De ce se întărâtă porţile iadului?

Hristos a înviat!

Nu e greu să înţelegem. E suficient sa rememorăm agenda Sinaxei de la Botoşani:

1.Delimitarea preoţilor şi credincioşilor nepomenitori echilibraţi de cei cei care au căzut în extreme.

2.Scrisoare adresată Patriarhiei Române, tuturor ierarhilor români, prin care li se cere să se delimiteze de sinodul mincinos şi eretic din Creta şi să se retragă din cmb.

3.O scrisoare prin care se va cere ierarhilor români să ia cuvenita distanţă faţă de ereticul papă Francisc, atunci când va veni în vizită în România, întocmai cum canonic procedează Biserica Ortodoxă Bulgară.

4.O scrisoare prin care se cere ierarhilor români să nu aprobe tomosul de ,,autocefalie’’, prin care sunt recunoscuţi schismaticii ucraineni.

5.Declaraţia nepomenitorilor echilibraţi prin care îşi reafirmă apartenenţa la Sfânta Biserică Ortodoxă Română, din care trebuie să plece ereticii, nu cei care apără Sfânta Credinţă Ortodoxă.

O agenda densă, bine gândită, cuprinzând cele mai importante probleme cu care se confruntă Biserica lui Hristos. Tocmai asta nu pot suportă vrăjmaşii Bisericii, de aceea diversioniştii, pidosnicii şi trepăduşii s-au pus în mişcare. Întâi au încercat să impună ca subiect blestematele cipuri, semnele antihristului, apoi s-au năpustit asupra Părintelui Theodoros Zisis, care ar fi făcut nu ştiu ce afirmaţie despre cipuri, cu mai mulţi ani în urmă. Vă rog să observaţi profesionalismul cu care lucrează şi vom înţelege cine stă în spatele lor.

Credeţi că sunt atât de preocupaţi de cipuri şi de binele Bisericii? Nicidecum. Altceva îi roade pe ei. ,,Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mult preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului. Iar Iuda Iscarioteanul, unul dintre Ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor? Dar el a zis aceasta nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era hoţ şi, având punga, lua din ce se punea în ea’’ (Ioan 12, 3-6).

Aceasta este cheia care ne ajută să desluşim de unde vin agitaţia şi spaimele trepăduşilor pigmei.

Sărut mâna Părintelui Theodoros Zisis. Îmbrăţişez cu multă dragoste creştinească pe cinstiţii părinţi şi fraţi, care vor participa la Sinaxă, cu regretul că nu pot fi prezent.

Presbiter Ioviţa Vasile

Hristos a înviat

Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.

CUVÂNT  DE  ÎNVĂŢĂTURĂ  AL  CELUI  ÎNTRE  SFINŢI  PĂRINTELUI  NOSTRU  IOAN  GURĂ  DE   AUR,ARHIEPISCOPUL  CONSTANTINOPOLULUI  ÎN  SFÂNTA  ŞI  LUMINATA  ZI  A SLAVITEI  ŞI  MĂNTUITOAREI  ÎNVIERI  A  LUI  HRISTOS, DUMNEZEUL  NOSTRU

„De este cineva binecredincios și iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest praznic frumos și luminat. De este cineva slugă înțeleaptă, să intre, bucurându-se, întru bucuria Domnului său. De s-a ostenit cineva postind, să-și ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-și primească astăzi plata cea dreaptă. De a venit cineva după ceasul al treilea, mulțumind să prăznuiască. De a ajuns cineva după ceasul al șaselea, să nu se îndoiască, nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit. De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie, nicidecum îndoindu-se. De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primește pe cel de pe urmă ca și pe cel dintâi, odihnește pe cel din al unsprezecelea ceas ca și pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; și pe cel de pe urmă miluiește, și pe cel dintâi mângâie; și aceluia plătește, și acestuia dăruiește; și faptele le primește; și gândul îl ține în seamă, și lucrul îl prețuiește, și voința o laudă.

Pentru aceasta, intrați toți întru bucuria Domnului nostru; și cei dintâi, și cei de al doilea, luați plata. Bogații și săracii împreună bucurați-vă. Cei ce v-ați înfrânat și cei leneși, cinstiți ziua. Cei ce ați postit și cei ce n-ați postit, veseliți-vă astăzi. Masa este plină, ospătați-vă toți. Vițelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustați toți din ospățul credinței; împărtășiți-vă toți din bogăția bunătății. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat Împărăția cea de obște. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost ținut de ea. Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui. Și aceasta mai înainte înțelegând-o Isaia, a strigat: Iadul, zice, s-a amărât, întîmpinându-Te pe Tine jos: amărâtu-s-a că s-a stricat. S-a amărât, că a fost batjocorit; s-a amărât, că a fost omorât; s-a amărât, că s-a surpat; s-a amărât, că a fost legat. A primit un trup și de Dumnezeu a fost lovit. A primit pământ și s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea și a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde-ți este, moarte, boldul? Unde-ți este, iadule, biruința? Înviat-a Hristos și tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos și au căzut diavolii. Înviat-a Hristos și se bucură îngerii. Înviat-a Hristos și viața stăpânește. Înviat-a Hristos și nici un mort nu este în groapă; că Hristos, sculându-Se din morți, începătură celor adormiți S-a făcut. Lui se cuvine slava și stăpânirea în vecii vecilor. Amin”.

Ziua Învierii! Şi să ne luminăm cu prăznuirea, şi unul pe altul să ne îmbrăţişăm. Să zicem: Fraţilor! Şi celor ce ne urăsc pe noi; să iertăm toate pentru Înviere. Şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi, cu moartea pre moarte călcând, şi celor din morminte viaţă dăruindu-le.

 

 

Întâlnirea de la Botoşani a clericilor, credincioşilor, monahi şi mireni, care s-au îngrădit de erezie

Preoţii nepomenitori și credincioșii care s-au îngrădit de erezie îi invită pe toți fiii Bisericii Ortodoxe Române să mărturisească deschis contra ereziei ecumeniste și contra adunării ecumeniste din Creta, din 2016, pentru ca astfel ierarhii români să fie înştiinţaţi că Biserica, Poporul lui Dumnezeu, respinge această erezie. Suntem chemaţi împreună, nepomenitori și pomenitori, să mărturisim public contra ereziei ecumeniste și să informăm Poporul Dreptcredincios despre pericolul contaminării Bisericii noastre cu ereziile ecumenismului. Întâlnirea din 1 mai se constituie și într-o poziție de dezaprobare față de anunțata vizită a papei Francisc. Aceasta se înscrie în programul ecumenist de atragere a credincioșilor ortodocși în mirajul „unității în diversitate”, idee eretică care desființează hotarul canonic și patristic dintre Ortodoxie și erezie, între Adevărul de credință și minciuna omenească. Întâlnirea va avea loc miercuri, 1 mai 2019, la Botoșani, în sala de conferințe a Hotelului Rapsodia, între orele 11-15, şi este organizată de semnatarii Proiectului de Rezoluție din ianuarie 2018, nepomenitori îngrădiți de erezia ecumenistă care urmează calea echilibrată a luptei. Invitați de onoare sunt fi Părintele Protopresbiter Profesor Theodoros Zisis și pe Părintele monah Serafim Zisis din Sfânta Biserica Ortodoxă a Greciei, care vor adresa un cuvânt de salut celor ce au luat în România atitudine față de erezie. Organizatorii evenimentului își propun ca acesta să se desfășoare în bucuria şi lumina Învierii Domnului, ca un un prilej de reafirmare a dragostei frățești între cei ce luptă pentru binele Bisericii. Scopului luptei antiecumeniste este curățirea Bisericii Ortodoxe Române de erezia ecumenistă și participarea la efortul de întrunire a unui Sinod Ortodox, care să condamne erezia ecumenistă și pe cei care o susțin. Lupta antiecumenistă se adresează tuturor credincioșilor Bisericii Ortodoxe Române, pentru a determina ierarhia să renunțe la angajamentele față de organismele ecumeniste. Sunt așteptați să participe la eveniment toți cei care mărturisesc public ortodox, fie prin întreruperea pomenirii, calea canonică de luptă contra ereziei, fie în alte forme (predici, scrieri, luări de poziție față de ecumenism și sinodul mincinos din Creta). Întâlnirea de la Botoșani își propune ca obiectiv de lungă durată continuarea luptei contra ereziei, iar ca obiectiv imediat să transmită ierarhiei Bisericii noastre dezacordul față de apropiata vizită în România a ereticului papă Francisc. Programul întâlnirii va fi următorul: • Între orele 11.00-12.00: părintele Teodoros Zisis și părintele Serafim Zisis vor adresa un cuvânt de salut nepomenitorilor români, apoi se vor citi, în limba română, omilii ale Părinților, având ca teme caracterul eretic al papismului și perspectivele luptei antiecumeniste. • Între orele 12.00-12.30 se va lansa public cel de-al doilea număr al revistei teologice Mărturisirea Ortodoxă, care are ca tematică demonstrarea caracterului eretic al papismului. • Între orele 12.30-15.00 se va da citire unui set de 6 documente: 1. O declarație prin care preoții şi credincioşii îngrădiți de erezie, prezenți la eveniment, se dezic de extremele pe care le urmează unii dintre nepomenitori și reafirmă calea echilibrată și patristică de urmat. 2. Un memoriu în care se cere Patriarhiei Române să se dezică de erezia ecumenistă, de pseudosinodul din Creta și să înceapă procedurile de retragere a Bisericii Ortodoxe Române din CMB şi din celelalte structuri ecumeniste. 3. Scrisoarea prin care se cere ierarhiei române să nu participle la întâlnirile cu papa Francisc, cum bine procedează Biserica Ortodoxă Bulgară. 4. O scrisoare prin care se cere Patriarhiei să nu aprobe tomosul de autocefalie al schismaticilor ucraineni și să adopte poziția canonică față de schisma ucraineană. 5. Declarația nepomenitorilor privind apartenența lor la Biserica Ortodoxă Română. • Între orele 15.00-16.00 – agapa frățească. Teolog Mihai- Silviu Chirilă (Preluare după Mărturisirea Ortodoxă)

