Cutremurător. Un bebeluş avortat care a refuzat să moară

Carmen Zaboloteanu, șeful secției Neonatologie din cadrul Maternității Botoșani, a împărtășit povestea unui bebeluș avortat care s-a agățat cu ultimele puteri de firul slab al vieții. Mama fetiței a luat acesată decizie extrem de grea atunci când era în a cincea lună de sarcină, pentru că aflase că micuța ei avea o malformație genetică ce ar fi provocat un retard toată viața. “Mămica de aur” a bebelușilor de la Maternitatea Botoșani a dezvăluit că: “fetița a trăit 10 ore în care am văzut-o murind încet. Am ținut-o în brațe”. Din păcate, după 10 ore, ea s-a stins din viață.

Au fost. Sunt unii copii pe care mi-i amintesc și peste ani. A fost de exemplu: o fetiță la care s-a făcut întreruperea sarcinii la 23 de săptămâni și mama a dorit pentru că avea o malformație genetică întreruperea sarcinii la vârstă care era viabilă, dar cu toate avizele în ordine. Dar fetița respectivă a supraviețuit, mama nu a dorit să facem manevrele de reanimare, pentru că a vrut întreruperea sarcinii, dar fetița a trăit 10 ore în care am văzut-o murind încet. Am ținut-o în brațe. Mama nu a dorit-o pentru că era diagnosticată intrauterin cu o malformație genetică care ar fi făcut să aibă un retard toată viața. Ce puteam să-i facem decât să o ținem în brațe? Și nu știi ce să faci în situația aceasta. Mama nu a dorit să o vadă, să o știe, a plâns. Dar… Și sunt multe cazuri. Unele rămân imprimate. Îmi amintesc locul unde a stat, numele, tot”, a mărturisit cu multă emoție în glas Carmen Zaboloteanu, medic în cadrul Secției de Obstetrică-Ginecologie, jurnaliștilor de la botosaneanul.ro.

Carmen Zaboloteanu lucrează la Maternitatea Botoșani din 2014 și nu are niciun moștenitor.

 

“Prima gardă am făcut-o în mai ca rezident. A fost solicitare la Centrul Iași pentru că erau puțini medici și nu reușeau să acopere linia de gardă și m-au trimis pe mine. Mi-au spus să vin pe trei luni, dacă mă descurc tot mai departe. Eu nu am copii. Bebelușii de la Maternitate sunt mai mult decât copiii noștri. Există copii născuți prin cezariană, mama stă în reanimare. Și stăm cu ei 24 de ore și când plecăm acasă tot la ei ne gândim. Îmi și place, recunosc. Când plec în concediu și mă întorc relaxată, intru pe secție și văd câte un copil din asta care e bine, care se întinde așa. Și zic: «Doamne, ce dor mi-a fost!». Și e frumos!”, a mai povestit doctorița în cadrul aceluiași interviu.

(Preluare de pe portalul Ortodoxinfo)

Comentariu dureros

Mame criminale! Taţi criminali! Medici care aţi jurat că veţi apăra viaţa oamenilor şi acum ucideţi prunci nevinovaţi prin avort! Politicieni care legiferaţi crima împotriva copiilor nevinovaţi şi lipsiţi de orice apărare! Încetaţi uciderea pruncilor. Pocăiţi-vă de faptele voastre criminale şi gândiţi-vă că este şi pentru voi nădejde de mântuire. De nu vă veţi pocăi, veţi ajunge în chinurile cele veşnice ale iadului din care nimeni nu vă va scoate. Dacă vă simţiţi deranjaţi de cuvintele mele, porunciţi să mi se pună cătuşele şi târâţi-mă în închisorile voastre, dar puneţi capăt abominabilelor voastre crime!

 

Presbiter Ioviţa Vasile

7 gânduri despre „Cutremurător. Un bebeluş avortat care a refuzat să moară”

  1. si o stire din grecia, Ips Ambrozie de Kalavrita 7 luni de inchisoare, nu stim daca cu suspendare sau fara, principalele capete de acuzare: ,,abuz in serviciu”, ,,rasism”, homofobie, pintre cei care lau sustinut Ips Serafim de Pireu si Ieremia de Gortina
    Iata si declaratia Episcopului Amvrosios: pt credinta ma voi duce si in inchisoare daca este cazul https://youtu.be/f38cH4ypCrk mai multe amanunte si pe blogul katanixis.gr

    Apreciază

  2. Blagosloviti si iertati,Sfintia Voastra!

    O rugaciune inaltata din adancul necuprins al inimii cu sfasietoare dragoste si dureroasa pocainta catre Atotmilostivul Dumnezeu, pentru toate femeile din lume care au trecut prin asa ceva, pentru toti pruncii nenascuti, darul Domnului Domnilor lepadat, pentru cele mai mult de 10.000 de femei care au murit incercand sa-si produca un avort in perioada 1966-1989, cat si pentru cele asemenea acestora din alte perioade de timp, pentru cei care au ajutat si efectuat procedura…Cunoscatorule de inimi, gresit-am!
    Ci,inainte de a ma osandi,mantuieste-ma! Si acum si pururea si in vecii vecilor ,Amin
    Totul ramane o taina bine ascunsa intre cele care au recurs la aceasta procedura medicala si Mantuitorul Hristos, Atotbunul si IndelungRabdatorul.
    …ca in veac este Mila Lui…Aliluia!Aliluia!Aliluia!

