Sfintii doctori fara de arginti Cosma si Damian

LUNA IULIE

Ziua întâia

Sf. Mucenici Cosma şi Damian, Doctori fără de arginţi; Sf. Mucenici Potit, Mavrichie, Constantin; Sf. 2000 de Mucenici ucişi cu sabia; Sf. 25 Mucenici din Nicomidia; Cuvioşii Vasile, Petru şi Leon; Sf. Ierah Leontie de la Rădăuţi

Cinstite cititorule! Avem datoria să iubim pe Sfinţii lui Dumnezeu pentru că ei sunt binefăcătorii noştri aici pe pământ, şi după ce au trecut la Domnul. Prin rugăciunile lor bineprimite, prin faptele lor cele drepte ei au adus mult bine oamenilor. Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan a văzut lucruri minunate pe care le-a descris în Cartea Apocalipsei. Aşa citim în capitolul 8: ,,Şi a venit un înger şi a stat la altar, având cădelniţă de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor Sfinţilor, pe jerfelnicul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile tuturor Sfinţilor’’. Expresia ,,rugăciunile tuturor Sfinţilor’’ o regăsim şi în slujbele noastre bisericeşti, pentru că avem Credinţa  că acestea ne sunt nouă de mare folos.

Astăzi facem pomenirea a doi Sfinţi, Cosma şi Damian, pe care Biserica îi numeşte ,,Doctori fără de arginţi’’ dintr-o pricină cunoscută: nu primeau nicio răsplată pentru munca lor. Şi totuşi ei primeau o plată ce nu se poate măsura: ,,numai de o plată ca aceasta prea scumpă aveau trebuinţă de la cei ce se tămăduiau, ca să creadă în Hristos’’.

            Sfinţii Cosma şi Damian au trăit la Roma şi, fiind fraţi după trup, au  moştenit împreună de la strămoşi şi de la părinţi multe averi, din care îşi agoniseau avere nepieritoare în ceruri. Multor nevoiaşi le veneau în ajutor. Bolnavilor care se tămăduiau aşa le spuneau: ,,Noi numai mâinile le punem pe voi, iar cu puterea noastră nimic nu putem să facem, ci pe toate le lucrează tăria cea puternică a lui Hristos, Unuia Adevăratului Dumnezeu, în Care de veţi crede cu neîndoire, îndată sănătoşi veţi fi’’.

Diavolul cel întunecat n-a răbdat ca aceşti Sfinţi să săvârşească binele şi să răspândească Credinţa cea mântuitoare, de aceea a pus în inimile unor slujitori ai săi să-i pârască împăratului Carin. Acesta i-a adus la judecată, dar prin putere Dumnezeiască, grumajii lui s-au sucit, încât faţa lui s-a întors spre spate. Văzându-şi neputinţa, împăratul a crezut în Dumnezeu şi i s-a dat tămăduire prin Sfinţii Cosma şi Damian.

În cele din urmă, diavolul vrăjmaş a îndemnat pe doctorul care i-a învăţat meşteşugul vindecării să-i ucidă. Aşa şi-au încheiat vieţile pe pământ, ca Sfinţi Mucenici. Pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi, Cosma şi Damian, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte şi mântuieşte lumea Ta (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 7-11).

Preot Ioviţa Vasile

 

De la credinta desarta, la Sfanta Ortodoxie

Părintele Damaschin Grigoriatul din Sfânta Biserică a Greciei relatează un fapt petrecut în Africa, unde există o misiune a Bisericii de răspândire a Evangheliei lui Hristos în rândul populaţiilor din diferite ţări.

Într-o dimineaţă, un copil de gimnaziu a trecut pe lângă o biserică ortodoxă şi când a auzit cântările de la strană, a intrat, din curiozitate. Aici a găsit o atmosferă deosebită de sfinţenie şi a văzut concetăţeni de-ai săi rugându-se cu evlavie. S-a interesat şi a aflat mai multe lucruri despre Sfânta Credinţă Ortodoxă, apoi s-a înscris la cursurile de catehizare. Când cunoştinţele sale au fost suficiente şi temeinice, a primit Sfânta Taină a Botezului, fără ştirea părinţilor săi.

Despre toate acestea a vorbit cu părinţii lui după o vreme, voind să-i aducă şi pe ei la cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu. Cum aceştia erau fanatici idolatri, s-a izbit de împotrivirea lor. Tatăl său s-a arătat deosebit de ostil, deoarece nu concepea ca fiul să părăsească credinţa tribului său, şi s-a adresat magului, adică vrăjitorului din locul acela. Magul ştia bine că oamenii botezaţi şi întăriţi în Credinţa Ortodoxă au o putere nebiruită, în faţa căreia se arăta neputincios. Totuşi a acceptat să încerce să-i întoarcă fiul la credinţa strămoşilor. Pentru aceasta, a cerut ajutorul diavolului, al cărui slujitor era.

În dimineaţa următoare, în vreme ce copilul mergea spre şcoală, i-au ieşit pe neaşteptate în cale doi şerpi boa, care se apropiau ameninţător, cu repeziciune. Înspăimântat în primul moment, şi-a adus aminte de puterea Sfintei Cruci, cum învăţase înainte, şi s-a însemnat cu semnul lui Hristos. Imediat şerpii s-au pierdut în tufişuri, pentru că erau demoni trimişi de magul satului.

Întors acasă, copilul a povestit părinţilor primejdia prin care trecuse, şi cum s-a izbăvit în momentul în care şi-a făcut semnul Crucii. La următoarea întrevedere dintre tatăl copilului şi mag, acesta a mărturisit că a trimis doi demoni, sub chipul şerpilor, care însă s-au dovedit a fi neputincioşi. ,,La creştinii ortodocşi există o putere de neînvins, care ne strică nouă treburile. Oriunde au apărut aceştia şi Biserica lor, noi nu mai avem putere să facem nimic, pentru că ne învinge puterea Dumnezeului lor’’. În inima omului au apărut primele îndoieli în privinţa credinţei sale. Prin grija lui Dumnezeu, întreaga familie a fost primită în Biserica Ortodoxă (După Damaschin Grigoriatul, Minunile, mărturie a Dreptei Credinţe, Ed. Areopag, 2011, p.105-107).

Preot Ioviţa vasile

 

Sfantul Apostol Petru si biruinta sa asupra puterilor diavolesti

LUNA IUNIE

Ziua a 29-a

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel; Cuviosul Petru

            ,,Vrăjitorii de toate felurile sunt slujitorii diavolului. Nu vă duceţi la vrăjitori, că vă duceţi la diavolul. Ducându-vă la diavolul, vă pierdeţi mântuirea’’. Aceste cuvinte să le spui apăsat ori de câte ori ai ocazia, cinstite cititorule, pentru că multe suflete rătăcite nu se încredinţează lui Dumnezeu şi nu-I cer ajutorul, ci se duc la aceşti şarlatani, sperând din toată inima lor că ei le vor rezolva problemele vieţii. Aş vrea să cunosc măcar un singur caz când diavolul a făcut bine vreunui om.

Astăzi sărbătorim pe cei doi Sfinţi Apostoli ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Petru şi Pavel, şi am ales să scriu despre vremea când Sfântul Petru propovăduia Evanghelia în mijlocul păgânătăţii din Roma.

În acea vreme, era în Roma un vrăjitor vestit, Simon, care, cu ajutorul diavolului făcea multe minuni părute, mincinoase şi ducea în rătăcire mulţime de oameni. Aşa bunăoară, a spus tuturor că i se va tăia capul şi a treia zi va învia. Pentru această înşelăciune a adus un berbec şi, prin nălucire diavolească, i-a făcut pe oameni să vadă că acel berbec ar fi chiar el. Naivii au văzut şi au crezut. Sfântul Apostol Petru i-a deşteptat şi le-a arătat că berbecului, nu lui Simon i s-a tăiat capul.

Fiindu-i vădită înşelăciunea, Simon a chemat iarăşi puterea diavolilor şi de pe o zidire înaltă le-a spus: ,,Romani, deoarece până acum aţi petrecut în nebunie şi lăsându-mă pe mine, aţi urmat lui Petru, acum şi eu vă voi lăsa şi nu voi mai apăra cetatea aceasta. Deci voi porunci îngerilor mei ca în faţa voastră să mă ia în mâinile lor şi mă voi înălţa la tatăl meu din cer, de unde voi trimite mari pedepse asupra voastră, că n-aţi ascultat cuvintele mele, nici n-aţi crezut în lucrurile mele’’.

            Într-adevăr, după aceste cuvinte ameninţătoare şi mincinoase, Simon a fost luat şi purtat de demoni prin văzduh, iar oamenii nu încetau a se mira de puterile mari pe care credeau ei că le are. În mijlocul acestei mulţimi năuce, Sfântul Apostol Petru s-a rugat astfel: ,,Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, arată înşelăciunea acelui vrăjitor, ca să nu se smintească popoarele care cred în Tine!’’ Sfârşind rugăciunea, a strigat: ,,Vouă, diavolilor, vă poruncesc, în numele Dumnezeului meu, să nu-l purtaţi mai mult, ci să-l lăsaţi acolo în văzduh, unde este acum!’’ În acea clipă, puterea diavolilor a pierit, l-au părăsit pe ticălosul Simon, şi acesta a căzut şi s-a zdrobit de pământ. Dumnerzeu a rânduit ca să nu moară imediat, pentru ca să-şi cunoască puterea cea deşartă şi faptele ticăloase pe care le-a săvârşit.

A doua zi, sufletul său cel spurcat a fost dus de diavolii întunecaţi în împărăţia lor, adică în iad (După Vieţile Sfinţilor pe iunie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, p. 484-485).

Preot Ioviţa Vasile

 

Crestinism si crestinisme, crestini si ,,crestini”

Potrivit unei definiţii simpliste, creştin este omul care crede în Iisus Hristos. Dacă acceptăm fără discernământ această definiţie, creştini ar fi şi evreii, căci şi ei cred, în felul lor, în existenţa istorică a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe Care-L hulesc în cele mai josnice feluri; creştini ar fi şi musulmanii, deoarece vorbesc despre Fiul lui Dumnezeu ca despre un Prooroc; creştini ar putea fi numiţi şi martorii lui Iehova, care tăgăduiesc cu vehemenţă Dumnezeirea lui Iisus Hristos.

Prin urmare, se cuvine să definim exact şi cuprinzător creştinismul. Acesta este alcătuit din totalitatea credincioşilor care cred drept, mărturisesc drept şi trăiesc în Iisus Hristos. Credincioşii aceştia sunt cuprinşi într-Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică Ortodoxă. Dintru început, creştinismul a existat numai în hotarele Sfintei Biserici Ortodoxe, după cum ne spune textul Sfintei Scripturi: ,,Şi a plecat Barnaba la Tars, ca să caute pe Saul, şi aflându-l, l-a adus la Antiohia. Şi au stat acolo un an întreg, adunându-se în biserică şi învăţând popor mult. Şi în Antiohia, întâia oară, Ucenicii s-au numit creştini’’ (Fapte 11, 25-26). Aşadar, creştinismul autentic primar şi cel al vremurilor noastre se trăieşte numai în Biserică.

