Impotrivirile stiintei mincinoase

LUNA IULIE

Ziua a 10-a

Sf. 40 de Mucenici din Nicopolea Armeniei; Sf. Mucenici Leontie, Mavrichie, Daniil, Antonie, Vianor, Siluan, Apolonie, Iosif; zece mii de Sf. Mucenici din Nitria; Cuvioşii Partenie, Evmenie, Antonie

 

            ,,O, Timotei, păzeşte ceea ce ţi s-a încredinţat, depărtându-te de vorbirile deşarte şi lumeşti şi de împotrivirile ştiinţei mincinoase, pe care unii, mărturisind-o, au căzut de la Credinţă’’ (I Timotei 6, 20-21). Acest îndemn era de mare folos Episcopului Timotei al Bisericii din Efes, cum de mare folos ne este şi nouă, celor de astăzi. Oamenii din vremurile noastre au făcut din ştiinţa lor mincinoasă un concept ,,infailibil’. Astfel, orice este ştiinţific, orice este ,,demonstrat’’  cu ajutorul ştiinţei este socotit mai presus de orice îndoială şi nu suportă discuţii contestatare. Ştiinţa mincinoasă stă împotriva oricărui adevăr descoperit de Dumnezeu, Îl tăgăduieşte pe Însuşi Creatorul a tot ce există, elaborează teorii fanteziste care vor fi contrazise de altele, într-o succesiune ce pare că nu se mai sfârşeşte.

În ultima vreme, mai-marii Bisericii noastre s-au angajat într-un dialog, cu exponenţii ştiinţei mincinoase şi ai filozofiei. N-am reuşit să înţeleg până în ziua de astăzi care ar putea fi beneficiul acestui dialog, căci şi filozofia are multe faţete, unele de-a dreptul nebuneşti. Scopul este acela de a pune pe picior de egalitate aceste concepte şi a crea un amalgam în care religia (sau Teologia) să fie un fel de cenuşăreasă, slujind celorlalte două.

Adevărata ştiinţă sau cunoaştere porneşte de la realităţile Credinţei propovăduite de Biserica noastră. Ce ştiinţă poate fi aceea care face abstracţie de existenţa lui Dumnezeu, Creatorul a tot ce există? Ce ştiinţe pot fi psihologia şi psihiatria care neagă existenţa diavolului ca entitate a răului? Spre lauda lor, anumiţi medici, cu frică de Dumnezeu, îşi dau seama că demonizările ies din sfera ştiinţei medicale şi ţin de domeniul Credinţei, prin care se tămăduiesc relele pricinuite de demoni. Ce fel de ştiinţă poate fi aceea care susţine că viaţa s-a autocreat din materia inertă? Doamne, cum îşi poate cineva închipui că ne tragem din maimuţă, şi nu suntem lucrarea mâinilor Tale? Ştim că nici Darwin n-a crezut în teoria evoluţionistă pe care a elaborat-o, dar a fost silit să o susţină şi s-o pună în circulaţie, pentru a oferi un argument nebunilor care clamează că nu este Dumnezeu.

Primejdia de a ne lăsa ademeniţi de ştiinţa mincinoasă este imensă: rătăcirea de la Credinţă, cum ne avertizează Sfântul Apostol Pavel. Ceea ce s-a încredinţat Episcopului Timotei, ni s-a încredinţat şi nouă, aşadar şi noi avem datoria, iubite cititorule, de a păzi Sfânta Credinţă Ortodoxă, singura mântuitoare, împotriva a tot ce născocesc nebunii lumii. Este comoara noastră, pecetluită cu mărturia şi sângele a mii şi mii de Sfinţi Mucenici. Doamne, ajută!

