Monahul care n-a osandit pe nimeni

,,Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi. Căci cu judecata cu care judecaţi, veţi fi judecaţi şi cu măsura cu care măsuraţi, vi se va măsura. De ce vezi paiul din ochii fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă? Sau cum vei zice fratelui tău: Lasă să scot paiul din ochiul tău, şi iată, bârna este în ochiul tău? Făţarnice, scoate întâi bârna din ochiul tau şi atunci vei vedea să scoţi paiul din ochiul fratelui tău’’ (Matei 7, 1-5). Învăţătura aceasta Dumnezeiască este menită să ne ferească pe noi de o plăcere diabolică, aceea a judecăţii şi clevetirii. Căci dacă dăm curs îndemnului Mântuitorului şi rememorăm cu sinceritate viaţa noastră trecută, vom găsi destule temeiuri, destule bârne care ne arată că nu suntem îndreptăţiţi să ne pronunţăm cu invidie şi răutate asupra a ceea ce cunoaştem mai puţin, sau nu cunoaştem deloc. Judecăţile noastre sunt, de cele mai multe ori, pripite, nedrepte, aspre şi ele reflectă egoismul nostru. De multe ori ni se întâmplă să judecăm cu asprime pe aproapele, ca după o vreme să constatăm că acesta nu este vinovat.

Astăzi este pomenit între Sfinţi un monah, căruia nu i se dă numele, despre care se spune că n-a judecat pe nimeni. Altfel, viaţa lui avea destule scăderi, căci petrecea în lenevie şi nu se străduia prea mult spre împlinirea datoriilor călugăreşti. A venit vreme sfârşitului şi cei din jur l-au văzut zâmbind vesel şi mulţumit. Ştiindu-i viaţa, ceilalţi monahi stăteau în apropiere şi nu înţelegeau cum poate fi atât de senin în ceasul morţii. I-au spus: ,,Noi te-am văzut, frate, că în nebăgare de seamă ţi-ai petrecut viaţa şi nu ştim de unde îţi este în ceasul acesta înfricoşător această nemâhnire şi dulce zâmbire. Însă, cu puterea Domnului nostru Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, întărindu-te, scoală-te de ne spune, ca toţi să preamărim pe Dumnezeu’’.

            Călugărul s-a ridicat şi le-a spus: ,,Cu adevărat, cinstiţi părinţi, în toată nebăgarea de seamă mi-am petrecut viaţa şi acum s-au adus înaintea mea scrise toate lucrurile mele cele rele. Şi s-au citit şi mi-au zis îngerii lui Dumnezeu; <<Le ştii pe acestea?>> Iar eu am răspuns: <<Adevărat, cu încredinţare le ştiu. Însă de când m-am lepădat de lume şi m-am călugărit, n-am osândit nici un om, nici răutate asupra cuiva n-am ţinut şi mă rog ca să se împlinească la mine cuvântul lui Hristos, Care a zis: Nu osândiţi, ca să nu fiţi osândiţi; iertaţi şi se va ierta vouă>>. Pe acestea dacă le-am grăit, îndată Sfinţii Îngeri au rupt zapisul păcatelor mele. Şi de aceea mă duc cu bucurie şi fără de mâhnire către Dumnezeu>>. Au fost ultimele sale cuvinte, căci sufletul său s-a dus la Dumnezeu (După Vieţile Sfinţilor pe martie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 423424).

 

Presbiter Iovita Vasile

6 gânduri despre „Monahul care n-a osandit pe nimeni”

