Sfârşitul ereticilor este cumplit

            În secolul IV s-a ridicat cu semeţie un preot, numit Arie, care a cutezat să hulească Preasfânta Treime şi să înveţe că Domnul nostru Iisus Hristos nu este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, ci numai o creatură, căci a fost un timp în care El n-a existat. Erezia aceasta a produs multă tulburare în Biserică, deoarece arienii erau şi foarte violenţi întru propovăduirea rătăcirii lor. Din această pricină, în anul 325 de la Naşterea Mântuitorului, s-a adunat la Niceea Sfântul Sinod a toată lumea, unde Părinţii Bisericii au apărat adevărul revelat de Dumnezeu şi au condamnat pe Arie şi pe cei de un cuget cu el.

După câţiva ani de la Sinod, dreptcredinciosul împărat Constantin a chemat pe Arie la Constantinopol ca să-l cerceteze în legătură cu credinţa lui. Fiind deosebit de viclean, a ascuns în sânul său o hârtie pe care a scris erezia sa. Când împăratul l-a întrebat dacă crede precum Sfinţii Părinţi de la Sinod, ereticul lovea cu mâna în piept şi zicea: ,,Aşa cred’’, dând impresia că s-a învoit a primi Dreapta Credinţă, însă în mintea lui cugeta: ,,Aşa cred, precum am scris cu mâna mea şi cum am în sânul meu’’. Paranteză: un anume şef de stat a lovit un copil în faţă cu dosul mâinii, momentul fiind filmat, apoi a negat. Înainte de alegerile prezidenţiale, a jurat cu mâna pe Biblie, în faţa unei ţări întregi: ,,nu l-am lovit cu pumnul’’. Exact ca Arie!

Pentru că împăratul l-a socotit pe Arie ca având Credinţă Dreaptă, a poruncit Patriarhului Constantinopolului, Alexandru, să-l primească la împărtăşirea bisericească. Arhiereul lui Hristos s-a întristat adânc, pentru că nu voia cu nici un chip să aibă vreun amestec cu ereticul Arie. Atunci a căzut cu umilinţă în faţa sfântului altar, rugând pe Bunul Dumnezeu, precum oarecând Proorocul Iona, ori să-i ia sufletul, ori să piardă de pe pământ pe hulitorul Său, numai să nu ajungă ziua în care Arie se va apropia de Dumnezeieştile Taine.

În vreme ce Arie mergea spre sfânta biserică, Dumnezeu a adus asupra lui dureri cumplite şi, căutând un loc ferit, a intrat şi şi-a sfârşit viaţa ticăloasă, deoarece a crăpat şi şi-a lepădat maţele spurcate, împlinindu-se rugăciunea Patriarhului Alexandru şi cuvintele Psalmistului: ,,moartea păcătoşilor este cumplită’’. Vestea morţii sale s-a răspândit în cetate şi arienii au fost ruşinaţi, iar Biserica lui Hristos s-a bucurat că a scăpat de un lup îmbrăcat în piei de oaie, care mult rău îi făcuse până atunci (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 401-403).

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune pentru întoarcerea acasă a celor rătăcitori

  • Psaltirea, de 3 ori
  • Acatistul Sfântului Ioan Rusul
  • Acatistul Sfântului Mucenic Mina
  • Acatistul Buneivestiri
  • Lectura textului de la Luca 15, 11-32

După 1710 ani, Dumnezeu ni-i arată pe Sfinţii Săi

Cinstite cititorule! Am socotit ca în această zi să preamărim pe Dumnezeu Cel Preaînalt prin cugetarea la una din nenumăratele Sale minuni, săvârşită pe pământ românesc. Este vorba de Sfinţii Epictet şi Astion, de neam străin, dar proslăviţi în Biserica românilor. Sunt cei mai vechi Sfinţi Mucenici cunoscuţi la noi.

Sfântul Epictet era preot şi Dumnezeu l-a înzestrat cu darul facerii de minuni, mulţi dobândindu-şi sănătatea prin sfintele sale rugăciuni. El a învăţat adevărurile veşnice şi mântuitoare ale Domnului nostru Iisus Hristos şi împreună cu Sfântul Astion, s-au aşezat în cetatea Halmyris din Dobrogea, unde au trăit viaţă de călugări, spre câştigarea de suflete pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Au pătimit în ziua de 25 iulie, probabil în anul 290, tăindu-li-se capetele.

Despre cei doi Sfinţi ni s-a păstrat o copie a Actului Martiric, aflat la Utrecht. De asemenea, numele lor sunt menţionate în Martirologiul Fericitului Ieronim din secolul IV.

Dumnezeu a rânduit ca sfintele lor moaşte să fie găsite,  după circa 1710 ani! Nu este o minune Dumnezeiască aceasta? O echipă de arheologi români şi americani a efectuat săpături la locul presupus a adăposti sfintele moaşte. În ziua Adormirii Maicii Domnului, 15 august 2001, au descoperit sfintele moaşte, pe care le-au identificat datorită unei inscripţii incomplete, dar suficient de relevantă: ,,Martirii lui Hristos’’, scrisă în limba greacă şi numele Astion, păstrat cu o mică lacună. Nu mai rămânea nicio îndoială: Dumnezeu ne-a făcut această descoperire excepţională după atâta amar de vreme!

Oamenii de ştiinţă antropologi, iscoditori cum sunt, au examinat cinstitele moaşte şi au constatat, în cazul Sfântului Astion, că prima vertrebră cervicală, atlasul, arată, fără urmă de îndoială, că a fost ucis prin decapitare, cum menţionează izvoarele istorice citate. Deoarece la Sfântul Epictet lipsesc cele două vertebre cervicale, nu s-a putut pune aceaşi concluzie, dar prin analogie, ţinând seama de menţiunile din Actul martiric, a avut parte de aceeaşi moarte prin decapitare. Sfintele sale moaşte păstrează urme de violenţă fizică, deoarece pătimirea a fost de mai lungă durată.

Suntem uimiţi în faţa acestei descoperiri Dumnezeieşti, care este un semn extraordinar pentru lumea întreagă şi mulţi necredincioşi, văzându-l, ar trebui să iasă din întunericul ateismului şi, spre binele lor şi bucuria noastră, să intre în Turma Împăratului Hristos, care este Sfânta Biserică Ortodoxă (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 132-144).

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune pentru cei căzuţi în datorii grele (să-l împlinească cei aflaţi în această situaţie, ceilalţi să mulţumească lui Dumnezeu şi să se ferească să nu ajungă în această stare)

  • Întâiul Paraclis al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu ( de 12 ori)
  • Acatistul Sfântului Mucenic Mina
  • Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae
  • Pomeniri la Sfânta Liturghie, cât se va putea

 

Notă. Toate Canoanele de rugăciune se vor împlini după puterile şi timpul prielnic fiecăruia. Împlinirea acestor Canoane nu se circumscriu unui anume timp. Important este să fie împlinite şi ca Bunul Dumnezeu să primească şi să împlinească cererile frăţiilor voastre. Dumnezeu este îngăduitor şi îndelung răbdător faţă de noi toti.

Sfântul Ioan: Înaintemergător, Botezător, Prooroc şi Mucenic

            Iubite cititorule! Astăzi este zi de sărbătoare, dar această sărbătoare este una a tristeţii, în care ţinem post, pentru că pomenim moartea Sfântului Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, chipul smereniei şi al bunei cuviinţe, care vorbea despre Mântuitorul cu o evlavie rămasă ca pildă în Scripturile Sfinte şi în istorie: ,,Vine în urma mea Cel Care este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-i dezleg cureaua încălţămintelor’’ (Marcu 1, 7-8). Dacă un Sfânt vorbea despre Domnul Iisus în acest fel, cum trebuie să vorbim noi, cei împovăraţi de păcate?

Ne aducem aminte de ticăloşia lui Irod cel Mare, care a vrut să-l ucidă pe Fiul lui Dumnezeu, apoi a poruncit uciderea a paisprezece mii de prunci nevinovaţi. Din această rădăcină rea a răsărit blestematul Irod Agripa, cel care a cutezat să-şi lase femeia cea dintâi şi să se însoţească, în chip nelegiuit, cu femeia fratelui său, Filip, chiar când acesta trăia, spun unii din vechime. În faţa acestui păcat, Sfântul Ioan Botezătorul n-a putut să tacă. A vorbit cu nemernicul Irod Antipa şi i-a spus fără ocolişuri: ,,Nu ţi se cuvine s-o ai de soţie’’ (Matei 14, 4). În loc să curme păcatul greu în care se complăcea, Irod a prins mare ură asupra Sfântului. Înainte îl asculta cu plăcere, acum s-a umplut de mânie şi nu numai el, ci şi desfrânata care s-a însoţit cu el. Gândul lor cel dintâi a fost să ucidă pe Sfântul Ioan, dar se temeau de popor, pentru că-l ştiau pe el Prooroc (Matei 14, 5). Ca să se răzbune, Irod l-a întemniţat pe Sfânt.

A venit şi ziua de naştere a lui Irod, cel fără frică de Dumnezeu, şi acesta a făcut ospăţ mare dregătorilor săi. În mijlocul petrecerii, fiica Irodiadei, ticăloasă şi ea, a jucat în chip desfrânat în faţa invitaţilor, iar Irod i-a făcut o făgăduinţă necugetată privind răsplătirea ei. Fata s-a sfătuit cu mama sa şi aceasta a îndemnat-o să ceară pe tipsie capul Sfântului Ioan Botezătorul. Irod s-a întristat la început, apoi s-a învoit şi a trimis slujbaşii să taie capul Sfântului, într-o zi de 29 august, crezând că va scăpa de mustrarea lui. Chiar şi pe tipsie, cu şiroaie de sânge, capul Sfântului a grăit aceeaşi mustrare împotriva tiranului.

