Mitropolitul Neofit din Morfou (Cipru): Profetiile s-au terminat, de-acum le vom vedea la stiri, implinindu-se

Fragment din a III-a sinaxa duhovniceasca cu IPS Mitropolit Neofit de Morfou, care a avut loc pe 22 Mai 2019 cu ocazia evenimentului sarbatoresc din Biserica Sfintii Constantin si Elena, Idaliou:

Întrebare: Ne puteţi vorbi despre semnele vremurilor? Credeti că a inceput numărătoarea inversă ca să înceapă anul acesta razboiul turco-grec? (…) Ce se va întâmpla cu Cipru? Ce se va întâmpla cu lumea în general? (…)

Răspuns:

Uitaţi! Asta vă mai spun, după care închei. Mi-a spus un om al lui Dumnezeu, acesta despre care v-am spus mai devreme, care a facut rugăciune ca să vadă unde se găseşte Gheron Evmenie [Cuviosul Evmenios Saridakis din Creta], şi i-a arătat Hristos ierarhia cerească a sfinţilor contemporani. Acesta [omul lui Dumnezeu amintit – n.n.] trăieşte undeva, neştiut de lume, nici nu îl voi da în vileag vreodată deoarece avem nevoie de oameni sfinţi ascunşi de lume. Şi l-am intrebat cu durere când am vazut ca platformele petroliere ale turcilor au ajuns in apele Ciprului – ştiam de mult ca se vor întampla acestea, mi le-au spus sfinţii, nu ca le-am văzut eu – şi un coleg de-al dumneavoastră, ministru, a venit să vorbim ca să înţeleagă cum văd oamenii sfinţi cele ce se vor întâmpla. (…)

Nu va lasa Hristos Ortodoxia şi elinismul sa piară, vom fi incercaţi ca să ne lepădăm cu toţii starea păcătoasă pe care noi inşine am cultivat-o în noi. Avem nevoie de o operaţie chirurgicală profundă. Şi asta se va întampla odată cu al treilea razboi mondial în care toţi se vor infricoşa, chiar dacă în Cipru şi în Grecia nu va ajunge aceasta, dar va ajunge la vecinii noştri. La unii vor cadea şi bombe nucleare. Gandiţi-vă că Cernobîl a afectat atâta lume şi avem atâtea cazuri de cancer. Gândiţi-vă ce va fi dacă vor arunca cu bombe nucleare ruşii în Turcia – şi o vor face – care este chiar lângă noi, sau în Israel…

Pe mine, ceea ce m-a făcut să vreau cu tot dinadinsul să vorbesc cu acest om, deşi ma ocup de multa vreme de profeţii, aşa cum mi-au dat ascultare sfinţii contemporani – pentru că trebuie un episcop măcar să se ocupe de profeţii, care sunt adevărate şi care sunt mincinoase, pentru că sunt şi unele false. Peste tot se bagă satana ca să dea naştere la teamă şi necredinţă… şi a reuşit. Azi avem şi ierarhi care ironizează cuvântul profetic al Sfântului Paisie, unul din cei mai mari sfinţi contemporani.

Deci, pe mine m-a ingrijorat, domnule primar, intenţia făţişă a evreilor de a bombarda programul nuclear al Iranului. Asta ne-a spus un ascet din Creta, necunoscut multora, Gheron Theodor, care a trecut la Domnul acum trei ani. El ne spunea: Copiii mei, vă veti bea cafeaua şi veţi auzi ca evreii au lovit programul nuclear al Iranului. Atunci vor incepe marile evenimente. Şi, în aceeaşi perioadă, sau puţin înainte, va cadea Erdogan. Astea vor fi semnele pe care le veţi avea ca să întelegeţi că încep marile evenimente.Acum, când văd ca evreii fără niciun ascunziş au ca obiectiv să loveasca în programul nuclear al Persiei şi Trump slujeşte acestui scop, înţeleg că cele de departe au ajuns aproape. Cât de aproape, nu putem şti, deoarece pocăinţa oricăruia dintre noi poate să întârzie cât de puţin aceste evenimente. Ca să dea timp de pocăinţă mult-milostivul Hristos cât mai multor oameni pe Pământ.

Şi l-am întrebat pe acest om al lui Dumnezeu: frate, tu ce zici? Şi mi-a răspuns: “Părinte Episcop, am vorbit multe despre profeţii până acum, dar acum timpul profeţiilor s-a terminat. De acum înainte, profeţiile vor deveni ştirile zilei. Le vom vedea la televizor şi le vom auzi la radio. Este important să întelegem care sunt adevărate şi care sunt false.”

