Cutremurător. Un bebeluş avortat care a refuzat să moară

Carmen Zaboloteanu, șeful secției Neonatologie din cadrul Maternității Botoșani, a împărtășit povestea unui bebeluș avortat care s-a agățat cu ultimele puteri de firul slab al vieții. Mama fetiței a luat acesată decizie extrem de grea atunci când era în a cincea lună de sarcină, pentru că aflase că micuța ei avea o malformație genetică ce ar fi provocat un retard toată viața. “Mămica de aur” a bebelușilor de la Maternitatea Botoșani a dezvăluit că: “fetița a trăit 10 ore în care am văzut-o murind încet. Am ținut-o în brațe”. Din păcate, după 10 ore, ea s-a stins din viață.

Au fost. Sunt unii copii pe care mi-i amintesc și peste ani. A fost de exemplu: o fetiță la care s-a făcut întreruperea sarcinii la 23 de săptămâni și mama a dorit pentru că avea o malformație genetică întreruperea sarcinii la vârstă care era viabilă, dar cu toate avizele în ordine. Dar fetița respectivă a supraviețuit, mama nu a dorit să facem manevrele de reanimare, pentru că a vrut întreruperea sarcinii, dar fetița a trăit 10 ore în care am văzut-o murind încet. Am ținut-o în brațe. Mama nu a dorit-o pentru că era diagnosticată intrauterin cu o malformație genetică care ar fi făcut să aibă un retard toată viața. Ce puteam să-i facem decât să o ținem în brațe? Și nu știi ce să faci în situația aceasta. Mama nu a dorit să o vadă, să o știe, a plâns. Dar… Și sunt multe cazuri. Unele rămân imprimate. Îmi amintesc locul unde a stat, numele, tot”, a mărturisit cu multă emoție în glas Carmen Zaboloteanu, medic în cadrul Secției de Obstetrică-Ginecologie, jurnaliștilor de la botosaneanul.ro.

Carmen Zaboloteanu lucrează la Maternitatea Botoșani din 2014 și nu are niciun moștenitor.

 

“Prima gardă am făcut-o în mai ca rezident. A fost solicitare la Centrul Iași pentru că erau puțini medici și nu reușeau să acopere linia de gardă și m-au trimis pe mine. Mi-au spus să vin pe trei luni, dacă mă descurc tot mai departe. Eu nu am copii. Bebelușii de la Maternitate sunt mai mult decât copiii noștri. Există copii născuți prin cezariană, mama stă în reanimare. Și stăm cu ei 24 de ore și când plecăm acasă tot la ei ne gândim. Îmi și place, recunosc. Când plec în concediu și mă întorc relaxată, intru pe secție și văd câte un copil din asta care e bine, care se întinde așa. Și zic: «Doamne, ce dor mi-a fost!». Și e frumos!”, a mai povestit doctorița în cadrul aceluiași interviu.

(Preluare de pe portalul Ortodoxinfo)

Comentariu dureros

Mame criminale! Taţi criminali! Medici care aţi jurat că veţi apăra viaţa oamenilor şi acum ucideţi prunci nevinovaţi prin avort! Politicieni care legiferaţi crima împotriva copiilor nevinovaţi şi lipsiţi de orice apărare! Încetaţi uciderea pruncilor. Pocăiţi-vă de faptele voastre criminale şi gândiţi-vă că este şi pentru voi nădejde de mântuire. De nu vă veţi pocăi, veţi ajunge în chinurile cele veşnice ale iadului din care nimeni nu vă va scoate. Dacă vă simţiţi deranjaţi de cuvintele mele, porunciţi să mi se pună cătuşele şi târâţi-mă în închisorile voastre, dar puneţi capăt abominabilelor voastre crime!

 

Presbiter Ioviţa Vasile

Înţelepciune sau nebunie?

,,Folclor’’ înseamnă ,,înţelepciunea poporului’’. Din păcate, realitatea contrazice de prea multe           ori acest concept. În cele ce urmează, mă voi referi strict la textele care însoţesc producţiile muzicale, adică la ceea ce numim muzică populară.

            Când numele lui Dumnezeu ar trebui pomenit cu toată evlavia, şi nici aşa n-ar fi de-ajuns, se găsesc creatori care blasfemiază şi vorbesc (sau cântă) despre Dumnezeu cu o familiaritate regretabilă: ,,Că şi Dumnezeu e-un bun român’’. Când vine vorba de cele sfinte, de Sfânta Taină a Spovedaniei, batjocura e în elementul ei şi e prezentată drept sclipire de inteligenţă. Aşa ne spune un oarecare isteţ, că va merge la popa ,,Să-mi ierte păcatele/ Să pot face altele’’. Altă dată, în acelaşi ton, îi va spune popii pentru mândra ,,Să-i ierte păcatele multe/ Că doar cu mine-s făcute’’, o zicere transparentă, cu trimitere la desfrâu, păcatt care, evident, stă împotriva moralei propovăduite de Biserică. Batjocoritoare sunt şi versurile următoare: ,,Că nu-i popa Dumnezeu/ Să ştie ce-am făcut eu’’. În prea multe cântece găsim blesteme îndreptate împotriva badii: ,,Drag mi-i cântecu’ şi jocu’/ Pe badea mânca-l-ar focu’’’. În cântecele maramureşene abundă referirile la băutură ca îndeletnicire cotidiană, fie că e vorba de bărbaţi, fie că sunt în cauză femeile, ca şi cum acest adevărat flagel ar fi ceva bun şi de dorit. Apologia desfrâului se face pe faţă, orice bărbat nu şi-ar dori altceva decât să ajungă ,,La mândruţa cea frumoasă/ Unde-i pălinca pe masă/ Şi bărbatu-i dus de-acasă’’.

            Biserica ar trebui să arate mai multe rezerve faţă de folclor, în general, şi îndeosebi faţă de aceste sub-producţii, şi să-i înveţe pe oameni că atunci când este vorba de Preasfântul nume al lui Dumnezeu, nu-i loc de glume blasfemiatoare. E păcat şi faptul că cele sfinte sunt luate în derâdere, şi atunci când versurile respective sunt cântate, stârnesc ilaritatea generală a petrecăreţilor. Ceea ce a spus Mântuitorul nostru Iisus Hristos este fără echivoc: ,,Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit’’ (Matei 12, 36-37).

Scriind acestea, am convingerea neclintită să aceste gen de muzică, ca şi toate celelalte, sunt sortite pieirii. Muzica cu care noi vom intra în veşnicie va fi cea a Sfintei noastre Biserici, cu texte pline de evlavie şi purtătoare de adevăruri veşnice şi mântuitoare.

Presbiter Ioviţa Vasile

 

Mitropolia Pireului şi-a definit poziţia faţă de schismaticii ucraineni 

Tomosul de autocefalie a fost dat în cele din urmă de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, în ziua de Bobotează a anului 2019, noii formațiuni schismatice (conduse de nou-alesul „Mitropolit” Epifanie),  care a apărut în urma așa-numitului „sinod al reunificării”, întrunit la 15 decembrie 2018 la Kiev. Patriarhia Ecumenică nu a luat în considerare apelurile și rugămințile arzătoare venite din partea multor Biserici Ortodoxe locale, care au indicat ca singurul mod adecvat de rezolvare a problemei  ucrainene dialogul și mai ales, în sinod, cu participarea panortodoxă a tuturor Bisericilor locale. Biserica Rusă a întrerupt deja comuniunea ecleziastică cu Patriarhia Ecumenică și Patriarhul Moscovei, Chiril, a încetat să îl mai pomenească la sfintele slujbe pe Patriarhul Ecumenic Bartolomeu. Acum este limpede că, după decizia unilaterală a Patriarhiei Ecumenice de a acorda autocefalie unei „Biserici”, care nu este nimic altceva decât un amestec de schismatici, caterisiți și autohirotoniți, la nivel mondial, Ortodoxia se îndreaptă cu pași rapizi spre o nouă mare schismă, probabil a doua schismă majoră după aceea din 1054, care va avea consecințe incalculabile pentru unitatea panortodoxă și îi va face să jubileze pe vrăjmașii Bisericii.

Autocefalia ucraineană constituie o noutate, este cu siguranță un caz special, care nu are precedent în istoria Bisericii noastre de până acum. Și aceasta se datorează faptului că în acest caz a fost ignorată  voința Bisericii locale canonice, care se află sub conducerea Mitropolitului Onufrie și care nu a solicitat acordarea autocefaliei. Trebuie remarcat faptul că această Biserică locală exprimă aproximativ 4/5 din populația poporului ucrainean. Autocefalia a fost cerută, pe de o parte, de guvernul ucrainean, condus de președintele Poroșenko și pe de altă parte, de un mic grup de „episcopi” caterisiți și autohirotoniți. Aceștia au fost și adevărații receptori ai autocefaliei.

De asemenea, nu trebuie neglijat nici un alt aspect al problemei, care explică acest paradox, și anume de ce a fost ignorată Biserica locală canonică și majoritatea zdrobitoare a poporului ucrainean. După cum s-a dezvăluit în reportajele ecleziastice și politice, în spatele acordării Autocefaliei se află iarăși considerente politice și geostrategice. Acest lucru reiese clar nu numai din mulțumirile trimise de președintele ucrainean, dl Poroșenko, în Statele Unite, pentru „sprijinul activ în procesul de acordare a Autocefaliei[1], dar și din declarația oficială a purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Heather Nauert, în cadrul căreia aceasta a afirmat: „Statele Unite ale Americii sprijină acordarea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Ucrainei[2].

 

Așa cum am semnalat deja într-un comunicat anterior, de această problemă s-au ocupat personalități distinse și specialiști remarcabili, precum Înaltpreasfințitul Mitropolit Serafim [v. monumentalul său studiu, intitulat: „Există în Biserica Ortodoxă Sobornicească o competență jurisdicțională asupra întregii Biserici în afara competenței Sinodului Ecumenic?” (10.18.2018)], Pr. protopr. Anastasios Gotsopoulos, parohul Bisericii Sfântul Nicolae din Patra, [(a se vedea lucrarea sa la fel de însemnată, cu titlul „O mică contribuție la dialogul privind „Autocefalia” ucraineană. Ucraina se află sub jurisdicția Tronului Ecumenic?” (08.01.2019)], Pr. protopr. Theodoros Zisis, profesor emerit al Facultății de Teologie din a Universității Aristotel din Tesalonic (a se vedea foarte însemnata sa lucrare de cercetare, intitulată „Autocefalia Bisericii Ucrainei”, Tesalonic 2018, Ed. „Palimpsiston”) ș.a., care au analizat și au demonstrat cu argumente solide că:

  1. A) Potrivit Sfintelor Canoane, restabilirea canonică în rangul ierarhic sau preoţesc a schismaticilor ucraineni, după caterisirea lor de către Patriarhia Moscovei, nu se poate face de către Patriarhia Ecumenică, pentru că în această situație nu există așa-numitul drept de „recurs” la un alt Sinod Patriarhal, ci doar dreptul de recurs la un Sinod Ecumenic. După cum se exprimă Balsamon în chip sugestiv: „ Hotărârile Patriarhilor nu se supun recursului”, N. 123, 22 II. III. 1. 28, „Preafericitul Patriarh al acelei dioceze să asculte între eiși patriarhul să hotărască acele lucruri care sunt în acord cu canoanele bisericești și cu legile, fiindcă nimeni nu poate să se împotrivească hotărârii lui”, iar în Epanagogă XI, 6 (J.G.R. tomul II, 260), spune: „Judecata Patriarhului nu se supune recursului, nici nu este tăgăduită de altul, ca una care este temei al înseși judecăților ecleziastice”.
  2. B) Acordarea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Ucrainei reprezintă o ingerință pe teritoriul canonic al Bisericii Rusiei, în a cărei jurisdicție Kievul a trecut din 1686, prin Scrisoarea Sinodală din anul 1686 a Patriarhului Ecumenic Dionisie al IV-lea. Comportamentul anticanonic al Patriarhiei Ecumenice în chestiunea ucraineană și cooperarea sa cu facțiunile schismatice și nu cu Biserica Ucraineană canonică și cu Biserica Rusiei, sub a cărei jurisdicție se află aceasta, afectează rolul său coordonator, de factor unificator.
  3. C) Cercetarea aprofundată al așa-numitelor „Constituționale” (Συνταγμάτια), în care sunt menționate jurisdicțiile canonice ale Scaunelor Patriarhale, constituie un indiciu foarte puternic, o dovadă incontestabilă referitor la Patriarhia căreia i se supune jurisdicțional Biserica Ucrainei. Din acest studiu reiese clar că din secolul al XVII-lea până astăzi, nicio „Constituțională” nu menționează Ucraina între eparhiile ecleziastice ale Patriarhiei Ecumenice!De asemenea, în Colecţia sfintelor şi dumnezeieştilor canoane”, de G. Rallis-M. Potlis, unde este indicată „Ordinea de întâietate a Scaunelor Bisericii Ortodoxe Răsăritene”, Ucraina nu este inclusă între eparhiile Patriarhiei Ecumenice, ci în „Biserica Autocefală a Rusiei”. De asemenea, „Calendarele” sau „Anuarele Patriarhiei Ecumenice”, care sunt publicate anual, până în anul 2018 inclusiv indică faptul că Biserica Ucrainei ține în mod canonic de Biserica Rusă.
  4. D) Conștiința ecleziastică panortodoxă, exprimată în „Calendarele” (Ημερολόγια) sau „Dipticele” (Δίπτυχα) sau „Anuarele” (Επετηρίδες) Bisericile Ortodoxe localemărturisește în mod în unanim că Biserica din Ucraina face parte din jurisdicția canonică a Bisericii Ruse. Toate Patriarhiile și Bisericile Ortodoxe locale Autocefale îl consideră drept singurul Mitropolit canonic al Kievului pe Onufrie, aflat sub jurisdicția Bisericii Rusiei. Doar cu el și cu sinodul format din episcopii subordonați lui au avut (timp de secole, până în prezent) comuniune ecleziastică toate Bisericile Ortodoxe la slujbele panortodoxe săvârșite de-a lungul timpului și în cadrul Comisiilor interortodoxe. Acest consens reflectă conștiința bisericească panortodoxă, pe care acum, în chip paradoxal și anticanonic, Patriarhia Ecumenică o pune la îndoială și o anulează cu o trăsătură de condei, venind, în esență, în contradicție flagrantă cu sine însăși

Între timp, reportajele bisericești ne informează că evenimentele evoulează și situația bisericească merge de la rău spre și mai rău, de vreme ce schisma care a fost produsă, în loc să se cicatrizeze, se adâncește tot mai mult. După acordarea anticanonică a autocefaliei, în Ucraina a început o persecuție fără precedent împotriva Bisericii Ortodoxe canonice, aflate sub păstorirea Mitropolitului Onufrie. Episcopi, preoți, călugări și credincioși sunt denigrați, mănăstiri și biserici sunt confiscate și comunități ale Bisericii canonice, care a fost denumită „Biserica Ortodoxă Rusă” sunt persecutate. Are loc o sfâşiere reciprocă fără precedent. Și, în timp ce în Ucraina se dezlănţuie persecuția, Patriarhia Ecumenică, printr-o epistolă a sa  (nr. prot. 119 / 24.12.2018), a cerut celor 13 Biserici locale să recunoască autocefalia și noua „Biserică” din Ucraina. Cu toate acestea trei Biserici autocefale: a Serbiei, a Poloniei și a Cehiei nu îl recunosc pe „Mitropolitul” schismatic Epifanie și declanşează o critică dură la adresa Patriarhului Bartolomeu. Se așteaptă ca și Bisericile Antiohiei, Alexandriei, Ierusalimului și Bulgariei să urmeze aceeași linie. Am fost informați că problema acordării Autocefaliei a constituit și preocuparea Sinodului permanent al Bisericii Greciei, care, în ședința sa din 08/01/2019 a dat citire epistolei mai sus menționate a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, cu privire la „alegerea primului Întâistătător al noii Biserici Autocefale a Ucrainei”, precum și epistolei „noului Întâistătător al Bisericii Ucrainei, Epifanie” și celei a „Preafericitului Patriarh al Moscovei Chiril”. În cele din urmă, Sinodul permanent a decis să trimită această problemă spre dezbatere în cadrul unui sinod viitor al Ierarhiei.