    Apreciază

    1. Domnul si Maica Domnului sa aiba mila de noi toti. Milostiveasca-Se Atotputernicul de bietele femei ajunse in starea de a-si ucide copiii. Pe cei nenascuti sa-I aduca la Sine dupa tainicele Sale judecati. Ajunge faptul ca au fost o data lepadati de mamele lor. Doamne ajuta.

      Apreciază

  3. Sa fie blagoslovit in veci cuvantul milosard al Sfintiei Voastre!
    Am lucrat cu foarte multi copii cu malformatii grave, anomalii genetice, ereditare, cromozomiale, cu despicaturi labio-maxilo–palatine, micrognatii cu anodontii totale(fara nici un mugure dentar), sub conducerea Profesorilor Dr.Docenti Patru Firu si Valerian Popescu, (eminente personalitati ale lumii medicale), la rezolvarea lor, prin metode complexe chirurgical-ortodontico-protetice.
    Amintesc deasemenea pe Prof.Dr.Alexandru Pesamosca, „Doctorul Fara De Arginti”, ctitor al Bisericii Cuviosul Stelian și Sfântul Nicolae-Brâncoveanu, aflată în curtea spitalului Marie Sklodovska-Curie (fostul Budimex) și președinte al Asociației „Așezământul social sfinții Martiri Brâncoveni”.Considerat „un cioplitor al lui Dumnezeu”, el a remodelat trupurile si vietile a peste 50.000 de copii prin interventii chirurgicale uimitoare, realizate zi si noapte , fara odihna.
    Dumnezeu sa-i odihneasca pe robii Sai cu dreptii, in raiul Sau nesfarsit!
    Parintii acestor copii cu grave dizabilitati psiho-locomotorii(in marea lor majoritate), erau exemple sfinte de rabdatoare suferinta in fata darului Proniei Divine.
    Imi este greu sa comentez ca mama si medic deciziile luate de parintii care nu pot accepta din infinite motive stiute de Domnul, darul primit.
    Imi este doar o nesfarsita Mila de neputinta, slabiciunea , frica si suferintele imense ale femeilor care au facut avort, suferinte organice si psiho-emotionale care se vor manifesta pana la sfarsitul vietii.
    Suferinta post-avort se caracterizeaza (pe scurt) prin: depresii, sentimente de vinovatie, tristete, insomnii si vise grele, sentimente de amaraciune, atacuri de anxietate, frustrare, pierderea respectului fata de sine, aparitia racelii emotionale si a pesimismului, furie, vina, rusine, pierderea motivatiei, dereglari sexuale. Cateodata apar sensibilitati si fobii, probleme cu sarcinile ulterioare, irascibilitate crescuta, reactii psihotice acute, reactii schizofrenice, psihoze afective, pierderi de memorie, dificultati de concentrare, pierderea interesului pentru activitatile desfasurate, predispozitie pentru bolile de dependenta, schimbari dramatice ale persoanei, predispozitie pentru plans, dificultatea de a se ierta pe sine insasi si de a crede ca Dumnezeu o va ierta.
    Daca si tatal a participat, prin presiunea exercitata, aceste manifestari sunt posibile si la el.De-asemenea, pot fi identificate simptome asemanatoare si la personalul medical implicat.

    Prof.Dr. Vasile Luca defineste aceste tulburari psihice ca fiind „consecinta socului emotional, a sechelelor organice ale avortului sau a complexului psihic rezultat din interpretarea suferinţelor, complicatiilor postabortum, a consecintelor lor personale, familiale si sociale, a fricii de o noua sarcina etc. Se pot intalni adevarate psihoze depresive cu idei de culpabilitate, stari anxioase, complexe sexuale, frigiditate etc.”

    Apreciază

    1. Distinsa Doamna Doctor,
      In mai multe randuri n-am rezistat tentatiei si interventiile dumneavoastra pe forum le-am transpus pe blog fara a va cere acordul, cu gandul de a ajunge la cat mai multa lume. Va multumim pentru contributiile dumneavoastra, intotdeauna binevenite si folositoare tuturor care se apleaca asupra lor cu interes. Va pretuim si va suntem recunoscatori. Doamne ajuta.

      Apreciază

  4. Blagosloviti si iertati,Sfintia Voastra!
    De fiecare data, ma onoreaza alegerea Sfintiei Voastre!
    Atotbunul Domn Iisus Hristos sa va rasplateasca jertfa prin alese binecuvantari cu pace, bucuriile Mangaietorului sa va aline sufletul, inima si mintea, iar Harul Sau infinit sa va impodobeasca cugetul si intreaga viata , acum si pururea si in vecii nesfarsiti ,AMIN

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s