Cu trecerea vremii, din Biserică s-au desprins o mulţime de secte, care însă au pierdut harul sfinţitor şi implicit Dreapta şi singura Credinţă în Domnul nostru Iisus Hristos. Acestea Îl mărturisesc pe Fiul lui Dumnezeu, fiecare în felul său, dar niciuna nu mărturiseşte drept, căci dacă ar fi vrut să mărturisească drept, ar fi rămas în Biserică. Nemărturisind drept, ci împotriva adevărului revelat, aceste secte pierd şi însuşirea de a fi creştine, devenind necreştine şi anticreştine. Bineînţeles că aceste secte nu recunosc niciodată caracterul lor anticreştin. Dimpotrivă, se împăunează cu denumiri pompoase, înşelătoare, desfăşoară o propagandă agresivă, pretind cu megalomanie că sunt singurele deţinătoare ale adevărului şi, drept urmare, singurele care asigură mântuirea. Această propagandă este eficientă în rândul naivilor şi îndoielnicilor.

Noi însă avem cuvintele prevenitoare ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos: ,,Vedeţi să nu fiţi amăgiţi; căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, şi vremea s-a apropiat. Nu mergeţi după ei’’ (Luca 21, 8).

Preot Ioviţa Vasile

Fratii nostri mireni fac misiune pentru luminarea oamenilor. Noi ce asteptam?

Încă de la început în Biserica lui Dumnezeu au răsărit neghinele eretice, care au vătămat și vatămă în multe feluri mântuirea neamului omenesc și ca niște semințe rele și mădulare putrede sunt retezate pe bună dreptate de fiii Bisericii Ortodoxe a lui Hristos. Din cauza dezinformării feroce răspândită de mijloacele mass-media, lumea e captivă într-un ocean de minciună pus la cale de slugile lui antihrist pentru supremația mondială, încât omul de rând nu mai este în stare să discearnă adevărul de minciună.

După cum știți, în luna iunie 2016 a avut loc pseudosinodul din Creta unde s-a oficializat și consolidat panerezia ecumenismului sincretic intercreștin și interreligios ca fiind linia oficială a Bisericii Ortodoxe.

Date fiind urmările acestui pseudosinod în țara noastră (căsătoriile mixte – între ortodocși și eterodocși, acceptarea ereziilor ca fiind biserici etc.), am hotărât împreună cu încă patru frați (cu binecuvântarea părintelui duhovnic) să mergem într-un mic apostolat de aproape 2 săptămâni la cele mai importante mănăstiri, biserici și schituri din România pentru ca să vedem care este poziția stareților, monahilor, monahiilor și a preoțiilor față de acest sinod tâlhăresc. Printre mănăstirile vizitate o să le enumăr pe cele mai importante: Sihăstria, Neamț, Paltin, Petru-Vodă, Secu, Agapia, Voroneț, Dragomirna, Pătrunsa și altele.

Unele mănăstiri au viețuitori care au cunoștință de ce s-a întâmplat în Creta zicându-ne că vor lua atitudine atunci când li se va impune să țină Sfintele Slujbe scurtate sau modificate. Au fost printre ei și părinți cărora le era teamă să întrerupă pomenirea, alții ne încurajau să ne continuăm drumul mărturisirii primind broșurile și cărțile noastre.

La mănăstirea Zamfira am găsit spre exemplu, o soră mai în vârstă care s-a îngrădit de erezie, iar din acest motiv a fost bătută de preotul duhovnic, deoarece nu participa la slujbele pomenitorului. Un frate de-al nostru a văzut vânătăile de pe mâinile dânsei astfel că ne-am dat seama cât de prigonită este această mireasă a lui Hristos. După această întâmplare a urmat una mult mai tragică: a fost lovită din nou de către preotul mănăstirii, i-a fost spartă ușa chiliei și în cele din urmă a fost scoasă cu forța de acolo. Preotul a chemat ambulanța, spunându-le medicilor că nu se mai înțelege cu dânsa. Sora a fost dusă și internată la spitalul de psihiatrie. Pe fișa dânsei a fost trecut următorul diagnostic: agitație, tulburări de comportament și depresie. În cele din urmă, a fost scoasă de acolo de o rudă apropiată. Iată de ce tratament au parte cei ce s-au îngrădit și se îngrădesc de pseudosinodul din Creta.

La altă mănăstire, după ce am distribuit în jur de 15-20 de broșuri la oameni, un fiu duhovnicesc al starețului s-a dus de îndată cu o broșură la acesta ca să-l anunțe. Imediat am fost înconjurați de către egumen și enoriașii săi care ne-a rugat să nu mai împărțim broșuri în incinta mănăstirii, la care unul din noi i-a răspuns: „Mărturisiți adevărul oamenilor în legătură cu pseudosinodul din Creta”. Însă starețul acelei mănăstiri s-a eschivat, nerăspunzând la întrebare, însă după ce a fost întrebat de încă două ori a afirmat că ce s-a întâmplat la Creta a fost o chestiune politică. Unul din noi i-a răspuns acestuia că nu trebuie introdusă Biserica în politică. La care starețul ne-a răspuns:,,Prefer să fiu păcălit de Biserică decât să fiu în afara ei”. Atunci am scos cartea Biserica și noile erezii în care sunt compilate mai multe texte culese din scrierile Părintelui Justin Pârvu unde scrie astfel despre pseudosinodul din Creta, la pag. 5: ,,O să facă ei, dar va fi ce s-a întâmplat cu Sinodul de la Ferrara-Florența…”. Voiam să-i arătăm egumenului că s-a umblat și la dogmele Bisericii la acest tâlhăresc sinod. Dânsul n-a fost curios să vadă ce scrie în carte dar o bătrânică simplă ne-a rugat să-i dăruim dânsei cartea. Vedeți cine e dornic să cunoască adevărul?

Când i-am zis unui părinte că urmează să fie modificat Tatăl nostru și că deja unii părinți au anunțat oficial acest lucru în predicile lor, acel preot ne-a mărturisit că nu-i grav pentru că și așa e tradusă greșit Rugăciunea Domnească. Deci, fraților, o să vedeți că atunci când li se va impune preoților să țină Sfintele Slujbe modificate marea majoritate vor accepta hotărârile Patriarhiei.

O replică pe care am primit-o de la doi preoți a fost următoarea: “Noi facem parte din Biserică spre deosebire de voi, deoarece Sfânta Lumină apare la Ierusalim la cererea/rugăciunea patriarhului Ierusalimului, care este de asemenea pomenitor”. Însă dacă aceștia ar fi citit cartea Îngrădirea nu este schismă – Lămuriri datorate., scrisă de Protopresbiterul Theodoros Zisis, care nu este caterisit, aceștia și-ar fi dat seama probabil că cei care au întrerupt pomenirea s-au îngrădit de erezie, nu de Biserică. Cu alte cuvinte Sfânta Lumină vine în fiecare an în Biserica Sfântului Mormânt nu pentru patriarhul Ierusalimului, ci pentru ortodocșii păstrători ai Adevărului care este Hristos, căci Biserica este acolo unde este Adevărul. De menționat mai e că Sfânta Lumină apare în fiecare an pentru ca Dumnezeu să le arate oamenilor care-i credința cea adevărată.

Cartea părintelui profesor Theodor Zisis și a teologului Mihai-Silviu Chirilă ne-au fost de mare ajutor în acest pelerinaj, căci mai mulți oameni au reușit să ajungă la cunoștința adevărului prin intemediul lor. De altfel am mai avut cu noi și o broșură care conține informații despre toate problemele actuale ale românilor legate de ecumenism, globalism, avorturi, chemtrails și despre Dumnezeu.

Am fost de asemenea și pe străzi în mai multe orașe precum București, Ploiești, Buzău, Focșani, Bacău, Piatra Neamț, Iași, Suceava, Gura Humorului, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu etc. unde am întâlnit persoane dornice să afle adevărul despre adevăratele probleme cu care se confruntă societatea în ziua de azi.

Am întâlnit în „drumeția” noastră și un părinte pribeag, dezamăgit de cele ce se întâmplă în prezent în Biserică, mărturisindu-ne unele nereguli care se petrec în mănăstirile din țară. Spre exemplu, monahi și monahii s-au plâns că Patriarhia a pus monopolul pe magazinele mănăstirilor, astfel că mănăstirile au devenit dependente de Patriarhie. Tot aceștia s-au plâns și de faptul că sunt puși să presteze muncă fizică de dimineața până seara, astfel că le rămâne foarte puțin timp pentru rugăciune și lectură duhovnicească. În mănăstiri, din păcate nu se mai pune accentul pe rugăciune, pocăință, îndumnezeire precum era odată, ci pe muncă. Acest lucru mi-a adus aminte de ce spunea vrednicul de pomenire Cuviosul Părinte Justin Pârvu: “Moștenirea comunismului în mănăstirile noastre asta este: să mănânce bine și să muncească fizic”. În majoritatea mănăstirilor în care am intrat am găsit practic șantiere în lucru ca să-i țină ocupați pe toți cei din obștile mănăstirilor.

 

În pelerinajul nostru am observat că preoții n-au avut deloc argumente la următoarele întrebări:

1. Sfântul Paisie Aghioritul a întrerupt pomenirea patriarhului Athenagora pe un motiv mai puțin grav față de ce s-a întâmplat în Creta. Voi de ce nu întrerupeți pomenirea?
2. Dacă voi ați fi mărturisit adevărul oamenilor în predicile voastre, credeți că noi am mai fi stat în fața dumneavoastră acum?
3. Preotul rostește în timpul Sfintei Liturghii „…Pe Preasfințitul (Numele) care drept învață cuvântul adevărului” și îl pomenește pe episcpopul său, oare mai învață acel episcop cuvântul adevărului după ce a semnat documente eretice în Creta sau la Sinodul local de la București?

Cunoscând și mulți oameni deosebiți ne-am dat seama din propria experiență că nu pot fi numiți toți clericii și mirenii care sunt părtași la erezie ca fiind eretici. Însă am avut parte și de dezamăgiri, când am dat de preoți, călugări și monahii care își ascund lașitatea sau neștiința sub masca „sfintei” ascultări, fără a cerceta cu de-amănuntul scrierile Sfinților Părinți și luptele duse de Biserica Luptătoare de-a lungul secolelor pentru păstrarea Adevărului.

Vreau să vă povestesc trei întâmplări care pe mine personal (Emanuel Iscru) m-au marcat în drumul meu în această mărturisire. După cum cred că unii dintre voi știți cum m-a întors Dumnezeu din iadul în care eram la viață, tocmai în închisoare, fiind tânăr și cunoscând, să zic așa, viața subterană a tinerilor din ziua de azi, Bunul Dumnezeu m-a ajutat să pot avea îndrăzneală să vorbesc cu cât mai mulți tineri prin orașele prin care noi am trecut, atât în mall-uri, piețe, cât și prin centrul acestor orașe. Vreau să menționez că tinerii sunt total neinformați, și sunt flămânzi de hrană duhovnicească. Dumnezeu din ei stă și plânge și așteaptă ajutor din partea noastră, fac un apel la toți creștinii care înțeleg vremurile și au cuvânt prin mila Domnului să prindă îndrăzneală și să vorbească deschis oamenilor, tinerilor despre Dumnezeu, despre războiul nevăzut asupra noastră, să deschidă curiozitatea spre această mare comoară Ortodoxia care este atât de frumoasă și din care curge nesfârșita apă vie pe care cu toții trebuie să o bem.

