea, le spunem: acum este vremea. Pe măsură ce înaintăm în timp, ieşirea din Babilon va fi din ce în ce mai dificilă.

Preot Ioviţa Vasile

 

 

 

Aritmetica ecumenist-cretana

Despre sinodul tâlhăresc din Creta s-a scris suficient de mult, pentru ca oricine să-şi faca o imagine asupra lui.

Socotesc că ar fi concludent ca acesta să fie privit şi prin prisma cifrelor seci. Aşadar: în întreaga lume se găsesc circa 800 de episcopi ortodocşi. La acest număr mă voi raporta, încercând să fac o analiză succintă a pseudo-sinodului cretan, legată strict de cifre statistice.

  • Total episcopi ortodocşi……………………………………………800 (100%)
  • Episcopi prezenţi în Creta…………………………………………160 (20%)
  • Episcopi semnatari ai documentelor…………………………127 (15,875%)
  • Episcopi care au refuzat semnarea documentelor………33 (  4,125%)
  • Episcopi cărora li s-a interzis participarea…………………640 (80%)

Procentul  episcopilor care au hotărât asupra documentelor eretice din Creta este, prin urmare, infim: sub 16%. Privite fie şi numai sub acest aspect, documentele sunt lipsite de legitimitate. De altfel, Bisericile Rusiei şi Bulgariei s-au pronunţat categoric împotriva  hotărârilor pseudo-sinodului cretan. Cu toate acestea, comandamentele venite din afara Bisericii cer imperativ ,,implementarea’’ în întreaga Biserică Ortodoxă a celor hotărâte în Creta.

Pentru o comparaţie lămuritoare, prezint mai jos prezenţa Sfinţilor Părinţi la cele şapte Sfinte Sinoade Ecumenice:

– Sinodul I Ecumenic………..318  Sfinţi Părinţi

– Sinodul II Ecumenic……….150  Sfinţi Părinţi

– Sinodul III Ecumenic……….198  Sfinţi Părinţi

– Sinodul IV Ecumenic…..…..630  Sfinţi Părinţi

– Sinodul V Ecumenic….….…165  Sfinţi Părinţi

– Sinodul VI Ecumenic……….174  Sfinţi Părinţi

– Sinodul VII Ecumenic……….367  Sfinţi Părinţi

Se cuvine a preciza faptul că la Sfintele Sinoade Ecumenice participarea a fost deschisă tuturor episcopilor, în vreme ce la pseudo-sinodul din Creta au participat doar cei selecţionaţi pe criteriul obedienţei. Cel mai bun selecţioner s-a dovedit a fi domnul Dan Ilie Ciobotea, delegaţia dânsului având o reuşită de 100 %.

Pr. Ioviţa Vasile

De omul eretic, dupa intaia si a doua mustrare, departeaza-te

 

Ereticii sunt oameni primejdioşi. Prin strâmbarea adevărurilor cuprinse în Revelaţia Dumnezeiască, ei se despart de Dumnezeu, aleargă pe căile pieirii şi atrag după ei şi alţi naivi. Din această pricină, Sfântul Apostol Pavel are un îndemn scurt, limpede şi categoric, prin care ne spune: ,,De omul eretic, după întâia şi a daua mustrare, depărtează-te, ştiind că unul ca acesta s-a abătut şi a căzut în păcat, fiind singur de sine osândit’’ (Tit 3, 10-11). Atât îngăduie Apostolul lui Hristos: două mustrări sau încercări de a-l aduce pe eretic la Dreapta Credinţă. Dacă eşuăm, nu ne mai este îngăduit să avem legături cu acesta. Sfintele Canoane ale Bisericii sunt la fel de intransigente, încât ereticii sunt anatemizaţi, iar dacă sunt clerici, caterisiţi.

