Sfintii doctori fara de arginti Cosma si Damian

LUNA IULIE

Ziua întâia

Sf. Mucenici Cosma şi Damian, Doctori fără de arginţi; Sf. Mucenici Potit, Mavrichie, Constantin; Sf. 2000 de Mucenici ucişi cu sabia; Sf. 25 Mucenici din Nicomidia; Cuvioşii Vasile, Petru şi Leon; Sf. Ierah Leontie de la Rădăuţi

Cinstite cititorule! Avem datoria să iubim pe Sfinţii lui Dumnezeu pentru că ei sunt binefăcătorii noştri aici pe pământ, şi după ce au trecut la Domnul. Prin rugăciunile lor bineprimite, prin faptele lor cele drepte ei au adus mult bine oamenilor. Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan a văzut lucruri minunate pe care le-a descris în Cartea Apocalipsei. Aşa citim în capitolul 8: ,,Şi a venit un înger şi a stat la altar, având cădelniţă de aur, şi i s-a dat lui tămâie multă, ca s-o aducă împreună cu rugăciunile tuturor Sfinţilor, pe jerfelnicul de aur dinaintea tronului. Şi fumul tămâiei s-a suit din mâna îngerului, înaintea lui Dumnezeu, împreună cu rugăciunile tuturor Sfinţilor’’. Expresia ,,rugăciunile tuturor Sfinţilor’’ o regăsim şi în slujbele noastre bisericeşti, pentru că avem Credinţa  că acestea ne sunt nouă de mare folos.

Astăzi facem pomenirea a doi Sfinţi, Cosma şi Damian, pe care Biserica îi numeşte ,,Doctori fără de arginţi’’ dintr-o pricină cunoscută: nu primeau nicio răsplată pentru munca lor. Şi totuşi ei primeau o plată ce nu se poate măsura: ,,numai de o plată ca aceasta prea scumpă aveau trebuinţă de la cei ce se tămăduiau, ca să creadă în Hristos’’.

            Sfinţii Cosma şi Damian au trăit la Roma şi, fiind fraţi după trup, au  moştenit împreună de la strămoşi şi de la părinţi multe averi, din care îşi agoniseau avere nepieritoare în ceruri. Multor nevoiaşi le veneau în ajutor. Bolnavilor care se tămăduiau aşa le spuneau: ,,Noi numai mâinile le punem pe voi, iar cu puterea noastră nimic nu putem să facem, ci pe toate le lucrează tăria cea puternică a lui Hristos, Unuia Adevăratului Dumnezeu, în Care de veţi crede cu neîndoire, îndată sănătoşi veţi fi’’.

Diavolul cel întunecat n-a răbdat ca aceşti Sfinţi să săvârşească binele şi să răspândească Credinţa cea mântuitoare, de aceea a pus în inimile unor slujitori ai săi să-i pârască împăratului Carin. Acesta i-a adus la judecată, dar prin putere Dumnezeiască, grumajii lui s-au sucit, încât faţa lui s-a întors spre spate. Văzându-şi neputinţa, împăratul a crezut în Dumnezeu şi i s-a dat tămăduire prin Sfinţii Cosma şi Damian.

În cele din urmă, diavolul vrăjmaş a îndemnat pe doctorul care i-a învăţat meşteşugul vindecării să-i ucidă. Aşa şi-au încheiat vieţile pe pământ, ca Sfinţi Mucenici. Pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi, Cosma şi Damian, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte şi mântuieşte lumea Ta (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 7-11).

Preot Ioviţa Vasile

 

Reclame

De la credinta desarta, la Sfanta Ortodoxie

Părintele Damaschin Grigoriatul din Sfânta Biserică a Greciei relatează un fapt petrecut în Africa, unde există o misiune a Bisericii de răspândire a Evangheliei lui Hristos în rândul populaţiilor din diferite ţări.

Într-o dimineaţă, un copil de gimnaziu a trecut pe lângă o biserică ortodoxă şi când a auzit cântările de la strană, a intrat, din curiozitate. Aici a găsit o atmosferă deosebită de sfinţenie şi a văzut concetăţeni de-ai săi rugându-se cu evlavie. S-a interesat şi a aflat mai multe lucruri despre Sfânta Credinţă Ortodoxă, apoi s-a înscris la cursurile de catehizare. Când cunoştinţele sale au fost suficiente şi temeinice, a primit Sfânta Taină a Botezului, fără ştirea părinţilor săi.

Despre toate acestea a vorbit cu părinţii lui după o vreme, voind să-i aducă şi pe ei la cunoaşterea Adevăratului Dumnezeu. Cum aceştia erau fanatici idolatri, s-a izbit de împotrivirea lor. Tatăl său s-a arătat deosebit de ostil, deoarece nu concepea ca fiul să părăsească credinţa tribului său, şi s-a adresat magului, adică vrăjitorului din locul acela. Magul ştia bine că oamenii botezaţi şi întăriţi în Credinţa Ortodoxă au o putere nebiruită, în faţa căreia se arăta neputincios. Totuşi a acceptat să încerce să-i întoarcă fiul la credinţa strămoşilor. Pentru aceasta, a cerut ajutorul diavolului, al cărui slujitor era.