Prima întâmplare a fost într-un oraș unde erau trei tinere așezate într-un parc cu care am intrat în discuție prin prisma broșurilor pe care noi le-am împărțit, în primă fază o fată fiind mai aranjată… Primul gând a fost să zic că poate va avea repulsie la ce voi vrea să vorbesc, dar mai apoi, prin mila Domnului, vorbindu-le despre Dumnezeu și aducând în vorbă și despre viața mea cum eram înainte și cum Bunul Dumnezeu m-a trecut prin suferința sfântă, unde m-a trezit, am rămas uimit cum acestei fete îi curgeau șiroaie de lacrimi pe față.

Auzind Cuvântul lui Dumnezeu, fraților, ce putere au cuvintele care dau viață, aceste suflete plâng și așteaptă scăpare, ele nu își găsesc răspunsul, căci păstori sunt din ce în ce mai puțini. În această societate plină de ispite noi trebuie să fim ca niște vânători de suflete, să nu vă descurajați, să nu vă fie rușine, să ne ostenim și să ne jertfim din timpul nostru ca să trezim suflete la viață cu ajutorul lui Dumnezeu. Ei sunt curați la suflet și poate mult Dumnezeu din ei, numai că cineva trebuie să le spună Adevarul pe înțelesul lor. Iată ce am observat: În primă fază, răul din ei dă să respingă, fețele lor dau să aibă reacții și reacții, dar vă spun că dacă ai răbdare, cu dragoste și cu blândețe, acel zid întunecat de la păcat din inima lor, la un moment dat se sparge și apoi acel om se schimbă la față și îl vezi cum primește Cuvântul și cum stă nemișcat și nu ar mai vrea să plece de lângă tine. Ce fericire simți atunci!

Dumnezeu nu ne va lăsa, nici pe ei nici pe noi dacă ne vom lupta unii pentru alții, să nu ne mai pierdem timpul cu contrazicerile fraților, să dăruim dragoste și să spunem Adevărul acum, cât încă mai putem, ce șansă mare avem acum să-l mărturisim pe Hristos când este atacat din toate părțile și, din păcate, nu o facem cum ar trebui și cât ar trebui.

A doua întâmplare: Eram la Bacău spre seară și la un moment dat văd cum un tânăr simplu și amărât vine către mine. Eu îl priveam suspicios, pentru că nu știam care era intenția lui. L-am zărit pe trotuar, așteptându-mă, de parcă ne știam de mulți ani. Acesta vine la mine și mă întreabă dacă sunt călugăr (având barba și părul mare), la care eu i-am zis că nu, că sunt un păcătos și că L-am cunoscut pe Dumnezeu în închisoare. La aceasta el îmi spune în simplitatea lui: “Uite că nu m-a lăsat Dumnezeu!”. Tânărul se rugase din toată inima și mi-a zis cum s-a rugat la Dumnezeu exact în ziua care ne-am întâlnit: „Doamne, dacă exiști și mă iubești, scoate-mi azi pe cineva în cale care trecut prin suferință!”. M-am așezat lângă el și ne-am povestit mai multe, acesta a fost la închisoare în străinătate timp de 3 luni și mi-a spus că atunci s-a simțit cel mai aproape de Dumnezeu și multe alte întâmplări prin care Dumnezeu l-a întărit în credință. La sfârșit, încercând să-i dau broșurile și niste sfaturi, mi-a dat și el niște sfaturi atât de importante și mă gândeam cum înțelegea un tânăr amărât aceste lucruri pe care mulți nici după ce le citesc nu le înțeleg.

A treia întâmplare: La Sibiu, fiindcă am ajuns pe seară, am zis să ies să cercetez orașul, ca să știu pentru a doua zi pe unde este centrul, deoarece voiam să intru în contact cu cât mai mulți oameni. Seară fiind, oamenii erau distrați, deoarece era un festival de muzică iar mâncarea și băutura erau din belșug. La întoarcere mă gândeam ce caut eu la ora aia pe acolo, deși nu simțeam să împart broșuri văzând oamenii distrându-se, dar și fiind destul de târziu. Apoi zăresc un om într-un cărucior, care avea undeva la 50 și ceva de ani și se vedea pe el că era un om cu care aveai ce să discuți, deși era amărât. L-am întrebat ce face, după care am schimbat câteva vorbe și îmi spune că a doua zi urma să meargă să se boteze la pocăiți. Am zis în mintea mea: „De aceea a trebuit să mă plimb eu la ora asta pe aici, Doamne!”.

Apoi încep și îi explic acelui om despre scumpa noastră Ortodoxie, despre suferință, despre diferențele între Ortodoxie și secte și înșelările celorlalte “culte”, apoi i-am spus cum l-am cunoscut eu pe Dumnezeu, și pe urmă i-am sugerat să își accepte crucea, că prin suferință mult mai repede se va mântui, dar să nu-I întoarcă spatele lui Hristos. În clipa următoare îmi arăta în portmoneu pe Maica Domnului, dar, în același timp, se necăjea deoarece poza cu Maica Domnului se dezlipise de pe placuța de metal pe care o avea. S-a întâmplat că aveam eu una exact atunci și i-am dăruit-o. Mi-a zis că rudele lui “s-au pocăit”, că i-au dat casa, apoi a rămas fără ea și a ajuns pe străzi. Era conștient că nu face bine și a spus că ,,Dumnezeu parcă mi te-a scos în cale!”. Se bucura și spunea că se veselea că are și el cu cine vorbi și cui să spună toate acestea.

A doua zi a rămas să ne vedem. Dumnezeu a făcut posibilă reîntâlnirea din ziua următoare, deoarece în drumul meu tocmai din toată mărimea centrului Sibiului, la 150 m era acesta în cărucior, singur pe trotuar, se pregătea să adoarmă, mă duc în spatele căruciorului și dau să plec cu el și acesta își întoarce capul în sus și mă vede, ne salutăm, se bucură, apoi îmi spune ce pățise în noaptea aceea: S-a dus la gară să stea, iar acolo a fost bătut, și chiar mi-a arătat la partea dinspre nas cum a fost lovit. I-au luat și banii și hainele. Vedeți, oameni buni, cum a încercat să-i întoarcă spatele diavolului, acesta a și acționat. I-am explicat de ce s-au întâmplat toate acestea și cum trebuie să înțeleagă aceste semne, deoarece primind cuvântul și răzgândindu-se să se mai ,,pocăiască” la adventiști deja a avut lupte. Au fost mai multe momente frumoase, cum spunea vrednicul de pomenire Arhimandritul Cleopa Ilie: „Pe Dumnezeu nu l-am găsit în pustie ci printre oameni”.

Mai am de adăugat faptul că printre noi a fost și o soră (Marinela) care a fost baptistă până în anul 2012 când l-a cunoscut pe Adevăratul Dumnezeu în Ortodoxie după ce l-a întâlnit pe soțul ei ortodox. A terminat și facultatea de teologie baptistă, astfel că i-a fost destul de greu la început să accepte unele învățături din Dogma Ortodoxă referitoare la cinstirea Sfintelor Moaște, a Sfintelor Icoane, faptul că Biserica Ortodoxă este singura Biserică mântuitoare etc. Dar, cu timpul, a realizat că la adunarea baptiștilor era totul formal, pentru că ei nu pun preț pe cele cinci porți ale mântuirii, după cum bine spune Sfântul Ioan Gură de Aur: pocăința (adevărată), plângerea, smerenia (adevărată), milostenia și rugăciunea. La ei nu se vorbește deloc despre lucrarea Duhului Sfânt în lume de la Biserica Primară încoace, despre rugăciunea lui Iisus (adică rugăciunea neîncetată), despre patimi, despre îndumnezeire (unirea cu Hristos) etc.

Marinela ne-a fost de mare ajutor în micul nostru apostolat, mai ales în Ploiești, unde am apucat să stăm de vorbă cu un preot care ne-a mărturisit că în trecut se rugase împreună cu catolicii și simțise ceva ce nu se poate explica în cuvinte. Atunci sora a luat cuvântul și i-a explicat sfinției sale că de fapt fusese înșelat de vrăjmașul (care poate lua chip de înger de lumină), deoarece de astfel de momente avusese și ea parte în baptism. Mai departe, i-a sugerat părintelui să creadă, ca și Sfinții, că Biserica Ortodoxă e singura adevărată și să nu se mai îndoiască de lucrul acesta. Ce paradox! O fostă baptistă a ajuns să-i mărturisească Adevărul despre Ortodoxie unui preot ortodox, mărturisindu-i și despre pseudosinodul din Creta, despre faptul că s-au modificat dogmele ortodoxe la acest „sinod” deoarece un eterodox în ziua de azi, dacă nu a fost botezat ortodox, când a fost mic (ci la eterodocși, la o vârstă majoră), nu mai e nevoie să fie botezat ortodox, ci e primit în sânul Ortodoxiei doar prin Mirungere. Din păcate sunt foarte puțini preoți care îi primesc la Ortodoxie pe cei de alte credințe prin Sfântul Botez, așa cum procedau Sfinții Părinți. Cum poate susține Patriarhia că le numește pe celelalte culte „biserici istorice”, din moment ce le recunoaște botezul? Le denumește biserici din punct de vedere soteriologic (adică au putere mântuitoare), însă nu vor să recunoască lucrul acesta, deoarece s-ar produce neliniștea cea bună și astfel s-ar trezi cât mai mulți oameni.

Îi mulțumim în primul rând lui Dumnezeu că ne-a ales pe noi nevrednicii să avem parte de acest mic apostolat și pentru că ne-a ocrotit pe tot parcursul pelerinajului. Tododată îi mulțumim fratelui Valerică Bușă pentru rugăciunile și grija ce ne-a purtat-o, teologului Mihai-Silviu Chirilă și tuturor celor care au contribuit la această misiune a noastră.

Emanuel Iscru
Marinela Tudor
Constantin Tudor

(Text preluat de pe portalul ORTODOXinfo)

Demonii cunosc doar pacatele nemarturisite

,,Diavol’’ înseamnă ,,trădător’’, ,,defăimător’’, ,,hulitor’’, ,,acuzator’’, ,,dezbinător’’. Fiecare din aceste numiri arată o faţetă a lucrării pierzătoare de suflete pe care o exercită acest înger al întunericului. De multe ori, cel rău acuză omul păcătos în faţa lui Dumnezeu, de păcatele pe care le-a săvârşit, dacă aceste păcate n-au fost mărturisite la Sfânta Spovedanie.

Părinţii greci relatează o întâmplare petrecută în anul 1913 la Mănăstirea Dionisiu. Aici a fost adus nepotul unui general şi încredinţat obştii, din pricină că era demonizat. Acesta avea tendinţa de a fugi, de aceea l-au închis într-o cameră de oaspeţi cu gratii, unde veneau părinţii şi-i citeau Molitfele de alungare a demonilor. Un tânăr arhondar, care lucrase înainte prin hoteluri şi restaurante din Atena, a fost însărcinat să-i ducă cele de trebuinţă. Întotdeauna demonul îl batjocorea, aducându-i aminte de trecutele păcate: ,,Iată, faţă de călugăr cu schimă mare! Nu-ţi mai aduci aminte ce făceai acolo, pe băncile din Zappios şi prin hoteluri?’’ La acestea adăuga încă multe alte lucruri şi mai grave. Tulburându-se de dezvăluirile demonului, a vorbit cu un frate, căruia i-a mărturisit toate câte  spunea duhul cel rău, hotărât să nu se mai ducă la cel demonizat. ,,Sunt adevărate cele spuse de el, sau latră cu conlucrarea demonului?’’, a întrebat fratele. ,,Din păcate, e aşa cum spune’’. ,,Nu ţi-ai mărturisit aceste păcate?’’ ,,Nu, pentru că mi-a fost ruşine’’, a mărturisit arhondarul. A fost îndrumat să se ducă imediat la un duhovnic şi să-şi mărturisească acele păcate, care, nemărturisite fiind, erau în ştiinţa demonului.