Despre Sfântul Pahomie cel Mare cărţile bisericeşti ne istorisesc precum că au venit, într-un rând, la mănăstirea Sfântului nişte pustnici eretici, ,,care-şi acopereau veninul cel dinăuntru cu haine de păr’’. Gândul le era precum credinţa rătăcită, de aceea l-au ispitit pe Sfântul Pahomie: ,,De eşti cu adevărat om al lui Dumnezeu şi nădăjduieşti spre Dânsul că te va asculta pe tine, apoi să vii şi să treci cu noi râul cel de lângă mănăstire, cu picioarele pe deasupra apei, ca pe uscat, ca să cunoaştem toţi care din noi are mai multă îndrăzneală la Dumnezeu, tu ori noi?’’ Sfântul nu s-a supus acestei ispitiri şi le-a trimis vorbă de adâncă smerenie: ,,Cu îngăduinţa lui Dumnezeu, vor putea ereticii aceia să treacă râul ca pe uscat, fiindu-le în ajutor diavolul, cel ce i-a prins pe dânşii în laţul său, ca să li se întărească înşelăciunea ereticească; însă eu nu cer de la Dumnezeu o minune ca aceea, ca să umblu pe apă, pentru că ştiu că gândul acesta nu numai că nu este monahicesc, dar nici creştinesc. Iar voi duceţi-vă şi spuneţi-le lor că aşa zice smeritul Pahomie: ,,Nădăjduiesc spre Dumnezeu, iar nu spre lucrurile mele, deoarece, fiind om păcătos, nu voiesc a ispiti pe Domnul Dumnezeul meu. Sârguinţa mea este, nu ca să umblu pe ape, ci ca să-mi plâng totdeauna păcatele mele şi să caut ajutorul lui Dumnezeu ca, astfel, să pot trece fără vătămare ispitele vrăjmaşului. Unele ca acestea auzind ereticii, s-au dus ruşinaţi’’. Până la sfârşitul vieţii sale, Sfântul Pahomie poruncea fraţilor ,,să se păzească de eretici ca de o otravă vătămătoare de suflet şi aducătoare de moarte’’ (După Vieţile Sfinţilor pe mai, Ed Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 326-339).

          Aşa şi noi, cinstite cititorule, se cuvine să ne ferim de ereticii de orice fel, care vin la noi cu gânduri ascunse, ca nişte lupi îmbrăcaţi în piei de oaie. Să fim cu luare aminte şi-i vom descoperi. Sunt acoperiţi cu veşminte arhiereşti şi preoţeşti, sau cu straie călugăreşti.

Preot Ioviţa Vasile

 

 

Cunoasterea cea buna

Dumnezeu a descoperit oamenilor ceea ce le este necesar a cunoaşte pentru mântuire. A lăsat ca anumite lucruri să fie cunoscute de oamenii înşişi prin puterile cu care El i-a înzestrat. Oamenii sunt, prin excelenţă, fiinţe înclinate spre cât mai adâncă cunoaştere. Când tendinţa de cunoaştere a omului e îndreptată spre adevărurile mântuitoare, spre Dumnezeu Însuşi, aceasta este benefică şi dă sens vieţii. Există şi o cunoaştere pervertită, diabolică, cea a ştiinţei fără Dumnezeu. Ocultismul şi ezoterismul sunt căi de cunoaştere a lumii întunecate a demonilor şi cine străbate aceste căi se face slujitor al diavolului, adică vrăjmaş văzut al omului credincios. Teoria evoluţionistă a lui Darwin, cea care-L tăgăduieşte pe Dumnezeu drept Creator al omului şi al universului, este unul din multele exemple care arată cât de păgubitoare este acest gen de cunoaştere pentru sufletul omului. Sfântul Apostol Pavel îndemna pe Episcopul Timotei al Efesului, ne îndeamnă şi pe noi, să ne ferim de ,,vorbirile deşarte şi lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei mincinoase, pe care unii, mărturisind-o, au rătăcit de la Credinţă’’ (I Timotei 6, 20-21).

De cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu atârnă mântuirea omului, după cum Însuşi Mântuitorul lumii a spus: ,,Părinte a venit ceasul! Preaslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul să te preaslăvească. Precum I-ai dat stăpânire peste tot trupul, ca să dea viaţă veşnică tuturor acelora pe care Tu i-ai dat Lui. Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu Adevărat şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis’’ (Ioan 17, 1-3).