În dimineaţa următoare, în vreme ce copilul mergea spre şcoală, i-au ieşit pe neaşteptate în cale doi şerpi boa, care se apropiau ameninţător, cu repeziciune. Înspăimântat în primul moment, şi-a adus aminte de puterea Sfintei Cruci, cum învăţase înainte, şi s-a însemnat cu semnul lui Hristos. Imediat şerpii s-au pierdut în tufişuri, pentru că erau demoni trimişi de magul satului.

Întors acasă, copilul a povestit părinţilor primejdia prin care trecuse, şi cum s-a izbăvit în momentul în care şi-a făcut semnul Crucii. La următoarea întrevedere dintre tatăl copilului şi mag, acesta a mărturisit că a trimis doi demoni, sub chipul şerpilor, care însă s-au dovedit a fi neputincioşi. ,,La creştinii ortodocşi există o putere de neînvins, care ne strică nouă treburile. Oriunde au apărut aceştia şi Biserica lor, noi nu mai avem putere să facem nimic, pentru că ne învinge puterea Dumnezeului lor’’. În inima omului au apărut primele îndoieli în privinţa credinţei sale. Prin grija lui Dumnezeu, întreaga familie a fost primită în Biserica Ortodoxă (După Damaschin Grigoriatul, Minunile, mărturie a Dreptei Credinţe, Ed. Areopag, 2011, p.105-107).

Preot Ioviţa vasile

 

Sfantul Apostol Petru si biruinta sa asupra puterilor diavolesti

LUNA IUNIE

Ziua a 29-a

Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel; Cuviosul Petru

            ,,Vrăjitorii de toate felurile sunt slujitorii diavolului. Nu vă duceţi la vrăjitori, că vă duceţi la diavolul. Ducându-vă la diavolul, vă pierdeţi mântuirea’’. Aceste cuvinte să le spui apăsat ori de câte ori ai ocazia, cinstite cititorule, pentru că multe suflete rătăcite nu se încredinţează lui Dumnezeu şi nu-I cer ajutorul, ci se duc la aceşti şarlatani, sperând din toată inima lor că ei le vor rezolva problemele vieţii. Aş vrea să cunosc măcar un singur caz când diavolul a făcut bine vreunui om.

Astăzi sărbătorim pe cei doi Sfinţi Apostoli ai Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Petru şi Pavel, şi am ales să scriu despre vremea când Sfântul Petru propovăduia Evanghelia în mijlocul păgânătăţii din Roma.

În acea vreme, era în Roma un vrăjitor vestit, Simon, care, cu ajutorul diavolului făcea multe minuni părute, mincinoase şi ducea în rătăcire mulţime de oameni. Aşa bunăoară, a spus tuturor că i se va tăia capul şi a treia zi va învia. Pentru această înşelăciune a adus un berbec şi, prin nălucire diavolească, i-a făcut pe oameni să vadă că acel berbec ar fi chiar el. Naivii au văzut şi au crezut. Sfântul Apostol Petru i-a deşteptat şi le-a arătat că berbecului, nu lui Simon i s-a tăiat capul.

Fiindu-i vădită înşelăciunea, Simon a chemat iarăşi puterea diavolilor şi de pe o zidire înaltă le-a spus: ,,Romani, deoarece până acum aţi petrecut în nebunie şi lăsându-mă pe mine, aţi urmat lui Petru, acum şi eu vă voi lăsa şi nu voi mai apăra cetatea aceasta. Deci voi porunci îngerilor mei ca în faţa voastră să mă ia în mâinile lor şi mă voi înălţa la tatăl meu din cer, de unde voi trimite mari pedepse asupra voastră, că n-aţi ascultat cuvintele mele, nici n-aţi crezut în lucrurile mele’’.

            Într-adevăr, după aceste cuvinte ameninţătoare şi mincinoase, Simon a fost luat şi purtat de demoni prin văzduh, iar oamenii nu încetau a se mira de puterile mari pe care credeau ei că le are. În mijlocul acestei mulţimi năuce, Sfântul Apostol Petru s-a rugat astfel: ,,Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, arată înşelăciunea acelui vrăjitor, ca să nu se smintească popoarele care cred în Tine!’’ Sfârşind rugăciunea, a strigat: ,,Vouă, diavolilor, vă poruncesc, în numele Dumnezeului meu, să nu-l purtaţi mai mult, ci să-l lăsaţi acolo în văzduh, unde este acum!’’ În acea clipă, puterea diavolilor a pierit, l-au părăsit pe ticălosul Simon, şi acesta a căzut şi s-a zdrobit de pământ. Dumnerzeu a rânduit ca să nu moară imediat, pentru ca să-şi cunoască puterea cea deşartă şi faptele ticăloase pe care le-a săvârşit.

A doua zi, sufletul său cel spurcat a fost dus de diavolii întunecaţi în împărăţia lor, adică în iad (După Vieţile Sfinţilor pe iunie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, p. 484-485).