Preot Ioviţa Vasile

 

Reclame

14 gânduri despre „Impotrivirile stiintei mincinoase”

  1. Sfantul Andrei nebun pentru Hristos – Dumnezairea cea neinteleasa

    Discutand iara cu Epifanie despre taina Dumnezeirii celei nentelese, Cuviosul spunea urmatoarele:
    – Dumnezeu este Duh, dar foarte deosebit si mai presus de toate duhurile pe care le-a creat. Este Duh ascuns si nedestainuit, nevazut si neajuns, mai nesfarsit decat nesfarsitul MARET SI INFRICOSATOR. Este Duh stravazator si preacurat si de aceea nu putem cunoaste chipul, firea si maretia Lui. Nu ne putem atinge, nici vorbi despre forma Lui. Este nehotarnicit si de neinteles. Putem gandi multe despre El, dar sa vedem, putem putine. deoarece pe Dumnezeu este cu neputinta de a-L descrie, nici a-L vedea asa cum este, deoarece nu incape in mintea omului. Numai cand Harul Sau se descopera celor catre care binevoieste El, atunci se revarsa stralucirea Sfintei Treimi in inimile lor cu o pornire nebiruita ca si fulgerul care nu are o parte hotarata unde sa stea. Si atunci, cum este foarte firesc, aceste inimi cunoasc in chip simtit noimele si simtamintele pe care El Insusi le va descoperii lor despre Sine.

    Neintelesul se face bine cunoscut precum urmeaza: Ceea ce exista deasupra tariei cerului, adica vazduhul, ajunge la o asemenea inaltime, incat nimeni nu poate pricepe. Oricat vei urca cu contemplarea te aflii inca foarte jos pentru ca este vorba despre abis. Si daca presupunema ca te gasesti la o margine oarecare , ce crezi ca exista dincolo de aceasta ? Negresit o intindere nesfarsita si o largime nemarginita.
    Lasa acum indeletnicirea cu contemplarea celor de sus si priveste sub ape si foc, unde o prapastie urmeaza alteia si sub aceasta exista haos, abis, iad si pierzare. Inca mai jos exista intuneric nesfarsit care precum se spune, este cel mai negru; exista un abis in cele mai dedesubt, adancuri nesfarsite si infernuri.
    De multe ori am coborat acolo cu duhul, ca sa vad oarecare sfarsit sub pamant, dar n-am aflat. Am coborat cu mintea si am alergat ca fulgerul in locurile cele mai joase ale ultimului abis, am intrat in iad, am trecut din abis in abis si m-am aflat indata in haos si in largime nesfarsita, infricosatoare, vesnica si nemarginita. Deoarece insa nu am intalnit vreun zid de nori sau oarecare alta margine, cu greutate mi-am readus privirea cea intelegatoare din aceasta contemplatie.
    Dupa aceea am calatorit spre rasarit, am pornit cu luare aminte si iata, cu putera Domnului Savaot, am vazut foarte curat marginea pamantului unindu-se cu marginea cerului. Dupa aceea am trecut latimea rasaritului, am intalnit un rau pe care se sprijina cerul si inlauntrul caruia este cuprins pamantul.
    Privind spre rasarit, mai sus de cer si pamant, iata am vazut multe ape luminoase albe si de nedescris. Urcand mai la inaltime, cu greutate am putut trece iutimea apei cand, uimit, vad acolo o lumina ca o fulgerare dumnezaiasca si si aud o voce spunandu-mi: “Andrei unde mergi ?” Oriunde vei merge, nici vorba sa aflii sfarsitul veacurilor cele nesfarsite! Si spre apus de vei merge, nu vei afla sfarsit. Esenta dumnezeiestii lumini a Dumnezairii celei nematerialnice, asemenea unei palme infricosatoare a unei maini intelegatoare, tine toate si cerurile si adancurile si rasaritul si apusul. Asada rte instiintez Eu – pentru ca tu singur nu te poti incredinta – ca fapturile cele nematerialnice care s-au plasmuit in timp de la cerul cel nesfarsit si pana la abisul cel nemarginit, au un oarecare sfarsit. Insa Dumnezairea cea neinteleasa, care inconjoara lumea, se intinde pe distante nesfarsite. Si cine ar putea da o oarecare marime Tatalui, Fiului si Duhului Sfant de vreme ce numai stralucirea esentei dumnezaiesti si a Ipostasului sau immaterial este abis nemarginitmarime nesfarsita si necercata? Intoarce-te asadar acolo de unde ai pornit. De vreme ce ai cercat si si nu ai putut afla sfarsitul zidirilor, cum vei putea sa aflii sfarsitul Dumnezairii, Care Se intinde dincolo de acestea ?”
    Cand am auzit lucrurile acestea m-am intors si am hotarat sa nu mai ispitesc pe Dumnezeu, Care mi le-a descoperit pe toate. Oarecum, asa se intelege Dumnezairea Cea necuprinsa, Epifanie. Cand adica se afla vreu oarecare hotar in materie, in vazduh, in natura si in orice altceva care se intinde dincolo de lumea noastra acesta va fi de neinteles.