Dragi cititori ai acestui blog,

Mă plec cu smerenie in faţa Preabunului Dumnezeu pentru încercarea prin care m-a trecut, un infarct miocardic. Asta îmi arată că am încă multe lucruri de îndreptat în viaţa mea. Măicuţa Sfântă, Sfinţii lui Dumnezeu şi Cereştile Puteri să-mi ajute, cu rugăciunile lor fără egal.

Mulţumesc frăţiilor voastre pentru faptul că v-aţi rugat pentru mine şi în momentele grele am simţit puterea acestor rugăciuni, căci Milostivul Dumnezeu mi-a înlăturat durerile şi neputinţele, inerente bolii de care aminteam. Atotputernicul să vă răsplătească din darurile Sale cele bogate. Pe cei care v-am primit şi v-am slujit până acum, vă rog să mă înţelegeţi că sunt într-o perioadă de refacere anevoioasă şi nu mai am aceaşi putere de slujire, aşa încât ceilalţi Părinţi îngrădiţi de erezie vă vor împlini cu drag trebuinţele duhovniceşti.

Astăzi se împlinesc doi ani de când mi s-a deschis acest blog, pe care-l văd ca o punte între mine şi frăţiile voastre. Cum spuneam şi la început, prin oprirea de la slujire am fost redus la neputinţa de a vorbi public oamenilor. Acesta e motivul pentru care am cerut Părintelui meu, mai tânăr, să-mi mijlocească tehnic înfiinţarea blogului. Cu trecerea vremii, am ajuns să depăşesc cifra de 500 de postări, adică articole, studii şi altfel de contribuţii, toate destinate frăţiilor voastre. Fireşte, nu toate-mi aparţin, deoarece am fost bucuros să găzduiesc scrierile Părinţilor şi fraţilor, ca şi excelentele articole, studii şi analize ale Distinsei Doamne Dr. Gabriela Naghi, sora noastră întru Hristos Domnul.

Aflându-ne în Săptămâna Sfintelor Patimi ale Mântuitorului Hristos, vă îndemn să petrecem această perioadă cu multă sobrietate şi bună cuviinţă, participând la Sfintele Slujbe rânduite de Biserică.

Ziua Învierii Domnului să vă inunde inimile cu alese bucurii duhovniceşti, întru preaslăvirea Dumnnezeului Adevărului, Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt, Treimea Cea Deofiinţă şi Nedespărţită.

 

Cu dragoste şi umilinţă,

Presbiter Ioviţa Vasile

 

 

 

Ierarhii români persecută pe cei care le vor binele şi leagă prieteşug cu ereticii

O atitudine fermă, puternică, împotriva ereziei, care bântuie acum în Biserica Ortodoxa, este prezentă în acest comunicat al Sinodului BOM, condus de Mitropolitul Vladimir.
Aceasta este adevarata iubire faţă de aproapele, nu cea recitată în fraze propagandistice cu ocazia diverselor pastorale si predici, prin care înaltul cler al BOR încearcă să ameţească oamenii simpli, credincioşi naivi, care nu au habar ce se întamplă lângă ei. Atunci când nu sunt ocupaţi cu iubirismul umanist, propovăduit în satanicul organism CMB, arhipăstorii noştri şi clerul ascultător promovează politica nedemnă a compromisului, tăcerii şi dezertării care îi face în final complici ai agresorilor, aflaţi la conducerea Patriarhiei Constantinopolului, sau autorilor schismei din Ucraina.
„Nu ştiţi oare ca prietenia lumii este duşmănie faţă de Dumnezeu? Cine deci va voi să fie prieten cu lumea, se face vrăjmaş lui Dumnezeu” (Iacov 4, 2-4)
Prin conștiința martirică și mărturisitoare care caracterizează viața Sfinților Apostoli și a Sfinților Părinți trebuie să ne întărim în zilele noastre, în fața furtunii ereziei ecumenismului și a nepocăinței papismului, care în mod demonic impune să i se închine toți, așa cum din păcate, de multe ori în trecut și foarte pe față astăzi, fac mulți dintre ierarhii și arhipăstorii noștri, care încearcă să ne înspăimânte, să ne calomnieze, să ne prigonească, să ne reducă la tăcere. Ne regăsim în suferinţa fraţilor noştri ortodocşi ucrainieni, demni şi tari în aceasta cumplită incercare, alături de clerul credincios şi Preafericitul Mitropolit Onufrie.
Acum, când avem de-a face cu erezia ecumenistă, despre care încă oamenii nu conştientizează că este erezie, trebuie ca toţi cei cu sfântă nelinişte pentru Dreapta Credinţă să îi păzim pe oameni să nu se molipsească de erezie, iar pentru suferinţele, pentru crucea pe care o purtăm în viaţa noastră, să îi mulţumim lui Dumnezeu, căci aşa El ne fereşte de a iubi lumea aceasta. ,,Căci dacă cineva iubeşte lumea aceasta, atunci urăşte pe Dumnezeu’’, ne spune Sfântul Ioan Teologul (I Ioan 2, 15). „*Adevărata societate o reprezintă unirea omului cu Dumnezeu. Iar apostazia omului, însoţită de experierea vicleniei demonului constituie antisocietatea.”

O frumoasă rugăciune către Domnul Iisus Hristos, a Sf.Grigorie Palama, pentru reconcilierea tuturor celor care duşmănesc spre vindecare şi pace, care să alunge boala urii şi a corupţiei de la trupul Bisericii lui Hristos:
„*Mă rog Ţie să dezlegi vechiul blestem şi să reînnoieşti firea noastră, spălând chiar acum murdăria ce i-a acoperit pe aceştia din cauza nebuniei lor şi să-i cureţi de ocară, zidind de îndată duhul dreptăţii în cele dinlăuntru ale lor şi să le dăruieşti pocăinţă până îi vei mântui. Liberează-i din lanţurile urii, împacă-i şi-i uneşte. Fă-i să trăiască în pace şi înţelegere pentru tot restul vieţii lor. Dă-le ascultare şi bunăvoinţă în fapte şi cuvinte cu care sunt datori dumnezeieştilor noştri împăraţi, cărora Tu le-ai dat dreptul să conducă pe pământ şi care sunt îndatoraţi Sfintei Tale Biserici şi nouă, care doar prin Mila Ta cea Sfântă stăm dinaintea lor. Fă ca împăraţii, conducătorii, păstorii şi păstoriţii, aţintindu-şi privirea către un singur lucru, spre Voia Ta cea Sfântă şi călăuzindu-le paşii, să poată afla tot binele acum şi să ajungă la fericirea cea veşnică. Amin“ (HIEROTHEOS, MITROPOLIT DE NAFPAKTOS, “Sfantul Grigorie Palama Aghioritul”, Editura Bunavestire, Bacau, 2000).