Preot Ioviţa Vasile

 

Crestinism si crestinisme, crestini si ,,crestini”

Potrivit unei definiţii simpliste, creştin este omul care crede în Iisus Hristos. Dacă acceptăm fără discernământ această definiţie, creştini ar fi şi evreii, căci şi ei cred, în felul lor, în existenţa istorică a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pe Care-L hulesc în cele mai josnice feluri; creştini ar fi şi musulmanii, deoarece vorbesc despre Fiul lui Dumnezeu ca despre un Prooroc; creştini ar putea fi numiţi şi martorii lui Iehova, care tăgăduiesc cu vehemenţă Dumnezeirea lui Iisus Hristos.

Prin urmare, se cuvine să definim exact şi cuprinzător creştinismul. Acesta este alcătuit din totalitatea credincioşilor care cred drept, mărturisesc drept şi trăiesc în Iisus Hristos. Credincioşii aceştia sunt cuprinşi într-Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică Ortodoxă. Dintru început, creştinismul a existat numai în hotarele Sfintei Biserici Ortodoxe, după cum ne spune textul Sfintei Scripturi: ,,Şi a plecat Barnaba la Tars, ca să caute pe Saul, şi aflându-l, l-a adus la Antiohia. Şi au stat acolo un an întreg, adunându-se în biserică şi învăţând popor mult. Şi în Antiohia, întâia oară, Ucenicii s-au numit creştini’’ (Fapte 11, 25-26). Aşadar, creştinismul autentic primar şi cel al vremurilor noastre se trăieşte numai în Biserică.

Cu trecerea vremii, din Biserică s-au desprins o mulţime de secte, care însă au pierdut harul sfinţitor şi implicit Dreapta şi singura Credinţă în Domnul nostru Iisus Hristos. Acestea Îl mărturisesc pe Fiul lui Dumnezeu, fiecare în felul său, dar niciuna nu mărturiseşte drept, căci dacă ar fi vrut să mărturisească drept, ar fi rămas în Biserică. Nemărturisind drept, ci împotriva adevărului revelat, aceste secte pierd şi însuşirea de a fi creştine, devenind necreştine şi anticreştine. Bineînţeles că aceste secte nu recunosc niciodată caracterul lor anticreştin. Dimpotrivă, se împăunează cu denumiri pompoase, înşelătoare, desfăşoară o propagandă agresivă, pretind cu megalomanie că sunt singurele deţinătoare ale adevărului şi, drept urmare, singurele care asigură mântuirea. Această propagandă este eficientă în rândul naivilor şi îndoielnicilor.

Noi însă avem cuvintele prevenitoare ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos: ,,Vedeţi să nu fiţi amăgiţi; căci mulţi vor veni în numele Meu, zicând: Eu sunt, şi vremea s-a apropiat. Nu mergeţi după ei’’ (Luca 21, 8).

Preot Ioviţa Vasile

Fratii nostri mireni fac misiune pentru luminarea oamenilor. Noi ce asteptam?

Încă de la început în Biserica lui Dumnezeu au răsărit neghinele eretice, care au vătămat și vatămă în multe feluri mântuirea neamului omenesc și ca niște semințe rele și mădulare putrede sunt retezate pe bună dreptate de fiii Bisericii Ortodoxe a lui Hristos. Din cauza dezinformării feroce răspândită de mijloacele mass-media, lumea e captivă într-un ocean de minciună pus la cale de slugile lui antihrist pentru supremația mondială, încât omul de rând nu mai este în stare să discearnă adevărul de minciună.

După cum știți, în luna iunie 2016 a avut loc pseudosinodul din Creta unde s-a oficializat și consolidat panerezia ecumenismului sincretic intercreștin și interreligios ca fiind linia oficială a Bisericii Ortodoxe.

Date fiind urmările acestui pseudosinod în țara noastră (căsătoriile mixte – între ortodocși și eterodocși, acceptarea ereziilor ca fiind biserici etc.), am hotărât împreună cu încă patru frați (cu binecuvântarea părintelui duhovnic) să mergem într-un mic apostolat de aproape 2 săptămâni la cele mai importante mănăstiri, biserici și schituri din România pentru ca să vedem care este poziția stareților, monahilor, monahiilor și a preoțiilor față de acest sinod tâlhăresc. Printre mănăstirile vizitate o să le enumăr pe cele mai importante: Sihăstria, Neamț, Paltin, Petru-Vodă, Secu, Agapia, Voroneț, Dragomirna, Pătrunsa și altele.

Unele mănăstiri au viețuitori care au cunoștință de ce s-a întâmplat în Creta zicându-ne că vor lua atitudine atunci când li se va impune să țină Sfintele Slujbe scurtate sau modificate. Au fost printre ei și părinți cărora le era teamă să întrerupă pomenirea, alții ne încurajau să ne continuăm drumul mărturisirii primind broșurile și cărțile noastre.