    Cititi aici despre minunata viata a acestui Sfant
    Viaţa Sfîntului Andrei cel nebun pentru Hristos
    (2 octombrie)
    http://paginiortodoxe.tripod.com/vsoct/10-02-sf_andrei_cel_nebun_pentru_hristos.html

    Apreciază

    1. Draga Vio,
      Multumesc pentru aceste texte. Citindu-le imi dau seama de micimea si neputinta mea de a recepta minunatele invataturi din tezaurul Sfintei noastre Ortodoxii. Ce bogatie! Ce profunzimi! Ce comoara!, de care ne folosim atat de putin. Binecuvantarea Domnului peste dumneavoastra.

      Apreciază

  2. Astazi,10 iulie ,pomenim cu adanca dragoste,evlavie si vie recunostinta pe Martira Nicoleta Constanţa Nicolescu,(care a fost prima femeie din cadrul Legiunii Arhanghelului Mihail care a primit gradul de comandant. A fost conducătoarea organizaţiilor de femei(a Cetăţuilor) de pe întreg cuprinsul României, până în anul 1936, când a fost transferată în funcţia de consilier personal al Capitanului Corneliu Zelea Codreanu.
    Schingiuită,sfartecată,cu cruzime de calaii regimului carlist, in beciurile Prefecturii Poliţiei Capitalei,a fost a fost aruncată în cuptorul cu nr.1, al crematoriului si arsa de vie,in seara zilei de 10 iulie 1939,fara a i se aduce nici o acuzatie.
    O cinstim ca pe o eroină a satanismului carlist, care şi-a dat viaţa pentru Hristos şi ţară, într-o epocă în care orice formă de manifestare a patriotismului şi a credinţei în Dumnezeu era aspru pedepsită.Jertfa sa, va rămâne întipărită cu litere de foc în cartea istoriei neamului românesc , alaturi de martiriul altor Sfinţi ai închisorilor.
    Urna cu cenusa ei a fost inmormantata cu altele asemenea ale unor Mucenici Legionari, in cimitirul M.Sf.Nicolae- Predeal(80 de fruntasi legionari executati pe 22 septembrie 1939 au fost dezgropati si inmormantati aici in 1940,intr-o mare ceremonie nationala,pe care acoperite de crengi de brad trase de boi.)
    Toate aceste cruci au fost arse in perioada comunista,cimitirul legionar de la Predeal a fost profanat, troitele ridicate in memoria eroilor distruse.
    In 1998 s-a inaltat un monument din marmura neagra pe care figureaza numele celor ucisi,pe partile laterale ale monumentului ,pe hartie aurie,lipita!!!!!
    El este lasat in parasire ,fara candela aprinsa,,fara flori,cand in gradina manastirii se gasesc zeci de ghivece cu muscate,si o multime de flori.