Prin urmare, cu ocazia anunțului menționat anterior al Sinodului permanent și în vederea întrunirii viitorului sinod al Ierarhiei, insuflați de sentimentul de neliniște și de responsabilitate pentru unitatea panortodoxă a Bisericii noastre, dorim să adresăm un apel către Înaltpreasfințiții noștri Ierarhi și să ne exprimăm preocuparea cu privire la această problemă majoră. Am dori să-i rugăm călduros pe Ierarhii noștri să-și împlinească datoria cu un înalt simț al responsabilității. Îi rugăm să abordeze acest subiect cu luciditate, temere de Dumnezeu și dragoste pentru Biserică, ținând cont de Sfintele Canoane și de cele menționate mai sus, slujind unității panortodoxe și intereselor Bisericii.

De asemenea, le cerem să ia în considerare:

  1. a) faptul că președintele Ucrainei, Poroșenko, este unit (greco-catolic), fiind fotografiat recent „împărtășindu-se” de la un „episcop” unit din Ucraina.
  2. b) faptul că „Mitropolitul” schismatic Epifanie a solicitat cooperarea uniților![3]
  3. c) faptul că „monahul Filaret Denisenko, cleric al Patriarhiei Moscovei, Mitropolit al Kievului, a fost caterisit în anul 1992 din înalta slujire a arhieriei și ulterior a fost anatematizat pentru provocarea unei schisme, dar și pentru alte acte anticanonice, iar celălalt nu deține nicio hirotonie canonică, provenind dintr-o «Ierarhie» de tipul «Bisericii vii» a regimului sovietic, înființate în anul 1921”, după cum remarcă Înaltpreasfințitul nostru Mitropolit Serafim.
  4. d) Faptul că Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, prin „Scrisoarea patriarhală nr. 1203/29.08.1999 adresată Fericitului Patriarh Alexei al Moscovei” admite următoarele: „Ca răspuns la telegrama și scrisoarea preaiubitei şi preadoritei Fericirii Voastre, referitor la problema apărută în Preasfântă Biserică soră a Rusiei, problemă ce a determinat Sfântul Sinod, pentru motivele luate în considerare de acesta, să decidă caterisirea membrului sinodal al acestuia, care până de curând a făcut parte dintre cei ce poartă cea mai înaltă demnitate arhierească, Mitropolitul Kievului, dl. Filaret, dorim să îi aducem la cunoștință cu frățească dragoste Preafericirii Voastre, că, recunoscând pe deplin competența exclusivă a Preasfintei Biserici a Rusiei asupra acestei chestiuni, Marea Biserică a lui Hristos acceptă cele decise în mod sinodal în chestiunea în cauză, nedorind să pricinuiască absolut niciun neajuns în acest sens Bisericii Voastre surori”.

Dorim să credem că Ierarhii noștri se vor ridica la înălțimea împrejurărilor și nu vor recunoaște noua „Biserică” schismatică, aflată sub conducerea „Mitropolitului” Epifanie, urmând Sfintelor Canoane pe care, în ziua hirotonirii, au făgăduit cu înfricoșătoare jurăminte, să le respecte.

Sfânta Mitropolie de Pireu
Biroul pentru erezii și secte
Pireu, 21 ianuarie 2019

(Text preluat de pe blogul Mărturisirea Ortodoxă)

Adevărul despre vaccinuri

În 26 iulie 2017 am publicat pe acest blog articolul de mai jos. După un an şi jumătate, lucrurile s-au schimbat, în sensul că s-au înrăutăţit. În momentul de faţă se propagă o adevărată isterie mediatică privind vaccinarea împotriva gripei. Cele 39 de decese cauzate, zice-se, de gripă, se vântură pe toate posturile de televiziune, încercând să împingă populaţia spre vaccinare. Dacă nu i-am şti, am spune că  sunt nişte oameni de bine care, din poziţiile pe care le ocupă, se îngrijesc de sănătatea noastră. Îi ştim. Mint. Mincinoşii de serviciu. Nu vă luaţi după ei. Aş da un avertisment sever doamnei ministru vremelnic al Sănătăţii pentru ardoarea cu care pledează în favoarea vaccinării. Femeie, vezi-ţi de gospodăria ta şi nu te angrena într-o campanie împotriva poporului român. Oricum, vei sta puţină vreme în acel fotoliu.

 Reiau acest articol care, din păcate, e încă şi mai actual, dacă pot spune aşa.

De o bună bucată de timp, guvernul nostru a intrat în alertă şi a conceput un plan riguros de vaccinare a populaţiei. Uitându-te la ei, zici că nu mai pot dormi noaptea de grija sănătăţii noastre şi a copiilor noştri. Motivul acestor îngrijorări trebuie căutat în străinătate şi în zona companiilor farmaceutice. Fără a lungi vorba, îndemn pe toţi să se ferească ca de foc de vaccinurile puse pe piaţă, şi argumentez:

  1. Cu 8-9 ani în urmă, la şcoala unde predam religia exista o fetiţă în clasa a II-a, căreia i s-a descoperit o formă severă de diabet, ce s-a declanşat în urma unor vaccinuri.
  2. Când avea mai puţin de doi ani, fiica unor rudenii ale noastre a primit într-o săptămână două vaccinuri. La scurt timp, s-a simţit rău şi medicii au constatat că suferea de diabet, încât e nevoită să primească insulină de patru ori pe zi. Boala aceasta îi va fi o mare povară pentru tot restul vieţii. Ei şi familiei.
  3. Băiatul unui cunoscut din judeţul Vâlcea a fost sănătos şi s-a dezvoltat normal până la vârsta de doi ani şi jumătate. De bună credinţă, părinţii au acceptat să fie vaccinat. N-a trecut mult şi au apărut semnele autismului. Cine răspunde? Nimeni.
  4. Când eram copil în clasele primare, ni s-au administrat câteva vaccinuri la şcoală. De-atunci am o formă de alergie, care se manifestă îndeosebi primăvara şi toamna, şi care mă va afecta până la sfârşitul vieţii.

Ştiind toate acestea, lucruri care se pot verifica, nu pot să stau fără a scrie acest îndemn către toţi românii; Feriţi-vă de vaccinuri! Cu ceva ani în urmă, ni s-a servit minciuna aceea sfruntată cu gripa aviară, până când milioane de păsări au fost sacrificate. Ca prin minune, gripa aviară a dispărut, nu se mai vorbeşte de ea, pentru că scopul fusese atins. Ne-aducem aminte, noi cei care locuim la ţară, că se vorbea despre o anume anemie la cai, şi s-a poruncit ca aceştia să fie sacrificaţi pentru ca boala să nu se răspândească. Au pierit atunci majoritatea cailor din România. Obiectiv îndeplinit. Nimeni nu mai pomeneşte de anemie la puţinii cai care ne-au rămas. Poporul român nu e prost, cum l-ar vrea proştii, şi îşi dă seama că în privinţa vaccinurilor există nişte intenţii criminale ascunse. Cu toate că se opintesc din răsputeri să introducă prin lege obligativitatea vaccinurilor, nu vor reuşi. Nu pot sancţiona, nu pot întemniţa milioane de oameni, cum socotesc aceşti bolnavi care ne conduc.

Preot Ioviţa Vasile

 

Un răspuns în cinci puncte

Stimate părinte Vasile,
Am demult un gând, dar nu știu cum să vi-l spun.
Ideea e că episcopul Gheorghe de Bănceni, care dă lecții Ierarhilor români foarte ușor, de ce nu le spune alor săi să ne returneze Tezaurul, dând astfel un semn despre buna lor credință față de noi, români? Că doar și stă scris în Sfânta Carte: „credinţa fără de fapte moartă este” (Iacov 2, 20).

1.,,Gheorghe de la Bănceni’’ este de fapt Mihail Jar, iar dacă vrem să fim cuviincioşi este IPS Longhin, Arhiepiscop de Bănceni.

2.IPS Sa nu dă lecţii ierarhilor români. Se înţelege, lecţii în sens de ,,prelegeri’’. Altminteri, distinşii noştri ierarhi ar putea lua nenumărate lecţii de viaţă şi de Ortodoxie de la Înalt-Preasfinţia Sa. Ei insă şi-au luat lecţiile din universităţile eretice occidentale şi acum învaţă cu sârg de la papa.

3.,,Ai săi’’ suntem noi, românii din ţară, din Ucraina şi din străinătate. Cei care-l iubim şi-l căutăm.

4. Nu le cere ruşilor să ne returneze tezaurul deoarece are grijă de propriul Tezaur, alcătuit din sutele de copii pe care-i naşte prin Sfântul Botez, îi creşte în frică de Dumnezeu şi-i pregăteşte pentru Împărăţia cerurilor. Tezaurul nostru de la Moscova se va pierde, ca orice e trecător, şi ar fi bine să vă adresaţi politicienilor. Sufletele curate ale pruncilor de la Bănceni fiţi sigur că nu se vor pierde.

5 ,,Credinţa fără fapte moartă este’’. Dar reaua credinţă? Sănătate să vă dea Dumnezeu.

 

Presbiter Ioviţa Vasile

 

 

Făgăduinţele cinstiţilor noştri episcopi, făcute înainte de hirotonire

Înainte de hirotonirea unui preot în treapta episcopală, acesta este supus unei cercări prin care cei de faţă se încredinţează că acela chemat la treapta arhieriei are cu adevărat cuget ortodox, mărturiseşte Sfânta Credinţă Ortodoxă şi merită acest mare dar de la Dumnezeu. Cuvintele de mai jos, rostite de candidatul la treapta episcopiei, statornicesc datoria sfântă de a păzi până la moarte Sfintele Canoane şi toate rânduielile bisericeşti.

,,Peste acestea încă mai mărturisesc că voi păstra şi voi urma cu sfinţenie, până la suflarea mea cea mai de pe urmă, toate Canoanele celor Şapte Sfinte Sinoade Ecumenice şi ale celor locale, învăţăturile de Dumnezeu purtătorilor Părinţi, tradiţiile Sfintei Biserici Ortodoxe’’. Este binecunoscut faptul că Sfinţii Părinţi nu intrau în dialog cu ereticii şi nu căutau să se unească cu ei, ci doar aşteptau întoarcerea şi pocăinţa lor, mărturisind cu tărie Adevărul revelat şi au statornicit ,,să fie dată anatemei orice erezie’’, cum spune Canonul I al Sinodului II Ecumenic de la Constantinopol, din 381.

Potrivit celor scrise mai sus, şi întregii Tradiţii Sfinte, întâlnirile ecumenice, comandate şi programate de cei din afara Bisericii, au loc cu încălcarea Sfintelor Canoane, pe care toţi episcopii ortodocşi s-au făgăduit a le respecta. Faptul că se invocă dragostea creştină este o mască, căci nu poate exista dragoste acolo unde este făţărnicie, minciună şi înşelare. Faptul că se vorbeşte cu insistenţă de necesitatea ,,ca toţi să fie una’’, cum Însuşi Mântuitorul a spus, nu justifică în nici un fel întâlnirile costisitoare cu ereticii, care sunt chiar mai răi şi mai vicleni decât cei din primele veacuri.

Cum am spus şi altădată, Biserica nu a dat nimănui mandat să participe la întâlnirile ecumeniste şi nu se va uni niciodată cu ereticii. Se vor uni trădătorii lui Hristos şi ai Bisericii.

Chemăm şi rugăm pe toţi episcopii români să-şi aducă aminte de ce au făgăduit înainte de hirotonie şi să înceteze brutala încălcare a Sfintelor Canoane, a Poruncilor Dumnezeieşti. De respectarea făgăduinţei lor atârnă mântuirea lor şi a păstoriţilor lor, nu de ucazurile venite de la vrăjmaşii lui Hristos şi ai Bisericii Sale.

Presbiter Ioviţa Vasile

 

Cine merge la vrăjitori, merge la diavolul

 

Astăzi, cinstite cititorule, ne vom opri asupra unei întâmplări din vremea împăratului Leon Înţeleptul (886-912). Spun Părinţii Bisericii că un om oarecare şi-a trădat soţia şi legământul făcut la Cununie şi s-a dedat unei vieţi păcătoase, trăind în desfrânare. Vrând să-l aducă la o viaţă curată, soţia sa a făcut o greşeală gravă: a cerut ajutorul unui vrăjitor, Virginie, despre care auzise că are puteri deosebite. Aici spunem răspicat, o spun de câte ori am prilejul, că vrăjitorii, indiferent cum s-ar numi ei, fermecători, descântători, prezicători, magi, ghicitori, clarvăzători, etc., sunt slujitorii diavolului şi puterea lor vine de la cel rău. Oricine se adresează lor, cere ajutorul diavolului şi nu lui Dumnezeu.

Aşa a ajuns şi femeia la Virginie, care i-a promis că poate să-i omoare soţul sau să-l dea unui duh rău. Ea dorea să-i întoarcă bărbatul de la destrăbălare. Vrăjitorii pot cauza moartea cuiva, care este deja mort sufleteşte prin păcate, dar nu celui ce este întărit în Credinţa Ortodoxă şi trăieşte după învăţătura Bisericii.

Virginie i-a spus femeii că îi va împlini dorinţa, i-a spus multe din faptele ei trecute, câştigându-i încrederea. A trimis-o acasă, ca să pregătească o candelă, apă, untdelemn, făclie, un brâu şi foc. A vizitat-o şi s-a prefăcut evlavios. A pus apa şi untelemnul în candelă şi le-a aprins cu făclia, în faţa icoanelor. După ce a rostit câteva cuvinte asupra brâului, i-a făcut patru noduri şi i l-a dat să-l poarte. N-a trecut mult şi bărbatul s-a lăsat de desfrânare şi s-a întors la soţia sa. Părea că vrăjitorul i-a făcu un mare bine. Femeia însă era bântuită de duhurile necurate, pentru că nu poate diavolul să făptuiască binele. În fiecare noapte avea vise urâte, cu pofte trupeşti tulburătoare, cu şerpi şi broaşte scârboase, încât nu mai avea linişte.

Atunci şi-a adus aminte de Dumnezeu, a început să se roage şi să postească. Ajutorul i s-a dat printr-un vecin evlavios, Epifanie. Acesta i-a dezlegat tâlcurile celor făcute de vrăjitor. I-a arătat că diavolul caută să lipsească pe om de harul lui Dumnezeu şi-l împinge la păcat. Aşa a făcut şi cu femeia aceasta. Prin desfrânările soţului a îndreptat-o spre vrăjitor. Prin materiile folosite, a substituit oarecum apa sfinţită de la Botez, iar cu untdelemnul a înlocuit Sfântul Mir. Prin brâul cu noduri s-a legat diavolul, încât era purtat tot timpul de femeie. I-a spus să ardă brâul şi să spargă candela. Femeia s-a izbăvit de puterea diavolului (După ,,Demonii şi lucrările lor’’, Ed. Egumeniţa, 2007, p.322-325).Fereşte-te, iubite credinciosule, de vrăjitori ca de foc. Dacă vei găsi în casa ta sau în împrejurimi obiecte ce ţi se pare că sunt de la vrăjitori, aruncă-le în foc, apoi du-te degrabă şi spune preotului.