La mănăstirea Zamfira am găsit spre exemplu, o soră mai în vârstă care s-a îngrădit de erezie, iar din acest motiv a fost bătută de preotul duhovnic, deoarece nu participa la slujbele pomenitorului. Un frate de-al nostru a văzut vânătăile de pe mâinile dânsei astfel că ne-am dat seama cât de prigonită este această mireasă a lui Hristos. După această întâmplare a urmat una mult mai tragică: a fost lovită din nou de către preotul mănăstirii, i-a fost spartă ușa chiliei și în cele din urmă a fost scoasă cu forța de acolo. Preotul a chemat ambulanța, spunându-le medicilor că nu se mai înțelege cu dânsa. Sora a fost dusă și internată la spitalul de psihiatrie. Pe fișa dânsei a fost trecut următorul diagnostic: agitație, tulburări de comportament și depresie. În cele din urmă, a fost scoasă de acolo de o rudă apropiată. Iată de ce tratament au parte cei ce s-au îngrădit și se îngrădesc de pseudosinodul din Creta.

La altă mănăstire, după ce am distribuit în jur de 15-20 de broșuri la oameni, un fiu duhovnicesc al starețului s-a dus de îndată cu o broșură la acesta ca să-l anunțe. Imediat am fost înconjurați de către egumen și enoriașii săi care ne-a rugat să nu mai împărțim broșuri în incinta mănăstirii, la care unul din noi i-a răspuns: „Mărturisiți adevărul oamenilor în legătură cu pseudosinodul din Creta”. Însă starețul acelei mănăstiri s-a eschivat, nerăspunzând la întrebare, însă după ce a fost întrebat de încă două ori a afirmat că ce s-a întâmplat la Creta a fost o chestiune politică. Unul din noi i-a răspuns acestuia că nu trebuie introdusă Biserica în politică. La care starețul ne-a răspuns:,,Prefer să fiu păcălit de Biserică decât să fiu în afara ei”. Atunci am scos cartea Biserica și noile erezii în care sunt compilate mai multe texte culese din scrierile Părintelui Justin Pârvu unde scrie astfel despre pseudosinodul din Creta, la pag. 5: ,,O să facă ei, dar va fi ce s-a întâmplat cu Sinodul de la Ferrara-Florența…”. Voiam să-i arătăm egumenului că s-a umblat și la dogmele Bisericii la acest tâlhăresc sinod. Dânsul n-a fost curios să vadă ce scrie în carte dar o bătrânică simplă ne-a rugat să-i dăruim dânsei cartea. Vedeți cine e dornic să cunoască adevărul?

Când i-am zis unui părinte că urmează să fie modificat Tatăl nostru și că deja unii părinți au anunțat oficial acest lucru în predicile lor, acel preot ne-a mărturisit că nu-i grav pentru că și așa e tradusă greșit Rugăciunea Domnească. Deci, fraților, o să vedeți că atunci când li se va impune preoților să țină Sfintele Slujbe modificate marea majoritate vor accepta hotărârile Patriarhiei.

O replică pe care am primit-o de la doi preoți a fost următoarea: “Noi facem parte din Biserică spre deosebire de voi, deoarece Sfânta Lumină apare la Ierusalim la cererea/rugăciunea patriarhului Ierusalimului, care este de asemenea pomenitor”. Însă dacă aceștia ar fi citit cartea Îngrădirea nu este schismă – Lămuriri datorate., scrisă de Protopresbiterul Theodoros Zisis, care nu este caterisit, aceștia și-ar fi dat seama probabil că cei care au întrerupt pomenirea s-au îngrădit de erezie, nu de Biserică. Cu alte cuvinte Sfânta Lumină vine în fiecare an în Biserica Sfântului Mormânt nu pentru patriarhul Ierusalimului, ci pentru ortodocșii păstrători ai Adevărului care este Hristos, căci Biserica este acolo unde este Adevărul. De menționat mai e că Sfânta Lumină apare în fiecare an pentru ca Dumnezeu să le arate oamenilor care-i credința cea adevărată.

Cartea părintelui profesor Theodor Zisis și a teologului Mihai-Silviu Chirilă ne-au fost de mare ajutor în acest pelerinaj, căci mai mulți oameni au reușit să ajungă la cunoștința adevărului prin intemediul lor. De altfel am mai avut cu noi și o broșură care conține informații despre toate problemele actuale ale românilor legate de ecumenism, globalism, avorturi, chemtrails și despre Dumnezeu.

Am fost de asemenea și pe străzi în mai multe orașe precum București, Ploiești, Buzău, Focșani, Bacău, Piatra Neamț, Iași, Suceava, Gura Humorului, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu etc. unde am întâlnit persoane dornice să afle adevărul despre adevăratele probleme cu care se confruntă societatea în ziua de azi.

Am întâlnit în „drumeția” noastră și un părinte pribeag, dezamăgit de cele ce se întâmplă în prezent în Biserică, mărturisindu-ne unele nereguli care se petrec în mănăstirile din țară. Spre exemplu, monahi și monahii s-au plâns că Patriarhia a pus monopolul pe magazinele mănăstirilor, astfel că mănăstirile au devenit dependente de Patriarhie. Tot aceștia s-au plâns și de faptul că sunt puși să presteze muncă fizică de dimineața până seara, astfel că le rămâne foarte puțin timp pentru rugăciune și lectură duhovnicească. În mănăstiri, din păcate nu se mai pune accentul pe rugăciune, pocăință, îndumnezeire precum era odată, ci pe muncă. Acest lucru mi-a adus aminte de ce spunea vrednicul de pomenire Cuviosul Părinte Justin Pârvu: “Moștenirea comunismului în mănăstirile noastre asta este: să mănânce bine și să muncească fizic”. În majoritatea mănăstirilor în care am intrat am găsit practic șantiere în lucru ca să-i țină ocupați pe toți cei din obștile mănăstirilor.

