Exponenţii ,,statului de drept’’ vor să prostească un popor întreg

Celebrul chirurg estetician Adina Alberts (50 de ani) a postat pe pagina sa de Facebook o scrisoare deschisă adresată premierului Viorica Dăncilă, scrisoare în care spune că cele două fete dispărute din Caracal ar fi de fapt în viaţă şi ar fi fost scoase din ţară pentru a se prostitua. Sunt intru totul de acord cu cele spuse de doamna chirurg. Iată ce scrie Adina Alberts în postarea sa de pe Facebook care a devenit deja virală, având sute de distribuiri:

,,Stimată doamnă, cu respect pentru funcţia pe care o ocupaţi în stat, daţi-mi voie să va spun că dvs sunteţi, în toată povestea asta, foarte departe de adevăr! Dvs cu referendumul despre care vorbiţi public…Fetele astea nu sunt moarte! Doamna, mai pierdeţi mult vremea!?!? Sesizaţi, pentru Dumnezeu, Interpolul! Daţi-le în urmărire generală. Există organisme internaţionale care se lupta din greu cu acest fenomen. Ştiţi că România ocupă locul întâi în Europa la traficul de minori pentru sex şi organe? Deplasaţi-va personal la Caracal, “înghesuiţi-l” pe procurorul care a întârziat acţiunea poliţiştilor şi aflaţi adevărul! Luaţi-o la întrebări şi pe doamna procuror care a ieşit public alaltăieri seară, la 21:30, ora de maximă audienţă, şi cu lacrimi în glas ne-a anunţat că “în cenuşă din cazan s-au găsit bijuteriile Alexandrei, recunoscute de mama fetei, precum şi fragmente de oase şi dinţi ce par a fi umani”, declaraţie publică ce a avut o singură menire, aceea de a ne face pe noi toţi să credem că fetele sunt moarte şi să ne obişnuim cu ideea”. FETELE ASTEA NU AU FOST RĂPITE CA SĂ FIE OMORÂTE, CI CA SĂ “PRODUCĂ” Iată nişte indicii care mă fac să cred cu tărie că aceste fete sunt în viaţă şi probabil sunt deja scoase din ţară:

1. Simplu fapt că pe lângă situaţia Alexandrei, se încearcă “o rezolvare” şi a celuilalt caz cu notorietate publică, acela al Luizei… care necesită, nu-i aşa, şi acesta o soluţie gen “praf în ochi”!

2. Cazanul în care cică a incinerat-o pe fată… cum să incinerezi un corp într-un cazan!? Corpul uman conţine 70% apă. Că să incinerezi un corp îţi trebui minim 2 ore temperatura de peste 1000 de grade Celsius, temperatura pe care nu o poţi obţine decât într-un cuptor special! La crematoriu IML din Bucureşţi, când se incinereaza un cadavru, miroase tot Berceniu. Cum puteţi crede că Alexandra a fost incinerată în cazan, în aer liber?!

3. Ieşirea publică a dnei procuror, seară, la 21:30, total neobişnuită, oferind detalii menite să ne “facă praf” pe noi telespectatorii, şi să ne şteargă orice urmă de îndoială asupra morţii acesteia!

4. Mama Alexandrei a primit un telefon de la un număr necunoscut şi o voce bărbătească i-a spus:”Mama soacră, eu şi fata ta, am plecat în Anglia că să facem bani!”

t 5. “Criminalul” declara că a surprins-o pe fată la telefon apelând 112. Păi oricine ştie că, după un apel la 112, ar fi trebuit că poliţia să ajungă urgent. “Criminalul” asta, în schimb, nu s-a sinchisit, şi “a omorât-o, a tranşat-o, a incinerat-o” parcă ştiind că nimeni şi nimic nu-l va deranja din treaba!

6. Faptul că mama Luizei, după o prima tentativă nereuşită pe care am avut-o de a discuta la telefon, atunci când am sunat-o din nou după două zile, mi-a zis că e greşeală şi că ea n-are nicio fată, deşi vocea era aceeaşi! Probabil a fost ameninţată!

7. Dacă fetele ar fi fost moarte, nu ar mai exista această reticenţă din partea poliţiei, procuraturii, această lentoare incredibilă în a acţiona…

8. Şi nu în ultimul rând, simplu fapt că aşa zisul criminal avea bluza galbenă a copilei aruncată lejer pe umeri… mi se pare sugestiv pentru toată această dorinţa de manipulare a maselor! Doamnă, ce fac specialiştii de pe lângă dvs? Doamnă, fetele astea valorează greutatea lor în diamante! Fetele astea nu au fost răpite că să fie omorâte, ci ca să “producă”! Uitaţi-va la tinereţea şi la frumuseţea lor!!! Ştiţi câţi bani “produce” o fată de calibrul acesta, pe zi? 50 000 de euro pe zi! Şţiţi câţi clienţi sunt obligate să aibă într-o singură zi?!  Mai puteţi respira, doamna? Mai puteţi dormi noaptea? Pentru că eu, nu pot! Pentru dumneavoastră, doamna, ar trebui să fie foarte uşor să accesaţi nişte informaţii clasificate. Ar trebui să fie foarte simplu să va informaţi corect, aveţi pârghii, aveţi instituţii, aveţi puterea! De ce n-o faceţi? Căutaţi şi la Brăila! Va implor… din nou!”

Dr. Adina Alberts

Mărturisirea către duhovnic, după rânduiala Sfântului Munte Athos

Iubiţi cititori,

De mâine începe Postul Adormirii Maicii Domnului, timp potrivit spre a ne îndrepta paşii spre duhovnic pentru Sfânta Spovedanie. De multe ori avem sentimentul că am uitat să mărturisim anumite păcate, deşi ne-am pregătit şi ne-am spovedit cu toată sinceritatea. Am primit aceasta ,,Mărturisire’’ de la un Părinte mai tânăr, fiind amândoi de acord că e un auxiliar potrivit pentru o Spovedanie cât mai temeinică, adică una completă, sinceră şi curată. Citind-o cu atenţie, vom constata că fiecare din noi ne regăsim în acele păcate. Ea poate fi citită de cel care se spovedeşte după ce, în prealabil, a mărturisit păcatele de care se simte împovărat. Cereţi îngăduinţa Părintelui duhovnic şi aşa citiţi-o cu zdrobire de inimă. Doamne ajută.

Mărturisesc Domnului Dumnezeului meu Atotţiitorul, Celui în Sfânta Treime slăvit şi închinat, Părintelui şi Fiului şi Sfântului Duh şi Stăpânei mele, Preabinecuvântatei Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria, tuturor Puterilor cereşti şi sfinţiei tale, cinstite părinte.

Toate păcatele mele câte le-am făcut din copilărie până astăzi şi de la mărturisirea mea cea mai de pe urmă, cu umilinţă le mărturisesc, că multe răutăţi am făcut, greşind fără număr. Căci în păcate m-am zămislit şi în păcate, până în ziua şi ceasul de acum, am vieţuit. Că voia lui Dumnezeu şi sfintele Porunci niciodată nu le-am păzit; nici frica şi dragostea Lui, mai înainte de toate, n-am cinstit. Căci în noroiul poftelor, dulceţilor trupeşti şi în grijile vieţii fiind cufundat, cu totul m-am întunecat la minte, ticălosul, şi nebuneşte întru cunoştinţă am păcătuit, de unde şi rob şi locaş patimilor m-am făcut şi din răul obicei în răutăţi şi în toate voile mele, din tinereţe, am urmat. Şi aşa, cu lenevire şi cu multă nesimţire acum petrec, făcându-mă cu totul bucurie dracilor.

În viaţa mea, faptă bună şi pocăinţă adevărată cu lacrimi de umilinţă niciodată nu am arătat, şi în tot ceasul a greşi nu încetez. Căci ce fel de păcate nu am făcut? Ce faptă grozavă şi înverşunată nu am săvârşit? Cu covârşire şi cu sârguinţă, întru arătare şi întru ascuns, cu voie sau fără de voie, întru ştiinţă şi întru neştiinţă, cu lucrul, cu cuvântul, cu gândul, cu mintea şi cu toate simţirile mele cele sufleteşti şi trupeşti. Ştiinţa despre Dumnezeu şi despre sfinţia ta, duhovnicescul meu părinte, şi despre aproapele, niciodată nu o am păzit curată.. Şi când stau la rugăciune şi la canon, mă cuprind de lenevire şi nu mă rog cu trezvie şi cu evlavie adevărată, ci în gânduri necuviincioase şi în griji lumeşti şi deşarte mă răspândesc. Pravila şi canonul cel rânduit nu le împlinesc cum se cuvine, nici în timpul rânduit nu le săvârşesc. Sărbătorile nu le-am cinstit cum se cade. La biserică nu urmez regulat şi, în biserică fiind, nu stau cu frica lui Dumnezeu şi cu luare aminte la pravilă sau la rugăciunea în minte, ci mă răspândesc cu gândul şi dormitez întru nepăsare şi fără mustrare de conştiinţă. Sunt stăpânit de iubirea de sine-mi şi de tot felul de dulceţi: de odihnă şi de voia trupului, de nebuna împătimire şi de tot felul de iscodiri şi necurăţii, păcate multe şi nelegiuiri cu neoprire săvârşesc: cu lăcomia pântecelui, cu neînfrânarea, în toate zilele nesăţios şi cu prea saţiu mâncând şi bând, fără de vreme şi fără de rânduială, la arătare şi într-ascuns, şi în beţii petrecând.