Presbiter Ioviţa Vasile

 

 

 

Trădătorii lui Hristos se ploconesc în faţa ereticului Francisc

 

Este vremea când în România au început pregătirile fastuoase pentru celebrarea vizitei, denumită „apostolică”(!) a ereticului papă Francisc, în patru oraşe: Bucureşti, Iaşi, Blaj şi Şumleu Ciuc.
În capitala de facto a greco-catolicilor, Blaj, acesta va beatifica şapte episcopi greco-catolici, spre ruşinarea celui care păstoreşte tiranic, deghizat în lup ascuns în piele de oaie, turma încredinţată lui de Marele Preot, Arhiereul Cel Veşnic.
Este o imensă ruşine pentru cei care simt, respiră şi trăiesc ortodox, înlesnirea care a fost facută ereticului papă, inconjurat de simpatizanţii săi din ţară şi întreaga lume catolică, să facă prozelitism, pentru a-şi curăţa imaginea şi a netezi drumul unirii greco-catolicilor cu ortodocşii într-un viitor nu prea indepărtat!
Ferească Dumnezeu de aşa grea năpastă!
Vina nu are atât cel care cere, ci acela care acceptă trădarea, vânzarea si răstignirea Mântuitorului Hristos în văzul întregii lumi ortodoxe.
”Pastoriţi Turma lui Dumnezeu dată în paza voastră, cercetand-o nu cu silnicie, ci cu voie bună, după Dumnezeu, nu pentru câştig urât, ci din dragoste; nu ca şi cum aţi fi stăpâni peste Biserici, ci pilde făcându-vă Turmei. Iar când Se va arăta Mai-Marele păstorilor, veţi lua cununa cea neveştejită a măririi” (1 Petru 5, 1-4; vezi si 1 Timotei 4, 12-13; Tit 2, 7).
Cuvintele Sfintilor Apostoli Petru şi Pavel au fost luate în batjocură de Patriarh şi acoliţii săi.
Turma lui Hristos a fost oferită spre vânzare ereticilor, în fruntea carora se află cel care doreşte puterea supremă, cel care a îndrăznit să se numească pe sine, “Vicarius Filii Dei”.
Ereticul Benedict al XVI-lea, revendica în 2007 titlul de „unica şi adevărata Biserică a lui Christos” pentru ,,Biserica’’ catolică numind bisericile orientale (ortodoxe) care nu îl recunosc pe Papa ca urmaş al lui Petru, drept „biserici particulare”.
Sfântul Pavel e cel care a întemeiat biserica Romei şi a hirotonit şi pe primul ei episcop. Dovezile sunt confirmate de Sfântul Irineu al Lyonului (secolul al II-lea), care spune că Sfântul Pavel a hirotonit primii doi episcopi ai Romei – pe Linus şi pe Cletus -, şi că Sfăntul Petru n-a venit la Roma decât ca să moară aici, în timpul episcopatului lui Cletus. El l-a hirotonit pe Clement, cel ce a devenit al treilea episcop al Romei. Dacă Sfântul Irineu îl numeşte pe Clement al treilea episcop al Romei, aceasta a putut-o face pentru că Linus a fost cel dintâi. Cum pot afirma catolicii că episcopii Romei sunt succesorii Sfântului Petru?
Iata ce spune Sfântul Grigorie, papă al Romei în secolul al VI-lea, care era ortodox, şi care a desfiinţat toate tezele papiste adoptate de succesorii săi pe scaunul său, dar nu şi în credinţa sa. El spune clar că doctrina de la Vatican I este cea a lui antihrist.
„Eu spun – fără cea mai mică ezitare – că oricine se numeşte episcop universal sau doreşte acest titlu este – prin mândria sa – precursorul lui anticrist, căci prin aceasta pretinde să se înalţe mai presus decât ceilalţi. Greşala în care el cade vine dintr-o mândrie egală cu a antihristului, pentru că după cum acest pervers a vrut să fie privit ca fiind mai presus decât ceilalţi oameni, tot aşa şi cel ce doreşte să fie singur numit episcop se ridică pe sine mai presus decât ceilalţi”. (cartea a VII-a, scrisoarea 33)

Papalitatea a uzurpat rolul celor trei persoane ale Treimii: papa pretinde o jurisdictie universală şi imediată, care aparţine lui Dumnezeu Tatăl; el îşi spune Vicarul lui Hristos, în timp ce Fiul lui Dumnezeu n-are nevoie de vicar – El a înviat din morţi şi a zis: „iată Eu cu voi sunt, în toate zilele, până la sfârşitul veacului” (Mt 28, 20); papa uzurpă rolul Sfântului Duh de a învăţa prin toţi succesorii Apostolilor, spunându-şi infailibil în materie de credinţă şi de morală – în timp ce Hristos a zis: „Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl, în numele Meu, Acela vă va învăţa toate cele ce v-am spus Eu”. (In 14, 26)
Iată pe cine aşteapta cu dragoste, căldură şi recunoştinţă, o parte din românii rătăciţi de la Dreapta Credinta Ortodoxă, conduşi de îndrumătorii lor spre pierzanie.
Patriarhul Daniel, slujbaşii săi cu sâmbrie si toţi preoţii lui Hristos, care au dezertat în mod ruşinos, abjurând de la înalta misie pe care le-a încredinţat-o Mântuitorul IISUS HISTOS, vor participa in corpore la sfâşierea neprihănitei Ortodoxii.

Dr. Gabriela Naghi

Istoria dramatică şi scandaloasă a papalităţii, în cifre statistice

În cartea sa intitulată ,,De ce Papa şi supuşii săi s-au despărţit de Biserica lui Hristos’’, Sfântul Nectarie din Eghina reproduce extrase statistice cutremurătoare privind istoria papalităţii. Potrivit ,,Istoriei papilor’’, lucrare din mediile catolice, autori fiind August Franzen şi Remigius Baumer, papa Benedict al XVI-lea ar fi cel de-al 301-lea suveran pontif, urmat în zilele noastre de papa Francisc ereticul. Statisticile arată o realitate dezolantă, un lung şir de crime, sinucideri, intrigi, incesturi, lupte sângeroase pentru putere, erezii, dezbinări, răzbunări, etc. Astfel:

-34 au fost antipapi, aşadar nerecunoscuţi de comunitatea papistaşă. A fost o perioadă scurtă când existau trei papi în aceaşi vreme.

-267 ar fi fost papi ,,legitimi’’

-18 au murit otrăviţi

-4 au fost asasinaţi

-13 au sfârşit prin sinucidere, spânzurare, ucidere cu pietre, întemniţare, mutilare, arşi de vii

-20 au avut diverse accidente

-26 au fost caterisiţi

-35 au fost judecaţi pentru că nu credeau în Dumnezeirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos

-9 au fost judecaţi ca iconoclaşti

-unul din papi, Alexandru Borgia, s-a făcut vinovat de teribilul păcat al incestului

-28 au recurs la ajutor străin pentru a se putea menţine pe tron

-29 ar fi murit muceniceşte, dar nu toţi au fost Sfinţi Mucenici, unii din ei neavând Dreapta Credinţă

-18 episcopi ai Romei sunt număraţi în rândul Sfinţilor şi sunt cuprinşi în Sinaxarele ortodoxe

Despre ultimii trei papi nu se pot spune decât lucruri întristătoare. Papa Ioan Paul al II-lea a recunoscut evoluţionismul darwinist, a smintit lumea prin participarea la manifestările ,,religiilor’’ demonice păgâne; Benedict al XVI-lea a dat sfaturi încurajatoare homosexualilor, în loc să-i îndemne la pocăinţă; papa Francisc are un comportament scandalos în raport cu Legile Dumnezeieşti, ca să nu spunem mai multe.

Presbiter Ioviţa Vasile

Ierarhii ecumeniști români se poartă ca inchizitorii cu preoții mărturisitori nepomenitori

De Preot Cosmin Tripon / 22 ianuarie 2019

La prima vedere, asocierea termenului de tristă reputație “Inchiziţie” cu Sfântul Sinod, autoritatea cea mai înaltă a oricărei Biserici Ortodoxe Autocefale, în speţă şi a Bisericii Ortodoxe Române, este de neimaginat şi mai ales de neacceptat pentru orice creştin ortodox de bună credinţă.

În mod normal aşa este, dar ce mai este normal astăzi în lume? Înainte însă de a trage concluzii pripite, vă supunem atenţiei un şir de evenimente care s-au petrecut în cuprinsul Patriarhiei Române după minciunosinodul din Creta, când mai mulţi preoţi, monahi şi monahii, credincioşi şi credincioase au întrerupt pomenirea ierarhilor lor la sfintele slujbe, şi în mod automat şi comuniunea euharistică şi de credinţă cu aceştia, îngrădindu-se astfel de erezia propovăduită cu capul descoperit de ierarhii români, conform Sfintelor Canoane 31 Apostolic şi 15 I-II Constantinopol. Împotriva acestor decizii curajoase, membrii Sfântului Sinod au declanşat o reprobabilă campanie de reprimare, demnă de acţiunile medievale ale Inchiziţiei papistaşe.

Pentru a facilita înţelegerea acestui material este neapărat necesar să explicăm cititorului neavizat ce este Inchiziţia, unde a apărut, care a fost obiectul acesteia şi metodele de lucru, şi de ce numele ei are în Istoria bisericească un ecou atât de sinistru.

Scurtă prezentare a Inchiziţiei 

Înfiinţată de papa Lucius al III-lea (1181-1185) în 1184, Inchiziţia avea rolul unui tribunal eclesiastic represiv al papalităţii, purtând numele de Sfântul Oficiu, creat cu scopul de a combate erezia catarilor şi valdenzilor, încredinţat din 1215 călugărilor dominicani, un ordin monahal a cărei severitate împotriva ereticilor era ilustrat prin jocul de cuvinte: Dominicani = “Domini canes” = câinii Domnului[1].

Modul de procedură şi de funcţionare a acestui tribunal vor fi stabilite la 1215 de către papa Inocenţiu al III-lea (1198-1216) în cadrul unui conciliu întrunit la Lateran.

Procedura inchizitorială cuprindea: vizita sau inspecţia inchizitorului, predicarea şi timpul de graţie, ancheta cu denunţarea celor suspecţi, interogatoriul acuzaţilor şi audierea martorilor, apărarea avocatului, tortura, permisă din 1252 de către papa Inocenţiu al IV-lea (1243-1254), condamnarea la arderea pe rug şi examinarea apelului la papă.

Folosirea torturii de către dominicani în timpul anchetelor, în vederea obţinerii de mărturisiri, a dat naştere la grave abuzuri, deoarece acuzaţii ca să scape de chinuri, făceau mărturisiri false, după cum le impuneau anchetatorii. Sub noţiunea de erezie erau incluse nu numai abaterea de la învăţătura papistaşă, ea însăşi o învăţătură eretică, ci şi sacrilegiul, blasfemia, sodomia, magia, vrăjitoria, alchimia, iar în timpul papei Iuliu al II-lea (1503-1513) Inchiziţiei i s-a conferit autoritatea de a ancheta învinuiri ca: dobânda, bigamia, adulterul şi cercetarea moralităţii clericilor, mai ales în cazul de “incitare la desfrâu a credincioaselor în timpul mărturisirii păcatelor”[2].

Un lucru extrem de grav îl constitue faptul că între acuzatori erau admişi oricine: eretici, excomunicaţi, criminali, hoţi, vrăjitori, vecini răzbunători şi invidioşi, fapt ce a condus deseori la abuzuri în urma cărora să fie condamnaţi oameni bogaţi nevinovaţi, pentru a le fi confiscate averile.

Pedepsele aplicate după condamnare erau: exhumarea celor anantematizaţi şi arderea lor, arderea pe rug, flagelarea în Biserică, în timpul Liturghiei, închisoarea, confiscarea averii de la care erau exceptaţi ereticii care s-au predat singuri tribunalului Inchiziţiei sau copii care îşi denunţau părinţii.

Acţiuni  inchizitoriale ale episcopilor ecumeniști români după minciunosinodul din Creta

În urma hotărârilor eretice adoptate în Creta de către delegaţia Bisericii Ortodoxe Române, acceptate ulterior în mod paradoxal de către toţi membrii Sfântului Sinod, deşi înainte de aceasta au avut o poziţie ortodoxă,  mai mulţi preoţi, ieromonahi, monahi, monahii şi credincioşi din cuprinsul Patriarhiei române au luat atitudine, împotrivindu-se încălcării Sfintelor Canoane şi trădării credinţei strămoşeşti prin întreruperea pomenirii ierarhilor la sfintele slujbe, îngrădindu-se astfel de erezia ecumenistă.

Cea mai puternică reacţie a venit din partea unui grup de  preoţi şi credincioşi din Mitropolia Moldovei şi Bucovinei, grupaţi în jurul Schitului Rădeni şi a egumenului acestuia, care a ctitorit acel schit cu binecuvântarea părintelui Iustin Pârvu, stareţ la acea vreme a Mănăstirii Petru Vodă, dar şi din alte părţi de ţară: Episcopia Covasnei şi Harghitei, Episcopia Sloboziei şi Călărașilor, Mitropolia Banatului, Episcopia Sălajului, Episcopia Oradiei, unde pentru o scurtă perioadă de timp au fost trei preoţi care întrerupseseră pomenirea episcopului locului, azi rămânând doar unul în persoana semnatarului acestor rânduri. 

Asalt cu politişti şi jandarmi la Rădeni

Liniştea acestei oaze ortodoxe de rugăciune a fost tulburată în mai multe rânduri de descinderi ale colaboratorilor Înaltpreasfinţitului Mitropolit Teofan, care au năvălit însoţiţi de poliţişti şi jandarmi pentru al evacua pe ieromonahul Pamvo şi a instala în locul sfinţiei sale preoţi pomenitori. Din mila şi voia lui Dumnezeu, nu s-a reuşit încă lucrul acesta.

Să te ferească Dumnezeu de mila preotului şi de dragostea călugărului!”

 

Aşa sună o apoftegmă din mediul bisericesc, verificată şi confirmată deplin în cazul celor 13 maici de la Mănăstirea Văratec care, după ce au fost supuse mai înainte unor presiuni de ordin psihic, au fost alungate din mănăstire în plină iarnă, înconjurate şi binecuvântate cu multă “căldură” de maica stareţă şi de consiliul duhovnicesc al mănăstirii, care au decis pedepsirea şi alungarea acestora. Maicile de la Văratec au anunţat conducerea mănăstirii încă de la începutul lunii decembrie 2016 că, din cauza hotărârilor ecumeniste adoptate la pseudosinodul din Creta de către Mitropolitul Teofan al Moldovei, nu vor mai participa la nicio slujbă unde acesta este pomenit, anunţând practic printr-o mărturisire publică, îngrădirea de erezie.  

“Bătaia este ruptă din rai!”

Această zicere din popor a fost pusă în aplicare cu mult sârg de către Mitropolia Moldovei, în Postul Mare din anul 2017, împotriva a două măicuţe de la Mănăstirea Frumoasa din Iaşi, îngrădite şi ele de erezia ecumenistă, care au fost bătute şi alugate din mănăstire. Comandoul mandatat să pună în aplicare această măsură a “dragostei creştineşti”, format din şase maici  şi stareţa mănăstirii, a pătruns cu forţa în chiliile maicilor, cu noaptea în cap. Rezultatul a fost că una dintre maicile agresate a avut nevoie de spitalizare, în cauză deschizându-se un dosar penal, finalizat în cele din urmă prin retragerea plângerii depuse de către maicile agresate în urma scuzelor prezentate de agresoare şi de către conducerea Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei. Cum mănăstirea este un loc dintre cele mai potrivite pentru dobândirea raiului, maicile ecumeniste bătăuşe au dorit să le “ajute” pe surorile lor să preguste încă de pe pământ din bucuriile cereşti prin aceste corecţii fizice exemplar aplicate.

