Simboluri satanice pe cărţile de identitate

Zilele trecute am primit prin e-mail un film cu informaţii pertinente despre cartea de identitate şi alte consideraţii privind perseverenţa cu care puternicii zilei – unii nu vor ajunge ziua de mâine! –  ne înscriu în acte însemnele lor satanice. Recunosc ca sunt un atent observator  al evenimentelor care se petrec în vremea noastră, şi totuşi nu mi-am dat seama până unde merge demenţiala cutezanţă de a ne însemna cu simbolurile lor satanice, spre a ne robi antihristului ce va să vină. Fără o introducere prea lungă, trec la subiectul în discuţie, stăruind asupra a patru aspecte, deosebit de relevante.

  1. Codul numeric personal. Este format din treisprezece cifre, amintindu-ne de capitolul 13 al Apocalipsei, în care ni se relatează despre triada funestă diavol – antihrist – prooroc mincinos. Aceasta spurcăciune greţoasă este o bătaie de joc la adresa Preasfintei Treimi. Codul numeric personal este o bătaie de joc la adresa noastră, nevrednici slujitori ai lui Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Pe mai-marii lumii nu-i interesează numele nostru primit la Sfântul Botez! Nu-i interesează nici numele de familie, nici numelor celor doi părinţi prin care Dumnezeu ne-a adus la existenţă. Îi interesează c.n.p.-ul, adică pentru ei nu suntem decât un număr, nu o persoană, precum deţinuţii din lagărele naziste! Cutremurător! Iată cât preţ pun pe noi puternicii zilei.
  2. Vă rog să vă verificaţi fiecare cărţile de identitate şi veţi vedea ceva stupefiant! Uitaţi-vă la fotografia din colţul din dreapta, sus. Veţi citi ,,identity card’’. Aceste două cuvinte apar pe fruntea din fotografia fiecăruia dintre noi. ,,Card’’ citit de la dreapta la stânga, ca în scrierea ebraică, ne dă spurcatul cuvânt ,,drac’’. Cum îndrăzniţi, stimabililor, să-mi puneţi pe frunte acest cuvânt pierzător? Purtaţi-l voi, sataniştilor, care v-aţi vândut sufletele diavolului pe care-l slujiţi. Lăsaţi-mă pe mine, însemnat cu semnul Sfintei Cruci, să-mi port semnul meu mântuitor!
  3. Vă rog să priviţi cuvintele scrise sub fotografia din dreapta sus. Ele sunt sex/sexe/sex. De ce ere necesar ca acest cuvânt să fie scris de trei ori? Ne spun fraţii cei atenţi la mârşăviile lumii. ,,Sex’’ în limba latină înseamnă ,,şase’’. Scris de trei ori, ne dă numărul fatidic şi pierzător 666! Este numărul satanei, al lui antihrist şi al proorocului mincinos, papa.
  4. Vedeţi că în cărţile de identitate numele părinţilor sunt excluse. De ce oare? Zice-se, ca să nu-i discriminăm pe homosexuali, care nu pot fi părinţi! Până unde merge nebunia? Atenţie, oameni inteligenţi! N-aveţi voie să vă folosiţi de inteligenţa primită de la Dumnezeu, ca să nu-i discriminaţi pe proşti!

Vedeţi, dar, ce ne pun staniştii pe actele de identitate pe care le avem asupra noastră. Cu ce drept? Cu niciunul, dar cu un imens abuz! Asta ne face pe noi, ortodocşii nevrednici de numele lui Hristos, să cerem autorităţilor să ne dea acte de identitate fără simboluri satanice. Nu o vor face. Îi invităm să-şi poarte ei simbolurile satanice până la intrarea în iad, ori să se pocăiască, până nu este prea târziu. Nu încercaţi să vă căutaţi drepturile fireşti în justiţie. Veţi fi purtaţi şi amânaţi ani de zile, până când veţi trece pragul morţii şi nimeni nu vă va recunoaşte un drept înscris în Constituţie. Asta nu înseamnă că nu-l aveţi. Îl aveţi, ca dar primit de la Dumnezeu. Ce a dat Dumnezeu, nimeni nu poate să vă ia.

