Tămbălău arhieresc la Sibiu, sub înalt patronaj patriarhal

Ce am văzut la Sibiu în zilele trecute, a fost consternant. N-am avut tăria şi nici răbdarea de a urmări ce s-a transmis din acest oraş. Am văzut o parte, suficientă pentru a înţelege întregul. M-am uitat, bunăoară, la simulacrul de liturghie ce s-a desfăşurat pe o scenă improvizată. Vizual, rămâneai cu impresia că asişti la o misă catolică. Personajele adunate în jurul unei mese oficiau ceva, care numai Sfântă Liturghie n-a fost. În faţa scenei, o vânzoleală de nedescris. Tinerii mărşăluiau cu steaguri în toate direcţiile, fără nicio legătură cu spectacolul burlesc pus în scenă. Personaje străine de Dumnezeu se agitau cu pălăriile pe cap, vrând parcă să arate că nu sunt cu nimic interesaţi de prestaţia arhiereilor care îşi jucau rolurile într-un spectacol dezagreabil. ,,Ce să vezi, domnule? Steaguri, muzici, chiote, tămbălău, lucru mare, și lume, lume… de-ți venea amețeală nu altceva’’, ar fi zis Caragiale. Numai că aici am avut de-a face cu batjocorirea celor sfinte. Şi asta e grav. Extrem de grav. Cu fiecare an ce trece, batjocura la adresa Mântuitorului Hristos capătă forme din ce în ce mai groteşti. Dacă la începutul ito-urilor erau oarecare reţinere, acum a pierit orice sfială, lucrurile nu mai au niciun zăgaz, fiecare-şi permite să facă ce vrea şi apoi să pretindă că e în slujba lui Dumnezeu.

Sunt sigur că au fost tineri care au refuzat să participe, şi bine au făcut. Din cei prezenţi, unii îşi vor fi dat seama că au asistat la un spectacol blasfemiator, un tămbălău cu personaje grobiene, şi în anul următor se vor ţine departe de ito. Nu ştiţi ce e un tămbălău? Ne lămureşte acest copy paste:  TĂMBĂLĂU s. balamuc, gălăgie, hărmălaie, huiet, larmă, scandal, tărăboi, tevatură, tumult, vacarm, vuiet, zarvă, zgomot, (rar) larmăt, (astăzi rar) strigare, (pop. și fam.) chiloman, (înv. și reg.) toi, (reg.) haraiman, halălaie, hărhălaie, toiet, toloboată, tololoi, (Mold., Bucov. și Transilv.) holcă, (Transilv.) lolotă, (înv.) calabalîc, dandana, dănănaie, dăndănaie, gîlceavă, (fig.) țigănie, (arg.) năsulie. Şi muzici… de-ţi venea ameţeală…

Asta a fost, din păcate, la Sibiu. Nu ştiu câţi tineri accesează acest blog. Mulţi-puţini, câţi or fi, le spun tuturor să se ferească de aceste spectacole care nu sunt altceva decât nişte repetiţii pentru vremea întronizării antihristului. E mare păcat ca nişte suflete tinere să fie întinate în felul acesta. Cinstiţilor preoţi, cărora li se spune că toate au rămas cum au fost, le-aş adresa rugămintea de a viziona, fie şi în parte, defăşurările ito-ului de anul acesta, apoi să reflecteze şi să dea un răspuns unei întrebări simple: chiar nu s-a schimbat nimic?

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune pentru demonizaţi (va fi împlinit de cei apropiaţi)

  • Acatistul Sfântului Ioan Botezătorul
  • Acatistul Sfântului Ierarh Spiridon
  • Acatistul Sfântului Acoperământ al Maicii Domnului
  • Acatistul Sfântului Antonie cel Mare
  • Acatistul Sfinţilor Ciprian şi Iustina
  • Acatistul Sfântului Mucenic Pantelimon
  • Acatistul Sfântului Gherasim Kefalonitul
  • Acatistul Sfântului David de Evvia
  • Dimineaţa i se va da anafură şi aghiasmă
  • I se va da mâncare cu ulei de la Sfântul Maslu
  • Va fi chemat preotul, care va citi Molitfele Sfântului Vasile cel Mare şi ale Sfântului Ioan Gură de Aur, împlinind toate cele de trebuinţă. Preotul să lase deoparte prejudecăţile şi frica nejustificată, să-şi împlinească misiunea, căci pentru aceasta l-a chemat Stăpânul Hristos la înalta slujire.

6 gânduri despre „Tămbălău arhieresc la Sibiu, sub înalt patronaj patriarhal”

  1. In cadrul adunarii de la Sibiu ,ITO 2018,s-au folosit mai multe simboluri masonice,din care amintim purtarea tortei de catre doi tineri,si crucea patee ale carei brate au in capete,desenate cate un cerc la prima vedere.
    Nu trebuie sa uitam ca francmasonii cred că aceste simboluri au puteri speciale, care sunt capabile să afecteze oamenii. De aici, importanţa acordată de francmasoni acestor simboluri.

