Sfârşitul ereticilor este cumplit

            În secolul IV s-a ridicat cu semeţie un preot, numit Arie, care a cutezat să hulească Preasfânta Treime şi să înveţe că Domnul nostru Iisus Hristos nu este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, ci numai o creatură, căci a fost un timp în care El n-a existat. Erezia aceasta a produs multă tulburare în Biserică, deoarece arienii erau şi foarte violenţi întru propovăduirea rătăcirii lor. Din această pricină, în anul 325 de la Naşterea Mântuitorului, s-a adunat la Niceea Sfântul Sinod a toată lumea, unde Părinţii Bisericii au apărat adevărul revelat de Dumnezeu şi au condamnat pe Arie şi pe cei de un cuget cu el.

După câţiva ani de la Sinod, dreptcredinciosul împărat Constantin a chemat pe Arie la Constantinopol ca să-l cerceteze în legătură cu credinţa lui. Fiind deosebit de viclean, a ascuns în sânul său o hârtie pe care a scris erezia sa. Când împăratul l-a întrebat dacă crede precum Sfinţii Părinţi de la Sinod, ereticul lovea cu mâna în piept şi zicea: ,,Aşa cred’’, dând impresia că s-a învoit a primi Dreapta Credinţă, însă în mintea lui cugeta: ,,Aşa cred, precum am scris cu mâna mea şi cum am în sânul meu’’. Paranteză: un anume şef de stat a lovit un copil în faţă cu dosul mâinii, momentul fiind filmat, apoi a negat. Înainte de alegerile prezidenţiale, a jurat cu mâna pe Biblie, în faţa unei ţări întregi: ,,nu l-am lovit cu pumnul’’. Exact ca Arie!

Pentru că împăratul l-a socotit pe Arie ca având Credinţă Dreaptă, a poruncit Patriarhului Constantinopolului, Alexandru, să-l primească la împărtăşirea bisericească. Arhiereul lui Hristos s-a întristat adânc, pentru că nu voia cu nici un chip să aibă vreun amestec cu ereticul Arie. Atunci a căzut cu umilinţă în faţa sfântului altar, rugând pe Bunul Dumnezeu, precum oarecând Proorocul Iona, ori să-i ia sufletul, ori să piardă de pe pământ pe hulitorul Său, numai să nu ajungă ziua în care Arie se va apropia de Dumnezeieştile Taine.

În vreme ce Arie mergea spre sfânta biserică, Dumnezeu a adus asupra lui dureri cumplite şi, căutând un loc ferit, a intrat şi şi-a sfârşit viaţa ticăloasă, deoarece a crăpat şi şi-a lepădat maţele spurcate, împlinindu-se rugăciunea Patriarhului Alexandru şi cuvintele Psalmistului: ,,moartea păcătoşilor este cumplită’’. Vestea morţii sale s-a răspândit în cetate şi arienii au fost ruşinaţi, iar Biserica lui Hristos s-a bucurat că a scăpat de un lup îmbrăcat în piei de oaie, care mult rău îi făcuse până atunci (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 401-403).

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune pentru întoarcerea acasă a celor rătăcitori

  • Psaltirea, de 3 ori
  • Acatistul Sfântului Ioan Rusul
  • Acatistul Sfântului Mucenic Mina
  • Acatistul Buneivestiri
  • Lectura textului de la Luca 15, 11-32

După 1710 ani, Dumnezeu ni-i arată pe Sfinţii Săi

Cinstite cititorule! Am socotit ca în această zi să preamărim pe Dumnezeu Cel Preaînalt prin cugetarea la una din nenumăratele Sale minuni, săvârşită pe pământ românesc. Este vorba de Sfinţii Epictet şi Astion, de neam străin, dar proslăviţi în Biserica românilor. Sunt cei mai vechi Sfinţi Mucenici cunoscuţi la noi.