            Sfânta Credinţă Ortodoxă este singura cale de cunoaştere adevărată şi sigură. Întrebaţi orice om de ştiinţă şi vă va spune cele mai fanteziste lucruri despre viitorul şi sfârşitul veacului acestuia. Întrebaţi şi un budist sau un mahomedan şi veţi avea răspunsuri mincinoase. Credinţa Ortodoxă ne spune, în chip negreşelnic, despre toate evenimentele ce vor avea loc spre sfârşitul istoriei. De mii de ani istoria cea adevărată nu face altceva decât să confirme ceea ce Dumnezeu ne-a descoperit nouă în Sfânta Scriptură şi în Sfânta Tradiţie a Bisericii. Ştiinţa adevărată pătrunde în taina creaţiei şi se uimeşte de înţelepciunea cu care au fost aduse toate din nefiinţă la existenţă, încât exclamă asemenea psalmistului din vremurile străvechi: ,,Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta’’ (Psalmul 103, 25).

Preot Ioviţa Vasile

 

Protoprezbiter Theodoros Zisis: despre Episcopul Artemie si horepiscopii pe care i-a hirotonit

1. Acte anticanonice ale episcopului Artemie

După pseudosinodul din Creta un număr redus de clerici, monahi și laici, am trecut la îngrădirea prevăzută de sfintele canoane, adică la întreruperea comuniunii cu toți episcopii care au semnat actele „sinodului” sau care susțin deciziile acestuia. Din punct de vedere liturgic am manifestat întreruperea comuniunii cu episcopii locului prin întreruperea pomenirii numelui ierarhilor la sfintele slujbe.

Aproape toți cei care am trecut la îngrădire, printre care și părinți aghioriți, am declarat dintru început că nu vom provoca schismă trecând la grupări schismatice stiliste sau pomenind numele unui alt episcop, ci vom aștepta rezolvarea problemei pe cale sinodală, prin condamnarea ecumenismului și a pseudosinodului din Creta.

Din păcate există o deviere de la această linie fiindcă am fost informați că unii părinți din Sfântul Munte – din fericire foarte puțin la număr, care nu mai exprimă și nici nu reprezintă majoritatea părinților aghioriți care au trecut la îngrădire, se află în comuniune cu episcopul Artemie, care a fost persecutat și caterisit în mod nedrept și anticanonic de către Biserica Ortodoxă a Serbiei. Nu este prima dată în istoria Bisericii când mărturisitori și luptători pentru Ortodoxie sunt prigoniți pe nedrept și anticanonic. Mulți dintre sfinți au suportat persecutări, pe care însă le-au îndurat fără să provoace schisme și dezbinări, așteptând restabilirea lor în timp, care de multe ori, spre sporirea sfințeniei lor, nu s-a făcut pe pământ, ci în ceruri. Încredințarea că nu va provoca schismă a fost dată și de episcopul Artemie anterior caterisirii sale, spunând textual următoarele: „Prigonitorii mei pot să mă lipsească de scaunul episcopal, până și de treapta episcopală… pot să facă și multe alte ilegalități, pe care nici nu mi le pot imagina. le voi suporta toate cu ajutorul lui Dumnezeu. Cu toate acestea nu pot să mă silească însă să fac schismă și să sfâșii cămașa Bisericii Ortodoxe a Serbiei, pe care ne-a lăsat-o Sfântul Sava1.

