Părintele Efrem Filotheitul și-a trimis ucenicii acasă, spunându-le: „urmează să se întâmple ceva foarte rău pe continentul Nord-American”.

Părintele arhimandrit Efrem Filotheitul, care are 91 de ani și a păstorit mai multe mănăstiri în Sfântul Munte Athos, începând cu anul 2005 s-a mutat în SUA și a întemeiat acolo 17 mănăstiri ortodoxe după rânduiala athonită. Dânsul a fost Ucenic al Sfântului Iosif Isihastul și locuiește acum la mănăstirea Sfântul Antonie cel Mare din Arizona, fiind un duhovnic îmbunătățit. Ce a făcut anul acesta Cuviosul Părinte Efrem Filotheitul? Să fim atenți la semnificația faptelor: i-a trimis urgent acasă pe ucenicii săi europeni care se află în America. „Acasă” înseamnă în România și în Grecia. Din câte am înțeles sunt peste 1.000 de ucenici în această situație. Ei n-au vrut inițial să plece, dar Bătrânul i-a chemat și le-a dezvăluit o descoperire pe care a avut-o, anume că urmează să se întâmple ceva foarte rău pe continentul Nord-American, după care le-a dat poruncă părintească să se deplaseze degrab în țările de unde provin. „Dar cu dumneavoastră ce se va întâmpla?”, l-au întrebat ei. „Eu voi muri curând aici, le-a răspuns dânsul. Dar voi plecați începând de azi”. Cei mai mulți s-au întors în locurile de baștină. Unul dintre cei repatriați a dezvăluit această știre cumva neliniștitoare. Împreună cu ei și cu Părintele Efrem, toți să ne rugăm!

Revista ,,Credința Ortodoxă” din luna decembrie 2018.

(Text preluat de pe blogul Ortodoxia mărturisitoare)

 

Reclame

Părtăşia la erezie

A fost una din temele controversate, discutate cu prilejul unor întâlniri între nepomenitori, alături de existenţa sau inexistenţa harului Dumnezeiesc. A fost măr al discordiei, speculat cu viclenie, pentru a introduce dihonia între fraţi. Unii s-au pretins a fi ,,detectori de har’’ şi ne spuneau unde acesta există şi de unde a fost retras. Am spus şi altădată că numai Dumnezeu alege momentul lipsirii de har, că Biserica şi harul sunt de nedespărţit. Dacă admitem, prin absurd, că Biserica Ortodoxă Română nu mai are har, admitem, pe cale de consecinţă, că aceasta a fost pur şi simplu desfiinţată, adică biruită de puterile răului, ceea ce e împotriva a ceea ce a spus Mântuitorul că ,,nici porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18). Dacă ierarhii români au ales calea ereziei, BOR nu e formată numai din episcopi, ci şi din preoţi, diaconi, monahi şi monahii, credincioşi mireni iubitori de Hristos, neştiutori încă, şi acestora Dumnezeu le împărtăşeşte harul Său prin mijloace tainice pe care noi încă nu le putem înţelege deplin.

Ce e cu ,,părtăşia la erezie?’’

Expresia are un puternic fundament biblic şi când spun asta, mă gândesc la textul Sfântului Apostol Pavel adresat Episcopului Timotei al Efesului: ,,Nu te face părtaş la păcatele altora’’ (I Timotei 5, 22). După câte înţelege toată lumea cu mintea întreagă, erezie e păcat, şi nu unul oarecare, unul care-l duce pe om în iad. Teribil păcat! Şi atunci care e greşala când spunem ,,nu te face părtaş la erezie?’’ Niciuna. Rezultă, aşadar, că expresia ,,părtaş la erezie’’ nu e o născocire a cuiva . Nu a inventat-o cineva ca stare intermediară între Dreapta Credinţă şi erezie, a treia stare, cum susţin cu încăpăţânare cei care au produs ruptura între preoţii nepomenitori. Această exprimare introduce o nuanţă pentru cei care vor să adere la o erezie preexistentă, izvodită de un ereziarh, căutând să-i ferească de cumplita rătăcire. Este un altfel de exprimare care defineşte pe eretici, care nu sunt buni, mai puţin buni sau răi. Sunt, pur şi simplu, eretici. ,,Părtăşia la erezie’’ nu înseamnă ,,complicitate’’, ca în termenii Codului penal, care are pedepse mai blânde pentru complici. ,,Părtaşia la erezie’’ înseamnă erezie şi se pedepseşte cu închisoare pe viaţă. Viaţa veşnică, se înţelege. Să ne ferească Bunul Dumnezeu. (Închisoare: o altă denumire pentru iad, I Petru 3, 19).

Presbiter Ioviţa Vasile

 

Staicuminte!