Sfântul Epictet era preot şi Dumnezeu l-a înzestrat cu darul facerii de minuni, mulţi dobândindu-şi sănătatea prin sfintele sale rugăciuni. El a învăţat adevărurile veşnice şi mântuitoare ale Domnului nostru Iisus Hristos şi împreună cu Sfântul Astion, s-au aşezat în cetatea Halmyris din Dobrogea, unde au trăit viaţă de călugări, spre câştigarea de suflete pentru Împărăţia lui Dumnezeu. Au pătimit în ziua de 25 iulie, probabil în anul 290, tăindu-li-se capetele.

Despre cei doi Sfinţi ni s-a păstrat o copie a Actului Martiric, aflat la Utrecht. De asemenea, numele lor sunt menţionate în Martirologiul Fericitului Ieronim din secolul IV.

Dumnezeu a rânduit ca sfintele lor moaşte să fie găsite,  după circa 1710 ani! Nu este o minune Dumnezeiască aceasta? O echipă de arheologi români şi americani a efectuat săpături la locul presupus a adăposti sfintele moaşte. În ziua Adormirii Maicii Domnului, 15 august 2001, au descoperit sfintele moaşte, pe care le-au identificat datorită unei inscripţii incomplete, dar suficient de relevantă: ,,Martirii lui Hristos’’, scrisă în limba greacă şi numele Astion, păstrat cu o mică lacună. Nu mai rămânea nicio îndoială: Dumnezeu ne-a făcut această descoperire excepţională după atâta amar de vreme!

Oamenii de ştiinţă antropologi, iscoditori cum sunt, au examinat cinstitele moaşte şi au constatat, în cazul Sfântului Astion, că prima vertrebră cervicală, atlasul, arată, fără urmă de îndoială, că a fost ucis prin decapitare, cum menţionează izvoarele istorice citate. Deoarece la Sfântul Epictet lipsesc cele două vertebre cervicale, nu s-a putut pune aceaşi concluzie, dar prin analogie, ţinând seama de menţiunile din Actul martiric, a avut parte de aceeaşi moarte prin decapitare. Sfintele sale moaşte păstrează urme de violenţă fizică, deoarece pătimirea a fost de mai lungă durată.

Suntem uimiţi în faţa acestei descoperiri Dumnezeieşti, care este un semn extraordinar pentru lumea întreagă şi mulţi necredincioşi, văzându-l, ar trebui să iasă din întunericul ateismului şi, spre binele lor şi bucuria noastră, să intre în Turma Împăratului Hristos, care este Sfânta Biserică Ortodoxă (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2006, p. 132-144).

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune pentru cei căzuţi în datorii grele (să-l împlinească cei aflaţi în această situaţie, ceilalţi să mulţumească lui Dumnezeu şi să se ferească să nu ajungă în această stare)

  • Întâiul Paraclis al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu ( de 12 ori)
  • Acatistul Sfântului Mucenic Mina
  • Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae
  • Pomeniri la Sfânta Liturghie, cât se va putea

 

Notă. Toate Canoanele de rugăciune se vor împlini după puterile şi timpul prielnic fiecăruia. Împlinirea acestor Canoane nu se circumscriu unui anume timp. Important este să fie împlinite şi ca Bunul Dumnezeu să primească şi să împlinească cererile frăţiilor voastre. Dumnezeu este îngăduitor şi îndelung răbdător faţă de noi toti.

Sfântul Ioan: Înaintemergător, Botezător, Prooroc şi Mucenic

            Iubite cititorule! Astăzi este zi de sărbătoare, dar această sărbătoare este una a tristeţii, în care ţinem post, pentru că pomenim moartea Sfântului Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, chipul smereniei şi al bunei cuviinţe, care vorbea despre Mântuitorul cu o evlavie rămasă ca pildă în Scripturile Sfinte şi în istorie: ,,Vine în urma mea Cel Care este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-i dezleg cureaua încălţămintelor’’ (Marcu 1, 7-8). Dacă un Sfânt vorbea despre Domnul Iisus în acest fel, cum trebuie să vorbim noi, cei împovăraţi de păcate?