 

În pelerinajul nostru am observat că preoții n-au avut deloc argumente la următoarele întrebări:

  1. Sfântul Paisie Aghioritul a întrerupt pomenirea patriarhului Athenagora pe un motiv mai puțin grav față de ce s-a întâmplat în Creta. Voi de ce nu întrerupeți pomenirea?
  2. Dacă voi ați fi mărturisit adevărul oamenilor în predicile voastre, credeți că noi am mai fi stat în fața dumneavoastră acum?
  3. Preotul rostește în timpul Sfintei Liturghii „…Pe Preasfințitul (Numele) care drept învață cuvântul adevărului” și îl pomenește pe episcpopul său, oare mai învață acel episcop cuvântul adevărului după ce a semnat documente eretice în Creta sau la Sinodul local de la București?

Cunoscând și mulți oameni deosebiți ne-am dat seama din propria experiență că nu pot fi numiți toți clericii și mirenii care sunt părtași la erezie ca fiind eretici. Însă am avut parte și de dezamăgiri, când am dat de preoți, călugări și monahii care își ascund lașitatea sau neștiința sub masca „sfintei” ascultări, fără a cerceta cu de-amănuntul scrierile Sfinților Părinți și luptele duse de Biserica Luptătoare de-a lungul secolelor pentru păstrarea Adevărului.

Vreau să vă povestesc trei întâmplări care pe mine personal (Emanuel Iscru) m-au marcat în drumul meu în această mărturisire. După cum cred că unii dintre voi știți cum m-a întors Dumnezeu din iadul în care eram la viață, tocmai în închisoare, fiind tânăr și cunoscând, să zic așa, viața subterană a tinerilor din ziua de azi, Bunul Dumnezeu m-a ajutat să pot avea îndrăzneală să vorbesc cu cât mai mulți tineri prin orașele prin care noi am trecut, atât în mall-uri, piețe, cât și prin centrul acestor orașe. Vreau să menționez că tinerii sunt total neinformați, și sunt flămânzi de hrană duhovnicească. Dumnezeu din ei stă și plânge și așteaptă ajutor din partea noastră, fac un apel la toți creștinii care înțeleg vremurile și au cuvânt prin mila Domnului să prindă îndrăzneală și să vorbească deschis oamenilor, tinerilor despre Dumnezeu, despre războiul nevăzut asupra noastră, să deschidă curiozitatea spre această mare comoară Ortodoxia care este atât de frumoasă și din care curge nesfârșita apă vie pe care cu toții trebuie să o bem.

Prima întâmplare a fost într-un oraș unde erau trei tinere așezate într-un parc cu care am intrat în discuție prin prisma broșurilor pe care noi le-am împărțit, în primă fază o fată fiind mai aranjată… Primul gând a fost să zic că poate va avea repulsie la ce voi vrea să vorbesc, dar mai apoi, prin mila Domnului, vorbindu-le despre Dumnezeu și aducând în vorbă și despre viața mea cum eram înainte și cum Bunul Dumnezeu m-a trecut prin suferința sfântă, unde m-a trezit, am rămas uimit cum acestei fete îi curgeau șiroaie de lacrimi pe față.

Auzind Cuvântul lui Dumnezeu, fraților, ce putere au cuvintele care dau viață, aceste suflete plâng și așteaptă scăpare, ele nu își găsesc răspunsul, căci păstori sunt din ce în ce mai puțini. În această societate plină de ispite noi trebuie să fim ca niște vânători de suflete, să nu vă descurajați, să nu vă fie rușine, să ne ostenim și să ne jertfim din timpul nostru ca să trezim suflete la viață cu ajutorul lui Dumnezeu. Ei sunt curați la suflet și poate mult Dumnezeu din ei, numai că cineva trebuie să le spună Adevarul pe înțelesul lor. Iată ce am observat: În primă fază, răul din ei dă să respingă, fețele lor dau să aibă reacții și reacții, dar vă spun că dacă ai răbdare, cu dragoste și cu blândețe, acel zid întunecat de la păcat din inima lor, la un moment dat se sparge și apoi acel om se schimbă la față și îl vezi cum primește Cuvântul și cum stă nemișcat și nu ar mai vrea să plece de lângă tine. Ce fericire simți atunci!

Dumnezeu nu ne va lăsa, nici pe ei nici pe noi dacă ne vom lupta unii pentru alții, să nu ne mai pierdem timpul cu contrazicerile fraților, să dăruim dragoste și să spunem Adevărul acum, cât încă mai putem, ce șansă mare avem acum să-l mărturisim pe Hristos când este atacat din toate părțile și, din păcate, nu o facem cum ar trebui și cât ar trebui.

