Comunitatea papistaşă: Erezii, inovaţii şi abateri de la Sfânta Tradiţie a Bisericii (I)

1.Primatul papal

Este o erezie şi o pretenţie absurdă a pontifilor romani, aceea de a fi suverani în fruntea tuturor creştinilor. Mântuitorul nostru Iisus Hristos a spus Sfinţilor Apostoli şi lumii întregi: ,,Ştiţi că aceia care se socotesc cârmuitori ai neamurilor domnesc peste ele şi cei mai mari ail or le stăpânesc. Dar între voi nu trebuie să fie aşa, ci care va vrea să fie mai mare între voi. Să fie slujitor al vostru. Şi care va vrea să fie întâiul între voi, să fie tuturor slugă; căci şi Fiul Omului n-a venit ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-şi dea viaţa răscumpărare pentru mulţi’’(Marcu 10, 43-45). De vreme ce Mântuitorul n-a voit să fie mai-marele Apostolilor, ci Slujitor al lor şi al lumii întregi, nu credem că ar fi sub demnitatea papei să se conformeze cuvintelor cuprinse în Sfânta Scriptură.

2.Infailibilitatea papei

Până în anul 1869 niciunul dintre papi n-a avut conştiinţa faptului că ar fi infailibil. În acel an, papa Pius al IX-lea a convocat Conciliul I Vatican, având menirea de a ,,dogmatiza’’ pretenţia sa absurdă de a fi socotit infailibil, adică nesupus greşelilor. Era o învăţătură total străină Bisericii, în cele aproape două milenii de existenţă. Proclamarea acestei ,,dogme’’ se izbea de o piedică de netrecut: numeroasele cazuri de papi eretici, ca să nu amintim decât de papa Honoriu, eretic monotelist, condamnat de Sinodul VI Ecumenic! Neputând contesta evidenţele, papa Pius al IX-lea, a găsit totuşi un subterfugiu numit ex cathedra. Cu toate împotrivirile unor cardinali, voinţa acestora a fost înfrântă şi Cociliul a proclamat ,,dogma’’ infailibilităţii papilor, absurdă, iraţională şi imposibil de înţeles şi acceptat pentru orice minte sănătoasă. Infailibilitatea e atributul Bisericii lui Hristos.

3. Ex cathedra

Ca să scuze şi să explice ereziile şi erorile papilor înintaşi ai săi, papa Pius şi cei care l-au urmat în rătăcire au elaborat această teorie prin care susţin că papa, ca om, poate să greşească în viaţa şi părerile sale personale, dar atunci când se pronunţă ex cathedra (de la catedră), adică din oficiul său de urmaş al Sfântului Apostol Petru, el devine infailibil şi poate formula dogme şi învăţături morale care devin ,,definitive şi obligatorii’’ pentru întreaga ,,biserică’’! În felul acesta, ereziile şi rătăcirile papilor sunt trecute la capitolul ,,păreri personale’’, iar învăţăturile convenabile lor sunt socotite ca rod al infailibilităţii papale. Ce altceva putem vedea în această teorie?, decât o duplicitate ridicolă, care însă nu-i deranjează cu nimic pe papistaşi.

4. Filioque

Este o erezie îndreptată vădit şi brutal împotriva învăţăturii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Fiul lui Dumnezeu a rostit aceste cuvinte: ,,Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine’’ (Ioan 15, 26). Papistaşii au avut cutezanţa de a-L ,,corecta’’ pe Domnul Iisus Hristos şi de a adăuga cuvintelor Sale vocabula ,,Filioque’’, ceea ce înseamnă că Duhul purcede şi de la Fiul. Faptul acesta este o denaturare voită a Revelaţiei Dumnezeieşti, cu gravele consecinţe teologice care decurg din ea.