După ce s-a spovedit şi a primit dezlegare de la preotul duhovnic, arhondarul s-a dus iarăşi la cel demonizat. Îndată demonul s-a bucurat că are din nou prilejul să-l batjocorească şi să-l facă de râs pe călugăr. Când însă a vrut să-i înşiruie iar păcatele, n-a mai găsit nimic. Ele au fost iertate prin Sfânta Spovedanie.

Aşa ni se poate întâmpla, cinstite cititorule, şi nouă atunci când trecem sub tăcere anumite păcate: ele rămân ca o povară asupra sufletului nostru şi ne expun batjocurii demonilor. Bine spunea înţeleptul din vechime: ,,Cel ce-şi ascunde păcatele lui nu propăşeşte, iar cel ce le mărturiseşte şi se lasă de ele va fi miluit’’ (Pilde 28, 13).

După o vreme, cel demonizat s-a izbăvit, prin rugăciunile părinţilor din mănăstire. Faptul s-a petrecut chiar la sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. După ce s-a însemnat cu semnul Crucii şi a sărutat sfintele icoane, a plecat din mănăstire sănătos (După Demonii şi lucrările lor, Ed. Egumeniţa, 2007, p. 434-437).

Preot Ioviţa Vasile

 

Pedepse apocaliptice pentru rautatea si nesimtirea oamenilor

Iubite cititorule! Cartea Apocalipsei, care încheie Sfânta Scriptură, arată lupta Bisericii lui Hristos cu puterile întunericului, de la întemeierea ei până la a Doua Venire a Mântuitorului. Este o luptă continuă şi neîmpăcată, despre al cărui deznodământ nu avem voie să ne îndoim, căci ni l-a spus chiar Fiul lui Dumnezeu: ,,Pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18). În vremurile din urmă ale istoriei, oamenii se vor despărţi în două tabere; unii vor primi semnul fiarei antihrist şi se vor închina acestuia, ceilalţi, mai puţini, vor rămâne credincioşi Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Asupra celor dintâi, Dumnezeu va vărsa şapte cupe ale mâniei sale, adică şapte pedepse, voind să-i întoarcă de la slujirea lui antihrist şi să-i aducă la cunoaşterea adevărului. Vom vedea, în cele ce urmează, cum vor reacţiona oamenii cei învârtoşaţi în rău la aceste pedepse, aşa cum ne sunt relatate în capitolul 16 al Apocalipsei.

,,Apoi al patrulea înger a vărsat cupa lui în soare şi i se dădu să dogorească pe oameni cu focul lui. Şi oamenii au fost dogoriţi cu mare arşiţă’’. În loc să înţeleagă pedeapsa lui Dumnezeu şi să-şi vină în simţiri, oamenii ,,au hulit numele lui Dumnezeu, Care are putere peste pedepsele acestea, şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă’’ (v. 8-9).

Nu după multă vreme, va urma pedeapsa a cincea, care este descrisă în felul următor: ,,Atunci al cincelea înger a vărsat cupa lui pe scaunul fiarei şi în împărăţia ei s-a făcut întuneric şi oamenii îşi muşcau limbile de durere’’. Învârtoşarea oamenilor va fi atât de mare, nesimţirea lor va fi covârşitoare încât niciunul nu va pricepe şi nu va voi să se întoarcă la Dumnezeu. Dimpotrivă, ei ,,au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor şi a bubelor lor, dar de faptele lor nu s-au pocăit’’ (v. 10-11).

Vor urma ultimele două pedepse. La a şaptea pedeapsă se vor porni ,,fulgere şi vuiete şi tunete şi s-a făcut cutremur mare, aşa cum nu a mai fost de când este omul pe pământ, un cutremur atât de puternic… şi gindină mare cât talantul se prăvăli din cer peste oameni’’. Aceasta va fi poate ultima ocazie ca oamenii să-şi recunoască păcatele şi nimicnicia în faţa lui Dumnezeu. Însă oamenii nebuni vor stărui în nebunia lor, nearătând nici un semn de pocăinţă. Şi iarăşi îşi vor ridica glasurile pentru a huli pe Creatorul şi Binefăcătorul lor (v. 17-21).

Citind despre aceste urgii, cinstite cititorule, vedem îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, atunci şi în toate vremurile. Aceasta ne îndeamnă la pocăinţă.

Explicaţie. Poate mulţi vă veţi întreba de ce Cartea Apocalipsei foloseşte timpul trecut pentru a descrie evenimente care se vor petrece în viitor. Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, scriitorul Apocalipsei, i s-au arătat aceste evenimente viitoare în vedenie, exact aşa cum au să se întâmple în viitor. De la descoperirea acelor evenimente până în momentul scrierii lor a trecut un timp scurt, suficient ca să justifice exprimarea la timpul trecut. Scrie, aşadar, despre cele ce se vor petrece la sfârşitul veacului ca şi cum acestea s-ar fi împlinit, semn al credinţei puternice în Dumnezeu, Care întotdeauna împlineşte ceea ce a făgăduit.

Preot Ioviţa Vasile

 

Nasterea Sfantului Ioan Botezatorul

LUNA IUNIE

Ziua a 24-a

Sf. Prooroc Zaharia şi Dreapta Elisabeta, părinţii Sf. Ioan Botezătorul; Sf. Mucenici Ioan cel Nou de la Suceava, Panaghiot, Iacob, Ioan; Sf. Ierarh Niceta de Remesiana; Cuvioşii Antonie şi Ioan

            ,,Era în zilele lui Irod, regele Iudeii, un preot cu numele Zaharia din ceata preoţească a lui Abia, iar femeia lui era dintre fiicele lui Aaron şi se numea Elisabeta. Şi erau amândoi drepţi înaintea lui Dumnezeu, umblând fără prihană în poruncile şi rânduielile Domnului’’. Aşa scrie Sfântul Evanghelist Luca despre părinţii Sfântului Ioan Botezătorul, a cărui naştere o sărbătorim astăzi. Necazul vieţii lor era acela că, fiind înaintaţi în zile, Dumnezeu nu le dăduse copii, iar faptul de a nu avea urmaşi era socotit la evrei drept blestem. Mulţi ani au purtat ei această povară. Înţelepciunea cea tăinuită a lui Dumnezeu s-a arătat şi aici. În vreme ce se afla în templu, pentru a tămâia după obiceiul preoţiei, îngerul Domnului s-a arătat lui Zaharia. Acesta s-a tulburat văzând pe trimisul lui Dumnezeu. Îngerul însă venise să-i aducă mângâiere şi răsplata, lui şi soţiei Elisabeta, pentru răbdarea  şi dreapta lor vieţuire: ,,Nu te teme, Zaharia, pentru că rugăciunea ta a fost ascultată şi Elisabeta, femeia ta, îţi va naşte un fiu şi-l vei numi Ioan. Şi bucurie şi veselie vei avea, şi de naşterea lui mulţi se vor bucura. Căci va fi mare înaintea Domnului; nu va bea vin, nici sicheră şi încă din pântecele mamei sale se va umple de Duh Sfânt. Şi pe mulţi din fiii lui Israel îi va întoarce la Domnul Dumnezeul lor. Şi va merge înaintea Lui cu duhul şi cu puterea lui Ilie…  ’’ (Luca 1, 13-17).

          Cinstite cititorule, ia seama cu atenţie la cuvintele subliniate şi aminteşte-ţi ce a spus Mântuitorul nostru Iisus Hristos despre Sfântul Ioan Botezătorul; ,,Şi dacă vreţi să înţelegeţi, el este Ilie, cel ce va să vină’’ (Matei 11, 14). Vrăjmaşii lui Hristos şi ai adevărului au strâmbat înţelesul acestor cuvinte, spunând că Sfântul Prooroc Ilie s-ar fi reîncarnat în trupul Sfântului Ioan Botezătorul. Domnul Iisus nicidecum n-a vorbit în acest sens, ci doar a vrut să spună că Sfântul Ioan Botezătorul va merge înaintea Domnului cu aceeaşi râvnă pe care a avut-o Sfântul Ilie, aşadar vorbeşte despre două persoane absolut distincte care au trăit în vremuri diferite. Şi aceasta să ştii: învăţătura despre reîncarnare vine din religiile demonice ale Indiei, şi n-are nicio legătură cu adevărul revelat de Dumnezeu.

Vestea cea bună adusă de îngerul Gavriil s-a împlinit într-o zi de 24 iunie, de aceea sărbătorim astăzi naşterea acestui Sfânt al lui Dumnezeu. ,,De naşterea lui mulţi se vor bucura’’. Să ne bucurăm, aşadar, şi noi în această zi de sărbătoare şi să dăm slavă lui Dumnezeu, Care este credincios cuvintelor Sale.

Preot Ioviţa Vasile

 

Fata de eretici, luam cuvenita distanta

Părinţii din vechime ai Bisericii nu aveau nici un amestec cu ereticii. Dimpotrivă, se fereau de ei ca de unii care s-au dat satanei şi au strâmbat adevărul revelat al lui Dumnezeu. Este binecunoscută întâmplarea aceea când Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan s-a nimerit a fi sub acelaşi acoperiş cu ereticul Cerint. S-a grăbit să iasă de-acolo, împreună cu ucenicul său, nu cumva să se dărâme acoperişul peste ei.

În viaţa scrisă a Sfântului Episcop Evsevie, pomenit astăzi, ni se spune că acesta, trăind în vremea arienilor, a fost izgonit de ei de la turma pe care o păstorea în cetatea Samosatelor, şi în locul său a fost adus un altul, Evnomie, eretic arian recunoscut. Cum s-a comportat poporul dreptcredincios al lui Dumnezeu faţă de acest impostor e pilduitor pentru toate veacurile: ,,Acela, venind în cetate, nimeni nu i-a dat cinstea ce i se cuvenea unui episcop; pentru că n-a ieşit întru întâmpinarea lui nici un om, nici bogat, nici sărac, nici meşter, nici lucrător de pământ, nici bărbat, nici femeie, nici bătrân, nici tânăr, nici măcar un copil, deoarece toţi cetăţenii erau dreptcredincioşi şi nu voiau să cinstească pe episcopul cel răucredincios, nici să se binecuvânteze de el şi nici să-l vadă’’.

            După ce a luat în stăpânire locaşul episcopiei şi biserica, ,,oamenii nu se mai duceau la biserica aceea, neiubind pe ereticul care era într-însa arhiereu şi nimeni nu mergea nici la el în casă, nici în biserică, nici la casa arhierească’’.

