Mântuitorul nostru Iisus Hristos a plâns pentru Ierusalim

Sfinţii Evanghelişti Ioan şi Luca au consemnat două momente în care Mântuitorul nostru Iisus Hristos a plâns. În vreme ce Se îndrepta spre mormântul lui Lazăr, a plâns Fiul lui Dumnezeu pentru că prietenul Său drag stătea de patru zile în mormânt, şi ca Om trăia aceaşi durere pe care o aveau în suflete surorile lui Lazăr, Maria şi Marta. A doua oară a plâns Domnul Hristos în vremea Intrării Sale în Ierusalim, pentru a pătimi de bună voie din partea celor care se socoteau poporul lui Dumnezeu.

A scris Sfântu Luca precum că atunci când Se apropia de Ierusalim, ,,văzând cetatea, a plâns pentru ea’’ (Luca 19, 41). Ştim că în acea zi a fost primit de mulţime cu un entuziasm rar, căci mulţi îşi aşezau hainele pe locul străbătut de Domnul, ţineau în mâini ramuri de finic şi strigau : ,,Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului. Pace în cer şi slavă întru cei de sus’’ (Luca 19, 38). De ce atunci a plâns Mântuitorul, dacă a fost primit cu acea bucurie nestăvilită? Lămurirea o aflăm în cuvintele Dumnezeului nostru Iisus Hristos: ,,Dacă ai fi cunoscut şi tu, măcar în ziua aceasta, cele ce sunt spre pacea ta! Dar acum s-au ascuns de ochii tăi. Ci vor veni zile peste tine, când duşmanii tăi vor săpa şanţ în jurul tău şi te vor împresura şi te vor strâmtora din toate părţile, şi te vor face una cu pământul şi pe fiii tăi care sunt în tine şi nu vor lăsa în tine piatră pe piatră, pentru că nu ai cunoscut vremea cercetării tale’’ (Luca 42-44). Aşadar, o profeţie limpede despre un sfârşit apropiat al unei cetăţi mari, din pricina necredinţei evreilor. Domnul Iisus vedea în zare Golgota Pătimirii Sale şi ştia foarte bine că aceia care Îl primeau cu veselie nestăpânită, peste numai câteva zile vor striga ,,răstigneşte-L, răstigneşte-L!

Proorocia Mântuitorului s-a împlinit fără umbră de abatere, căci în anul 70 după Naşterea Sa, Tit a cucerit cetatea, şi ostaşii i-au trecut pe evrei prin sabie, templul l-au dărâmat, oraşul l-au distrus, jertfele şi slujbele iudeilor au încetat, iar statul Israel s-a desfiinţat. Drama naţională evreilor a survenit datorită necredinţei şi răutăţii faţă de Binefăcătorul lumii. Aproape un milion de evrei au fost ucişi, mulţi alţii luaţi prizonieri şi o seamă s-au împrăştiat în lume.

Abia în anul 1948 statul Israel a fost reînfiinţat, prin îngăduinţa lui Dumnezeu. Templul nu a fost rezidit încă, pentru că nu este voia lui Dumnezeu. Când va fi zidit, şi pregătirile sunt în toi, acolo va fi întronizat blestematul antihrist, iar Venirea Mântuitorului va fi aproape.

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune pentru tinerii dornici să ajungă la Sfânta Taină a Cununiei (pentru ca Dumnezeu să le rânduiască persoana potrivită)

-Acatistul Sfântului Apostol Simon Cananeul

-Acatistul Sfântului Ierarh Nicolae

-Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon

-Acatistul Buneivestiri

-Paraclisul Sfântului Nicolae Planas

-Paraclisul Preasfintei Născoare de Dumnezeu

-Psaltirea (de 3 ori)

4 gânduri despre „Mântuitorul nostru Iisus Hristos a plâns pentru Ierusalim”

  1. Un alt Mucenic care a mărturisit Dreapta Credință, este vorba de Noul Mucenic Sf Dimitrie din Samarina

    Noul Mucenic Dimitrie sa născut în Samarina la sfârșitul secolului xvlll-lea,ba avut înclinație spre monahism și a fost ucenic al Sf Cosma Etolul, a devenit călugăr in vechea mănăstire Sf Parascheva din Samarina, era la origine Vlah/aromân, și avea să fie martirizat pt Credinta sa în ciuda presiunilor și umilințelor la care avea să se facă asupra sa http://opaidagogos.blogspot.com/2018/08/18-1908.html?m=1

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s