Uciderea este păcat strigător la cer, după cum ne învaţă Sfintele Scripturi: ,,Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ’’ (Facere 4, 10). Aşa a spus Dumnezeu lui Cain, cel care tocmai ucisese pe fratele său, Abel. Şi glasul sângelui Sfântului Ioan s-a auzit la Dumnezeu în ceruri şi El a pedepsit-o a fost fiica cea rea a Irodiadei. În vreme ce se afla în surghiun, trecând o apă îngheţată, gheaţa s-a rupt şi trupul ei spurcat s-a afundat în apă, iar capul îi era afară, până ce i-a fost tăiat de bucăţile de gheaţă. Irod şi Irodiada au fost înghiţiţi de pământ (După Vieţile Sfinţilor, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 397-400).

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune pentru luminarea minţii

  • Întâiul Paraclis al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
  • Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul
  • Acatistul Sfântului Mucenic Mina
  • Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului

Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Lui

Iubite cititorule! Am simţit nevoia ca în această zi să-ţi scriu câteva lucruri ziditoare de suflet despre Sfântul necunoscut de la Mănăstirea Neamţ, aşa cum le-am citit şi eu în felurite cărţi, căci din anul 1976 n-am avut posibilitatea de a vizita acest aşezământ monahal.

Într-o zi de sâmbătă, 24 mai 1986, părinţii din Mănăstire au văzut că o porţiune din pavajul care leagă clopotniţa de intrarea în biserică, s-a ridicat şi făcea oarecare împiedicare. Două zile mai târziu, pavajul s-a ridicat şi mai mult, până când piatra şi betonul au crăpat. La început au crezut că una din conducte s-a spart, de aceea câţiva călugări au fost rânduiţi să sape în acel loc. După ce au ajuns la un metru adâncime, au amânat săpăturile până în ziua următoare, 27 mai. Ceea ce presimţeau unii dintre călugări s-a întâmplat: era vorba de o descoperire a Proniei Dumnezeieşti, căci la un metru şi jumătate au găsit un mormânt cu moaştele unui Sfânt. Erau întregi, galbene şi binemirositoare, ceea ce i-a făcut pe cei prezenţi să se însemneze cu Sfânta Cruce şi să preamărească pe Dumnezeu: ,,Aceasta este o mare minune! Astăzi ne-a descoperit Dumnezeru un nou Sfânt la Mănăstirea Neamţ! Iată de ce se ridica pavajul deasupra, ca să iasă din pământ moaştele acestui Sfânt, spre întărirea Credinţei şi mântuirea sufletelor noastre! Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi, Dumnezeul părinţilor noştri!’’

            Mitropolitul Teoctist al Moldovei, Patriarhul de mai târziu al României, mort apoi în condiţii suspecte, a venit degrabă la Mănăstire şi a rânduit să se spele sfintele moaşte, apoi au fost puse într-un sicriu şi duse în biserică, spre folosul duhovnicesc al tuturor dreptcredincioşilor.

Vestea acestei descoperiri Dumnezeieşti s-a răspândit cu repeziciune şi oamenii se îndreptau spre Mănăstirea Neamţ pentru închinare. Faptul a deranjat autorităţile comuniste, păgâne şi barbare, care au hotărât să ia sfintele moaşte şi să le înstrăineze, pentru a stăvili mulţimea de credincioşi. Părinţii Mănăstirii au avut grijă să le pună din vreme într-o tainiţă, şi când li s-au cerut de către slujbaşii securităţii, călugării i-au trimis în osuar, de unde însă n-au luat nimic. Au turnat o placă masivă de beton pe locul mormântului şi au oprit credincioşii să nu mai intre, crezând că vor zădărnici descoperirea Dumnezeiască.

După ce a căzut comunismul şi s-a instalat în ţara noastră neo-barbaria, în anul 1990, sfintele moaşte au fost scoase din locul tăinuit şi s-au aşezat în biserică. Părinţii nemţeni se roagă şi acum ca Dumnezeu să descoperă numele şi viaţa acestui Sfânt al Său (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăsirea Sihăstria, 2005, p. 429-430).

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune pentru cei bolnavi de cancer (poate fi împlinit de cel bolnav, sau de cineva apropiat acestuia)

  • Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (de 7 ori)
  • Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul
  • Acatistul Sfântului Efrem cel Nou
  • Acatistul Sfântului Ioan Rusul
  • Acatistul Sfinţilor Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian
  • Acatistul Sfântului Luca al Crimeii
  • Acatistul Sfântului Mucenic Pantelimon
  • Se va pomeni la Sfânta Liturghie, cât este cu putinţă
  • Milostenie, după puteri, unui om nevoiaş

 

 

Parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa despre Taize şi ,,fratele Roger’’

”… eu m-aș gandi la Roger, “fratele” Roger, care era un demonizat, era cel mai mare păcătos. El a fost un cuib al diavolilor. Și toată Biserica plânge și se lamentează, şi vai, ce ne facem, că nu o să mai fie acolo, ca să mai trimitem tinerii aștia din România, din Ortodoxie să îi trimitem la pierzare, acolo era pierzare. Acolo era un demon foarte mare. El își făcuse așa, o chestie demonică, un fel de administrator al tainelor, aparea în alb… Cel mai mare păcătos a fost el. Era pur și simplu un new age-ist. Toată chestia asta era New -Age. Și bisericile de aici își trimiteau copii lor la pierzare….Se duceau să stea cu genunchii încrucișați sub ei și să se legene ca niște oameni cuprinși de nebunie? Ăsta a fost un păcat care, cred că Dumnezeu a lovit… Adică, diavolul a vrut să facă din acest Roger, că nu îi spun frate, să facă din el un martir al New-Age-ismului, trimițând tot o îndracită să îl omoare….Și sper că Taize-ul va dispărea așa cum se întâmplă cu toate acțiunile diavolești. ”

Rugăciunile pentru sinucigaşi şi neortodocşii adormiţi

Trebuie să se roage ortodocşii pentru neortodocşii adormiţi? Dar pentru sinucigaşi? Pentru cei care au murit ca eretici, schismatici, necredincioşi sau în alte religii, Biserica lui Hristos nu se roagă. Nu există nicio Slujbă bisericească alcătuită pentru pomenirea lor şi nu se pomenesc nici alături de cei adormiţi în Dreapta Credinţă. Dimpotrivă, pomenirea celor morţi la Slujba Proscomidiei are un caracter limitativ: ,,Şi pe toţi care întru nădejdea învierii şi a vieţii de veci, cu împărtăşirea Ta au adormit, dreptmăritori părinţi şi fraţi ai noştri, Iubitorule de oameni, Doamne’’. Prin această formulă sunt excluşi de la pomenire toţi cei enumeraţi mai sus, deoarece ei cu bună ştiinţă şi cu voie liberă au refuzat să vină sau să revină în staulul Bisericii Ortodoxe. Cu alte cuvinte, au refuzat să se pocăiască. Ştim că nepocăinţa până la moarte este păcat împotriva Duhului Sfânt care nu se iartă nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie.

În pastoraţie se ivesc situaţii când credincioşii dau spre pomenire şi numele unor persoane din neamul lor, care au adormit fiind sectari. Trebuie să explicăm credincioşilor că aceia care s-au despărţit de Biserică nu trebuie pomeniţi, pentru că ei înşişi s-au lepădat de Dreapta Credinţă şi este absurd a-i pomeni, împotriva voinţei lor.

Pentru sinucigaşii ,,ieşiţi din minte’’, adică aceia al căror discernământ a fost alterat, Sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe Române a hotărât ca Slujba înmormântării ,,să fie făcută numai de către un singur preot şi nu în locaşul sfintei biserici, ci pe marginea gropii, iar preotul să poarte numai epitrahilul, săvârşind slujba după ritual redus; să nu se tragă clopotele şi să nu se ţină cuvântari’’ (Tipic bisericesc, Ed. I.B.M.O., Bucureşti, 1976, p. 269-270). Această prevedere nu face nicio referire la sinucigaşii care au avut discernământ, lăsând să se înţeleagă că acestora nu li se face nimic din rânduielile Bisericii.

Întrebat de unul din ucenicii săi, al cărui tată s-a sinucis, stareţul Leonid de la Optina a spus: ,,Încredinţează-te atât pe tine, cât şi starea tatălui tău atotînţeleptei şi atotputernicei voinţe a Domnului. Nu căuta minuni ale Celui Preaînalt… Roagă-te Atotbunului Creator, împlinind astfel datoria dragostei şi îndatoririlor de fiu’’. Apoi i-a arătat cum se roage: ,,Caută, Doamne, la sufletul cel pierdut al tatălui meu; dacă e cu putinţă, fie-ţi milă! Nebănuite sunt judecăţile Tale. Nu-mi socoti această rugăciune drept păcat. Facă-se voia Ta cea Sfântă’’ (Cuviosul Iosif de la Optina, Despre rugăciunea creştinilor ortodocşi pentru neortodocşi, Tesalonic, 2006, p.28). Această rugăciune poate fi rostită de orice ortodox aflat în situaţia amintită.

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune pentru cei aflaţi în închisoare (va fi împlinit de cel întemniţat, dacă este posibil, sau de cineva din familie)

  • Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul (de 3 ori)
  • Acatistul Sfântului Luca al Crimeii (de 3 ori)
  • Acatistul Sfântului Ioan Rusul (de 3 ori)
  • Acatistul Sfinţilor români din închisori (de 3 ori)
  • Acatistul Sfinţilor Brâncoveni (de 3 ori)
  • Întâiul Paraclis al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (de 7 ori)
  • Psalmii 69, 141, 142 (fiecare de câte 7 ori)
  • Ajunare în zilele de miercuri şi vineri, vreme de 7 săptămâni, cel puţin până la ora 12 00

 

Este potrivit să ne rugăm pentru ereticii şi schismaticii  aflaţi în viaţă?

Trebuie să se roage ortodocşii pentru ereticii, schismaticii şi cei de alte religii aflaţi în viaţă? Răspunsul este categoric da, însă urmând Sfintelor Canoane ale Bisericii şi sfaturilor Sfinţilor Părinţi şi ale duhovnicilor îmbunătăţiţi, nicidecum propriile noastre păreri. Rugăciunea cuprinsă în ectenia mare, ,,pentru pacea a toată lumea’’, are un caracter general şi e făcută în temeiul preasfintelor cuvinte ale Mântuitorului, ,,rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi’’ (Matei 5, 44-45).

Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare cuprinde o cerere în care preotul Îl roagă pe Dumnezeu Cel Atotputernic: ,,pe cei risipiţi îi adună, pe cei rătăciţi îi întoarce şi-i împreună cu Sfânta Ta Sobornicească şi Apostolească Biserică’’. Aşadar, aceasta este dorinţa Bisericii lui Hristos şi a fiecărui credincios în parte, de a-i aduce pe toţi cei aflaţi în afara Sfintei Ortodoxii, la cunoştinţa adevărului. Fiecare ortodox care, în rugăciunile lui particulare, cere Bunului Dumnezeu aducerea la Sfânta Credinţă a celor rătăciţi, săvârşeşte o faptă bineplăcută. În privinţa ereticilor, se impune a respecta riguros Sfintele Canoane. Astfel, canonul 6 al Sinodului de la Laodiceea glăsuieşte lămurit: ,,Nu este îngăduit ereticilor să intre în casa lui Dumnezeu (sfânta biserică), dacă stăruie în erezie’’. Canonul 33 al aceluiaşi Sinod interzice dreptmăritorilor să se roage împreună cu ereticii şi schismaticii. Acest canon ar trebuiu să pună stavilă aşa ziselor săptămâni de rugăciune pentru unitatea tuturor creştinilor. Nesocotind acest canon, ierarhii Bisericii Ortodoxe Române s-au rugat la început cu ereticii catolici şi protestanţi, iar în timpul din urmă se roagă laolaltă cu hulitorii lui Hristos, ai Maicii Domnului şi ai tuturor Sfinţilor, cu ereticii baptişti, penticostali, adventişti, etc., fraudulos autointitulaţi ,,biserici’’.

Neortodocşii eretici nu se pomenesc niciodată nominal la Slujba Proscomidiei şi nici la diptice, care sunt pomeniri ale viilor şi morţilor în cursul Sfintei Liturghii. Lucru acesta se explică prin faptul că ereticii se situează cu voie liberă în afara Bisericii şi pe poziţii ireconciliabile faţă de Sfânta Liturghie, atâta vreme cât persistă în rătăcirea lor. Greşeşte şi acel preot sau episcop care ar cuteza să pomenească pe papa aflat în funcţie, ori alt pretins episcop catolic sau greco-catolic deoarece aceştia au îndoită incompatibilitae cu Biserica: sunt eretici şi schismatici deopotrivă, afirmaţie care are valoare de axiomă.

Preot Ioviţa Vasile

Canon de rugăciune pentru bolnavii de diabet

  • Primul Paraclis al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
  • Acatistul Sfântului Mucenic Efrem cel Nou
  • Acatistul Sfinţilor Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian
  • Acatistul Sfântului Mucenic Pantelimon
  • Acatistul Sfântului Luca al Crimeii
  • Pomenirea celui bolnav la Sfânta Liturghie, vreme de un an
  • Milostenie, după puteri, făcută unei personae nevoiaşe (discret, fără a se şti cine a făcut-o)

 

 

Criza de legitimitate

Cand cineva se contrapune Legilor lui Dumnezeu, intră într-o stare nefirească de tulburare, de nelinişte, pe care caută să o depăşească. Neştiind sau nevrând să facă ce trebuie, caută soluţii proprii, salvatoare crede el, şi-atunci mai tare se afundă în marasmul răutăţii lui. Conştiinţa morală, judecătorul neadormit şi nepărtinitor, nu-i dă pace. Despre conştiinţa morală a scris Sfântul Apostol Pavel Bisericii din Roma: ,,Căci păgânii, care nu au lege, din fire fac ale legii, aceştia neavând lege, – îşi sunt loruşi lege, care arată fapta legii scrisă în inimile lor, prin mărturia conştiinţei lor şi prin judecăţile lor, care îi învinovăţesc sau îi apără între ei’’ (Romani 2, 14-15). Cu alte cuvinte, când faci răul porţi povara acestuia, după cum, când faci binele, Dumnezeu te răsplăteşte cu linişte şi mulţumire sufletească.

Ceauşescu a fost în toată vremea în criză de legitimitate, fiind necredincios şi luptător împotriva lui Dumnezeu şi a Bisericii Sale. Crezând că va scăpa de apăsarea păcatelor sale, acesta, în megalomania lui, avea obiceiul să ceară supuşilor să-i organizeze manifestări populare de amploare, în care ,,oamenii muncii’’ îşi exprimau aprobarea şi adeziunea faţă de conducătorul iubit. Aceste practici s-au perpetuat de-a lungul anilor, până când tocmai o adunare populară, ultima, i-a fost fatală.

După sinodul tâlhăresc din Creta, ierarhii noştri au intrat într-o teribilă criză de legitimitate. O adevărată dramă pe care o trăiesc şi în care se complac, pentru că refuză singura ieşire: pocăinţa şi întoarcerea la bunele rânduieli bisericeşti. Ar vrea să acopere criza în care se zbat, şi-atunci recurg la metodele comuniste: ori de câte ori au posibilitatea, adună tineri din toată ţara, constituiţi în aşa numitul ATOR, asociaţia tinerilor ortodocşi români, un fel de UTC, peste care aşează mantia frumoasă a unei evlavii închipuite. Aceştia sunt angrenaţi în diverse activităţi, sunt puşi să se roage, încing câte-o horă de mama focului, ca lumea să vadă cât de mult îi iubeşte tineretul ţării. Se vede însă că totul e regizat şi manipulat, chiar dacă se silesc să aducă şi tineri din străinătate, care habar n-au ce se întâmplă în Biserica noastră. Anul acesta, evenimentul va avea loc la Sibiu şi sunt sigur că pregătirile sunt în toi, slujbaşii mitropolitani îşi dau silinţa ca lucrurile să iasă bine. Pentru dânşii, nu pentru Biserică. Până când…?

Adaug la aceasta obiceiul unei agenţii bisericeşti de pelerinaje, care organizează deplasările la mănăstirea unde slujeşte ierarhul locului, şi astfel audienţa acestuia creşte semnificativ.

Noi, cinstiţi cititori, să ne vedem de drumul nostru, cel străbătut de Părinţii cei Sfinţi ai Bisericii, ştiind că avem multe păcate de îndreptat, ştiind că trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu, decât de oameni (Fapte 4, 19).

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune pentru dezlegarea graiului la copii

-Psaltirea (de 3 ori)

-Acatistul Sfantului Ioan Botezatorul

-Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon

-Acatistul Sfântului Stelian

-Prescuri la Sfantul Altar, 3 Duminici

 

Urâciunea pustiirii, ce s-a zis prin Daniel Proorocul, pătrunde în locaşurile cele sfinte

Vă rog să-mi permiteţi să reamintesc cititorilor pictura apărută pe pereţii unui lacaş de cult ,,ortodox’’- Biserica din Petreşti, hula fără margini, la adresa Mântuitorului Iisus Hristos şi a întregii Ortodoxii, cât şi erezia mărturisită public şi cu capul descoperit al pseudo-preotului Alexandru Coman, discipol înfocat al pseudo-mitropolitului Andrei Andreicuţ.
Preotul paroh Alexandru Coman de la Petreşti a ţinut să îi reprezinte la intrarea în biserică pe „demolatorii comunismului“. Aşa îi numeşte el pe Papa Ioan Paul al II-lea, pe fostul preşedinte american George Bush şi ultimul preşedinte al URSS, Mihail Gorbaciov. Sub pictură este scris textul: „Când omul strigă: «Opriţi planeta vreau să cobor», Dumnezeu prin aceşti oameni providenţiali a schimbat mersul lumii“. Prima parte a textului provine din dramaturgia americană.
.”…în stânga şi în dreapta, se găsesc alte doua picturi cu o valoare unicat atât din punct de vedere religios, cât şi interconfesional, explică cu mândrie preotul paroh. Astfel, pe peretele din dreapta sunt pictaţi, în mărime naturală, defunctul Patriarh al României, Prea Fericitul Teoctist, alături de defunctul episcop Greco-Catolic Inochentie Micu Klain, iar pe peretele din stânga IPS Andrei, Arhiepiscopul de Alba Iulia, este zugrăvit alaturi de fostul episcop Luteran Albert Klein, care în tinereţe a fost preot evanghelic în Petreşti. În mijloc, între cele doua fresce sunt înscrise cuvintele Mântuitorului de la Cina cea de Taină, care se constituie într-un testament si o pledoarie pentru unitatea lumii creştine: „Părinte, Eu pentru aceştia mă rog ca toţi sa fie una…”, părintele Coman fiind de parere că, aşa cum exista un singur Dumnezeu, asa ar trebui să fiinţeze o singura biserică…

Pe peretele din stânga intrării sunt pictaţi, tot pentru prima dată într-o biserică ortodoxă, cei trei mari poeţi ai Ardealului: George Coşbuc, Lucian Blaga şi Octavian Goga. Sub pictură este scris: “Poeţi care au plâns durerile Ardealului şi au înveşnicit ţăranul şi satul românesc-transilvan”. Pe un perete din pridvor sunt pictaţi cei doi mari filosofi greci, Platon şi Aristotel. Scena Naşterii Domnului îi cuprinde, în loc de cei trei magi de la răsărit, pe trei dintre marii domnitori români: Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul şi Constantin Brâncoveanu.

Despre pictarea celor trei mari bărbaţi ai omenirii, Papa, Bush şi Gorbaciov, pictorul Nicolae Govoreanu din Blaj are o opinie pertinenta şi pragmatică. „În hol, într-adevar pictura şochează, însă Biserica de Vest a făcut un pas spre împăcarea cu modernismul încă din Renaştere, vezi Capela Sixtina. Biserica Ortodoxă Română a rămas într-adevăr în nişte canoane… Este un punct de vedere unic, care schimbă oarecum aspectul în ceea ce priveşte relatia BOR cu politica. […] Este un merit istoric, cred eu”, a subliniat pictorul Nicolae Govoreanu, care a lucrat şase ani la această operă de artă.

