Fiara apocaliptică şi Poruncile lui Dumnezeu

,,Şi am vazut ridicându-se din mare o fiară, care avea zece coarne şi şapte capete şi pe coarnele ei zece steme şi pe capetele ei: nume de hulă’’ (Apocalipsa 13, 1).

Comentatorii Apocalipsei relevă faptul că fiara care se ridică (se va ridica) din mare este blestematul antihrist. Fiara încă nu s-a ridicat, inaintemergătorii ei însă îi pregătesc calea, imitând, în chip mincinos, pregătirea pe care Sfântul Ioan Botezătorul a făcut-o înainte de venirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

În scrierea de faţă voi stărui asupra celor zece coarne, a celor zece steme şi a numelor de hulă. Părinţii Bisericii au desluşit în cele zece coarne calcarea celor zece Sfinte Porunci Dumnezeieşti date lui Moise pentru poporul iudeu şi pentru lumea întreagă. Acestea temeluiesc viaţa morală a lumii şi cum diavolul ştie pre bine lucrul acesta, voieşte să le răstoarne, să le desfiinţeze, să le contrapună propiile lui porunci (comandamente), căci voia lui este aceea de a pierde întreaga omenire în adâncimile iadului. Vedem, în cele ce urmează, ceea ce vrea diavolul să instaureze în lume prin antihrist şi slujitorii săi înaintemergători.

1.Eu sunt Domnul Dumnezeul tău. Să nu ai alţi dumnezei afară de Mine!

Antihristul va spune despre sine: eu sunt dumnezeul lumii, iar voi toţi sunteţi dumnezei supuşi mie. Sfânta Scriptură ne spune desluşit că antihristul se va strădui să se substituie Adevăratului Dumnezeu: ,,Potrivnicul – se va înălţa mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu sau e făcut pentru închinare, aşa încât să se aşeze el în Biserica lui Dumnezeu şi să se dea pe sine drept dumnezeu’’ (II Tesaloniceni 2, 4). Aceasta este tendinţa în vremea noastră, ca diavolul să-l trimită în lume pe fiul pierzării, antihristul, imitând lucrarea mântuitore a lui Dumnezeu-Tatăl, de a trimite în lume pe Dumnezeu-Fiul. Cine se alătură ecumenismului pierzător de suflete, face voia diavolului. Cei care se complac în starea de indiferenţă sau ,,neutralitate’’, se înscriu între aceia care părăsesc pe Adevăratul Dumnezeu.

2.Să nu-ţi faci chip cioplit!

Antihristul, ajutat de proorocul mincinos, papa, va umple lumea cu chipul său hidos ,,zicând celor ce locuiesc pe pământ să facă chip fiarei (antihristului)’’. Şi astfel Preacuratul chip al Mântuitorului din sfintele icoane va fi înlocuit cu imaginea respingătoare a uzurpatorului antihrist.

3.Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert.

Să nu pomeneşti alt nume, afară de numele meu, care sunt dumnezeu.

4.Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti!

Dumnica nu are nimic sfânt. E o zi ca oricare alta. Aşa ne spun sectarii adventişti şi iehovişi, aşa ne vor spune şi în anii care vin. Există o legendă din vechime care ne spune că ar fi existat un oarecare Iisus, Care ar fi înviat în zi de Duminică. Nu-i adevărat! Eu vă dau o altă zi de odihnă, va spune blestematul antihrist.

5.Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta!

Tatăl tău este marele arhitect al universului, mama ta este natura, pe aceştia să-i cinsteşti. Nu uita că eşti coborâtor din maimuţe şi natura te-a modelat ca om. Noile acte de identitate eludează numele părinţilor titularului, ca element de stabilire al identităţii. În calendarele Patriarhiei a fost introdusă o zi de cinstire a mediului, adică a naturii, deoarece ea este, nu-i aşa?, mama noastră.

6.Să nu ucizi!

Poţi să ucizi pe oricine. Pentru cei care mor, urmează o nouă reîncarnare. Nu aşa ne învaţă budismul? Islamul are învăţătura despre ,,războiul sfânt’’ când poţi ucide în voie, spre ,,slava lui Mahomed’’. Nu cu puterea sabiei s-a răspândit învăţătura lui Mahomed în lume? Cu mahomedanii trebuie să ne unim, nu să ţinem seama de o poruncă învechită.

7.Să nu fii desfrânat!

Ce-i aceea desfrânare? Nu ţi-am dat dreptul să faci orice spurcăciune şi perversiune, atunci când am proclamat ,,drepturile minorităţilor sexuale ?’’. Fă orice ca să-ţi satisfaci poftele, dar să o faci în numele meu. Nu te împiedica de o poruncă învechită. Aşa am ajuns la această nesimţire dobitocească. Ies perverşii de toate felurile pe uliţe şi îşi clamează ,,drepturile’’.

8.Să nu furi!