    Deasemeni pomenim pe Marturisitoarea,Lucia Trandafir,studenta la medicina,si Comandanta a Cetatuilor de fete,devotata trup si suflet,Credintei in Hristos si idealului legionar ,plecata la Domnul in 3 iulie 1980,alaturandu-se legiunii ceresti,in exil,acolo unde a militat in continuare pentru pentru biruinta neamului romanesc,coplesit de barbarii atei.
    Pe 8 iulie 1959,pleca la Domnul,ca urmare a torturilor torționarilor bolșevici anticreștini,in temnita de la Ocnele Mari,Poetul-Martir,Vasile Militaru,la varsta de 74 de ani,dupa alte incarcerari si torturi in temnitele de la Jilava, Pitești, Craiova, Rahova, Ocnele Mari, Ghencea, Fundulea
    Vasile Militaru este cel mai mare poet creştin şi cel mai mare fabulist al românilor.

    Desprindem cateva fragmente relatate de Marturisitorul Dumitru Radu Udar, din momentele in care,robul lui Dumnezeu,Vasile Militaru,se pregatea de plecare catre Domnul Atotindurarilor :
    -Banditul ăsta trage să moară, ridicaţi-l în pat mai repede.

    L-am întors cu faţa în sus pe muribund şi l-am aşezat în pat. Acest om era Vasile Militaru. Cu ochii daţi peste cap şi cu faţa brăzdată de chinurile morţii. Nimic nu mai era viu în el, doar ochii, parcă năluci nepământene, vegheau aşteptând de undeva o mână de ajutor care nu mai venea. Am trecut la picioare făcând semn preotului să treacă la cap. Din privire şi din mişcarea buzelor (gardianul stătea în uşă) m-am înţeles cu preotul să-i spună rugăciunea din urmă, pentru dezlegare. Când preotul a început prin mişcarea buzelor să-i facă rugăciunea de dezlegare, pleoapele muribundului s-au deschis, apoi iarăşi s-au închis şi, parcă mulţumit, s-a înseninat la faţă şi şi-a dat duhul. Aşa i-a fost dat, să nu aibă o lumânare aprinsă la căpătâi în acele ultime clipe ale vieţii, el care se risipise în atâtea generaţii. Ne-am dat seama cât de profundă a fost credinţa în Dumnezeu a poetului, care şi-a acceptat moartea ca pe o împărtăşanie.

    Cu vocea strangulată de emoţii, i-am spus păgânului care stătea în uşă nepăsător, ca şi când omul din faţa lui era un nimeni.

    – A murit deţinutul!

    – Dă-l în… de bandit! Bine că am scăpat de el, a fost răspunsul tiranului suprasaturat de ura proletară.

    Încremeniţi de durere aşteptam alte porunci, cu ochii duşi undeva departe, poate într-o lume mai bună.

    – Staţi aici, a tunat gardianul, închizând uşa pe dinafară.

    În scurtul răgaz pe care l-am avut, ne-am putut face semnul crucii şi să zicem: Dumnezeu să-l ierte … Am putut observa că poetul stătea singur în celulă, mai degrabă izolat, neacordându-i-se nici un ajutor medical. Nu se vedea nicăieri vreo urmă de medicament. Pe mica măsuţă de fier – tablă – se găsea o cană cu ceai neîndulcit, pe care îl beam şi noi ceilalţi, o bucăţică de turtoi şi un castron de tablă în care abia se distingeau câteva boabe de arpacaş, de multe ori nefiert şi plin de gărgăriţe….
    „Dezbrăcaţi-l pe bandit de ce are pe el şi îmbrăcaţi-l cu rufele astea.”

    Am executat operaţia sub supravegherea lui. Când a văzut că este gata, ni s-a adresat autoritar şi duşmănos:

    – Ieşiţi afară! Bine că a murit. Un bandit mai puţin în ţară.

    Ne-a condus în celulă, având grijă pe parcurs să ne atragă atenţia:

    – Să nu cumva să ciripiţi în celulă unde aţi fost şi ce-aţi făcut, că ştiţi ce vă aşteaptă.”

