Dogmele Sfintei Biserici Ortodoxe

 

Fără îndoială, ai auzit de multe ori, cinstite cititorule, vorbindu-se despre dogme şi n-ai înţeles ce înseamnă acestea. De aceea, vom desluşi împreună înţelesul acestui cuvânt.

Dogma este un adevăr de Credinţă care întruneşte umătoarele condiţii:

  1. Este descoperit de Dumnezeu
  2. Este formulat de Biserică
  3. Este neschimbabil
  4. Este necesar pentru mântuire
  5. Este propovăduit credincioşilor

Acum să explicăm fiecare cracteristică în parte.

Fiind adevăr descoperit de Dumnezeu, Dogma este cuprinsă în Revelaţia Dumnezeiască, adică în Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie, şi este vrednică de crezare, fără umbră de îndoială.

Dogma este formulată şi proclamată de Sfânta Biserică prin Sfintele Sinoade Ecumenice (a toată lumea). Simbolul de Credinţă a fost alcătuit în două Sinoade Ecumenice, cel din Niceea, în 325 şi cel din Constantinopol, în 381, şi cuprinde o parte din Dogme. Dogma Întrupării Domnului are acest cuprins: ,,Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria şi S-a făcut Om’’.

            Dogma este neschimbabilă, deoarece, odată ce a fost formulată şi proclamată de Biserică, nu-i este îngăduit nimănui să adauge, să omită ori să schimbe ceva în conţinutul ei; ea rămâne în acea formulare pentru veşnicie. Caracterul acesta dă siguranţă şi încredere credinciosului aflat într-o lume nestatornică, cu doctrine care apar, se schimbă şi trec în uitare de la o zi la alta.

Dogma este necesară pentru mântuire pentru că ea exprima adevăruri Dumnezeieşti veşnice, exprimă însăşi voia cea Sfântă a lui Dumnezeu. Dogma Sfintei Treimi ne mijloceşte cunoaşterea lui Dumnezeu. Fără această cunoaştere, mântuirea n-ar fi posibilă.

Dogmele se propovăduiesc credincioşilor de către Biserică, singura păstrătoare sigură, care le apără de erezii şi le păstrează în tezaurul său de învăţătură. Dogmele sunt ca nişte stâlpi nemişcaţi şi cine se sprijină pe ele nu va rătăci niciodată. Catolicii au proclamat drept ,,dogme’’ nişte erezii, precum primatul papal, infailibilitatea papei, imaculata concepţie, purgatoriul.

Preot Ioviţa Vasile

 

Canon de rugăciune pe care-l facem pentru vrajmaşii noştri

  • Citirea textelor de la Matei 5, 38-48 şi Romani 12, 7-21
  • Psalmii 7, 55, 56, 58, 63, 69, 70, 72, 93
  • Îi vom scrie pe pomelnic, pentru a fi pomeniţi la Sfânta Liturghie

 

4 gânduri despre „Dogmele Sfintei Biserici Ortodoxe”

  1. Blagosloviti si iertati,Sfintia Voastra!
    Blagoslovit sa fie mereu cuvantul de invatatura al Sfintiei Voastre!
    El este util tuturor celor care cunosc(repetitio est mater studiorum )si mai ales celor care cunosc mai putin aceste lucruri esentiale.
    Am remarcat de multa vreme,talentul pedagogic,dar cu care v-a binecuvantat Duhul Sfant.Sa va rasplateasca Atotmilostivul Domn Iisus Hristos,dragostea jerfelnica pentru tot omul,prieten sau vrajmas.
    Aceasta ne obliga sa rezervam studiului putin timp,pentru a ne cimenta cunostinte esentiale in materie de dogme.
    „*Cu timpul, prin munca sfintilor, prin grija Bisericii si prin ostenelile predicatorilor, dogmele devin tot mai luminoase si tot mai intelese de mintea credinciosilor, dar niciodata schimbate sau inlocuite.
    Dogmele sunt temelia de stanca a Bisericii. In fata vanturilor, a furtunilor si a valurilor, a gandurilor, ispitelor, parerilor si indoielilor omenesti, ele ne imprumuta lumina si putere neinfranta…: «Si a cazut ploaie si au venit raurile si au suflat vanturile si au lovit in casa aceea si nu a cazut, ca era intemeiata pe piatra» (Mt. 7:25), pe dogmele credintei crestine.