În ceea ce priveşte locurile noastre, vom avea parte de 3 zile de acţiuni de intimidare din partea turcilor – încă nu le-am avut (…). Ştim că se vor întâmpla, pocăinţa noastră s-a impuţinat… Asta este întristarea Maicii Domnului care vrea să inalţe Ortodoxia, să o ducă în toată lumea şi cere puţină pocăinţă de la noi. Şi parlamentarii noştri ce legi votează? Legi împotriva firii care, în Grecia si Cipru – ne-a spus Gheron din Creta, omul lui Dumnezeu -, vor aduce catastrofe naturale, pentru că se va răscula natura toată. Se vor deschide brusc cratere în oraşe atât de mari că se vor scufunda clădiri întregi. Vor fi cutremure neobişnuite din cauza faptelor împotriva firii pe care le facem. Acum a devenit periculos să mai şi vorbim impotriva acestora, că dacă zicem ceva, în curând ne vor pedepsi cu inchisoarea, că judecăm oamenii…

Mai multe detalii nu vreau să dau despre profeţii. Noi, ca şi creştini ortodocşi, să avem în vedere aceste semne despre care am vorbit: căderea lui Erdogan, dacă va fi politică sau biologic, nu pot să spun. Cei ce îi vor urma, vor fi fără scrupule, nu vor mai face politică, vor încerca să îndrepte greşelile lui Erdogan, dar vor face mai mult rău Turciei. Ei vor inchide strâmtorile de la Bosfor si falşii lor prieteni – ruşii – le vor deveni duşmani peste noapte. Nu va rămâne oraş în Turcia care să nu fie bombardat. Începând de atunci vom avea şi noi, ciprioţii, rolul nostru in politica internaţională. Dacă cele 3 zile de foc pentru noi se vor petrece în timpul lui Erdogan sau nu, nu ştiu. Dar le vom trece. Trebuie să ne infricoşăm. Începutul înţelepciunii este frica de Dumnezeu. Să îngenunchem, să ne plângem păcatele noastre, ceea ce va aduce multă binecuvântare în locurile noastre, binecuvântare pe care a profeţit-o Hatziflourentsos: se va elibera Ciprul fără razboi. Şi o alta binecuvântare pe care o vom trăi va fi aceea că se vor boteza foarte multi turci, atât în Turcia cât şi în Cipru.  Deci noi, creştinii, care mergem la conferinţe duhovniceşti, care mergem la privegheri, care îngenunchem şi ne rugăm noaptea – şi dacă nu o facem, să începem să o facem, – noi, dragii mei, vom fi cei care îi vom catehiza pe aceşti oameni, le vom vorbi despre Hristos şi îi vom boteza. (…)

Sa fim smeriţi şi să rămânem în Adevăr. Dacă Cipru doreşte să reziste în mijlocul acestor mari tulburări mondiale care vin în toată lumea, nu doar în Orientul Mijlociu… Dacă v-aş spune profeţiile pe care le-am auzit despre America, jumătate din cetăţenii americani ar fugi în lumea largă. Dumnezeu are pentru toate popoarele medicamentul potrivit spre vindecare. Totuşi noi, ruşii, românii, cei care suntem ortodocşi, ar trebui să avem o atitudine duhnovicească mult mai profundă, atât conducatorii cât şi cei conduşi, atât credincioşii cât şi cei mai puţin credincioşi, ar trebui să avem o altă calitate umană. Din păcate, nu avem această calitate sufletească pe care o aveau inaintaşii noştri. Dumnezeu să ne dea pocăinţă şi să fie milostiv cu noi păcătoşii!

(Preluare de pe Cuvântul Ortodox)

7 gânduri despre „Mitropolitul Neofit din Morfou (Cipru): Profetiile s-au terminat, de-acum le vom vedea la stiri, implinindu-se”

  1. Sunt deja zvonuri că Erdogan ar fi bolnav cu o forma de cancer, acum nu știm cât adevăr este sau câtă minciună este, și că nevasta sa se duce nustiu la care mănăstiri sa se roage pt sănătatea lui

    Apreciază

  2. In alta ordine de idei, În episcopia Oradiei se dau dispense pentru căsătorii mixte și căsătorii între persoane cu grade de rudenie.
    Poze cu documentele oficiale de la Episcopie va pot trimite, daca vreti, pe email.

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s