Cu multă trândăvie şi somn peste măsură, cu necurate năluciri şi întinăciuni în somn, cu multă întunecare drăcească petrec, în gânduri necurate şi în tot felul de curvii şi înverşunări şi toate simţirile mele sufleteşti şi trupeşti mi le-am împuţit cu reaua mea voinţă. Mă laud în mine şi cu gura, mândrindu-mă sufleteşte şi trupeşte, îndulcindu-mă cu slava deşartă şi mâniind pe Dumnezeu cu părerea de sine-mi că sunt ceva, cu înalta cugetare şi cu îngâmfarea; cu iubirea de argint şi cu toată agoniseala de prisos, de îmbrăcăminte şi de alte lucruri nefolositoare, cu scumpetea, cu silnicia, cu răpirea, cu nemilostivirea şi cu neînfrânarea, cu neîndurarea şi când făgăduiesc a da şi a face bine, nu împlinesc. Cu făţărnicia şi cu vicleşugul am amăgit pe alţii, cu nedreptatea, cu pâra şi cu minciuna, cu mânia şi cu iuţimea, cu clevetirea, cu pizma, cu urâciunea, cu silnicia şi cu răsplătirea cu rău, cu defăimarea, cu cârtirea, cu nerăbdarea, cu vorbe deşarte, cu glume şi cu râs, cu limbuţia, cu furtişagul şi cu îndoiala în suflet şi în gând, cu hulă şi cu necredinţă sunt, cu nemulţumire pentru facerea de bine către Dumnezeu şi către oameni. Am osândit, am ocărât, am pârât, am blestemat, am urât, am zavistuit, am ţinut minte răul, am minţit, am fost martor mincinos, am jurat strâmb şi am pus pe alţii să jure. Sunt urâtor de fraţi, ocărăsc fără de ruşine, ţin minte răul şi caut să mă răzbun. Am împietrire de inimă, m-am aprins de mânie şi de ură şi de toată răutatea sufletească şi trupească, certându-mă cu alţii, cu vină şi fără de vină. Am ocărât, am îmbrâncit, am bătut, am lovit şi sângerare am făcut, şi apoi n-am căutat să fac pace şi să cer iertare, ci plin de urâciune şi cu împietrire de inimă petrec neiertat. Am spus cuvinte de ruşine şi spurcate şi am pricinuit sminteli şi poticniri. Mi-am spurcat ochii cu privirea feţelor de sminteală şi a părţilor celor ascunse, privind şi pipăind fără ruşine. Am curvit cu mintea, cu inima şi cu sufletul şi m-am spurcat cu poftele şi cu voirea. M-am înfrumuseţat şi m-am împodobit ca să fac ochilor străini plăcere spre sminteală. M-am făţărnicit şi m-am lăudat, ca să fiu numit şi cinstit între oameni. Am înşelat, camătă am luat, pe săraci nu i-am miluit, pe bolnavi nu i-am căutat şi cu vicleşug m-am purtat, pe cei scârbiţi nu i-am mângâiat, nici i-am împăcat. M-am arătat nemulţumitor către făcătorii mei de bine. N-am inimă dreaptă către fraţi şi către cei mai mari. Am făcut răutate şi vicleşug. De câte ori am mărturisit sfinţiei tale păcatele şi neputinţele mele, nu le-am mărturisit curat, cu frica lui Dumnezeu şi cu zdrobire sufletească, am ocolit pricinile păcatului, ca să nu ştii toate ale mele cum le-am făcut.

Canonul ce mi l-aţi dat nu l-am împlinit cum se cuvine şi porunca sfinţiei tale nu o am păzit. Făgăduinţele Sfântului Botez nu le-am păzit curate. Greşesc în toate zilele şi în tot momentul, noaptea şi ziua, pe faţă şi într-ascuns, smintindu-mă şi smintind pe alţii cu vederea cu auzirea, cu mirosirea, cu gustul şi cu pipăirea, cu neînfrânarea ochilor şi a limbii şi cu toate simţirile mele sufleteşti şi trupeşti, şi fac intrigă între fraţi. Şi fiindcă în toate fărădelegile am petrecut, şi câte slăbiciunea omului poate greşi, am greşit înaintea lui Dumnezeu, şi sunt vinovat întru toate păcatele fără de număr care le-am mărturisit şi câte le-am uitat, pentru toate acestea mă pocăiesc şi-mi pare rău şi cu sfărâmarea inimii mă rog Preasfintei, Preabinecuvântatei şi Slăvitei Stăpânei noastre Născătoarei de Dumnezeu şi Pururea Fecioarei Maria, tuturor Puterilor cereşti şi tuturor Sfinţilor şi sfinţiei tale, cinstite părinte, să-mi fiţi martori în ziua Judecăţii împotriva vrăjmaşilor mei, diavolii, că toate acestea le-am mărturisit şi canon pentru ele am primit. Şi te roagă lui Dumnezeu pentru mântuirea şi îndreptarea mea, că mă făgăduiesc să pun început bun.

Sfânta Biserică Ortodoxă în anii tiraniei antihristice

Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan a descris în Cartea Apocalipsei, capitolul 12, în forme metaforice şi simbolice, strâmtorarea prin care va trece Sfânta Biserică Ortodoxă în anii din urmă ai istoriei, în vremea domniei lui antihrist. Aici Biserica este înfăţişată sub chipul unei femei ,,înveşmântată cu soarele şi luna era sub picioarele ei şi pe cap purta cunună de douăsprezece stele’’. Desluşim din această descriere că Soarele este Însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos, numit de Proorocul Maleahi (3, 20) ,,Soarele Dreptăţii’’. Metafora este deosebit de potrivită şi sugestivă, deoarece lumina cunoştinţei ne vine de la Fiul lui Dumnezeu Întrupat. Cele douăsprezece stele ne trimit cu gândul neapărat la cei doisprezece Sfinţi Apostoli, prin care a lucrat Dumnezeu pentru întemeierea Bisericii, dar şi la cei doisprezece Patriarhi din vechime.

            A scris apoi Sfântul Ioan că Femeia ,,era însărcinată şi striga, chinuindu-se şi muncindu-se ca să nască’’. Cu adevărat Biserica naşte fii pentru Împărăţia lui Dumnezeu prin Taina Sfântului Botez, iar atunci naşterea acestora din apă şi din Duh, va fi deosebit de grea, datorită modului sălbatic în care va fi persecutată de slujitorii satanei. Diavolul, adică balaurul, cu toate cohortele sale de demoni şi oameni, îşi va îndrepta toată răutatea împotriva slujitorilor şi credincioşilor, încât aceştia vor fi nevoiţi să se retragă în locuri pustii şi acolo să vieţuiască şi să slujească Mirelui Hristos, căci în bisericile sfinţite se va aşeza urâciunea pustiirii (Matei 24, 15) şi se va oficia cultul satanic al spurcatului antihrist, adorat de mulţimile oarbe, ca un dumnezeu. ,,Dar femeii i s-au dat cele două aripi ale marelui vultur, ca să zboare în pustie, unde e hrănită acolo vreme şi vremuri şi jumătate de vreme’’. Aici se arată purtarea de grijă a lui Dumnezeu pentru Biserică. Hrana va fi alcătuită din adevărurile mântuitoare, unite cu făgăduinţa vieţii veşnice, dar şi din cele necesare vieţii trupeşti. Această făgăduinţă ne este dătătoare de mari nădejdi şi ne întăreşte, de pe-acum, în mărturisirea lui Hristos până la moarte, ,,Vreme’’ înseamnă un an; ,,vremuri’’ înseamnă ,,doi ani’’; ,,jumătate de vreme’’ înseamnă ,,o jumătate de an’’. Aşadar, aceste perioade însumate dau trei ani şi jumătate, cât va dura tirania lui antihrist. Spun Părinţii Bisericii că atunci ziua va fi ca ora, săptămâna ca ziua, luna ca săptămâna, iar anul ca luna, într-atât va scurta Dumnezeu vremea, ca să se mântuiască cei aleşi (Matei 24, 22). ,,Iar când se vor întâmpla acestea, prindeţi curaj şi ridicaţi capetele voastre, pentru că răscumpărarea voastră se apropie’’ (Luca 21, 28).

Presbiter Ioviţa Vasile

Nu-l pedepsiti

Un subofițer din cadrul Ministerului de Interne a publicat astăzi pe Facebook o poezie referitoare la cazul criminalului în serie din Caracal!

La Domnul și la voi, cer îndurare:

Pe criminal vă rog, nu-l pedepsiți!

Dreptate nu se face-n închisoare,

Închideți ochii! Dați-l la părinți!

Să fie judecat numai de mame!

Să fie rupt și mestecat în dinți!

Nu-l condamnați, nu-l împușcați cu arme,

Creați o lege: Dați-l la părinți!

Nu condamnați părinții să-l plătească,

Cum toți plătim atîția deținuți!

Dați „peste noapte”-o lege românească,

Iar criminalul, dați-l la părinți!

Plîngem și noi, plîng îngerii și sfinții.

Și așteptăm. Decizia-i la voi.

Lăsați-l doar o noapte cu părinții

Și dreptul s-apeleze 112!

Frumoasă această poezie venită de unde nu te aşteptai. E scrisă fără ură, fără patimă sau dorinţă de răzbunare, în duh ortodox, întocmai cum ne învaţă Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Mulţi nu vor împărtăşi acest punct de vedere, acum când indignarea s-a întins peste România ca o pâclă grea. Nimic nu justifică ura şi încrâncenarea. Răzbunarea este a lui Dumnezeu.