Mulți am fost cei care am condamnat persecutarea nedreaptă și anticanonică aepiscopului Artemie, chiar și episcopi ai Bisericii Greciei. Am continuat să-l considerăm episcop canonic de Raşca şi Prizren și am avut de multe ori întâlniri cu el la sediul „Sinaxei clericilor și monahilor”, discutând împreună despre situația actuală din Biserică. L-am chemat chiar și ne-a vorbit în plenul sinaxei și a binecuvântat ca episcop masa mănăstirească oferită. Niciodată nu ne-a descoperit și nici nu n-a cerut vreodată părerea în privința actului schismatic pe care se pare că avea de gând să îl facă, de a hirotoni singur episcopi fără acoperire sinodală, astfel încât să-și alcătuiască propriul sinod, care este, în mod evident, unul schismatic. Am fost la aceste întâlniri trei profesori universitari, părintele Gheorghios Metallinos, domnul Dimitrios Tselenghidis și cel ce semnează aceste rânduri, pronunțându-ne asupra unei mulțimi de subiecte teologice și canonice, despre care ni se cerea părerea. În mod evident a înțeles din aceste discuții că poziția noastră era una negativă și a trecut la actul deplin anticanonic și schismatic de a hirotoni singur episcopi, pe care în mod amăgitor i-a numit „horepiscopi”, pentru a nu fi nevoie, pasămite, să se ceară pentru aceștia acoperire sinodală sau hirotonirea de către doi sau trei episcopi, așa cum stabilești Tradiția canonică a Bisericii.

După acest act anticanonic am întrerupt orice comuniune cu el și la începutul anului 2015 „Sinaxa clericilor și monahilor ortodocși” a întocmit și a publicat textul cu titlul Actul de separare al episcopului Artemiedin Biserica Ortodoxă a Serbiei2, în care explicăm părerea noastră de rău pentru acest act, îl rugăm pe episcopul Artemie să nu treacă la alte acte anticanonice, iar către Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe a Serbiei și către arhiereii Sinodului Serbiei facem apelul de a cerceta în mod canonic subiectul episcopului Artemie, pentru a nu se sfâșia și mai mult cămașa Sfântului Sava a Bisericii Ortodoxe a Serbiei. Acest text a fost semnat de membrii comitetului de conducere al „Sinaxei Clericilor și Monahilor Ortodocși”, și anume de părinții arhimandriți Arhim. Athanasios Anastasiou, SarandisSarandos și Grigorios Hatzinikolaou, de părintele ieromonah Evstratios Lavriotul, de protopresviterii profesori Gheorghios Metallinos și Theodoros Zisis și de către dl. profesor Dimitrios Tselenghidis.Demn de observat este faptul că textul este semnat și de părintele ieromonah EvstratiosLavriotul, care exprimă și acordul părinților aghioriți care acum au comuniune cu episcopul Artemie, comuniune ce acum înseamnă că aprobă evoluția schismatică a episcopul Artemie.

Hirotonirea numiților „horepiscopi” s-a făcut fără acoperire sinodală din partea Bisericii Autocefale a Serbiei, care, în pofida erorilor unor ierarhi ai săi, continuă să fie în legătură canonică cu celelalte Biserici Ortodoxe care alcătuiesc laolaltă Biserica cea una, sfântă, sobornicească și apostolică. Și chiar majoritatea episcopilor delegației Bisericii Serbiei la Kolymbari, adică șaptesprezece (17) din cei douăzeci și cinci (25) nu au semnat textul controversat al „sinodului” care recunoaște ereziile drept biserici. Activitatea episcopală a episcopului Artemie dincolo de granițele jurisdicției sale nu are suport canonic. Putea să rămână, caterisit pe nedrept și anticanonic, în cadrul granițelor eparhiei sale, în legătură duhovnicească cu turma sa și să aștepte anularea deciziei date în defavoarea sa și nu să creeze turmă și să construiască biserici și „catacombe” în eparhii străine. Nu l-a alungat și nu l-a exilat nimeni cu forța din eparhia sa, chiar dacă în mod necanonic a fost așezat în locul său altepiscop. Dacă nu ar fi trecut și el la o acțiune anticanonică de depășire a limitelor jurisdicției sale, ar fi rămas ca episcop canonic și păstor al eparhiei Raşca şi Prizren și în conștiința turmei sale, dar și în conștiința tuturor ortodocșilor care cunoșteau prigonirea sa nedreaptă. Chiar dacă l-ar fi alungat cu forța și l-ar fi exilat, așa cum s-a întâmplat cu Sfântul Ioan Gură de Aur, s-ar fi găsit un episcop să îl găzduiască, așa cum a făcut episcopul de Cucuzis pentru Sfântul exilat, care în niciun caz nu a trecut la hirotoniri de episcopi sau de horepiscopi și nici nu și-a format propriul său sinod3, iar restabilirea sa triumfală a avut loc după moartea sa. De altfel, cum ar fi putut să treacă la schismă marele părinte cel cu cuvântul de aur devreme ce de multe ori învățase că „a dezbina Biserica este mai rău decât a cădea în erezie”?

