Infailibilitatea Bisericii lui Hristos si pretinsa infailibilitate a papilor

Dicţionarul limbii române defineşte însuşirea cuiva de a fi infailibil astfel: ,,care nu poate greşi, care nu se poate înşela; perfect, desăvârşit, fără cusur’’. Potrivit învăţăturii noastre, doar Biserica lui Hristos, în întregul ei, este infailibilă, deoarece Hristos este capul său (Efeseni 5, 23), iar Sfântul Apostol Pavel a definit-o ca fiind ,,stâlp şi temelie adevărului’’ (I Timotei 5, 15). Aşadar, infailibilitatea Bisericii este un dat Dumnezeiesc, prin care Revelaţia Dumnezeiască se păstrează curată, fără adaosuri sau omisiuni, fără răstalmăciri.         La Conciliul II Vatican, cei prezenţi, în frunte cu papa, au elaborat o nouă învăţătură, pe care ei o socotesc dogmă. Potrivit acesteia, papa nu poate greşi atunci când se pronunţă ex cathedra, adică atunci când formulează învăţături pentru catolicii din lumea întreagă.

Sfântul Apostol Petru este socotit de catolici ca fiind primul episcop al Romei, adică cel dintâi papă. A fost Sfântul Apostol Petru infailibil? A avut conştiinţa faptului că orice face sau învaţă este în afara oricărei greşeli?

Sfântul Petru a greşit atunci când s-a lepădat de Mântuitorul Iisus Hristos (Matei 26, 69-75; Marcu 14, 66-72; Luca 22, 54-62). Domnul i-a cunoscut slăbiciunile omeneşti şi, fiindcă s-a pocăit şi s-a întors de la păcatul lepădării, l-a iertat.

Sfânta Scriptură ne spune că, în vreme ce se afla în Antiohia, Sfântul Apostol Petru ,,mânca cu cei din păgâni; dar când au venit ei, se ferea şi se osebea, temându-se de cei din tăierea împreajur. Şi împreună cu el, s-au făţărnicit şi ceilalţi iudei, încât şi Barnaba a fost atras în făţărnicia lor. Dar când am văzut că ei nu calcă drept, după adevărul Evangheliei, am zis lui Chefa (Sfântului Petru, n. a.), înaintea tuturor: Dacă tu, care eşti iudeu, trăieşti ca păgânii şi nu ca iudeii, de ce sileşti pe păgâni să trăiască ca iudeii?’’ (Galateni 2, 12-14). Sfântul Apostol Pavel a fost intransigent în faţa acestei greşeli, fapt pentru care a şi scris: ,,Iar când a venit Chefa în Antiohia, pe faţă i-am stat împotrivă, căci era vrednic de înfruntare’’ (Galateni 2, 11).  Înţelegem că Sfântul Apostol Petru a greşit iarăşi, dar a părăsit această greşeală şi e numărat printre Sfinţii lui Dumnezeu, fără umbră de îndoială. Nu înţelegem de ce papii, începând cu Conciliul II Vatican, se socotesc infailibili, prin ei înşişi, când istoria aduce atâtea pilde când pontifii romani au greşit grav în cele sfinte. Unii s-au pocăit, alţii nu.

Orice om este infailibil atâta vreme cât învăţătura lui este în deplin acord cu învăţătura Bisericii Ortodoxe, iubite credinciosule.

Presbiter Ioviţa Vasile

 

6 gânduri despre „Infailibilitatea Bisericii lui Hristos si pretinsa infailibilitate a papilor”

  1. Ăștia chiar ei înșiși se contrazic, ce treabă avea Sf Petru cu papismul, când la vremea aceea nici nu se pomenea de acesta, ci avea să apară mai târziu în urma celebrei schisme de la 1054

    Apreciază

  2. acuma sa va zic ce am citit mai demult despre subiectele acestea.

    este o carte a Sf. Nectarie de Eghina numita
    ” De ce papa si supusii sai s-au despartit de Biserica…”, unde argumenteaza istoria celor VII Sf. Sinoade si arata ca Sf. Ap. Petru nu a predicat niciodata in Roma, nici macar n-a fost acolo decat atunci cand l-au dus sa-l spanzure.

    apoi cu privire tot la Sf. Ap. Petru cum ca ar fi gresit cu iudeii atuncea, Sf. Ioan Hrisostom ne invata pe lung intr-o carte cum ca nicidecum Sf. Petru ar fi gresit si nici Sf. Pavel nu s-a certat cu el, ci s-au inteles cei doi in duh ca sa primeasca Petru mustrarea fiindca Petru nu putea sa tina deocamdata ca Pavel ca sa nu sminteasca pe iudeii care inca erau inradacinati in datini.
    dar e explicat foarte pe larg si frumos intr-o carte a Sf. Ioan G.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s