Cuvioasa Irina şi farmecele diavoleşti ale vrăjitorilor

Pentru slujirea stăpânului lor, diavolul, şi pentru a face rău semenilor, vrăjitorii se folosesc de diferite lucruri şi obiecte, unele de-a dreptul scabroase, cum sunt organe de animale sau necurăţii, căci necurat este şi cel rău. De multe ori sustrag un accesoriu, o agrafă sau o şuviţă de păr de la o anume persoană, şi prin aceasta atrag puterea şi lucrarea demonilor, putându-se ajunge până la demonizarea celui în cauză. Alteori ascund sub pragul casei sau în aşternutul patului un obiect malefic, aducător de rele şi neputinţe. Prin înlăturarea aceluia, lucrătura diavolească încetează. În viaţa scrisă a Cuvioasei Irina, pe care o pomenim astăzi, ni se spune că, fiind stareţa unei mănăstiri, a primit în viaţa de obşte o femeie frumoasă şi de neam bun. Aceasta a avut o înţelegere cu un bărbat în vederea căsătoriei, dar şi-a schimbat voia şi a ales viaţa călugărească. Bărbatul a ţinut cu tot dinadinsul s-o aibă de soţie, dar fiindcă a rămas neclintită în hotărârea ei, acesta s-a dus la un vrăjitor din Capadocia şi i-a cerut ajutorul. După o vreme, călugăriţa şi-a ieşit din minţi, înconjura mănăstirea răcnind numele logodnicului şi ameninţând că se va sugruma, dacă nu i se îngăduie să se întâlnească cu el. Faptul a produs multă tulburare în mănăstire, de aceea Cuvioasa Irina a adunat obştea şi le-a cerut să postească o săptămână întreagă, cu rugăciuni şi metanii, pentru îndepărtarea demonilor. A treia zi, la miezul nopţii, Cuvioasei Irina i s-a arătat Sfântul Vasile cel Mare şi a îndrumat-o spre cele ce avea de făcut.

În vreme ce se săvârşeau Sfintele Slujbe în biserică, s-a arătat iarăşi Sfântul Vasile cel Mare şi Marea Muceniţă Anastasia, aducând o legătură. Când a desfăcut-o, Cuvioasa Irina a găsit în ea ,,fel de fel de farmece şi lucruri rele, aţă, păr, plumb, noduri şi nume diavoleşti scrise. Şi erau mai ales doi idoli mici de plumb, unul în asemănarea bărbatului, iar celălalt în al monahiei, şi erau lipiţi unul de altul, ca şi cum păcătuiau… După Sfânta Liturghie a miruit pe bolnavă cu untdelemn din candelă, apoi a pus farmecele pe jăratec, şi acelea arzând, s-au dezlegat şi nevăzutele legături ale monahiei, şi aşa şi-a venit în minte, slăvind pe Dumnezeu, Care a izbăvit-o. Iar când idolii s-au topit desăvârşit, ieşeau nişte glasuri mari de pe jeratic, precum răcnesc porcii când îi înjunghie’’ (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005).

Iubite cititorule! Dacă vreodată vei găsi la casa ta asemenea lucruri blestemate ale celui rău, aşa să faci şi tu: aruncă-le imediat în foc. Şi să nu uiţi că prin dreaptă vieţuire, ascultând de Biserică, zădărnicim orice lucrare vrăjitorească şi alungăm demonii făcători ai răului.

Presbiter Ioviţa Vasile

Ministerul orwellian al adevărului a decis: preotul Vasile Răducă trebuie să plece

  Am înţeles că Părintele Răducă a îndemnat o credincioasă să se roage pentru ca fata ei, care trăieşte în curvie cu un musulman, să se despartă de el şi să-şi găsească un român ortodox cu care să se căsătorească după legile nestrămutate ale Bisericii. Este sfatul pe care l-aş fi dat şi eu fără nicio ezitare. Asta a fost crima. Imediat puterile întunericului s-au pus în mişcare, indignate de cutezanţa unui preot de a da bun sfat unei credincioase. Scandalul a fost provocat şi întreţinut la intensităţi maxime până când părintele a părăsit cu lehamite funcţia de prodecan al Facultăţii de Teologie şi apoi a anunţat că se pensionează. Se vede dar cu limpezime că ni se interzice un drept şi o datorie pe care Dumnezeu ni le-a dat.

Biserica spune răspicat că nu va oficia Sfânta Taină a Cununiei niciunei persoane care şi-a căutat partener(ă) în afara spaţiului Ortodox, deoarece există o incompatibilitate de neînlăturat. Căsătoria poate avea loc doar dacă eterodoxul trece cu sinceritate, de bună voie la Credinţa Ortodoxă şi e primit în Biserică prin Sfânta Taină a Botezului. Aşa spun Sfintele Canoane, aşa trebuie să procedăm.

1.I-aş întreba pe vajnicii apărători ai musulmanilor: vi se pare firesc ca un musulman să aibă dreptul să trăiască cu patru soţii în acelaşi timp, cum prevede legea islamică? Cum rămâne atunci cu articolul 376 cod penal, care incriminează şi pedepseşte bigamia? Sau interzicem bigamia, dar acceptăm poligamia? Pe doamne le-aş întreba: aţi fi mulţumite să fiţi una din cele patru soţii ale unui musulman? Dacă fiica dumneavoastră ar fi în această situaţie, aţi avea împăcare sufletească? Mă-ndoiesc.

2. Ştiţi ce spune legea islamică? ,,Sunt 11 lucruri spurcate – urina, excrementele, sperma, oasele, sângele, câinele, porcul, bărbatul şi femeia ne-musulmani şi treimea… Cine crede în treime este spurcat precum urina şi fecalele’’. Deci, dragi români, descoperţi acum că sunteţi spurcaţi, în viziunea mahomedanilor. Credeţi-mă că nu mă simt înjosit de faptul că musulmanii mă socotesc spurcat. Dumnezeu să le dea sănătate. Gravitatea afirmaţiei este aceea că Îl socotesc pe Dumnezeul meu, Preasfânta Treime, în rândul lucrurilor spurcate! Asta întrece orice măsură şi o batjocură mai mare nici nu se poate imagina. Islamicii au voie să spună orice despre Dumnezeul Adevărului, ne pot jigni şi leza în cel mai josnic mod, dar noi şi părintele Vasile Răducă n-avem voie să dăm un sfat bun unui suflet aflat în suferinţă. Aşa a stabilit ministerul adevărului. Şi mai vin ecumeniştii români, episcopi şi preoţi, să ne spună cât de bine e să ne unim cu mahomedanii şi câte valori morale au ei în doctrină. Nimeni nu va tăia capul unui musulman pentru asemenea blasfemii, pentru că le lăsăm toate în seama lui Dumnezeu. Şi ca să vedeţi cât de toleranţi sunt ei, mergeţi într-o ţară musulmană şi rostiţi un cuvânt împotriva lui Mahomed. În momentul următor se vor năpusti asupra dumneavoastră şi vă vor ucide fără judecată. În România, numele preasfânt al lui Iisus Hristos poate fi terfelit, se pot rosti cele mai teribile blasfemii şi nimeni nu va păţi nimic, că aşa suntem noi, toleranţi. Un preot ortodox a îndrăznit să iasă pe stradă în Istambul îmbrăcat în reverendă. A fost bătut crunt de islamişti şi poliţia i-a mai aplicat şi o amendă, ca să se înveţe minte. Asta-i toleranţa islamică.

3.Trăim dureros sub ameninţarea fanatismului islamic şi vedem cu câtă cruzime comit atacuri teroriste, pentru că legea islamică cere musulmanilor să ucidă, în numele credinţei, bineînţeles. Noi românii am avut secole de-a rândul parte de suferinţe imense din partea turcilor islamici. Chiar dacă istoria se mai rescrie, din când în când, faptele rămân fapte şi nimic nu poate acoperi un trecut întunecat de excesele musulmanilor. Nici măcar ministerul adevărului.