“Noi suntem toţi”

Şi maicile de la Mănăstirea Miclăuşeni de lângă Iaşi au avut parte de “un regim preferenţial” ca urmare a întreruperii comuniunii cu Înaltpresfinţitul Mitropolit Teofan, constând în şedinţe de lămurire în cadrul cărora li s-a cerut să renunţe la “rătăcirea lor”, urmate de interdicţia de a mai avea ascultări şi ca atare li s-a interzis accesul la trapeză, fiind aduse la starea de înfometare, doar postul negru ajută la mântuire, deşi acestea fuseseră prezente în mănăstire din momentul edificării ei, aşa cum cu durere menţionează chiar ele într-o scrisoare adresată Mitropolitului Moldovei: “Iar maicile care au hotărât acum că trebuie să plecăm, când au venit în această mănăstire au găsit flori înflorite”.

Cu ocazia întâlnirii directe cu mitropolitul Teofan, maicile i-au adus la cunoştinţă că au încetat comuniunea cu Înaltpreasfinţia Sa în baza canonului 15 I-II, iar mitropolitul le-a dat un răspuns halucinant, afirmând că acest canon se apoate aplica când un episcop propovăduieşte erezia cu capul descoperit, dar “Noi suntem toţi”. Mitropolitul le făcea aici cumplita dezvăluire că toţi ierarhii români sunt ecumenişti, deci toţi s-au lepădat de adevărul de credinţă, deci toţi propovăduiesc erezia cu “capul descoperit” şi deci, în mod canonic, în orice moment s-ar putea opri pomenirea acestora la sfintele slujbe. 

Osândit de ierarh şi trădat de stareţi şi de stareţe

Venit în octombrie 2014 de la Mănăstirea Pătrunsa la Mănăstirea Lacul Frumos din Arhiepiscopia Râmnicului ca egumen, cu ascultarea de a o reorganiza, ieromonahul Grigorie Sanda, monahul Chiriac Cioi şi fratele Valerică Buşă au avut parte, după ce au oprit pomenirea Arhiepiscopului Varsanufie, de “un dialog paşnic, pozitiv şi ziditor spre lămurire canonică şi restabilirea comuniunii vieţii liturgice”[5]constând în: demiterea din funcţia de egumen, caterisire, interdicţia fiilor duhovniceşti de a-l cerceta şi de a se putea spovedi la acesta şi sechestrarea pentru câteva ore, după ce totuşi au reuşit să ajungă la duhovnicul lor; vandalizarea şi devastarea chiliilor.

Cea mai dureroasă lovitură a primit-o părintele Grigorie de la stareţii şi stareţele mănăstirilor vâlcene, care adunaţi fiind într-o Sinaxă monahală s-au lepădat de fratele lor, mărturisitor al dreptei credinţe, îmbrăţişând credinţa ecumenistă a arhiepiscopului Varsanufie, deşi părintele Grigorie se adresase tuturor mănăstirilor vâlcene printr-o scrisoare datată 01.08.2016, chiar ziua în care anunţase şi întreruperea pomenirii, despre lipsa de transparenţă a ierarhiei Bisericii Ortodoxe Romîne în privinţa deciziilor asumate în Creta, precum şi a noii sale poziţionării prin dezicerea şi delimitarea de orice acţiune ecumenistă[6]. 

O sintagmă eretică: “ s-a golit de tot harul”

După oprirea pomenirii episcopului Sloboziei şi Călăraşilor, PS Vincenţiu Grifoni, asupra preotului Claudiu Buză, slujitor la biserica “Sfânta Treime” din Urziceni, s-a abătut o avalanşă de ocări şi invective.

Într-o scrisoare adresată de episcopul Vincenţiu preoţilor şi credincioşilor din Eparhia pe care o păstoreşte, părintele Claudiu esta catalogat ca unul ce a săvârşit fapte reprobabile ca “neascultarea şi îndemnul la dezbinare”, fiind numit schismatic şi interzicîndu-i-se accesul în sfântul locaş de închinare. În ochii credincioşilor însă, părintele Claudiu, a rămas un vrednic şi iubit păstor, aşa cum rezultă din atitudinea pe care aceştia o au în momentul în care protopopul Urzicenilor dă citire hotărârii episcopului locului de a-l opri de la slujire pe acesta.

Umilitoare a fost pentru părintele Claudiu şi decizia de caterisire a acestuia, dar mai cu seamă cuvintele de-a dreptul jignitoare la adresa sa din cuvântul pastoral al episcopului Vincenţiu, în care era numit “dl Buză Claudiu”, a cărui fapte au fost “îndreptate împotriva Bisericii – cea Una, Sfânta, Sobornicească şi Apostolească, prin lipsa de smerenie, dialog şi ascultare”. Dar jignirile nu se opresc aici, episcopul numindu-l pe părintele Claudiu “un nou Iuda”, care “s-a golit de tot harul şi lucrarea preoţească”.

Nu ştim dacă autorul acestor cuvinte a folosit această sintagmă: “s-a golit de tot harul şi lucrarea preoţească” în mod conştient sau inconştient, dar în tot cazul este o afirmaţie cu caracter eretic deoarece o astfel de caterisire nu este validă, întrucât atât părintele  Claudiu cât şi ceilalţi părinţi mărturisitori au fost caterisiţi nu pentru abateri morale, canonice sau dogmatice, ci pentru apărarea dreptei credinţe împotriva expansiunii ecumenismului, asumat sinodal de ierarhii Bisericii Ortodoxe Romîne. Pe de altă parte, episcopul Vincenţiu, nu este izvorul sau proprietarul harului, ci izvorul este Hristos, care a dat Bisericii harul mântuitor. Prin urmare, singurul care poate decide în privinţa lucrării sau nelucrării harului în diaconi preoţi sau episcopi este Hristos, nimeni altcineva. După învăţătura Bisericii Ortodoxe chiar de-ar fi vorba de o caterisire validă, harul nu se goleşte din preot, ci doar devine nelucrător, însă rămâne în acel cleric până la moartea sa.

Prin urmare, atât părintele Claudiu cât şi ceilalţi preoţi care au fost caterisiţi pe nedrept, în mod abuziv, au har şi preoţie lucrătoare, mai ales că aceştia nu au îmbrăţişat ereyia, ci luptă împotriva ei. Nimeni să nu se îndoiască de aceasta! Dacă ar fi altfel, ar trebui să ne îndoim şi de sfinţenia Sfântului Grigorie Palama, care a fost caterisit exact pentru aceleaşi motive ca şi noi: apărarea şi mărturisirea Ortodoxiei. Or, nimeni nu se îndoieşte de sfinţenia acestuia, mai ales că Dumnezeu i-a confirmat-o prin sfintele sale moaşte întregi, aflate în Tesalonic, acolo unde a şi fost arhiepiscop.

Descindere cu distrugere

De departe, cel care a beneficiat cel mai mult de “dragostea” practicanţilor “ecumenismului lucid” a fost părintele Ioan Ungureanu şi enoriaşii săi de la Parohia Schit Orăşeni, o mică aşezare de lângă municipiul Botoşani, şi o veche vatră sihăstrescă unde îşi dorm somnul de veci o seamă de monahi dintre care s-au ridicat trei sfinti: Sila, Paisie şi Natan, canonizaţi de curând de Sfântul Sinod.

Presiunile exercitate asupra părintelui Ioan au fost, şi sunt şi în continuare, multe şi diversificate: caterisire, încercări repetate de alungare din parohie, numirea unui alt preot, alegerea unui consiliu parohial paralel, acţiuni de mituire a credincioşilor prin diverse cadouri în speranţa că îşi vor părăsi preotul, scrisori de discredidare şi ponegrire a părintelui în faţa propriilor credincioşi, deconectarea bisericii şi a casei parohiale de la curent şi de la iluminatul public, petreceri cu muzică, mici şi bere în ziua hramului, în 6 August, de Schimbarea la Faţă, în Postul Adormirii Maicii Domnului, organizate de Primărie la doi paşi de cimitir şi biserică, procese interminabile. Dar cea mai cumplită s-a petrecut în 11 noiembrie 2017, când un grup de huligani susţinuţi de Mitopolia Moldovei şi Bucovinei, Protopopiatul Botoşani, Poliţia, Jandarmeria, Primăria Cristeşti şi Prefectura Botoşani, au spart cu instrumente specifice uşa de intrare în biserică, monument istoric, întocmai cum este proorocit în Psamul 73, versetul 7: “Ca în codru cu topoarele au tăiat uşile locaşului Tău, cu topoare şi ciocane l-au sfărâmat”, încercând astfel ca prin forţă să instaleze un alt preot împotriva voinţei generale a credincioşilor, care îl vor preot în satul lor doar pe părintele Ioan. De fiecare dată însă, au fost ruşinaţi de Dumnezeu, şi prin ajutorul sfinţilor mai sus pomeniţi, la a căror mijlocire părintele apelează des, acesta îşi continuă slujirea şi mărturisirea sa. 

La Beiuş, îndemn la ecumenism şi apostazie

În ceea ce mă priveşte, am gustat şi eu din paharul amar al “dragostei” ecumeniste. Mă voi rezuma doar la a menţiona că înainte de a se lua decizia de caterisire împotriva mea, mi-a fost blocat accesul în paraclisul în care slujeam prin schimbarea yalei de la uşile de acces, iar clădirea paraclisului a fost confiscată şi folosită în mod abuziv şi ilegal de către parohie, folosindu-se de incredibila explicaţie: “Noi suntem mai mulţi şi voi mai puţini”. Oare de aici s-a inspirit patriarhul Bartolomeu când a cerut opt mănăstiri de la statul ucrainian, care la rândul său să le ia prin forţă, căci altfel nu le vor primii, de la Biserica canonică a Ucrainei, probabil ca dijmă pentru acordarea autocefaliei unei biserici schismatice, lucru nemaivăzut în Ortodoxie? Probabil că nu, dar este evident că duhul ecumenist împărtşit de aceştia îi face să creadă că se pot face stăpâni pe munca altora. Situaţia aceasta ne aminteşte de abuzurile statului comunist, care pentru presupuse învinuiri te arunca în stradă, lăsându-te într-o clipă fără munca de o viaţă. Se vede treaba că unii sunt încă bântuiţi de “meandrele trecutului”.

Acea clădire a fost construită de către un enoriaş care nu acceptă ecumenismul şi nici hotărârile ecumeniste adoptate în Creta, şi nu a predat-o parohiei, aceasta facându-se stăpână pe un bun ce nu-i aparţine, neputând face dovada prin niciun document asupra provenienţei ei.

Spre deosebire de alţi părinţi, eu am atacat hotărârea de caterisire atât la Consistoriul mitropolitan cât şi la Consistoriul superior bisericesc, prima respingându-mi apelul, iar celaltă recursul, fără însă a-mi pune la dispoziţie vreo motivare canonico-juridică, ci doar un anunţ sec de respingere,  aceasta însemnează că procesul meu nu s-a mai rejudecat la nicio instanţă superioară bisericească, ci s-a menţinut hotărârea Consistoriului eparhial.

Un fapt important de precizat îl constituie menţiunea din scrisoarea primită de la Cancelaria Sfântului Sinod prin care eram înştiinţat că: “Sfântul Sinod vă îndeamnă la pocăinţă şi îndreptare în vederea iertării”.

Analizând acest sfat, sunt conştient că sunt nevrednic de misiunea şi de slujirea preoţească, căindu-mă pentru toate păcatele mele şi cerând iertare pentru ele de la Dumnezeu, dar nu mă pot căii pentru faptul că sunt şi vreau să mor ortodox; pentru că iubesc Ortodoxia şi vreau ca acesta să rămână aşa cum am moştenit-o de la Sfinţii Părinţi şi de la înaintaşii mei din satul Borz, înaintaşi care la începutul secolului al XVIII-lea au oprit expansiunea greco-catolicismului pe Valea Crişului Negru, refuzând să accepte această credinţă eretică, deşi la 1753 când şi-au construit biserica în vatra satului, biserică reconstruită la 1864 în care am fost botezat şi în care am slujit opt ani de zile ca preot, au fost ofertaţi de greco-catolici că o construiesc ei în schimbul lepădării de Ortodoxie şi convertirii la erezia lor, însă au refuzat cu demnitate. Pot să-mi cer iertare în faţa episcopului meu dacă l-am supărat cu ceva personal, dar pentru oprirea pomenirii nu pot să-mi cer iertare, deoarece acest act nu este personal, ci are legătură cu abaterea de la dogmele şi canoanele Sfintei Biserici Ortodoxe a Preasfinţiei Sale.

Sfântul Sinod mă sfătuia de fapt să accept ecumenismul propovăduit de ierarhul meu, ceea ce ar fi echivalent cu un act de apostazie. Ferească Dumnezeu! Îl voi pomeni din nou pe episcopul meu la sfintele slujbe când se va fi lepădat de hotărârile eretice asumate în Creta şi când se va dezice şi de acţiunile şi practicile ecumeniste.

În afară de situaţiile concrete prezentate aici, au mai fost şi altele în ţară care s-au soldat cu preoţi caterisiţi şi alungati de la parohiile lor ca urmare a împotrivirii faţă de erezia ecumenistă prin întreruperea pomenirii episcopilor lor la slujbele Bisericii sau de monahi şi monahii ce au apucat greul drum al prigoanei şi pribegiei. 

Concluzii

Din scurtul istoric al Inchiziţiei papale prezentat aici, precum şi din acţiunile aproape la fel de brutale întreprinse de Sfântul Sinod împotriva celor ce au îndrăznit să întrerupă pomenirea şi comuniunea cu ierarhii lor ca reacţie concretă şi eficientă împotriva ecumenismului, rezultă că atât papii medievali cât şi ierarhii ortodocşi români contemporani, prin acţiunile lor mai puţin manierate, au atentat la conştiinţa şi liberul arbitru al preoţior, credincioşilor şi monahilor, încercând să le siluiască.

Principala acţiune silnică a Sfântului Sinod, în frunte cu Preafericitul Părinte Patriarh, constă în faptul că fără a avea încuviinţarea preoţilor şi a credincioşilor, deci a pliromei Bisericii, ne impune forţat, în detrimentul voinţei noastre, să acceptăm erezia “ecumenismului lucid” aşa cum a fost cosmetizată definiţia ereziei ecumeniste întru-un comunicat din 21 decembrie, 2016.

În cuprinsul comunicatului mai sus amintit se precizează că lămurirea celor care au obiecţii faţă de deciziile din Creta se va face prin “dialog paşnic”, iar dacă “măsurile disciplinare”, mai degrabă adevărate corecţii fizice pe alocuri, aplicate cu înalta binecuvântare a Sfântului Sinod: presiuni de ordin psihic, asalt cu poliţişti şi cu jandarmi, bătaia şi înfometarea maicilor, izgonirea din mănăstiri şi din parohiile unde au muncit, unele clădite de aceştia din temelie, tracasare continuă, denigrare, ponegrire, distrugeri şi confiscări de bunuri etc, se încadrează la criterii paşnice, ne îngrozim de-a dreptul la gândul cum o să arate cele mai puţin paşnice.

În felul acesta, constatăm cu tristeţe că Sfântul Sinod s-a transformat într-un organism opresiv şi represiv de tip inchizitorial.

Dacă privim cu atenţie la evenimentele şi faptele prezentate, ne mâhneşte gândul că cineva a putut recurge la astfel de acţiuni împotriva fraţilor lor de aceeaşi credinţă, dar când avem certitudinea că pentru săvârşirea acestora au avut aprobarea Sfântului Sinod, devenim oripilaţi.