Preotul paroh Alexandru Coman, în vârstă de 62 de ani, slujitor de 26 de ani in Petreşti, ctitorul incredibilului locaş, are o viziune originală în legătură cu picturile comandate. „Consider că toţi cei trei mari conducători ai omenirii sunt asemănători lui Constantin cel Mare, care în anul 319 (313, n.n.) a dat libertate de manifestare creştinilor, pe care Biserica l-a aşezat lângă apostoli. Tot aşa, acesti trei mari oameni au schimbat mersul lumii, lor le datorăm ridicarea şi liberăţile de astăzi. Susţin că Biserica ar trebui să-i declare sfinţi, pentru că ne-au izbăvit pentru totdeauna de acel sistem opresiv”, ne-a declarat părintele Alexandru Coman.
În ceea ce priveşte asocierea reprezentanţilor BOR cu cei greco-catolici si evanghelişti, Alexandru Coman este de părere că reprezentarea celor trei mari ramuri creştine, Ortodoxismul, Catolicismul şi Protestantismul, face din Biserica din Petreşti „o adevărată biserică a înfrăţirii confesionale”. IPS Andrei, Arhiepiscopul Ortodox de Alba Iulia, cel care a fost de acord cu picturile respective ale preotului Coman, a subliniat, în exclusivitate pentru Jurnalul Naţional: „Părintele Coman a avut întotdeauna idei deosebite, oarecum la zi. Sigur că pictura bisericii din Petreşti nu intră neapărat în tradiţia picturii bizantine, dar şi în erminia (tipar al felului în care se aranjeaza icoanele în biserici – n.a.) bisericilor din Moldova erau reprezentaţi tracii ca nişte cuceritori… Preotul Coman a surprins de fapt o realitate, nu vad nici un lucru rău în reprezentarea aceea. Căt despre cealaltă idee revoluţionară a parintelui Coman, cea a unei biserici a infrăţirii confesionale, IPS Andrei a precizat: „Este idealul pe care orice creştin serios îl are – ca odată, într-o zi, toţi să fie una…”

Simion Bărnuţiu, George Pop de Băseşti, Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu veghează asupra credincioşilor care se roagă în Catedrala Ortodoxă a Sălajului. Statutul lor de lideri politici ai ardelenilor l-au determinat pe preotul Ioan Ghiurco să le pună chipul chiar la baza iconostasului, în urmă cu 10 ani, chiar dacă toţi cei patru au fost greco-catolici. „Nu m-am gândit la apartenenţa lor religioasă când am decis să-i pun la baza iconostasului. Importantă pentru mine a fost activitatea lor şi modul în care au înţeles să slujească interesele românilor. Simion Bărnuţiu, George Pop de Băseşti, Iuliu Maniu şi Corneliu Coposu au luptat pentru toţi românii, nu doar pentru greco-catolici. Tocmai de aceea ei stau la baza iconostasului, pentru a sublinia că jertfa lor stă la temelia construirii acestui neam”, a explicat părintele Ghiurco. Alături de cei patru sălă­jeni, tot la baza iconostasului stau şi Alexandru Ioan Cuza, Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare şi Constantin Brâncoveanu, ultimii doi fiind şi canonizaţi de Biserica Ortodoxă Română. Şi în cazul acestora, preotul Ioan Ghiurco spune că motivaţiile au fost pur patriotice, pentru că „aceşti oameni au făurit istorie”.

Biserica „Sfântul Nicolae” din localitatea hunedoreană Bejan a intrat în atenţia lumii datorită unei picturi mai puţin obişnuite pe pereţii interiori. Figura zâmbitoare a deputatului Laurenţiu Nistor, fost primar în perioada 1990 – 2008 al comunei Şoimuş, de care aparţine satul Bejan, împodobeşte unul dintre zidurile lăcaşului, tronând între icoana Înalt Preasfinţitului Timotei, Episcopul Aradului, şi cea a Sfântului Cuvios Ioan de la Prislop. Laurenţiu Nistor este imaginat într-un costum albastru, la cămaşă şi cravată, spre deosebire de feţele bisericeşti, îmbrăcate cu haine sobre şi cu chipuri luminate de aure strălucitoare.

Purtătorul de cuvânt al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, părintele Mircea Mihuleţ, a declarat că dintotdeauna ctitorii bisericilor au fost pictaţi pe pereţii lăcaşelor de cult. „Oricine cunoaşte puţină istorie a religiei ortodoxe va vedea că persoanele care participă cu bani la construcţia unei biserici sunt pictate pe pereţii acestora. Laurenţiu Nistor a plătit din propriul buzunar foarte mulţi bani pentru biserica de la Bejan. Ar fi păcat să căutăm alte înţelesuri în problemele religioase”, a declarat Mircea Mihuleţ.

Dan Ilie Morega, fostul preşedinte al PNL Gorj şi fost preşedinte al Cooperaţiei de Consum din Târgu-Jiu, este pictat în biserica din comuna Padeş, localitatea natală, fiind ctitorul acesteia. Pe peretele din stânga, o pictură de proporţii îl înfăţişează pe Morega. Deasupra lui este pictat Sfântul Ilie, iar în partea dreaptă, ÎPS Teofan Savu, Mitropolitul Olteniei. La început, pictura lui Morega a dat naştere unui scandal, pentru că acesta fusese înfăţişat ca şi cum propovăduia. Pictura a fost refăcută şi mâna a ajuns pe piept. Construcţia bisericii a început în 1990 şi a fost finalizată în 2003.

Dr. Gabriela Naghi

 

Păzitorul Credinţei este însuşi trupul Bisericii, adică Poporul

În secolul VIII, s-a pornit o mare prigoană împotriva Bisericii din pricina sfintelor icoane. Duşmanii acestora doreau în tot chipul îndepărtarea lor din sfintele biserici şi din casele credincioşilor. Deoarece împăraţii vremii îmbrăţişaseră erezia iconoclastă, vrăjmaşii sfintelor icoane aveau o puternică susţinere. Pentru a da tărie iconoclaştilor, în anul 754 a fost convocat un ,,sinod” în apropiere de Calcedon. Iniţiatorii lui au pretins că ar fi vorba de un sinod Ecumenic, ceea ce era împotriva uzanţelor Bisericii, fapt dovedit ulterior. Au participat nu mai puţin de 338 de episcopi, număr impresionant pentru acea vreme. Determinant n-a fost numărul acestora, ci faptul că s-au opus în unanimitate sfintelor icoane, hotărând că acestea trebuie îndepărtate din sfintele biserici şi distruse. Cu alte cuvinte, cei 338 de episcopi au căzut în erezie. Şi totuşi, Biserica lui Hristos nu şi-a încetat existenţa.

Ce s-ar fi întâmplat dacă lucrurile ar fi rămas precum au hotărât episcopii la acest pseudo-sinod? Astăzi n-am mai avea icoane în sfintele locaşuri şi am boli cu toţii în erezia iconoclastă, primejduindu-ne mântuirea.

Dumnezeu a hotărât altfel. ,,Dacă majoritatea clerului superior, terorizat de puterea împăratului, s-au plecat, călugării au manifestat o rezistenţă dârză faţă de hotărârile pseudosinodului VII ecumenic şi ale voinţei împărăteşti. Îndârjiţi de lupta dreaptă şi de protestele venite din Apus şi din eparhiile răsăritene, ce nu aparţineau Împeriului bizantin, care înfierau toate cele hotărâte la 754, rezistenţa călugărilor, a femeilor pioase, precum şi a mulţimii dreptcredincioase, a umplut de mânie pe împăratul Constantin” (Rămureanu, Şesan, Bodogae, Istoria Bisericească Universală, EIBMO, Bucureşti, 1975, p. 311). Aşadar, voia lui Dumnezeu s-a înfăptuit prin Poporul binecredincios, care a restabilit, prin multe jertfe, învăţătura dreaptă despre sfintele icoane, şi un sinod ce se pretindea ,,ecumenic” a sfârşit drept un jalnic sinod eretic şi mincinos.

Prevăzând că poporul binecredincios şi măcar o parte din clerici se vor opune hotărârilor eretice ale sinodului tâlhăresc din Creta, ierarhii români au avut grijă să elaboreze o legislaţie coercitivă împotriva acestora, încă din 2015. Astfel, Regulamentul …instanţelor de judecată ale BOR prevede la articolul 39: ,,Contrazicerea public, în scris sau prin mijloace audio vizuale, a poziţiei oficiale a Bisericii… este considerată neascultare de autorităţi şi se sancţionează cu… sau cu destituirea din slujirea clericală’’. Aici trebuie să afirmăm ferm un adevăr: poziţia oficială a Bisericii a fost statornicită de Dumnezeu în paginile Sfintei Scripturi, de Sfintele Sinoade Ecumenice şi locale, de Sfinţii Părinţi în scrierile lor. Acestora trebuie să ne conformăm noi cei de astăzi, nu unor hotărâri eretice, cum sunt cele din Creta. Prin acest articol, şi multe altele, ,,legiuitorii’’ români vor să înăbuşe orice voce a Poporului Dreptcredincios, care s-ar ridica întru apărarea Sfintei Credinţe Ortodoxe. Cu alte cuvinte, dacă ierarhii ne spun că secte precum martorii lui Iehova, baptiştii, penticostalii, adventiştii sunt ,,biserici’’, noi n-avem voie să comentăm, ci să ne îndreptăm de îndată spre aceste adunări nelegiuite, cu convingerea nestrămutată că ne putem mântui la fel de bine ca în Biserica Ortodoxă! Absurdul ridicat la cote paroxistice.