    Crestinismul e tare, cel mai tare intre toate religiile, pentru ca se intemeiaza pe dogme, pe cugetari si axiome sfinte, pe adevaruri revelate, neclintite, eterne. Aceste adevaruri sunt descoperite de Iisus Hristos, sunt lamurite de Sfantul Duh in soboarele sfintilor ca si ale celor 318 de la Niceea – si sunt pastrate de Biserica.”

    În concepţia Sfântului Iustin Popovici,” **Doar prin Dumnezeul-om ajunge omul la scopul pe care i l-a rinduit Dumnezeu: devine „dumnezeu dupa har” si in felul acesta ajunge la desavirsita plinatate a fiintei si personalitatii sale, ajunge la vesnicia sa Dumnezeiasca prin divino-umanizare. Traind in trupul divino-uman al Bisericii impreuna „cu toti sfintii”, omul se divino-umanizeaza treptat prin Sfintele Taine si Sfintele Virtuti. Se umple de bucuria acelei sfinte binevestiri si a inaltatoarei la cer porunci a Sfintului Vasile cel Mare: „Omul este o fiinta careia i-a fost rinduit sa devina Dumnezeu” .
    „Dialogul” contemporan „al dragostei”, care se realizeaza in forma unui sentimentalism gaunos, este in realitate refuzul pornit din putinatatea de credinta al „sfintirii Duhului si a credintei Adevarului” (II Tes. 2, 18), adica a singurei „iubiri de Adevar” (II Tes. 2, 10) mintuitoare.

    Doamne ajuta-ne sa fim tari in adevarurile tale sfinte, sa fim tari in dogmele Evanghelice si ale apostolilor, asa dupa cum au fost ele invatate si marturisite in soboarele sfintilor si pastrate in crezul Bisericii tale, in sanul mamei noastre ocrotitoare, nutritoare si mantuitoare.AMIN

    *Parintele Martir Ilarion Felea

    **fragment din cartea Biserica si Ecumenismul, Sfantul Iustin Popovici

    Apreciază

    1. ,,Asa si voi, cand veti face toate cele poruncite voua, sa ziceti: Suntem slugi netrebnice, pentru ca am facut ceea ce eram datori sa facem” (Luca 17, 10). Din pacate, putine fac din cele ce sunt dator, si acelea cu multa stangacie. Implineasca Bunul Dumnezeu acolo unde noi suntem restantieri. Doamne ajuta.

      Apreciază

  2. O stire extraordinara ,care bucura inima credinciosilor ortodocsi de pretutindeni:
    Curtea Constituțională a Turciei a respins solicitarea unei Asociații de retransformare a Catedralei Bizantine Sfânta Sofia, în moschee pe motive de „incompetență ratione personae”, a anunțat agenția de știri Anadolu.

    Asociația Monumentelor Istorice și Mediului este cea care a depus o astfel de cerere către instanțele turcești, susținând că interzicerea rugăciunilor musulmanilor la Sfânta Sofia încalcă dreptul la „libertatea de exprimare”.!!!!!

    Prin urmare, Catedrala ortodoxă Sfânta Sofia din Istanbul va funcționa în continuare ca muzeu.
    Stirea a aparut de curand in napocanews.ro.

    Apreciază

    1. ,,Le incalca dreptul la libertatea de exprimare”, uitand ca aceasta minunatie, Sfanta Sofia, a fost rapita banditeste de la Biserica lui Hristos. Dumnezeu Atotputernicul sa aduca vremea in care Sfanta Liturghie se va savarsi din nou in aceasta biserica splendida, dupa ce va fi curatita de necuviintele savarsite de paganii musulmani.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s