A lua ceea ce nu-ţi aparţine, nu e furt. Islamul îngăduie, fără îngrădire, să jefuieşti pe ,,necredincioşi’’, adică pe cei care nu cred în Allah, care pe deasupra mai sunt şi ,,necuraţi’’, cum ne învaţă coranul. Băncile nu fură niciodată. Ele percep ,,comisioane’’. Dacă voieşti să-ţi păstrezi banii într-o bancă, fă bine şi le plăteşte dobândă pentru banii tăi!

9.Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău!

Cine este aproapele tău? Nimeni. Legea selecţiei naturale ne spune că va supravieţui cel mai tare. Fii mai tare decât cel de lângă tine!

10.Să nu doreşti nimic din cele ale aproapelui tău!

Să nu-ţi refuzi nimic din cele la care te îndeamnă poftele tale, va fi îndemnul antihristului şi al slujitorilor lui.

Cele zece steme de pe coarnele fiarei arată împărăţiile sau naţiunile care îl vor ridica şi susţine pe antihrist, stema fiind un simbol naţional şi statal. Numele de hulă vor fi ,,asupra lui Dumnezeu, ca să hulească numele Lui şi cortul Lui şi pe cei ce locuiesc în cer’’, cum este scris în Apocalipsa 13, 6. Nimic din ceea ce este bun şi drept nu va fi, şi chiar acum nu este, cruţat de propaganda hulitoare a antihristului.

Presbiter Ioviţa Vasile

11 gânduri despre „Fiara apocaliptică şi Poruncile lui Dumnezeu”

  1. Blagosloviti si iertati,Sfintia Voastra!

    Extraordinara este asezarea in antiteza a Poruncilor dumnezeesti fata in fata cu incalcarile lor neancetate, de catre mai marii acestei lumi , ocupanti vremelnici ai functiilor de raspundere in conducerea destinelor unei tari, a unui popor, sau si mai grav a ocupantilor scaunelor episcopale, purtatori nevrednici ai mitrelor arhieresti, care ispitesc pleroma ortodoxa, manipuland-o in fel si chip, conform unor invataturi straine Ortodoxiei.
    Zadarnicirea planurilor lor, urzite in ascunzisul templelor masonico-sioniste, sta in constiinta fiecarui credincios ortodox , care se straduieste dupa puterea credintei lui si a talantiilor daruiti de Domnul Cel Vechi de Zile, sa lupte chiar si singur, daca ar fi, impotriva vrajmasilor Mantuitorului Hristos.
    Nesatioasa pofta de putere si dominatie de care sunt cuprinsi le intuneca vederea duhovniceasca si mintea, facandu-i nedemni de scaunele pe care le ocupa.
    Minunat este cuvantul Sfantului Macarie Egipteanul,care zice:
    „*Cel ce are sufletul gol, neîmbrăcat cu Duhul, îl scârbeşte pe Dumnezeu, care-Şi întoarce faţa de la el….Să nu se înşele pe sine însuşi cu gândurile sale, crezându-se drept şi cinstit, căci dreptatea pe care ne închipuim noi că o avem se va dovedi falsă la Judecată!
    Inimile noastre sunt ca nişte morminte, iar mintea noastră, o petrecere a gândurilor satanei; şi atunci, ce suntem altceva decât un iad, o groapă infectă? Dumnezeu nu Se coboară decât în aceia care Îl caută, care îl strigă. La acest strigăt, El vine şi porunceşte duhurilor rele să iasă afară, aşa cum Iisus a scos demonii din atâţia oameni posedaţi…
    Lipsa fricii de Dumnezeu, aceasta este nenoroci­rea întregii omeniri. De la Adam şi până astăzi, oamenii s-au crezut pe ei înşişi puternici, stăpâni peste întreaga natură ca şi cum ei ar fi creat-o, nevrând să priceapă, în mândria lor, că totul a fost făcut de un Ziditor, nu la întâm­plare, ci cu un sens şi cu un scop anume. ”

    Spunea Cuviosul Marturisitor Parinte Justin Parvu:”**Nu noi îl apărăm pe Hristos, noi suntem nişte slugi netrebnice. Hristos ne apără pe noi! Cine se poate opune lui Hristos!? Iar vrăjmaşii, prin oprimări, îşi iau toată osînda, şi de la popor, şi de la Dumnezeu. Aceşti oameni nu cred în adevărul lui Hristos, nu cred în canoane, nu cred în martirajul creştin. Se încred în forţa lor materialistă, a funcţiei şi a măririi deşarte, care vor pieri odată cu ei, dar vor rămîne pentru osînda veşnică în faţa lui Dumnezeu şi a unui neam întreg.”

    „*Să-L implorăm neîncetat pe Dumnezeu să ne îmbrace în haina sfântă a Duhului, căci numai El o poate face.”