Preot Ioviţa Vasile

Canon de rugăciune pentru zămislirea şi naşterea de prunci pentru Împărăţia lui Dumnezeu (va fi împlinit de ambii soţi)

-Întâiul Paraclis al Maicii Domnului (de 7 ori)

-Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul

-Acatistul Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana

-Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului

-Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei

-Acatistul Sfântului Mucenic Pantelimon

-Acatistul Sfântului Stelian

-Acatistul Sfântului Mucenic Efrem cel Nou

-Acatistul Sfântului Ioan Rusul

-Milostenie, după putere, pentru trei nevoiaşi (discret, fără a se şti cine a făcut milostenia)

Să nu ne luăm după aparenţe

De foarte multe ori, aspectele de suprafaţă sunt înşelătoare. Un fenomen, o persoană, un fapt oarecare trebuie privite în profunzimea lor şi, înainte de a emite judecăţi de valoare, e bine să lăsăm să treacă un oarecare timp. M-aş opri la trei exemple ale căror analize superficiale ar conduce, inevitabil, la concluzii eronate.

Petru Groza, cel cu primul guvern ,,democratic’’ al României, nu era membru al partidului comunist român. Nimeni nu-l bănuia de apartenenţă la comunism, realitate din care-şi făcea un titlu de mândrie. Şi totuşi, el a făptuit politica partidului comunist ca nimeni altul. În atari circumstanţe, mai are vreo relevanţă faptul că nu aparţinea pcr-ului? Niciuna.

Puţini ştiu că romano-catolicismul, respectiv comunitatea mondială a catolicilor, nu face parte din consiliul mondial zis al bisericilor, în vreme ce, majoritatea Bisericilor Ortodoxe naţionale sunt cuprinse în acest organism ecumenist, fireşte, la nivelul ierarhiei. Aici cred că avem de-a face cu o stratagemă, un plan bine conturat, potrivit căruia papa şi supuşii săi sunt ţinuţi în afara mişcării ecumenice până când aceasta va ajunge să unească Bisericile Ortodoxe cu comunităţile eretice monofizite, protestante, neo-protestante, etc. Acest amalgam de credinţe va fi pus apoi la dispoziţia papei, care nu cu multă greutate va face unirea cu catolicii, iar ce va rezulta din acest proces va fi ,,biserica’’ apostată care va sluji antihristului. Chiar nefăcând parte din organismele ecumeniste, papa şi catolicii săi sunt fervenţi propovăduitori şi făptuitori ai ecumenismului.

Parte a preoţilor şi credincioşilor care s-au delimitat de pseudo-sinodul din Creta, au întrerupt pomenirea ierarhilor lor, ca modalitate canonică de a atrage atenţia că în Biserică au pătruns ereziile ecumeniste, iar Sfânta Credinţă Ortodoxă trebuie apărată şi ferită de avalanşa eretică. Cam de la începutul anului 2018, s-a desprins o facţiune de preoţi nepomenitori care repede a alunecat în schismă. Este cunoscută sub numele Sava-…-Rădeni. Cum schisma se împleteşte cel mai adesea cu erezia, această grupare contestă existenţa oricărui ierarh ortodox, afirmând că Biserica ar exista doar prin preoţi, şi nu oricare preoţi, ci aceia care fac parte din facţiunea lor. Este o erezie numită prezbiterianism. Nu au nimic cu episcopii care au semnat documentele eretice din Creta, virulenţa lor se îndreaptă împotriva episcopilor care, realmente, se opun de ani de zile flagelului ecumenist. Cu alte cuvinte, fac jocul ecumeniştilor, pretinzând că sunt antiecumenişti. Între timp, facţiunea de care vorbim a avut o tentativă nereuşită de a se alătura episcopului sârb Artemie, schismatic şi el. Ţinând seama de toate aceste aspecte şi realităţi întristătoare, nu poţi să nu te întrebi: ce rost mai are întreruperea formală a pomenirii când, de fapt, aceasta a fost preludiul căderii în schismă şi erezie?

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune pentru cei căzuţi în patima desfrâului (poate fi împlinit de cel căzut în patimă, sau de un apropiat)

-Acatistul Sfântului Mucenic Mina

-Acatistul Sfintei Tomaida

-Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon al Trimitundei

-50 de metanii pe zi, vreme de 3 zile

-Psaltirea (de 3 ori)

 

Urâciunea pustiirii

Cu câteva decenii în urmă, era cu neputinţă să definim sintagma aceasta cuprinsă în titlu. Cel mult puteam spune, la modul general, că e vorba de o putere demonică, o entitate a răului care va semăna fărădelegea în lume, luptând cu ardoare împotriva lui Dumnezeu şi a Poporului Său, Sfânta Biserică Ortodoxă. Cu trecerea vremii, aceasta putere prinde contur aşa încât, urmărind evoluţia evenimentelor lumii poate fi definită, lucru pe care mi l-am şi propus în scrierea de faţă.

Despre ,,urâciunea pustiirii’’ ne-a înştiinţat Dumnezeu prin Proorocul Daniel: ,,…iar la mijlocul săptămânii va înceta jertfa şi prinosul şi în templu va fi urâciunea pustiirii’’ (9, 27); ,,Şi din vremea când va înceta Jertfa cea de-a pururi şi va începe urâciunea pustiirii vor fi o mie două sute nouăzeci de zile’’ (12, 11). Cele o mie două sute nouăzeci de zile arată durata imperiului antihristic, trei ani şi jumătate. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a arătat semnele premergătoare sfârşitului veacului acestuia: ,,Şi se va propovădui această Evanghelie a Împărăţiei în toată lumea, spre mărturie la toate neamurile; şi atunci va veni sfârşitul. Deci, când veţi vedea urâciunea pustiirii ce s-a zis prin Daniel Proorocul, stând în locul cel sfânt – cine citeşte să înţeleagă -, atunci cei din Iudea să fugă la munţi’’ (Matei 24, 15-16).

Ţinând seama de aceste proorocii cuprinse în Sfânta Scriptură, ca şi de realităţile lumii prezente, putem desluşi semnificaţia acestor cuvinte. Aşadar: Urâciunea pustiirii este antihristul în care va locui diavolul, împreună cu sistemul său satanic, pe care-l va extinde peste toată faţa pământului, având ca scop declarat nimicirea Credinţei în Dumnezeul Adevărului prin distrugerea Sfintei Biserici Ortodoxe, care este Poporul lui Dumnezeu. Ştim cu certitudine că antihristul va fi încoronat ca împărat al lumii în templul rezidit din Ierusalim, adică ,,locul cel sfânt’’. De ce ,,urâciune’’? A spus-o Mântuitorul: ,,Ceea ce este înalt la oameni, urâciune este înaintea lui Dumnezeu ‘’ (Luca 16, 15). De ce ,,pustiire’’?

  • Politica ultimelor decenii a urmărit dislocarea populaţiei din ţările ortodoxe şi înlocuirea ei cu populaţia musulmană, printr-un exod al acesteia, deliberat provocat. România, bunăoară, a pierdul circa patru milioane din populaţia sa. Această migraţie controlată urmăreşte descreştinarea Europei.
  • Populaţia ortodoxă rămasă este îmbătrânită şi a intrat într-un puternic declin. Satele odinioară înfloritoare sunt pustiite sistematic, încât multe nu mai sunt locuite, iar altele au puţini locuitori care, în câţiva ani, vor trece din lumea aceasta.
  • Bisericile sfinte ajung şi ele la pustiire, fiind lipsite de credincioşi şi implicit de slujitori. Locaşurile unde era preamărit Dumnezeu Adevărului, unde oamenii îşi lucrau mântuirea, rămân acum pustii, prin ,,grija’’ vrăjmaşilor lui Dumnezeu.
  • Pământuri roditoare sunt năpădite de bălării, pentru că mâinile care trudeau odată pe ele cu dragoste, nu mai sunt.
  • Se ştie cu precizie că există un plan satanic de exterminare a două treimi din populaţia globului, prin diferite mijloace. Cealaltă treime ar urma să se facă slujitoare a elitelor lumii. Aceştia din urmă se vor aşeza în cele mai prielnice regiuni al lumii, unde vor beneficia de toate ,,avantajele’’ pe care le oferă societatea prezentă: asistenţă medicală de înaltă calitate, produse alimentare fără otrăvuri, înlesnirile tehnicii de astăzi, etc.

Acestea sunt realităţi ale lumii în care trăim. Sunt evidente pentru oricine vrea să le vadă şi, mai ales, să le înţeleagă. Ele ne arată cât de preţios este timpul pentru mântuirea noastră. Ele ne îndeamnă să ne apropiem de Dumnezeul a tot binele, ,,Care voieşte ca toţi oameni să se mântuiască şi la cunoştinţa adevărului să vină’’ (I Timotei 2, 4). Când Sfânta Credinţă Ortodoxă este batjocorită şi vor să o desfiinţeze, pasivitatea noastră înseamnă complicitate, de aceea Cartea Sfântă ne îndeamnă: ,,Luptaţi pentru Credinţa dată Sfinţilor, odată pentru totdeauna’’ (Iuda 3). Mă tem că lumea de azi seamănă cu Titanicul, după ce s-a lovit de iceberg. Cei de la nivelul de jos erau cuprinşi de spaima morţii şi unii s-au salvat. Ceilalţi, de la nivelele de sus, petreceau, cântau, dansau, fără griji. Sfârşitul îl ştim cu toţii.

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune pentru cei care nu se pot căsători (au cununiile legate)

Dacă în mod repetat dorinţa de a se căsători a doi tineri, băiat şi fată, este zădărnicită, este evident că avem de-a face cu o legătură diavolească. Cineva care se îndeletniceşte cu vrăjitoria s-a folosit de puterea celui rău şi a pus această legătură asupra lor. Tinerii să nu cadă în deznădejde, Sfânta Biserică are puterea şi mijloacele de a rupe legătura blestemată.

