Cutremurător. Un bebeluş avortat care a refuzat să moară

Carmen Zaboloteanu, șeful secției Neonatologie din cadrul Maternității Botoșani, a împărtășit povestea unui bebeluș avortat care s-a agățat cu ultimele puteri de firul slab al vieții. Mama fetiței a luat acesată decizie extrem de grea atunci când era în a cincea lună de sarcină, pentru că aflase că micuța ei avea o malformație genetică ce ar fi provocat un retard toată viața. “Mămica de aur” a bebelușilor de la Maternitatea Botoșani a dezvăluit că: “fetița a trăit 10 ore în care am văzut-o murind încet. Am ținut-o în brațe”. Din păcate, după 10 ore, ea s-a stins din viață.

Au fost. Sunt unii copii pe care mi-i amintesc și peste ani. A fost de exemplu: o fetiță la care s-a făcut întreruperea sarcinii la 23 de săptămâni și mama a dorit pentru că avea o malformație genetică întreruperea sarcinii la vârstă care era viabilă, dar cu toate avizele în ordine. Dar fetița respectivă a supraviețuit, mama nu a dorit să facem manevrele de reanimare, pentru că a vrut întreruperea sarcinii, dar fetița a trăit 10 ore în care am văzut-o murind încet. Am ținut-o în brațe. Mama nu a dorit-o pentru că era diagnosticată intrauterin cu o malformație genetică care ar fi făcut să aibă un retard toată viața. Ce puteam să-i facem decât să o ținem în brațe? Și nu știi ce să faci în situația aceasta. Mama nu a dorit să o vadă, să o știe, a plâns. Dar… Și sunt multe cazuri. Unele rămân imprimate. Îmi amintesc locul unde a stat, numele, tot”, a mărturisit cu multă emoție în glas Carmen Zaboloteanu, medic în cadrul Secției de Obstetrică-Ginecologie, jurnaliștilor de la botosaneanul.ro.

Carmen Zaboloteanu lucrează la Maternitatea Botoșani din 2014 și nu are niciun moștenitor.

 

“Prima gardă am făcut-o în mai ca rezident. A fost solicitare la Centrul Iași pentru că erau puțini medici și nu reușeau să acopere linia de gardă și m-au trimis pe mine. Mi-au spus să vin pe trei luni, dacă mă descurc tot mai departe. Eu nu am copii. Bebelușii de la Maternitate sunt mai mult decât copiii noștri. Există copii născuți prin cezariană, mama stă în reanimare. Și stăm cu ei 24 de ore și când plecăm acasă tot la ei ne gândim. Îmi și place, recunosc. Când plec în concediu și mă întorc relaxată, intru pe secție și văd câte un copil din asta care e bine, care se întinde așa. Și zic: «Doamne, ce dor mi-a fost!». Și e frumos!”, a mai povestit doctorița în cadrul aceluiași interviu.

(Preluare de pe portalul Ortodoxinfo)

Comentariu dureros

Mame criminale! Taţi criminali! Medici care aţi jurat că veţi apăra viaţa oamenilor şi acum ucideţi prunci nevinovaţi prin avort! Politicieni care legiferaţi crima împotriva copiilor nevinovaţi şi lipsiţi de orice apărare! Încetaţi uciderea pruncilor. Pocăiţi-vă de faptele voastre criminale şi gândiţi-vă că este şi pentru voi nădejde de mântuire. De nu vă veţi pocăi, veţi ajunge în chinurile cele veşnice ale iadului din care nimeni nu vă va scoate. Dacă vă simţiţi deranjaţi de cuvintele mele, porunciţi să mi se pună cătuşele şi târâţi-mă în închisorile voastre, dar puneţi capăt abominabilelor voastre crime!

 

Presbiter Ioviţa Vasile

Reclame

Înţelepciune sau nebunie?

,,Folclor’’ înseamnă ,,înţelepciunea poporului’’. Din păcate, realitatea contrazice de prea multe           ori acest concept. În cele ce urmează, mă voi referi strict la textele care însoţesc producţiile muzicale, adică la ceea ce numim muzică populară.