            Se spune că odată Evnomie a mers la baia cea de obşte şi a invitat pe cei prezenţi, care aşteptau afară, să intre şi ei. N-au dat curs chemării ereticului, ci au aştepatat până ce acesta a părăsit baia, şi numai după aceea au intrat şi au vărsat apa din baia în care se spălase Evnomie, socotind-o spurcată, şi după curăţirea acelei băi au intrat în apă. Văzând că poporul nu-l iubeşte şi nu-l vrea, Evnomie a părăsit cetatea şi s-a dus întru ale sale.

Arienii au trimis pe un altul, Luchie, care şi el căzuse în aceaşi erezie. Acesta a trecut prin cetate în careta sa şi din întâmplare mingea cu care se jucau nişte copii a trecut pe sub cai şi pe sub caretă. În nevinovăţia, lor au strigat că mingea s-a spurcat, de aceea au aprins un foc şi au ars-o. ,,Astfel, nu numai oamenii în vârstă, dar şi copiii cei mici se îngreţoşau de acel episcop eretic, care era o urâciune a pustiirii în locul cel sfânt’’ (După Vieţile Sfinţilor pe iunie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, p. 369 -376).

            La acestea ar fi bine să ia aminte cei care se însoţesc cu ereticii vremurilor noastre, sub cuvânt mincinos că îi iubesc şi vor să se unească cu ei.

Preot Ioviţa Vasile

 

Grija de a nu cadea in schisma

Din vremea când am întrerupt pomenirea ierarhilor eretici, ne-am luat ca grijă de căpetenie rămânerea în Sfânta Biserică. Sunt câteva lucruri pe care le-am evitat, pentru a nu face nimic din cele ce măcar ar fi sugerat schisma:

1. Nu am pomenit la Sfânta Liturghie niciun episcop străin de Episcopia de care aparţinem. Am adoptat o formulă de pomenire patristică, cuprinsă în textul Sfintei Liturghii: ,,toţi episcopii ortodocşi care drept învaţă cuvântul adevărului’’ (Liturghierul din 2000, p. 167). Aceasta înseamnă că pomenim orice ierarh care corespunde acestei exigenţe patristice. Cine se califică, e pomenit, cine nu, să facă bine să înveţe cuvântul adevărului, nu erezii.
2. Ne-am ferit ca de foc să nu căutăm a intra sub jurisdicţia altui episcop. Aşteptăm ca bunul Dumnezeu să rânduiască în fiecare Eparhie ierarhi binecredincioşi, sau să-i întoarcă pe cei căzuţi în erezie.
3. Nu ne-am înregistrat la autorităţile civile ca entităţi distincte, deoarece avem conştiinţa profundă că aparţinem Sfintei Biserici Ortodoxe Române. Ierarhii ne-au alungat din bisericile de zid, dar nu-i cu putinţă să ne îndepărteze din Biserica lui Iisus Hristos.
4. Ne-am declarat în numeroase rânduri ca fiind fii duhovniceşti ai Eparhiilor de care aparţinem, îndreptăţiţi pe deplin a avea ierarhi cu adevărat ortodocşi.
5. Nu am depăşit cu nimic hotarele statornicite de Canonul 15 al Sinodului I II din Constantinopol, care obligă la întreruperea pomenirii ierarhului căzut în erezie, chiar înainte de judecata sinodală.
6. Nu defăimăm în niciun fel ierarhii căzuţi în erezie, aducând în discuţie alte păcate posibile pe care le-ar fi comis. Singurul păcat care ne dă dreptul să rupem comuniunea cu ierarhii este erezia. Asupra ereziei atragem atenţia, prin nepomenire.

Cu toate aceste precauţii, respectate cu rigoare, unii din preoţii care au întrerupt pomenirea au fost caterisiţi pe motiv de schismă. Din păcate, o parte din nepomenitori caută să intre sub jurisdicţia episcopului sârb, Artemie, care prin hirotonirea celor trei horepiscopi şi prin alte acte necanonice, este în schismă faţă de Sfânta Biserică Sârbă. Păcat.

Preot Ioviţa Vasile

 

 

Gura pacatosului adevar graieste

,,Ce mai vedem la „nepomenitorii” noştri? Cum apelează la toate tertipurile legale sau canonice, ca să scape de consecinţele gestului lor schismatic. Toată pleiada lor de argumente se vădeşte a nu fi „cuvânt cu putere multă”, inspirat de Duhul Sfânt (v. Luca 4, 32; I Tesaloniceni 1, 5; I Corintenti 4, 20). Atunci speră să câştige ceva prin braţul legii şi prin forţa unor enoriaşi manipulaţi să facă zid viu în faţa lor. Oare aşa a procedat Mântuitorul atunci când a fost judecat şi condamnat pe nedrept? Aşa s-a comportat Sfântul Ioan Gură de Aur când a fost alungat din scaunul arhiepiscopal? A instigat pe adepţii săi la revoltă în Constantinopol?’’

(Constantin Sturzu, propagandist ecumenist de serviciu)

Constantin Sturzu ocupă un post însemnat în Arhiepiscopia din Iaşi. În Teologie s-a şcolit mai târziu, prin cursuri de scurtă durată. Este unul categoria acelora care ne spun, cu neprefăcută satisfacţie, că anul acesta ziua de Paşti s-a nimerit să fie în zi de Duminică. Am ales aceste rânduri dintr-un text mai amplu, pe care domnia sa l-a postat pe un site, pentru adevărul rostit cu atâta limpezime. Mă gândesc ca în zilele următoare să mai extrag fragmente din opera propagandistică a distinsului slujbaş, fără însă a-i acorda mai multă atenţie decât e necesar.

Să-i dau, aşadar, răspunsurile cuvenite:

1. Nu ne mai numiţi ,,nepomenitorii noştri’’. Nu suntem ai voştri şi nici nu vom fi vreodată. Sunteţi atât de posesivi, încât aţi pus stăpânire pe Biserica lui Hristos şi lucraţi cu sârg pentru distrugerea ei. Voi, ,,dreptmăritorii’’ ecumenişti.
2. Nu aşa a procedat Mântuitorul când a fost judecat şi condamnat pe nedrept.
3. Nu aşa a procedat Sfântul Ioan Gură de Aur când a fost alungat pe nedrept din scaunul archiepiscopal.
4. Nu aşa au procedat preoţii caterisiţi pe nedrept, pentru că au aplicat Canonul 15 al Sinodului I II de la Constantinopol. Îi cunosc aproape pe toţi. Au fost alungaţi din mijlocul credincioşilor, şi acum îşi câştigă pâinea cea de toate zilele, fiecare cum îi ajută Dumnezeu. Sunt mulţumiţi că au Adevărul de partea lor.

N-am fi îndrăznit niciodată să ne comparăm, în nevrednicia noastră, cu Mântuitorul şi cu Sfântul Ioan Gură de Aur. Să nu fie! Dacă aţi ales aceste exemple, aţi reuşit să sugeraţi, în chip minunat, că preoţii noştri (nu ai voştri!) au fost ,,caterisiţi’’ pe nedrept şi au fost alungaţi dintre credincioşii lor. Fără să vreţi, aţi scris cel mai bun text al carierei. Printaţi-l şi înrămaţi-l.

Pentru celelalte, veţi răspunde la Dreapta Judecată.

Preot Ioviţa Vasile

Monahii din Marea Lavra Poceaev cer Patriarhului Kiril iesirea din consiliul mondial al ,,bisericilor”

Prefericirii sale, Preafericitului Chiril, Patriarhul Moscovei și al Întregii Rusii

Adresarea obștii Lavrei „Sveato-Uspensc” Poceaev, către Patriarhul Chiril și Soborul Arhieresc al Bisericii Ortodoxe Ruse pentru retragerea din Consiliul Mondial al „bisericilor.

Monahii Lavrei Poceaev, roagă insistent pe întâistătătorul BORu și Soborul Arhieresc, să dea atenție rugăminții noastre și adresărilor repetate ale credincioșilor fii ai Bisericii cu privire la retragerea Bisericii Ruse din Consiliul Mondial al „bisericilor” și încetarea participării la mișcarea ecumenistă.

Toți cei care devin membrii ai CMB trebuie să accepte nemijlocit și statutul acestuia, în care se afirmă faptul că niciuna dintre confesiuni nu deține Adevărul deplin. Deplinătatea Adevărului se va contura doar atunci când se vor uni toate confesiunile într-un întreg. Planul diabolic de creare a Consiliului Mondial al „bisericilor” se întemeiază de fapt pe construirea unei pseudo-biserici globale în împărăția viitoare a lui antihrist. Această unire se vrea desigur, nu în Duhul Adevărului și al iubirii de Dumnezeu, ci mai degrabă în duhul indiferenței față de Adevăr și acceptarea duhului tatălui minciunii, cu părelnica lui pseudo-iubire. Documentele și materialele video despre cele ce se întâmplă în cadrul acestor întâlniri și al rugăciunilor în comun, nu lasă nicio urmă de îndoială cu privire la esența anti-creștină și satanică activităților CMB. De asemenea vorbesc despre abaterea Bisericii Ortodoxe de la Adevăr, dogme și canoanele întărite prin Sfintele Sinoade Ecumenice. Participând la aceste întâlniri CMB, este ca și cum Biserica noastră ar recunoaște, prin faptele ei, că Ea nu reprezintă Biserica cea Sfântă, Sobornicească și Apostolească.

Prin urmare, retragerea Bisericii Ortodoxe Ruse din Consiliul Mondial al „bisericilor” nu va fi auto-izolare, așa cum încearcă să convingă unii, ci adevărata evanghelizare și propovăduire a Legii celei Noi. Nu se cuvine să cădem în înșelare și să trăim cu impresia că avem mai multă iubire decât apostolii. Sfântul Ioan Evanghelistul, apostolul iubirii, a învățat să nu fie primiți în casă și nici să fie salutați aceia care nu aduc dreapta învățătură (2 Ioan 10). Pavel apostolul, care s-a ostenit mai mult decât oricare altul în propovăduirea Evangheliei în întreaga lume, la fel sfătuiește: „de omul eretic, după prima și a doua mustrare depărtează-te” (Tit. 3, 10). Reprezentanții Bisericilor Ortodoxe au încercat, nu de două ori ci de câțiva zeci de ani încoace să inducă părerea, cum că ei convertesc pe eretici în Consiliul Mondial al „bisericilor”. S-a schimbat ceva însă? Că doar, ceilalți membri ai CMB nu consideră, potrivit statutului acestei organizații, că Biserica Ortodoxă deține Adevărul deplin. Prin urmare, această propovăduire este zadarnică. Și cel mai regretabil este că se săvârșește o mare crimă înaintea lui Dumnezeu, prin care ispitesc și cad fiii credincioși ai Bisericii Ortodoxe din cauza participării Ei într-o astfel de mișcare. Oare chiar nu există un alt mod de a propovădui „Împărăția lui Dumnezeu venind întru putere” (Marcu 9, 1) și adevărata Cincizecime? Bineînțeles că există.

Biserica Ortodoxă care este „stâlp și temelie a adevărului” (Tim. 3, 15), timp de două mii de ani mărturisește tuturor celor „care au urechi să audă” (Matei 13, 9), despre Vestea Bună cea adusă nouă de Iisus Hristos. Și niciodată Biserica Ortodoxă nu a instituit „Sfaturi” comune cu ereticii, spre propovăduirea Evangheliei, ci dimpotrivă, a păzit oile lui Hristos de pseudo-învățătura lor otrăvitoare. Biserica, cu dragoste maternă suferă și plânge pieirea ereticilor, rugându-se pentru luminarea lor, împlinind în același timp porunca lui Hristos, de a iubi întâi pe Dumnezeu cu toată inima și sufletul, și apoi pe aproapele! (Matei 10, 37).