    ********************************
    Sa nu uitam ca astazi in cele mai inalte sfere ale conducere ale Bisericii si ale statului,Întunericul mai dăinuie încă în anumite capete dominate de ură,de spiritul antinational , antiromanesc , antiortodox,cu puternice influente talmudice,venite de la stapanii ocultei sionisto-masonice.
    Nici un Martir din temnite si inchisori nu va fi canonizat,acest lucru sa inteleaga si naivii ,care mai spera acest lucru.
    Stapanii de sclavi ai poporului roman, crestin de veacuri, robit in propria lui tara,colonia Romania, sunt simbriasii celor care lupta din rasputeri cu flacara inca vie a celor, care au auzit soapta Duhului Atotstapanitor,al Adevarului Hristos,si facand ascultare ca niste robi prea plecati in fata Ziditorului,nu pregeta a-L marturisi,ingraditi de ereziarhi,pana in ziua Biruintei Sfintei Ortodoxii,hotarata de Domnul Slavei.
    Sunt jertfe pe care nu avem dreptul să le dăm uitării, sunt sfinţi pe care trebuie să-i cinstim, sunt icoane ale mântuirii neamului românesc, în faţa cărora ne plecăm astăzi genunchii.

    „Din iadul vrerilor haine…
    Tu Doamne,smulge-ma din chin,
    Ca sa Te preamaresc pe Tine,
    In vecii vecilor .Amin”

    Surse:www.marturisitorii.ro
    https://www.fericiticeiprigoniti.net/vasile-militaru/1428-ultimele-clipe-ale-poetului-martir-vasile-militaru

    Apreciază

    1. Cutremuratoare aceste marturii. Infioratoare este si barbaria care se perpetueaza si-n zilele noastre si va continua pana la a Doua Venire a Domnului nostru Iisus Hristos. Dumnezeu Atotputernicul sa-i ierte pe cei care au trait aceste grozavii si si-au sfarsit viata pamanteasca marturisindu-l pe Hristos. Vino, Doamne Iisuse!

      Apreciază

  3. FELICITARI I.P.S AMBROZIE: sinodul de la Kolymbari a afectat iremediabil Ortodoxia

    Numele de „sfânt și mare” este discutabil, pt ca era „mare” dar nu Ortodox! 4 biserici locale nu au participat, sau a refuzat să participe, așa că sfânt nu este! Deoarece deciziile sale au asimilat papismul, protestantismul s.a cu Ortodoxia, adică recunoscandui pe cei mai sus menționați ca ” biserici”
    Dar când întâi stătători participanți la Kolymbari au luat decizii sinodal trădătoare vizavii de Sfânta noastră Ortodoxie, atunci prejudiciul este ft mare deoarece au provocat ft multe turbulențe in spațiul bisericesc și conducând in mod inevitabil la schisme între credincioși ai Bisericilor ortodoxe locale!
    În concluzie am putea spune fără teamă că sfânt și mare nu a fost, iar în Creta sa acționat contrar

    09.07.2018
    Amvrosios de Kalavrita și Aigealeia

    Apreciază

  4. Martirul-poet,Vasile Militaru,obişnuia să spună: „”Dacă am pierdut averi şi ranguri, dar nu am pierdut credinţa în Dumnezeu, nu am pierdut încă nimic”.Cat de frumoasa este aceasta poezie ,care reflecta in antiteza, dragostea jerfelnica pentru credinta in Hristos,neam si tara a Eroilor neamului stramosesc,fata de nimicnicia ,vanzatorilor de tara,neam si credinta ortodoxa ,care se vor stapanii nostri vremelnici.
    Eroilor

    «Spre voi, viteji al căror sânge a curs – hotarul apărându-l, –
    Îngenunchiat, tot Neamul astăzi îşi nalţă sufletul şi gândul!…
    Spre slava voastră, din altare, se’nalţă fumul de tămâe,
    Viteji a căror nume sfinte neşterse’n veci au să rămâe!…

    Fiţi binecuvântaţi în veacuri, voi, păstrători de vechi hotare, –
    Viteji cari aţi căzut în lupte, visând o Românie-Mare!
    De-apururea mărire vouă în înfloritul Paradis, –
    Că voi aţi biruit prin moarte, şi s’a’mplinit al vostru vis …

    Dar noi?… Suntem noi vrednici oare de jertfa sângelui cel sfânt
    Ce-a curs din piepturile voastre pe vechiul Neamului pământ?….
    Nu plângeţi oare ‘n Raiul vostru, că-atâta liotă străină
    Culege roada jertfei voastre din scumpa Neamului grădină?!