Ce-i spui unui copil neastâmpărat? Stai cuminte! Dacă însă muţi spaţiul despărţitor cu două litere mai la dreapta, rezultă cu totul altceva: Staicu minte. E vorba de Preotul Staicu Ciprian. Redau prin copy-paste postarea dânsului din 9 ianuarie a.c pe blogul ,,Prietenii Sfântului Efrem’’:

Anul trecut pr. Vasile Iovița s-a ocupat foarte bine de un calendar pentru 2018. Acum a apărut un proiect, care poate fi vizualizat aici.Link: https://ortodoxinfo.ro/calendar-ortodox-2019/calendar-ortodox-2019-ianuarie/Și o captură de imagine, în caz că se „evaporă” informația:

Ecumenistul Bartolomeu Anania are ce cauta in calendar.

??????

Nu numai că sunt trecuți mulți dintre cei ce au suferit în închisori – dintre care unii s-au sfințit, alții nu – dar în dorința dobândirii unor donații, lunare dacă se poate, pentru a nu pierde pe niciunul dintre cei ce au diverse evlavii personale, la data de 31 ianuarie este trecut (propus) și mitropolitul Bartolomeu Anania. Într-adevăr, a avut de suferit din partea comuniștilor, dar nimeni nu l-a obligat să îl recunoască pe mortul papă Ioan Paul al II-lea ca episcop și Vaticanul ca biserică.

A se vedea:

Nu și-a retractat această afirmație, ea era pecetea unei concepții proprii despre ecumenism, pe care însă un ortodox o consideră blasfemie.

Dar poate că „iconomia” practicată de cei care slujesc și se roagă cu ecumeniștii (și ajung să îi treacă în calendar) are și rolul de a fi parteneră de ping pong cu canonizări de genul părintelui Arsenie Boca, „liantul” dintre Ortodoxie și papism. Și alte multe vom mai vedea, căci cui îi place compromisul și banul nu are niciun Dumnezeu.

Așadar, să luăm aminte că jurnalismul independent frate cu calomnia de tipul celei promovate de cvasii-agenți secreți administratori (vezi link de mai sus) nu are legătură cu calendarul Bisericii lui Hristos (Preot Staicu Ciprian)

 

 

Faţă de aceste afirmaţii, mă simt obligat să restabilesc adevărul. Nu prin afirmaţii gratuite şi fără acoperire, cum se va vedea. Aşadar:

1.Calendarul respectiv pe luna ianuarie nu-mi aparţine. Este alcătuirea celor care lucrează la Ortodoxinfo, care mi-au cerut un punct de vedere. Nu o aprobare, nici o supervizare. Recunosc în faţa Bunului Dumnezeu şi a Sfinţiilor voastre că am cercetat superficial acel calendar şi le-am trimis ceea ce am considerat eu că e bine în acel moment. Acum se vede că m-am pripit, am greşit şi cer tuturor iertare pentru sminteala produsă. Aceasta este solicitarea celor de la Ortodoxinfo:

Binecuvântați, preacucernice părinte!Am încercat să încropim un calendar pentru anul 2019, deocamdata doar luna ianuarie.Am consultat inca 4 calendare, in principal pe cel al sf. voastre.Avem rugămintea, să-l consultati si sf. vs. si sa ne spuneti daca este ceva gresit sau ceva de adaugat.Il puteti consulta la aceasta adresa https://ortodoxinfo.ro/calendar-ortodox-2019/calendar-ortodox-2019-ianuarie/

Bogdaproste!

OrtodoxInfo.ro

Răspunsul meu:

Doamne ajuta!

M-am uitat peste Calendar. E bine alcatuit. Are o prezentare grafica excelenta. Nu e cazul sa verific eu aspectele sa zic ,,tehnice”, cum ar fi glasurile, pericopele Apostoilor si ale Evangheliilor. E bine sa continuam sa fim atenti la Calendar si sa nu ingaduim ca acesta sa se degradeze voit, incat sa intram intr-o teribila stare de confuzie, ceea ce se si urmareste. Bine ca ati introdul marturisitorii romani din temnitele comuniste, pentru ca ierarhii refuza sa se aplece asupra acestui aspect. Aici trebuie multa atentie.Peste cateva minute voi posta un articol. scurt despre inceputul Postului Sf. Apostoli si veti vedea ca se lucreaza cu rea credinta.Continuati lucrarea si pentru lunile urmatoare. Va rog sa fiti foarte selectivi, pentru ca si eu am comis niste erori, datorate faptului ca am lucrat singur, desi am cerut ajutorul fratilor. E bine ca-l faceti treptat, pe luni, e mai usor de urmarit de cei interesati. Vedeti ca papistasii au scos un calendar ecumenist catolic-ortodox. Deci stim care e tendinta. Cand ierarhii nu-si fac datoria, poporul dreptmaritor are menirea de a apara Sfanta Ortodoxie. Cu Dumnezeu inainte.

În final, Ortodoxinfo mi-a trimis acest mesaj:
Bogdaproste, precucernice părinte!Atunci, îl vom face public, că știm că este de trebuință multor frați.Slavă lui Dumnezeu pentru toate!