A doua întâmplare: Eram la Bacău spre seară și la un moment dat văd cum un tânăr simplu și amărât vine către mine. Eu îl priveam suspicios, pentru că nu știam care era intenția lui. L-am zărit pe trotuar, așteptându-mă, de parcă ne știam de mulți ani. Acesta vine la mine și mă întreabă dacă sunt călugăr (având barba și părul mare), la care eu i-am zis că nu, că sunt un păcătos și că L-am cunoscut pe Dumnezeu în închisoare. La aceasta el îmi spune în simplitatea lui: “Uite că nu m-a lăsat Dumnezeu!”. Tânărul se rugase din toată inima și mi-a zis cum s-a rugat la Dumnezeu exact în ziua care ne-am întâlnit: „Doamne, dacă exiști și mă iubești, scoate-mi azi pe cineva în cale care trecut prin suferință!”. M-am așezat lângă el și ne-am povestit mai multe, acesta a fost la închisoare în străinătate timp de 3 luni și mi-a spus că atunci s-a simțit cel mai aproape de Dumnezeu și multe alte întâmplări prin care Dumnezeu l-a întărit în credință. La sfârșit, încercând să-i dau broșurile și niste sfaturi, mi-a dat și el niște sfaturi atât de importante și mă gândeam cum înțelegea un tânăr amărât aceste lucruri pe care mulți nici după ce le citesc nu le înțeleg.

A treia întâmplare: La Sibiu, fiindcă am ajuns pe seară, am zis să ies să cercetez orașul, ca să știu pentru a doua zi pe unde este centrul, deoarece voiam să intru în contact cu cât mai mulți oameni. Seară fiind, oamenii erau distrați, deoarece era un festival de muzică iar mâncarea și băutura erau din belșug. La întoarcere mă gândeam ce caut eu la ora aia pe acolo, deși nu simțeam să împart broșuri văzând oamenii distrându-se, dar și fiind destul de târziu. Apoi zăresc un om într-un cărucior, care avea undeva la 50 și ceva de ani și se vedea pe el că era un om cu care aveai ce să discuți, deși era amărât. L-am întrebat ce face, după care am schimbat câteva vorbe și îmi spune că a doua zi urma să meargă să se boteze la pocăiți. Am zis în mintea mea: „De aceea a trebuit să mă plimb eu la ora asta pe aici, Doamne!”.

Apoi încep și îi explic acelui om despre scumpa noastră Ortodoxie, despre suferință, despre diferențele între Ortodoxie și secte și înșelările celorlalte “culte”, apoi i-am spus cum l-am cunoscut eu pe Dumnezeu, și pe urmă i-am sugerat să își accepte crucea, că prin suferință mult mai repede se va mântui, dar să nu-I întoarcă spatele lui Hristos. În clipa următoare îmi arăta în portmoneu pe Maica Domnului, dar, în același timp, se necăjea deoarece poza cu Maica Domnului se dezlipise de pe placuța de metal pe care o avea. S-a întâmplat că aveam eu una exact atunci și i-am dăruit-o. Mi-a zis că rudele lui “s-au pocăit”, că i-au dat casa, apoi a rămas fără ea și a ajuns pe străzi. Era conștient că nu face bine și a spus că ,,Dumnezeu parcă mi te-a scos în cale!”. Se bucura și spunea că se veselea că are și el cu cine vorbi și cui să spună toate acestea.

A doua zi a rămas să ne vedem. Dumnezeu a făcut posibilă reîntâlnirea din ziua următoare, deoarece în drumul meu tocmai din toată mărimea centrului Sibiului, la 150 m era acesta în cărucior, singur pe trotuar, se pregătea să adoarmă, mă duc în spatele căruciorului și dau să plec cu el și acesta își întoarce capul în sus și mă vede, ne salutăm, se bucură, apoi îmi spune ce pățise în noaptea aceea: S-a dus la gară să stea, iar acolo a fost bătut, și chiar mi-a arătat la partea dinspre nas cum a fost lovit. I-au luat și banii și hainele. Vedeți, oameni buni, cum a încercat să-i întoarcă spatele diavolului, acesta a și acționat. I-am explicat de ce s-au întâmplat toate acestea și cum trebuie să înțeleagă aceste semne, deoarece primind cuvântul și răzgândindu-se să se mai ,,pocăiască” la adventiști deja a avut lupte. Au fost mai multe momente frumoase, cum spunea vrednicul de pomenire Arhimandritul Cleopa Ilie: „Pe Dumnezeu nu l-am găsit în pustie ci printre oameni”.

Mai am de adăugat faptul că printre noi a fost și o soră (Marinela) care a fost baptistă până în anul 2012 când l-a cunoscut pe Adevăratul Dumnezeu în Ortodoxie după ce l-a întâlnit pe soțul ei ortodox. A terminat și facultatea de teologie baptistă, astfel că i-a fost destul de greu la început să accepte unele învățături din Dogma Ortodoxă referitoare la cinstirea Sfintelor Moaște, a Sfintelor Icoane, faptul că Biserica Ortodoxă este singura Biserică mântuitoare etc. Dar, cu timpul, a realizat că la adunarea baptiștilor era totul formal, pentru că ei nu pun preț pe cele cinci porți ale mântuirii, după cum bine spune Sfântul Ioan Gură de Aur: pocăința (adevărată), plângerea, smerenia (adevărată), milostenia și rugăciunea. La ei nu se vorbește deloc despre lucrarea Duhului Sfânt în lume de la Biserica Primară încoace, despre rugăciunea lui Iisus (adică rugăciunea neîncetată), despre patimi, despre îndumnezeire (unirea cu Hristos) etc.