  1. Există un Sfânt dintre cei mai îndrăgiţi şi mai iubiţi Sfinţi contemporani, Sfântul Sava cel Nou din insula Kalymnos. Este un Sfânt foarte îngăduitor, îmbărbătător, iubitor de oameni, plin de simpatie şi înţelegere, indulgenţă şi iertare. Lumea venea în număr mare pentru spovedanie, caci ierta toate păcatele. Totuşi, era necruţător pentru doua păcate. Unul era blasfemia si celălalt era osândirea. L-ai osândit pe fratele tău şi îi spuneai acest lucru? Atunci îţi dădea un mare canon, şi anume, oprirea de la Dumnezeiasca Împărtăşanie. Posteşti, întreba el, dar tu îl devorezi pe fratele tău. Acest Sfânt, blând ca un mieluşel, nu putea să accepte patima osândirii. Mare păcat care roade însăşi existenţa comuniunii din Biserică. Unul îl mănâncă pe celalalt, îl bârfeşte, îl condamnă chiar în parohie, în casele noastre, la locurile noastre de lucru. Sunt dojenitori duri, observatori neiertători de greşeli, căutători insistenţi de abateri. Din nefericire, aceasta boală este veche, gravă şi molipsitoare.
    Biserica Ortodoxă din Grecia îl cinsteşte pe Sfântul Sava cel Nou de două ori pe an, şi anume, la 5 decembrie şi în Duminica a V-a din Postul cel Mare. Sfântul Sava este ocrotitorul insulei greceşti Kalymnos, unde a trăit în ultimii douăzeci de ani ai vieţii sale pe pământ, ca preot şi duhovnic al obştii de maici de la mănăstirea Tuturor Sfinţilor. Incă din timpul vieţii sale, Sfântul Sava a fost cinstit ca un mare ascet, duhovnic, pictor de icoane şi făcător de minuni. Sfantul Sava cel Nou este cel care a zugravit prima icoana cu Sfantul Nectarie din Eghina, mai inainte chiar ca acesta sa fie canonizat. Astfel, la un moment dat, cuviosul a rugat-o pe maica stareta sa nu lase pe nimeni sa il scoata din chilie, vreme de patruzeci de zile; dupa aceste zile, el a iesit din chilie tinand in maini icoana cu Sfantul Nectarie. Daruind icoana staretei, el a rugat-o pe aceasta sa o aseze in biserica, spre inchinare. Deoarece ierarhul Nectarie inca nu fusese canonizat de Biserica Ortodoxa, stareta s-a temut sa aseze icoana acestuia in biserica. Pentru aceasta, Sfantul Sava cel Nou, desi era tot timpul tacut si smerit, de aceasta data i-a ordonat staretei, zicandu-i: „Trebuie sa faci ascultare. Ia aceasta icoana si o aseaza pe iconostas, in biserica, si nu incerca sa iscodesti voia lui Dumnezeu.”
    Sfantul Sava cel Nou a fost singurul preot care a savarsit slujba de inmormantare a Sfantului Nectarie. Indata dupa adormirea in Hristos a Sfantului Nectarie, din ce in ce mai multi pelerini au inceput a sosi la manastirea din insula Eghina. Deoarece linistea locului incepea sa fie tulburata de numarul insemnat de pelerini, in anul 1925, cuviosul Sava a plecat din insula Eghina, la Manastirea Tuturor Sfintilor din insula Kalymnos.
    Cu o clipa mai inainte de a adormi in Hristos, in ajunul Buneivestiri, in anul 1948, cuviosul si-a recapatat puterile trupesti si, batand din palme cu bucurie, a inceput sa strige: „Domnul! Domnul! Domnul!”
    După 10 ani, când s-a deschis mormântul său, după rânduiala Bisericii Ortodoxe din Grecia, o mireasmă nepământească ieşi din acesta umplând locul şi mângâind sufletele celor care se aflau acolo, iar mai apoi răspândindu-se în întreaga insulă. Mulţime de minuni şi vindecări se săvârşiră şi se săvârşesc prin mijlocirea Sfântului Părinte Sava cel Nou din Kalimnos.
    Sfinte Sava cel Nou, roaga-te lui Hristos Dumnezeu, pentru noi pacatosii!AMIN