Show original message

Acuma, întrebarea firească: de ce au inclus în calendar numele Mitropolitului Bartolomeu Anania?, căruia şi eu găsesc aceleaşi vini. Bănuiesc că s-au orientat după Sinaxarul Sfinţilor de pretutindeni, vol. I-II, Ed. Playtera, Ed. Cartea Ortodoxă, Alexandria, 2011. Autorii acestui Sinaxar au găsit de cuviinţă să insereze numele unora care au patimit în temniţele comuniste, ori s-au remarcat prin viaţă curată în slujba lui Hristos. Câteva exemple din opera citată:

-Pag. 69, vol. II: Adormirea Cuviosului Nicolae (Steinhardt), monah de la Sf. Mănăstire Rohia (1912-1989)

-Pag. 87, vol II: Adormirea lui Matei Basarab, domnitorul Ţării Româneşti (1654) şi a Monahului Gamaliil Păvăloiu de la Sf. Mănastire Neamţ (1899-1998)

-Pag.106, vol. II: Adormirea Monahiei Mihaela (Marieta Iordachie, de la Sf. Mănastirea Vladimireşti, în închisoarea de la Miercurea-Ciuc (1814-1963)

-Pag. 222, vol II: Adormirea generalului Nicolae Macici, condamnat la muncă silnică pe viaţă. Moare în chinuri la penitenciarul Aiud (1886-1950)

-Pag. 227, vol. II: Adormirea Mărturisitorului Nicolae C. Paulescu (1869-1931), a descoperit insulina, pentru care au fost răsplătiţi alţii cu Premiul Nobel (n.a)

-Pag. 295, vol II: Adormirea preotului Ion Drăgoi, împuşcat la Jilava, ca susţinător al grupului armat anticommunist condus de Toma şi Petre Arnăuţoiu (1900-1959).

Am ales aceste exemple la întâmplare. Niciunul din cei menţionaţi nu este Sfânt. Autorii au avut grijă să-i delimiteze, prin seme grafice, de Sfinţi. Cu toate acestea sunt menţionaţi în Sinaxarul amintit şi nimeni nu s-a smintit. Că în acest context este justificată introducerea numelui Mitropolitului Bartolomeu Anania în calendarul amintit, ca fost deţinut politic, nu este al meu a mă pronunţa. Bunul Dumnezeu ne ştie şi ne judecă negreşelnic pe fiecare.

  1. Accentuez faptul că nu suntem dispuşi să alcătuim Calendare paralele cu cele ale Patriarhiei, ci dorim să păstrăm Calendarul Bisericii Ortodoxe Române fără influenţe ecumeniste. Acestui deziderat se circumscriu eforturile noastre. Pentru anul 2018 am lucrat singur la un Calendar îndreptat, eliminând influenţele străine. Am comis şi greşeli, neavând niciun sprijin, de aceea pentru 2019 am renunţat la această iniţiativă. Sunt dispus să fac tot ce este posibil şi necesar pentru a ne păstra Calendarul Bisericesc curat, aşa cum a fost păstrat de înaintaşii noştri.

3.Despre banii pe care i-aş fi primit, la care face referire Preotul Staicu Ciprian, pot lua oricând Sfânta Cruce în mână şi să afirm, chiar să jur, public, în faţa altui preot că n-am primit niciun ban. De altfel, faptul că la acel calendar n-am contribuit nici măcar cu o virgulă, spune tot. Dumnealui poate face acest gest? Dacă da, suntem dispuşi să-i primim jurământul public, apoi nu-i vom mai pomeni numele, nici nu vom intra în vreo dispută inutilă cu dânsul, deoarece şi uitarea-i scrisă-n legile omeneşti.

4.Cer iertare, încă o dată, Părinţilor şi fraţilor pe care i-am mahnit prin nesăbuinţa mea.

Presbiter Ioviţa Vasile

O mărturisire pentru vremurile noastre

Notă. Părintele Cosmin Tripon nu este caterisit. Adevărul este că a primit o hârtie din partea unui domn, Sofronie Drincec, din Oradea, care-l înştiinţează că a fost ,,caterisit’’, ceea ce nu înseamnă că lucrurile stau întocmai. Nu! Părintele Cosmin este în continuare preot slujitor al lui Hristos, iar domnul menţionat este semnatar al documentelor eretice din Creta, adică este eretic. Scriu acestea ca să eliminăm orice confuzie.

,,Pricina’’ pentru care zic ei că l-au ,,caterisit’’ o aflaţi în textul Părintelui Cosmin pe care-l public, o minunată şi necesară mărturie a vremurilor noastre. Pentru început, Sfinţia Sa răspunde unei întrebări scurte:

Ce erezie s-a adoptat în Creta?