Preot Ioviţa Vasile

 

Între bine şi rău, nu poţi fi neutru

Comunicatul patriarhal de după întrunirea Sinodului Sfintei Biserici Ortodoxe Române din 25 octombrie s-a vrut a fi unul echilibrat, neutru, de neangajare. În fapt, a fost un exerciţiu de echilibristică păgubitoare, de stare căldicea, cum spune Sfântul Ioan în Cartea Apocalipsei (3, 16). Invitaţia la rugăciune şi la dialog nu e rea, în sine. Dacă Patriarhul Kiril al Rusiei şi Bartolomeu al Constantinopolului s-ar aşeza la aceaşi masă, în ce-ar consta dialogul dintre ei? Ce-ar putea să-şi spună doi eretici (unul e şi schismatic!), în condiţiile-n care hotărârea lui Bartolomeu e de multă vreme luată şi pusă-n practică?

Din păcate, asistăm la acţiunile necugetate ale lui Bartolomeu şi bine spunea cineva că dacă acesta poate face un rău Bisericii, negreşit îl va face. Drumul lui pare că nu mai are întoarcere, şi să dea Bunul Dumnezeu să mă înşel. După ce a introdus oficial erezia ecumenistă în Biserică la pseudo-sinodul cretan, patriarhul din Fanar a păşit cu sârg spre schismă. Aceasta e abia la începutul ei. Ruperea comuniunii cu Bartolomeu, anunţată de Sinodul Arhieresc al Bisericii Ruse e fapt împlinit. Reacţiile ulterioare venite de la Constantinopol arată că acesta nu e dispus să cedeze, deşi asta ar fi singura soluţie de intrare într-o relativă normalitate. Temerea şi scepticismul meu vin dintr-o constatare mai veche, care-i arată pe protagonişti buni executanţi ai unor ordine venite de la vrăjmaşii Bisericii. Aceştia jubilează, deoarece planul lor se desfăşoară fără abatere. În atari condiţii, să nu ne facem iluzii că cei doi patriarhi se vor înţelepţi peste noapte şi schisma va fi înlăturată. Trecutul lor e prea împovărat de fapte şi declaraţii reprobabile, ca să mai lase loc de optimism. Omeneşte privind lucrurile, nu întrevăd ieşirea din schismă în viitorul apropiat. Să nu uităm însă că Mântuitorul Se află, în continuare, la cârma Bisericii Sale şi ceea ce ne este nouă cu neputinţă, poate împlini voia Sa cea sfântă.

Întrebarea pe care ne-o punem fiecare este firească: cum se va poziţiona ierarhia română faţă de această schismă, când va fi silită să părăsească starea de neutralitate? Fi-va de partea Patriarhiei Ruse? Îl va susţine pe Bartolomeu în demersul lui nebunesc?  Cum am spus şi altădată, convingerea mea este că se va alinia Constantinopolului, aparatul propagandistic se va pune în mişcare şi va încerca să ne ameţească cu vorbe meşteşugite. Ni se va spune să stăm liniştiţi, să nu judecăm şi să ascultăm, să nu exprimăm puncte de vedere divergente, pentru că ştiu domniile lor ce fac. Linguşitorii se vor activa ca la un semn, pentru că în felul acesta li se deschide drumul spre trepte ierarhice, spre onoruri şi putere.

Înainte de a întrerupe pomenirea ierarhilor, am avut multe ezitări şi îndoieli. N-am făcut-o cu inimă uşoară şi am nutrit speranţa că aceştia îşi vor veni în fire şi se vor dezice de pseudo-sinodul cretan. N-a fost aşa şi, din păcate constatăm, iară şi iară, că n-am greşit urmând calea Sfinţilor Părinţi şi a Canoanelor Bisericii, delimitându-ne de erezie.

Pr. Ioviţa Vasile

 

 

Schisme trecute, schisme prezente

Schisme trecute, schisme prezente

Schisma este definită ca fiind ,,separarea formală a unui grup de credincioşi de comunitatea religioasă căreia îi aparţine; sciziune’’. Biserica cea sfântă a lui Hristos s-a confruntat în numeroase rânduri cu acest fenomen. Cea mai mare şi mai dureroasă schismă s-a produs în anul 1054, când apusenii, contaminaţi de erezia numită Filioque, dar şi de alte rătăciri şi abateri de la Dreapta Credinţă, s-au separat de Biserică. La 16 iulie a acelui an, trufaşul cardinal Humbert, venit de la Roma, a intrat în biserica Sfânta Sofia din Constantinopol şi a depus actul de anatemizare şi excomunicare a Răsăritului Ortodox, apoi a părăsit în grabă oraşul. La 24 iulie, Patriarhul ecumenic Mihail Celularie a întrunit un Sinod în biserica Sfânta Sofia şi a rostit anatema asupra cardinalului Humbert şi a întregului Apus. Prin cele două acte, s-a produs ruptura între Biserica lui Hristos şi apusenii eretici, numită marea schismă, care durează până în zilele noastre. Analizând acest eveniment dureros, putem formula învăţămintele de rigoare:

1.Erezia precede schisma. De prin anul 589, papistaşii au introdus în Simbolul de Credinţă niceo-constantinopolitan adaosul eretic Filioque, afirmând că Duhul Sfânt purcede şi de la Fiul, contrar învăţăturii  dată nouă de Însuşi Mântuitorul Hristos (Ioan 15, 26). Între momentul introducerii ecestei erezii în Crez şi marea schismă din 1054, s-au scurs 465 de ani. Nerenunţând la erezie în niciun chip, apusenii au făcut schisma inevitabilă.

2.Odată separaţi de Biserica lui Hristos, papistaşii au încetat să mai fie Biserică, deoarece există o incompatibilitate de neînlăturat între Biserică de o parte, erezie şi schismă de cealaltă parte.

3.În pofida acestei grele pierderi, Sfânta Biserică şi-a continuat existenţa şi opera de propovăduire a Evangheliei lui Hristos la toate neamurile. ,,Despărţirea n-a atins unitatea Bisericii, pentru că această unitate nu se poate destrăma niciodată, oricare ar fi numărul şi calitatea ereticilor care se zmulg de la sânul Bisericii. Ereziile şi schismele, oricât de multe şi de mari, nu pot împărţi Biserica, pentru că ea stă strâns unită cu Capul ei, care este Iisus Hristos. Unitatea Bisericii este mai presus de fire şi ea nu poate fi zdruncinată de nimeni’’ ( Învăţătura de Credinţă Creştină Ortodoxă, Bucureşti, 1952, p. 165).

4.Ereticii schismatici apuseni şi-au continuat existenţa istorică având pretenţia absurdă că ei ar fi Biserica, avându-l cap pe papa, nu pe Hristos. De-a lungul timpului ereziile lor s-au înmulţit, zădărnicind mântuirea tuturor celor ce stau sub ascultarea necondiţionată a papilor. Zadarnic şi nejustificat au ridicat anatemele patriarhul Atenagora şi papa Paul al VI-lea în 1965, schisma persistă şi nu există altă cale de unire decât revenirea ereticilor schismatici de toate felurile la Dreapta Credinţă.

5.Anatema rostită cu dreptate de Sinod în 1054, deşi dureroasă, şi-a arătat roadele prin aceea că boala ereziei a fost îndepărtată din trupul tainic al Bisericii.

6.Anatema nedreaptă pronunţată de cardinalul Humbert s-a întors împotriva lor, căci până astăzi Apusul petrece în rătăcire.

7. Schisma naşte schismă. Comunitatea eretică papistaşă a fost sfâşiată de numeroase sciziuni, provocate în cea, mai mare parte, de reformatori. Din comunităţile protestante rezultate din reformă s-au desprins numeroase grupuri, sectele de azi, care nici ele nu încetează a se diviza.

8. Creştinismul autentic se află exclusiv între hotarele Bisercii Ortodoxe. Impropriu se spune că sectele şi denominaţiunile celelalte sunt creştine. În fapt, sunt necreştine şi anticreştine. Faptul că adepţii lor cred în Iisus Hristos, nu este determinant în a se defini creştini. Determinant este a crede drept. Dreapta Credinţă în Mântuitorul lumii, trăită în Ortodoxie, deschide omenirii calea spre Împărăţia lui Dumnezeu.

Concluzii

Cele relatate mai sus ne sunt necesare pentru a desluşi şi a înţelege vremurile grele pe care le străbate Biserica lui Hristos. Mă refer aici la introducerea ereziilor ecumeniste în Biserică prin sinodul tâlhăresc din Creta, urmată de schisma ce se prefigurează după actul nesăbuit al pseudo-patriarhului Bartolomeu de a acorda autocefalia unor facţiuni schismatice din Ucraina. De va fi voia lui Dumnezeu, voi scrie şi despre acestea.

Preot Ioviţa Vasile