Presbiter Ioviţa Vasile

Cenzura operează împotriva textelor sfinte

O decizie luata de Facebook de a bana (interzice) un citat pasnic si iubitor de-al Sfantului Augustin de Hippona, un teolog catolic (impropriu utilizat termenul de „catolic” referindu-se la adunarea papistasa, Sf. Augustin fiind un sfant apartinand Sfintei Ortodoxii – nota traducatorului) si filosof din secolul al V-lea, l-a facut pe un scriitor catolic (papistas – nota traducatorului) sa se scarpine in cap. Observand ca doi prieteni preoti au fost cenzurati de catre gigantul social media pentru postarea sfatului pastoral al Sfantului, sustinatorul pro-viata al Massachusetts-ului, Dominic Bettinelli, a postat aceleasi cuvinte in cronologia sa de pe Facebook in ziua de vineri. Dupa aceea si el a primit un avertisment cum ca postarea incalca „Standardele comunitatii in privinta discursurilor instigatoare la ura”. Citatul pe care Facebook l-a considerat atat de ofensiv este urmatorul: „Sa nu presupunem vreodata ca daca traim o viata buna vom fi fara de pacat; vietile noastre merita a fi laudate doar atunci cand continuam sa cersim pentru iertare. Dar oamenii sunt creaturi fara de speranta si cu cat se concentreaza mai putin asupra propriilor pacate, cu atat mai mult se intereseaza de pacatele celorlalti. Ei cauta sa critice, nu sa indrepte. Neputand sa se scuze pe ei insisi, ei sunt gata sa ii acuze pe altii.” Citatul, a explicat Bettinelli intr-o postare inflamata in legatura cu acuzatia de „discurs instigator la ura”, face parte dintr-o omilie a Sfântului Augustin. „Discurs instigator la ura?” – a intrebat Bettinelli. „Este opusul unui discurs instigator la ura. Indeamna oamenii sa se opreasca din a se concentra pe pacatele altora si a se concentra pe propriile lor pacate. Augustin doar reformuleaza cuvintele lui Iisus din Evanghelie: ,,De ce vezi paiul din ochiul fratelui tău, şi bârna din ochiul tău nu o iei în seamă?” (Matei 7:3).” Autorul a crezut ca postarea a fost respinsa de catre un algoritm al computerului. Cu toate acestea, cand i s-a oferit optiunea unei revizuiri facuta de un om, Bettinelli a citit-o si a descoperit ca inclusiv un supervizor uman al Facebook-ului a considerat ca citatul incalca „Standardele Comunitatii”. Facebook l-a lasat pe Bettinelli sa raspunda respingerii apelului sau. El a scris urmatoarele: „Inca nu inteleg de ce asta este discurs instigator la ura. Este un citat dintr-un Sfant catolic (adica Ortodox – nota traducatorului) care exprima opusul unui discurs instigator la ura. El pur si simplu reafirma cuvintele lui Iisus Hristos din Evanghelii care spun sa te opresti din a te interesa de ce face sau ce nu face celalalt si sa te ingrijorezi de propriile tale greseli. Deci Facebook zice ca Evanghelia este discurs instigator la ura? Dar ce este si mai rau este ca nu am o intelegere mai buna ce reprezinta o incalcare a standardelor comunitatii voastre decat aveam inainte. In viata mea nu o sa pot sa imi dau seama de ce ati categorisit asta drept discurs instigator la ura.” Bettinelli este ingrijorat acum ca utilizatorii o sa ajunga in „Inchisoarea Facebook”, adica nu vor mai putea posta pe Facebook doar pentru ca au citat din Biblie sau pentru ca au distribuit „un cuvant de incurajare de-al unui sfant.” Bettinelli a declarat pentru LifeSiteNews ca s-ar putea sa fi gasit radacina problemei. ,,Un prieten a postat doar „oamenii sunt creaturi fara de speranta” si a fost banat, deci se pare ca aceea este partea relevanta care este considerata discurs instigator la ura.” a spus el. Intre timp, Bettinelli nu este dispus sa ii lase pe cei de la Facebook sa scape cu basma curata cu calomnia la adresa Sfantului Augustin. „Daca Facebook sa o postez, atunci voi scrie pe blog despre asta, iar dupa aceea o sa fac un podcast despre asta si o sa fac gura despre asta pana cand cineva cu putere va face Facebook-ul sa admita ca citatele din Sfintii Parinti timpurii ai Bisericii nu sunt (sic!) discursuri instigatoare la ura.” – a scris el pe Facebook. Facebook a mai fost implicat in cenzurarea opiniilor conservatoare si Crestine. Recent, CEO-ul Mark Zuckerberg a declarat ca Facebook a blocat intentionat anunturi pro-viata in cursul derularii referendumului din Irlanda pentru a inlatura dreptul la viata al copilului nenascut din constitutia sa. Facebook a fost de asemenea gasit vinovat de violarea intimitatii si se confrunta cu o amenda de cinci miliarde de dolari. CALIFORNIA, Iulie 15, 2019 (LifeSiteNews)

  

Sursa traducerii:

http://www.lifesitenews.com/news/facebook-bans-saint-augustine-quote-as-hate-speech

Cuvioasa Evpraxia scotea demonii prin smerenie, cu puterea lui Hristos

Biserica posedă puterea de alungare a demonilor. Pentru aceasta, au fost rânduite Molitfele Sfântului Vasile cel Mare, unite cu cele ale Sfântului Ioan Gură de Aur. Taina Sfântului Maslu întregeşte mijloacele de vindecare a demonizaţilor şi, dacă este cu putinţă, ea trebuie precedată de Taina Sfintei Spovedanii. Aceste rânduieli bisericeşti le pot săvârşi episcopii sau preoţii, atunci când se ivesc asemenea împrejurări nedorite.

Dumnezeu a dat unora dintre Sfinţii Săi puterea de a alunga demonii, chiar dacă nu aveau harul preoţiei. Astăzi pomenim pe Cuvioasa Fecioară Eupraxia. În mănăstirea în care vieţuia, era o călugăriţă în care intrase un demon deosebit de puternic. Avea manifestări atât de violente, încât nimeni nu putea să se apropie de ea. O ţineau legată de un stâlp şi cu un băţ mai lung îi întindeau mâncarea şi apa. Acolo vieţuia şi o anume Ghermana, care s-a semeţit, şi a vrut să arate ostentativ că şi ea poate sluji celei demonizate. Odată, când i-a dus hrana, ,,cea îndrăcită a apucat-o pe ea cu tărie şi i-a rupt hainele de pe dânsa până la piele, scrâşnind împotriva ei cu dinţii. Şi aruncând-o cu faţa la pământ, a şezut pe ea şi a început a o muşca de grumaji şi de spate, mâncând trupul ei. Şi făcându-se mare ţipăt, niciuna nu îndrăznea să se apropie de dânsa’’. Abia când a venit Cuvioasa Eupraxia, demonul a încetat a o mai chinui, căci aceasta s-a apropiat cu smerenie şi cu puterea de care a învrednicit-o Dumnezeu. Faptul ne aminteşte de episodul cu fiii arhiereului iudeu Scheva, relatat de Sfânta Scriptură la Faptele Apostolilor 19, 13-16.

Cuvioasa Fecioară Eupraxia s-a dus în sfânta biserică. A căzut cu faţa la pământ în faţa icoanei Mântuitorului şi cu lacrimi I-a cerut ajutorul. S-a apropiat apoi de cea îndrăcită, a însemnat-o cu semnul Sfintei Cruci, rostind: ,,Domnul nostru Iisus Hristos, care te-a zidit, te vindecă pe tine!’’ Imediat diavolul a aruncat vorbele sale hulitoare: ,,O, ce spurcată şi mincinoasă este monahia aceasta. Iată că de mulţi ani petrec în femeia aceasta şi nimeni nu m-a izgonit pe mine până acum, iar nebuna aceasta vrea să mă izgonească’’. ,,Nu te izgonesc eu, ci Hristos, Dumnezeul meu, căruia m-am făcut mireasă!’’, a fost răspunsul Sfintei Eupraxia. Diavolul n-a încetat: ,,O, necurato, nu voi ieşi din această femeie’’. Smerenia Sfintei s-a arătat şi aici: ,,Eu sunt necurată şi plină de toată spurcăciunea, precum tu mărturiseşti, însă poruncind Hristos, Dumnezeul meu, vei ieşi din aceasta’’. Aşa s-a izbăvit monahia cu puterea lui Hristos, prin smerenia Cuvioasei Eupraxia (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p,494-517).

Presbiter Ioviţa Vasile

,,Ce împărtăşire are lumina cu întunericul?’’ (II Corinteni 6, 14)

La Conferinţa inter-ortodoxă din Tesalonic, 2004, s-a afirmat: „În orice caz, cineva nu poate presupune că va mărturisi şi va propovădui Credinţa Ortodoxă începând cu o trădare a Credinţei. Însăşi participarea la “Conciliul Mondial al Bisericilor” şi dialogurile teologice cu papiştii, protestanţii şi monofiziţii eretici constituie o negare a unicităţii Bisericii, o egalizare care pune Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică în rând cu ereziile şi schismele. După cum s-a spus, este cea mai mare erezie ecclesiologică din istoria Bisericii. Pururea-pomenitul Mitropolit de Samos, Înalt Preasfinţitul Irineu, exprimând poziţia ortodoxă a multor ierarhi, a pus întrebarea: ,,Cum se poate ca ierarhi ortodocşi să ia parte la o organizaţie bisericească în care Sfânta Treime este lepădată, participanţii cred că Biserica lui Hristos a fost spulberată în bucăţele, că fiecare erezie este parte a unui întreg, şi că Biserica Ortodoxă din Răsărit este asemenea doar una dintre bucăţi? Cu adevărat, nu este nici măcar unul dintre Sfinţii Apostoli şi Părinţi ai Bisericii, a căror învăţătură, viaţă sau lucrare să poată fi folosită drept pildă care să îndreptăţească participarea şi rămânerea noastră în adunarea nelegiuită a ereticilor, cum este ,,Conciliul Mondial (zis) al Bisericilor,” şi alte asemenea concilii şi adunări.”

Crescut şi adăpat la izvoarele ecumenismului, îndoctrinat cu învăţăturile satanistului organ CMB, făcând pact pe ascuns cu ereticii şi masonii donatori ctitori ai Catedralei Mantuirii Neamului, supuşi întunecaţilor stăpâni ai ocultei mondiale illuminati, de sorginte luciferică, pseudo-patriarhul BOR, a devenit omul ,,potrivit’’ pentru scaunul pe care îl va ocupa până la sfârşitul vieiţi sale pământeşti.

Astazi erezia cea mai influentă la nivel mondial este erezia iudaică a talmudismului luciferic, a sionismului mistic satanist. Propaganda prozelită a acestor erezii cuprinde întreaga lume, atacul este unul la nivelul minţii oamenilor, a mentalităţilor, în încercarea lor de a realiza o iudaizare talmudică a lumii. Toate aceste structuri ale răului, toţi aceşti slujitori ai satanei, cu toate eforturile, logistica, infrastructura, resursele materiale imense, cu toate puterile lor oculte, diavoleşti, sunt jocuri de umbre pe pereţi, fum şi iluzie în faţa Puterii Dumnezeieşti, pe care Hristos o dă celor ce nu se dezlipesc de El. Ştim ca biruinţa nu este din această lume, ci din Cealaltă, din Biserica Biruitoare care biruieşte veşnic prin Hristos, iar noi cei umili, chiar neputincioşi, şchiopi, puţini, săraci şi bâlbâiţi ce suntem, rămânem uniţi în Biserica Luptătoare , în jurul preoţilor care drept învaţă cuvântul Adevarului, „căci cu noi este Dumnezeu’’. 