Însuși Iisus Hristos, Iubirea Întrupată, a mărturisit că nu a venit să aducă pace pe pământ, ci sabie (Matei 10, 34), despărțind pe cei ce iubesc Adevărul de cei ce au primit minciuna. Mulți dintre cei care auzeau cuvântul Lui nu puteau să priceapă învățăturile Legii celei Noi și se depărtau, iar cei chemați de către Tatăl Ceresc se întăreau întru Adevăr.

„Nu este ucenic mai presus de învățătorul său, nici slugă mai presus de stăpânul său” (Matei 10, 24). El (ucenicul) este neputincios și trebuie să se păzească de ispitele acestei lumi, pentru a nu se face precum „sarea ce s-a stricat”(Matei 5, 13) și numai atunci, după Cuvântul Mântuitorului, ne va asculta cineva cum L-au ascultat pe El, iar unii ne vor prigoni cum L-au prigonit întâi pe El (Ioan 15, 20).

Zicând acestea, frățimea Lavrei „Sveato-Uspensc” Poceaev, se adresează și roagă insistent Înalta conducere a Bisericii Ortodoxe Ruse, pentru retragerea Bisericii noastre Ortodoxe din cadrul Consiliului Mondial al „bisericilor” și pentru încetarea participării la păgubitoarea mișcare ecumenistă.

Vladimir, Mitropolit de Poceaev, Vicar al Mitropoliei Kievene,

Starețul Lavrei „Sveato-Uspensc” Poceaev, cu obștea, 15 noiembrie 2017.           

Sursa: Revista „Atitudini”, nr. 53, ianuarie 2018, pp. 70-72.

Publicat în18 iunie 2018Lasă un comentariula Monahii din Marea Lavră Poceaev cer Patriarhului Chiril ieșirea din Consiliul Mondial al „bisericilor” (CMB)

Biserica Ortodoxa Romana nu e lipsita de harul lui Dumnezeu

Biserica Ortodoxă Română nu poate fi desfiinţată. Ea este alcătuire Dumnezeiască şi omenească, şi există prin voia lui Dumnezeu. Mi-amintesc că imediat după evenimentele din 1989 s-a descoperit un document din 1848 care arăta intenţia autorilor de a desfiinţa Biserica Românilor. N-au reuşit. Biserica Ortodoxă Română nu înseamnă numai păstorii acesteia, 50 de episcopi şi cam 13 000 de preoţi şi diaconi. Ea cuprinde şi milioanele de credincioşi, mai mult sau mai puţin practicanţi. Pe cei râvnitori îi îndemnăm să sporească în bine; celorlalţi le spunem să părăsească starea păgubitoare a indeferentismului.

Este adevărat că ierarhia, în întregul ei, e căzută în erezie; este evident că o parte din preoţii români sunt alături de această ierarhie. Milioanele de credincioşi însă, nu pot fi cu niciun chip ignoraţi. Ei formează majoritatea în Biserica noastră. Sunt suflete care aşteaptă să fie călăuzite spre mântuire.

S-a pus în circulaţie aserţiunea precum că harul lui Dumnezeu ar fi părăsit Biserica. Profund greşit. Harul şi Biserica sunt de nedespărţit. Hristos Mântuitorul nu va lăsa niciodată Biserica, Poporul lui Dumnezeu, lipsit de harul Său. El ştie cum şi cui să-l împărtăşească. Noi nu putem cuantifica harul Dumnezeieasc încât să spunem cu certitudine cui şi când i-a fost retras. Nu putem, prin afirmaţiile noastre, să-L obligăm pe Dumnezeu să lipsească de har pe cei care credem noi că sunt nevrednici.

Sunt multe întrebări care se ridică. Multora, eu personal, nu mă încumet să le răspund, pentru că pur şi simplu nu ştiu. Părinţii Bisericii noastre recomandă să întrebăm, la rându-ne, pe cei sporiţi în bine. Socotesc că este potrivit să rămânem la aceste trei axiome:

1. Biserica Ortodoxă Română nu poate fi desfiinţată. Nimeni nu poate contrazice preasfintele cuvinte ale Măntuitorului, ,,Pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18).
2. Biserica românilor, ca oricare altă Biserica Ortodoxă naţională, este alcătuită din păstori şi păstoriţi.
3. Harul şi Biserica sunt inseparabile.

Acestor trei postulate le vom subsuma toate afirmaţiile noastre privind starea actuală a Bisericii Ortodoxe Române.

Preot Ioviţa Vasile

 

 

Minunea prefacerii Cinstitelor Daruri in Trupul si Sangele Mantuitorului

Învăţătura Sfintei noastre Biserici ne spune că fără a primi Preacuratele Taine, Sfântul Trup şi Scumpul Sânge al Mântuitorului, nu este cu putinţă să ne mântuim. De aceea, cartea bisericească pune asupra preotului care a botezat un prunc sau un matur această datorie: ,,Şi îndată să-l împărtăşeşti cu Sfintele Taine, căci întâmplându-se să se săvârşească din viaţă neîmpărtăşit, greşeşti de moarte’’. De altfel, chiar Mântuitorul nostru Iisus Hristos a spus desluşit: ,,Adevărat, adevărat zic vouă, dacă nu veţi mânca Trupul Fiului Omului şi nu veţi bea Sângele Lui, nu veţi avea viaţă în voi. Cel ce mănâncă Trupul Meu şi bea Sângele Meu are viaţă veşnică, şi Eu îl voi învia în ziua cea de apoi’’ (Ioan 6, 53-54). Fericit este omul care ajunge să se împărtăşească cu vrednicie!

Părintele Cleopa relata o întâmplare petrecută în anul 1932, când se afla în primii ani de ucenicie în mănăstire. Un cuvios părinte, Calistrat Bobu, a trecut odată printr-o pădure şi a întâlnit o călugăriţă care se nevoia acolo şi care i-a spus: ,,La voi nu se pogoară Sfântul Duh, pentru că aţi urmat noului calendar!’’ Este vorba de calendarul gregorian, introdus în România în 1924. Aceste cuvinte nesăbuite au semănat îndoiala în inima părintelui. De aceea ori de câte ori făcea proscomidia (pregătirea darurilor pentru Sfânta Liturghie), prescura pe care o folosea se făcea amară şi mucegăită. Nedumerit, Părintele Cleopa l-a întrebat despre acest fapt pe duhovnic, şi acesta i-a spus pricina: ,,Pentru că slujeşte cu îndoială. Se îndoieşte că în Biserica lui Hristos, care a urmat noului calendar, se mai pogoară harul Sfântului Duh. A întâlnit de curând o maică în pădure, care i-a spus aceste lucruri. I-am explicat că aceea, de fapt, se înşelase şi că totul nu era decât o ispită, de care trebuia să scape’’.

            A trecut o vreme şi părintele Calistrat a slujit iarăşi Sfânta Liturghie. Când s-a rugat să vină Sfântul Duh peste daruri, a constatat îngrozit că pâinea se prefăcuse în carne, iar vinul în sânge. A chemat pe Părintele Cleopa şi el a văzut acelaşi lucru. Au trimis în grabă ca să vină stareţul. A constatat şi el minunea, a pus câţiva fraţi să citească Psaltirea şi l-a mustrat pe Părintele Bobu cu blândeţe: ,,Hei, părinte Calistrat, acum crezi că Duhul Sfânt Se pogoară şi transformă Cinstitele Daruri sau nu?’’ Bineînţeles că atunci s-a risipit orice îndoială din inima călugărului, de aceea a căzut în genunchi şi cu lacrimi a mărturisit: ,,Cred, Părinte, te rog iartă-mă!’’ Pentru îndoiala lui, stareţul i-a dat canon aspru, ca vreme de patruzeci de zile să nu mai slujească Sfânta Liturghie.

Această întâmplare să ne fie spre întărirea Credinţei, iubite cititorule!

Preot Ioviţa Vasile

 

Vietuirea in afara Sfintei Taine a Cununiei este desfranare pierzatoare de suflete

 

,,Pentru aceea va lăsa omul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de femeia sa şi vor fi amândoi un trup. Taina aceasta mare este; iar eu zic: în Hristos şi în Biserică’’ (Efeseni 5, 31-32). Cuvintele acestea din urmă arată fără dubii că Sfânta Taină a Cununiei este proprie numai Bisericii lui Hristos. Cum Mântuitorul Iisus Hristos a întemeiat o singură Biserică, cum noi mărturisim de fiecare dată că credem ,,într-Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică’’, nicidecum în mai multe, urmează că numai Biserica Ortodoxă are această Sfântă Taină. Pe cale de consecinţă, celelalte comunităţi, secte şi biserici mincinoase au doar nişte ceremonii care nu împărtăşesc harul Dumnezeiesc şi cei care se supun acestor ceremonii trăiesc în continuare în curvie, în desfrâu pentru simplul fapt că nu primesc Sfânta Taină. De-aici urmează să concluzionăm că aceştia care trăiesc în afara Bisericii Ortodoxe nu se vor mântui, tocmai pentru că trăiesc în desfrâu. Acest păcat singur, fără a le socoti pe celelalte, duce la osândă veşnică pe cei ce se amăgesc că şi în afara Bisericii ar exista mântuire.

Dacă privim fără patimă faţa lumii acesteia, constatăm cu tristeţe că foarte puţini oameni aleg să trăiască viaţa de familie, după ce  prealabil au primit Sfânta Taină a Cununiei. Explicaţia o găsim în voia cea rea a diavolului care nu suferă ca doi tineri să trăiască viaţa de familie având binecuvântarea lui Dumnezeu, dată prin Sfânta Biserică. El îi îndeamnă pe oameni, nu numai pe tineri, să trăiască în desfrâu, în aşa zise căsătorii de probă, care n-au nicio legătură cu poruncile Dumnezeieşti. Cel rău mai pune o piedică în calea Cununiei, prin aceea că, prin vrăjitori, leagă cununiile, cum se spune în popor, încât doi tineri, deşi au dorinţa sinceră de a se însoţi, nu-şi pot realiza intenţiile, fiindcă asupra lor s-a pus o legătură blestemată, care se dezleagă prin rugăciunile Bisericii.

Cinstite cititorule, cunoscând acestea, avem datoria sfântă să nu cădem în aceste păcate pierzătoare de suflete, dar şi să sfătuim pe alţii să nu stăruie în păcatul desfrânării, prin refuzul de a primi Sfânta Taină a Cununiei. Le spunem tuturor direct şi apăsat că aceia care trăiesc în neorânduială, fără pocăinţă până la moarte, se duc în iad. Nu este o înfricoşare gratuită, fără temei, este un adevăr expus cu limpezime în Sfânta Scriptură: ,,Căci aceasta s-o ştiţi bine, că nici desfrânat, nici necurat sau lacom (care este închinător la idoli) nu are moştenire în împărăţia lui Hristos şi a lui Dumnezeu’’ (Efeseni 5, 5); ,,Afară câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii la idoli şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna’’ (Apocalipsa 22, 15).