            Când numele lui Dumnezeu ar trebui pomenit cu toată evlavia, şi nici aşa n-ar fi de-ajuns, se găsesc creatori care blasfemiază şi vorbesc (sau cântă) despre Dumnezeu cu o familiaritate regretabilă: ,,Că şi Dumnezeu e-un bun român’’. Când vine vorba de cele sfinte, de Sfânta Taină a Spovedaniei, batjocura e în elementul ei şi e prezentată drept sclipire de inteligenţă. Aşa ne spune un oarecare isteţ, că va merge la popa ,,Să-mi ierte păcatele/ Să pot face altele’’. Altă dată, în acelaşi ton, îi va spune popii pentru mândra ,,Să-i ierte păcatele multe/ Că doar cu mine-s făcute’’, o zicere transparentă, cu trimitere la desfrâu, păcatt care, evident, stă împotriva moralei propovăduite de Biserică. Batjocoritoare sunt şi versurile următoare: ,,Că nu-i popa Dumnezeu/ Să ştie ce-am făcut eu’’. În prea multe cântece găsim blesteme îndreptate împotriva badii: ,,Drag mi-i cântecu’ şi jocu’/ Pe badea mânca-l-ar focu’’’. În cântecele maramureşene abundă referirile la băutură ca îndeletnicire cotidiană, fie că e vorba de bărbaţi, fie că sunt în cauză femeile, ca şi cum acest adevărat flagel ar fi ceva bun şi de dorit. Apologia desfrâului se face pe faţă, orice bărbat nu şi-ar dori altceva decât să ajungă ,,La mândruţa cea frumoasă/ Unde-i pălinca pe masă/ Şi bărbatu-i dus de-acasă’’.

            Biserica ar trebui să arate mai multe rezerve faţă de folclor, în general, şi îndeosebi faţă de aceste sub-producţii, şi să-i înveţe pe oameni că atunci când este vorba de Preasfântul nume al lui Dumnezeu, nu-i loc de glume blasfemiatoare. E păcat şi faptul că cele sfinte sunt luate în derâdere, şi atunci când versurile respective sunt cântate, stârnesc ilaritatea generală a petrecăreţilor. Ceea ce a spus Mântuitorul nostru Iisus Hristos este fără echivoc: ,,Vă spun că pentru orice cuvânt deşert, pe care-l vor rosti, oamenii vor da socoteală în ziua judecăţii. Căci din cuvintele tale vei fi găsit drept, şi din cuvintele tale vei fi osândit’’ (Matei 12, 36-37).

Scriind acestea, am convingerea neclintită să aceste gen de muzică, ca şi toate celelalte, sunt sortite pieirii. Muzica cu care noi vom intra în veşnicie va fi cea a Sfintei noastre Biserici, cu texte pline de evlavie şi purtătoare de adevăruri veşnice şi mântuitoare.

Presbiter Ioviţa Vasile

 

Mitropolia Pireului şi-a definit poziţia faţă de schismaticii ucraineni 

Tomosul de autocefalie a fost dat în cele din urmă de către Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, în ziua de Bobotează a anului 2019, noii formațiuni schismatice (conduse de nou-alesul „Mitropolit” Epifanie),  care a apărut în urma așa-numitului „sinod al reunificării”, întrunit la 15 decembrie 2018 la Kiev. Patriarhia Ecumenică nu a luat în considerare apelurile și rugămințile arzătoare venite din partea multor Biserici Ortodoxe locale, care au indicat ca singurul mod adecvat de rezolvare a problemei  ucrainene dialogul și mai ales, în sinod, cu participarea panortodoxă a tuturor Bisericilor locale. Biserica Rusă a întrerupt deja comuniunea ecleziastică cu Patriarhia Ecumenică și Patriarhul Moscovei, Chiril, a încetat să îl mai pomenească la sfintele slujbe pe Patriarhul Ecumenic Bartolomeu. Acum este limpede că, după decizia unilaterală a Patriarhiei Ecumenice de a acorda autocefalie unei „Biserici”, care nu este nimic altceva decât un amestec de schismatici, caterisiți și autohirotoniți, la nivel mondial, Ortodoxia se îndreaptă cu pași rapizi spre o nouă mare schismă, probabil a doua schismă majoră după aceea din 1054, care va avea consecințe incalculabile pentru unitatea panortodoxă și îi va face să jubileze pe vrăjmașii Bisericii.