Marinela ne-a fost de mare ajutor în micul nostru apostolat, mai ales în Ploiești, unde am apucat să stăm de vorbă cu un preot care ne-a mărturisit că în trecut se rugase împreună cu catolicii și simțise ceva ce nu se poate explica în cuvinte. Atunci sora a luat cuvântul și i-a explicat sfinției sale că de fapt fusese înșelat de vrăjmașul (care poate lua chip de înger de lumină), deoarece de astfel de momente avusese și ea parte în baptism. Mai departe, i-a sugerat părintelui să creadă, ca și Sfinții, că Biserica Ortodoxă e singura adevărată și să nu se mai îndoiască de lucrul acesta. Ce paradox! O fostă baptistă a ajuns să-i mărturisească Adevărul despre Ortodoxie unui preot ortodox, mărturisindu-i și despre pseudosinodul din Creta, despre faptul că s-au modificat dogmele ortodoxe la acest „sinod” deoarece un eterodox în ziua de azi, dacă nu a fost botezat ortodox, când a fost mic (ci la eterodocși, la o vârstă majoră), nu mai e nevoie să fie botezat ortodox, ci e primit în sânul Ortodoxiei doar prin Mirungere. Din păcate sunt foarte puțini preoți care îi primesc la Ortodoxie pe cei de alte credințe prin Sfântul Botez, așa cum procedau Sfinții Părinți. Cum poate susține Patriarhia că le numește pe celelalte culte „biserici istorice”, din moment ce le recunoaște botezul? Le denumește biserici din punct de vedere soteriologic (adică au putere mântuitoare), însă nu vor să recunoască lucrul acesta, deoarece s-ar produce neliniștea cea bună și astfel s-ar trezi cât mai mulți oameni.

Îi mulțumim în primul rând lui Dumnezeu că ne-a ales pe noi nevrednicii să avem parte de acest mic apostolat și pentru că ne-a ocrotit pe tot parcursul pelerinajului. Tododată îi mulțumim fratelui Valerică Bușă pentru rugăciunile și grija ce ne-a purtat-o, teologului Mihai-Silviu Chirilă și tuturor celor care au contribuit la această misiune a noastră.

Emanuel Iscru
Marinela Tudor
Constantin Tudor

(Text preluat de pe portalul ORTODOXinfo)

Demonii cunosc doar pacatele nemarturisite

,,Diavol’’ înseamnă ,,trădător’’, ,,defăimător’’, ,,hulitor’’, ,,acuzator’’, ,,dezbinător’’. Fiecare din aceste numiri arată o faţetă a lucrării pierzătoare de suflete pe care o exercită acest înger al întunericului. De multe ori, cel rău acuză omul păcătos în faţa lui Dumnezeu, de păcatele pe care le-a săvârşit, dacă aceste păcate n-au fost mărturisite la Sfânta Spovedanie.

Părinţii greci relatează o întâmplare petrecută în anul 1913 la Mănăstirea Dionisiu. Aici a fost adus nepotul unui general şi încredinţat obştii, din pricină că era demonizat. Acesta avea tendinţa de a fugi, de aceea l-au închis într-o cameră de oaspeţi cu gratii, unde veneau părinţii şi-i citeau Molitfele de alungare a demonilor. Un tânăr arhondar, care lucrase înainte prin hoteluri şi restaurante din Atena, a fost însărcinat să-i ducă cele de trebuinţă. Întotdeauna demonul îl batjocorea, aducându-i aminte de trecutele păcate: ,,Iată, faţă de călugăr cu schimă mare! Nu-ţi mai aduci aminte ce făceai acolo, pe băncile din Zappios şi prin hoteluri?’’ La acestea adăuga încă multe alte lucruri şi mai grave. Tulburându-se de dezvăluirile demonului, a vorbit cu un frate, căruia i-a mărturisit toate câte  spunea duhul cel rău, hotărât să nu se mai ducă la cel demonizat. ,,Sunt adevărate cele spuse de el, sau latră cu conlucrarea demonului?’’, a întrebat fratele. ,,Din păcate, e aşa cum spune’’. ,,Nu ţi-ai mărturisit aceste păcate?’’ ,,Nu, pentru că mi-a fost ruşine’’, a mărturisit arhondarul. A fost îndrumat să se ducă imediat la un duhovnic şi să-şi mărturisească acele păcate, care, nemărturisite fiind, erau în ştiinţa demonului.