Dr. Gabriela Naghi

 

 

Sfantul Mare Mucenic Gheorghe

Sfântul nostru drag, Gheorghe, era ostaş în armata împăratului păgân Diocleţian. Faptul că era creştin a rămas tăinuit, o vreme. Când s-a aflat că este slujitor al lui Iisus Hristos, a fost dus în păgânească adunare şi acolo a mărturisit cu bărbăţie: ,,Până când, o, împărate, şi voi, domni şi sfetnici, care sunteţi rânduiţi pentru îndreptarea legilor bune şi a judecăţilor celor drepte, porniţi mânia voastră asupra creştinilor şi înmulţiţi nebunia voastră, întărind hotărârile celor fără de lege şi judecăţile cele nedrepte, dându-le asupra oamenilor nevinovaţi, care n-au făcut nimănui strâmbătate? Pentru ce-i prigoniţi şi-i chinuiţi pe creştini, silind spre a voastră păgânătate – întru care petreceţi nebuneşte – pe aceia, care au învăţat a ţine bine Sfânta Credinţă? Pentru că idolii voştri nu sunt dumnezei, deci nu vă amăgiţi cu minciunile, căci Hristos este Unul Dumnezeu şi Acela Unul, întru slava lui Dumnezeu Tatăl; şi toate s-au făcut prin El şi cu Duhul Lui Cel Sfânt toate s-au alcătuit. Deci ori singuri să cunoaşteţi adevărul şi să vă învăţaţi Dreapta Credinţă, ori pe cei ce ţin de adevăr şi de Dreapta Credinţă să nu-i tulburaţi cu nebunia voastră!’’

          Sfântului Gheorghe i s-a tăiat capul într-o zi de 23 aprilie.

Sfântul Mare Mucenic Gheorghe nu a încetat a lucra binele nici după moartea lui. Cărţile noastre bisericeşti ne istorisesc multele minuni ce s-au săvârşit prin acest Sfânt bineplăcut lui Dumnezeu. Se spune că un mahomedan a intrat într-o biserică la vremea citirii pravilei. A văzut un preot stând înaintea icoanei Sfântului Mucenic Gheorghe, citind rugăciuni în taină. Atunci a vorbit rău-credinciosul celor de un neam cu el: ,,Vedeţi pe acest nebun ce face? Se roagă la scândură. Aduceţi-mi un arc şi o săgeată, să săgetez scândura aceea’’. Încordând arcul a slobozit săgeata, dar aceasta nu s-a dus spre icoană, ci în înălţime şi căzând, a rănit mâna acelui nesăbuit, încât grea durere îi pricinuia. Preotul i-a vorbit cu înţelepciune, învăţându-l că se închină lui Dumnezeu şi nu scândurii. Ca să cunoască puterea lui Dumnezeu, l-a sfătuit să ia la sine icoana Sfântului Mucenic Gheorghe şi din candela ce va arde în faţa ei să ia ulei şi să-şi ungă mâna. Cu bunăvrerea lui Dumnezeu s-a vindecat şi a cunoscut minunile pe care le săvârşeşte Dumnezeu prin Sfinţii Lui, care sunt pe tot pământul. A cerut să fie botezat, lucru care s-a petrecut în puterea nopţii, de frica mahomedanilor păgâni, care ucid fără cruţare pe cei care părăsesc reaua şi deşarta lor credinţă.

Pentru rugăciunile Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, Preabunul Dumnezeu să Se milostivească spre noi, cei păcătoşi (După Vieţile Sfinţilor pe aprilie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 274-300).

Nota. Cu toate ca Slujba Sfantului Mare Mucenic Gheorghe nu se savarseste marti, precum arata cartile bisericesti, socotesc potrivit sa nu lucram in aceasta zi, precat sta in puterile noastre.

 

Presbiter Iovita Vasile

 

Sinodul Bisericii Ortodoxe din Republica Moldova condamnă prigonirea Bisericii Ortodoxe Canonice din Ucraina

 

Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova, întrunit în ședință ordinară vineri, 19 aprilie 2019, își exprimă repetat profunda îngrijorare față de situația actuală de prigoană a Bisericii Ortodoxe din Ucraina, în frunte cu vrednicul ei Întâistătător, Preafericitul ONUFRIE, Mitropolitul Kievului și a toată Ucraina.

Ierarhii Bisericii Ortodoxe din Moldova condamnă implicarea necanonică a Patriarhului Bartolomeu al Constantinopolului prin acordarea „Tomosului de autocefalie” așa-numitei „Biserici Ortodoxe Ucrainene”, creată în mod artificial prin fuziunea a două structuri schismatice, fapt care nu a contribuit cu nimic la refacerea unității și păcii între creștinii din Ucraina, ci dimpotrivă a adus mai multă dezbinare și ură, provocând și consecințe grave asupra unității Bisericii Ortodoxe la nivel pan-ortodox.

Cu atât mai mult, modul în care Patriarhia Ecumenică înfăptuiește această „rezolvare a problemei bisericești” din țara vecină, cu implicarea și susținerea directă a autorităților de stat ale Ucrainei, dar și măsurile ostile și discriminatorii aplicate față de slujitorii și credincioșii ce aparțin de Biserica canonică subordonată Patriarhiei Moscovei, ne face încă odată să declarăm asemenea acțiuni străine vieții și învățăturii Bisericii noastre Drept-măritoare.

Încălcarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale slujitorilor și credincioșilor Bisericii canonice prin privarea Bisericii Ortodoxe Ucrainene de numele său și legitimarea practicii de confiscare a bisericilor și mănăstirilor sale istorice cu susținerea structurilor de forță, efectuate contrar deciziilor comunităților care doresc să rămână în Biserica canonică, ne vorbește clar despre scopul principal al acestora de a lichida Biserica Ortodoxă canonică din acest spațiu.

În aceste triste realități prin care trece la moment Biserica Ortodoxă din Ucraina, Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova, alăturându-se Bisericilor Ortodoxe Locale, își exprimă susținerea în rugăciune a ierarhilor, clerului și credincioșilor din R. Moldova față de confrații din Biserica Ortodoxă a Ucrainei, rugând pe Bunul Dumnezeu să-i întărească în suferință, răbdare și mărturisirea dreptei credințe, adresându-le îndemnul Sfântului Apostol Pavel, cel care la fel era în suferință pentru Domnul: „să umblați cu vrednicie, după chemarea cu care ați fost chemați, cu toată smerenia şi blândețea, cu îndelungă-răbdare, îngăduindu-vă unii pe alții în iubire, silindu-vă să păziți unitatea Duhului, întru legătura păcii” (Efeseni 4,1-3).

În același timp, Sinodul Bisericii Ortodoxe din Moldova solicită atenția comunității internaționale asupra nedreptăților care se petrec în Ucraina prin încălcarea drepturilor fundamentale ale omului, dar și prin implicarea brutală și abuzivă a autorităților statului ucrainean în viața și organizarea Bisericii Ortodoxe locale.

VLADIMIR, Mitropolitul Chişinăului şi al întregii Moldove

Membrii:
+ SAVA, Arhiepiscop de Tiraspol şi Dubăsari
+ANATOLIE, Episcop de Cahul şi Comrat
+ PETRU, Episcop de Ungheni şi Nisporeni
+ MARCHEL, Episcop de Bălţi şi Făleşti
+ NICODIM, Episcop de Edineţ şi Briceni
+ IOAN, Episcop de Soroca, vicar al Mitropoliei Moldovei
+ SILUAN, Episcop de Orhei, vicar al Mitropoliei Moldovei
Protoiereu mitrofor Vadim CHEIBAŞ, Secretarul Sinodului 

(Preluare de pe Ortodoxiainfo)

 

Părintele Cosmin Tripon: Când ascultarea nu Îi este plăcută lui Dumnezeu?