Autocefalia ucraineană constituie o noutate, este cu siguranță un caz special, care nu are precedent în istoria Bisericii noastre de până acum. Și aceasta se datorează faptului că în acest caz a fost ignorată  voința Bisericii locale canonice, care se află sub conducerea Mitropolitului Onufrie și care nu a solicitat acordarea autocefaliei. Trebuie remarcat faptul că această Biserică locală exprimă aproximativ 4/5 din populația poporului ucrainean. Autocefalia a fost cerută, pe de o parte, de guvernul ucrainean, condus de președintele Poroșenko și pe de altă parte, de un mic grup de „episcopi” caterisiți și autohirotoniți. Aceștia au fost și adevărații receptori ai autocefaliei.

De asemenea, nu trebuie neglijat nici un alt aspect al problemei, care explică acest paradox, și anume de ce a fost ignorată Biserica locală canonică și majoritatea zdrobitoare a poporului ucrainean. După cum s-a dezvăluit în reportajele ecleziastice și politice, în spatele acordării Autocefaliei se află iarăși considerente politice și geostrategice. Acest lucru reiese clar nu numai din mulțumirile trimise de președintele ucrainean, dl Poroșenko, în Statele Unite, pentru „sprijinul activ în procesul de acordare a Autocefaliei[1], dar și din declarația oficială a purtătorului de cuvânt al Departamentului de Stat al SUA, Heather Nauert, în cadrul căreia aceasta a afirmat: „Statele Unite ale Americii sprijină acordarea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Ucrainei[2].

 

Așa cum am semnalat deja într-un comunicat anterior, de această problemă s-au ocupat personalități distinse și specialiști remarcabili, precum Înaltpreasfințitul Mitropolit Serafim [v. monumentalul său studiu, intitulat: „Există în Biserica Ortodoxă Sobornicească o competență jurisdicțională asupra întregii Biserici în afara competenței Sinodului Ecumenic?” (10.18.2018)], Pr. protopr. Anastasios Gotsopoulos, parohul Bisericii Sfântul Nicolae din Patra, [(a se vedea lucrarea sa la fel de însemnată, cu titlul „O mică contribuție la dialogul privind „Autocefalia” ucraineană. Ucraina se află sub jurisdicția Tronului Ecumenic?” (08.01.2019)], Pr. protopr. Theodoros Zisis, profesor emerit al Facultății de Teologie din a Universității Aristotel din Tesalonic (a se vedea foarte însemnata sa lucrare de cercetare, intitulată „Autocefalia Bisericii Ucrainei”, Tesalonic 2018, Ed. „Palimpsiston”) ș.a., care au analizat și au demonstrat cu argumente solide că:

  1. A) Potrivit Sfintelor Canoane, restabilirea canonică în rangul ierarhic sau preoţesc a schismaticilor ucraineni, după caterisirea lor de către Patriarhia Moscovei, nu se poate face de către Patriarhia Ecumenică, pentru că în această situație nu există așa-numitul drept de „recurs” la un alt Sinod Patriarhal, ci doar dreptul de recurs la un Sinod Ecumenic. După cum se exprimă Balsamon în chip sugestiv: „ Hotărârile Patriarhilor nu se supun recursului”, N. 123, 22 II. III. 1. 28, „Preafericitul Patriarh al acelei dioceze să asculte între eiși patriarhul să hotărască acele lucruri care sunt în acord cu canoanele bisericești și cu legile, fiindcă nimeni nu poate să se împotrivească hotărârii lui”, iar în Epanagogă XI, 6 (J.G.R. tomul II, 260), spune: „Judecata Patriarhului nu se supune recursului, nici nu este tăgăduită de altul, ca una care este temei al înseși judecăților ecleziastice”.
  2. B) Acordarea Autocefaliei Bisericii Ortodoxe a Ucrainei reprezintă o ingerință pe teritoriul canonic al Bisericii Rusiei, în a cărei jurisdicție Kievul a trecut din 1686, prin Scrisoarea Sinodală din anul 1686 a Patriarhului Ecumenic Dionisie al IV-lea. Comportamentul anticanonic al Patriarhiei Ecumenice în chestiunea ucraineană și cooperarea sa cu facțiunile schismatice și nu cu Biserica Ucraineană canonică și cu Biserica Rusiei, sub a cărei jurisdicție se află aceasta, afectează rolul său coordonator, de factor unificator.
  3. C) Cercetarea aprofundată al așa-numitelor „Constituționale” (Συνταγμάτια), în care sunt menționate jurisdicțiile canonice ale Scaunelor Patriarhale, constituie un indiciu foarte puternic, o dovadă incontestabilă referitor la Patriarhia căreia i se supune jurisdicțional Biserica Ucrainei. Din acest studiu reiese clar că din secolul al XVII-lea până astăzi, nicio „Constituțională” nu menționează Ucraina între eparhiile ecleziastice ale Patriarhiei Ecumenice!De asemenea, în Colecţia sfintelor şi dumnezeieştilor canoane”, de G. Rallis-M. Potlis, unde este indicată „Ordinea de întâietate a Scaunelor Bisericii Ortodoxe Răsăritene”, Ucraina nu este inclusă între eparhiile Patriarhiei Ecumenice, ci în „Biserica Autocefală a Rusiei”. De asemenea, „Calendarele” sau „Anuarele Patriarhiei Ecumenice”, care sunt publicate anual, până în anul 2018 inclusiv indică faptul că Biserica Ucrainei ține în mod canonic de Biserica Rusă.
  4. D) Conștiința ecleziastică panortodoxă, exprimată în „Calendarele” (Ημερολόγια) sau „Dipticele” (Δίπτυχα) sau „Anuarele” (Επετηρίδες) Bisericile Ortodoxe localemărturisește în mod în unanim că Biserica din Ucraina face parte din jurisdicția canonică a Bisericii Ruse. Toate Patriarhiile și Bisericile Ortodoxe locale Autocefale îl consideră drept singurul Mitropolit canonic al Kievului pe Onufrie, aflat sub jurisdicția Bisericii Rusiei. Doar cu el și cu sinodul format din episcopii subordonați lui au avut (timp de secole, până în prezent) comuniune ecleziastică toate Bisericile Ortodoxe la slujbele panortodoxe săvârșite de-a lungul timpului și în cadrul Comisiilor interortodoxe. Acest consens reflectă conștiința bisericească panortodoxă, pe care acum, în chip paradoxal și anticanonic, Patriarhia Ecumenică o pune la îndoială și o anulează cu o trăsătură de condei, venind, în esență, în contradicție flagrantă cu sine însăși

Între timp, reportajele bisericești ne informează că evenimentele evoulează și situația bisericească merge de la rău spre și mai rău, de vreme ce schisma care a fost produsă, în loc să se cicatrizeze, se adâncește tot mai mult. După acordarea anticanonică a autocefaliei, în Ucraina a început o persecuție fără precedent împotriva Bisericii Ortodoxe canonice, aflate sub păstorirea Mitropolitului Onufrie. Episcopi, preoți, călugări și credincioși sunt denigrați, mănăstiri și biserici sunt confiscate și comunități ale Bisericii canonice, care a fost denumită „Biserica Ortodoxă Rusă” sunt persecutate. Are loc o sfâşiere reciprocă fără precedent. Și, în timp ce în Ucraina se dezlănţuie persecuția, Patriarhia Ecumenică, printr-o epistolă a sa  (nr. prot. 119 / 24.12.2018), a cerut celor 13 Biserici locale să recunoască autocefalia și noua „Biserică” din Ucraina. Cu toate acestea trei Biserici autocefale: a Serbiei, a Poloniei și a Cehiei nu îl recunosc pe „Mitropolitul” schismatic Epifanie și declanşează o critică dură la adresa Patriarhului Bartolomeu. Se așteaptă ca și Bisericile Antiohiei, Alexandriei, Ierusalimului și Bulgariei să urmeze aceeași linie. Am fost informați că problema acordării Autocefaliei a constituit și preocuparea Sinodului permanent al Bisericii Greciei, care, în ședința sa din 08/01/2019 a dat citire epistolei mai sus menționate a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu, cu privire la „alegerea primului Întâistătător al noii Biserici Autocefale a Ucrainei”, precum și epistolei „noului Întâistătător al Bisericii Ucrainei, Epifanie” și celei a „Preafericitului Patriarh al Moscovei Chiril”. În cele din urmă, Sinodul permanent a decis să trimită această problemă spre dezbatere în cadrul unui sinod viitor al Ierarhiei.