După ce s-a spovedit şi a primit dezlegare de la preotul duhovnic, arhondarul s-a dus iarăşi la cel demonizat. Îndată demonul s-a bucurat că are din nou prilejul să-l batjocorească şi să-l facă de râs pe călugăr. Când însă a vrut să-i înşiruie iar păcatele, n-a mai găsit nimic. Ele au fost iertate prin Sfânta Spovedanie.

Aşa ni se poate întâmpla, cinstite cititorule, şi nouă atunci când trecem sub tăcere anumite păcate: ele rămân ca o povară asupra sufletului nostru şi ne expun batjocurii demonilor. Bine spunea înţeleptul din vechime: ,,Cel ce-şi ascunde păcatele lui nu propăşeşte, iar cel ce le mărturiseşte şi se lasă de ele va fi miluit’’ (Pilde 28, 13).

După o vreme, cel demonizat s-a izbăvit, prin rugăciunile părinţilor din mănăstire. Faptul s-a petrecut chiar la sărbătoarea Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil. După ce s-a însemnat cu semnul Crucii şi a sărutat sfintele icoane, a plecat din mănăstire sănătos (După Demonii şi lucrările lor, Ed. Egumeniţa, 2007, p. 434-437).

Preot Ioviţa Vasile

 

Pedepse apocaliptice pentru rautatea si nesimtirea oamenilor

Iubite cititorule! Cartea Apocalipsei, care încheie Sfânta Scriptură, arată lupta Bisericii lui Hristos cu puterile întunericului, de la întemeierea ei până la a Doua Venire a Mântuitorului. Este o luptă continuă şi neîmpăcată, despre al cărui deznodământ nu avem voie să ne îndoim, căci ni l-a spus chiar Fiul lui Dumnezeu: ,,Pe această piatră voi zidi Biserica mea şi porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18). În vremurile din urmă ale istoriei, oamenii se vor despărţi în două tabere; unii vor primi semnul fiarei antihrist şi se vor închina acestuia, ceilalţi, mai puţini, vor rămâne credincioşi Domnului şi Dumnezeului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Asupra celor dintâi, Dumnezeu va vărsa şapte cupe ale mâniei sale, adică şapte pedepse, voind să-i întoarcă de la slujirea lui antihrist şi să-i aducă la cunoaşterea adevărului. Vom vedea, în cele ce urmează, cum vor reacţiona oamenii cei învârtoşaţi în rău la aceste pedepse, aşa cum ne sunt relatate în capitolul 16 al Apocalipsei.

,,Apoi al patrulea înger a vărsat cupa lui în soare şi i se dădu să dogorească pe oameni cu focul lui. Şi oamenii au fost dogoriţi cu mare arşiţă’’. În loc să înţeleagă pedeapsa lui Dumnezeu şi să-şi vină în simţiri, oamenii ,,au hulit numele lui Dumnezeu, Care are putere peste pedepsele acestea, şi nu s-au pocăit ca să-I dea slavă’’ (v. 8-9).

Nu după multă vreme, va urma pedeapsa a cincea, care este descrisă în felul următor: ,,Atunci al cincelea înger a vărsat cupa lui pe scaunul fiarei şi în împărăţia ei s-a făcut întuneric şi oamenii îşi muşcau limbile de durere’’. Învârtoşarea oamenilor va fi atât de mare, nesimţirea lor va fi covârşitoare încât niciunul nu va pricepe şi nu va voi să se întoarcă la Dumnezeu. Dimpotrivă, ei ,,au hulit pe Dumnezeul cerului din pricina durerilor şi a bubelor lor, dar de faptele lor nu s-au pocăit’’ (v. 10-11).

Vor urma ultimele două pedepse. La a şaptea pedeapsă se vor porni ,,fulgere şi vuiete şi tunete şi s-a făcut cutremur mare, aşa cum nu a mai fost de când este omul pe pământ, un cutremur atât de puternic… şi gindină mare cât talantul se prăvăli din cer peste oameni’’. Aceasta va fi poate ultima ocazie ca oamenii să-şi recunoască păcatele şi nimicnicia în faţa lui Dumnezeu. Însă oamenii nebuni vor stărui în nebunia lor, nearătând nici un semn de pocăinţă. Şi iarăşi îşi vor ridica glasurile pentru a huli pe Creatorul şi Binefăcătorul lor (v. 17-21).

Citind despre aceste urgii, cinstite cititorule, vedem îndelunga răbdare a lui Dumnezeu, atunci şi în toate vremurile. Aceasta ne îndeamnă la pocăinţă.

Explicaţie. Poate mulţi vă veţi întreba de ce Cartea Apocalipsei foloseşte timpul trecut pentru a descrie evenimente care se vor petrece în viitor. Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, scriitorul Apocalipsei, i s-au arătat aceste evenimente viitoare în vedenie, exact aşa cum au să se întâmple în viitor. De la descoperirea acelor evenimente până în momentul scrierii lor a trecut un timp scurt, suficient ca să justifice exprimarea la timpul trecut. Scrie, aşadar, despre cele ce se vor petrece la sfârşitul veacului ca şi cum acestea s-ar fi împlinit, semn al credinţei puternice în Dumnezeu, Care întotdeauna împlineşte ceea ce a făgăduit.

Preot Ioviţa Vasile