Ceea ce li s-a reproșat cel mai mult din partea episcopilor și preoților ecumeniști preoților care au întrerupt pomenirea ierarhilor la sfintele slujbe, ca urmare a hotărârilor eretice asumate la minciunosinodul din Creta, este că nu au ascultat de episcopii lor, îngrădindu-se de aceștia. Din acest material, cititorii vor constata că ascultarea față de ierarhia bisericească sau de autoritățile civile nu trebuie să fie orbească, mai ales când acestea învață contrar legilor bisericești.
Când episcopii nu mai păstrează consensul cu învățătura Sfinților Părinți, oricine: preoți, monahi și credincioși trebuie nu numai să nu mai asculte de aceștia, ci chiar să li se împotrivească, ca nu cumva prin ascultarea lor să devină robi învățăturii denaturate a acestora, păgubindu-și astfel sufletul și primejduindu-și mântuirea.
Această atitudine trebuie manifestată și în relația personală dintre credincios și duhovnic, verificând prin intermediul Sfintei Scripturi și a scrierilor patristice dacă există corelație între învățătura acestora și viața și învățătura îndrumătorului duhovnicesc. În caz contrar, un astfel de duhovnic trebuie părăsit, fiind necesară căutarea unuia cu învățătură și viețuire autentic ortodoxe.

De Preot Cosmin Tripon / 18 aprilie 2019

Arhimandritul Lazăr, Despre bolile tainice ale sufletului,

Editura Sofia, București, 2012, pp. 163-168.

Toți știu bine cât de importantă este ascultarea în viața duhovnicească și cât de periculoase sunt cinstirea de sine și încrederea în sine. Avva Dorothei spune: „Eu nu știu o altă cădere decât aceea când omul își urmează sieși. Vei vedea pe cel căzut – să știi că el și-a urmat sieși. Nu există nimic mai periculos, nimic mai ucigător decât aceasta… Nu există oameni mai nefericiți și mai aproape de pierzare decât cei care nu au îndrumător pe calea lui Dumnezeu. Frunza la început este verde, înfloritoare, frumoasă, dar apoi, treptat, se ofilește, cade și este călcată în picioare. Tot așa și omul care nu este îndrumat: la început are sârguință spre post, priveghere, tăcere, ascultare și spre alte virtuți, apoi sârguința se răcește puțin câte puțin, iar el, neavând pe nimeni ca să-l îndrume, să-l susțină și să aprindă în el osârdia, se usucă, cade și devine rob supus vrășmașilor, care fac cu el tot ce vor”[1].

Ascultarea poate fi adevărată, duhovnicească, dar se întâmplă să fie și trupească, pe placul oamenilor. „Adevărata ascultare este ascultarea de Dumnezeu. Cel care nu poate să se supună singur acestei ascultări își ia în ajutor un om căruia ascultarea de Dumnezeu îi este mult mai cunoscută”[2].

Trebuie ca omul pe care îl ascultăm să înțeleagă clar voia lui Dumnezeu și să aibă o viziune corectă asupra vieții duhovnicești – în caz contrar el ne poate dăuna. Din nou sunt necesare supunerea, tăierea voii proprii și și ascultarea. Trebuie să ne supunem nu doar conducătorilor bisericești, ci și celor civili, acolo unde aceștia nu încalcă legile credinței noastre; trebuie să tăiem voia proprie întotdeauna și în toate, pe cât este posibil, nu doar în fața oamenilor, crezând că tot ce se întâmplă în jurul nostru se petrece după Pronia lui Dumnezeu.

Desigur, și aceasta trebuie să o facem cu chibzuință, să deosebim lucrurile păgubitoare de suflet de cele folositoare. Dacă însă sufletului nu îi este de folos, atunci nu numai că nu trebuie să te supui în fața voii străine, ci chiar să i te opui.

Aceeași tăiere a voii proprii este necesară și în relație cu conducătorii neduhovnicești, fiind obligați să îi ascultăm în tot ceea ce nu ne dăunează. În probleme importante însă, care determină direcția vieții duhovnicești, nu mai suntem obligați să ne supunem conducătorilor. Ne putem adresa doar acelor fețe duhovnicești fidele Ortodoxiei, care au o viziune duhovnicească clară și cunosc bine învățătura patristică. Doar față de asemenea duhovnici putem avea o ascultare adevărată. Dacă însă te supui orbește omului cu o înțelegere denaturată a învățăturii ortodoxe, riști să urmezi și tu această înțelegere și să devii împlinitor nu al voii lui Dumnezeu, ci al voii omenești denaturate – independent de  faptul că acela e monah, preot sau arhiereu. Părinții spun: „Tuturor fii ascultător în orice faptă bună, numai nu urma celor care agonisesc dragoste, sau iubitorilor de arginți, sau celor iubiți de oameni, ca să nu se arate ascultarea ta lucrare diavolească”[3].

„Folosește-te de un astfel de sfetnic care a încercat cu răbdare să discute cu tine ce trebuie cugetat și poate să-ți arate ceea ce este cu adevărat folositor pentru tine.”[4]

„Pentru sfat, pentru conducere nu este suficient să fii evlavios, trebuie să ai experiență duhovnicească și, mai mult decât toate, ungerea duhovnicească. Aceasta este învățătura Scripturii și a Părinților pe această temă. Sfetnicul evlavios, dar neexperimentat, te poate mai degrabă sminti decât să-ți aducă folos.”[5]

„În acest sens ne poruncește și apostolul: Nu fiți robi ai oamenilor (1Cor. 7,23). El ne poruncește ca orice slujire să o săvârșim duhovnicește, nu după exemplul celor care vor să placă oamenilor, ci după cel al robilor lui Hristos, în interior făcând voia lui Hristos, iar în slujirea exterioară pe cea a oamenilor (v. Efes. 6,6). Căci acum caut spune apostolul bunăvoința oamenilor sau pe a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aș plăcea încă oamenilor, n-aș fi rob al lui Hristos (Gal. 1,10)”.

„De la ascultarea adevărată se naște și smerenia adevărată, umbrită de mila lui Dumnezeu. De la ascultarea greșită și plăcută oamenilor se nasc smerenia falsă, înstrăinarea omului de Dumnezeu, care fac din el un supus al satanei.”

„Deosebit de dăunător este atunci când ascultătorul se străduie să urmeze ascultării depline, așa cum era aceasta la Părinții din vechime, când și călăuzitorii, și cei călăuziți erau conduși de Duhul Sfânt. În vremea noastră aproape că nu se mai găsesc astfel de oameni, care să conducă și să îndrume fără greșeală, și mulți sunt învățătorii ce rătăcesc ei înșiși în probleme de credință dintre cele mai importante. Este păcat când ucenicul unui asemenea învățător va începe să primească fiecare cuvânt al lui ca pe un adevăr desăvârșit și să urmeze exact acestui cuvânt.”

„Ascultarea este minunea credinței! O poate săvârși doar singur Dumnezeu și au săvârșit-o acei oameni cărora le-a fost dat de Sus. Dar când oamenii vor vrea prin propriile lor eforturi să atingă ceea ce se dă doar de Dumnezeu, atunci eforturile lor sunt inutile și zadarnice, iar ei se aseamănă ziditorilor stâlpului amintiți în Evanghelie, care încep edificiul fără a avea mijloace pentru săvârșirea lui.”[6]

„Studiază Scriptura Dumnezeiască, spune Sfântul Simeon Noul Teolog, și scrierile Sfinților Părinți, îndeosebi cele practice, pentru ca împreună cu învățătura lor să compari învățătura și purtarea învățătorului tău; să le poți vedea ca în oglindă și să le înțelegi. Ceea ce este conform cu Scriptura să-ți însușești și să-ți păstrezi în minte, iar ceea ce este fals și rău să recunoști și să respingi, ca să nu fii înșelat. Să știi că în zilele noastre au apărut mulți amăgitori și falși învățători.”[7]

Sfântul Ignatie Briancianinov vorbește despre ascultarea de bătrâni, despre cum era aceasta în vechiul monahism, și că „o astfel de ascultare nu este dată timpului nostru. Cuviosul Casian Romanul spune că părinții egipteni afirmau că a conduce bine și a fi condus este propriu celor înțelepți, și acesta este darul și harul Sfântului Duh. Condiția necesară unei asemenea supuneri este îndrumătorul duhovnicesc, care, prin voia Duhului, să mortifice voia noastră cea căzută, a celor care s-au supus lui pentru Dumnul, iar în această voie căzută să mortifice și toate patimile”[8].