Prin urmare, cu ocazia anunțului menționat anterior al Sinodului permanent și în vederea întrunirii viitorului sinod al Ierarhiei, insuflați de sentimentul de neliniște și de responsabilitate pentru unitatea panortodoxă a Bisericii noastre, dorim să adresăm un apel către Înaltpreasfințiții noștri Ierarhi și să ne exprimăm preocuparea cu privire la această problemă majoră. Am dori să-i rugăm călduros pe Ierarhii noștri să-și împlinească datoria cu un înalt simț al responsabilității. Îi rugăm să abordeze acest subiect cu luciditate, temere de Dumnezeu și dragoste pentru Biserică, ținând cont de Sfintele Canoane și de cele menționate mai sus, slujind unității panortodoxe și intereselor Bisericii.

De asemenea, le cerem să ia în considerare:

  1. a) faptul că președintele Ucrainei, Poroșenko, este unit (greco-catolic), fiind fotografiat recent „împărtășindu-se” de la un „episcop” unit din Ucraina.
  2. b) faptul că „Mitropolitul” schismatic Epifanie a solicitat cooperarea uniților![3]
  3. c) faptul că „monahul Filaret Denisenko, cleric al Patriarhiei Moscovei, Mitropolit al Kievului, a fost caterisit în anul 1992 din înalta slujire a arhieriei și ulterior a fost anatematizat pentru provocarea unei schisme, dar și pentru alte acte anticanonice, iar celălalt nu deține nicio hirotonie canonică, provenind dintr-o «Ierarhie» de tipul «Bisericii vii» a regimului sovietic, înființate în anul 1921”, după cum remarcă Înaltpreasfințitul nostru Mitropolit Serafim.
  4. d) Faptul că Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, prin „Scrisoarea patriarhală nr. 1203/29.08.1999 adresată Fericitului Patriarh Alexei al Moscovei” admite următoarele: „Ca răspuns la telegrama și scrisoarea preaiubitei şi preadoritei Fericirii Voastre, referitor la problema apărută în Preasfântă Biserică soră a Rusiei, problemă ce a determinat Sfântul Sinod, pentru motivele luate în considerare de acesta, să decidă caterisirea membrului sinodal al acestuia, care până de curând a făcut parte dintre cei ce poartă cea mai înaltă demnitate arhierească, Mitropolitul Kievului, dl. Filaret, dorim să îi aducem la cunoștință cu frățească dragoste Preafericirii Voastre, că, recunoscând pe deplin competența exclusivă a Preasfintei Biserici a Rusiei asupra acestei chestiuni, Marea Biserică a lui Hristos acceptă cele decise în mod sinodal în chestiunea în cauză, nedorind să pricinuiască absolut niciun neajuns în acest sens Bisericii Voastre surori”.

Dorim să credem că Ierarhii noștri se vor ridica la înălțimea împrejurărilor și nu vor recunoaște noua „Biserică” schismatică, aflată sub conducerea „Mitropolitului” Epifanie, urmând Sfintelor Canoane pe care, în ziua hirotonirii, au făgăduit cu înfricoșătoare jurăminte, să le respecte.

