Sfinţenie şi Adevăr în Tradiţia Sfintei Ortodoxii

Cine strică Biserica lui Dumnezeu ,acela nu se află în Sfânta Tradiţie.
Sfântul Irineu de Lyon, ne învaţă cu înţelepciune:

„Prin credinţă ne aflăm în împărtăşire cu Hristos prin Duhul Sfânt care este chezăşia nestricăciunii, sprijinul credintei noastre, scara prin care urcăm la Dumnezu. În Biserică a rânduit Dumnezeu, după cum ne învaţă Scriptura, pe apostoli, pe profeţi şi pe dascăli; în Biserica se desăvârşeşte lucrarea Sfantului Duh de la care sunt îndepărtaţi toţi aceia care nu cred în Biserică şi se lipsesc astfel ei înşişi de viaţă, prin greşelile învăţăturii şi prin purtare. Unde este Biserica, acolo este Duhul lui Dumnezeu si acolo unde este Duhul lui Dumnezeu, acolo este Biserica şi cu ea tot harul, iar Duhul este adevărul. Aceia ce nu se împărtăşesc la viaţa Duhului din Biserică, nu se adapă la izvorul cel prea curat al lui Hristos, ci îşi construiesc ei înşişi fântâni sărate şi gropi mocirloase de unde se adapă cu apă stricată, izvorită din necurăţenie, întrucât refuză să fie învăţaţi de Biserică şi luminaţi de Duhul.”  (Sf. Irineu, Contra ereziilor, 3, 24, 1, Migne, P. G., VII, col.).

Ereticii, nefiind în Tradiţie nu sunt nici în Biserică, şi, dimpotrivă, nefiind în Biserică, nu sunt nici in Tradiţie; ei nu trăiesc în comuniunea de viaţă a Duhului lui Dumnezeu şi nu sunt în Hristos.

Dr. Gabriela Naghi

 

 

4 gânduri despre „Sfinţenie şi Adevăr în Tradiţia Sfintei Ortodoxii”

    1. IPS Onufrie nu va face aceasta gresala pe care si-o doreste ereticul Bartolomeu. Va cauta sa stea in aceasi asezare canonica, adica in Patriarhia Moscovei. Intre cei doi nu mai exista comuniune. Pentru rugaciunile Sfantului Ierarh Nicolae, Bunul Dumnezeu sa apere Biserica Sa, cea de la o margine a pamantului pana la cealalta de eretici, schismatici, necredinciosi, pagani si mai ales de nebuni.