Oare aceste acţiuni nu se încadrează cumva pe linia faptelor săvârşite de acel judecător nedrept “care de Dumnezeu nu se temea şi de om nu se ruşina”, (Lc. 18.2) şi din această cauză Sfântul Sinod a ajuns în situaţia în care pentru unii să fie mumă, iar pentru alţii ciumă, fapte care ne îndreptăţesc să credem pe bună drepate că trăim vremuri apocaliptice?

Aceste măsuri violente din partea Sfântului Sinod au urmărit pe deoparte să înnăbuşe din faşă orice reacţie de împotrivire faţă de receptarea hotărârilor minciunosinodului din Creta, după cum se şi anticipa prin articolul 22 al documentului eretic Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine, ca nu cumva poporul să afle adevărul celor întâmplate în Creta, iar pe de altă parte să-i intimideze şi să-i descurajeze pe preoţii care ar fi dorit să întrerupă pomenirea episcopilor la sfintele slujbe prin represalii împotriva celor ce nu au cedat presiunilor de tot felul pentru reluarea pomenirii.

Dacă arhiereii noştri ar crede cu adevărat în Mântuitorul Iisus Hristos, şi l-ar iubi, nu ar fi consimţit niciodată la săvârşirea unor astfel de fapte, deoarece Domnul nostru Iisus Hristos, în Evanghelia Sa, propovăduieşte smerenia, pacea, dreptatea, adevărul, bunaînţelegere, iubirea aproapelui, iar faptele încriminate urmăresc nimicirea aproapelui, fiind cu totul contrare creştinismului.  Cât de bine se potrivesc acestei situaţii cuvintele psalmistului David, care zice: “Necredinţa călcătorului de lege spune inimii mele, că nu este într-însul frica de Dumnezeu. El singur se amăgeşte în ochii săi, când zice că ar fi urmărind fărădelegea şi ar fi urând-o. Graiurile gurii lui fărădelege şi vicleşug; n-a vrut să priceapă ca să facă bine. Fărădelege a gândit în aşternutul său, în toată calea cea bună n-a stat şi răutatea n-a urât”. (Ps.35, 1-4).

În atare condiţii, este firesc să ne întrebăm dacă ierarhii noştrii au învăţat ceva  din aceste evenimente reprobabile; dacă sunt hotărâţi să înceteze orice formă de prigoană împotriva preoţilor, monahilor şi credincioşilor care se împotrivesc ereziei ecumeniste; dacă vor avea înţelepciunea şi maturitatea teologică şi duhovnicească să exclame cu sinceritate: Erravi! “Am greşit când am semnat documentele eretice la minciunosinodul din Creta” şi: “Am greşit când am declanşat prigoana împotriva celor ce apără şi mărturisesc dreapta credinţă”, sau metodele de prigoană se vor înăsprii şi mai mult, fiind cu adevărat obligaţi să intrăm în catacombe, ca în perioada de început a creştinismului, sau ca în perioada serghianistă din Rusia? În acest caz nu ne rămâne nimic de făcut decât să strigăm către Domnul ca şi psalmistul David: “Scoate-mă de la vrăşmaşii mei, Dumnezeule, şi de cei ce se scoală împotriva mea, izbăveşte-mă. Izbăveşte-mă de cei ce lucrează fărădelegea şi de bărbaţii vărsărilor de sânge mă izbăveşte”. ( Ps. 58, 1-2)

Totuşi, de vreme ce unii au ajuns să săvârşească astfel de fapte, iar alţii să le aprobe, trebuie sa-i compătimim şi să ne rugăm pentru iertarea şi îndreptarea tuturor, şi mai ales pentru restabilirea adevărului de credinţă în întreaga Biserică Ortodoxă prin lepădarea şi condamnarea ecumenismului ca panerezie şi mărturisirea Sfintei Ortodoxii aşa cum ne-a lăsat-o Mântuitorul, Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi.

(Text preluat de pe blogul Marturisirea Ortodoxă)

Ce-ar fi spus Sfântul Maxim Mărturisitorul dacă ar fi trăit în zilele noastre?

Cuviosul Maxim Mărturisitorul; Sf. Mucenici Neofit, Evghenie, Valerian, Candid şi Achila; Cuvioasa Irina; Sf. Muceniţă Agnia; Sf. Ier. Zosima; Cuv. Maxim şi Neofit

Sfântul Maxim Mărturisitorul a trăit între anii 580-662, ani grei pentru Biserică, deoarece ereticii monofiziţi şi cei monotelişti erau deosebit de virulenţi. Împotriva acestor erezii s-a ridicat Sfântul Maxim Mărturisitorul.

Odată, au venit la Sfânt doi demnitari împărăteşti şi l-au întrebat: ,,Nu te împărtăşeşti cu scaunul Constantinopolului?’’ Răspunsul lui a fost direct, de neclintit: ,,Nu mă voi împărtăşi’’. Cerându-i-se să-şi susţină refuzul de a fi în comuniune cu ereticii, Sfântul a grăit aceste cuvinte: ,,Deoarece au lepădat cele patru Sfinte Sinoade prin cele nouă capitole ce le-au alcătuit în Alexandria şi prin Alcătuirea scrisă după aceea de Serghie patriarhul…s-au blesemat pe sine de atâtea ori. Deci cei ce singuri de la sine sunt blestemaţi şi lepădaţi de sinodul ce a avut loc la Roma şi de preoţie sunt înstrăinaţi, aceia ce fel de taină săvârşesc? Apoi ce duh vine asupra acelora care se hirotonisesc de aceia?’’

Văzând logica şi înţelepciunea pe care le arăta Sfântul lui Dumnezeu, demnitarii l-au întrebat insinuant: ,,Numai tu te vei mântui?’’ Le-a răspuns cu smerenie: ,,Când toate popoarele se închinau în Babilon chipului de aur, cei trei Sfinţi tineri n-au osândit pe nimeni de pierzare; pentru că nu căutau la faptele altora, ci numai pe ei singuri se păzeau, ca să nu cadă din Buna Credinţă cea adevărată. Asemenea şi Daniil,cel aruncat în groapa cu lei, n-a osândit pe aceia care nu se rugau lui Dumnezeu, după porunca lui Darie; ci cugeta şi se îngrijea pentru sine şi voia mai bine să moară, decât să greşească lui Dumnezeu. Deci, să nu-mi dea şi mie Dumnezeu, să judec pe cineva, nici să zic că numai eu mă voi mântui. Însă, pe cât pot, voiesc mai bine a muri, decât să-mi tulbur conştiinţa mea, greşind cu ceva împotriva Dreptei Credinţe’’.

 Demnitarii împărăteşti l-au ispitit pe Sfânt: ,,Ce vei face când romanii se vor uni cu bizantinii? Căci aseară au venit de la Roma doi clerici şi dimineaţă, în ziua Duminicii, se vor împărtăşi cu patriarhul din preacuratele Taine’’. Ceea ce le-a răspuns Sfântul Maxim Mărturisitorul sunt cuvinte care au străbătut veacurile şi vor sta mărturie până la sfârşit de ceea ce înseamnă statornicie în Dreapta Credinţă Ortodoxă: ,,Chiar dacă toată lumea ar începe să se împărtăşească cu patriarhul, eu nu pot să mă împărtăşesc cu dânsul, pentru că ştiu că Duhul Sfânt, prin Apostolul Pavel, a dat anatemei chiar pe îngeri, dacă ar fi propovăduit într-alt chip, aducând ceva nou în Credinţă’’ (După Vieţile Sfinţilor pe ianuarie. Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 471-472).

Sfântul Maxim Mărturisitorul a înfruntat patru patriarhi ai Constantinopolului pentru că erau eretici. El, umilul slujitor al lui Hristos, nu a tăcut când Sfânta Credinţă Ortodoxă era batjocorită de oamenii fărădelegii. Noi… ne facem că nu vedem şi nu auzim?

Binecuvântat de Dumnezeu va fi acela care, asemenea Sfântului Maxim Mărturisitorul, alege să moară, decât să batjocorească Sfânta Credinţă Ortodoxă.

 

Presbiter Ioviţa Vasile

 

Lipsa fricii de Dumnezeu este nenorocirea întregii omeniri

Asistăm la încălcările neîncetate ale Poruncilor Dumnezeieşti, de către mai marii acestei lumi, ocupanţi vremelnici ai funcţiilor în conducerea destinelor unei ţări, a unui popor, sau şi mai grav a ocupanţilor scaunelor episcopale, purtători nevrednici ai mitrelor arhiereşti, care ispitesc pleroma ortodoxă, manipulând-o în fel şi chip, conform unor învăţături străine Ortodoxiei.
Zădărnicirea planurilor lor, urzite în ascunzişul templelor masonico-sioniste, stă în conştiinţa fiecarui credincios ortodox , care se străduieşte după puterea credinţei lui şi a talanţilor dăruiţi  de Domnul Cel Vechi de Zile, să lupte chiar şi singur, dacă ar fi, împotriva vrajmaşilor Mântuitorului Hristos.
Nesăţioasa poftă de putere şi dominaţie de care sunt cuprinşi le întunecă vederea duhovnicească şi mintea, făcându-i nedemni de scaunele pe care le ocupă.
Minunat este cuvântul Sfantului Macarie Egipteanul,care zice:
„*Cel ce are sufletul gol, neîmbrăcat cu Duhul, îl scârbeşte pe Dumnezeu, care-Şi întoarce faţa de la el….Să nu se înşele pe sine însuşi cu gândurile sale, crezându-se drept şi cinstit, căci dreptatea pe care ne închipuim noi că o avem se va dovedi falsă la Judecată!
Inimile noastre sunt ca nişte morminte, iar mintea noastră, o petrecere a gândurilor satanei; şi atunci, ce suntem altceva decât un iad, o groapă infectă? Dumnezeu nu Se coboară decât în aceia care Îl caută, care îl strigă. La acest strigăt, El vine şi porunceşte duhurilor rele să iasă afară, aşa cum Iisus a scos demonii din atâţia oameni posedaţi…
Lipsa fricii de Dumnezeu, aceasta este nenoroci­rea întregii omeniri. De la Adam şi până astăzi, oamenii s-au crezut pe ei înşişi puternici, stăpâni peste întreaga natură ca şi cum ei ar fi creat-o, nevrând să priceapă, în mândria lor, că totul a fost făcut de un Ziditor, nu la întâm­plare, ci cu un sens şi cu un scop anume. ”

Spunea Cuviosul Mărturisitor Părinte Justin Parvu:”**Nu noi îl apărăm pe Hristos, noi suntem nişte slugi netrebnice. Hristos ne apără pe noi! Cine se poate opune lui Hristos!? Iar vrăjmaşii, prin oprimări, îşi iau toată osînda, şi de la popor, şi de la Dumnezeu. Aceşti oameni nu cred în adevărul lui Hristos, nu cred în canoane, nu cred în martirajul creştin. Se încred în forţa lor materialistă, a funcţiei şi a măririi deşarte, care vor pieri odată cu ei, dar vor rămîne pentru osînda veşnică în faţa lui Dumnezeu şi a unui neam întreg.”

„Să-L implorăm neîncetat pe Dumnezeu să ne îmbrace în haina sfântă a Duhului, căci numai El o poate face.”

Dr. Gabriela Naghi

* Sfantul Macarie Egipteanul-Pocăinţa sau întoarcerea la Dumnezeu, Editura Bizantina
**interviu de Ioan Enache, publicat în revista Credinţa Ortodoxă

 

Fiara apocaliptică şi Poruncile lui Dumnezeu

,,Şi am vazut ridicându-se din mare o fiară, care avea zece coarne şi şapte capete şi pe coarnele ei zece steme şi pe capetele ei: nume de hulă’’ (Apocalipsa 13, 1).

Comentatorii Apocalipsei relevă faptul că fiara care se ridică (se va ridica) din mare este blestematul antihrist. Fiara încă nu s-a ridicat, inaintemergătorii ei însă îi pregătesc calea, imitând, în chip mincinos, pregătirea pe care Sfântul Ioan Botezătorul a făcut-o înainte de venirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În scrierea de faţă voi stărui asupra celor zece coarne, a celor zece steme şi a numelor de hulă. Părinţii Bisericii au desluşit în cele zece coarne calcarea celor zece Sfinte Porunci Dumnezeieşti date lui Moise pentru poporul iudeu şi pentru lumea întreagă. Acestea temeluiesc viaţa morală a lumii şi cum diavolul ştie pre bine lucrul acesta, voieşte să le răstoarne, să le desfiinţeze, să le contrapună propiile lui porunci (comandamente), căci voia lui este aceea de a pierde întreaga omenire în adâncimile iadului. Vedem, în cele ce urmează, ceea ce vrea diavolul să instaureze în lume prin antihrist şi slujitorii săi înaintemergători.

1.Eu sunt Domnul Dumnezeul tău. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!

Antihristul va spune despre sine: eu sunt dumnezeul lumii, iar voi toţi sunteţi dumnezei supuşi mie. Sfânta Scriptură ne spune desluşit că antihristul se va strădui să se substituie Adevăratului Dumnezeu: ,,Potrivnicul – se va înălţa mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau e făcut pentru închinare, aşa încât să se aşeze el în Biserica lui Dumnezeu şi să se dea pe sine drept dumnezeu’’ (II Tesaloniceni 2, 4). Aceasta este tendinţa în vremea noastră, ca diavolul să-l trimită în lume pe fiul pierzării, antihristul, imitând lucrarea mântuitore a lui Dumnezeu-Tatăl, de a trimite în lume pe Dumnezeu-Fiul. Cine se alătură ecumenismului pierzător de suflete, face voia diavolului. Cei care se complac în starea de indiferenţă sau ,,neutralitate’’, se înscriu între aceia care părăsesc pe Adevăratul Dumnezeu.

2.Să nu-ţi faci chip cioplit!

Antihristul, ajutat de proorocul mincinos, papa, va umple lumea cu chipul său hidos ,,zicând celor ce locuiesc pe pământ să facă chip fiarei (antihristului)’’. Şi astfel Preacuratul chip al Mântuitorului din sfintele icoane va fi înlocuit cu imaginea respingătoare a uzurpatorului antihrist.

3.Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert.

Să nu pomeneşti alt nume, afară de numele meu, care sunt dumnezeu.

4.Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti!

Dumnica nu are nimic sfânt. E o zi ca oricare alta. Aşa ne spun sectarii adventişti şi iehovişi, aşa ne vor spune şi în anii care vin. Există o legendă din vechime care ne spune că ar fi existat un oarecare Iisus, Care ar fi înviat în zi de Duminică. Nu-i adevărat! Eu vă dau o altă zi de odihnă, va spune blestematul antihrist.

5.Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta!

Tatăl tău este marele arhitect al universului, mama ta este natura, pe aceştia să-i cinsteşti. Nu uita că eşti coborâtor din maimuţe şi natura te-a modelat ca om. Noile acte de identitate eludează numele părinţilor titularului, ca element de stabilire al identităţii. În calendarele Patriarhiei a fost introdusă o zi de cinstire a mediului, adică a naturii, deoarece ea este, nu-i aşa?, mama noastră.

6.Să nu ucizi!

Poţi să ucizi pe oricine. Pentru cei care mor, urmează o nouă reîncarnare. Nu aşa ne învaţă budismul? Islamul are învăţătura despre ,,războiul sfânt’’ când poţi ucide în voie, spre ,,slava lui Mahomed’’. Nu cu puterea sabiei s-a răspândit învăţătura lui Mahomed în lume? Cu mahomedanii trebuie să ne unim, nu să ţinem seama de o poruncă învechită.

7.Să nu fii desfrânat!

Ce-i aceea desfrânare? Nu ţi-am dat dreptul să faci orice spurcăciune şi perversiune, atunci când am proclamat ,,drepturile minorităţilor sexuale ?’’. Fă orice ca să-ţi satisfaci poftele, dar să o faci în numele meu. Nu te împiedica de o poruncă învechită. Aşa am ajuns la această nesimţire dobitocească. Ies perverşii de toate felurile pe uliţe şi îşi clamează ,,drepturile’’.