    O, eu aud mereu mustrarea vitejilor cu piept de fier,
    Pe care tunetul adesea, mugind, ne-o bubue din cer,
    Că voi prea mari aţi fost, prin jertfă, pe când urmaşii sunt prea mici,
    Lăsând ca România-Mare s’ajungă Rai la venetici!»

    Apreciază

    1. Cand citesc postarile dumneavoastra, ma cuprinde regretul ca n-am cunoscut aceste texte le tinerete, cand aveam o memorie buna. In scoala am fost nevoiti sa invatam neghiobiile pe care ni le puneau in fata cei din sistemul comunist. Acum avem aceste poezii la indemana. Din pacate, ele sunt insotite de descrierea unor realitati intristatoare, care arata gradul de degradare la care poate ajunge fiinta umana instrainata de Dumnezeu. Oricum, ostenelile dumneavoastra sunt intotdeauna binevenite, fapt pentru care va rugam sa primiti recunostinta si multumirile noastre.

      Apreciază

  5. Sa fie blagoslovit cuvantul Sfintiei Voastre,Parinte Vasile!
    Eu va multumesc,Prea Cucernice Parinte,dand slava lui Dumnezeu pentru toate si pentru acest blog ortodox,pe care il administrati cu jerfelnica dragoste pentru Hristos ,Domnul Slavei,si pentru aproapele.

    Apreciază

  6. PRINOS LEGIONARILOR
    VASILE MILITARU
    Scumpi legionari de flăcări, cu iubirea’n suflet – pară, –
    Pe-ale căror mari stindarde stă scris: “Totul pentru Țară!”, –
    Din ce sori, cununi de raze cum au sfinții din altar,
    Să-mi sui sufletul să smulgă, pentru fruntea voastră dar?
    Binecuvântează sfinții, – şi soboru’ntreg de clerici, –
    Oastea voastră luminoasă ziditoare de biserici!
    Binecuvântați, în ceruri, să fiți voi, legionari,
    De Arhanghelii cei mari
    Ale căror case sfinte
    Şi-au aflat în minți morminte
    Şi’ntru pomenirea căror, – prin poene-cuib de cuci, –
    Voi, legionari năpraznici, înălțați într’una Cruci!…
    Binecuvântați de-apururi, fiți de cei ce, frânți pe sapă,
    Arşi de sete’n miez de vară, vor sorbi din ciuturi apă
    Dăruită de adâncul răcoroaselor fântâni
    Ce cu trudă-au fost durate, de legionare mâni…
    Binecuvântat să fie cel ce, – fără bani şi fără pâine, –
    V’a’nvățat cum se clădeşte România cea de mâine!…
    Cel ce, numai prin iubire, –
    Şi’n tăcere de haiduci, –
    V’a’nvățat cum se ridică mândre porți la cimitire.
    Şi altare
    De’nchinare,
    Şi troițe la răscruci!…
    Pururea mărire vouă, mari legionari de plai, –
    Crâng ce creşte, plin de viață, peste-atâta putregai, –
    Brațe tari cum e oțelul ce, lovit, scântei aruncă, –
    Sfinți trăind prin trei mistere: cântec, rugăciuni şi muncă!
    Când văd taberele voastre, binele cum şi-l revarsă
    Peste suflete, ca ploaia peste țarina cea arsă:
    Cum abateți ape late
    Printre holdele’nsetate;
    Când mă uit cum, – spre’nălțarea neamului plin de obidă, –
    Pentru sfintele altare, faceți munți de cărămidă, –
    Plânsu-mi năpădeşte’n gene şi, cu ochii’n caldă rouă,
    Pentru neamu’ntreg fac cruce şi suspin: “Mărire vouă!”.
    Vadă cerul fapta voastră cea de măreție rară, –
    Mari legionari ce ardeți toți în: “Totul pentru Țară”!
    Căci, prin voi eu văd aevea, – pururea nepieritoare, –
    Țara care se ridică: munte de-aur până’n soare,
    Munte – clocot de lumină, –
    Ca să nu-şi mai aibă ‘ntrânsul nici o fiară vizuină,
    Şi, păzit de mii Arhangheli, sub cununi de sori mereu,
    Pe-acel munte să’nflorească zâmbetul lui Dumnezeu!…