Ne aducem aminte de ticăloşia lui Irod cel Mare, care a vrut să-l ucidă pe Fiul lui Dumnezeu, apoi a poruncit uciderea a paisprezece mii de prunci nevinovaţi. Din această rădăcină rea a răsărit blestematul Irod Agripa, cel care a cutezat să-şi lase femeia cea dintâi şi să se însoţească, în chip nelegiuit, cu femeia fratelui său, Filip, chiar când acesta trăia, spun unii din vechime. În faţa acestui păcat, Sfântul Ioan Botezătorul n-a putut să tacă. A vorbit cu nemernicul Irod Antipa şi i-a spus fără ocolişuri: ,,Nu ţi se cuvine s-o ai de soţie’’ (Matei 14, 4). În loc să curme păcatul greu în care se complăcea, Irod a prins mare ură asupra Sfântului. Înainte îl asculta cu plăcere, acum s-a umplut de mânie şi nu numai el, ci şi desfrânata care s-a însoţit cu el. Gândul lor cel dintâi a fost să ucidă pe Sfântul Ioan, dar se temeau de popor, pentru că-l ştiau pe el Prooroc (Matei 14, 5). Ca să se răzbune, Irod l-a întemniţat pe Sfânt.

A venit şi ziua de naştere a lui Irod, cel fără frică de Dumnezeu, şi acesta a făcut ospăţ mare dregătorilor săi. În mijlocul petrecerii, fiica Irodiadei, ticăloasă şi ea, a jucat în chip desfrânat în faţa invitaţilor, iar Irod i-a făcut o făgăduinţă necugetată privind răsplătirea ei. Fata s-a sfătuit cu mama sa şi aceasta a îndemnat-o să ceară pe tipsie capul Sfântului Ioan Botezătorul. Irod s-a întristat la început, apoi s-a învoit şi a trimis slujbaşii să taie capul Sfântului, într-o zi de 29 august, crezând că va scăpa de mustrarea lui. Chiar şi pe tipsie, cu şiroaie de sânge, capul Sfântului a grăit aceeaşi mustrare împotriva tiranului.

Uciderea este păcat strigător la cer, după cum ne învaţă Sfintele Scripturi: ,,Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ’’ (Facere 4, 10). Aşa a spus Dumnezeu lui Cain, cel care tocmai ucisese pe fratele său, Abel. Şi glasul sângelui Sfântului Ioan s-a auzit la Dumnezeu în ceruri şi El a pedepsit-o a fost fiica cea rea a Irodiadei. În vreme ce se afla în surghiun, trecând o apă îngheţată, gheaţa s-a rupt şi trupul ei spurcat s-a afundat în apă, iar capul îi era afară, până ce i-a fost tăiat de bucăţile de gheaţă. Irod şi Irodiada au fost înghiţiţi de pământ (După Vieţile Sfinţilor, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 397-400).

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune pentru luminarea minţii

  • Întâiul Paraclis al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
  • Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul
  • Acatistul Sfântului Mucenic Mina
  • Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului

Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Lui

Iubite cititorule! Am simţit nevoia ca în această zi să-ţi scriu câteva lucruri ziditoare de suflet despre Sfântul necunoscut de la Mănăstirea Neamţ, aşa cum le-am citit şi eu în felurite cărţi, căci din anul 1976 n-am avut posibilitatea de a vizita acest aşezământ monahal.

Într-o zi de sâmbătă, 24 mai 1986, părinţii din Mănăstire au văzut că o porţiune din pavajul care leagă clopotniţa de intrarea în biserică, s-a ridicat şi făcea oarecare împiedicare. Două zile mai târziu, pavajul s-a ridicat şi mai mult, până când piatra şi betonul au crăpat. La început au crezut că una din conducte s-a spart, de aceea câţiva călugări au fost rânduiţi să sape în acel loc. După ce au ajuns la un metru adâncime, au amânat săpăturile până în ziua următoare, 27 mai. Ceea ce presimţeau unii dintre călugări s-a întâmplat: era vorba de o descoperire a Proniei Dumnezeieşti, căci la un metru şi jumătate au găsit un mormânt cu moaştele unui Sfânt. Erau întregi, galbene şi binemirositoare, ceea ce i-a făcut pe cei prezenţi să se însemneze cu Sfânta Cruce şi să preamărească pe Dumnezeu: ,,Aceasta este o mare minune! Astăzi ne-a descoperit Dumnezeru un nou Sfânt la Mănăstirea Neamţ! Iată de ce se ridica pavajul deasupra, ca să iasă din pământ moaştele acestui Sfânt, spre întărirea Credinţei şi mântuirea sufletelor noastre! Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi, Dumnezeul părinţilor noştri!’’