  • Primul Paraclis al Maicii Domnului (de 7 ori)
  • Acatistul Sfântului Apostol Simon Cananeul (de 3 ori)
  • Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae (de 3 ori)
  • Paraclisul Sfântului Nicolae Planas (de 3 ori)
  • Psaltirea (de 3 ori)
  • Preotul le va citi Rugăciunile de dezlegare (cele 4, din Molitfelnic)
  • Spovedanie şi Sfânta Împărtăsanie (o dată pe lună, trei luni consecutiv)

 

Înaintemergatorii antihristului s-au reunit la Novi Sad

Comuniunea cu ereticii înseamnă despărţire de Hristos şi zilnic constatăm că, Arhipăstorii trădători ai Ortodoxiei în Creta, transformaţi peste noapte în lupi îmbrăcaţi în piei de oaie,cu bună știință răspândesc minciuni și îndreptățesc fărădelegea, participând la tot felul de conferinţe si întruniri cum sunt cele din cadrul CEB (Adunare Generală a Conferinței ”bisericilor” Europene, desfăşurată la Novi Sad (31 mai – 6 iunie 2018) de către Patriarhia Serbiei alături de alte 3 grupări sectare.
Conferința bisericilor Europene (echivalentul european al Consiliului Mondial al bisericilor, CMB) este alcătuită din 116 biserici Ortodoxe, Protestante, Anglicane și Vechi-Catolice din întreaga Europă, la care se adaugă peste 40 de consilii naționale bisericești și organizații partenere. Fondată în 1959, instituția are sedii în Bruxelles și Strasbourg. Din partea Patriarhiei Române în 2018 au participat: Iosif Pop, minciuno-mitropolitul român al Europei Occidentale și Meridionale, pseudo-preotul Sorin Șelaru, pseudo-preotul Constantin Jinga și Gabriela Pipirig. Participant la sinodul tîlhăresc din Creta, Constantin Miron, pseudo-preot al bisericii ”Adormirea Maicii Domnului” din Köln (Patriarhia Ecumenică), a prezentat traducerea în germană a documentelor pseudo-sinodului din 2016.
Arhiepiscopul Eznik (al ‘bisericii’Armeniei) a recunoscut: ”Noi trăim în secolul XXI și suntem despărțiți din cauza a ceea ce s-a petrecut în secolul V… Eu cred că înțelegerile noastre diferite asupra naturii lui Hristos nu trebuie să fie un obstacol pentru unitatea bisericii”.
La Adunare a vorbit şi Justin Welby, ”arhiepiscopul” primat al anglicanilor, care a făcut apel la activismul creștinilor și al bisericii în ansamblu: ”Biserica depășește limitele și hotarele, de parcă nici nu ar exista. Cei ce sunt în Hristos, Dumnezeu îi unește într-o familie, răspîndindu-se în toată lumea și trecînd peste granițele culturale, lingvistice, ecumenice sub îndrumarea Duhului care distruge orice ziduri, oricîte le-am ridica”.

Dr. Gabriela Naghi 

Mai mult decât atât, observăm că la Novi Sad au participat și sodomiți, un cor de lesbiene concertând la acel eveniment spurcat. Un alt ,,ierarh” așa zis ,,ortodox” este Hrisostom din Cipru care, la fel, face lobby sodomiților. Ambele cazuri le-am postat pe diverse bloguri, le voi căuta iarăși acele articole și le voi reposta. La noi, la muzeul ţăranului Roman, vizavi de acel film superjegos la care s-a protestat, știm la fel de bine care a fost reacția ,,b.o.r”-s.r.l prin purtătorul de cuvânt Vasile Bănescu.

Mihai

 

Linia roşie a potirului comun, o viclenie ecumenistă

Vrând să adoarmă conştiinţele, ca să nu fie tulburaţi de non-conformiştii incomozi, ecumeniştii români au născocit teoria lor, enunţată în titlu. Ce vor să ne spună prin aceasta? Că, deocamdată nu e nicio primejdie pentru Biserică, deoarece nimic nu s-a schimbat, aşa încât putem sta liniştiţi până când ni se va impune împărtăşirea din acelaşi potir cu catolicii. Aceasta ar fi linia roşie, limita, dincolo de care nu se cuvine să trecem. În acest fel, ecumeniştii ar avea un larg răgaz în care ar putea lucra nestingheriţi la ruinarea Sfintei Credinţe Ortodoxe şi la pregătirea ,,religiei’’ unice, al cărei ,,dumnezeu’’ ar urma să fie antihrist. Analizând cu atenţie starea lucrurilor, ajungem la concluzia că acea linie de demarcaţie nici nu va mai fi vreodată. Este ca şi cum ni s-ar arăta fata morgana şi am fi îndemnaţi să avem răbdare pentru a ajunge la ea.

Iată proorocia Sfântului Daniel care ne lămureşte asupra a ceea ce va urma: ,,Şi din vremea când va înceta Jertfa cea de-a pururi, şi va începe urâciunea pustiirii vor fi o mie două sute nouăzeci de zile’’ (Daniel 12, 11). Înţelegem din aceasta că în toate bisericile nu se va mai săvârşi Sfânta Liturghie, deoarece în acestea se va fi înstăpânit duhul antihristic, adică urâciunea pustiirii. Nesăvârşindu-se Dumnezeiasca Liturghie, despre ce potir comun mai putem vorbi? Observaţi, vă rog, că cele 1290 de zile arată cu exactitate durata tiraniei antihristice de trei ani şi jumătate. Fiţi cu luare-aminte la exprimarea Sfântului Prooroc: ,,va înceta Jertfa cea de-a pururi, va începe urâciunea pustiirii’’.

Nicolae Corneanu a trecut cu multă vreme în urmă linia roşie, s-a împărtăşit din potirul catolic şi a trăit netulburat, în pace şi onor, celelalte zile ale vieţii sale pământeşti.

Sfânta Liturghie este o mare piedică în calea întronizării lui antihrist. În optica ecumeniştilor, ea trebuie înlăturată cu orice preţ. Şi este înlăturată, chiar în zilele noastre. Ceea ce fac preoţii ecumenişti necredincioşi, în bisericile deasupra cărora stă semnul satanic al lui bafomet, nu este Dumnezeiasca Liturghie, ci un ritual fără conţinut.

Concluzie: să nu ne culcăm pe-o ureche, aşteptând şi gândind că mergem liniştiţi spre linia roşie de siguranţă a potirului comun, la care ne vom opri. Nu ne aşteaptă nicio linie roşie. Ne stă în faţă prăpastia cea fără de ieşire a iadului. Dumnezeu Atotputernicul să ne ferească.

Preot Ioviţa Vasile

 

Mântuitorul nostru Iisus Hristos a plâns pentru Ierusalim

Sfinţii Evanghelişti Ioan şi Luca au consemnat două momente în care Mântuitorul nostru Iisus Hristos a plâns. În vreme ce Se îndrepta spre mormântul lui Lazăr, a plâns Fiul lui Dumnezeu pentru că prietenul Său drag stătea de patru zile în mormânt, şi ca Om trăia aceaşi durere pe care o aveau în suflete surorile lui Lazăr, Maria şi Marta. A doua oară a plâns Domnul Hristos în vremea Intrării Sale în Ierusalim, pentru a pătimi de bună voie din partea celor care se socoteau poporul lui Dumnezeu.

A scris Sfântu Luca precum că atunci când Se apropia de Ierusalim, ,,văzând cetatea, a plâns pentru ea’’ (Luca 19, 41). Ştim că în acea zi a fost primit de mulţime cu un entuziasm rar, căci mulţi îşi aşezau hainele pe locul străbătut de Domnul, ţineau în mâini ramuri de finic şi strigau : ,,Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului. Pace în cer şi slavă întru cei de sus’’ (Luca 19, 38). De ce atunci a plâns Mântuitorul, dacă a fost primit cu acea bucurie nestăvilită? Lămurirea o aflăm în cuvintele Dumnezeului nostru Iisus Hristos: ,,Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum s-au ascuns de ochii tăi. Ci vor veni zile peste tine, când duşmanii tăi vor săpa şanţ în jurul tău şi te vor împresura şi te vor strâmtora din toate părţile, şi te vor face una cu pământul şi pe fiii tăi care sunt în tine şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale’’ (Luca 42-44). Aşadar, o profeţie limpede despre un sfârşit apropiat al unei cetăţi mari, din pricina necredinţei evreilor. Domnul Iisus vedea în zare Golgota Pătimirii Sale şi ştia foarte bine că aceia care Îl primeau cu veselie nestăpânită, peste numai câteva zile vor striga ,,răstigneşte-L, răstigneşte-L!

Proorocia Mântuitorului s-a împlinit fără umbră de abatere, căci în anul 70 după Naşterea Sa, Tit a cucerit cetatea, şi ostaşii i-au trecut pe evrei prin sabie, templul l-au dărâmat, oraşul l-au distrus, jertfele şi slujbele iudeilor au încetat, iar statul Israel s-a desfiinţat. Drama naţională evreilor a survenit datorită necredinţei şi răutăţii faţă de Binefăcătorul lumii. Aproape un milion de evrei au fost ucişi, mulţi alţii luaţi prizonieri şi o seamă s-au împrăştiat în lume.

Abia în anul 1948 statul Israel a fost reînfiinţat, prin îngăduinţa lui Dumnezeu. Templul nu a fost rezidit încă, pentru că nu este voia lui Dumnezeu. Când va fi zidit, şi pregătirile sunt în toi, acolo va fi întronizat blestematul antihrist, iar Venirea Mântuitorului va fi aproape.

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune pentru tinerii dornici să ajungă la Sfânta Taină a Cununiei (pentru ca Dumnezeu să le rânduiască persoana potrivită)

-Acatistul Sfântului Apostol Simon Cananeul

-Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae

-Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon

-Acatistul Buneivestiri

-Paraclisul Sfântului Nicolae Planas

-Paraclisul Preasfintei Născoare de Dumnezeu

-Psaltirea (de 3 ori)

De la slujirea lui Hristos, la pactul cu diavolul

Există câte un om al cărui c.v. este de-a dreptul impresionant. Este născut din părinţi binecredincioşi, care au avut grijă de căpetenie să-l lumineze prin Sfântul Botez şi să-l întărească în Sfânta Credinţă Ortodoxă prin ungerea cu Sfântul Mir. De mic a fost dus la sfânta biserică, unde au deprins lucrurile cele bune şi sfinte ale lui Dumnezeu. Când a ajuns la vârsta potrivită, părinţii şi preotul locului i-au îndreptat paşii spre Seminarul Teologic, unde şi-a sporit educaţia şi cunoştinţele religioase. După Seminar, a urmat Facultatea de Teologie în care s-a distins ca un student cu merite deosebite, aşa încât, în urma licenţei, Biserica i-a încredinţat mai multe slujiri şi misiuni. Au urmat studii de doctorat în străinătate, la Facultăţi catolice sau protestante, ca şi cum cunoştinţele dobândite în şcolile ortodoxe n-ar fi fost suficiente.