„Este evident că omorârea voii căzute, săvârșită atât de măreț și biruitor prin voia Duhului lui Dumnezeu, nu se poate săvârși de voia căzută a îndrumătorului, când însuși îndrumătorul este robit de patimi.”[9]

Sub înfățișarea ascultării se pot ascunde diferite împătimiri, chiar și patima desfrânării. În genere, tot ce este nemărginit, dar sărac de duhul adevăratei smerenii, se întinează de orice necurăție și se supune batjocurii demonilor.

 

Note:

 

[1] Avva Dorotei, Învățături folositoare de suflet, Învățătura a 5-a.

[2] Sf. Ignatie Briancianinov, Scrisori către diferite persoane, Scrisoarea a 90-a, p. 149.

[3] Sf. Isaac Sirul, Cuvinte despre nevoință, Cuvântul al 9-lea.

[4] Idem.

[5] Sf. Ignatie Briancianinov, op. cit., vol. 4. Scrisoarea a 18-a, p. 454.

[6] Idem, op. cit., vol. 4, Scrisoarea a 54-a, p. 514.

[7] Filocalia, cap. 33, partea I.

[8] Sf. Ignatie Briancianinov, op. cit., vol. 5, p. 71.

[9] Ibidem.

 

Când îl sărbătorim pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe?

Patriarhia Română a înscris în calendarul de anul acesta data de 23 aprilie cu slove negre. Deoarece în acest an această Sărbătoare este în Săptămâna Sfintelor Patimi, s-a hotarât strămutarea ei pentru altă dată, cum vom vedea în continuare. Regulile statornicite de Sfânta Biserică şi înscrise în cărţile de cult sunt acestea:

1.De cade Sărbătoarea Sfântului Mucenic Gheorghe în Duminica Floriilor (Sfintele Paşti la 30 aprilie), în bisericile care nu au hram Sfântul Gheorghe, Sărbătoare lui se amână, din pricina Praznicului, luni în Săptămâna Luminată, când slujba lui se va cânta împreună cu cea a Sfintelor Paşti, precum se va arăta mai departe… Dar în bisericile unde Sfântul este hram, potrivit învăţăturii pentru hramuri, din Tipicul cel Mare (Iaşi, 1816, faţa 685 şi 686), slujba lui se cântă în Duminica Floriilor, împreună cu cea din Triod…

2.De va cădea Sărbătoare Sfântului Gheorghe luni marţi, miercuri sau joi, în Săptămâna Sfintelor Patimi, (în ani când Paştile cad în 29, 28, 27 sau 26 aprilie), atunci se păzeşte regula din Tipicul Mare (tipicul mănăstiresc zis a Sfântului Sava… care spune: De se va întâmpla hramul unui Sfânt sau a unei Sfinte în Lunea sau în Marţea sau în Miercurea sau în Joia, cântăm toată slujba în seara şi dimineaţa din Duminica Stâlpărilor. Potrivit acestei reguli, păzită mai ales în bisericile mănăstireşti, în anii când se întâmplă unul din cazurile de mai sus, Slujba Sfântului Gheorghe se întâmplă mai dinainte, cu a Praznicului Floriilor, precum s-a arătat mai dinainte… Dar unii (Biserica grecească), atunci când Sărbătoarea Sfântului cade în oricare din zilele săptămânii Sfintelor Patimi (de luni până sâmbătă inclusiv), mută slujba Sfântului şi o cântă cu cea a Învierii, în a doua zi de Paşti (luni în Săptămâna Luminată) (Triodul, Ed. IBMBOR, Bucureşti, 2000)

3.Aceleaşi prevederi le găsim şi în Mineiul pe luna Aprilie (pag. 417).

4.În practica bisericească s-au mai întâlnit cazuri când Sărbătoarea Sfântului Mucenic Gheorghe a fost în Săptămâna Sfintelor Patimi, în anii 1995 şi 2006. Calendarele din aceşti ani pe care le-am păstrat arată că Praznicul Sfântului Gheorghe a fost înscris cu slove roşii, deci s-a ţinut pe 23 aprilie, fără ca aceasta să producă neajunsuri sau tulburări în rândul credincioşilor.

Concluzii. Precum se poate vedea din prevederile cărţilor bisericeşti, acestea nu stabilesc o regulă riguros unitară, ci lasă o oarecare libertate de alegere, în funcţie de anumite particularităţi. Socotesc că oricare din cele trei posibile opţiuni sunt corecte, rămânându-ne datoria de a prăznui cu evlavia cuvenită. În oricare zi s-ar săvârşi Slujba Sfântului, data de 23 aprilie trebuie înscrisă cu roşu în calendare şi respectată ca zi a muceniciei Sfântului nostru drag, Gheorghe. O ultimă precizare privind Sfânta Liturghie care trebuie săvârşită în acest an, marţi 23 aprilie, pentru cei care vor ţine acest Praznic la această dată. Se va săvârşi Liturghia Darurilor mai Înainte Sfinţite, care poate fi strămutată la ceasurile dimineţii (Tipic Bisericesc, Ed. IBMO. Bucureşti, 1976, p. 165).

Toate consideraţiile personale expuse aici sunt teologumene, adică păreri ale autorului, care pot fi ignorate. Normative rămân prevederile cărţilor bisericeşti.

 

Presbiter Ioviţa Vasile

 

Sfântul Nicodim Aghioritul: „Numai Hristos este ecumenic”.

Majoritatea Bisericilor Ortodoxe solicită un Sinod Pan-Ortodox.

Încercarea Patriarhiei Constantinopolului (și a Patriarhului Bartolomeu, în special) să promoveze și să impună tendințele  și pretențiile sale hegemonice întregii Biserici Ortodoxe prin acordarea tomosului autocefaliei Bisericii schismatice din Ucraina, a întâmpinat  opoziția majorității Bisericilor ortodoxe, prin simplul fapt că structura Bisericii este stabilită de sinodalitate și egalitatea  tuturor Bisericilor ortodoxe.

La trei luni după anunțul creării acestei biserici anti-canonice, nici o Biserica Ortodoxă nu i-a recunoscut legitimitatea, subminând prestigiul și planurile Patriarhului Constantinopolului.

După declarațiile patriarhului Ioan al Antiohiei și ale Mitropolitului Savva al Varșoviei și toată Polonia, care într-un interviu și în scrisorile lor către Patriarhul Bartolomeu au anunțat refuzul lor de a recunoaște schismatica Biserica Ucraineană, Bisericile din Cipru și România în decizia lor sinodală au anunțat, de asemenea, că, în cazul în care problema nu este rezolvată favorabil în viitorul apropiat, Patriarhia  Constantinopolului este obligata să convoace un Sinod pan-ortodox pentru a discuta această problemă.

Credem că toți episcopii ortodocși ar trebui să fie prezenți la acest Sinod Pan-ortodox. Acesta ar trebui să reunească 300 de episcopi vorbitori de limbă greacă, 700 de episcopi de limbă slavă  și 700 de episcopi de limba arabă, toate acestea pentru ca fiecare să participe la exprimarea votului său, cuvântului său, a punctului său de vedere. Nu așa cum s-a întâmplat la Kolymbari, în Creta, unde doar Întâistătătorii celor paisprezece Biserici locale au avut dreptul de vot. În acest fel, deciziile nu pot fi controlate sau manipulate de către centrele eclesiastice sau extra-bisericești.

Biserica sârbă se pronunța  pentru respectarea sfintelor canoane.

Într-un interviu pentru ziarul sârb Politika, Patriarhul sârb Irineu a răspuns la întrebarea jurnalistului cu privire la problema ucraineană și a subliniat că este necesară respectarea sfintelor canoane.

Întâistătătorul ierarh sârb a subliniat următoarele în interviul său:

„Cred că este necesar să se repete că noi nu suntem împotriva grecilor, nici împotriva rușilor, nici pentru greci, nici pentru ruși. Biserica Sârbă cere doar respectarea sfintelor canoane și tradiția seculară pe care aceste canoane o guvernează. Aceasta  înseamnă că le apărăm pe acestea și pe toate celelalte.