    * Sfantul Macarie Egipteanul-Pocainta sau intoarcerea la Dumnezeu, Editura Bizantina
    **interviu de Ioan Enache, publicat în revista Credinţa Ortodoxă

    Apreciază

  2. Acum sporește răutatea,
    Deschis-a școala Antihrist
    Si dăscălește multă lume
    Cu „alfabetul ateist”!
    Căci astăzi”fiara cea gândită”
    Își mișcă capetele ei:
    Masoneria, comunismul
    Și răzvrătiții de evrei!
    Papalitatea de la Roma
    Si cu păgânii din Agar
    Aruncă mai cu îndârjire
    Săgețile lui Veliar!
    Din șapte capete de fiară,
    Aceste cinci s-au arătat,
    Iar când se vor ivi si restul,
    Sfârșitul s-a apropiat!
    Va mai ieși o altă fiară
    Cu doua coarne ca de miel
    Iar glasul ei ca de balaur,
    Având putere de la el.
    Mai are fiara zece coarne
    Cu semnele lui „Lucifer”,
    Sunt patimile pierzătoare
    Ce strigă astăzi către cer.
    Aceasta este „urâciunea”
    Ce va sedea pe locul Sfânt
    Si cu putere diavolească
    Va fi stăpână pe pământ!

    Sf. Ioan Hozevitul

    Apreciază

  3. La anii veacului din urmă,
    Păstorii cei duhovnicești
    Se vor abate de la turmă,
    Urmând curentelor lumești.
    Păși-vor ei pe cale strâmbă,
    Lăsându-și drumul părintesc,
    Si vor cânta la oi din „drâmbă”,
    Iar nu din „fluier păstoresc”.
    Vor face focul cu” progresul”
    În „staulul duhovnicesc”
    Si fumul va stârni eresul
    Retezului păpistășesc.
    Atuncea lumea cu știință
    Va face născociri mereu
    Și nu va fi la ea credință,
    Nici temere de Dumnezeu!
    Poporul cel cu simplitate
    -De frica veșnicelor munci –
    Va mai păzi cu scumpătate
    Dumnezeieștile porunci.
    Dar viețuind in neunire
    Și fără povățuitori,
    Vor fi urâți de stăpânire
    Si mulți vor sta prin închisori.
    Acei cu râvnă mai fierbinte
    La fapta bună și smeriți,
    Vor fi ca cei ieșiți din minte
    De toată lumea socotiți.
    Înțelepciunea omenească
    Va face idoli pe pământ
    Și lumea vrea să folosească
    Dezmățul ca așezământ.
    Vor tunde bărbile si părul
    Și hainele vor reteza,
    Iar legile cu adevărul
    La modă toate vor scurta.
    La tineri nu va fi rușine
    Și nici iubire între frați,
    Iar moda va târî cu sine
    Pe oamenii destrăbălați.
    Atuncea Dumnezeu, cu greață,
    Va căuta spre pământeni
    Și-i va lipsi pe mulți de viată
    Ca oarecând pe „sodomeni”.
    Pământul își va pierde mana
    Și munca nu va fi cu spor,
    Că mulți vor crede pe satana
    Tovarăș slobozirii lor!
    Atuncea lumea va să fiarbă
    Ca un cazan la „pirostea”,
    -Aprinsă de mânie oarbă –
    Și pacea ei se va lua.
    Războaie mari, înfricoșate,
    Se vor ține aproape lanț,
    Dar mai grozav va fi ca toate
    Al „celor șapte la Bizanț”!
    Popoarele civilizate
    Când mai vârtos vor progresa,
    Ca fiarele înfometate
    Cu dinții se vor sfâșia.
    Vor face „care” zburătoare,
    Iar coada lor de scorpion
    Va face iarăși tulburare
    Ca turnul de la Babilon.
    Atunci vor fi ca armătură
    Balauri groaznici de metal,
    Împrăștiind pârjol din gură
    Și fumuri cu venin mortal.
    La vii abia a treia parte
    Din toată lumea va scăpa,
    Iar restul se va da la moarte;
    Apoi războiul va-nceta!
    Căci Înger va veni din ceruri,
    Strigând cu glas înfricoșat,
    Să pună capăt la măceluri
    Puteriledin Țarigrad.
    Acolo Îngerii vor pune
    Pe tronul bizantin un Sfânt
    Și pașnic toti se vor supune,
    Lipsind războiul pe pământ.
    Atunci va fii Ortodoxia
    În toată lumea strălucind,
    Și va să piară dușmănia,
    Belșug si dragoste fiind!

    Sf. Ioan Hozevitul.

    Apreciază

Lasă un comentariu

Noul Daniel Vla - Ortodoxie, Țară, Românism

Creștinism ortodox, sfinți, națiune, eroism, istorie…

Ortodoxia Jertfitoare

"Ortodoxie minunată, mireasă însângerată a lui Hristos, niciodată nu ne vom lepăda de tine noi, nevrednicii, şi dacă o vor cere situaţia şi timpurile, învredniceşte-ne să vărsăm pentru tine şi ultima picătură de sânge". - Stareţul Efrem Filotheitul din Arizona

Ortodoxia mărturisitoare

,,Dacă cineva va păzi cuvântul Meu, nu va vedea moartea în veac" (Ioan 8, 51).

Mărturisirea Ortodoxă

Portal de teologie și atitudine antiecumenistă