            Mitropolitul Teoctist al Moldovei, Patriarhul de mai târziu al României, mort apoi în condiţii suspecte, a venit degrabă la Mănăstire şi a rânduit să se spele sfintele moaşte, apoi au fost puse într-un sicriu şi duse în biserică, spre folosul duhovnicesc al tuturor dreptcredincioşilor.

Vestea acestei descoperiri Dumnezeieşti s-a răspândit cu repeziciune şi oamenii se îndreptau spre Mănăstirea Neamţ pentru închinare. Faptul a deranjat autorităţile comuniste, păgâne şi barbare, care au hotărât să ia sfintele moaşte şi să le înstrăineze, pentru a stăvili mulţimea de credincioşi. Părinţii Mănăstirii au avut grijă să le pună din vreme într-o tainiţă, şi când li s-au cerut de către slujbaşii securităţii, călugării i-au trimis în osuar, de unde însă n-au luat nimic. Au turnat o placă masivă de beton pe locul mormântului şi au oprit credincioşii să nu mai intre, crezând că vor zădărnici descoperirea Dumnezeiască.

După ce a căzut comunismul şi s-a instalat în ţara noastră neo-barbaria, în anul 1990, sfintele moaşte au fost scoase din locul tăinuit şi s-au aşezat în biserică. Părinţii nemţeni se roagă şi acum ca Dumnezeu să descoperă numele şi viaţa acestui Sfânt al Său (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăsirea Sihăstria, 2005, p. 429-430).

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune pentru cei bolnavi de cancer (poate fi împlinit de cel bolnav, sau de cineva apropiat acestuia)

  • Paraclisul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (de 7 ori)
  • Acatistul Sfântului Ierarh Nectarie Taumaturgul
  • Acatistul Sfântului Efrem cel Nou
  • Acatistul Sfântului Ioan Rusul
  • Acatistul Sfinţilor Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian
  • Acatistul Sfântului Luca al Crimeii
  • Acatistul Sfântului Mucenic Pantelimon
  • Se va pomeni la Sfânta Liturghie, cât este cu putinţă
  • Milostenie, după puteri, unui om nevoiaş

 

 

Parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa despre Taize şi ,,fratele Roger’’

”… eu m-aș gandi la Roger, “fratele” Roger, care era un demonizat, era cel mai mare păcătos. El a fost un cuib al diavolilor. Și toată Biserica plânge și se lamentează, şi vai, ce ne facem, că nu o să mai fie acolo, ca să mai trimitem tinerii aștia din România, din Ortodoxie să îi trimitem la pierzare, acolo era pierzare. Acolo era un demon foarte mare. El își făcuse așa, o chestie demonică, un fel de administrator al tainelor, aparea în alb… Cel mai mare păcătos a fost el. Era pur și simplu un new age-ist. Toată chestia asta era New -Age. Și bisericile de aici își trimiteau copii lor la pierzare….Se duceau să stea cu genunchii încrucișați sub ei și să se legene ca niște oameni cuprinși de nebunie? Ăsta a fost un păcat care, cred că Dumnezeu a lovit… Adică, diavolul a vrut să facă din acest Roger, că nu îi spun frate, să facă din el un martir al New-Age-ismului, trimițând tot o îndracită să îl omoare….Și sper că Taize-ul va dispărea așa cum se întâmplă cu toate acțiunile diavolești. ”