Bineînțeles, susținem rușii și Biserica Ortodoxă Rusă – frați de același sânge, care ne-au ajutat în condiții dificile timp de secole. Dar, desigur, susținem și Patriarhia Ecumenică, Biserica Mamă, care ne-a acordat independența acum opt secole, și de atunci am fost egale cu restul bisericilor autocefale. Patriarhul Bisericii noastre Mamă este primul dintre egali. Sunt sigur că nici Biserica Ortodoxă Sârbă, nici celelalte Biserici locale nu vor accepta apariția unui „Papă ortodox”. Dacă ar accepta acest lucru, ei încetează să mai fie ortodocși.

Biserica Sârbă nu acceptă și nu va accepta legitimitatea împărțirii Ucrainei ca poziție legitimă, și, în special, nu va accepta astfel de pretenții în cazul în care acestea apar pe teritoriul său canonic. Ceea ce a făcut Constantinopolul la Kiev, mama orașelor ruse, din punctul de vedere al Bisericii sârbe, nu se poate concepe. Ucraina are propria Biserică cu Întâistătătorul ei legitim – Mitropolitul Onufrie. Nu cunoaștem pe alții și nu dorim să îi cunoaștem.

Fanarul știe că Arhiepiscopia Autonomă din Ohrid condusă de Episcopul Jovan se supune Bisericii Ortodoxe Sârbe. Din punctul de vedere al canoanelor, din punctul de vedere al mântuirii credincioșilor și al săvârșirii slujbelor, acest lucru nu ridică nici o îndoială. Oricine este omul: sârb, macedonean, nord macedonean, bulgar, țigan, grec, toți se pot apropia de Sfântul Potir. De aceea, nu văd nicio modalitate de a justifica o invazie a teritoriului canonic al Bisericii Sârbe, care ar deveni o versiune pseudo-spirituală a operațiunii „Înger Milostiv “ (Denumirea operatiunii Alianța Nord-Atlantică a NATO împotriva Iugoslaviei, în 1999 ).

Aceste declarații ale Patriarhului sârb Irineu, indică faptul că acordarea de către Fanar a autocefaliei Bisericii schismatice din Skopje (Macedonia de Nord) este una dintre prioritățile sale imediate.

Patriarhul Bartolomeu: Sinodul Pan-Ortodox este inutil

În numărul anterior al ziarului Orthodox Typos, un articol detaliat al domnului Panagiotis Trakadas a ridicat întrebarea: „Dacă Patriarhul Constantinopolului refuză (să convoace un Sinod Pan-ortodox), cine o va face ? Întâistătătorii Constantinopolului, paralizați de Patriarhia Constantinopolului, răspundeți!

La 1 martie, site-ul oficial al Patriarhiei Moscovei a publicat un text cu răspunsul Patriarhului Bartolomeu la apelul lansat de Patriarhul Antiohiei la începutul acestui an, în care acesta a solicitat un dialog cu privire la starea Bisericii ucrainene cu participarea tuturor Întâistătătorilor ortodocși. Patriarhul Bartolomeu, în răspunsul său, a subliniat adresându-se în mod special Patriarhului Ioan (sub rezerva faptului că textul grecesc original nu a fost publicat):

„Ca răspuns, vă informăm că întrucât patru Biserici ortodoxe, inclusiv Biserica veche, au refuzat să participe la Sfântul și Marele Sinod Ecumenic, gest nejustificat eclezial și teologic, pe care îl considerăm inadmisibil, Patriarhia Ecumenică are motive serioase să se abțină de la o întâlnire similară la nivel pan-ortodox. Acest lucru ar fi inutil, prin care s-ar  ajunge doar la un acord că participanții nu sunt de acord între ei.

Sfânta și Marea Biserică a lui Hristos, a privit cu dragoste și sacrificiu de sine, indiferent de interese sau presiuni, având drept scop unic unitatea poporului ucrainean, încetarea scindării și a schismei apărute într-o comunitate de milioane de credincioși, care nădăjduiau  să se întoarcă la Biserica canonică, după ce au fost ținuți nedrept în afara ei, prin urmare conform tradiției și  sfintelor canoane  li s-a acordat autocefalia Bisericii ucrainene … „

Cât timp va mai exista tulburare și scindare în Biserica Ortodoxă?

Răspunsul Patriarhului Bartolomeu ridică întrebări importante. Astfel, Fanarul cunoaște anumite sfinte canoane care permit acordarea autocefaliei schismaticilor și restului Bisericilor Ortodoxe – ei „vor argumenta că au respectat sfintele canoane și tradiția  stabilită de secole“, pe baza cărora, însă nu se confirmă autocefalia (așa cum subliniază patriarhul sârb în interviul său)?

Cât timp va mai exista tulburare și scindare în Biserica Ortodoxă, dacă Patriarhul Constantinopolului nu  consideră necesară convocarea unui Sinod Pan-Ortodox? Și acest lucru se întâmplă întrucât dezacordul are o dimensiune politică, astfel că declarația Patriarhului Irineu, conform căreia dacă Fanarul legalizează biserica schismatică din Skopie, „va deveni o versiune pseudo-spirituală a“ Îngerului Milostiv“, al „NATO”, denotă implicarea politicii SUA, care manipulează Fanarul.

Amestecul brutal al guvernului ucrainean în viața religioasă a Bisericii locale.

Deși până în prezent, nici o Biserica Ortodoxă nu a recunoscut legitimitatea bisericii schismatice și Patriarhul Bartolomeu declară că decizia sa a fost destinată unirii poporului ucrainean, este menționat pe site-ul web al Bisericii Ortodoxe Ruse privitor la problema ucraineană, că amestecul grav al autorităților statului Ucraina în viața religioasă a Bisericii locale constituie o problema majoră. În publicație se spune că:

Anarhia care a fost declanșată, a dus la un val de violență împotriva clerului și credincioșilor [Bisericii canonice].

„Parlamentul ucrainean a adoptat prin vot și a promulgat legi discriminatorii pentru a respinge numele de Biserica Ortodoxa Ucrainiană și a legalizat sechestrarea sfintelor biserici și mănăstiri. Sunt încălcate drepturi ale credincioșilor Bisericii canonice : astfel clerul său este lipsit de posibilitatea exercitării slujirii în mod corespunzător a militarilor, forțelor de ordine și prizonierilor.

Biserica ortodoxă ucraineană riscă să fie lipsită de cele mai mari mănăstiri și monumente istorice, și anume  Lavra Kiev-Pecherska și Lavra Pochaiev. În majoritatea cazurilor, sechestrarea bisericilor de către comunitățile religioase este contrară deciziilor comunităților care rămân credincioase Bisericii canonice.

Această anarhie a condus la un val de violență îndreptat împotriva clerului și credincioșilor Bisericii Ortodoxe Ucrainiene. În ciuda declarațiilor conducerii Ucrainei și Patriarhiei Constantinopolului privitor la natura pașnică a așa-numitei „unificări a Ortodoxiei Ucrainiene “, zeci de sfinte biserici au fost sechestrate cu implicarea grupurilor paramilitare, iar în multe cazuri clerul și credincioșii Bisericii canonice au fost bătuți în încercarea de a-și apăra sfintele lăcașuri.

Parohiile ruse din Europa de Vest aflate sub jurisdicția patriarhiei Moscovei

Decizia Patriarhatului de a oferi auto-hirotonire schismaticilor are un impact direct asupra dispersării rusești în Europa occidentală. La 27 noiembrie 2018, Sfântul Sinod al Patriarhiei Constantinopolului a decis anularea volumului din 1999, care garanta pastorația și administrarea parohiilor ortodoxe ruse din Europa de Vest, arhiepiscopiei ruse din Paris, cu intenția de a anula încorporarea acestor parohii în Mitropoliile locale ale Patriarhatului. Această decizie a avut ca efect imediat convocarea, la 23 februarie, a adunării generale a Arhiepiscopiei Parohiale Ortodoxe Ruse, unde majoritatea participanților, conform site-ului Orthodoxia.info, au fost de acord cu propunerea de a muta Arhiepiscopia în jurisdicția Patriarhiei Moscovei și de fapt marea majoritate a participanților (191 vs 15) au votat pentru a păstra Arhiepiscopia ca o Biserică separată. Decizia finală privind jurisdicția, scrie ziarul, va fi luată la următoarea întâlnire din iunie. Este remarcabil că Institutul Ortodox al Sfântului Serghie din Paris și-a exprimat solidaritatea cu această decizie, spune orthodoxie.com pe 29 ianuarie.