Sfânta Mitropolie de Pireu
Biroul pentru erezii și secte
Pireu, 21 ianuarie 2019

(Text preluat de pe blogul Mărturisirea Ortodoxă)

Adevărul despre vaccinuri

În 26 iulie 2017 am publicat pe acest blog articolul de mai jos. După un an şi jumătate, lucrurile s-au schimbat, în sensul că s-au înrăutăţit. În momentul de faţă se propagă o adevărată isterie mediatică privind vaccinarea împotriva gripei. Cele 39 de decese cauzate, zice-se, de gripă, se vântură pe toate posturile de televiziune, încercând să împingă populaţia spre vaccinare. Dacă nu i-am şti, am spune că  sunt nişte oameni de bine care, din poziţiile pe care le ocupă, se îngrijesc de sănătatea noastră. Îi ştim. Mint. Mincinoşii de serviciu. Nu vă luaţi după ei. Aş da un avertisment sever doamnei ministru vremelnic al Sănătăţii pentru ardoarea cu care pledează în favoarea vaccinării. Femeie, vezi-ţi de gospodăria ta şi nu te angrena într-o campanie împotriva poporului român. Oricum, vei sta puţină vreme în acel fotoliu.

 Reiau acest articol care, din păcate, e încă şi mai actual, dacă pot spune aşa.

De o bună bucată de timp, guvernul nostru a intrat în alertă şi a conceput un plan riguros de vaccinare a populaţiei. Uitându-te la ei, zici că nu mai pot dormi noaptea de grija sănătăţii noastre şi a copiilor noştri. Motivul acestor îngrijorări trebuie căutat în străinătate şi în zona companiilor farmaceutice. Fără a lungi vorba, îndemn pe toţi să se ferească ca de foc de vaccinurile puse pe piaţă, şi argumentez:

  1. Cu 8-9 ani în urmă, la şcoala unde predam religia exista o fetiţă în clasa a II-a, căreia i s-a descoperit o formă severă de diabet, ce s-a declanşat în urma unor vaccinuri.
  2. Când avea mai puţin de doi ani, fiica unor rudenii ale noastre a primit într-o săptămână două vaccinuri. La scurt timp, s-a simţit rău şi medicii au constatat că suferea de diabet, încât e nevoită să primească insulină de patru ori pe zi. Boala aceasta îi va fi o mare povară pentru tot restul vieţii. Ei şi familiei.
  3. Băiatul unui cunoscut din judeţul Vâlcea a fost sănătos şi s-a dezvoltat normal până la vârsta de doi ani şi jumătate. De bună credinţă, părinţii au acceptat să fie vaccinat. N-a trecut mult şi au apărut semnele autismului. Cine răspunde? Nimeni.
  4. Când eram copil în clasele primare, ni s-au administrat câteva vaccinuri la şcoală. De-atunci am o formă de alergie, care se manifestă îndeosebi primăvara şi toamna, şi care mă va afecta până la sfârşitul vieţii.

Ştiind toate acestea, lucruri care se pot verifica, nu pot să stau fără a scrie acest îndemn către toţi românii; Feriţi-vă de vaccinuri! Cu ceva ani în urmă, ni s-a servit minciuna aceea sfruntată cu gripa aviară, până când milioane de păsări au fost sacrificate. Ca prin minune, gripa aviară a dispărut, nu se mai vorbeşte de ea, pentru că scopul fusese atins. Ne-aducem aminte, noi cei care locuim la ţară, că se vorbea despre o anume anemie la cai, şi s-a poruncit ca aceştia să fie sacrificaţi pentru ca boala să nu se răspândească. Au pierit atunci majoritatea cailor din România. Obiectiv îndeplinit. Nimeni nu mai pomeneşte de anemie la puţinii cai care ne-au rămas. Poporul român nu e prost, cum l-ar vrea proştii, şi îşi dă seama că în privinţa vaccinurilor există nişte intenţii criminale ascunse. Cu toate că se opintesc din răsputeri să introducă prin lege obligativitatea vaccinurilor, nu vor reuşi. Nu pot sancţiona, nu pot întemniţa milioane de oameni, cum socotesc aceşti bolnavi care ne conduc.