Rugăciunile pentru sinucigaşi şi neortodocşii adormiţi

Trebuie să se roage ortodocşii pentru neortodocşii adormiţi? Dar pentru sinucigaşi? Pentru cei care au murit ca eretici, schismatici, necredincioşi sau în alte religii, Biserica lui Hristos nu se roagă. Nu există nicio Slujbă bisericească alcătuită pentru pomenirea lor şi nu se pomenesc nici alături de cei adormiţi în Dreapta Credinţă. Dimpotrivă, pomenirea celor morţi la Slujba Proscomidiei are un caracter limitativ: ,,Şi pe toţi care întru nădejdea învierii şi a vieţii de veci, cu împărtăşirea Ta au adormit, dreptmăritori părinţi şi fraţi ai noştri, Iubitorule de oameni, Doamne’’. Prin această formulă sunt excluşi de la pomenire toţi cei enumeraţi mai sus, deoarece ei cu bună ştiinţă şi cu voie liberă au refuzat să vină sau să revină în staulul Bisericii Ortodoxe. Cu alte cuvinte, au refuzat să se pocăiască. Ştim că nepocăinţa până la moarte este păcat împotriva Duhului Sfânt care nu se iartă nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie.

În pastoraţie se ivesc situaţii când credincioşii dau spre pomenire şi numele unor persoane din neamul lor, care au adormit fiind sectari. Trebuie să explicăm credincioşilor că aceia care s-au despărţit de Biserică nu trebuie pomeniţi, pentru că ei înşişi s-au lepădat de Dreapta Credinţă şi este absurd a-i pomeni, împotriva voinţei lor.

Pentru sinucigaşii ,,ieşiţi din minte’’, adică aceia al căror discernământ a fost alterat, Sinodul Sfintei Biserici Ortodoxe Române a hotărât ca Slujba înmormântării ,,să fie făcută numai de către un singur preot şi nu în locaşul sfintei biserici, ci pe marginea gropii, iar preotul să poarte numai epitrahilul, săvârşind slujba după ritual redus; să nu se tragă clopotele şi să nu se ţină cuvântari’’ (Tipic bisericesc, Ed. I.B.M.O., Bucureşti, 1976, p. 269-270). Această prevedere nu face nicio referire la sinucigaşii care au avut discernământ, lăsând să se înţeleagă că acestora nu li se face nimic din rânduielile Bisericii.

Întrebat de unul din ucenicii săi, al cărui tată s-a sinucis, stareţul Leonid de la Optina a spus: ,,Încredinţează-te atât pe tine, cât şi starea tatălui tău atotînţeleptei şi atotputernicei voinţe a Domnului. Nu căuta minuni ale Celui Preaînalt… Roagă-te Atotbunului Creator, împlinind astfel datoria dragostei şi îndatoririlor de fiu’’. Apoi i-a arătat cum se roage: ,,Caută, Doamne, la sufletul cel pierdut al tatălui meu; dacă e cu putinţă, fie-ţi milă! Nebănuite sunt judecăţile Tale. Nu-mi socoti această rugăciune drept păcat. Facă-se voia Ta cea Sfântă’’ (Cuviosul Iosif de la Optina, Despre rugăciunea creştinilor ortodocşi pentru neortodocşi, Tesalonic, 2006, p.28). Această rugăciune poate fi rostită de orice ortodox aflat în situaţia amintită.

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune pentru cei aflaţi în închisoare (va fi împlinit de cel întemniţat, dacă este posibil, sau de cineva din familie)

  • Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul (de 3 ori)
  • Acatistul Sfântului Luca al Crimeii (de 3 ori)
  • Acatistul Sfântului Ioan Rusul (de 3 ori)
  • Acatistul Sfinţilor români din închisori (de 3 ori)
  • Acatistul Sfinţilor Brâncoveni (de 3 ori)
  • Întâiul Paraclis al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu (de 7 ori)
  • Psalmii 69, 141, 142 (fiecare de câte 7 ori)
  • Ajunare în zilele de miercuri şi vineri, vreme de 7 săptămâni, cel puţin până la ora 12 00

 

Este potrivit să ne rugăm pentru ereticii şi schismaticii  aflaţi în viaţă?