8.Să nu furi!

A lua ceea ce nu-ţi aparţine, nu e furt. Islamul îngăduie, fără îngrădire, să jefuieşti pe ,,necredincioşi’’, adică pe cei care nu cred în Allah, care pe deasupra mai sunt şi ,,necuraţi’’, cum ne învaţă coranul. Băncile nu fură niciodată. Ele percep ,,comisioane’’. Dacă voieşti să-ţi păstrezi banii într-o bancă, fă bine şi le plăteşte dobândă pentru banii tăi!

9.Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău!

Cine este aproapele tău? Nimeni. Legea selecţiei naturale ne spune că va supravieţui cel mai tare. Fii mai tare decât cel de lângă tine!

10.Să nu doreşti nimic din cele ale aproapelui tău!

Să nu-ţi refuzi nimic din cele la care te îndeamnă poftele tale, va fi îndemnul antihristului şi al slujitorilor lui.

Cele zece steme de pe coarnele fiarei arată împărăţiile sau naţiunile care îl vor ridica şi susţine pe antihrist, stema fiind un simbol naţional şi statal. Numele de hulă vor fi ,,asupra lui Dumnezeu, ca să hulească numele Lui şi cortul Lui şi pe cei ce locuiesc în cer’’, cum este scris în Apocalipsa 13, 6. Nimic din ceea ce este bun şi drept nu va fi, şi chiar acum nu este, cruţat de propaganda hulitoare a antihristului.

Presbiter Ioviţa Vasile

Marea amagire a poporului ucrainean

„Toți își închipuie că sunt creștini dacă au mărturisit credința în Hristos și au câteva virtuți mărunte; puțini sunt însă adevărații creștini, și anume aceia care sunt bogați în Duhul (Sfânt), aceia care se bucură de cereasca poftă a Duhului Sfânt și ale căror suflete sunt împodobite cu odăjdiile harismelor cerești, aceia pentru care creștinismul nu-i doar mărturie în cuvinte și o simplă credință (doar de fațadă), ci creștinism înseamnă puterea și lucrarea Duhului Sfânt; sunt aceia care, fără încetare pipăie cu mâinile sufletului aurul ceresc (adică acea cunoaștere a tainelor Duhului Sfânt); aceștia sunt adevărații creștini”[1].

Tomosul acordat de către pseudo-patriarhul Bartolomeu structurii schismatice ucrainiene, este un act necanonic prin care acesta a intrat în comuniune cu schismaticii ucrainieni, devenind asemenea lor, călcând cu bună știință în picioare dogme și canoane ortodoxe, ca unul dintre acei furi, care fac fărădelege, dezlănțuind aprige tulburări care vor institui în scurt timp o stare de haos neprielnică păcii și unitații în întreaga lume ortodoxă.

„… ascultați ce spune Prorocul Iezechil, care vreme de șapte zile se afla rugându-se în extaz și care după alte șapte zile a auzit cuvântul Domnului: „Fiul omului! Iată, te-am pus străjer casei lui Israel; vei asculta deci cuvântul ce-Mi va ieşi din gură” şi-l vei vesti poporului. Iată legea pentru tine.

Dacă vei vedea pe cineva care face fărădelege și nu-i spui: lasă fărădelegea și schimbă-ți calea, „acel fărădelege în fărădelegea sa va muri și sângele lui din mâinile tale îl voi cere”. Și dimpotrivă, dacă propovăduiești celui fărădelege că va trebui să se depărteze de calea pierzării, iar el nu se depărtează, atunci acel fărădelege va muri în fărădelegea sa, iar tu îți vei mântui sufletul . La fel, dacă vei vedea un drept că începe să se clatine în lucrarea virtuții sale și nu-l sprijini și nu te îngrijești să-l aduci la calea cea dreaptă cu cuvintele tale, atunci acel drept, fiindcă a păcătuit, va muri în păcatele sale, iar sufletul său îl voi cere din mâinile tale. Dacă însă îi vestești dreptului că nu trebuie să păcătuiască și el încetează a mai păcătui, atunci acel drept va trăi, iar tu îți vei mântui sufletul .

Ce lege aspră! Și totuși ea se aude în conștiințele tuturor păstorilor în vremea hirotoniei lor, atunci când un jug greu se pune pe grumazul lor, adică păstorirea turmei lui Hristos, mică sau mare, pe care El le-a încredințat-o, și nu numai s-o păstorească, ci s-o și păstreze. Cum ar putea fi cineva atât de obraznic, încât să le denatureze pe toate în cadrul legii lui Hristos, de vreme ce aceasta are drept rezultat distrugerea amândurora, atât a păstorilor, cât și a turmei?” (Sfântul Teofan Zavoratul.

Cercetând cu mare atenție „Tomosul” de autocefalie acordat structurii schismatice, Părintele George Maximov, face o serie de comentarii extrem de interesante, dovedind în final că „structura ucraineană nou creată se încadrează în mod clar în definiția unei biserici autonome, nu una autocefală.”

Iată că înșelătorul a fost la rândul lui înșelat într-un mod de neimaginat, de către Fanarul dornic de a deține puterea absolută în lumea Ortodoxă și de a deveni omologul papei în Ortodoxie.

Spre deosebire de alte Biserici Autocefale (cea Sârbă, Română, Rusă, Bulgară), structura schismatică nou-formată:

– va fi condusă de „Mitropolitul Fericit al Kievului și al întregii Ucraina; orice adăugiri sau reduceri din acest titlu nu sunt permise fără acordul Bisericii din Constantinopol. ”

– nu are dreptul să aibă un Sinod format din membri permanenți.

– „nu are dreptul să numească episcopi sau să înființeze parohii în afara granițelor țării; cele care există deja de acum vor fi guvernate, conform ordinii cuvenite, de Scaunul Ecumenic, care are autoritate canonică în diasporă, deoarece jurisdicția acestei biserici este limitată de teritoriul statului ucrainean”.

– nu posedă puterea juridică deplină, căci așa cum se afirmă în Tomos  „toți episcopii și alți clerici își păstrează dreptul de a apela la Patriarhul Ecumenic, care are puterea canonică de a face dreptatea definitivă și irevocabilă, în deciziile privind episcopii și alți clerici ai bisericilor locale”.

Prin urmare ea nu are puterea juridică deplină pe teritoriul său, sau asupra propriului său cler. Puterea finală asupra clerului este rezervată Patriarhului de la Constantinopol.

– Capul tuturor Bisericilor locale, este Iisus Hristos, dar în ceea ce privește structura ierarhică, capul oricărei biserici autocefale este propriul său ierarh. Acesta este întregul sens al unei autocefalii. Cu toate acestea, Tomos-ul afirmă că structura ucraineană nou formată nu este condusă de propriul său Mitropolit de la Kiev, ci de Patriarhul Ecumenic.

– șeful structurii ucrainene nou formate nu are nici măcar libertatea de a decide care sunt bisericile locale pe care primii lor ierarhi ar dori să le viziteze.

– toate bisericile autocefale, cum ar fi Bisericile rusești, bulgare, sârbe și române, își fac propriul lor Sfânt Mir. Acest lucru deosebit de important este absolut necesar pentru funcționarea normală a vieții unei Biserici. Așadar, rezervându-și dreptul de a înmâna Sfântul Mir, Constantinopolul păstrează de fapt o pârghie importantă de influență asupra noii structuri ucrainene. În cazul în care această structură face ceva ce Constantinopolului nu-i place, acesta ar putea amenința cu întreruperea oferirii Sfântului Mir .

– în Tomos se afirmă că pe teritoriul Ucrainei trebuie să fie înființat un exarhat al Patriarhiei Ecumenice, cu cel puțin 20 de biserici și mănăstiri care vor fi guvernate direct de ea și, după cum se precizează „Drepturile Scaunului Ecumenic față de exarhatul din Ucraina rămân nemărginite”.

– Tomosul precizează că „pentru a trata chestiuni importante de natură eclesiastică, dogmatică și canonică, Mitropolitul Kievului și al întregii Ucraine, în numele Sinodului Bisericii Sale, este chemat să apeleze la Sfântul Patriarh al Constantinopolului”.

Conform Tomos-ului, structura ucraineană nou creată își pierde drepturile, în comparație cu adevăratele Biserici autocefale. Tomosul este de fapt statutul unei biserici autonome, care se numește doar „autocefală” . Astfel, în realitate, Constantinopolul, sub masca autocefaliei, a impus cu îndemânare și grație vicleană structurii schismatice ucrainene nou formate, statutul unei biserici autonome aflate sub jurisdicția Patriarhiei Ecumenice.

Schismaticii ucrainieni își dau seama că au fost înșelați în așteptări, pentru că nu au primit nimic din ceea ce are o adevărată Biserică autocefală, în plus și-au pierdut totalmente independența, devenind resubordonați Patriarhiei Ecumenice în condiții cum nu se poate mai umilitoare.

Dacă pseudo-ierarhii ucraineni vor încearca să ignore oricare dintre regulile impuse, Constantinopolul poate anula cu ușurință acest Tomos, așa cum a procedat cu Documentul din 1686 și cu altele la fel de importante.

Se pare că nimeni nu i se poate împotrivi, ceea ce confirmă faptul că este sprijinit de puterile ocultei mondiale, sionisto-francmasonice, ale cărei tentacule au pătruns adânc între zidurile Ortodoxiei.

Situația diasporei Bisericii Ortodoxe Ucrainiene în lumina regulilor impuse de Tomosul recent acordat este extrem de dificilă. Ea are în componență aproximativ 70 de parohii în Statele Unite, Canada, diferite țări europene, Australia. În timp ce parohiile din Europa nu au clădiri proprii, parohiile din SUA sunt cele care posedă  imobile bisericești importante și clădiri, toate acestea fiind acum cedate Patriarhiei de la Constantinopol. În afară de toate acestea, Mitropolia Canonica Kieveană are o eparhie în Republica Moldova cu patru parohii, două eparhii pe teritoriul Federației Ruse și o parohie în Slovenia, teritoriu canonic al Bisericii Ortodoxe Sârbe .

Prin urmare, toate parohiile din diaspora, cele care se află în afara Ucrainei, trebuie să fie re-subordonate Patriarhiei Constantinopolului.

Aceasta înseamnă că, potrivit Tomos-ului, Patriarhia de la Constantinopol a primit eparhiile de pe teritoriul Rusiei, iar acestea sunt acum eparhiile Patriarhiei de la Constantinopol și ierarhii numiți de Constantinopol vor activa în Federația Rusă.

Astfel, Patriarhul de Constantinopol, intră nu numai pe teritoriul Ucrainei, ci și pe teritoriile Moldovei, Sloveniei și Federației Ruse .

Prin urmare, pseudo-biserica Ortodoxă Ucrainiana, nou-înființată prin minciună, manipulare deghizată și înșelăciune diavolească, se vede silita să-și ia rămas bun de la „acele insule de credință și speranță” reprezentate de bisericile și mănăstirile din diaspora,  să accepte condițiile  umilitoare impuse de Tomos, să-și dea consimțământul față de această înșelăciune adusă poporului ucrainian, pusă la cale de domnul Poroșenko și pseudo-patriarhul Bartolomeu, slugi fidele ale puternicilor lumii și a ocultei mondiale.

Acum a devenit limpede ca lumina zilei, aportul important al domnului Poroșenko, în a gestiona criza ucrainiana, favorizând aprobarea unor legi de către parlament, prin care Biserica Canonica Ucrainiana va trece în anonimat, fiind nevoită să-și schimbe numele, fiind deposedată treptat de toate bisericile și mănăstirile, inclusiv Lavrele cu toate comorile și bunurile bisericești pe care le deține.

Preoții și Ierarhii care nu vor trece de buna voie la structura schismatica nou-creată vor fi alungați.

Acesta este în fapt tabloul sumbru , în care se va dezlănțui, războiul fratricid în Ucraina, și în întreaga lume ortodoxă

„Fericit sufletul care se roagă cu stăruință și cu credință, ca unul foarte sărac și ranit, că va fi lipsit de învinuiri și i se va pregăti veșnică însănătoșire și vindecare, dar se va și razbuna pe vrajmașii lui, adică pe patimile păcătoase, căci credincios (de încredere) este Domnul, Care a făgăduit, El Care ne va da ceea ce am cerut. Slavă bunătății Lui!”[2]

Dr. Gabriela Naghi

http://orthochristian.com/118665.html

[1] Sfântul Macarie Egipteanul, 21 de cuvântări despre mântuire, Editura Luminătorii lumii, 2001.

[2] Sfântul Macarie Egipteanul, 21 de cuvântări despre mântuire, Editura Luminătorii lumii, 2001.

https://www.marturisireaortodoxa.ro/marea-amagire-a-poporului-ucrainean/

Publicat în18 ianuarie 2019Lasă un comentariula Marea amăgire a poporului ucrainean

În adâncurile Pământului are loc un fenomen misterios, iar cercetătorii nu cunosc cauza

În adâncurile Pământului are loc un fenomen misterios, iar cercetătorii nu cunosc cauza
Pământul este o planetă vie, iar în adâncurile ei se află râuri de fier topit ce pulsează în jurul nucleului. Acest fier mobil este cel care generează câmpul magnetic ce provoacă aurorele şi menţine omenirea în viaţă.
O nouă cercetare arată că, în adâncurile planetei, au loc fenomene ciudate. Conform FoxNews, acestea provoacă deplasarea Polului Nord dinspre Canada către Siberia.
„Polul magnetic se mişcă atât de rapid încât a forţat specialiştii în geomagnetism să facă o mişcare rară,” scrie jurnalul Nature.
Pe 30 ianuarie, Modelul Magnetic Global, ce guvernează sistemele moderne de navigaţie, urmează să treacă printr-o actualizare urgentă. Specialiştii se aşteptau că modelul actual să fie valid până în 2020, însă polul magnetic a început să se deplaseze atât de rapid, încât actualizarea trebuie făcută.
Anual, geofizicienii din cadrul Administraţiei Naţionale Oceanice şi Atmosferice şi British Geological Survey verifică modul în care variază câmpul magnetic al Pământului. Acest lucru este necesar, deoarece fierul lichid din nucleul Pământului nu se mişcă într-un ritm consistent.
„În 2016, de exemplu, parte a câmpului magnetic s-a accelerat temporar la adâncimi mari sub nordul Americii de Sud şi în estul Oceanului Pacific”, arată Nature. Această modificare a fost înregistrată de sateliţi.
Mişcările polului magnetic nordic au reprezentat punctul central al studiilor încă din 1831. Iniţial, au fost detectate mişcări în Oceanul Arctic produse cu o viteză de 15 kilometri anual, însă, din 1990, această viteză a crescut.
În prezent, acesta se deplasează cu 55 de kilometri, anual. Motivul accelerării mişcării câmpului magnetic este necunoscut. 

(Preluare de pe site-ul Natura)

Întrebare: oare fenomenul nu e legat de ceea ce pregăteşte Dumnezeu pentru America de Nord? Mă gândesc la profeţia Cuviosului Efrem Filotheitul.
A doua chestiune: iadul e in interiorul pământului (Numerii 16, 30-33). Putem lesne înţelege ce-i acolo, din descrierea de mai sus. Bunul Dumnezeu să ne ferească să nu ajungem in pedepsele iadului.

 

Părintele Claudiu Buză despre Gheron Efrem şi situaţia Mănăstirilor din Statele Unite

În legătură cu dezmințirea oficială dată de mănăstirile din Arizona cum că ar fi falsă știrea cu Gheron Efrem Filotheitul, spunem urmatoarele:
Lucrurile sunt foarte complicate în Arizona. Eu cred că Gheron Efrem, după minciunosinodul din Creta e ținut în „captivitate” de către ecumeniștii care au preluat conducerea mănăstirii. Actualul stareț al mănăstirii este omul patriarhului Bartolomeu cu rolul de a nu lăsa se ridice obștea împotriva ecumenismului și minciunosinodului.