    Apreciază

  7. NEAMULUI VALAH STRIGARE
    VASILE MILITARU
    Frați Valahi din patru unghiuri, frați de viță Geto-Dacã,
    Frați pe care nici o liftă n’a putut robi să ne facă, –
    Iată-ne azi robi sub lifta unui Neam care, din lume,
    Vrea pe veci să ne sugrume,
    Să se şteargă dintre Neamuri strălucitul nostru nume!…
    Dar, mai cruzi ca lifta neagră care azi, prin vicleşug,
    Ne-a’njugat – plăvani la jug, –
    Sunt acei câțiva nemernici, frați de sânge, scoşi din minți
    De-ai trădărilor „arginți”,
    Cari, de zornăitul dulce, nu mai pot nimic s’audă
    Din cât geme țara toată cu de lacrămi geana udă!…
    Toți aceştia, – o droae de nemernici care vor
    Nimicirea Țării lor, –
    S’au făcut, în mâna liftei, crunte ,,Coade de Topor”,
    Şi s’au năpustit cu ură, fâlfâind drapele roşii,
    Să doboare tot ce’n veacuri au păstrat mai drag strămoşii!…
    Vor, vânduții fără inimi, – îndemnați de-a liftei gloată, –
    Să ne-aprindă Țara toată;
    Nu mai vor s’avem tezaur
    În altare pe Iisus;
    Ticăloşilor li-i sete de mărirea lor, de aur;
    Drojdia se vrea de-asupra; putregaiul se vrea sus;
    Sufletele lor de fiară
    Nu mai au nimica sfânt;
    Ei vor ,,patria” să piară,
    „Dumnezeu” să fie frânt;
    Să fim toți o biată turmă fără drepturi, nici cuvânt!…
    Să nu mai avem din toate, sub tâlharii bolşevici,
    Decât jug şi plâns în gene, umilinți, scuipat şi bici;
    Soarta nației române s’o păstreze lifta ‘n mână
    Viermii toți s’ajungă ‘n slavă, iar luceferii’n țărână;
    Şi, sub tirania gloatei care-şi ‘nalță pumnul strâns,
    Să ni-se topească ochii potopiți de-atâta plâns?…
    Frați Valahi – cu glas de tunet, ne-a strigat un mare ,,Mag”
    Să ne facem toți o stâncă sub al Țării noastre steag;
    S’alungãm ,,semănătorii de ruine şi pustiu”,
    Care vor s’arunce Neamul în mormânt fără sicriu !
    El a plâns pe culmea ‘naltă, când a buciumat aprins,
    Neamului aproape ‘nvins,
    Şi-al său bucium l-a dus vântul, prelungit, din stâncă’n stâncă;
    L’au fost auzit şi morții din dormirea lor adâncă:
    Frați Valahi, chemarea-i sfântă, voi n’ați auzit-o încă?!…
    Cine să te mai trezeascã, Neam robit de-atâtea Iude,
    Dac’ auzul tău nici glasul Magului nu-l mai aude?!
    Cum să nu ne facã robi,
    Ca pe nişte boi neghiobi
    Cei mişei: ,,semănătorii de pustiu şi de ruine”,
    Când nici ție nu ți-e milã de moşia ta, de tine?!
    Cum n’ar împroşca tâlharii
    Cu noroi pe toți ,,stegarii”,
    Tot ce-avem mai drag, mai sfânt;
    Cum nu ne-ar scuipa obrazul, şi pe morții din mormânt,
    Când, cu nepăsare, toți
    Ne uităm mereu la gloata de mişei vânduți, de hoți,
    Făr’a ridica un deget, – ca un hoit ce zace’n glod,
    Şi din care viermii lacomi, liniştiți, în voe rod?!…
    O, vă veți trezi odată, frați Valahi, dar prea târziu,
    Când va fi aproape gata groapa cea fără sicriu,
    În adâncul cărei Neamul aruncat va fi de viu!…
    Vasile MILITARU
    1 Octombrie 1937