2. Horepiscopii nu fac excepție de la principiul canonic care cere să fie hirotoniți de trei episcopi

În ceea ce privește „horepiscopii” pe care Artemie i-a hirotonit în mod anticanonic, cercetările teologice au ajuns la concluzia că horepiscopatul a fost o instituție temporară, care a fost valabilă de la jumătatea secolului al II-lea până la sfârșitul secolului al patrulea, fiind creat pentru a întâmpina o problemă a timpului, care astăzi nu există. Și această nevoie provenea din răspândirea creștinismului din orașe, unde a fost limitat inițial, în afara orașelor, „în sate și la țară”. Termenul „horepiscop” înseamnă episcop de țară, de sat, al satelor. Așadar, fiindcă din cauza dificultăților ce țineau de deplasare, era dificil pentru episcopul din orașul zonei respective să supravegheze și să păstorească turma credincioșilor și din oraș și din sate, se hirotoneau „horepiscopi”, care aveau arhierie deplină, erau adică episcopi canonici, cu o anumită jurisdicție locală, depinzând însă în mod direct de episcopul orașului, care avea responsabilitatea pastorală asupra întregii eparhii și trebuia să își exercită îndatoririle arhierești în acord cu acesta. Încet-încet însă, printr-o mulțime de hotărâri sinodale care limitau sau fixau drepturile horepiscopilor, instituția a intrat treptat în declin, fiind scoasă din uz și și dispărând în cele din urmă, spre sfârșitul secolului al IV-lea. Canoane din secolul al IV-lea care se referă la horepiscopi sunt în ordinea cronologică a Sinoadelor, următoarele: canonul 13 al Sinodului din Ancira (314), canonul 14 al Sinodului din Neocezareea (314-319), canonul 8 al Sinodului I Ecumenic de la Niceea (325), canonul 8 și 10 ale Sinodului din Antiohia (341), canonul 6 al Sinodului din Sardica (343), canonul 57 al Sinodului din Laodiceea (cca 360) și Epistola canonică a Sfântului Vasile cel Mare către horepiscopi (370-378), care a fost recunoscută în mod oficial de către Sinodul Ecumenic Quinisext drept canon al Bisericii (canonul 89 al Sfântului Vasile cel Mare). Primul canon în ordine cronologică al Sinodului de la Ancira recunoaște în mod clar că horepiscopii aparțin treptei episcopale: „de ar fi şi luat hirotonie de episcop”. Ultimele două sinoade arată că a început decăderea instituției horepiscopatului, care a dus în cele din urmă la totala sa ieșire din uz. Canonul 6 al Sinodului din Sardica afirmă printre altele: „Dar în general să nu fie iertat a pune episcop într-un sat sau într-o cetate mică, pentru care ajunge şi un singur presbiter; căci nu este nevoie să se aşeze episcopi acolo, ca să nu micșoreze numele şi autoritatea episcopului”. Și ultimul sinod în ordine cronologică, cel de la Laodiceea (381) trece la interzicerea și desfiinţarea totală a instituției: „Nu se cuvine a aşeza episcopi în sate si la ţară” (can. 57).

Desigur, pe parcursul secolelor următoare au rămas foarte puține rămășițe ale acestei instituții, în orice caz în secolul al XII-lea instituția a fost dată uitării, fiindcă anterior dispăruse complet, așa cum suntem informați de către marele canonist Teodor Valsamon, care, interpretând canonul 13 al sinodului din Ancira(314), care se referă la horepiscopi, spune că reprezintă un efortzadarnic să se preocupa cineva de aceștia, fiindcă instituția horepiscopatului lipsea cu desăvârșire: „deoarece treapta horepiscopilor a dispărut cu totul, nici noi nu ne-am dorit să facem o osteneală zadarnică4. Folosirea termenului horepiscop în foarte puține cazuri în timpul stăpânirii turcești și de către Biserica Ciprului, cu referire la episcopi titulari sau vicari, este nefericită, fiindcă episcopii în cauză nu au legătură cu instituția sinodală veche a episcopatului5.