    Apreciază

  2. PĂSTRAŢI ORTODOXIA CURATĂ!
    În caz că eşti ortodox, citeşte, cunoaşte Ortodoxia şi apăr-o, căci trece prin momente grele! Sinodul de la Creta, din 2016, a hotărât, în numele ortodocşilor, în articolul 22 al documentului „Relațiile Bisericii Ortodoxe cu ansamblul lumii creștine” următoarele: ,,Biserica Ortodoxă condamnă orice tentativă de dezbinare a unităţii Bisericii, din partea unor persoane individuale sau a unor grupuri, sub pretextul păstrării sau a unei presupuse apărări a Ortodoxiei autentice. După cum mărturiseşte întreaga viaţă a Bisericii Ortodoxe, păstrarea credinţei ortodoxe autentice este asigurată numai prin sistemul sinodal, care constituie dintotdeauna, în sânul Bisericii, cea mai înaltă autoritate în aspecte de credinţă şi reguli canonice (canonul 6 al Sinodului II Ecumenic)”.
    Acest articol este, însă, străin de Ortodoxie, deoarece promovează înlocuirea ascultării ortodoxe pe baze canonice cu supunerea de tip catolic şi anulează sinodalitatea Bisericii. (1)
    Vizita Papei Francisc în România, din 31 mai-2 iunie 2019, este supradimensionată de mass-media, chiar dacă sfidează majoritatea ortodoxă, la adăpostul hotărârilor luate la Sinodul din Creta! Iaşul, se pregătește de un pelerinaj la care vor participa peste 120.000 de catolici, de parcă am fi o ţară catolică! Invitarea ortodocşilor la acest eveniment vădeşte intenţiile ecumeniste şi prozelitismul acestei vizite. Canoanele ortodoxe interzic rugăciunile în comun ale ortodocşilor cu cu cei de alte confesiuni. Cei care doresc pot afla deosebirile între Ortodoxie şi ,,religia” fabricată pentru a supune, nu pentru a mântui, care îşi spune impropriu ,, catolică”.( 2) Nici Bucureştiul nu se lasă mai prejos. Clopotele Catedralei Mântuirii Neamului vor fi trase pentru prima dată cu ocazia venirii Papei Francisc! (3) În faţa acestei situaţii, mulţi creştini au luat atitudine, aducând argumente din scrierile patristice. (4) Primirea Papei cu onorurile cuvenite unui ierarh ortodox este o blasfemie. Se răsucesc în mormânt Ştefan cel Mare, Mircea cel Bătrân şi Mihai Viteazul şi alţi ortodocşi patrioţi care au apărat Ortodoxia românească!
    Papa ,, va fi primit ca episcop al Bisericii lui Hristos în catedrala construită pentru a simboliza Ortodoxia românească, în condițiile în care tronul episcopal al Romei se află în afara Bisericii de un mileniu”. (5) Aşadar, în urma schismei din 1054, papismul şi toate confesiunile care s-au îndepărtat de dreapta credinţă se află în afara Bisericii! Ca să intre în Biserica lui Hristos, trebuie să accepte Botezul ortodox! La Sinodul din Creta, în loc să se ia atitudine împotriva ereziilor, acestea au fost considerate ,,biserici”. Toate rugăciunile comune ale ortodocşilor cu celelalte confesiuni sunt interzise de către Sfinţii Părinţi din motive pedagogice şi din dragoste pentru mântuirea tuturor oamenilor. La acest sinod, a avut loc o politizare a credinţei, bifându-se un punct important de pe agenda ecumenistă care are drept scop final unirea tuturor religiilorşi închinarea la Antihrist! Dacă ne rugăm cu cei care se află sub anateme din cauza unor abateri canonice grave, ne facem părtaşi la păcatul lor( infailibilitatea papei, necistirea Maicii Domnului şi a sfintelor icoane etc. Află diferenţele dintre Ortodoxie şi alte confesiuni citind ,,Călăuză în credinţa Ortodoxă” de Ilie Cleopa (6). Avem datoria să ne informăm, să fim ortodocşi practicanţi care să dorească mântuirea cu orice preţ şi să luăm atitudine prin puterea exemplului, prin informarea aproapelui şi prin lupta cu erezia şi cu păcatul!
    ,,Scopul vieţuirii creştine este dobândirea Duhului Sfânt.” – spunea Sfântul Serafim de Sarov. Însă atitudinea permisivă faţă de păcat, faţă de erezii şi faţă de agenda LGBT nu este compatibilă cu dobândirea Duhului Sfânt: ,,Nu vă amăgiţi: Nici desfrînaţii, nici închinătorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomiţii, nici furii, nici lacomii, nici beţivii, nici batjocoritorii, nici răpitorii nu vor moşteni împărăţia lui Dumnezeu” (I Cor.6,9) Papiştii l-au idolatrizat pe papa, considerându-l infailibil, iar acum vor să-l vedem şi noi aşa, deşi poruncile evanghelice, după care vom fi judecaţi, ne spun altceva:
    ,,Şi apropiindu-se unul din cărturari, care îi auzise vorbind între ei şi, văzând că bine le-a răspuns, L-a întrebat: Care poruncă este întâia dintre toate? Iisus i-a răspuns că întâia este: „Ascultă Israele, Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn”. Şi: „Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta, din tot sufletul tău, din tot cugetul tău şi din toată puterea ta”. Aceasta este cea dintâi poruncă. Iar a doua e aceasta: „Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi”. Mai mare decât acestea nu este altă poruncă. Şi I-a zis cărturarul: Bine, Învăţătorule. Adevărat ai zis că unul este Dumnezeu şi nu este altul afară de El. Şi a-L iubi pe El din toată inima, din tot sufletul, din tot cugetul şi din toată puterea şi a iubi pe aproapele tău ca pe tine însuţi este mai mult decât toate arderile de tot şi decât toate jertfele. Iar Iisus, văzându-l că a răspuns cu înţelepciune, i-a zis: Nu eşti departe de împărăţia lui Dumnezeu.” (Marcu 12, 28-37) Aici este vorba despre iubire în Adevăr, nu despre părtăşia la minciună şi despre toleranţă în numele corectitudinii politice! Bolile sufletului, ca şi cele ale trupului, au nevoie de tratamentele potrivite!
    Trăim vremuri de mărturisire a credinţei, vremuri în care ni se cere să avem o credinţă puternică. Să ne unim glasurile împotriva ecumenismului, care constituie un adevărat genocid spiritual, şi să cerem ierarhilor noştri:
    -ieşirea din Bisericii Ortodoxe Române din Consiliul Mondial al Bisericilor, deoarece acesta are obiective care nu corespund canoanelor ortodoxe! Ortodoxia este Biserica. Nu există mai multe biserici. Credem ,,în una una, sfântă, sobornicească şi apostolească Biserică”, nu în în ereziile numite ,,biserici” la Sinodul din Creta!
    -nerecunoaşterea autocefaliei ,,bisericii” Ucrainei, întrucât crearea acesteia nu s-a desfăşurat în mod canonic, ci pe baze schismatice şi reprezintă un precedent pentru alte abuzuri cum ar fi: 1)subminarea Ortodoxiei prin intenţia acestei ,,biserici”de colaborare cu greco-catolicii, care atrage Ortodoxia spre supunerea faţă de Papa! 2) reacţia critică a acestei ,,biserici” faţă de oponenţii agendei comunităţii LGBT. Împotriva păcatului, Biserica Ortodoxă are pocăinţa, Spovedania şi alte Sfinte Taine!
    -iniţierea de către BOR a unor demersuri în vederea convocării unui sinod panortodox care să garanteze păstrarea Ortodoxiei autentice. Toate inovaţiile antiortodoxe se află sub anateme, de aceea nu trebuie susţinute: ,,Fiecărei inovaţii şi acţiuni potrivnice Predaniei Bisericii, şi învăţăturii lăsate de către sfinţii şi cinstiţii Părinţi, sau orice înnoiri ce se vor face mai apoi: Anatema!” (7)
    – repunerea crucilor ortodoxe pe toate bisericile ortodoxe din România. Pe unele biserici tronează crucea lui Baphomet, cea cu trei braţe paralele. În Bucureşti, există deja statuia lui Baphomet! Noi ne închinăm Crucii lui Hristos, nu lui Antihrist!
    – asigurarea în continuare a specificului ortodox al icoanelor. Au aparut ,,icoane” cu semne oculte pe ele!
    -evitarea participării la rugăciunile comune ale Papei cu Preafericitul Patriarh Daniel.
    -evitarea rugăciunilor comune în aşa-numita,,săptămână de rugăciune”.Nouă, ortodocşilor, trebuie să ne pese mai întâi de Hristos, nu să facem rugăciuni în care nici măcar numele Lui, al Maicii Domnului sau a unor sfinţi să nu-L pomenim!
    -ridicarea sancţiunii de caterisire a preoţilor care au întrerupt pomenirea în semn de protest faţă de hotărârile Sinodului din Creta. Este un drept al preoţilor să protesteze în acest fel atunci când constată abateri dogmatice ale ierarhilor, care au datoria de a păstra Ortodoxia. Există ţări în care acest drept al preoţilor este respectat.