Trebuie să se roage ortodocşii pentru ereticii, schismaticii şi cei de alte religii aflaţi în viaţă? Răspunsul este categoric da, însă urmând Sfintelor Canoane ale Bisericii şi sfaturilor Sfinţilor Părinţi şi ale duhovnicilor îmbunătăţiţi, nicidecum propriile noastre păreri. Rugăciunea cuprinsă în ectenia mare, ,,pentru pacea a toată lumea’’, are un caracter general şi e făcută în temeiul preasfintelor cuvinte ale Mântuitorului, ,,rugaţi-vă pentru cei ce vă vatămă şi vă prigonesc, ca să fiţi fiii Tatălui vostru Celui din ceruri, că El face să răsară soarele peste cei răi şi peste cei buni şi trimite ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi’’ (Matei 5, 44-45).

Sfânta Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare cuprinde o cerere în care preotul Îl roagă pe Dumnezeu Cel Atotputernic: ,,pe cei risipiţi îi adună, pe cei rătăciţi îi întoarce şi-i împreună cu Sfânta Ta Sobornicească şi Apostolească Biserică’’. Aşadar, aceasta este dorinţa Bisericii lui Hristos şi a fiecărui credincios în parte, de a-i aduce pe toţi cei aflaţi în afara Sfintei Ortodoxii, la cunoştinţa adevărului. Fiecare ortodox care, în rugăciunile lui particulare, cere Bunului Dumnezeu aducerea la Sfânta Credinţă a celor rătăciţi, săvârşeşte o faptă bineplăcută. În privinţa ereticilor, se impune a respecta riguros Sfintele Canoane. Astfel, canonul 6 al Sinodului de la Laodiceea glăsuieşte lămurit: ,,Nu este îngăduit ereticilor să intre în casa lui Dumnezeu (sfânta biserică), dacă stăruie în erezie’’. Canonul 33 al aceluiaşi Sinod interzice dreptmăritorilor să se roage împreună cu ereticii şi schismaticii. Acest canon ar trebuiu să pună stavilă aşa ziselor săptămâni de rugăciune pentru unitatea tuturor creştinilor. Nesocotind acest canon, ierarhii Bisericii Ortodoxe Române s-au rugat la început cu ereticii catolici şi protestanţi, iar în timpul din urmă se roagă laolaltă cu hulitorii lui Hristos, ai Maicii Domnului şi ai tuturor Sfinţilor, cu ereticii baptişti, penticostali, adventişti, etc., fraudulos autointitulaţi ,,biserici’’.

Neortodocşii eretici nu se pomenesc niciodată nominal la Slujba Proscomidiei şi nici la diptice, care sunt pomeniri ale viilor şi morţilor în cursul Sfintei Liturghii. Lucru acesta se explică prin faptul că ereticii se situează cu voie liberă în afara Bisericii şi pe poziţii ireconciliabile faţă de Sfânta Liturghie, atâta vreme cât persistă în rătăcirea lor. Greşeşte şi acel preot sau episcop care ar cuteza să pomenească pe papa aflat în funcţie, ori alt pretins episcop catolic sau greco-catolic deoarece aceştia au îndoită incompatibilitae cu Biserica: sunt eretici şi schismatici deopotrivă, afirmaţie care are valoare de axiomă.

Preot Ioviţa Vasile

Canon de rugăciune pentru bolnavii de diabet

  • Primul Paraclis al Preasfintei Născătoare de Dumnezeu
  • Acatistul Sfântului Mucenic Efrem cel Nou
  • Acatistul Sfinţilor Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian
  • Acatistul Sfântului Mucenic Pantelimon
  • Acatistul Sfântului Luca al Crimeii
  • Pomenirea celui bolnav la Sfânta Liturghie, vreme de un an
  • Milostenie, după puteri, făcută unei personae nevoiaşe (discret, fără a se şti cine a făcut-o)