Dr. Gabriela Naghi

Sinoade eretice şi tâlhăreşti respinse şi condamnate de Biserică

1.Sinodul I tâlhăresc de la Efes, anul 449

Între acest sinod şi sinodul II tâlhăresc din Creta, 2016 găsim numeroase similitudini. Asfel, în Efes s-a luat dreptul de vot episcopilor care se pronunţaseră cu un an înainte împotriva ereticului Eutihie, eretic monofizit înrăit. Mulţi dintre episcopii bănuiţi că ar fi împotriva lui Eutihie au fost împiedicaţi să participe, deci s-a făcut o selecţie discriminatorie, asemenea celei din Kolimbari (Creta). Au fost aduşi călugări parabolani înarmaţi cu ciomege, pentru a-i intimida pe sinodali şi a le impune o anume conduită, favorabilă ereticului Eutihie. Patriarh al Constantinopolului era Flavian, oponent înverşunat al lui Eutihie. Lucrările au degenerat într-un conflict deschis împotriva celor care apărau Dreapta Credinţă a Bisericii, privitoare la cele două firi ale Mântuitorului Hristos. Bunul Patriarh Flavian a căzut victima acestor acte de violenţă şi după trei zile a murit. Biserica îl numără în rândul Sfinţilor. Adepţii lui Eutihie beneficiau de sprijinul imperial, încât au impus cu forţa hotărârile lor eretice. Sinodul acesta a intrat în istorie sub acea nefericită numire, sinod tâlhăresc.

2.Sinodul din anul 754

S-a reunit în plină persecuţie iconoclastă. A fost prezidat de arhiepiscopul Teodosie al Efesului, care a impus silnic hotărâri eretice, urmând a deveni obligatorii pentru toată lumea. Cei 338 de episcopi au cedat în faţa presiunilor imperiale şi au hotărât: ,,ca orice icoană să fie înlăturată din biserici. Cine îndrăznea pe viitor să facă o icoană sau s-o cinstească, s-o aşeze în biserică sau casă particular, în cazul că era episcop sau preot ori deacon, urma să fie depus, iar dacă era călugăr sau laic să fie anatemizat şi predate autorităţilor civile spre a fi judecat, ca unul care s-a declarat duşman al Tatălui ceresc şi al dogmelor sfinte. Împăratul a mai dispus ca şi moaştele Sfinţilor să fie profanate şi arse’’ (Rămureanu, Şesan, Bodogae, IBU, EIBMO, Bucureşti, 1975, pag. 310). A fost vremea când bunii călugări de-atunci s-au ridicat împotriva acestor hotărâri eretice şi silnice. Lor li s-au adăugat femeile evlavioase şi mulţimea credincioşilor, care n-au suferit o fărădelege ca aceasta. A fost reacţia Poporului lui Dumnezeu faţă de servilismul şi lipsa de demnitate ale episcopilor vremii. Încă odată s-a dovedit că pliroma Bisericii are cuvântul decisiv în problemele teologice şi are menirea de a interveni atunci episcopii abdică de la datoriile lor sfinte. Eretic şi silnic, sinodul din 754 a fost respins de Biserică şi a intrat în istorie ca unul în care se consemnează inconsecvenţa ierarhilor în anumite împrejurări grele.

3.Sinodul II tâlhăresc, Kolimbari, 2016

A fost pregătit decenii la rând, dar de la început observatorii atenţi au remarcat gravele abateri teologice şi canonice intervenite în pregătirea lui, încât nu aveau mari aşteptări în această privinţă. Fiindu-ne contemporan, putem lesne constata că pseudo-sinodul e o mostră de amestec al puterilor străine în Biserică, cele care au dictat dinainte, prin interpuşi, hotărârile sale. Lucrările propriu-zise n-au fost decât un simulacru de dezbateri, admiţându-se mici schimbări, spre a-i da o aparenţă de veridicitate şi credibilitate.

Călugării parabolani prezenţi la Efes în 449 au fost înlocuiţi cu serviciile secrete americane. Spun surse prezente la Kolimbari că episcopii au fost umiliţi, acceptând să fie poercheziţionaţi ca nişte pungaşi de rând, la intrarea în sala lucrărilor. Drept de vot au avut numai pseudo-patriarhii, adică întâi stătătorii Bisericilor ,,reprezentate’’. Unde s-a mai văzut asta în istorie? N-au lipsit nici presiunile şi intimidările, şi cu toate acestea 33 dintre cei prezenţi au refuzat să semneze toate documentele în întregul lor, conştienţi fiind că acestea sunt eretice şi n-au ce căuta în viaţa Bisericii.

Pseudo-sinodul oficializat, prin documentele sale, introducerea ecumenismului, colecţia tuturor ereziilor lumii, în Biserică. Faptul e de o gravitate capitală. Ecumenismul a existat şi până acum în Biserică, ştim bine că toţi episcopii români sunt, de multe decenii, ecumenişti. Acesta a fost criteriul esenţial de alegere şi întronizare a lor. Acum ecumenismul capătă ,,legitimitate’’, în opinia ierarhilor. Au fost recunoscute sectele şi celelalte comunităţi eretice ca fiind ,,biserici’’. Graniţele dintre Dreapta Credinţă şi erezii s-a încercat a fi şterse. Sfintele Canoane sunt încălcate sistematic. Căsătoriile mixte au fost aprobate, chipurile din grijă pentru cei care şi-au căutat însoţiri în spaţiul eretic extra-ortodox.

În momentul de faţă pseudo-ierarhii români, intraţi într-o crasă criză de legitimitate, caută să se dezvinovăţească şi să se justifice. Zadarnic, se pare că pentru ei nu mai există drum de întoarcere. Schisma bate la uşă şi nu există nicio îndoială că vor face şi acest ultim pas în căderea lor, recunoscând schismaticii ucraineni.

Mulţi au reproşat celor prezenţi în Creta că nu a confirmat hotărârile Sfintelor Sinoade anterioare. Nici n-aveau cum şi oricum decizia n-ar fi avut nicio greutate. Filiaţia pseudo-sinodului din Creta este clar în linie directă cu cele două sinoade eretice despre care-am scris mai sus.

Poporul binecredincios a avut o reacţie imediată: a respins pseudo-sinodul şi a cerut pseudo-ierarhilor condamnarea lui şi retragerea imediată a lor din CMB. Din păcate, ne confruntăm cu o situaţie unică în istorie când toţi episcopii unei ţări sunt căzuţi în erezie, ca atare, instrumentul sinodal de condamnare a ereticilor nu mai există. Să aşteptăm ca pseudo-ierarhii noştri să se condamne între ei? Soluţia există în înţelepciunea Dumnezeiască şi ea se va arăta la vremea cuvenită.

Se caută a se minimaliza opoziţia preoţilor nepomenitori, puţini la număr, urmaţi de miile de credincioşi care şi-au afirmat, prin diferite modalităţi, împotrivirea faţă de introducerea ereziilor în Biserică. Să nu uite domniile lor, şezătorii pe scaunele episcopale, că adevărurile lui Dumnezeu se pot exprima chiar şi printr-un singur glas. Sfântul Maxim Mărturisitorul stă mărturie peste veacuri. Oricum, pseudo-sinodul cretan s-a nascut mort, a fost respins şi condamnat de Biserică, la noi şi în Grecia şi în alte părţi ale lumii ortodoxe. Şi să nu uităm că Bisericile care au refuzat să participe s-au pronunţat împotriva sinodului pretins mare şi sfânt. Strădaniile de-acum ale ierarhilor noştri de a ,,implementa’’ hotărârile pseudo-sinodului cretan seamănă, din ce în ce mai mult, cu încercarea de a resuscita un cadavru intrat în descompunere, la trei ani de la deces.

Presbiter Ioviţa Vasile

Sfânta Maria Magdalena cea întocmai cu Apostolii

Astăzi sărbătorim pe Sfânta Mironosiţă Maria Magdalena. Înainte de a ajunge în preajma Mântuitorului nostru Iisus Hristos, aceasta era o biată demonizată, stând în puterea celui rău, după cum ne înştiinţează Sfântul Evanghelist Luca (8, 2): ,,Şi unele femei care fuseseră vindecate de duhuri rele şi de boli; Maria, numită Magdalena, din care ieşiseră şapte demoni’’. Din momentul în care a fost izbăvită de puterea demonilor, Maria Magdalena a devenit mult râvnitoare pentru slujire şi răspândirea Evangheliei Mântuitorului. Sfânta Scriptură descrie în cuvinte frumoase faptele şi Credinţa ei. Nu găsim un cuvânt care să arunce măcar o umbră asupra vieţii ei. Dimpotrivă, ea s-a numărat între Sfintele femei Mironosiţe, adică purtătoare de mir, care au venit cu miresme să ungă trupul Mântuitorului, în pofida iudeilor, care semănau frică şi teroare printre credincioşi. Pentru râvna ce a avut-o pentru slujirea evanghelică, ea este numită ,,întocmai cu Apostolii’’.