Preot Ioviţa Vasile

 

Un răspuns în cinci puncte

Stimate părinte Vasile,
Am demult un gând, dar nu știu cum să vi-l spun.
Ideea e că episcopul Gheorghe de Bănceni, care dă lecții Ierarhilor români foarte ușor, de ce nu le spune alor săi să ne returneze Tezaurul, dând astfel un semn despre buna lor credință față de noi, români? Că doar și stă scris în Sfânta Carte: „credinţa fără de fapte moartă este” (Iacov 2, 20).

1.,,Gheorghe de la Bănceni’’ este de fapt Mihail Jar, iar dacă vrem să fim cuviincioşi este IPS Longhin, Arhiepiscop de Bănceni.

2.IPS Sa nu dă lecţii ierarhilor români. Se înţelege, lecţii în sens de ,,prelegeri’’. Altminteri, distinşii noştri ierarhi ar putea lua nenumărate lecţii de viaţă şi de Ortodoxie de la Înalt-Preasfinţia Sa. Ei insă şi-au luat lecţiile din universităţile eretice occidentale şi acum învaţă cu sârg de la papa.

3.,,Ai săi’’ suntem noi, românii din ţară, din Ucraina şi din străinătate. Cei care-l iubim şi-l căutăm.

4. Nu le cere ruşilor să ne returneze tezaurul deoarece are grijă de propriul Tezaur, alcătuit din sutele de copii pe care-i naşte prin Sfântul Botez, îi creşte în frică de Dumnezeu şi-i pregăteşte pentru Împărăţia cerurilor. Tezaurul nostru de la Moscova se va pierde, ca orice e trecător, şi ar fi bine să vă adresaţi politicienilor. Sufletele curate ale pruncilor de la Bănceni fiţi sigur că nu se vor pierde.

5 ,,Credinţa fără fapte moartă este’’. Dar reaua credinţă? Sănătate să vă dea Dumnezeu.

 

Presbiter Ioviţa Vasile

 

 

Făgăduinţele cinstiţilor noştri episcopi, făcute înainte de hirotonire

Înainte de hirotonirea unui preot în treapta episcopală, acesta este supus unei cercări prin care cei de faţă se încredinţează că acela chemat la treapta arhieriei are cu adevărat cuget ortodox, mărturiseşte Sfânta Credinţă Ortodoxă şi merită acest mare dar de la Dumnezeu. Cuvintele de mai jos, rostite de candidatul la treapta episcopiei, statornicesc datoria sfântă de a păzi până la moarte Sfintele Canoane şi toate rânduielile bisericeşti.

,,Peste acestea încă mai mărturisesc că voi păstra şi voi urma cu sfinţenie, până la suflarea mea cea mai de pe urmă, toate Canoanele celor Şapte Sfinte Sinoade Ecumenice şi ale celor locale, învăţăturile de Dumnezeu purtătorilor Părinţi, tradiţiile Sfintei Biserici Ortodoxe’’. Este binecunoscut faptul că Sfinţii Părinţi nu intrau în dialog cu ereticii şi nu căutau să se unească cu ei, ci doar aşteptau întoarcerea şi pocăinţa lor, mărturisind cu tărie Adevărul revelat şi au statornicit ,,să fie dată anatemei orice erezie’’, cum spune Canonul I al Sinodului II Ecumenic de la Constantinopol, din 381.

Potrivit celor scrise mai sus, şi întregii Tradiţii Sfinte, întâlnirile ecumenice, comandate şi programate de cei din afara Bisericii, au loc cu încălcarea Sfintelor Canoane, pe care toţi episcopii ortodocşi s-au făgăduit a le respecta. Faptul că se invocă dragostea creştină este o mască, căci nu poate exista dragoste acolo unde este făţărnicie, minciună şi înşelare. Faptul că se vorbeşte cu insistenţă de necesitatea ,,ca toţi să fie una’’, cum Însuşi Mântuitorul a spus, nu justifică în nici un fel întâlnirile costisitoare cu ereticii, care sunt chiar mai răi şi mai vicleni decât cei din primele veacuri.

Cum am spus şi altădată, Biserica nu a dat nimănui mandat să participe la întâlnirile ecumeniste şi nu se va uni niciodată cu ereticii. Se vor uni trădătorii lui Hristos şi ai Bisericii.