Întors în ţară, Biserica neamului i-a încredinţat alte şi alte misiuni, şi nu după multă vreme omul este ridicat pe trepte încă şi mai înalte. Există însă lucruri care nu se vor scrie niciodată în c.v., le ştie Bunul Dumnezeu, dar cum ,,nimic nu este acoperit care să nu iasă la iveală şi nimic ascuns care să nu ajungă necunoscut’’ (Matei 10, 26), aflăm, după o vreme, lucruri incredibile, care ne consternează şi ne fac să ne întrebăm uluiţi: cum este cu putinţă? Cum este cu putinţă ca un om care s-a învrednicit de atâtea daruri de la Dumnezeu, care a fost cu adevărat credincios, care a cunoscut adevărul şi calea mântuirii, care a fost lumină pentru alţii, să facă pact cu diavolul? Şi mai ales, de unde găseşte omul atâta tărie ca să pozeze, în continuare, în slujitor al Bisericii? Ce poate fi în sufletul lui, ştiind că s-a lepădat de Hristos şi a îmbrăcat haina murdară şi întunericului? Nu se cutremură, ştiind că va sta în faţa Dreptului Judecător? Pentru că anii de slavă deşartă trec oricum şi vremea morţii se apropie, vrând-nevrând.

Ca să întelegem ceea ce este de neînţeles, ar trebui să ne gândim în primul rând la Iuda cel trădător. Sfântul Evanghelist Ioan a descris momentele căderii sale: ,,Şi făcându-se Cină, diavolul a pus dinainte în inima lui Iuda, fiul lui Simon Iscarioteanul, ca să-L vândă’’ (Ioan 13, 2). După ce Mântuitorul i-a întins bucăţica de pâine, ,,a intrat atunci satana în el’’ (Ioan 13, 27). De-aici a decurs actul trădării şi al vânzării, toate sfârşindu-se în căderea abisală şi ireversibilă, când s-a spânzurat. Tragedia lui Iuda poate fi sintetizată în cuvintele: ,,de la sublimul slujirii apostoleşti, la prăbuşirea în iad’’.

          Doamne, dă-ne tuturor gând de întoarcere şi de pocăinţă!

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune la vreme de nelinişte şi întristare

-Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

-Psalmii 24, 54, 76, 85, 87, 89

 

Sfântul Constantin Brâncoveanu: Nu vă mişcaţi din Credinţa Ortodoxă

LUNA AUGUST

Ziua a 16-a

Aducerea chipului Mântuitorului la Constantinopol

Sf. Mucenici Diomid, Constantin Brâncoveanu, Ştefan, Constantin, Radu, Matei, Ianache, Alcibiad, Nicodim, Stamatie, Apostol, Serafim cu alţi cinci, Dorotei, Iacob, Dimitrie, Vasile, Sarantie; Cuv. Heremon, Nil, Gherasim cel Nou, Rafail; Sf. Ier. Timotei; 33 Mucenici din Palestina

Biserica lui Hristos a avut multe de pătimit din partea barbariei şi păgânismului turcilor musulmani. Mulţi credincioşi au mărturisit pe Hristos în faţa lor, apoi s-au încununat ca Sfinţi Mucenici.

În sinaxarele Bisericii Ortodoxe şi în cartea vieţii sunt scrise numele Sfinţilor Brâncoveni: domnitorul Constantin, fiii săi Constantin, Ştefan, Radu, Matei şi sfetnicul Ianache. Din scaunul domnesc a făcut mult bine Sfintelor Biserici din Ţara Românească, dar şi din Moldova şi Transilvania, apoi din toate Patriarhiile, din Siria, Caucaz şi ţinuturile arabe, din Ierusalum, Sinai şi Sfântul Munte Athos, din Grecia şi din insulele acesteia.

În anul 1714, chiar în Săptămâna Sfintelor Patimi ale Domnului, domnitorul a fost trădat de boierii pământeni, de aceea sultanul a trimis un corp de oaste, care l-au luat împreună cu cei patru fii şi cu sfetnicul său, şi i-au dus la Constantinopol. Când s-a despărţit de cei apropiaţi, le-a spus: ,,Dacă aceste nenorociri sunt de la Dumnezeu pentru păcatele mele, facă-se voia Lui! Dacă sunt fructul răutăţii omeneşti, pentru pieirea mea, Dumnezeu să-i ierte pe duşmanii mei’’. Au urmat chinurile cele grele, căci barbarii voiau să ia întreaga avere a domnului, crezându-l foarte bogat. Au dobândit puţin, deoarece bogăţia lor cea mare era  ceruri. Le-au făgăduit că le vor cruţa viaţa dacă se vor lepăda de Hristos şi se vor face mahomedani. Zadarnic. Domnitorul şi cei ai săi au ales moartea în locul lepădării de Sfânta Credinţă Ortodoxă.

În ziua Adormirii Maicii Domnului, Sfinţii au fost scoşi din temniţă şi duşi spre locul muceniciei. Turcii au făcut mare adunare de lume, între care şi ambasadorii puterilor europene, zise creştine, veniţi şi ei ca la un spectacol. Sfântul Constantin i-a îmbărbătat pe toţi, spunându-le: ,,Fiii mei, iată, toate avuţiile le-am pierdut. Să nu ne pierdem şi sufletele! Staţi tari, bărbăteşte, şi nu băgaţi seama la moarte. Priviţi la Hristos, Mântuitorul nostru, câte a răbdat pentru noi şi cu ce moarte de ocară a murit! Credeţi tare în aceasta şi nu vă mişcaţi din Credinţa Ortodoxă’’. Rând pe rând, fiilor li s-au tăiat capetele şi când au ajuns la cel mai mic, Matei, acesta a avut un moment de ezitare. Tatăl său l-a întărit şi astfel toţi au pătimit ca Mucenici, ducându-se spre locaşurile cele cereşti. Pentru sfintele lor rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, mântuieşte-ne pe noi (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.237-239).

Preot Ioviţa Vasile

 

 

Adormirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

LUNA AUGUST

Ziua a 15-a

Izbăvirea Constantinopolului de agareni cu ajutorul Maicii Domnului; Cuv. Macarie Romanul din Novgorod

          După ce a vieţuit mai mulţi ani în casa Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan, precum a fost voia Fiului său, Preacuratei Fecioare Maria i s-a făcut cunoscut sfârşitul vieţii sale pământeşti, prin Sfântul Arhanghel Gavriil, cel care i-a binevestit şi Naşterea Mântuitorului. Era vremea când Sfinţii Apostoli erau răspândiţi în lume pentru a vesti tuturor Evanghelia cea veşnică. Dorinţa Preacuratei era să-i mai vadă o dată pe ei, înainte de a se duce în locaşurile cereşti la Fiul său. Aşa a rânduit Dumnezeu ca Sfinţii Apostoli să se adune din toată lumea, ca să fie de faţă la Adormirea Preacuratei şi să rânduiască cele de trebuinţă îngropării sale. A sosit şi ziua a cincisprezecea a lunii august. Însuşi Mântuitorul S-a arătat la slăvita mutare a Maicii Sale şi văzându-L, s-a bucurat cu duhul, apoi şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

La vremea cuvenită, Sfinţii Apostoli au ridicat patul pe care stătea trupul primitor de Dumnezeu a Sfintei Fecioare Maria şi s-au îndreptat cu cântări spre locul de îngropare. Privind icoana Adormirii, vom vedea arătat un fapt care s-a petrecut atunci. Evreii cei răi şi necredincioşi, care L-au răstignit pe Domnul, s-au tulburat de pizmă pentru cinstea ce se făcea Maicii Sfinte. ,,Deci înştiinţându-se de aceasta arhiereii şi cărturarii, s-au umplut de zavistie şi de mânie şi au trimis slujitori şi ostaşi, şi încă au îndemnat pe mulţi din popor ca, alergând cu arme, să izgonească pe cei care petreceau trupul Sfintei Maria, şi pe Ucenicii lui Iisus să-i rănească, iar trupul să-l ardă cu foc’’. Dumnezeu i-a lovit cu orbire şi i-a făcut neputincioşi în răutatea lor.

Dintre ei s-a desprins un anume preot Atonie şi a zis : ,,Acesta este trupul care a născut pe înşelătorul acela, care a stricat legea părinţilor noştri!’’. S-a repezit cu sălbăticie spre patul purtat de Sfinţii Apostoli, dar când s-a atins de el, îngerul Domnului i-a retezat amândouă mâinile. Atunci s-a căit de fapta sa şi a mărturisit; ,,Noi şi mai înainte L-am ştiut că este Fiul lui Dumnezeu, dar din zavistie, întunecându-ne de răutate, n-am vrut să mărturisim măririle lui Dumnezeu, şi I-am rânduit ucidere cu nedreptate. Iar El, cu puterea Dumnezeirii înviind a treia zi, ne-a umplut de ruşine pe noi, toţi urâtorii Lui, pentru că ne sârguiam să ascundem Învierea Lui, dând multă plată străjerilor’’ (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăsirea Sihăstria, 2005, p. 206-230).

          La acest cinstit praznic, Biserica lui Hristos cântă cu evlavie Sfintei Fecioare Maria: ,,Întru Naştere fecioria ai păzit, întru Adormire lumea nu ai părăsit, de Dumnezeu Născătoare. Mutatu-te-ai la viaţă, fiind Maica Vieţii, şi cu rugăciunile tale izbăveşti de moarte sufletele noastre’’.