      Apreciază

  1. Sfânta Traditie s-a păstrat in intregime până astazi, în hotărârile si canoanele sinoadelor ecumenice si locale, în simbolul de credintă, în scrierile sfintilor părinti, în Sfânta Liturghie si în cărtile de slujbă ale Sfintei Biserici.
    Domnul Iisus Hristos a intemeiat Biserica Sa,fagaduind ca va dainui in veci,”incat nici portile iadului nu o vor birui”(Matei,16;18)Este vorba de Biserica noastra,numita inca din primele veacuri,Biserica Ortodoxa,aceeasi cu Biserica Apostolilor si a primilor crestini.
    „Şi ca s-o înfăţişeze Sieşi, Biserică slăvită, neavând pată sau zbârcitură, ori altceva de acest fel, ci ca să fie sfântă şi fără de prihană”,adevereste Apostolul Neamurilor(Efeseni,5;27).
    Apostolii au raspandit Biserica lui Hristos in toata plinatatea ei,indemnand ucenicii lor si pe urmasii acestora (Episcopii)sa pastreze si sa transmita mai departe,neschimbat, ceea ce si ei la randul lor au primit de la Domnul Iisus Hristos,caci”Intelepciunea lui Dumnezeu, cea de multe feluri,se facea cunoscuta prin Biserica”(Efeseni,3,10)
    Se face vorbire asadar de Sfanta Traditie sau Predanie,in sensul de Revelatie deplina data Bisericii ,de Sfintii Apostoli si transmisa neschimbata mai departe,de-a lungul veacurilor
    Prin urmare numai Biserica Ortodoxa detine Adevarul,celelalte asa-zise „biserici”,sunt mincinoase.
    Rezumand,Biserica apare o data cu Traditia,iar „Scriptura ia nastere in Biserica si spre folosul ei…”(Parintele Dumitru Staniloae),aceasta fiind „stalpul si temelia Adevarului”ITimotei3,15)
    Daca toata lumea ar fi cunoscut in profunzime aceste lucruri,ar fi putut sa ia atitudine la vremea potrivita impotriva minciuno-sinodului din Creta,formand un zid de netrecut in fata acelora ,care s-au constituit ca dusmani ai Adevarului Hristos si ai Bisericii Sale.
    Consecintele sale nefaste,au trecut ca un tsunami peste pleroma ortodoxa,declansand efecte dezastruoase,care numai pot fi oprite decat de mania lui Dumnezeu,crestinii fiind in situatia de a-si pierde sufletele si astfel mantuirea.
    Purtatorii de mitre arhieresti de la noi si din Ucraina(partizani ai „Patriarhului”de la Kiev,Filaret),uimesc lumea ortodoxa,incalcand prin faptele si declaratiile lor,care se succed cu repeziciune,mai ales in ultima vreme,Sfanta Traditie ,Canoanele Apostolice si pe cele ale sfintelor sinoade ecumenice.
    Ascultarea fata de Patriarhul Bartolomeu al Constantinopolului,prietenia sincera si stransa fratietate cu acesta din urma,exclud din start pozitia de neutralitate indusa prin manipularea constiintei poporului binecredincios roman, de catre Patriarhul Daniel,impreuna cu sinodalii BOR,slujbasi vremelnici ai acestuia,si nu robi nevrednici,precum noi toti, ai Mantuitorului Hristos.
    Minciuno-sinodul din Creta si adeptii sai,considera ereziile ,”biserici”,iar ecumenismul si papismul,au fost imbratisate cu caldura,nu condamnate ca pan-erezii.
    Cuvinte cutremuratoare rosteste Sfantul Ignatie Briancianinov:
    „Erezia se conjuga cu incrancenarea inimii, cu o groaznica intunecare si stricare a mintii, erezia se mentine cu incapatanare in sufletul molipsit de ea si cat de trudnica este vindecarea omului de aceasta infirmitate! Orice erezie contine intr-insa hula impotriva Duhului Sfant; fie huleste o dogma a Duhului Sfant, fie o lucrare a Duhului Sfant, dar neaparat huleste Duhul Sfant. Esenta oricarei erezii este hulirea de Dumnezeu. […….]

    Remarcabil: toate vechile erezii, sub diversele lor masti schimbatoare, tindeau catre un acelasi scop: negau Dumnezeirea Cuvantului si deformau dogma intruparii.[…]

    Poate nici nu o socotiti un pacat? E renegat fiul lui Dumnezeu, e renegat si hulit Duhul Sfant, nu mai mult! Cel care a primit si se tine de o invatatura hulitoare de Dumnezeu, cel care huleste pe Dumnezeu cu gura, acela nu talhareste, nu fura, face chiar faptele bune ale firii cazute – ce om minunat! Cum ar putea Dumnezeu sa-i refuze mantuirea?!… toata cauza ultimei dumneavoastra nedumeriri, ca si a tuturor celorlalte, consta in adanca necunoastere a crestinismului!… Esenta nedumeririlor acestora este lepadarea de Hristos! nu va jucati cu mantuirea, nu va jucati! Caci altfel veti plange vesnic!”

    Surse:* https://www.teologie.net/data/pdf/PP-referat-scriptura-traditia.pdf
    **https://marturieathonita.ro/despre-mantuirea-necredinciosilor/

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s