Pentru aceasta este demn de mirare faptul că episcopul Artemie a readus la viață o instituție care a dispărut de 1600 de ani. Probabil a interpretat în mod eronat canonul 10 al Sinodului din Antiohia, care spune: „Şi horepiscopul să se facă de către episcopul cetăţii, căreia este pus”. Cu siguranță a considerat că verbul a se face” (γίνεσθαι) înseamnă și „a se hirotoni” (χειροτονεῖσθα), așadar, potrivit interpretării sale, și un episcop poate hirotoni horepiscop. După interpretarea unanimă a Sfintelor Canoane, este interzisă însă hirotonirea de către un singur episcop; aceasta trebuie să se facă de cel puțin doi sau trei episcopi canonici, așa cum stabilește Canonul I apostolic: „Episcopul să se hirotonească de către doi sau trei episcopi”. Până și alegerea episcopului trebuie să se facă de către toți episcopii Bisericii locale, potrivit canonului 4 al Sinodului I Ecumenic, iar dacă acest lucru este anevoios sau imposibil de făcut din anumite motive, cei absenți trebuie să fie împreună alegători prin epistole, să fie de acord, astfel încât în continuare să se facă hirotonia. Interpretarea Sfântului Nicodim Aghioritul la canonul 4 al Sinodului I Ecumenic se referă la cuvântul καθίστασθαι (a se așeza) prezent în textul canonului: „Episcopul se cuvine mai ales a se așeza hirotonisi de toți episcopii eparhiei”. Se referă la interpretarea diferită a unor canoniști, dintre care unii dau verbului καθίστασθαιsensul lui ψηφίζεσθαιadică a se alege, iar alții îi dau sensul lui χειροτονεῖσθαι, a se hirotoni. Sfântul Nicodim în „Pidalion” formulează concluzia că acest verb are ambele sensuri: de a fi ales de către toți și de a fi hirotonit de trei [episcopi], „astfel încât verbul a se așezaare ambele sensuri, precum și a se face,întrucât înseamnă și a se alege, înseamnă și a se hirotoni, cel dintâi de către toți,iar cel de-al doilea de către trei și potrivit acestui canonși potrivit canonului 1 apostolic. Aceasta este aproximativ și tălmăcireaSinoduluial VII-lea ecumenic la al treilea canon al său.Căci și când trei singuri hirotonesc, mai întâi se alege de către toți, cei absenți făcându-se împreună alegători prin scrisori”.

Epilog

Hirotonirea episcopului – episcop este și horepiscopul – de către un singur episcop și fără părerea și acordul altor episcopi ai eparhiei nu poate fi susținută de niciun canon. Din păcate episcopul Artemie nu a respectat nimic din toate acestea. A readus la viață o instituție care a fost desfiinţată acum 1600 de ani, fără să existe motiv, devreme ce în orașe și în sate sunt așezați preoți, pentru a nu exista doi episcopi în același loc. Episcopul Artemie nu mai este episcopul unui oraș, ca să fie nevoie să așeze horepiscopi la țară, în satele de lângă orașul respectiv. Acțiunea sa în afara limitelor propriei jurisdicții presupune că Biserica Ortodoxă a Serbiei nu mai există, și odată cu aceasta nici Biserica Ortodoxă Sobornicească, al cărei membru este Biserica Serbiei și că singurii ortodocși care au mai rămas sunt acesta și cei ce îl urmează, iar acum și puținii părinți aghioriți care au comuniune cu el. Sperăm și ne dorim să revină la atitudinea ortodoxă pe care a afirmat-o anterior, aceea că oricâte prigoniri și necazuri ar suporta, nu îl vor sili să treacă la schismă „și să sfâșie cămașa Sfântului Sava a Bisericii Ortodoxe a Serbiei”. Acum trece și la acțiuni în afara țării, la extinderea schismei în Bisericile Greciei și României, așa cum suntem informați. Măcar să fim dezmințiți.