Preot Ioviţa Vasile

 

 

Apreciază

Preotia este Sfanta Taina numai in Biserica Ortodoxa

Mântuitorul nostru Iisus Hristos este ,,Preot în veac după rânduiala lui Melchisedec’’ (Evrei 5, 6). În alt loc, spune Sfântul Apostol Pavel: ,,Drept aceea, având Mare Preot Care a străbătut cerurile, pe Iisus, Fiul lui Dumnezeu, să ţinem cu tărie mărturisirea. Că nu avem Mare Preot Care să nu poată suferi cu noi în slăbiciunile noastre, ci ispitit întru toate după asemănarea noastră, afară de păcat’’ (Evrei 4, 14-15).

Preoţia în Biserica noastră îşi are temeiul în Preoţia lui Hristos. Prin voia Fiului lui Dumnezeu s-a aşezat în Biserica Ortodoxă Sfânta Taină a Preoţiei, cu cele trei trepte ale sale: episcop, preot şi diacon. Aceştia sunt păstorii Turmei celei sfinte. Sfântul Apostol Petru a lăsat acest îndemn scris pentru păstorii de suflete: ,,Pe preoţii dintre voi îi rog, ca unul care sunt preot şi martor al Patimilor lui Hristos şi părtaş al slavei ce va să se descopere: Păstoriţi turma lui Dumnezeu, dată în paza voastră, cercetând-o nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste; nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pilde făcându-vă Turmei; iar când Se va arăta Mai-Marele păstorilor, veţi lua cununa cea neveştejită a măririi’’ (I Petru 5, 1-4).

Preoţia este o Taină care aparţine exclusiv Bisericii Ortodoxe. Este impropriu să vorbim de preoţie la catolici, deoarece ei s-au despărţit de Biserică în anul 1054 şi de-atunci au pierdut harul sfinţitor cu toate consecinţele ce decurg din aceasta. Fiind eretici vădiţi, ei nu au Sfinte Taine valide şi orice lucrare pe care o fac ei este lipsită de harul lui Dumnezeu. ,,Faptul că ,,episcopii’’ papali au continuitate apostolică, adică sunt legaţi în timp şi prin succesiune de Apostoli, nu mai are nicio valoare, de vreme ce nu mai păstrează şi Credinţa apostolică’’ (Minunile – mărturie a Dreptei Credinţe, Ed. Areopag, Bucureşti 2011, p.82).

            Cât despre sectele protestante şi neo-protestante nu putem spune decât că sunt născociri ale porţilor iadului, lipsite de Preoţie şi tăgăduitoare ale ei. Aceştia şi-au grămădit ,,învăţători după poftele lor’’ (II Timotei 4, 3), s-au abătut de la adevăr şi merg pe căile care duc spre împărăţia diavolului. Pastorii şi predicatorii lor sunt orbi care s-au apucat să călăuzească pe alţi orbi. De fapt, se ştie prea bine cine sunt aceia care, cu ură nestăvilită pentru Hristos şi Biserică, au inventat sectele, le finanţează, le răspândesc şi le întreţin din umbră, deoarece iubesc mai mult întunericul şi se feresc de lumină.

Vremea în care Dumnezeu va face dreptate este aproape.   

            Preot Ioviţa Vasile

 

Parintele Teofan, fost la Petru Voda, a trecut Rubiconul: s-a delimitat public de pan-erezia ecumenista

Preacuvioase Părinte Stareț,

Subsemnatul, ieromonah Teofan Andone, în vârstă de 64 de ani, viețuitor al Mănăstirii Petru Vodă, Județul Neamț în perioada 23 martie 2010- 28 aprilie 2017, vă aduc la cunoștință următoarele:

Nu cu multe zile în urmă mi-a fost predată o lecție de ortodoxie, de „ bărbăție duhovnicească” și de curaj, cum nu mi s-a mai întâmplat niciodată.

De către cine? De către sora Eugenia Andone, care s-a retras de la mănăstirea „ din vale” („ Paltin”) și s-a îngrădit de erezia ecumenismului. Amintind aici de sora Eugenia Andone, nu mă îndoiesc că știți bine de cine este vorba și de ce purtăm același nume de familie. Această lecție aspră  și usturătoare mă îndeamnă să vă scriu astăzi și să vă readuc în atenție cele pe care le-am discutat împreună, în mai multe rânduri, fie în cancelaria stăreției, fie în chilia dumneavoastră. Ele s-au referit cu precădere la situația creată de hotărârile ”adunării cretane”( iunie 2016) și cele ale Sfântului Sinod al B.O.R.( octombrie 2016) care m-au îndemnat și pe mine, ca și pe mulți alții, la îngrădirea de erezia ecumenismului și la oprirea pomenirii ierarhului locului( vlădica  Teofan) la sfintele slujbe.

De altfel, vă este foarte bine cunoscut faptul că, după o scurtă perioada de „ iconomie”, începând din ziua 7 decembrie 2016, nu am mai participat la programul liturgic al mănăstirii. Aceasta, până în ziua de 28 aprilie 2017, când după așteptarea zadarnică și ( probabil) naivă, în nădejdea că lucrurile se vor îndrepta, am decis să mă retrag din mănăstire.

Până la data la care vă scriu aceste rânduri nu am cunoștință că situația să se fi schimbat, adică obștea mănăstirii să procedeze la îngrădirea de erezie și la încetarea pomenirii arhiereului.

Întârzierea cu care fac public cunoscute toate acestea, evident că nu mă onorează. Se afirmă adesea că „…mai bine mai târziu decât niciodată…” deși este dovedit faptul că de nenumărate ori acest „ prea târziu” a devenit „ foarte târziu„ sau „mult prea târziu”. Sper că nu se întâmplă astfel și cu mine, acum.

De aceea, nu mai întârzii a vă mărturisi dumneavoastră, întregii obști a mănăstirii, precum și tuturor celor ce vor citi aceste rânduri că socotesc „ adunarea cretana”( iunie 2016) ca fiind un sinod tâlhăresc, mincinos, ecumenist și eretic. Pe cale de consecință, nu primesc și nu accept hotărârile și documentele elaborate acolo, mă scârbesc de ele și le lepăd ca fiind neortodoxe, viclene și pline de hule. Numai faptul că acordă recunoaștere instituțională și legalitate panereziei ecumenismului și așa zisului „ consiliu mondial al bisericilor”, că proclamă în chipul cel mai vădit și scandalos caracterul eclesial al înșelarilor și al ereziilor, sunt suficiente și mai mult decât suficiente pentru orice ortodox cu mintea sănătoasă ca să se îndepărteze și să se îngrădească de astfel de erezii, și mai mult, să se oprească de la a avea comuniune bisericească și de orice alt fel cu cei ce le propovăduiesc ori le acceptă.

Astăzi, documentele și hotărârile eretice ale acestei „ adunări cretane” precum și concluziile formulate în ședința de lucru a Sfântului Sinod al B.O.R.( octombrie 2016) sunt arhicunoscute și sunt supuse, aproape fără întrerupere, unor interpretări, analize și dezbateri ample, care par a nu mai avea sfârșit.

S-a impus însă, fără nici cea mai mică îndoială, faptul că ne aflăm în plină și intensă etapă de răspândire și consolidare a acestei panerezii a ecumenismului.

Ori eu, unul, nu voiesc în niciun chip, să mă fac părtaș la toate acestea, ci, dimpotrivă, doresc să mă delimitez și să mă depărtez clar, deplin și definitiv de orice aduce întinare credinței noastre ortodoxe celei dulci, smerite, prigonite și veșnice, precum și Bisericii dreptmăritoare strămoșești.

Ceea ce, de altfel, și fac și întăresc acum, din nou, prin această mărturisire, care nu se vrea nici trufașă și nici înfățișându-se ca un act de bravură.

Așadar, ca să nu vă obosesc cu lungimea epistolei,( aproape că) închei aici, neascunzându-mi marea durere și multa amărăciune, constatând că nici până acum obștea mănăstirii nu s-a îngrădit( așa cum de altfel obligă Canonul 15 al Sinodului I-II Constantinopol (861) și Canonul 31 al Sfinților Apostoli) de această panerezie spurcată a ecumenismului ce a fost impusă oficial ca doctrina eclesiologica și politică misionară în Biserica Ortodoxă.

Mai mult, obștea mănăstirii continuă să pomenească pe arhiereul locului, deși acesta a participat nemijlocit la „ adunarea cretană”, a semnat toate documentele și și-a însușit și asumat hotărârile eretice și hulitoare ale acesteia (și de care nu s-a delimitat public și fără echivoc nici până acum).

V-am spus și când m-am retras din mănăstire și vă scriu și  acum că rămânerea mea în obște devenise imposibilă, pentru că în circumstanțele date, aș fi recunoscut și eu că sunt ecumenist și eretic.

Vicleana „ linie roșie” a „ potirului comun” nu cred că va mai reuși să amăgească, în continuare, pe mulți dintre cei care „cu multă înțelepciune” și „ cu profund discernământ” așteaptă izbăvirea, ci, am mari nădejdi că destui părinți și frați ai mănăstirii vor înțelege, până la urmă, ce au de făcut pentru a dobandi darul veșnic al mântuirii.

Așadar, până când un Sfânt Sinod Ortodox nu va avea loc în mod oficial și nu va condamna  „ adunarea cretană” și toate ereziile introduse de aceasta în viața Bisericii Ortodoxe și nu va condamna pe toți cei care le propovăduiesc ori le acceptă, sunt dator să mă îngrădesc de toate ereziile acestea spurcate și să mă țin cât mai departe de orice comuniune bisericească cu cei învinovățiți de erezie.

Mai mult de atât ce pot să vă mai scriu, că nu mă pricep? Ca fost militian și ( pentru scurt timp) polițist la „circulație”, nu mă rușinez și – ce să  fac?- admit că nu am la îndemână abilitățile lexicale adecvate, menite să înfrumusețeze epistola.

Așa încât mă opresc aici și semnez fără rezerve,

Ieromonah Teofan Andone

Astăzi 12 iunie 2018

Prea Cuviosului  Părinte Arhimandrit Hariton Negrea, Starețul Mănăstirii Sfinții Arhangheli Mihail și Gavril, Petru-Vodă (Hașca), județul Neamț

 

 

 

Nu ne putem mantui in afara Sfintei Biserici Ortodoxe

„*Biserica este una; Capul ei este unul; turma este una; trupul este unul, cu multe madulare. Fara Cap – Hristos – Biserica nu este Biserică, ci adunare samavolnică: aşa sunt luteranii, rascolnicii ruşi si sectantii.

Câte greseli dintre cele mai mari, pierzatoare pentru sufletele omenesti, nu a nascocit ,,Biserica’’ Catoli­că, papistă, in dogme, in ritualuri, in randuielile canonice, in slujbe, in atitudinea plina de răutate a catolicilor faţă de ortodocşi, în hulele si cleve­tirile impotriva Bisericii Ortodoxe, în batjocurile îndreptate asupra Bisericii Ortodoxe şi asupra creştinilor ortodocşi! Şi pentru toate acestea este vinovat papa cel „infailibil”, este vinovată doc­trina lui si a iezuitilor, duhul lor de minciună, de făţarnicie si mijloacele nedrepte de tot felul ad majorem Dei gloriam („spre mai marea slava a lui Dumnezeu”).