Sinodul din Creta a adoptat mai multe decizii cu caracter eretic:

  1. Organizarea sinodului nu a ţinut cont de practicile ortodoxe în această privinţă: au fost interzise intervenţii în afara subiectului, au fost acordate 10 minute pentru fiecare intervenţie, au fost admişi “observatori ai altor Biserici şi Confesiuni creştine”; conform art. 12, alin. 1 al Regulamentului de organizare şi funcţionare a Sfântului şi Marelui Sinod, s-a luat dreptul tuturor episcopilor de a vota în plen, dându-se un singur vot delegaţiilor naţionale; poziţiile negative faţă de documente au fost consemnate în cadrul delegaţiilor naţionale, într-un sistem de vot intern care a zădărnicit orice opoziţie a episcopilor faţă de forma finală a documentelor; unanimitatea necesară pentru aprobarea textelor s-a interpretat ca unanimitate a celor prezenţi, textele fiind aprobate, în ciuda neparticipării a patru dintre cele paisprezece Patriarhii ortodoxe; textele votate au, conform art. 13, alin 1 din Regulamentautoritate panortodoxă, indiferent de modul în care le receptează pliroma, prin această decizie vocea poporului ortodox fiind redusă la nimic.  
  2. A desfiinţat hotarul dintre Ortodoxie şi erezie, necondamnând nicio erezie, considerându-le pe toate ca partenere de dialog ale Bisericii Ortodoxe.
  3. A aprobat ecumenismul ca singurul mod de colaborare între Biserica Ortodoxă şi cei din afara Bisericii. Ecumenismul, care este considerat de sfinţii părinţi ai secolului XX (Sfântul Iustin Popovici, Sfântul Nicolae Velimirovici, Sfântul Ioan Iacov Hozevitul, Sfântul Serafim Sobolev, Sfântul Paisie Aghioritul, Sfântul Ioan Maximovici şi mulţi alţii), erezia ereziilor, a devenit singurul reper misionar al Bisericii noastre în lume.
  4. A acceptat ideea eretică a participării Bisericii Ortodoxe la efortul de “restabilire a unităţii creştinilor” propovăduit de către ecumenism, care are ca scop unirea Bisericii Ortodoxe cu ereziile într-o presupusă “Biserică adevărată a lui Hristos”, care să nu ţină seama de diferenţele dogmatice dintre ortodoxie şi erezie.
  5. A lansat ideea falsă că dialogul ecumenist este o practică dintotdeauna a Bisericii, când, de fapt, singura formă de colaborare între ortodocşi şi eretici este mustrarea ereticilor şi îndemnarea lor să revină la Ortodoxie.
  6. A acreditat teoriile eretice referitoare la “unitatea pierdută a Bisericii” sau “refacerea unităţii creştinilor”, când de fapt unitatea Bisericii nu s-a pierdut niciodată, ea însemnând unitatea de credinţă a Bisericii Ortodoxe.
  7. A instaurat o confuzie periculoasă între Sinoadele Ecumenice şi Mişcarea Ecumenică, lăsând să se înţeleagă că ecumenismul actual ar fi o continuare a activităţii Sfintelor Sinoade Ecumenice din vechime.
  8. A acceptat denumirea “istorică” de “biserici” conferită ereziilor, achiesând, prin aceasta, la ideea că în afara Bisericii Ortodoxe ar mai exista şi alte forme de “biserică”. Această idee este o transpunere în practică a ideii eretice a lui Jean Calvin despre “rămăşiţele triste ale adevăratei Biserici”, preluată de către teologia romano-catolică a “Bisericilor nedepline”, susţinută de Conciliul II Vatican şi introdusă în gândirea ortodoxă de către Ioannis Zizioulas, prin intermediul Declaraţiei de la Toronto, care vorbeşte despre “ecclesia extra ecclesiam” (“Biserică în afara Bisericii”).
  9. A dat impresia falsă că activitatea Mişcării Ecumenice s-ar afla sub directa binecuvântare a Duhului Sfânt, când, de fapt, aceasta este o întreprindere strict omenească, menită să creeze un amestec sincretist între Ortodoxie şi erezie.
  10. A aprobat Constituţia CMB şi Declaraţia de la Toronto, transformându-le în izvoare de drept bisericesc ortodoxConstituţia CMB susţine principiul minimalismului dogmatic care trebuie îndeplinit pentru realizarea “Bisericii adevărate a lui Hristos”, pe care o urmăreşte ecumenismul adică consideră că pentru a reface unitatea creştinilor trebuie să se ajungă la înţelegere cu privire la câteva doctrine, celelalte putând fi considerate “tradiţii locale” ale diferitelor “ramuri ale Bisericii”. Din citirea Declaraţiei de la Torontodeducem o serie de idei eretice la care sinodul din Creta s-a făcut părtaş:
  11. Biserica lui Hristos este altceva decât Biserica Ortodoxă (premisa IV.3), întrucât aceasta este doar una dintre celelalte “biserici” din CMB. Prin această premisă, toate membrele CMB trebuie să recunoască faptul că nu există identitate completă între apartenenţa la Biserica Universală şi apartenenţa la ele, adică nu există identitate completă între aceste membre CMB (inclusiv Bisericile Ortodoxe) şi Biserica Universală. Acceptarea ideilor propuse de premisa IV.3 este erezie în adevăratul sens al cuvântului, deoarece înseamnă recunoaşterea că cei ce se află extra muros(în afara Bisericii) sunt membri ai Bisericii adevărate, că aparţin aliquo modo (în egală măsură) acesteia, şi chiar că există ecclesia extra ecclesiam (Biserică în afara Bisericii). Expresia ecclesia extra ecclesiam anulează postulatul sfântului Ciprian al Cartaginei, care spunea extra ecclesiam nulla salus (în afara Bisericii nu există mântuire).
  • Biserica lui Hristos este una (premisa IV.2), dar nu este Biserica Ortodoxă, ci Biserica “redescoperită” la capătul dialogului ecumenic.
  • Biserica Una pe care o concepe Mişcarea Ecumenică îl are cap pe Hristos (premisa IV.1), iar nu Biserica Ortodoxă. Ar fi greu de crezut că Hristos este Capul tuturor confesiunilor din CMB.
  • Deşi unele dintre membrele CMB nu se recunosc una pe cealaltă ca “biserici” în adevăratul sens al cuvântului (premisa IV.4), ele pot manifesta “unitatea în Hristos”, în ciuda diferenţelor de credinţă, recunoscând că toate îl slujesc pe Domnul.
  1. Bisericile membre recunosc în celelalte elemente ale Bisericii adevărate (premisa IV.5). Prin acceptarea acestei afirmaţii, Biserica Ortodoxă admite că ea însăşi are doar elemente ale Bisericii adevărate, nu că ar fi Biserica adevărată şi deplină. În plus, sinodul admite elemente ale bisericităţii în erezii şi schisme, ceea ce contravine cu totul doctrinei Bisericii. Aceste “elemente” sunt enumerate în documentul de la Toronto: predicarea Cuvântului, învăţătura Sfintelor Scripturi şi administrarea Tainelor. Acestea pot fi considerate comune numai dacă admitem că celelalte confesiuni şi comunităţi predică cu adevărat Cuvântul ortodox, că interpretează ortodox Scripturile şi că au harul mântuitor care face ca Sfintele Taine să opereze în viaţa credincioşilor. Dacă ar avea toate acestea, ele ar fi de fapt ortodoxe. Or, această idee este perfect eretică, de vreme ce ereziile şi schismele desprinse din Biserica Ortodoxă şi-au pierdut în primul rând harul, capacitatea de a oferi mântuirea prin Sfintele Taine (cele mai multe au pierdut şi tainele însele) şi înţelegerea cu adevărat a Sfintelor Scripturi şi a voii divine exprimate în ele.
  • “Sfânta Biserică Catolică” despre care vorbeşte documentul se realizează prin “redescoperirea unităţii pierdute” a tuturor membrelor CMB, care, pornind de la această bază minimală, “manifestă unitatea în Hristos”. Dacă asociem acestei idei, viziunea despre elementele comune ale Bisericii adevărate ce se regăsesc în toate membrele CMB, ajungem la concluzia că CMB are o concepţie papistă despre catolicitatea (sobornicitatea) Bisericii, văzând Biserica Catolică drept o extensie a Trupului lui Hristos peste toată lumea creştină, nicidecum o deplinătate a adevărului şi harului divin în fiecare comunitate creştină, aşa cum o concepe Ortodoxia. Prin acceptarea acestui document, sinodul renunţă la sobornicitatea ortodoxă pentru a îmbrăţişa maniera papală de a concepe catolicitatea Bisericii.
  1. Prin faptul că membrele CMB se consultă pentru a vedea ce doreşte Hristos de la predica lor în lume se subînţelege că Biserica Ortodoxă însăşi ar avea nevoie de astfel de consultare, când, în realitate, Hristos a spus Bisericii Sale ce doreşte de la lume încă de acum 2000 de ani, iar planul misionar al Bisericii nu trebuie făcut prin consultare cu ereticii şi schismaticii.
  • Ideea de “construire a Trupului lui Hristos” sugerează că Biserica Ortodoxă participă în cadrul ME la constituirea unui “corp eclesial” străin sieşi, de vreme ce Biserica Ortodoxă este Însuşi Trupul lui Hristos, alcătuit din credincioşii săi, din interiorul Bisericii.