Protopresbiter Theodoros Zisis,
Profesor emerit al Facultății de Teologie
a Universității Aristoteliene din Tesalonic

Întâia porunca bisericeasca: Sa participam la Sfanta Liturghie

LUNA MAI

Ziua a 11-a

Sf. Mucenici Mochie, Dioscor, Arghir şi Iosif; Sf. Ierarhi Metodie şi Nicodim; Cuv. Chiril şi Sofronie

Biserica Mântuitorului nostru Iisus Hristos a statornicit un număr de nouă porunci, numite bisericeşti, care sunt, de fapt, porunci Dumnezeieşti date pentru buna vieţuire a omului pe pământ. Cunoscându-le şi împlinindu-le, omul pune bună rânduială vieţii sale şi se învredniceşte de mila şi ajutorul lui Dumnezeu.

Cea dintâi poruncă bisericească ne spune ,,să participăm cu evlavie la Sfânta Liturghie în toate Duminicile şi Sărbătorile anului’’. Cred că ne este de mare folos să ştim că cei dintâi credincioşi ai Bisericii, cei de la Ierusalim, participau la Sfânta Liturghie, numită în textul biblic frângerea pâinii, în fiecare zi. Aşa ne înştiinţează sfântul Evanghelist Luca în Cartea Faptele Apostolilor 2, 46: ,,Şi în fiecare zi stăruiau într-un cuget în templu, frângând pâinea în casă, luau împreună hrana întru bucurie şi întru curăţia inimii, lăudând pe Dumnezeu şi având har la tot poporul. Iar Domnul sporea zilnic obştea celor care se mântuiau’’. Condiţiile vremurilor acelora îngăduiau această viaţă liturgică intensă. Această săvârşire zilnică a Sfintei Liturghii se păstrează şi astăzi în sfintele mănăstiri.

În vremea persecuţiilor împăraţilor romani, Sfânta Liturghie se săvârşea în catacombe, din pricina sălbăticiei cu care erau pedepsiţi credincioşii Sfintei Biserici. În timpurile mai apropiate de noi, respectiv în anii comunismului, erau planuri riguros stabilite prin care se urmărea împiedicarea oamenilor de a intra în biserici. Multe Duminici erau declarate ca fiind lucrătoare, şi cel care ar fi îndrăznit să nesocotească ordinele partidului se expuneau la tot felul de sancţiuni, mergând până la pierderea locului de muncă. Copil fiind, îmi amintesc că eram siliţi să mergem în fiecare Duminică la şcoală unde, pe durata Sfintei Liturghii, eram angrenaţi în activităţi idioate.

După 1989 a urmat o perioadă de relativă libertate. Treptat, aceasta a fost restrânsă şi se ridică iarăşi piedici în calea celor care ar dori să participe la Sfânta Liturghie. Aş da un singur exemplu: examenul de rezidenţiat este programat, de regulă, Duminica dimineaţa. Mai nou, şi preoţii sunt sustraşi, nu întâmplător, de la slujirea la Sfântul Altar, sub diferite pretexte.

Părinţii Bisericii spun că în anii care vor urma, slujirea preoţească şi participarea credincioşilor la Sfintele Slujbe vor fi împiedicate prin toate mijloacele. Atunci ,,urâciunea pustiirii’’ (Daniel 12, 11; Matei 24, 15) se va aşeza în locul cel sfânt, ,,jertfa cea de-a pururi’’, adică Sfânta Liturghie va înceta a se mai săvârşi. Câtă vremea avem posibilitatea, să ne dăm silinţa să participăm la Sfintele Slujbe, în fruntea cărora stă Sfânta Liturghie, căci împlinirea acestei porunci bisericeşti este spre binele nostru veşnic şi vremelnic.

Preot Ioviţa Vasile