Există (sub)oameni a căror plăcere e aceea de calomnia, a stâtni ură şi a arunca cu noroi în tot ceea ce este sfânt. Sunt printre noi, îi vedem, suntem nevoiţi să suportăm mârlănia, mediocritatea şi vecinătatea lor. Aşa a fost şi în vremurile străvechi. Gnosticii care n-aveau nimic sfânt, s-au găsit să arunce vorbe murdare şi defăimătoare asupra Sfintei, spunând că ar fi fost o femeie uşuratică şi multe alte minciuni cutremurătoare, care nici se cuvine a fi amintite aici. Cu oarecare vreme în urmă, am primit o carte care prelua invectivele gnosticilor şi socotea pe Sfânta Maria în rândul celor care au fost desfrânate. Aşadar, împotriva Sfintei Maria Magdalena se duce şi acum un război mediatic murdar, căci vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi nu pot suferi vecinătatea sfinţeniei. De fapt, urmaşii gnosticilor de altădată aruncă vorbe mincinoase şi grele şi asupra Preasfântului nume al Mântuitorului, cu neruşinare şi cutezanţă diabolică (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.458-466). Pentru rugăciunile Sfintei Mironosiţe Maria Magdalena, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-ne pe noi nevrednicii robii Tăi.

Presbiter Ioviţa Vasile

Cuviosul Simeon cel nebun pentru Hristos

,,Dacă i se pare cuiva, între voi, că este înţelept în veacul acesta, să se facă nebun, ca să fie înţelept. Căci înţelepciunea lumii acesteia este nebunie înaintea lui Dumnezeu… Noi suntem nebuni pentru Hristos’’ (I Corinteni 3, 18-19; 4, 10). Există în istoria Bisericii noastre o seamă de Sfinţi care, urmând acestor cuvinte ale Sfintei Scripturi, s-au făcut nebuni pentru Hristos. Pentru aceasta, au părăsit deşertăciunea lumii acesteia, socotind că este mult mai folositor să aibă parte de ocara lumii decât de lauda ei şi îşi tăinuiau faptele bune cu multă grijă.

Astăzi pomenim pe Cuviosul Simeon, cel care a părăsit pe femeia şi casa lui pentru a trăi în rânduiala vieţii călugăreşti. După o vreme, a părăsit pustia, socotind că va fi de folos pentru îndreptarea oamenilor spre împărăţia lui Dumnezeu, dorind nu cinstea oamenilor, ci necinstea şi batjocura. ,,Iar când poporul începea a-l vedea ca pe un Sfânt, îndată făcea ceva, care era semn arătat de nebunie. Pentru că uneori umbla şchiopătând, alteori sărind, alteori se târa pe pământ şi împiedica picioarele celor care mergeau pe cale şi, zăcând la pământ, bătea cu picioarele; iar la lună nouă se făcea îndrăcit şi cădea ca un îndrăcit. Încă făcea multe fapte neplăcute ochilor omeneşti şi necuviincioase, arătându-se la toţi că este nebun, ca să nu-l socotească nimeni Sfânt’’.

Ne-a rămas scris precum că în cetate era un evreu care hulea pe Domnul nostru Iisus Hristos. Dumnezeu a hotărât să-l întoarcă de la rătăcirea lui şi să-l îndrepte spre mântuire. Odată, a văzut pe Cuviosul Simeon vorbind cu doi îngeri şi de-aici a cunoscut că este plăcut lui Dumnezeu. Vrând să spună oamenilor despre el, Sfântul i s-a arătat în vis şi i-a poruncit cu asprime să nu-l facă cunoscut nimănui. Dar pentru că iudeul a mers în târg cu gândul de a vorbi despre el, Sfântul i-a ieşit în cale, a făcut semnul Sfintei Cruci pe buzele iudeului şi acesta a rămas mut, apoi a plecat jucând şi sărind prin mulţime. Văzându-se în această neputinţă, evreul a alergat la Cuviosul Simeon şi prin semne i-a arătat că vrea să se boteze. ,,Sau te botezi, sau vei rămâne mut!’’, i-a spus Sfântul. Evreul a primit Taina Sfântului Botez, după aceea şi cei din casa lui, şi astfel i s-a dezlegat limba şi slăvea pe Dumnezeu (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănastirea Sihăstria, 2005, p.426-457).

Presbiter Ioviţa Vasile

Sfântul Ilie, Prooroc şi înaintemergător al celei de a Doua Veniri a lui Hristos

Deznădejdea este, potrivit învăţăturii Sfintei noastre Biserici, păcat împotriva Duhului Sfânt, care nu se iartă nici în veacul acesta, nici în cel ce va să fie. Vorbim de deznădejde ca păcat dus până la ultima sa consecinţă, fără pocăinţă şi aici amintim păcatul lui Iuda Iscarioteanul care, după ce L-a vândut pe Mântuitorul, a căzut în deznădejde, a gândit că nu va fi iertat şi, drept urmare, s-a dus şi s-a spânzurat. Când păcatul deznădejdii este înlăturat prin pocăinţă şi omul revine la nădejdea în Dumnezeu, deznădejdea îşi pierde caracterul de păcat împotriva Duhului Sfânt şi este iertat.

Sfântul Prooroc Ilie a trăit în vremuri deosebit de grele, din pricina tiranilor regi Ahab şi Izabela, dar şi a relelor purtări ale poporului evreu care se depărtase de Dumnezeu. Cei doi tirani căutau să ia viaţa Proorocului Ilie, şi acesta a fost nevoit să fugă în pustie, unde, cuprins de mare mâhnire, îşi ruga moartea: ,,Mi-ajunge acum, Doamne! Ia-mi sufletul, că nu-s eu mai bun decât părinţii mei!’’ (III Regi 19, 4). Dumnezeu avea să-i încredinţeze mai multe misiuni, de aceea îl îndeamnă să se întărească şi să meargă la Muntele Horeb. Aici i s-a arătat în chip minunat, pe măsura puterii sale de cuprindere şi înţelegere, în adierea de vânt ce a urmat după o vijelie năprasnică, un cutremur teribil şi un foc mistuitor (III Regi 19, 11-12). Cercetat fiind iarăşi de Domnul, Sfântul Prooroc îşi arată pricina întristării sale: ,,Cu râvnă am râvnit pentru Domnul Dumnezeul Savaot, căci au părăsit fiii lui Israel legământul Tău, au dărâmat jertfelnicele Tale, şi pe Proorocii Tăi i-au ucis cu sabia; numai eu singur am rămas, dar caută să ia şi sufletul meu!’’ (III Regi 19, 14).

Într-adevăr, starea de atunci a poporului şi regilor săi era generatoare de mari nelinişti şi tristeţi, şi Proorocul trăia această dramă naţională cu toată intensitatea. Ce nu ştia el, era faptul că nu era singurul care rămăsese credincios lui Dumnezeu, Care a avut grijă să păstreze neprihănirea câtorva mii de oameni, rămaşi neclintiţi în credinţa şi slujirea Lui. Acest fapt i se dezvăluie ca o mângâiere şi întărire în misiunile Dumnezeieşti ce avea să le primească: ,,Eu însă mi-am oprit dintre israeliţi şapte mii de bărbaţi; genunchii tuturor acestora nu s-au plecat înaintea lui Baal şi buzele tuturor acestora nu l-au sărutat!’’ (III Regi 19, 18).

În toate timpurile Dumnezeu are planurile Sale tainice şi acolo unde mintea omenească nu mai întrezăreşte vreo nădejde, vine Dumnezeu şi aduce lumini nebănuite. Aşadar, iubite cititorule, având atâtea pilde ale purtării de grijă a lui Dumnezeu, să nu cădem în deznădejde nici în aceste vremuri cumplite când oamenii se înstrăinează de Dumnezeu prin lepădarea de Credinţă şi păcate necurmate. Buna nădejde va veni cum nici ne putem noi închipui. Aşa să fie! Amin.

Presbiter Iovita Vasile

Sfintele Sinoade receptate de pliroma Bisericii

I.Sinoadele Ecumenice

S-au întrunit în vreme de mari primejdii pentru Biserica lui Hristos, venite îndeosebi din partea ereticilor. De remarcat că niciun Sinod n-a fost socotit dinainte Ecumenic, deşi sinodalii reuniţi erau Sfinţi Părinţi şi lucrau, cum s-a dovedit, sub puterea Duhului Sfânt. După încheierea Sinoadelor, hotărârile acestora au ajuns la pliroma Bisericii, la Poporul lui Dumnezeu şi acesta le-a receptat ca fiind Ecumenice, adică a toată lumea, normative pentru toţi, din toate locurile şi din toate timpurile. În felul acesta, Biserica, Trupul tainic al lui Hristos, şi-a exercitat atributul infailibilităţii, care nu aparţine unei persone (papa), nici unui grup de personae (sinodul), ci Bisericii în întregul ei.

Şapte Sfinte Sinoade Ecumenice sunt consemnate în istoria Bisericii noastre:

-Sinodul I Ecumenic, Niceea, 325, împotriva arianismului

-Sinodul II Ecumenic, Constantinopol, 381, împotriva pnevmatomahilor

-Sinodul III Ecumenic, Efes, 431, împotriva nestorianismului

-Sinodul IV Ecumenic, Calcedon, 451, împotriva monofizitismului

-Sinodul V Ecumenic, Constantinopol, 553, împotriva rătăcirilor origeniste

-Sinodul VI Ecumenic, Constantinopol, 680-681, împotriva monotelismului

-Sinodul VII Ecumenic, Niceea, 787, împotriva iconoclasmului

II.Sinoadele locale

Privite din punctul de vedere al participării, respectiv episcopii dintr-o anumită regiune a lumii, acestea au într-adevăr caracter local. Dacă luăm în considerare că hotărârile şi Canoanele acestora au fost receptate de Biserică în întregul ei, şi aşezate în colecţia de Canoane ale Ortodoxiei, conchidem că Părinţii sinodali au lucrat şi ei sub inspiraţia Duhului Sfânt. Raportul dintre Canoanele Sfinţilor Apostoli, cele ale Sinoadelor Ecumenice, ale Sinoadelor locale, ale Sfinţilor Părinţi şi cele Întregitoare este unul simfonic, de complementaritate, fiind excluse contradicţiile. Aplicarea lor se face sinoptic, adică se ţine seama de toate Canoanele care se referă la un anumit fapt, speţă, împrejurare, situaţie ori aspect.