Chemăm şi rugăm pe toţi episcopii români să-şi aducă aminte de ce au făgăduit înainte de hirotonie şi să înceteze brutala încălcare a Sfintelor Canoane, a Poruncilor Dumnezeieşti. De respectarea făgăduinţei lor atârnă mântuirea lor şi a păstoriţilor lor, nu de ucazurile venite de la vrăjmaşii lui Hristos şi ai Bisericii Sale.

Presbiter Ioviţa Vasile

 

Cine merge la vrăjitori, merge la diavolul

 

Astăzi, cinstite cititorule, ne vom opri asupra unei întâmplări din vremea împăratului Leon Înţeleptul (886-912). Spun Părinţii Bisericii că un om oarecare şi-a trădat soţia şi legământul făcut la Cununie şi s-a dedat unei vieţi păcătoase, trăind în desfrânare. Vrând să-l aducă la o viaţă curată, soţia sa a făcut o greşeală gravă: a cerut ajutorul unui vrăjitor, Virginie, despre care auzise că are puteri deosebite. Aici spunem răspicat, o spun de câte ori am prilejul, că vrăjitorii, indiferent cum s-ar numi ei, fermecători, descântători, prezicători, magi, ghicitori, clarvăzători, etc., sunt slujitorii diavolului şi puterea lor vine de la cel rău. Oricine se adresează lor, cere ajutorul diavolului şi nu lui Dumnezeu.

Aşa a ajuns şi femeia la Virginie, care i-a promis că poate să-i omoare soţul sau să-l dea unui duh rău. Ea dorea să-i întoarcă bărbatul de la destrăbălare. Vrăjitorii pot cauza moartea cuiva, care este deja mort sufleteşte prin păcate, dar nu celui ce este întărit în Credinţa Ortodoxă şi trăieşte după învăţătura Bisericii.

Virginie i-a spus femeii că îi va împlini dorinţa, i-a spus multe din faptele ei trecute, câştigându-i încrederea. A trimis-o acasă, ca să pregătească o candelă, apă, untdelemn, făclie, un brâu şi foc. A vizitat-o şi s-a prefăcut evlavios. A pus apa şi untelemnul în candelă şi le-a aprins cu făclia, în faţa icoanelor. După ce a rostit câteva cuvinte asupra brâului, i-a făcut patru noduri şi i l-a dat să-l poarte. N-a trecut mult şi bărbatul s-a lăsat de desfrânare şi s-a întors la soţia sa. Părea că vrăjitorul i-a făcu un mare bine. Femeia însă era bântuită de duhurile necurate, pentru că nu poate diavolul să făptuiască binele. În fiecare noapte avea vise urâte, cu pofte trupeşti tulburătoare, cu şerpi şi broaşte scârboase, încât nu mai avea linişte.

Atunci şi-a adus aminte de Dumnezeu, a început să se roage şi să postească. Ajutorul i s-a dat printr-un vecin evlavios, Epifanie. Acesta i-a dezlegat tâlcurile celor făcute de vrăjitor. I-a arătat că diavolul caută să lipsească pe om de harul lui Dumnezeu şi-l împinge la păcat. Aşa a făcut şi cu femeia aceasta. Prin desfrânările soţului a îndreptat-o spre vrăjitor. Prin materiile folosite, a substituit oarecum apa sfinţită de la Botez, iar cu untdelemnul a înlocuit Sfântul Mir. Prin brâul cu noduri s-a legat diavolul, încât era purtat tot timpul de femeie. I-a spus să ardă brâul şi să spargă candela. Femeia s-a izbăvit de puterea diavolului (După ,,Demonii şi lucrările lor’’, Ed. Egumeniţa, 2007, p.322-325).Fereşte-te, iubite credinciosule, de vrăjitori ca de foc. Dacă vei găsi în casa ta sau în împrejurimi obiecte ce ţi se pare că sunt de la vrăjitori, aruncă-le în foc, apoi du-te degrabă şi spune preotului.

Presbiter Ioviţa Vasile