Este interesant faptul că părintele Efrem, duhovnicul mănăstirii, după un interviu în limba engleză în legătură cu sinodul de la Kolymbari, a plecat cu voie sau fără de voie într-o zonă mai răcoroasă a planetei. Așa că știrea despre plecarea ucenicilor este mai puțin importantă decât ceea ce se întâmplă acum, în cele 18-20 de mănăstiri ctitorite de Avva Efrem Filotheitul.

Patriarhul Bartolomeu nu va permite nimic să miște în obștile renumitului Bătrân athonit, ucenic de-al Cuviosului Iosif Isihastul. Decât, poate, comunicate oficiale care să păstreze ,,liniștea’’ mănăstirii. Personal, cred că lucrurile sunt orchestrate cu multă abilitate de ecumeniști. Gândiți-vă ce s-ar fi ales de planurile Fanarului dacă s-ar fi ridicat Gheron Efrem Filotheitul împreună cu ucenicii din întreaga lume împotriva ecumenismului și a minciunosinodului din Creta!

 

Reflecţii privind Canonul 3 al Sfântului Atanasie cel Mare

În articolul de ieri, ,,Părtăşia la erezie’’, am făcut apel la îndemnul Sfântului Apostol Pavel adresat Episcopului Timotei al Efesului ,,nu te face părtaş la păcatele altora’’ (I Timotei 5, 22) , pentru a defini starea celui care se alătură (se face părtaş) celor care propovăduiesc erezia. Îndemnul acesta are valoare de avertisment şi scop de prevenire.

Sfântul Atanasie cel Mare în Canonul 3 arată căile de urmat pentru a ieşi din starea cumplită de erezie şi a reprimi pe cei căzuţi în Biserică. El se referă la o situaţie concretă, cea din vremea prigoanei pe care ereticii arieni o exercitau cu violenţă şi cruzime asupra celor care păstrau Dreapta Credinţă, fie tainic, fie pe faţă, caz în care se expuneau primejdiei morţii. Canonul acesta este în fapt rezultatul unui Sinod ce a avut loc în Alexandria în anul 362, prezidat de Sfântul Atanasie cel Mare.

1.Cea dintâi situaţie descrisă este a celor care ,,cu forţa au fost târâţi, dar nu s-au stricat în credinţa cea rea’’. Aceştia, cu toate că au fost constrânşi, şi-au păstrat Dreapta Credinţă în taină şi au găsit cu iscusinţă modalităţile de a evita represaliilor ariene. ,,Iar celor ce nu şi-au însuşit nelegiuirea (erezia), ci s-au târât de silă şi prin forţă, s-a hotărât nu numai să li se dea iertare, ci să aibă loc şi în cler, mai ales că au adus apărare vrednică de crezământ, şi s-a părut că aceasta s-a făcut cu oarecare iscusinţă; deci au dovedit că nu s-au convertit la nelegiuire. Dar, ca să nu pună oarecare nelegiuit să strice Bisericile, au preferat să aleagă calea violenţei şi să poarte greutatea, decât să se piardă popoarele’’. Faţă de aceştia s-a arătat, aşadar, multă înţelegere şi au fost primiţi în Biserică, iertându-li-se eventualele compromisuri făcute sub ameninţare. De remarcat că preoţii şi episcopii cuprinşi în această categorie vor fi făcut oarecari concesii cu multă abilitate, ştiind că dacă vor fi înlăturaţi, le vor lua locul eretici arieni, situaţie în care poporul dreptcredincios ar fi fost grav vătămat în Credinţa lui. Criteriul esenţial luat în seamă de sinodali a fost acela a păstrării Dreptei Credinţe, fie şi în taină. 

  1. ,,Cei care au căzut şi au apărat nelegiuirea’’, adică erezia ariană. Calea de urmat: ,,Pocăindu-se să li se dea iertare, dar să nu li se dea loc în cler’’. Problema care se ridică priveşte persoanele pe care le-au avut în vedere sinodalii când au oprit a li se da loc în cler. S-au referit la episcopi, preoţi şi diaconi care se vor fi pocăit, sau la mireni care, de la acea dată, ar fi voit să intre în cler prin Sfânta Taină a Hirotoniei? Socotesc că pocăinţa înlătură păcatul ereziei şi iertarea restabileşte starea iniţială a celui căzut, adică starea de cleric. Interdicţia îi vizează, foarte posibil, pe mireni, care prin apărarea ereziei au arătat împuţinare sufletească şi nestatornicie în Credinţă, ceea ce-i face nepotriviţi pentru starea de clerici. Este un punct de vedere personal.

3.,,Iar celor care au fost amăgiţi şi au suferit violenţe să li se dea iertare’’. Elementul introdus aici de sinodali defineşte starea celor care s-au lăsat amăgiţi prin promisiunile adevărate ori mincinoase ale ereticilor, cum adesea s-a întâmplat şi se întâmplă şi astăzi în Biserică. Amăgirea conjugată cu violenţa i-a determinat pe sinodali să recomande celor îndreptăţiţi să-i ierte şi să-i primască în Biserică.

  1. Modalitatea practică de reprimire în Biserică este aceasta: ,,Deci cei ce se pocăiesc cu adevărat, să anatemizeze în special credinţa cea deşartă a lui Eudoxiu şi Euzoiu: deoarece ei hulind pe Fiul lui Dumnezeu a fi creatură, s-au înscris drept apărători ai ereziei ariene; şi să mărturisească Credinţa mărturisită de Părinţii de la Niceea, şi să nu prefere niciun alt sinod faţă de acesta’’. Aşadar, anatema pronunţată asupra ereziei şi a ereticilor nepocăiţi, urmată de mărturisirea adevărului cuprins în Simbolul de Credinţă este procedura de urmat în situaţiile descrise de Canonul 3 şi în toate situaţiile similare acestora.
  1. Părinţii sinodali au arătat înţelegere pentru neputinţele şi slăbiciunile omeneşti., căci scrie Sfântul Atanasie cel Mare: ,,Acestea le fac cunoscute şi evlaviei tale, nădăjduind că şi cucernicia ta va primi cele hotărâte, şi nu va osândi slăbiciunea celor ce s-au învoit astfel’’. Dintre slăbiciunile omeneşti amintim: frica, neştiinţa, ignoranţa, prostia manifestă, încăpăţânarea de a stărui în erezie, lipsa discernământului sau alterarea lui, lipsa capacităţilor intelectuale. Unele sunt condamnabile, altele nu.
  1. În articolul de ieri am abordat situaţia ipotetică, dar posibilă, a celor care izvodesc erezii şi a celor care se alătură acestora (părtăşia la erezie), care refuză calea pocăinţei şi petrec în erezie până la moarte, afirmând că pedeapsa acestora este pierderea mântuirii şi petrecerea în chinurile veşnice. Deoarece mi s-a atras justificat atenţia, am revenit cu articolul prezent, complementar, prin care susţin că prin pocăinţă orice eretic poate fi restabilit în starea harică iniţială, putându-şi dobândi mântuirea. Legile civile prevăd că, în anumite cazuri, împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală, adică pedeapsa. Împăcarea omului cu Dumnezeu şi cu Biserica Sa, înlătură pedeapsa veşnică, chiar şi pentru eretici.

 

Presbiter Ioviţa Vasile

Părintele Efrem Filotheitul și-a trimis ucenicii acasă, spunându-le: „urmează să se întâmple ceva foarte rău pe continentul Nord-American”.

Părintele arhimandrit Efrem Filotheitul, care are 91 de ani și a păstorit mai multe mănăstiri în Sfântul Munte Athos, începând cu anul 2005 s-a mutat în SUA și a întemeiat acolo 17 mănăstiri ortodoxe după rânduiala athonită. Dânsul a fost Ucenic al Sfântului Iosif Isihastul și locuiește acum la mănăstirea Sfântul Antonie cel Mare din Arizona, fiind un duhovnic îmbunătățit. Ce a făcut anul acesta Cuviosul Părinte Efrem Filotheitul? Să fim atenți la semnificația faptelor: i-a trimis urgent acasă pe ucenicii săi europeni care se află în America. „Acasă” înseamnă în România și în Grecia. Din câte am înțeles sunt peste 1.000 de ucenici în această situație. Ei n-au vrut inițial să plece, dar Bătrânul i-a chemat și le-a dezvăluit o descoperire pe care a avut-o, anume că urmează să se întâmple ceva foarte rău pe continentul Nord-American, după care le-a dat poruncă părintească să se deplaseze degrab în țările de unde provin. „Dar cu dumneavoastră ce se va întâmpla?”, l-au întrebat ei. „Eu voi muri curând aici, le-a răspuns dânsul. Dar voi plecați începând de azi”. Cei mai mulți s-au întors în locurile de baștină. Unul dintre cei repatriați a dezvăluit această știre cumva neliniștitoare. Împreună cu ei și cu Părintele Efrem, toți să ne rugăm!

Revista ,,Credința Ortodoxă” din luna decembrie 2018.

(Text preluat de pe blogul Ortodoxia mărturisitoare)

 

Părtăşia la erezie

A fost una din temele controversate, discutate cu prilejul unor întâlniri între nepomenitori, alături de existenţa sau inexistenţa harului Dumnezeiesc. A fost măr al discordiei, speculat cu viclenie, pentru a introduce dihonia între fraţi. Unii s-au pretins a fi ,,detectori de har’’ şi ne spuneau unde acesta există şi de unde a fost retras. Am spus şi altădată că numai Dumnezeu alege momentul lipsirii de har, că Biserica şi harul sunt de nedespărţit. Dacă admitem, prin absurd, că Biserica Ortodoxă Română nu mai are har, admitem, pe cale de consecinţă, că aceasta a fost pur şi simplu desfiinţată, adică biruită de puterile răului, ceea ce e împotriva a ceea ce a spus Mântuitorul că ,,nici porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18). Dacă ierarhii români au ales calea ereziei, BOR nu e formată numai din episcopi, ci şi din preoţi, diaconi, monahi şi monahii, credincioşi mireni iubitori de Hristos, neştiutori încă, şi acestora Dumnezeu le împărtăşeşte harul Său prin mijloace tainice pe care noi încă nu le putem înţelege deplin.

Ce e cu ,,părtăşia la erezie?’’

Expresia are un puternic fundament biblic şi când spun asta, mă gândesc la textul Sfântului Apostol Pavel adresat Episcopului Timotei al Efesului: ,,Nu te face părtaş la păcatele altora’’ (I Timotei 5, 22). După câte înţelege toată lumea cu mintea întreagă, erezie e păcat, şi nu unul oarecare, unul care-l duce pe om în iad. Teribil păcat! Şi atunci care e greşala când spunem ,,nu te face părtaş la erezie?’’ Niciuna. Rezultă, aşadar, că expresia ,,părtaş la erezie’’ nu e o născocire a cuiva . Nu a inventat-o cineva ca stare intermediară între Dreapta Credinţă şi erezie, a treia stare, cum susţin cu încăpăţânare cei care au produs ruptura între preoţii nepomenitori. Această exprimare introduce o nuanţă pentru cei care vor să adere la o erezie preexistentă, izvodită de un ereziarh, căutând să-i ferească de cumplita rătăcire. Este un altfel de exprimare care defineşte pe eretici, care nu sunt buni, mai puţin buni sau răi. Sunt, pur şi simplu, eretici. ,,Părtăşia la erezie’’ nu înseamnă ,,complicitate’’, ca în termenii Codului penal, care are pedepse mai blânde pentru complici. ,,Părtaşia la erezie’’ neurmata de pocainta înseamnă erezie şi se pedepseşte cu închisoare pe viaţă. Viaţa veşnică, se înţelege. Să ne ferească Bunul Dumnezeu. (Închisoare: o altă denumire pentru iad, I Petru 3, 19).

Presbiter Ioviţa Vasile

Staicuminte!

Ce-i spui unui copil neastâmpărat? Stai cuminte! Dacă însă muţi spaţiul despărţitor cu două litere mai la dreapta, rezultă cu totul altceva: Staicu minte. E vorba de Preotul Staicu Ciprian. Redau prin copy-paste postarea dânsului din 9 ianuarie a.c pe blogul ,,Prietenii Sfântului Efrem’’:

Anul trecut pr. Vasile Iovița s-a ocupat foarte bine de un calendar pentru 2018. Acum a apărut un proiect, care poate fi vizualizat aici.Link: https://ortodoxinfo.ro/calendar-ortodox-2019/calendar-ortodox-2019-ianuarie/Și o captură de imagine, în caz că se „evaporă” informația:

Ecumenistul Bartolomeu Anania are ce cauta in calendar.

??????

Nu numai că sunt trecuți mulți dintre cei ce au suferit în închisori – dintre care unii s-au sfințit, alții nu – dar în dorința dobândirii unor donații, lunare dacă se poate, pentru a nu pierde pe niciunul dintre cei ce au diverse evlavii personale, la data de 31 ianuarie este trecut (propus) și mitropolitul Bartolomeu Anania. Într-adevăr, a avut de suferit din partea comuniștilor, dar nimeni nu l-a obligat să îl recunoască pe mortul papă Ioan Paul al II-lea ca episcop și Vaticanul ca biserică.

A se vedea:

Nu și-a retractat această afirmație, ea era pecetea unei concepții proprii despre ecumenism, pe care însă un ortodox o consideră blasfemie.

Dar poate că „iconomia” practicată de cei care slujesc și se roagă cu ecumeniștii (și ajung să îi treacă în calendar) are și rolul de a fi parteneră de ping pong cu canonizări de genul părintelui Arsenie Boca, „liantul” dintre Ortodoxie și papism. Și alte multe vom mai vedea, căci cui îi place compromisul și banul nu are niciun Dumnezeu.

Așadar, să luăm aminte că jurnalismul independent frate cu calomnia de tipul celei promovate de cvasii-agenți secreți administratori (vezi link de mai sus) nu are legătură cu calendarul Bisericii lui Hristos (Preot Staicu Ciprian)

 

 

Faţă de aceste afirmaţii, mă simt obligat să restabilesc adevărul. Nu prin afirmaţii gratuite şi fără acoperire, cum se va vedea. Aşadar:

1.Calendarul respectiv pe luna ianuarie nu-mi aparţine. Este alcătuirea celor care lucrează la Ortodoxinfo, care mi-au cerut un punct de vedere. Nu o aprobare, nici o supervizare. Recunosc în faţa Bunului Dumnezeu şi a Sfinţiilor voastre că am cercetat superficial acel calendar şi le-am trimis ceea ce am considerat eu că e bine în acel moment. Acum se vede că m-am pripit, am greşit şi cer tuturor iertare pentru sminteala produsă. Aceasta este solicitarea celor de la Ortodoxinfo:

Binecuvântați, preacucernice părinte!Am încercat să încropim un calendar pentru anul 2019, deocamdata doar luna ianuarie.Am consultat inca 4 calendare, in principal pe cel al sf. voastre.Avem rugămintea, să-l consultati si sf. vs. si sa ne spuneti daca este ceva gresit sau ceva de adaugat.Il puteti consulta la aceasta adresa https://ortodoxinfo.ro/calendar-ortodox-2019/calendar-ortodox-2019-ianuarie/

Bogdaproste!

OrtodoxInfo.ro

Răspunsul meu:

Doamne ajuta!

