Parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa despre Taize şi ,,fratele Roger’’

”… eu m-aș gandi la Roger, “fratele” Roger, care era un demonizat, era cel mai mare păcătos. El a fost un cuib al diavolilor. Și toată Biserica plânge și se lamentează, şi vai, ce ne facem, că nu o să mai fie acolo, ca să mai trimitem tinerii aștia din România, din Ortodoxie să îi trimitem la pierzare, acolo era pierzare. Acolo era un demon foarte mare. El își făcuse așa, o chestie demonică, un fel de administrator al tainelor, aparea în alb… Cel mai mare păcătos a fost el. Era pur și simplu un new age-ist. Toată chestia asta era New -Age. Și bisericile de aici își trimiteau copii lor la pierzare….Se duceau să stea cu genunchii încrucișați sub ei și să se legene ca niște oameni cuprinși de nebunie? Ăsta a fost un păcat care, cred că Dumnezeu a lovit… Adică, diavolul a vrut să facă din acest Roger, că nu îi spun frate, să facă din el un martir al New-Age-ismului, trimițând tot o îndracită să îl omoare….Și sper că Taize-ul va dispărea așa cum se întâmplă cu toate acțiunile diavolești. ”

4 gânduri despre „Parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa despre Taize şi ,,fratele Roger’’”

  1. Pai ,, pelerinaje” pe la eretici se organizează grupa mare, chiar patriarhia prin Basilica travel, organizează așa ceva, deasemenea mitropolia Clujului acum recent se mandrea nevoie mare că a vizitat obiective de ,,vis” prin Italia, mai este o ,,măicuță” pe nume Siluana Vlad care prin diverse conferințe ea bate câmpii precum că și catolici au ,,sfinți” ceea ce nu știe sau de face că nu știe e că la aceștia au fost Sfinți pina la schisma de la 1054, ba mai mult decât atât ei au diverse statuete și ,,icoane” in care il reprezintă pe un anume Anton de Padova tinandul pe Hristos în brate, acum eu i-aș întreba pe acești rătăciți, când la ținut rătăcitul asta pe Mântuitorul in brate daca ei au trăit în epoci diferite și în zone diferite?!

    Apreciază

    1. Catolicii au puterea sa ridice Sfinti, asa cum au fost destui calai care au curmat vieti care s-au incununat cu sfintenia. Numai ca Sfintii ridicati de catolici impodobesc firmamentul Sfintei Biserici Ortodoxe, nicidecum comunitatea eretica papistasa. Sa ne gandim la Sfintii nasaudeni si la toti ceilalti din Ardeal. Doamne ajuta.

      Apreciază

  2. In 2010,se publica in ziarul de agitatie si propaganda al patriarhiei BOR,Lumina:
    „Facultatea de Teologie “Andrei Saguna” din Sibiu, a gazduit, la sfarsitul saptamanii trecute un dialog intre studentii anului al III-lea si Frere James din partea Comunitatii Taize – Franta. Din partea Facultatii de Teologie din Sibiu a participat pr. conf. univ. dr. Constantin Necula. Invitatul le-a prezentat studentilor Comunitatea Taize, a vorbit despre pedagogia micilor grupuri de studiu biblic din comunitate si de vocatia surorilor si a fratilor implicati. Pr. Constantin Necula a prezentat personalitatea lui Frere Rogers, fondatorul Comunitatii Taize. Evenimentul a fost organizat de Centrul Arhidiecezan de Diagnoza si Cercetare Catehumenala, Omiletica si in Pedagogia si Metodologia Religiei “Mitropolit Andrei Saguna”, Facultatea de Teologie “Andrei Saguna” si Asociatia Ortodoxa pentru o Lume Noua.”
    Indoctrinare la cel mai inalt nivel ecumenist,care ne umple sufletele de sila,dar si de avant ,trezvie duhovniceasca,curaj rodnic de a lua atitudine impotriva aberatiilor de sorginte masonico-sionisto-new-age-ista ale conducatorilor vremelnici ai Bisericii,car vor cu orice chip sa ne azvarle in bratele satanei.

    Sibiul nu se dezmite de rolul sau in propovaduirea ereziei ecumenismului, chiar prin reprezentantii Bisericii Ortodoxe din acea zona. Despre C-tin Necula se stie de mult timp ca este un pro-ecumenist notoriu si ca are un limbaj “colorat” si bombastic chiar si cand vorbeste de cele sfinte.

    Apreciază

    1. Nu pot suporta sa-l vad pe smecherul Necula zeflemisind cele sfinte, el neavand nimic sfant, poate doar numele de botez. ,,Nu va amagiti; Dumnezeu nu se lasa batjocorit; caci ce va semana omul, aceea va si secera” (Galateni 6, 7).Vedeti-i, sunt mari si tari, s-au facut stapani peste Biserici, vor sa se auda numai vocea lor. Va veni si vremea scadentei. Iertati. Doamne ajuta.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s