Presbiter Ioviţa Vasile

Cuviosul Agapie: ,,dialog’’ cu un eretic monofizit

În Patericul Lavrei Peşterilor de la Kiev găsim scris şi despre Cuviosul Agapie, doctorul fără de arginţi. Pentru tămăduirile sale minunate, acesta ajunsese foarte vestit. De aceea, era invidiat de un medic monofizit care căuta orice mijloc prin care să-l discrediteze în faţa oamenilor. Astfel, monofizitul, dând otravă unui om, l-a trimis la Cuviosul Agapie pentru a pune pe seama lui moartea aceluia. Dar prin rugăciunile Cuviosului omul a fost salvat. Mai târziu, a îngaduit Dumnezeu ca însuşi Cuviosul să se imbolnăvească foarte grav. Cu această ocazie veni în vizită la el medicul monofizit, prefăcându-se că se interesează de sănătatea sa. Atunci îi spuse Cuviosului că nu are mai mult de trei zile de trăit. La care Cuviosul îi răspunse că are înştiinţare de la Dumnezeu că îl va lua lângă Dânsul peste trei luni. Iar medicul a făgăduit că, de va fi aşa, el se va face monah. Dar când a aflat Cuviosul că medicul este monofizit, a strigat către el cu mânie sfântă: Şi cum ai îndrăznit, trădătorule al Ortodoxiei, să intri aici înăuntru? Cum ai îndrăznit să-mi întinezi chilia cu prezenţa ta eretică şi să mă atingi? Pleacă de aici, neruşinatule şi ereticule! Atunci medicul pleca ruşinat.

După cum vedem, Cuviosul Agapie nu l-a invitat pe monofizit la un dialog ecumenist, ci l-a mustrat pentru erezie. După trei luni, Cuviosul a trecut către Domnul şi i-a apărut în chip minunat monofizitului, spunându-i: Ai promis că te vei lepăda de erezia ta şi că te vei face monah. Dacă acum nu vei respecta această promisiune, îţi vei pierde sufletul! Dumnezeu nu se lasă înşelat! A doua zi medicul se înfîţişă cu pocăinţă la Cuviosul Stareţ de la Lavra Peşterilor, povestind cele întâmplate şi mărturisind că vrea să îmbrăţişeze Sfânta Ortodoxie, singura credinţă adevărată, şi să devină monah. Şi într-adevăr, medicul a trecut la Ortodoxie şi a devenit monah (După Patericul Lavrei Peşterilor de la Kiev).

 Dr. Gabriela Naghi

Ereticul monofizit Shenouda al III-lea s-a dus la Judecata particulară

Textul de mai jos l-am scris, cum se poate lesne vedea, în anul 2012. Din diverse motive l-am ţinut până acum în sertar. Recitindu-l zilele trecute am costatat punctul în care ne aflam în acel an şi progresul pe care l-a făcut ierarhia română în aceşti şapte ani, pentru introducerea pan-erezie ecumenismului în Biserică, în mod oficial, căci de facto exista de multă vreme. Totul a culminat cu pseudo-sinodul din Creta din 2016, care a consfinţit realităţi dureroase: Dreapta Credinţă e amestecată cu ereziile, căci hotarele dintre ele au fost şterse; sectele au devenit ,,biserici’’; simulacrele de taine ale acestora sunt recunoscute; ereticii sunt ortodocşi, în vreme ce preoţii şi credincioşii îngrădiţi de erezie sunt schismatici; Sfintele Canoane sunt sistematic încălcate; căsătoriile mixte au fost legiferate. Ce va urma?

A venit vremea ca Shenouda al III-lea să se ducă în faţa tronului ceresc. După cum ne înformează Ziarul Lumina de sâmbătă, 17 martie 2012, acesta şi-a încheiat viaţa pământească, la vârsta de 88 de ani, după ce a stat pe tronul copţilor eretici aproape 41 de ani. Încerc un sentiment de tristeţe, ştiind că Shenouda nu a renunţat la ereziile sale, nu s-a pocăit şi a murit despărţit de Biserica lui Hristos.

Cel care semnează anunţul, un oarecare M.N., este deosebit de atent la exprimare, nu însă pentru limpezime, ci pentru a spori confuzia. Titlul anunţului spune mult: ,,Patriarhul Shenouda al III-lea al Bisericii Ortodoxe (!!!) Copte a murit’’. Precum se ştie prea bine, Shenouda a fost eretic, ca atare nu se cuvenea a fi numit ,,Patriarh’’, punându-l astfel pe picior de egalitate cu Patriarhii dreptrcredincioşi ai Bisericii noastre din trecut. Fiind eretic, a stat în fruntea unei comunităţi eretice, aceea a copţilor, şi totuşi autorul nu se împiedică să-i numească pe copţi ,,Biserică’’ şi încă ,,Ortodoxă’’! Este un nonsens de la un capăt la altul. Am mai spus-o, scriu şi acum, o grupare, adunare sau comunitate eretică nu poate fi numită ,,Biserică’’, deoarece Biserica n-are nimic de-a face cu ereticii pe care i-a anatemizat şi i-a caterisit întotdeauna, aşteptând pocăinţa lor. Cu atât mai mult, este absurd a-i numi pe eretici ,,ortodocşi’’, adică dreptmăritori! Sunt două noţiuni care nu pot sta împreună. Este o incompatibilitate de nedepăşit! Biserica este incompatibilă cu ereticii, Ortodoxia n-are nici un amestec cu ei. Desluşim aici orientarea ecumenistă a semnatarului, care socoteşte că orice comunitate contaminată de erezie este Biserică. Doamne, fereşte! Introducând pluralismul în creştinism, nu le-a fost apoi greu să elaboreze teoria neghioabă a ramurilor, potrivit căreia sectele şi bisericile mincinoase, luate de-a valma, sunt ca nişte ramuri, fiecare cu partea sa de adevăr, iar adevărul, în integralitatea lui, se va obţine prin unirea acestora, unire în care vor să introducă şi Sfânta Biserică Ortodoxă!

Copţii sunt monofiziţi, adică susţin, împotriva Revelaţiei Dumnezeieşti, că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a avut o singură fire, cea Dumnezeiască. Din această pricină au fost daţi anatemei de Sinodul IV Ecumenic de la Calcedon, din anul 431, şi s-au despăţit de trupul Bisericii lui Hristos, rămânând separaţi până în ziua de azi. Culmea absurdului o atinge autorul anunţului când ne spune că aceşti copţi s-au despărţit de Biserica Ortodoxă. Şi totuşi numeşte comunitatea coptă Biserică Ortodoxă! Sfânta Biserică Ortodoxă nu se va uni niciodată cu monofiziţii copţi şi cu nicio grupare eretică. Se vor uni trădătorii ei şi ai lui Hristos.

Presbiter Ioviţa Vasile

Cuviosul Vladimir, luminător al Rusiei: daruri bune pentru popor

 

,,Putérnicul Dumnezeu, cinstite, iubite cetitoriule, să-ţi dăruiască după acéste cumplite vremi anilor noştri, cânduva şi mai slobode veacuri, întru care, pe lângă alte trebi, să aibi vréme şi cu cetitul cărţilor a face iscusită zăbavă, că nu ieste alta şi mai frumoasă şi mai de folos în toată viiaţa omului zăbavă decâtŭ cetitul cărţilor. Cu cetitul cărţilor cunoaştem pe ziditoriul nostru, Dumnezeu, cu cetitul laudă îi facem pentru toate ale lui cătră noi bunătăţi, cu cetitul pentru greşalele noastre milostiv îl aflăm’’.

Miron Costin

După această minunată pledoarie a cronicarului, să deschidem şi noi cărţile bisericeşti şi iscusită zăbavă să facem cu cetitul lor. În Vieţile Sfinţilor pe iulie, pag. 330-345, cetim:

Cuviosul Vladimir al Rusiei, pomenit în această zi, era nepotul Cuvioasei ţarine Olga. S-a scris despre el că după ce a ajuns pe tronul Rusiei, a făcut cercetare pentru a se convinge care este Credinţa adevărată. Cei dintâi care s-au înfăţişat au fost mahomedanii. Aceştia au început să preamărească pe zeul Allah ca pe Dumnezeu, şi pe proorocul său mincinos Mahomed. Au arătat apoi că Mahomed le îngăduie să aibă mai multe femei, cu care fiecare poate să-şi împlinească poftele trupeşti după voie. Au mai expus şi alte lucruri murdare care le sunt îngăduite, care însă nu se cuvine să fie pomenite, pentru că în toate trebuie să păstrăm buna cuviinţă. După ce i-a ascultat, Vladimir s-a convins că nu acest fel de credinţă necurată îi trebuie poporului rus.

Au venit apusenii nemţi, cei care au spus că a lor este credinţa cea bună, pentru că ei ascultă de papa Romei, capul bisericii din toată lumea. Împăratul nu s-a plecat spre credinţa lor eretică. Au urmat la rând evreii şi au mărturisit: ,,Pământul nostru este Ierusalimul, Palestina şi cele dimprejurul ei; dar de vreme ce am mâniat pe Dumnezeu cu păcatele noastre, pentru aceea ne-a risipit Dumnezeu în toată lumea, iar pământul nostru l-a dat creştinilor’’. Răspunsul împăratului a fost categoric, aspru chiar: ,,Cum învăţaţi voi pe alţii la credinţa voastră, când voi înşivă sunteţi lepădaţi de Dumnezeul vostru? Că de v-ar fi iubit Dumnezeu, nu v-ar fi risipit prin pământuri străine. Oare şi nouă ne doriţi o risipire ca aceea?’’ Acestea spunându-le, i-a alungat de la faţa sa.