5.Încălcarea gravă a Sfintelor Canoane

Introducerea de catre apuseni a adaosului eretic Filioque în Simbolul de Credinţă niceo-constantinopolitan reprezintă o greşală şi o cutezanţă de neiertat pentru papistaşi. Asfel, se încalcă cu brutalitate o seamă de canoane ale Sfintelor Sinoade care întăreau cele hotărâte de Sinoadele anterioare. Canonul 1 al Sinodului II Ecumenic spune desluşit: ,,Sfinţii Părinţi cei adunaţi în Constantinopol, au hotărât să nu înlăture Credinţa celor trei sute optsprezece Părinţi care s-au adunat în Niceea Bitiniei, ci Credinţa aceea să rămână tare şi să fie dată anatemei orice erezie’’. Sinodul IV Ecumenic (Calcedon, 451) confirmă şi întăreşte hotărârile primelor trei Sinoade Ecumnice, prin Canonul 1:,,Am găsit că este cu dreptate să se ţină Canoanele aşezate de către Sfinţii Părinţi la fiecare Sinod de până acum’’. Este limpede că aceste Sfinte Canoane şi multe altele au fost încălcate prin nesăbuinţa apusenilor. Prin Filioque, aceştia batjocoresc şi Sfânta Scriptură, păstrătoare fidelă a învăţăturilor evanghelice ale Mântuitorului Hristos.

6. Purgatoriul

A fost formulată cu pretenţii de dogmă de către papa Inocenţiu al IV-lea (1243-1254) şi a fost introdusă în comunitatea papistaşă, confirmată ulterior de câteva concilii. Erezia aceasta susţine că sufletele care nu s-au ostenit îndeajuns pentru mântuire vor ajunge într-o stare (nu loc!) în care vor fi purificate de păcate prin suferinţă. Când purificarea va fi împlinită, aceste suflete vor intra în bucuria veşnică a raiului. Este o învăţătură absolut străină Bisericii Ortodoxe, de la început până în ziua de astăzi şi până la sfârşitul veacurilor. Se vede şi prin aceasta că în Ortodoxie nu se acceptă învăţături străine, potrivnice Adevărului şi implicit Revelaţiei Dumnezeieşti.

7. Imaculata concepţie

În anul 1854, papa Pius al IX-lea a ,,îmbogăţit’’ catolicismul cu încă o erezie care afirmă că Sfânta Fecioară Maria, din momentul conceperii sale, a fost fără păcatul strămoşesc. Dumnezeu i-a acordat aceasta onoare unică pentru a-L naşte pe Mântuitorul lumii, Care nu s-ar fi putut naşte dintr-o fecioară aflată sub păcatul protopărinţilor Adam şi Eva. Biserica lui Hristos n-a primit niciodată această învăţătură eretică. Dimpotrivă, o combate ca fiind pierzătoare de suflete.

Presbiter Ioviţa Vasile

2 gânduri despre „Comunitatea papistaşă: Erezii, inovaţii şi abateri de la Sfânta Tradiţie a Bisericii (I)”

  1. Doua chestii as avea de spus: din cate am inteles, si sper sa nu ma insel, caci m-as face de rusine, insa si daca ma insel macar ma voi lamuri, Filioque-ul e o consecinta logica a teologiei esentialiste impamantenite in Apus datorita Fericitului Augustin care era influentat de neoplatonism (din moment ce absolut orice distinctie reala insemna, pentru filozofia pagana, fie diviziune ori compozitie) si Sfantul Fotie arata aceasta in „Mystagogia Duhului Sfant” refutand, totodata si pozitia absurda a dublei purcederi. Bine, aceasta ar fi o cauza teologica, insa ar mai fi si o cauza populara, daca nu ma insel, care o precede pe cea teologica si anume: faptul ca prin adaugarea acestor cuvinte apusenii credeau ca astfel vor apara dumnezeirea Fiului, stiindu-se bine ca Apusul s-a luptat secole cu erezia ariana. Ceea ce nu si-au dat ei seama e ca prin asta au L-au injosit pe Duhul Sfant, Filioque-ul fiind, precum nota cineva, nimic altceva decat un arianism subordinationist aplicat Duhului Sfant, din moment ce acesta nu produce nicio alta persoana.
    Cat despre purgatoriu, nu stiu daca este adevarat, insa am auzit ca apusenii au ajuns la aceasta dogma din cauza interpretarilor lor asupra a ceea ce Sfantul Ambrozie al Mediolanului vorbea despre „focul curatitor”.
    Dumnezeu cu mila…

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s