 

Pe lângă aceste erori fundamentale, care se constituie în erezii eclesiologice, sinodul din Creta a aderat la ideologia new-agistă a ecologiei, impunând o sărbătoare de rugăciune pentru mediu, în care să se roage împreună cu romano-catolicii „pentru creaţie”, a acceptat impedimentele civile la căsătorie, punând Biserica în pericol de a fi obligată să accepte căsătoriile homosexuale, a consfinţit pogorămintele pentru căsătoriile mixte cu ereticii, introducând ecumenismul la nivelul familiei, a acceptat pogorămintele la nivelul Bisericilor locale pentru post, destabilizând unitatea de practică liturgică sub acest aspect extrem de important.

Preot Cosmin Tripon

 

 

 

 

Nu va mai fi o sfântă mănăstire, ci ziduri goale…

 

,,În vremea aceea, monahii vor îndura mari strâmtorări din partea ereticilor, iar viaţa monahală va fi luată în batjocură. Obştile monahale vor fi sărăcite, numărul monahilor se va împuţina. Cei rămaşi vor îndura silnicii… Aceşti urâtori ai vieţii monahale, care au numai înfăţişarea credinţei, se vor nevoi să-i atragă pe monahi de partea lor, făgăduindu-le ocrotire şi înlesniri lumeşti, dar ameninţându-i cu exilul pe cei care nu se supun. Din pricina acestor ameninţări, cei împuţinaţi cu sufletul vor fi foarte umiliţi, chinuiţi de propria neputinţă.

Însă, în acele zile, vai monahilor legaţi de averi şi bogăţii şi care de dragul celor materialnice se învoiesc ca înşişi să se robească ereticilor. Îşi vor adormi conştiinţa spunând: „Vom cruţa mănăstirea, iar Domnul ne va ierta“. Nenorociţi şi orbi, ei nici nu gândesc că prin rătăciri (erezii) şi rătăciţi, diavolul va intra în mănăstire şi că apoi nu va mai fi o sfântă mănăstire, ci ziduri goale din care harul va pleca pe veci’’ (Sfântul Anatolie de la Optina, 1855-1922). 

Hotărât lucru, mănăstirile noastre nu mai sunt ceea ce erau odinioară. Valul ecumenismului nu le-a cruţat şi, încet-încet,viaţa monahală s-a degradat alarmant, coborând la un nivel scăzut, greu de imaginat cu câteva decenii în urmă. Spun cu durere aceste lucruri, ca unul care am cunoscut viaţa mănăstirească din lăuntrul ei. Mi-aduc aminte de anii 70 ai secolului trecut. În ciuda opreliştilor comuniste, mănăstirile adăposteau duhovnici îmbunătăţiţi, căutaţi de multă lume. Vedeai monahi împovăraţi de ani, care o viaţă întreagă s-au nevoit cu slujirea lui Dumnezeu şi a semenilor. Sfintele Slujbe se săvârşeau fără abatere şi cel care intra pe poarta acestor aşezăminte, se întorcea acasă cu multe şi mari foloase duhovniceşti. Dacă lăsai un pomelnic, aveai certitudinea că numele scrise se vor pomeni cu multă evlavie şi simţeai ajutorul tainic al lui Dumnezeu, revărsându-se peste casa ta. Au trecut acele vremuri…

Ierarhii bătrâni şi râvnitori pentru cele sfinte s-au petrecut din lumea aceasta. Le-au luat locul mai tinerii desemnaţi şi aleşi nu de Biserică, ci de vrăjmaşii ei. Şcoliţi prin universităţile eretice occidentale, aceştia au deturnat cursul firesc al vieţii monahale. Peste tot şi-au numit oameni de încredere, slugarnici care nu ies din cuvântul lor. Stareţii au primit misiuni precise, ca strângători de biruri spre confortul ierarhilor. ,,Vrednicia’’ fiecăruia este direct proporţională cu mărimea sumelor şi peşcheşurilor îndreptate spre sediile episcopale.

Metodele securiste au fost preluate şi asimilate rapid. Delaţiunea este lucru înjositor pentru orice fiinţă umană. În mănăstiri se practică cu un zel greu de imaginat. Am rămas consternat când am aflat că după fiecare Sfânt Maslu, săvârşit de preoţii de mir într-o mănăstire, purtătoarea de straie călugăreşti, numită stareţă, raporta imediat ierarhului numele preoţilor slujitori, cine a predicat, despre ce s-a predicat, ce s-a vorbit la masă, câţi credincioşi au participat şi orice fapt petrecut cu acea ocazie. Faptul m-a revoltat, şi într-o discuţie ulterioară cu un ieromonah, i-am reproşat acest aspect, iar răspunsul a fost: ,,Se poate şi altfel?’’, mi-a replicat. Da, se poate şi altfel, să-ţi păstrezi demnitatea şi să refuzi să intri în asemenea jocuri murdare, evident cu riscul marginalizării. Cât trebuie să petreacă cineva într-o mănăstire pentru a pricepe că Hristos Mântuitorul învaţă, prin Sfânta Sa Evanghelie, că bine este să suferi o nedreptate, nu să nedreptăţeşi pe aproapele? Ce spuneţi de stareţa care-şi denunţa duhovnicul, preot mirean, după fiecare ,,spovedanie?’’

Mă opresc aci, ca să nu mă întristez şi mai mult. Vă rog să citiţi cu atenţie cuvintele Sfântului Anatolie de la Optina. Veţi constata, cu surprindere, cu câtă exactitate se împlinesc. Dureros.