M-am uitat peste Calendar. E bine alcatuit. Are o prezentare grafica excelenta. Nu e cazul sa verific eu aspectele sa zic ,,tehnice”, cum ar fi glasurile, pericopele Apostoilor si ale Evangheliilor. E bine sa continuam sa fim atenti la Calendar si sa nu ingaduim ca acesta sa se degradeze voit, incat sa intram intr-o teribila stare de confuzie, ceea ce se si urmareste. Bine ca ati introdul marturisitorii romani din temnitele comuniste, pentru ca ierarhii refuza sa se aplece asupra acestui aspect. Aici trebuie multa atentie.Peste cateva minute voi posta un articol. scurt despre inceputul Postului Sf. Apostoli si veti vedea ca se lucreaza cu rea credinta.Continuati lucrarea si pentru lunile urmatoare. Va rog sa fiti foarte selectivi, pentru ca si eu am comis niste erori, datorate faptului ca am lucrat singur, desi am cerut ajutorul fratilor. E bine ca-l faceti treptat, pe luni, e mai usor de urmarit de cei interesati. Vedeti ca papistasii au scos un calendar ecumenist catolic-ortodox. Deci stim care e tendinta. Cand ierarhii nu-si fac datoria, poporul dreptmaritor are menirea de a apara Sfanta Ortodoxie. Cu Dumnezeu inainte.

În final, Ortodoxinfo mi-a trimis acest mesaj:
Bogdaproste, precucernice părinte!Atunci, îl vom face public, că știm că este de trebuință multor frați.Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Show original message

Acuma, întrebarea firească: de ce au inclus în calendar numele Mitropolitului Bartolomeu Anania?, căruia şi eu găsesc aceleaşi vini. Bănuiesc că s-au orientat după Sinaxarul Sfinţilor de pretutindeni, vol. I-II, Ed. Playtera, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2011. Autorii acestui Sinaxar au găsit de cuviinţă să insereze numele unora care au patimit în temniţele comuniste, ori s-au remarcat prin viaţă curată în slujba lui Hristos. Câteva exemple din opera citată:

-Pag. 69, vol. II: Adormirea Cuviosului Nicolae (Steinhardt), monah de la Sf. Mănăstire Rohia (1912-1989)

-Pag. 87, vol II: Adormirea lui Matei Basarab, domnitorul Ţării Româneşti (1654) şi a Monahului Gamaliil Păvăloiu de la Sf. Mănastire Neamţ (1899-1998)

-Pag.106, vol. II: Adormirea Monahiei Mihaela (Marieta Iordachie, de la Sf. Mănastirea Vladimireşti, în închisoarea de la Miercurea-Ciuc (1814-1963)

-Pag. 222, vol II: Adormirea generalului Nicolae Macici, condamnat la muncă silnică pe viaţă. Moare în chinuri la penitenciarul Aiud (1886-1950)

-Pag. 227, vol. II: Adormirea Mărturisitorului Nicolae C. Paulescu (1869-1931), a descoperit insulina, pentru care au fost răsplătiţi alţii cu Premiul Nobel (n.a)

-Pag. 295, vol II: Adormirea preotului Ion Drăgoi, împuşcat la Jilava, ca susţinător al grupului armat anticommunist condus de Toma şi Petre Arnăuţoiu (1900-1959).

Am ales aceste exemple la întâmplare. Niciunul din cei menţionaţi nu este Sfânt. Autorii au avut grijă să-i delimiteze, prin seme grafice, de Sfinţi. Cu toate acestea sunt menţionaţi în Sinaxarul amintit şi nimeni nu s-a smintit. Că în acest context este justificată introducerea numelui Mitropolitului Bartolomeu Anania în calendarul amintit, ca fost deţinut politic, nu este al meu a mă pronunţa. Bunul Dumnezeu ne ştie şi ne judecă negreşelnic pe fiecare.

  1. Accentuez faptul că nu suntem dispuşi să alcătuim Calendare paralele cu cele ale Patriarhiei, ci dorim să păstrăm Calendarul Bisericii Ortodoxe Române fără influenţe ecumeniste. Acestui deziderat se circumscriu eforturile noastre. Pentru anul 2018 am lucrat singur la un Calendar îndreptat, eliminând influenţele străine. Am comis şi greşeli, neavând niciun sprijin, de aceea pentru 2019 am renunţat la această iniţiativă. Sunt dispus să fac tot ce este posibil şi necesar pentru a ne păstra Calendarul Bisericesc curat, aşa cum a fost păstrat de înaintaşii noştri.

3.Despre banii pe care i-aş fi primit, la care face referire Preotul Staicu Ciprian, pot lua oricând Sfânta Cruce în mână şi să afirm, chiar să jur, public, în faţa altui preot că n-am primit niciun ban. De altfel, faptul că la acel calendar n-am contribuit nici măcar cu o virgulă, spune tot. Dumnealui poate face acest gest? Dacă da, suntem dispuşi să-i primim jurământul public, apoi nu-i vom mai pomeni numele, nici nu vom intra în vreo dispută inutilă cu dânsul, deoarece şi uitarea-i scrisă-n legile omeneşti.

4.Cer iertare, încă o dată, Părinţilor şi fraţilor pe care i-am mahnit prin nesăbuinţa mea.

Presbiter Ioviţa Vasile

O mărturisire pentru vremurile noastre

Notă. Părintele Cosmin Tripon nu este caterisit. Adevărul este că a primit o hârtie din partea unui domn, Sofronie Drincec, din Oradea, care-l înştiinţează că a fost ,,caterisit’’, ceea ce nu înseamnă că lucrurile stau întocmai. Nu! Părintele Cosmin este în continuare preot slujitor al lui Hristos, iar domnul menţionat este semnatar al documentelor eretice din Creta, adică este eretic. Scriu acestea ca să eliminăm orice confuzie.

,,Pricina’’ pentru care zic ei că l-au ,,caterisit’’ o aflaţi în textul Părintelui Cosmin pe care-l public, o minunată şi necesară mărturie a vremurilor noastre. Pentru început, Sfinţia Sa răspunde unei întrebări scurte:

Ce erezie s-a adoptat în Creta?

Sinodul din Creta a adoptat mai multe decizii cu caracter eretic:

  1. Organizarea sinodului nu a ţinut cont de practicile ortodoxe în această privinţă: au fost interzise intervenţii în afara subiectului, au fost acordate 10 minute pentru fiecare intervenţie, au fost admişi “observatori ai altor Biserici şi Confesiuni creştine”; conform art. 12, alin. 1 al Regulamentului de organizare şi funcţionare a Sfântului şi Marelui Sinod, s-a luat dreptul tuturor episcopilor de a vota în plen, dându-se un singur vot delegaţiilor naţionale; poziţiile negative faţă de documente au fost consemnate în cadrul delegaţiilor naţionale, într-un sistem de vot intern care a zădărnicit orice opoziţie a episcopilor faţă de forma finală a documentelor; unanimitatea necesară pentru aprobarea textelor s-a interpretat ca unanimitate a celor prezenţi, textele fiind aprobate, în ciuda neparticipării a patru dintre cele paisprezece Patriarhii ortodoxe; textele votate au, conform art. 13, alin 1 din Regulamentautoritate panortodoxă, indiferent de modul în care le receptează pliroma, prin această decizie vocea poporului ortodox fiind redusă la nimic.  
  2. A desfiinţat hotarul dintre Ortodoxie şi erezie, necondamnând nicio erezie, considerându-le pe toate ca partenere de dialog ale Bisericii Ortodoxe.
  3. A aprobat ecumenismul ca singurul mod de colaborare între Biserica Ortodoxă şi cei din afara Bisericii. Ecumenismul, care este considerat de sfinţii părinţi ai secolului XX (Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Ioan Iacov Hozevitul, Sfântul Serafim Sobolev, Sfântul Paisie Aghioritul, Sfântul Ioan Maximovici şi mulţi alţii), erezia ereziilor, a devenit singurul reper misionar al Bisericii noastre în lume.
  4. A acceptat ideea eretică a participării Bisericii Ortodoxe la efortul de “restabilire a unităţii creştinilor” propovăduit de către ecumenism, care are ca scop unirea Bisericii Ortodoxe cu ereziile într-o presupusă “Biserică adevărată a lui Hristos”, care să nu ţină seama de diferenţele dogmatice dintre ortodoxie şi erezie.
  5. A lansat ideea falsă că dialogul ecumenist este o practică dintotdeauna a Bisericii, când, de fapt, singura formă de colaborare între ortodocşi şi eretici este mustrarea ereticilor şi îndemnarea lor să revină la Ortodoxie.
  6. A acreditat teoriile eretice referitoare la “unitatea pierdută a Bisericii” sau “refacerea unităţii creştinilor”, când de fapt unitatea Bisericii nu s-a pierdut niciodată, ea însemnând unitatea de credinţă a Bisericii Ortodoxe.
  7. A instaurat o confuzie periculoasă între Sinoadele Ecumenice şi Mişcarea Ecumenică, lăsând să se înţeleagă că ecumenismul actual ar fi o continuare a activităţii Sfintelor Sinoade Ecumenice din vechime.
  8. A acceptat denumirea “istorică” de “biserici” conferită ereziilor, achiesând, prin aceasta, la ideea că în afara Bisericii Ortodoxe ar mai exista şi alte forme de “biserică”. Această idee este o transpunere în practică a ideii eretice a lui Jean Calvin despre “rămăşiţele triste ale adevăratei Biserici”, preluată de către teologia romano-catolică a “Bisericilor nedepline”, susţinută de Conciliul II Vatican şi introdusă în gândirea ortodoxă de către Ioannis Zizioulas, prin intermediul Declaraţiei de la Toronto, care vorbeşte despre “ecclesia extra ecclesiam” (“Biserică în afara Bisericii”).
  9. A dat impresia falsă că activitatea Mişcării Ecumenice s-ar afla sub directa binecuvântare a Duhului Sfânt, când, de fapt, aceasta este o întreprindere strict omenească, menită să creeze un amestec sincretist între Ortodoxie şi erezie.
  10. A aprobat Constituţia CMB şi Declaraţia de la Toronto, transformându-le în izvoare de drept bisericesc ortodoxConstituţia CMB susţine principiul minimalismului dogmatic care trebuie îndeplinit pentru realizarea “Bisericii adevărate a lui Hristos”, pe care o urmăreşte ecumenismul adică consideră că pentru a reface unitatea creştinilor trebuie să se ajungă la înţelegere cu privire la câteva doctrine, celelalte putând fi considerate “tradiţii locale” ale diferitelor “ramuri ale Bisericii”. Din citirea Declaraţiei de la Torontodeducem o serie de idei eretice la care sinodul din Creta s-a făcut părtaş:
  11. Biserica lui Hristos este altceva decât Biserica Ortodoxă (premisa IV.3), întrucât aceasta este doar una dintre celelalte “biserici” din CMB. Prin această premisă, toate membrele CMB trebuie să recunoască faptul că nu există identitate completă între apartenenţa la Biserica Universală şi apartenenţa la ele, adică nu există identitate completă între aceste membre CMB (inclusiv Bisericile Ortodoxe) şi Biserica Universală. Acceptarea ideilor propuse de premisa IV.3 este erezie în adevăratul sens al cuvântului, deoarece înseamnă recunoaşterea că cei ce se află extra muros(în afara Bisericii) sunt membri ai Bisericii adevărate, că aparţin aliquo modo (în egală măsură) acesteia, şi chiar că există ecclesia extra ecclesiam (Biserică în afara Bisericii). Expresia ecclesia extra ecclesiam anulează postulatul sfântului Ciprian al Cartaginei, care spunea extra ecclesiam nulla salus (în afara Bisericii nu există mântuire).
  • Biserica lui Hristos este una (premisa IV.2), dar nu este Biserica Ortodoxă, ci Biserica “redescoperită” la capătul dialogului ecumenic.
  • Biserica Una pe care o concepe Mişcarea Ecumenică îl are cap pe Hristos (premisa IV.1), iar nu Biserica Ortodoxă. Ar fi greu de crezut că Hristos este Capul tuturor confesiunilor din CMB.
  • Deşi unele dintre membrele CMB nu se recunosc una pe cealaltă ca “biserici” în adevăratul sens al cuvântului (premisa IV.4), ele pot manifesta “unitatea în Hristos”, în ciuda diferenţelor de credinţă, recunoscând că toate îl slujesc pe Domnul.
  1. Bisericile membre recunosc în celelalte elemente ale Bisericii adevărate (premisa IV.5). Prin acceptarea acestei afirmaţii, Biserica Ortodoxă admite că ea însăşi are doar elemente ale Bisericii adevărate, nu că ar fi Biserica adevărată şi deplină. În plus, sinodul admite elemente ale bisericităţii în erezii şi schisme, ceea ce contravine cu totul doctrinei Bisericii. Aceste “elemente” sunt enumerate în documentul de la Toronto: predicarea Cuvântului, învăţătura Sfintelor Scripturi şi administrarea Tainelor. Acestea pot fi considerate comune numai dacă admitem că celelalte confesiuni şi comunităţi predică cu adevărat Cuvântul ortodox, că interpretează ortodox Scripturile şi că au harul mântuitor care face ca Sfintele Taine să opereze în viaţa credincioşilor. Dacă ar avea toate acestea, ele ar fi de fapt ortodoxe. Or, această idee este perfect eretică, de vreme ce ereziile şi schismele desprinse din Biserica Ortodoxă şi-au pierdut în primul rând harul, capacitatea de a oferi mântuirea prin Sfintele Taine (cele mai multe au pierdut şi tainele însele) şi înţelegerea cu adevărat a Sfintelor Scripturi şi a voii divine exprimate în ele.
  • “Sfânta Biserică Catolică” despre care vorbeşte documentul se realizează prin “redescoperirea unităţii pierdute” a tuturor membrelor CMB, care, pornind de la această bază minimală, “manifestă unitatea în Hristos”. Dacă asociem acestei idei, viziunea despre elementele comune ale Bisericii adevărate ce se regăsesc în toate membrele CMB, ajungem la concluzia că CMB are o concepţie papistă despre catolicitatea (sobornicitatea) Bisericii, văzând Biserica Catolică drept o extensie a Trupului lui Hristos peste toată lumea creştină, nicidecum o deplinătate a adevărului şi harului divin în fiecare comunitate creştină, aşa cum o concepe Ortodoxia. Prin acceptarea acestui document, sinodul renunţă la sobornicitatea ortodoxă pentru a îmbrăţişa maniera papală de a concepe catolicitatea Bisericii.
  1. Prin faptul că membrele CMB se consultă pentru a vedea ce doreşte Hristos de la predica lor în lume se subînţelege că Biserica Ortodoxă însăşi ar avea nevoie de astfel de consultare, când, în realitate, Hristos a spus Bisericii Sale ce doreşte de la lume încă de acum 2000 de ani, iar planul misionar al Bisericii nu trebuie făcut prin consultare cu ereticii şi schismaticii.
  • Ideea de “construire a Trupului lui Hristos” sugerează că Biserica Ortodoxă participă în cadrul ME la constituirea unui “corp eclesial” străin sieşi, de vreme ce Biserica Ortodoxă este Însuşi Trupul lui Hristos, alcătuit din credincioşii săi, din interiorul Bisericii.

 

Pe lângă aceste erori fundamentale, care se constituie în erezii eclesiologice, sinodul din Creta a aderat la ideologia new-agistă a ecologiei, impunând o sărbătoare de rugăciune pentru mediu, în care să se roage împreună cu romano-catolicii „pentru creaţie”, a acceptat impedimentele civile la căsătorie, punând Biserica în pericol de a fi obligată să accepte căsătoriile homosexuale, a consfinţit pogorămintele pentru căsătoriile mixte cu ereticii, introducând ecumenismul la nivelul familiei, a acceptat pogorămintele la nivelul Bisericilor locale pentru post, destabilizând unitatea de practică liturgică sub acest aspect extrem de important.

Preot Cosmin Tripon