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de mulţumire adusă lui Dumnezeu pentru binefacerile primite

-Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu

-Psalmii 8, 33, 46, 97, 110, 112, 114, 117, 133, 137, 144, 150

-Prescuri duse la Sf. Altar şi Rugăciunea de mulţumire făcută de preot, în zi de Duminică

 

Triada funestă a pieirii, de la sfârşitul veacului acestuia

 

Scriind despre lucrarea cea pierzătoare de suflete a diavolului, Sfântul Ioan Gură de Aur ne-a lăsat aceste preaadevărate cuvinte: ,,Dacă diavolul n-ar vedea ce să imite sau pe cineva împotriva căruia să uneltească, nici n-ar întreprinde nimic şi nici n-ar şti ce să facă’’ (Omilii la Matei, Ed. I.B.M al B.O.R., Bucureşti 1994, p. 537). Într-adevăr, cel rău a stat înaintea tronului slavei Preasfintei Treimi în ceruri, de unde a fost alungat şi aruncat pe pământ, pentru cutezanţa lui de a se înălţa mai presus de Dumnezeu. Începându-şi lucrarea de zădărnicire a mântuirii oamenilor, acesta îl imită pe Dumnezeu Cel în Treime slăvit şi alcătuieşte în cuget şi în faptă ceea ce putem numi triada funestă a pieirii.

1.În locul lui Dumnezeu-Tatăl, diavolul vrea, prin uzurpare, să se aşeze pe sine. Nu întâmplător a spus Mântuitorul iudeilor: ,,Voi sunteţi din tatăl vostru diavolul şi vreţi să faceţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigător de oameni şi nu a stat întru adevăr, pentru că nu este adevăr întru el. Când grăieşte minciuna, grăieşte dintru ale sale, căci este mincinos şi tatăl al minciunii’’ (Ioan 8. 44). Sfântul Apostol Pavel îl numeşte cu aceste cuvinte: ,,Iar dacă Evanghelia noastră este încă acoperită, este pentru cei pierduţi, în care dumnezeul veacului acestuia a orbit minţile necredincioşilor, ca să nu le lumineze lumina Evangheliei slavei lui Hristos, Care este chipul lui Dumnezeu’’ (II Corinteni 4, 4).

2.În locul Fiului lui Dumnezeu, diavolul vrea să-l ridice pe fiul său, antihristul (ceea ce înseamnă ,,împotriva lui Hristos’’, antihristos, în greceşte). Despre acesta a scris Sfântul Apostol Pavel: ,,Căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de Credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării, potrivnicul – înălţându-se mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau e făcut pentru închinare, aşa încât să se aşeze el în Biserica lui Dumnezeu şi să se dea pe sine drept dumnezeu’’ (II Tesaloniceni 2, 3-4). Antihrist este fiara care se ridică din mare (Apocalipsa 13, 1). Iudeii nu L-au primit pe Fiul lui Dumnezeu trimis în lume. Ei sunt în aşteptarea unui mesia mincinos. Aşteptarea lor zadarnică ar putea dura oricât, mesia nu se va arăta de la sine niciodată, şi atunci sunt constrânşi să ridice ei înşişi un om despre care vor spune că e mesia cel adevărat. În fapt, va fi cel mincinos, uzurpatorul antihrist. Acesta va fi cinstit ca dumnezeu, după cum spun Scripturile Sfinte. Adevărul de netăgăduit despre antihrist se va arăta atunci când Mântuitorul ,,îl va ucide cu suflarea gurii Sale şi-l va nimici cu strălucirea Venirii Sale’’ (II Tesaloniceni 2, 8).

3.Cine este uzurpatorul Sfântului Duh? Papa. Sunt suficiente temeiuri care susţin această afirmaţie. ,,Am văzut apoi altă fiară, ridicându-se din pământ, şi avea două coarne asemenea mielului, dar grăia ca un balaur’’ (Apocalipsa 13, 11). Observaţi duplicitatea? Faptul că, aparent, vrea să se asemene Mielului-Hristos este unul înşelător şi este afirmat de papa ca pretins ,,locţiitor al lui Hristos’’ pe pamânt. Faptul că grăieşte ,,ca un balaur’’ (balaurul fiind diavolul, Apocalipsă 20, 2), este ilustrat de papa Ioan Paul al II-lea care a admis evoluţionismul, şi de papa Francisc cel îndrăcit, care face elogiul păcatului homosexualilor, încurajându-i pe aceştia să-şi continue viaţa păcătoasă, că oricum se vor mântui! Papa va fi răspunzător de componenta pseudo-religioasă a imperiului antihristic: primeşte putere de la antihrist şi-i va face pe oameni să se închine acestuia (Apocalipsa 13, 12); va face minuni mincinoase pentru înşelarea oamenilor (vers. 13); imitând sfintele icoane, va face chip fiarei antihrist pe care-l va răspândi peste toată faţa pământului pentru ca oamenii să se închine acestuia, având putere să-i ucidă pe cei care vor refuza (vers. 15); va fi însărcinat cu însemnarea oamenilor cu semnul antihristic, pe mâna dreaptă sau pe frunte (vers. 16); componenta economică a imperiului antihristic îi va sta în ajutor, restricţionând cele necesare traiului zilnic, ca factor de presiune pentru primirea semnului antihristic (vers. 17); fiara papală va lucra sub numărul pierzător 666, cu specificaţia expresă că acesta este număr de om (vers. 18).

Triada funestă este menţionată şi în următorul text: ,,Şi diavolul care-i amăgise a fost aruncat în iezerul de foc şi de pucioasă, unde este fiara (antihrist) şi proorocul mincinos (papa) (Apocalipsa 20, 10). De menţionat că Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul a grăit şi grăieşte prin Prooroci, precum mărturisim în Crez. Uzurpatorul Duhului Sfânt, papa, este el însuşi prooroc, dar prooroc mincinos.

În încheiere, să ne întărim în adevărul Cuvintelor Sfinte; ,,Căci deşi sunt numiţi unii dumnezei, fie în cer, fie pe pământ, – precum sunt dumnezei mulţi şi domni mulţi, totuşi pentru noi este Un singur Dumnezeu, Tatăl, din Care sunt toate şi noi întru El; şi Un singur Domn, Iisus Hristos, prin Care sunt toate şi voi prin El’’ (I Corinteni 8, 5-6). Amin. Aşa să fie.

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune în vreme de mari ispite trupeşti

-Acatistul Sfintei Mucenite Tomaida

-Acatistul Sfintei Maria Egipteanca

-Acatistul Sfântului Moisi Ungurul

-Psalmii 7, 37, 38, 61, 142

 

 

 

Bunatatea Sfantului Tihon din Zadonsk

LUNA AUGUST

Ziua a 13-a

Sf. Maxim Mărurisitorul (mutarea moaştelor sale); Sf. Mucenici Ipolit şi Coronat; Cuvioşii Serida, Dorotei, Dositei şi Maxim; Sf. Ierarhi Martin cel Milostiv, episcopul Romei şi Tihon din Zadonsk; Sf. împărătese Evdochia şi Irina; Sf. Radegonda, regina francilor 

          ,,Eu însă vă spun vouă: Să nu staţi împotriva celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt’’ (Matei 5, 39); ,,Deci dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci, făcând aceasta, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele’’ (Romani 12, 20-21). Acestor porunci Dumnezeieşti s-a făcut ascultător Sfântul Tihon de Zadonsk pe care-l pomenim şi-l cinstim în această zi. A ales să trăiască viaţă simplă de monah, dar fiindcă Biserica l-a chemat la slujire mai înaltă, a primit să fie hirotonit episcop, nu pentru slavă deşartă, ci pentru binele turmei celei cuvântătoare. Dacă i se părea că a jignit pe cineva, îi făcea metanie până la pământ şi îi cerea iertare.

Ne-a rămas scris despre el că a fost invitat la un tânăr boier, unde se afla un aşa zis iluminist, un fel de necredincios care-şi asocia numele cu lumina, dar care era fiu al celui întunecat. Cu un aer prostesc de superioritare, acesta a început să râdă de Sfânt şi să-l ridiculizeze. Fiindcă Sfântul Tihon a răspuns cu blândeţe şi înţelepciune, iluministul şi-a ieşit din fire şi a cutezat să-l pălmuiască pe arhiereul lui Hristos. Departe de a se tulbura, acesta a căzut în genunchi şi i-a cerut iertare pentru că l-a mâniat cu cuvintele sale. S-a întâmplat ceea ce spun cuvintele citate la început, căci iluministul s-a căit pentru fapta sa şi a ajuns un credincios bun al Bisericii. Astfel, răul a fost biruit cu binele.

Când se întâmpla ca la chilia sa să vină mulţi săraci ca să ceară milostenie, se bucura pentru că putea să împlinească poruncile lui Hristos. Dimpotrivă, când veneau mai puţini, se întrista. ,,Uşa sa era întotdeauna deschisă, atât săracilor, cât şi oricărui călător, care găseau la Sfântul Episcop mâncare, îmbrăcăminte şi cuvinte de mângâiere sufletească… Sfântul Tihon încerca o milă neprefăcută pentru cei care îl cleveteau şi îl insultau, socotind că diavolul este singurul răspunzător pentru purtarea lor. El era întotdeauna primul care cerea iertare de la cel care îl jignea, chiar dacă ar fi fost un simplu frate sau un slujitor, astfel încât din duşman al său se schimba în prieten şi mare admirator’’.

          Dumnezeu i-a făcut cunoscut sfârşitul vieţii sale pământeşti, de aceea cu trei zile înainte a chemat pe fraţi şi, arătându-le Crucea, le-a spus: ,,Mă voi ruga Domnului pentru voi toţi’’. Apoi şi s-a dus în faţa tronului ceresc (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed.Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.173-177).

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune pentru izbăvirea de patima beţiei

(Va fi împlinit de cel cuprins de această patimă şi/sau de cineva din familie)

  • Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (de 7 ori)
  • Acatistul Maicii Domnului – Bucuria celor necăjiţi
  • Acatistul Sfântului Mucenic Mina
  • Psaltirea (de 3 ori)