Presbiter Ioviţa Vasile

 

Reacţiile Bisericilor Ortodoxe dupa emiterea Tomosului de recunoaştere a ,,autocefaliei’’ schismaticilor ucraineni

Acestea n-au întârziat. Unele. Amintim că Bartolomeu al Constantinopolului a cerut Bisericilor autocefale să sprijine nebunia sa.

1.Patriarhia Ecumenică a Antiohiei.

Refuz categoric. Răspunzând cererii patriarhului Bartolomeu de a recunoaște rezultatele „consiliului de unificare” din 15 decembrie și biserica naționalistă ucraineană creată acolo, Patriarhul Ioan al Antiohiei l-a îndemnat pe Patriarhul Bartolomeu să oprească procesul de acordare a autocefaliei până când o soluție pan-ortodoxă ar putea fi găsită în criza ucraineană. După cum a raportat OrthoChristian, Patr. Bartolomeu nu a ținut seama de acest sfat, și a înmânat tomosul de autocefalie „Mitropolitului” Epifanie Dumenko, conducătorul ,,bisericii’’ ucrainene schismatice, pe 5 ianuarie la Istanbul. Patriarhul de Constantinopol a trimis scrisori de apel pentru recunoașterea bisericii ucrainene tuturor conducătorilor Bisericilor Ortodoxe Locale încă din 24 decembrie. Cererea a fost până în prezent explicit negată de Bisericile poloneză și sârbă .

În răspunsul său, Patriarhul Ioan a subliniat că evenimentele legate de crearea noii biserici se referă nu numai la dezbinarea pe care o creează în lumea ortodoxă, ci și la faptul că opinia Bisericilor Ortodoxe locale nu a fost luată în considerare de Constantinopol, raportează site-ul oficial al Bisericii Ortodoxe Ruse. Sinoadele locale, patriarhii și ierarhii Bisericilor Ortodoxe din întreaga lume au avertizat continuu pe Patriarhul. Bartolomeu, care creează unilateral o nouă ,,biserică’’, că ar putea avea consecințe dezastruoase și l-au chemat să convoace un sinod pan-ortodox pentru rezolvarea problemei, iar acesta a refuzat în mod repetat.

Patriarhul Ioan și-a exprimat anterior sprijinul față de Biserica canonică Ortodoxă Ucraineană și față de Patriarhia Moscovei.

2.Biserica Ortodoxă Sârbă.

În înţelegere cu Patriarhia Ecumenică a Antiohiei, a respins pretenţiile absurde ale lui Bartolomeu. Să dea Bunul Dumnezeu ca acest gest să premeargă respingerii sinodului tâlhăresc din Creta.

3.Biserica Ortodoxă din Cipru. Fiind într-o  criză de legitimitate fără ieşire, Epifanie, capul răutăţilor din Ucraina, s-a autoinvitat să viziteze Sfânta Biserică Ortodoxă din Cipru. Invitaţia a fost respinsă cu fermitate. ,,În concluzie, Arhiepiscopul Chrysostomos a subliniat că a fost contactat în legătură cu posibilitatea de a vizita Ciprul, de către Epihanie Dumenko, cerere pe care a refuzat-o. El a subliniat, de asemenea, că nu l- a pomenit și nu-l va pomeni pe acesta la Sfânta Liturghie. În acel moment, primatul cipriot și-a exprimat dorința de a servi ca mediator în situația creată, deși încă de atunci a fost clar că Patriarhia de Constantinopol nu este interesată să discute problema, ignorând avertismentul numeroaselor sinoduri, primaţi și ierarhi. La începutul lunii octombrie, Arhiepiscopul Chrysostomos a menționat că se opune intervenției politice în afacerile Bisericii ucrainene, cu toate ca politicienii ucrainieni au fost principalii actori ai procesului de acordare a autocefaliei.

4.În luna mai, Sinodul Bisericii Ortodoxe Poloneze a subliniat nevoia de pocăință din partea schismacilor ucraineni înainte de a-i admite înapoi în Biserică și a militat pentru o discuție pan-ortodoxă cu privire la acordarea autocefaliei (care nu s-a întâmplat niciodată, până acum); la sfârșitul lunii septembrie, Mitropolitul Sava a reînnoit personal apelul la Patriarhul Bartolomeu să convoace un Consiliu pan-ortodox pentru a rezolva criza ucraineană, așa cum au susţinut mai multe mai multe Sinoade, primate și ierarhi; la 16 noiembrie, Consiliul Episcopilor Bisericii Poloneze a adoptat o rezoluție prin care clerului polonez i se interzice să aibă comuniune liturgică sau de rugăciuni cu reprezentanții Patriarhiei Kiev schismatice sau a Bisericii Ortodoxe Autocefale Ucrainiene schismatice – cele două grupuri care s-au unit în noua „Biserică Ortodoxă a Ucrainei” schismatică, pe 15 decembrie; Mitropolitul Sava a scris o scrisoare personală de sprijin Mitropolitului Onufrie la mijlocul lunii decembrie, după scandalul „consiliului de unificare”, pe care Constantinopolul l-a înlăturat din postura de mitropolit canonic al Kievului; și în cele din urmă, Mitropolitul Sava a respins în mod special cererea lui Bartolomeu de a recunoaște noua structură ucraineană și de a-și pomeni primatul, „Mitropolitul” Epifanie Dumenko, la Sfânta Liturghie, spunând că Pat. Bartolomeu a acționat necanonic și că schismații ucraineni nu au nici un har al hirotonirii.