Noi suntem mădulare ale Bisericii Orto­doxe, mădulare ale Trupului lui Hristos, al cărui Cap este Hristos Însuşi si ale carui mădulare suntem fiecare în parte; Hristos – Ca­pul Trupului – este Sfânt – şi mădularele trebuie sa fie sfinte.

Creştinii sunt mădulare ale Bisericii, iar Bi­serica este Trupul lui Hristos, al cărui Cap este Hristos Însuşi şi al cărui Luminător este Duhul Sfant.

Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Si­ne pentru ea… ca s-o infăţiseze Sieşi Biserică slavi­tă, neavând pată sau zbărcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfânta şi fără de prihană (Efes. 5, 25; 27).”
Iata că Sf.Ioan de Kronstadt foloseşte pentru adunarea papistaşilor termenul de ,,Biserică’’,cu toate că nu o recunoaşte ca atare. Aşa-zisul sinod trebuia sa susţină cu tarie folosirea termenului de BISERICĂ numai pentru ORTODOXIE.
S-a cimentat astfel în mintea creştinilor de pe intregul mapamond folosirea greşită a termenului de „biseric㔺i pentru celelalte denominatiuni creştine.
Când citesc, mă cutremur. Exemplu: BISERICA ANGLICANĂ încurajează persoanele TRANSGENDER să devină PREOŢI …
Iar diavolul, vrajmaşul mântuirii noastre, „*se straduie să îi dezbine pe toţi, să-i despartă, să-i împrăştie ca pe o turmă fără pastor: in familii aduce vrajbă, sfadă, nemulţumire ori supărare; în sate, în oraşe îi ridică pe unii impotriva altora; în ţări ridică un popor im­potriva altuia, o împărăţie impotriva altei impărăţii; în comunităţile religioase îi ridică pe cei ce mărturisesc o mărturisire de credinţă împotriva celor ce mărturisesc alta, şi mai ales suflă încrâncenare asupra celor care mărturisesc credinţa ortodoxă, fiindcă aceştia sunt adevarata Biseri­că a lui Dumnezeu, pornind împotriva lor felu­rite prigoane. Sa ne ţinem, deci, de Biserica Or­todoxă cea Una şi Sfântă, al carei Cap este Însuşi Hristos Dumnezeul nostru, Care lucrează în noi fără încetare spre mântuirea şi înnoirea noastră.”

Ca dovadă a egalităţii terminologice (este primul pas) pe care, ierarhii au facut-o între BISERICA LUI HRISTOS, CEA UNA şi celelalte denominaţiuni creştine (în Creta2016) este acceptarea căsătoriei între ortodocşi si ne-ortodocşi,fără necesitatea prealabilă a botezului ortodox a celor din urmă. ,,Ea poate fi oficiată prin condescendenţă şi iubire de oameni, cu condiţia ca pruncii care rezultă din această căsătorie să fie botezaţi şi crescuţi în Biserica Ortodoxă.”

Dureros este faptul ca nu există practice ,,modalităţi de a pune presiune” pe ierarhie. Sinaxe,broşuri, conferinţe, toate sunt bune, dar nu reuşesc să convingă laicii sau preoţii (fie nu-i interesează, fie nu ajung la urechea lor, având interdicţie categorică de la sinodali de a face cateheze de informare pe aceasta temă).Propaganda ecumenistă din seminariile si facultăţile de teologie din Romania este deja la cel mai inalt nivel.

*Sfantul Ioan de Kronstadt, Adevarurile in care cred, Editura Sophia, 2012

Gabriela Naghi

 

O vietuitoare de la Manastirea Paltin – Petru Voda se ingradeste de erezia ecumenista

Scrisoare deschisă adresată Preacuvioasei maici Iustina – Stareța mănăstirii “PALTIN”, PETRU-VODĂ, jud. Neamț

Publicat pe 12 iunie 2018de ganduridinortodoxie

Preacuvioasă maică stareță,

Subsemnata (sora) Eugenia Andone, în vârstă de 64 ani, viețuitoare a mănăstirii “PALTIN”, PETRU-VODĂ, jud. Neamț, din data de 04 august 2010, vă aduc la cunoștință că, după îndelungă chibzuință și cercetare amănunțită, pe cât mi-a stat în putere, am hotărât să mă retrag din mănăstire, din următoarele motive, pe care, de altfel, vi le-am înfățișat și prin viu grai:

La aproape 2 (doi) ani de la încheierea lucrărilor sinodului mincinos, tâlhăresc și ecumenist din Creta (iunie 2016) și a publicării concluziilor formulate și exprimate în cadrul ședinței de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române (29 octombrie 2016), conducera și obștea mănăstirii “PALTIN” nu au exprimat o opinie clară și puternică în legătură cu documentele eretice elaborate de acestea și pe care să le respingă cu toată hotărârea. Dar, mai ales, nu au pus în aplicare, după datorie și după cum se cuvenea, prevederile Canoanelor 31 Apostolic și 15 al Sinodului I-II Constantinopol (861), care obligă la îngrădirea imediată de arhiereul ce “propovăduiește erezii în public și cu capul descoperit le învață”.

Așadar, nedorind să mă fac părtașă la această erezie spurcată a ecumenismului, condamn așa-numitul sinod din Creta (iunie 2016) ca adunare eretică, nu primesc, mă scârbesc și lepăd toate hotărârile acestuia, pe motiv că legiferează panerezia ecumenismului sincretist ca doctrină eclesiologică și politică misionară în Biserica Ortodoxă, acordă statut eclesial ereziilor monofizismului, papismului și protestantismului, aprobă căsătoriile mixte, recunosc așa-numitul “consiliu mondial al bisericilor” și multe altele pe care nu le mai înșir aici.

Temeiurile scripturistice, apostolice, patristice și canonice, atât de mult dezbătute în ultima vreme, sunt îndestulătoare pentru a mă întări în hotărârea pe care am luat-o; și ele nu vă sunt necunoscute. Dimpotrivă. Și ,cu toate acestea, mănăstirea nu se delimiteaza decisiv, tranșant de erezie și de cei ce o propovăduiesc, așteptând, zice-se, “cu discernământ și înțelepciune”, ajungerea la acea “linie roșie” a “potirului comun”, și celelalte de acest fel, pentru a se proceda la întreruperea pomenirii la sfintele slujbe a ierarhului locului care a semnat direct hotărârile adunării din Creta.

De aceea, pentru a nu lungi cuvantul, mărturisesc, în chip hotărât și neclintit, decizia mea de a ma îngrădi de această erezie spurcată a ecumenismului, precum și de toate celelalte erezii și de a nu avea comuniune bisericească cu nimeni din cei ce le promovează și cei ce le acceptă.

Iar, pentu că, rămânând în mănăstire ar fi însemnat că recunosc faptul că și eu sunt ecumenistă și eretică, am decis să mă îndepartez și să mă îngrădesc până când un Sfânt Sinod Ortodox se va întruni oficial și va condamna adunarea din Creta, ereziile introduse de aceasta în viața Bisericii și , nominal, pe toți arhiereii ce vor rămâne adepții acestor hule nemaiauzite și pe aceia ce vor urma lor.

Mai adaug doar atât: rămân, pe mai departe, fiica dreptcredincioasă a Bisericii celei Una, Sfinte, Sobornicești și Apostolești, fără a avea nici cea mai firavă intenție de a mă separa de Ea și a mă alătura unor comunități eretice și schismatice sau de a intra sub ascultarea altui episcop decât cel al locului.

04 iunie 2018                                                                                               sora Eugenia Andone

PreacuvioaseimaiciIustina,
Stareța mănăstirii “PALTIN”, PETRU VODĂ, jud. Neamț

 

Sfanta Mucenita Acvilina si vrajmasii Mantuitorului Hristos

Ziua a 13-a

Sf. Muceniţă Acvilina; Sfinţii zece mii de Mucenici ucişi cu sabia; Cuvioşii Trifilie, Ioan, Iacov, Andronic, Sava; Sf. Ierarhi Antipatru şi Evloghie; Cuviosul Ioan; Cuv. Ana

Răutatea şi prostia celor care-L tăgăduiesc pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos par că nu au margini. Mi-aduc aminte că, în anii întunecaţi ai comunismului, ni se spunea la şcoală ceea ce şi nebunul grăia în inima sa: ,,Nu este Dumnezeu’’ (Psalmul 13, 1). Despre Domnul Iisus Hristos afirmau că este un mit, că El n-a existat niciodată. Dar omul întreg la minte îşi punea fireasca întrebare: dacă Hristos n-a existat, cum se face că numele Lui este cunoscut peste tot pământul şi pretutindeni s-au înălţat biserici spre slujirea şi cinstirea Lui? Cei care gândeau astfel, simţeau că propaganda comunistă atee este impregnată de minciună. Văzând că minciunile lor sunt vădite, slujitorii diavolului au schimbat strategia: admit că Domnul Hristos a existat într-adevăr, dar El n-a fost Dumnezeu Adevărat din Dumnezeu Adevărat, cum Îl mărturiseşte Biserica Sa, ci un om ca oricare altul, Care a trăit pe pământ, a fost omorât pe Cruce şi aici s-a sfârşit tot, căci El n-a înviat. Vârful de lance al acestei propagande mincinoase sunt diavolii fără coarne, cum îi numea Părintele Cleopa, martorii zişi ai lui Iehova, în fapt ai diavolului, ale cărui minciuni le răspândesc cu asiduitate. Aceştia au o carte satanică, numită ,,Cel mai mare om care a trăit pe pământ’’, plină de minciuni şi hule la adresa Domnului. Este uşor de înţeles că în spatele iehoviştilor stau urmaşii ucigaşilor Domnului Iisus.

Astăzi pomenim pe Sfânta Fecioară şi Muceniţă Acvilina, cea care bine învăţa pe fecioarele de seama ei despre Fiul lui Dumnezeu Cel Întrupat. Acestea au întrebat-o: ,,Dacă Acela, despre care tu grăieşti, a făcut atâtea bunătăţi în lume, atunci pentru ce iudeii, din al căror neam a fost şi El, nu Îl au ca pe un Dumnezeu?’’ Bună întrebare! De mare mirare este lucrul acesta. Cine poate să înţeleagă de ce, până în ziua de astăzi, iudeii urăsc şi hulesc pe Fiul lui Dumnezeu? Sfânta Acvilina le-a răspuns: ,,Totdeauna neamul jidovesc se abate din calea cea dreaptă, şi având sufletul orbit de răutate şi cerbicea învârtoşată, leapădă cele ce sunt drepte şi adevărate. De aceea s-au lepădat de Acela Care le-a făcut prea mult bine, dându-L la Pilat, spre a fi răstignit’’. Antipatul păgân al locului a adus-o pe Sfântă la judecată. Pentru el zeii cei diavoleşti erau vrednici de cinste, iar pe Mântuitorul Hristos Îl numea batjocoritor ,,Cel răstignit’’. A pus ca Sfânta să fie bătută cu sălbăticie, în vreme ce grăia dispreţuitor: ,,Acvilino, unde este acum Dumnezeul tău de Care ai zis că nu mă va ierta pe mine la judecata Sa? Să vină aici şi să te scoată din mâinile mele!’’ Şi Dumnezeu a scos-o din mâinile fiarei, căci a primit sufletul ei în locaşurile cereşti, iar păgânul antipat va avea de dat greu răspuns la Judecată. (După Vieţile Sfinţilor pe iunie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, p.221-226).

Preot Ioviţa Vasile