    Apreciază

    1. Desi vor liftele sa ne desfiinteze ca neam, Dumnezeu ne va salva prin Sfanta Credinta Ortodoxa. Asa pacatosi cum suntem. La infricosatoarea Judecata a lui Hristos vom merge ca popor crestin. Este convingerea mea neclintita. Sa dea Bunul Dumnezeu sa nu ma insel.

      Apreciază

  8. PUTREGAIUL SI LASTARII
    VASILE MILITARU
    – închinată Studențimii române creştine –
    Cândva, un codru secular,
    Cu mii de cântece’n frunzar,
    De nici o vijelie frânt,
    Sorbea puteri adânci de viață din sfântul cer şi din pământ…
    Şi bucurii nețărmurite veneau într’una să desmierde
    Norodul celor ce de veacuri sălăşuiau în codrul verde:
    Potop de păsări cântătoare,
    Şi urşi, şi cerbi, şi căprioare,
    Şi mierle fluerând din nai, –
    Cu negrăit senin în suflet trăiau în codrul lor mereu
    Trăiau ca’ntr’un adânc de rai,
    Cu gâzele, cu greeruşii, cu florile lui Dumnezeu…
    Dar într’o zi, veni din zare o vijelie cruntă foarte,
    Cu negri nori aduşi de vânt, –
    O vijelie ‘ngrozitoare, cu grele trăsnete de moarte,
    Sub care mulți stejari s’au frânt
    Şi’n urma căreia, pe codru s’a fost lăsat atâta jele,
    De parcă iadul îl călcase cu toate duhurile-i rele!…
    De-atunci, – pierind în zări furtuna, –
    Pornit-a, una câte una,
    Să cadă frunza celui codru, rămas cu ‘ngălbenite foi,
    Pân’au ajuns copacii goi;
    În ei s’au fost înfipt toți „carii”, rozându-i tainic, fără grai,
    Şi’n locul cântecelor multe, nespusă jale-a fost apoi,
    Căci păsările cântătoare pierduseră seninul rai:
    Era acum doar plâns şi vai,
    Iar codrul tot, – un putregai!…
    Dar când, sub jale neagră foarte,
    Întreg norodul celui codru se pregătea de moarte, –
    Un sturz, – de doruri mari încins, –
    A fluerat prelung odată norodului ce l-a cuprins
    Şi sturzul i-a grăit aprins:
    O, fraților, când ştiți cu toții că toți copacii noştri, vai,
    Mâncați de „cari”, sunt putregai,
    Când nici măcar un pic de viață nu pot să ne mai dea stejarii, –
    Priviți: din putregai se ‘nalță, cu toată viața ‘n ei, lăstarii!…
    Priviți-i, frații mei!… Priviți-i prin calda lăcrămilor rouă!…
    Ei cresc cu soarele pe creştet şi vin s’aducă viață nouă!…
    Ei vin cu doruri mari de viață, –
    Oştire de lăstari, măreață, –
    Să ‘nlăture tot putregaiul în care stau să roadă „carii”…
    Mărire lor!… Trăiască-ne lăstarii!
    O, frați, lăsați-mă cu lacrămi de bucurie azi să plâng,
    Privind lăstarii ce se ‘nalță, – biruitor şi verde crâng, –
    Cât zarea toată să’ntind aripi şi crângul tot la piept să-l strâng!
    Căci, mâine, crângul va fi codru, – un codru dârz şi tare foarte, –
    Menit de Dumnezeu să scape norodul nostru dela moarte!…
    Vasile MILITARU

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

w

Conectare la %s