    – informarea corectă a creştinilor despre: a)indiciile clare ale pecetluirii apropiate cu semnul fiarei prin tehnologia bazată pe 666: ,,Şi ea (fiara) îi sileşte pe toţi, pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numele fiarei, sau numărul numelui fiarei. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei; căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase” (Biblia,Apocalipsa, 13:16-17); b)consecinţele pecetluirii cu semnul fiarei 666: ,,Cine se închină fiarei şi chipului ei şi primeşte semnul ei pe fruntea lui, sau pe mana lui, va bea din vinul aprinderii lui Dumnezeu, turnat neamestecat, în potirul mâniei sale, şi se va chinui în foc şi în pucioasă, înaintea sfinţilor îngeri şi înaintea Mielului. Şi fumul chinului lor se suie în vecii vecilor. Şi nu au odihna nici ziua nici noaptea cei ce se închină fiarei şi chipului ei şi oricine primeşte semnul numelui ei.” Biblia; Apocalipsa, cap. 14, versetele 9-11. În China, deja există aparate care inscripţionează cu raze laser cetăţenii, cu codurile de bare care conţin 666 într-o formă ascunsă, şi nu ar fi de mirare ca, odată cu schimbarea cărţilor de identitate, să se introducă şi la noi aşa ceva! Microcipul implantat şi cel de pe cărţile de identitate operează cu număr în locul numelui de Botez, iar identificarea se face tot cu ajutorul tehnologiei bazate pe 666!
    – interzicerea promovării ideologiei de gen în România! Toţi cei care caută mântuirea trebuie să facă voia lui Dumnezeu, nu voia lor! Iar voia Sa, Dumnezeu Şi-a exprimat-o atunci când a făcut bărbat şi femeie. Promovarea ideologiei de gen reprezintă un alt tip de atentat la mântuirea oamenilor. Sfântul Apostol Iuda Tadeu pune pe acelaşi plan erezia cu homosexualitatea! Iar în zilele noastre se manifestă toleranţă faţă de ambele! Însă ,,vai omului aceluia prin care vine sminteala.”( Matei, cap.18, v. 7)
    Sfinţii Părinţi ne sfătuiesc să deprindem rugăciunea inimii, pentru a ne feri de reeducarea minţii prin diverse procedee: (,,Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu, iartă-mă şi mă miluieşte pe mine, păcătosul/păcătoasa”! ori Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, mântuieşte-mă pe mine, păcătosul/ păcătoasa! De mare folos este Psaltirea Maicii Domnului.) Implică-te în campania de informare ortodoxă, multiplicând şi distribuind acest material! Doamne ajută!
    (1) https://www.marturisireaortodoxa.ro/sfantul-si-marele-sinod-al-bisericii-ortodoxe-anuleaza-sinodalitatea-bisericii/
    (2) https://www.marturisireaortodoxa.ro/deosebirile-fundamentale-intre-ortodoxie-si-papism-ips-ierotheos-vlahos/
    (3]) https://www.click.ro/news/national/clopotele-catedralei-mantuirea-neamului-vor-fi-trase-pentru-prima-oara-la-sosirea.
    (4)https://www.marturisireaortodoxa.ro/petitie-impotriva-venirii-papei-in-romania/
    (5)https://www.marturisireaortodoxa.ro/scrisoare-deschisa-adresata-mitropolitului-moldovei-cu-privire-la-venirea-papei-in-orasul-ortodox-iasi/
    (6) https://www.academia.edu/21658857/Cleopa_Ilie_Calauza_in_Credinta_Ortodoxa
    (7)https://manastirea.petru-voda.ro/2015/02/28/sinodiconul-ortodoxiei/

    Apreciază

    1. Dragul meu Nimicnusunt.
      Pentru mine sunteti de mare pret pentru faptul ca va ridicati glasul intru apararea Sfintei Ortodoxii. Dumnezeu Atotputernicul va pretuieste si va iubeste infinit mai mult. Ma voi implica in campania de informare, preluind pe blog articolul trimis pe care vreau sa-l, impart in dooua parti distincte (din motive, sa zic, editoriale). Doamne ajuta.

      Apreciază

  3. Ereticul acesta sa pus pe bântuit o serie de state balkanice, România, Bulgaria, Macedonia ex iugoslavă, toate 3 majoritar ortodoxe, ani trecuți de asemenea o alta serie de state ortodoxe, Georgia, Grecia și un alt stat pe care nu il mai rețin, dacă în Grecia zburda de mână împreună cu Bartolomeu și Ieronim , în special în Lesvos unde ,,plingeau” cu lacrimi de crocodil de dragul imigranților musulmani, în timp ce aceștia vandalizau Bisericii Ortodoxe și unii ierarhi trăgeau semnale de alarmă, ei bine acesta la vizita in Georgia a plecat cu coada între picioare, sa speram că se va întâmpla și de această dată, căci pe unde a trecut acesta numai nenorociri a fost

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s