Potrivit Arhiepiscopiei de la Paris, Exarhatul este format din 65 parohii, 32 de comune, 2 mănăstiri, 7 schituri, iar clerul numără mai mult de 100 de preoți și 30 de diaconi.

Sfântul  Nicodim: „Numai Hristos  este ecumenic”.

Sfântul Nicodim Aghioritul, în interpretarea celui de-al 28-lea canon al Sinodului IV Ecumenic, a declarat în notele privind titlul de „ecumenic“, că „nici Patriarhul Constantinopolului, nici Patriarhul Romei,nici oricare altul, cu excepția Unicului Hristos, El este adevăratul Patriarh al întregii lumi, căci Lui i s-a dat toată puterea în ceruri și pe pământ „.

Trebuie subliniat faptul că nici un act atemporal al Bisericii nu recunoaște Patriarhia Constantinopolului drept sediu al Bisericii Mamă în Ortodoxie, care are responsabilitatea și principala sarcină de a păstra unitatea Bisericilor locale și curăția credinței. Deci, spun clar Părinții Bisericii, mai ales Sfântul Ioan Gură de Aur, care a subliniat că centrul unității Bisericii este Hristos ca și cap al Bisericii, nu al unei Biserici, întrucât Dumnezeu Tatăl „a stabilit un singur Cap pentru toți, Hristos Cel Întrupat. În plus, așa cum a fost stabilit de Sfinții Părinți, forța de coeziune dintre membrii Bisericii în principal, decurge din dogma credinței comune a membrilor săi, în care Duhul Sfânt „unește mulțimea într-un singur trup și face sufletele lor locuința Duhului Sfânt.”

Sfântul Nicodim, în aceeași notă, subliniază că „ este numit ecumenic / universal cel ce controlează cea mai mare parte a universului, și demonstrează dragostea și grija pentru credință și tradițiile sinodale ale Părinților … „

Ce dragoste și râvnă demonstrează Fanarul, când calcă în picioare sfintele canoane, învață dogme noi și consideră toate celelalte Biserici locale ca fiind „fiicele noastre spirituale.“ Și, după cum dumnezeiescul Nicodim încheie punând punct  acestei probleme „titlul de ecumenic nu provine nici de la canoanele sinodale , nici de la Sfinții Părinți, ci a fost dat patriarhului Constantinopolului din obișnuință.“ De aceea, Tradiția seculară a Bisericii, este interpretată ca un” obicei bisericesc „, care este revocat de fiecare dată când apar învățături noi.

Teolog George Tramboulis – articol publicat în Orthodox Typos

Traducere  Dr. Gabriela Naghi

Preoţii ortodocşi reprezintă o mare piedică

,,De asemenea a trecut ceva timp de când am început să discredităm pe preoţi, să le ruinăm misiunea pe pământ; pentru noi, reprezintă o mare piedică. Influenţa lor are din ce în ce mai puţin efect asupra oamenilor. Libertatea conştiinţei a fost decretată în întreaga lume, devenind principiu, astfel nu ne mai despart decât câţiva ani până când vom reuşi să distrugem complet creştinismul; cât despre celelalte religii, dificultăţile vor fi minore, dar acum este prematur să discutăm. Regele evreilor va fi adevăratul papă al Universului, patriarhul bisericii internaţionale’’ (Milton William Cooper, Partea nevăzută a lumii, Ed. Elit, f. a., p. 253). Acest citat este extras dintr-un document mai vechi, nerecunoscut pe faţă de urmaşii celor care l-au elaborat. Este de înţeles. Faptul că această prevedere, şi toate celelalte, sunt puse sistematic în practică, arată că avem de-a face cu un document autentic, care a fost ţinut secret o vreme, apoi, prin vrerea lui Dumnezeu, a ajuns cunoscut.

În vremea ciumei comuniste, preoţii, ierarhii şi monahii erau definiţi în documentele securităţii drept ,,armata neagră’’ şi au fost socotiţi o mare primejdie pentru societatea cu viitor de aur. Aceştia au fost luaţi cu brutalitate de la sfintele altare şi întemniţaţi. Mulţi au murit muceniceşte. Canonizarea lor este interzisă. Biserica, adică poporul lui Dumnezeu, le recunoaşte jertfa, le cinsteşte sfintele moaşte şi le alcătuieşte acatiste.

După 1989, Biserica a avut o perioadă scurtă de libertate. Bisericii i se recunoştea autoritatea în societate şi lucrurile păreau că se îndreaptă spre normalitate. N-a trecut prea mult şi, încet-încet, cei ce se arătau a fi prieteni ai Bisericii Ortodoxe şi-au arătat adevărata faţă: s-au înverşunat împotriva ei cu o ură diabolică, emisiunile religioase au fost suprimate, trepăduşii au început să caute greşeli în Biserică pe care le-au mediatizat hiperbolic. Nu contează că, după o vreme, adevărul iese la lumină şi minciunile sunt dovedite. Ţinta lor nu este distrugerea creştinismului, aşa cum eronat este el înţeles azi. Ţinta este Biserica Ortodoxă cu slujitorii ei adevăraţi, ,,marea piedică’’ în calea înfăptuirii unor ambiţii nebuneşti. Nu trebuie să ne mirăm. N-au ajuns nemernicii lumii să spună despre Mântuitorul nostru Iisus Hristos cel mai înjositoare minciuni, plăsmuite în străfundurile iadului? Noi credem în cuvintele Sale, din care nu va rămâne o cirtă neîmplinită: ,,Pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18).

 

Presbiter Ioviţa Vasile     

 

 

 

Un Papă al Ortodoxiei: Sfântul Martin

Până să fie cuprins de morbul ereziilor, Apusul alcătuia, laolaltă cu Răsăritul, Biserica Mântuitorului nostru Iisus Hristos, deopotrivă Ortodoxă şi Catolică. După schisma din 1054, Biserica Ortodoxă a continuat opera de mântuire a neamului omenesc, neştirbindu-i-se cu nimic cele două caracteristici de a fi Ortodoxă şi Catolică. Partea schismatică, Apusul, şi-a apropriat fraudulos, uzurpator şi nemeritat denumirea ,,catolică’’, nume sub care se prezintă ca fiind ,,biserică’’. În Bisericile Ortodoxe slave şi în cea română ,,Catolică’’ a fost echivalată cu ,,Sobornicească’’. Biserica Greciei a păstrat însă cuvântul ,,Catolică’’ care se regăseşte în modul ei de rostire a Crezului, fără a produce confuzie sau tulburare. Având aceste succinte explicaţii, înţelegem şi titlul acestui articol.

Astăzi pomenim între Sfinţii lui Dumnezeu pe Preasfinţitul Martin, care a păstorit Biserica din Roma numai patru ani, 649-653, din pricini pe care le vom vedea în cele ce urmează.

Patriarhul Alexandriei, Cir, a născocit atunci o nouă erezie care a tulburat profund Biserica lui Hristos şi mulţi au avut de pătimit pentru că nu se învoiau cu el, păzind Dreapta Credinţă. S-au învoit cu el Serghie, patriarhul Constantinopolului şi urmaşii săi Pir şi Pavel. Casa împărătească era de partea ereticilor, astfel că împăratul Costa, la îndemnul lui Pavel, a scris o carte numită ,,Tipos’’, prin care lăuda erezia monotelită şi a poruncit ca să fie trimisă Bisericilor, cerându-le să creadă asemenea lor. Erezia monotelită învăţa, împotriva Revelaţiei Dumnezeieşti, că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a avut o singură voinţă, după cum ereticii monofiziţi învăţau şi încă învaţă că Fiul lui Dumnezeu a avut o singură fire.

Era vremea când pe scaunul de păstor al Romei se afla Sfântul Martin. Dorind să-l atragă la erezia monotelită, împăratul i-a trimis ,,Tiposul’’, cerându-i să-l întărească cu autoritatea sa episcopală. Păstorul cel bun a lepădat reaua credinţă a ereticilor şi a dat un răspuns pilduitor pentru toate timpurile: ,,Chiar dacă toată lumea ar voi să primească această nouă învăţătură, eu nu o voi primi, nici nu mă voi depărta de evanghelica şi apostolica învăţătură şi de la aşezămintele Sfinţilor Părinţi, măcar de voi pătimi şi moartea’’.