    Torta este un binecunoscut si venerat simbol masonic din toate timpurile.Ritualul aprinderii tortei olimpice, nu presupune doar aprinderea unei flăcări în faţa a milioane de oameni pe stadionul principal unde au loc jocurile olimpice, ci un întreg periplu al flăcării respective prin întreaga lume marcat de dansuri, concerte şi mulţimi mari de oameni ce salută trecerea flăcării olimpice. Deci este vorba şi în acest caz de o adorare mascată la nivel mondial a purtătorului de lumină, Lucifer.
    Simbolismul adorării lui Lucifer este dat de catre purtătorul tortei,care apare în mod public, în locuri sau în cadrul unor evenimente de mare amploare, ce angrenează milioane de persoane. Şi toate aceste „ritualuri” se petrec pe faţă, la lumina zilei, ascunse de ochii celor ignoranţi doar de propria lor neştiinţă. Lucifer este slavit ca fiind purtatorul de lumina al masonilor [Albert Pike, Morals and Dogma of Ancient and Accepted Scottish Rite of Freemasonery, p.321, 19-th Degree of Grand Pontiff]
    In imaginea de la inceputul articolului,din ziarul Lumina, se observa torta predata in mijlocul Bisericii,tinerilor din Mitropolia Olteniei.Este o imagine blasfemiatoare,de care se fac vinovati,cei care au pus la cale acest „tambalau”de sorginte masonica si antihristica.
    http://ziarullumina.ro/ito-2018-la-final-136963.html
    Cat priveste simbolismul cercurilor(aparente)de la capetele crucii masonice,ele reprezinta de fapt sarpele incolcit care isi musca coada„Pentru egipteni era simbolul „Intelepciunii Divine” cand era exagerat ca marime; iar cand isi prindea coada cu gura simbolizeaza „Eternitatea.” Toti paganii, din toate erele, considerau sarpele ca fiind simbolul Intelepciunii. In cartea satanica”Magic Symbols” se spune „…trebuie sa vedem implicatiile mai profunde ale sarpelui ca simbol al intelepciunii.”
    Albert Pike, in cartea sa , „Morals and Dogma”, vorbeste mult despre importanta venerarii sarpelui in diverse religii mistice ale antichitatii. ” Masoneria este identica misterelor din antichitate” ceea ce inseamna ca invataturile lor provin din religiile pagane,satanice, oculte ale antichitatii.

    „Serpii sunt gardienii inceputului vietii si al nemuririi si de asemenea ai bogatiei spirituale din conurile ascunse… sarpele este forta vie care determina nasterea si renasterea si prin urmare este legat de „Roata Vietii”…”[Cirlot,”A dictionary of symbols”,p 286-288].
    Sarpele este considerat pe plan universal ca fiind simbolul legitim al Francmasoneriei.” [George Oliver, „Sings and Symbols, New York, Macoy Publishing and Masonic Supply Company, 1906, p. 36]. Iata inca o recunoastere a faptului ca Francmasoneria se inchina lui Lucifer.

    „Sarpele este simbolul si prototipul Salvatorului Universului, care rascumpara lumile dezvaluindu-se in fata creaturii si daruindu-i atat binele cat si raul.”[Manly P. Hall, mason de grad 33, „The Secret Teachings of All Ages”, the Philosophical Research Society Press, p. IXXXVIII]. Puteti sa va imaginati o blasfemie mai mare? Francmasonii considera sarpele ca fiind salvatorul universului. Aceasta declaratie indrazneata si condamnabila nu a fost facuta pentru ochiul public, deoarece aceasta carte a fost publicata sub deviza „strict secret”. Acum intelegeti de ce Francmasoneria este o organizatie secreta si de ce interzice cu desavarsire divulgarea secretelor sale, promitand pedepse aspre.

    Apreciază

    1. Sunt foarte atent la ce se intampla in jur. De data aceasta mi-au scapat cateva lucruri, pe care insa le-ati observat dumneavoastra si le-ati relevat in textul de mai sus. Serpii de la cele patru extremitati ale acelei cruci (nu e Crucea lui Hristos!), mai au un inteles. Arata cifra 6, repetata de mai multe ori, cum observa un frate. E bine ca avem observatori atenti si priceputi care-si conjuga eforturile si ne atentioneaza de fiecare data. Doamne ajuta.

      Apreciază

  2. Daca ne uităm măi atent, observăm că traiectoriile lor eretice au luat amploare nemaiîntâlnită și fără precedent, la Sibiu deja nu mai reprezintă nici o noutate, la Oradea domnul Sofronie Drincek când il cauți numai prin sinagogi umblă chipurile cu ,,lumea buna”, la Târgoviște pe Nifon daca il cauți il găsești numai pe la Geneva, ce face pe la Geneva voi reveni cu linkul
    Recent am primit un mesaj de la un frate care se afla in zona pieței Obor unde exista un tirg ce se tine numa duminica, și cauta in locul respectiv cărți vechi bisericești (că mai vin persoane) și cu cărți printre care și bisericești, și făcuse întâmplarea sa fie starețul de la Manastirea Radu Vodă un anume Nectarie Sofelea împreună cu un consilier patriarhal și adunau toate cărțile bisericești, chiar am rugat pe fratele respectiv când ai mai vede sa fotografieze daca are posibilitatea, căci sigur au un scop

    Apreciază

    1. Scopul lor nu poate fi altul decat acela de aduna cartile bisericesti vechi, ca sa nu ajunga pe maini bune. In felul acesta, vor scoate carti cu continut falsificat si, neavand termen de comparatie, lumea le va accepta. Personal pastrez carti cu oarecare vechime si cu continut corect. Unii din frati le pun pe suport electronic, asa ca eforturile celor doi sunt zadarnice. Nu lasa Dumnezeu Poporul Sau fara hrana spirituala. Doamne ajuta.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s