5.Patriarhia Română.

Tăcere, tăcere, tăcere. Nici nu aşteptăm un răspuns. Spun cei care urmăresc mijloacele de informare ale Patriarhiei Române că cinstiţii noştri ierarhi nu s-au pronunţat în privinţa hotărârii unilaterale a lui Bartolomeu. Răspunsul însă ni l-a dat Domnul Daniel Ciobotea, stătător pe  scaunul patriarhal, care l-a invitat pe ereticul şi schismaticul Bartolomeu să participle la festivitaţile de inaugurare a unui nou edificiu bucureştean, numit ,,Catedrala Mântuirii Neamului’’. Înţelegem ,,tactica’’ Domnului Daniel Ciobotea: tace şi face. Le cerem imperativ; să nu tacă şi să nu facă, adică să se pronunţe deschis şi pe înţelesul tuturor : acceptă atitudinea eretică şi schismatică a lui Bartolomeu? Da sau nu?

Punem aceste întrebări în virtutea dreptului pe care ni l-a dat Bunul Dumnezeu de a ne pronunţa atunci când Sfânta Credinţă Ortodoxă e primejduită de vrăjmaşi.

 

Presbiter Ioviţa Vasile

 

Gafă de proporţii a Patriarhiei Române

 

Părinţii mărturisitori ai Bisericii noastre sunt extrem de atenţi la tot ce se întâmplă în vremurile pe care le trăim: fapte, întâmplări, luări de poziţie, declaraţii, evenimente şi, mai ales, încălcări ale Legilor Dumnezeieşti, cuprinse în textele Sfintelor Canoane. Aceste fapte se succed cu o repeziciune năucitoare, ca nişte avalanşe provocate cărora le dau totuşi cuvenitele răspunsuri. Zilele trecute, unul din Părinţi îmi semnala o anomalie deliberat introdusă în Calendarul Bisericesc pe anul 2019, desigur pentru a semăna confuzie printre credincioşi. Este vorba de începutul Postului Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel. Înainte de toate, să vedem regulile după care se stabileşte data la care începe acesta şi, implicit, durata lui.

1.,,Postul (Sfinţilor Apostoli) începe luni după Duminica Tuturor Sfinţilor, şi ţine până în ziua de 29 iunie (inclusiv dacă această sărbătoare cade miercurea sau vinerea, dezlegându-se în acest caz numai la  numai la peşte şi untdelemn). Durata lui este mai lungă sau mai scurtă, după cum Paştile din anul respective a căzut mai devreme sau mai târziu’’ (Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica general, EIBMBOR, Bucureşti, 1985, p. 322-323). În 2019, Duminica Tuturor Sfinţilor este în 23 iunie, aşadar începutul Postului este în ziua următoare, luni 24 iunie.

  1. Luând cazul concret al anului 2019, când sărbătorim Paştile la data de 28 aprilie, iată ce citim în cuprinsul Sfintei Evanghelii: ,,Postul Sfinţilor Apostoli începe luni, 24 iunie, şi ţine cinci zile’’ (Sfânta şi Dumnezeiasca Evanghelie, EIBMO, Bucureşti, 2011, p.441).

Lucrurile sunt cum nu se poate mai limpezi, şi-atunci ne întrebăm: de ce Patriarhia Română a înscris în Calendar data de 22 iunie, ca început al Postului Sfinţilor Apostoli? Nu aşteptăm niciun răspuns, nicio erată sau explicaţie, pentru că oricum, nu le vom primi. Noi ne facem datoria de a semnala această greşală voită, socotim noi, şi a restabili adevărul, pentru a nu-i pune în dificultate pe cei care şi-au stabilit ca dată a nunţii una din cele două zile, respectiv 22 sau 23 iunie.

Portalul Ortodoxinfo a publicat, cu puţină vreme în urmă, Calendarul Bisericii Ortodoxe Române pe luna ianuarie, urmând să lucreze la continuarea lui. Iniţiativa este binevenită, având în vedere faptul că apar pe piaţă calendare voit denaturate, pentru a generaliza confuzia între credincioşi. Mai trebuie să ştim că papistaşii români au alcătuit un calendar ecumenist catolic-ortodox, o mixtură nedorită şi absurdă, care ne arată desluşit tendinţa anilor următori.

Presbiter Ioviţa Vasile