          De-aici a venit sfârşitul păstoririi Sfântului Martin la Roma, căci rău-credinciosul împărat a trimis oameni cu poruncă de a-l prinde şi a-l înstrăina de turma sa. Într-o noapte, au prins pe Sfânt şi l-au dus în Insula Naxia, unde a petrecut un an, în multe lipsuri şi înfometare. Această neomenie nu l-au slăbit în Credinţă pe arhiereul lui Hristos, ci l-au întărit. Slăbit fizic şi bolnav, a fost dus în Bizanţ şi trimişii împărăteşti şi ai patriarhului eretic veneau  la el cu vorbe grele şi mincinoase. Când l-au dus în faţa senatorilor pe o targă, Sfântul nu  mai putea să se ridice, într-atât de mare-i era suferinţa. Mărturisirea şi statornicia lui au rămas aceleaşi: ,,Iată în mâinile voastre sunt, faceţi cu mine ce voiţi, precum Dumnezeu v-a lăsat. Însă să ştiţi cu întemeiere, că de mă veţi sfărâma în bucăţi, nu mă voi împărtăşi cu cei rău credincioşi, cât timp vor sta în credinţa cea rea. Încercaţi cu lucrul şi veţi vedea ce fel este darul lui Dumnezeu în robii lui’’.

Sfântul a fost mutat în Herson şi ţinut în temniţă încă doi ani. După trecerea acestei vremi, şi-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.

Fie ca pe scaunul adunării catolice eretice din Roma şi din toată lumea să ajungă păstori vrednici, precum Sfântul Martin. În acel moment s-ar înfăptui şi unirea dorită de Biserica Ortodoxă.

 

Presbiter Ioviţa Vasile

Un Mucenic pe pamânt românesc: Sfântul Sava Gotul

Multe popoare barbare s-au perindat pe pământul acesta, trăind în întunericul necunoaşterii lui Dumnezeu. Bunul Dumnezeu le-a purtat şi acestora de grijă şi a făcut să răsară în mijlocul lor fapturi cu viaţă sfântă, care s-au străduit să-i scoată din rătăcire. Sfântul Sava a trăit între goţii cei sălbatici şi închinători la idoli. Scriitorul sfânt a scris cu alese cuvinte despre el: ,,Era dreptcredincios, cucernic, drept ascultător în tot lucru, blând, simplu la cuvânt, dar nu fără înţelegere, paşnic cu toţi, pentru adevăr grăind, gura slujitorilor de idoli astupând, nemândru, supunându-se la toţi, precum se cuvine celor smeriţi; tăcut, neîndrăzneţ la cuvânt, gata la tot lucrul bun, cântând în biserică şi îngrijindu-se de aceasta; averile defăimându-le, afară de cele ce-i erau de trebuinţă, înfrânat în toate, cu femeile neavând deloc împărtăşire; la rugăciuni şi la postiri îndeletnicindu-se în toate zilele, străin de slava deşartă, deşteptând pe toţi către viaţa cea plăcută lui Dumnezeu şi numai pe acelea care sunt fapte bune, sau datorii, împlinindu-le, fugind însă de acelea, care sunt potrivnice lucrurilor celor bune’’.

            Poporul său însă petrecea în slujirea diavolească a idolilor şi ar fi avut mari foloase dacă s-ar fi deşteptat şi ar fi urmat acestui Sfânt al lui Dumnezeu. Într-un an, de Praznicul Învierii Domnului nostru Iisus Hristos, Sfântul Sava s-a dus într-un sat, unde ştia că este un preot al lui Dumnezeu, Sansal, pentru a sărbători după cuviinţă. Atunci a năvălit o ceată de barbari şi i-au prins pe cei doi, ducându-i în cetate din porunca lui Atarid. Aici i-au legat de o grindă voind să-i facă să guste din cărnurile cele spurcate, jerfite idolilor. Nimic nu i-a putut îndupleca la această călcare de poruncă Dumnezeiască.

Pentru că a rămas credincios Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Sfântul Sava a fost dus spre moarte, din porunca aceluiaşi Atarid. Fiind pe pământ românesc, au ajuns la râul Musia, care astăzi se numeşte Buzău. Prigonitorii săi au cugetat la un moment dat să-i cruţe viaţa, socotind că Atarid nu va şti de aceasta. Sfântul însă le-a grăit: ,,De ce grăiţi vorbe nebuneşti şi nu faceţi cele ce vi s-au poruncit? Pentru că eu văd ceea ce voi nu puteţi să vedeţi: iată, de faţă stau Sfinţii Îngeri, care au venit să-mi ia sufletul cu slavă!’’

            Au legat pe Sfânt de un lemn greu, apoi l-au afundat în apa Buzăului. Astfel şi-a sfârşit viaţa aceasta Sfântul Sava la numai treizeci şi opt de ani. S-a întâmplat în a cincea zi după Paştile anului 372, în 12 aprilie. Pentru sfintele sale rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-ne pe noi (După Vieţile Sfinţilor pe aprilie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 140-145).      

 

Presbiter Ioviţa Vasile

 

Lecţiile istoriei

,,Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?’’ (Marcu 8, 36-37). Cine studiază cu atenţie istoria scrisă, constată că toate imperiile care s-au perindat în lume au fost clădite pe sânge şi teroare. Cei care le-au întemeiat au dus războaie absurde nimicitoare şi au subjugat prin forţă popoare întregi, având ambiţia nebunească de a stăpâni lumea. Acest lucru este valabil pentru imperiul roman, care a căpătat o întindere nemaiîntâlnită. Pe unde au ajuns, romanii şi-au impus nu numai stăpânirea administrativă, ci au răspândit şi religia lor deşartă şi mincinoasă a zeilor, care, în fapt, erau demoni. Aşa au venit în conflict ireconciliabil cu Biserica lui Hristos, pentru că membrii acesteia nu-şi trădau Mântuitorul, alegând mai bine să moară. Aşa s-au născut persecuţiile împotriva lor, în care mulţi s-au încununat cu cununa muceniciei. Trecerea vremii ne arată că biruitori au fost cei care L-au mărturisit pe Hristos, iar sufletele persecutorilor s-au pierdut în adâncimile iadului. Imperiul s-a prăbuşit, în vreme ce Biserica a rămas şi nu va fi biruită nici de porţile iadului. La ce le-a folosit cezarilor romani stăpânirea lor atât de mare?

Mai aproape de zilele noastre, am avut imperiul sovietic comunist. Ştim cine au fost cei care au ,,fericit’’ lumea, născocind comunismul. Naţiunea, căreia le aparţin, ar trebui să şi-i revendice. Ideologii comunişti şi-au propus să şteargă numele lui Dumnezeu de pe faţa pământului, pentru ca ei să ajungă stăpânii lumii. Susţineau cu fervoare că sistemul comunist se va întinde peste toată faţa pământului. Dumnezeu a arătat că aceşti nebuni nu erau decât nişte bieţi muritori, care au refuzat să-şi cunoască nimicnicia. Visurile lor demente s-au spulberat, iar sufletele lor s-au dus în chinurile iadului.

Ultimul imperiu al istoriei va fi cel instaurat de antihrist, numit de Cartea Apocalipsei (13, 1) ,,fiara care se ridică din mare’’. Dumnezeu va îngădui ca acest tiran să stăpânească vremelnic, adică trei ani şi jumătate, peste tot pământul. Mântuitorul ne spune că blestematul antihrist va institui un regim de teroare nemaiîntâlnită. Dumnezeu va avea grijă de aleşii Săi şi va scurta acele zile, pentru cei aleşi. Încă de-acum vedem aceste cuvinte împlinindu-se, căci toată lumea îşi dă seama că, realmente, zilele, lunile şi anii s-au scurtat, însă puţini înţeleg şi explică cu adevărat acest fenomen. Sfârşitul este ştiut, căci Dumnezeu nu ne lasă în neştiinţă: imperiul se va prăbuşi şi antihrist se va pierde în iad.

Iubite cititorule, multe lucruri folositoare putem noi învăţa din lecţiile istoriei, dacă vrem şi suntem receptivi. Dumnezeu ne-a lăsat istoria scrisă tocmai ca să ne dăm seama ce preţ ar trebui să punem noi pe mântuirea sufletelor noastre şi cât de înşelătoare sunt măririle şi stăpânirile veacului acestuia.

 

Presbiter Ioviţa Vasile