Cei din urmă au fost grecii, care s-au înfăţişat cu daruri de la împăraţii greceşti, aduse de un filozof, adevărat iubitor de înţelepciune, Chiril. Acesta a vorbit ţarului pe larg despre Credinţa mântuitoare, despre judecata înfricoşătoare care ne aşteaptă pe toţi. I-a arătat şi o pânză ţesută cu aur care arăta judecata lui Dumnezeu şi despărţirea drepţilor de cei păcătoşi, pentru veşnicie. ,,Împărate, de vei înceta de la lucruri rele şi vei primi Sfântul Botez, te vei învrednici a sta de-a dreapta; iar de vei rămâne în necurăţie, apoi locul tău va fi la stânga’’. Ţarul Vladimir a orbit, întocmai cum Saul îşi pierduse vederea pe drumul Damascului. Când însă a intrat în apa Sfântului Botez, ochii lui s-au luminat din nou. De-atunci a început să lucreze cu puterea-i împărătească pentru luminarea poporului rus, întocmai cum bunica lui, Olga, făcuse mai înainte (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 330-345).

Presbiter Ioviţa Vasile

Nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumire (I Timotei 4, 4)

Iubesc sportul şi anumite discipline ca înotul şi patinajul, care au fost preferatele mele. Sfinţii Părinţi spun ca „trupul este o slugă bună, dar un stăpân rău”. Mişcarea în aer liber este o ţintă pentru sănătatea noastră, psihică şi trupească. Nu există pacient copil la care să nu-i fi recomandat înotul, ca sport complex care, pe lângă beneficiile în anomaliile dento-maxilare, în creşterea şi dezvoltarea armonioasă, are efecte optime în interacţiunea copiilor cu mediul, dezvoltă aptitudini deosebite. Are efecte asupra sănătăţii articulaţiilor, diminuează greutatea crescută, reduce simptomele astmului, tensiunea arterială şi întăreşte activitatea inimii, reduce colesterolul, diabetul şi riscul de a muri din cauza bolilor de inimă. În mare, te simţi liber, tânăr şi mai aproape de cer, de Dumnezeu. Minunat!

Nu trebuie, ca spectatori, să facem din sport o patimă, căci aceasta este dovada unui suflet bolnav. Tenisul poate fi practicat până la o anumita vârstă, după care persoana respectivă poate împlini şi celelalte lucrări duhovniceşti, pe care le doreşte. Cel care a găsit calea duhovnicească, să nu-l mustre pe cel care încă nu a gasit-o, dar totuşi lucrează ceva, din dragoste pentru Dumnezeu şi pentru aproapele! Să ne bucurăm de o reuşită sportivă obţinută prin muncă şi sacrificii, să nu fim frustraţi, sau să încolţească în noi alte patimi precum trufia, orgoliul, slava de sine. Să respectăm cu eleganţă şi nobleţe părerea altei persoane. „În viaţa noastră nu există profesori mai severi decât viciile şi incapacităţile noastre. Acum ştiu! Ştiu că orice ură, orice aversiune, orice ţinere de minte a răului, orice lipsă de milă, orice lipsă de înţelegere, bunăvoinţă, simpatie, orice purtare cu oamenii care nu e la nivelul graţiei şi gingăşiei unui menuet … este un păcat şi o spurcăciune; nu numai omorul, rănirea, lovirea, jefuirea, înjurătura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderare, orice căutătură rea, orice dispreţ, orice rea dispoziţie este de la diavol şi strică totul. ” (Părintele Nicolae Steinhardt).

Dr. Gabriela Naghi

Gânduri pentru Simona Halep

,,Iar când se lupta cineva, la jocuri, nu ia cununa, dacă nu s-a luptat după legile jocului’’ (II Timotei 2, 5).

După legile jocului s-a luptat Simona Halep la Wimbledon, vreme de două săptămâni, şi a luat cununa biruinţei. S-a dovedit a fi deasupra tuturor şi asta i-a bucurat nespus pe românii nostri. Nu şi pe americani. Acolo n-au mai putut să-şi trimită ambasadorul, care să spună cine trebuie să câştige. De ce se bucură românaşii noştri? Pentru ca sunt prea de multe ori umiliţi în propria lor ţară de tot felul de lifte. Prea adesea vin ambasadele să ne spună ce e bine, ce rău şi întotdeauna binele e de partea lor, că aşa se întâmplă în toate coloniile lumii. Propaganda mincinoasă ne spune că românii sunt leneşi, sunt needucaţi. Asta l-a şi făcut pe preşedintele circumstanţial Iohannis să lanseze proiectul ,,România educată’’. Cum ar veni, Iohannis să-i educe pe români care, fără el, ar fi, în continuare, lipsiţi de educaţie. Simona arată cu adevărat că nu suntem nici leneşi, nici needucaţi, nici un popor de mâna a doua. Putem fi între cei mai buni din lume, şi nu numai în sport. Avem valori în toate domeniile. Nu întotdeauna însă răzbesc, pentru că le stau în drum cohortele de nulităţi potente, cozile de topor, prezente pe oriunde te uiţi.

Simona e fiică a Bisericii Ortodoxe Române, şi nu una de circumstanţă, de paradă. Este singura dintre competitoare care se însemnează cu semnul Sfintei Cruci pe arenele lumii, sub ochiul camerelor de luat vederi. Nu se ruşinează de Hristos, Îl mărturiseşte de câte ori e prezentă în competiţii.

Simona a fost încununată la Wimbledon cu o cunună care, cu trecerea vremii, se va veşteji, tumultul competiţiilor se va stinge, milioanele adunate se vor risipi, pentru că aşa sunt legile firii. Atotputernicul să-i aşeze pe creştet ,,cununa cea neveştejită a măririi’’ (I Petru 5, 4) pentru binele care-l face, cu multe osteneli şi sacrificii, acestui neam semănat de Dumnezeu pe faţa pământului. Ne uităm cu drag la ea şi-l parafrazăm pe cronicar, simţind ceea ce trăia şi acesta când a scris: ,,nasc şi pe pământ românesc oameni’’.

Presbiter Ioviţa Vasile

Biserica Luptătoare şi cea Biruitoare

 

Când vorbim despre Sfânta Biserică, înţelegem, cel mai adesea, mulţimea credincioşilor dreptmăritori care trăiesc pe pământ. Într-adevăr, aceasta este Biserica Luptătoare, numită astfel pentru că ea se află în luptă necurmată cu puterile răului, vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi. Există însă o parte a Bisericii lui Hristos care a învins aceste puteri ale răului, ca atare vorbim de Biserica Biruitoare, ,,a duhurilor drepţilor celor ce s-au săvârşit’’, a celor adormiţi în Dreapta Credinţă, întru nădejdea învierii şi vieţii veşnice. Sfântul Apostol a scris astfel evreilor: ,,V-aţi apropiat de Muntele Sionului şi de cetatea Dumnezeului Celui Viu, de Ierusalimul cel ceresc şi de zeci de mii de îngeri, şi de Biserica celor întâi născuţi, care sunt scrişi în ceruri, şi de Dumnezeu, Judecătorul tuturor, şi de duhurile Drepţilor celor desăvârşiţi, şi de Iisus, Mijlocitorul Noului Testament, şi de sângele stropirii care grăieşte mai bine decât al lui Abel’’ (Evrei 12, 22-24). Există, aşadar, această comuniune între Biserica de pe pământ, Luptătoare, şi cea din ceruri, cea Biruitoare. Aşa se şi explică faptul că noi chemăm în ajutor pe Sfinţii şi Drepţii lui Dumnezeu, care mijlocesc pentru noi înaintea tronului ceresc.

Când preotul săvârşeşte partea Sfintei Liturghii care se numeşte Proscomidie, ia o parte mai mare din prescură pe care o aşează pe mijlocul sfântului disc şi care se va preface în Trupul Domnului. Alături de aceasta va aşeza o altă parte triunghiulară pentru Maica Domnului; de cealaltă parte aşează părţi mai mici pentru cele nouă cete: Sfântul Ioan Botezătorul, Sfinţii Prooroci, Sfinţii Apostoli, Sfinţii Ierarhi ai Bisericii, Sfinţii Mucenici, Sfinţii Cuvioşi, Sfinţii Doctori fără de arginţi, Sfinţii Ioachim şi Ana laolaltă cu Sfinţii pomeniţi în acea zi, Sfântul Ioan Gură de Aur (sau Sfântul Vasile cel Mare), a cărui Liturghie se săvârşeşte. Mai jos, pe sfântul disc se aşază părticele pentru episcopul locului (dacă nu este eretic!), cârmuitorii dreptmăritori ai ţării şi ctitorii şi binefăcătorii acelei biserici. Jos, în partea stângă se aşază părticele pentru cei vii care se pomenesc la Sfânta Slujbă, iar în partea dreaptă pentru cei adormiţi în Dreapta Credinţă. Pe bună dreptate s-a afirmat că după aşezarea acestor părţi de prescură, cu rugăciunile tipiconale respective, pe sfântul disc se găseşte Biserica Lui Hristos în întregul ei, Luptătoare şi Biruitoare. În textul de la Apocalipsă 6, 9-11, vom constata că ,,sufletele celor înjunghiaţi pentru cuvântul lui Dumnezeu şi pentru mărturia pe care au dat-o’’, adică ale Sfinţilor Mucenici, din Biserica Biruitoare, vorbesc cu Dumnezeu, cerând înfăptuirea dreptăţii Lui.

 

Presbiter Ioviţa Vasile