Revelaţia Dumnezeiască primită de Biserica Ortodoxă prin Sfânta Scriptură şi Sfânta Tradiţie

REVELATIA DUMNEZEIASCĂ SUPRANATURALĂ a fost transmisă de Dumnezeu în mod direct sau prin aleşii Săi: îngeri, prooroci, trimişi şi, deseori, a fost însoţită de semne şi minuni, arătând prin aceasta că toată creaţia Îi este supusă. Ea s-a încheiat cu ultima scriere a Noului Testament – Apocalipsa Sfântului Ioan Teologul.
Păstrarea şi transmiterea revelaţiei supranaturale s-a făcut prin:


I. SFÂNTA SCRIPTURA
(Biblia/Cuvântul lui Dumnezeu) este colecţia cărţilor sfinte, scrise de Prooroci, Apostoli sau alţi oameni bineplăcuţi lui Dumnezeu, sub inspiraţia Duhului Sfânt, într-un interval de 1500 ani.

 – Vechiul Testament(revelaţia de la Adam până la venirea Domnului Iisus Hristos)- 39 cărţi canonice şi 14 cărţi/fragmente „bune de citit” -1400 ani.
–  Noul Testament (revelaţia făcută de Însuşi Fiul lui Dumnezeu şi transmisă de Sf. Apostoli) 27 cărţi canonice scrise în cursul primului secol după Naşterea Mântuitorului.

II. SFÂNTA TRADIŢIE reprezintă totalitatea adevărurilor revelate care nu se cuprind în Sf. Scriptură, ci au fost transmise prin viu grai de Mântuitorul şi Sf. Apostoli. Ea este ,,respiraţia Duhului Sfânt în Biserică, prezentă atât în îvăţătura Bisericii, cât şi în rugăciunea şi trăirea membrilor ei şi transmisă, neschimbată, mai departe. Aceasta lucrare a Duhului Sfânt în Biserică, trebuie nţeleasă ca o harismă dată Bisericii şi celor cu viaţă curată, care pastreză şi pun în lucrare darurile Duhului Sfant. „Scriptura a luat nastere in Biserica si spre folosul ei”. Prin urmare Scriptura nu poate fi interpretată decât prin Sfânta Tradiţie. Biserica apare odată cu Tradiţia, iar Scriptura apare în Biserică, şi ca un „rezumat al Traditiei”, garantat de Biserică, ea fiind „Stâlpul şi temelia Adevarului” (ITimotei, 3;15), după Părintele Staniloae.
„Aceasta ştiind mai dinainte că nici o proorocie a Scripturii nu se tâlcuieşte după socotinţa fiecăruia; Pentru că niciodată proorocia nu s-a făcut din voia omului, ci oamenii cei sfinţi ai lui Dumnezeu au grăit, purtaţi fiind de Duhul Sfânt.(II Petru 1, 20-21).
Astfel Tradiţia Bisericii ne-a dat Scriptura , dar şi modul în care poate fi tălmăcită, numai cu ajutorul Sfinţilor Părinţi, „purtati de Duhul Sfant”, care a vorbit prin ei. Orice alta încercare de răstălmăcire, prin cei neştiutori si neîntariţi, duce la pierderea sufletului , după cum spune Apostolul (II Petru3;16) . ,,Traditia adevarata ,,constă în ceea ce s-a crezut totdeauna, pretutindeni şi de către toti”(Sf.Vincentiu de Leryn)


Sf.Tradiţie cuprinde:
1.-Sfânta Scriptură
2-Vechile simboluri de redinţă si mărturisiri (inclusiv ale Martirilor, care sunt respinse de ereticii protestanţi)
3.-Hotărâri dogmatice si canonice ale Sinoadelor Ecumenice şi Locale
4.-Scrierile Sfinţilor Părinţi
5.-Vestigii liturgice ale Bisericii, cărţile de Slujbă (Sf.Icoane, Imnografie Ortodoxă)
Romano-catolicii şi protestanţii, nu au Duhul Tradiţiei dogmatice a Bisericii şi nici Tradiţia Liturgică, dupa cum nu au nici Duhul Apostolic de citire şi interpretare a Scripturii.

Sf. Irineu, ne învaţă: «Duhul este chezăşia nestricăciunii, întărirea Credinţei noastre, scara de înălţare la Dumnezeu. Unde este Biserica, acolo e şi Duhul lui Dumnezeu. Unde e Duhul lui Dumnezeu, acolo e şi Biserica şi plinătatea harului. Iar Duhul este adevărul» (Sf. Irineu, Contra ereziilor, 3, 24, 1, Migne, P. G., VII, col.).

Sa rămânem neclinţi în Sfânta Ortodoxie, recunoscători cu dragoste, evlavie, în duh de rugăciune, până în ultima clipă a vieţii, ajutorului dat de Mângâietorul sufletelor noastre, prin rugăciunile Sfinţiţilor Părinţi nepomenitori, care drept învaţă Cuvântul Adevărului! Amin.

Dr. Gabriela Naghi

Punctul pe i: alocuţiunea primarului băimărean, Cătălin Cherecheş

Dragi maramureşeni,

Onoraţi jandarmi,

Vă spun la mulţi ani cu această ocazie specială a împlinirii a o sută de ani de la înfiinţarea, organizarea Jandarmeriei în această parte a României şi de fiecare dată mă uit la dumneavoastră cei care sunteţi în faţa mea şi mă uit cei care sunteţi în spatele meu, şi văd de foarte multe ori, câteva diferenţe.  Prima diferenţă este că cei din spatele meu aleg să stea cu o jumătate de metru mai sus decât dumneavoastră, cealaltă diferenţă este şi cea mai importantă, este faptul că cei care… pentru faptul că vorbim despre arme şi uniformă, cei care conduc instituţiile precum Jandarmerie, Poliţie, Armată SRI, SIE,  şi alte entităţi care trebuie să apere acestă ţară, dacă-i dezbraci de uniformă, o să vedeţi că poartă uniforma altor state, şi nu uniforma Statului Român Am toată încrederea în dumneavostră, cei care sunteţi coloana vertebrală a Jandarmeriei aşa cum sunt şi colegii dumneavoastră, pilonii principali ai instituţiilor pe care le reprezintă şi în cadrul cărora muncesc. Această ţară nu mai este ţară, această ţară este o ţară de slugi iar slugile sunteţi dumneavoastră şi noi şi nu ce care conduc instituţiile. Ei îşi iau salariile şi gradele din cu totul şi totul altă parte, ori din vest, ori şi mai din vest.

Suntem, pentru că vorbim despre Ştefan cel Mare, suntem datori să ţinem această sabie ridicată şi sub această sabie să ne aşezăm cei care mai credem în această ţară şi cei care mai credem în România şi cei care mai credem în români. Pentru că de fiecare dată, aproape în fiecare zi, credem mai mult în ceilalţi, din alte părţi, decât credem în noi. De fiecare dată venim şi facem festivităţi în care, într o falsitate debordantă, povestim despre cât de buni şi cât de frumoşi şi cât  de performanţi suntem , când de fapt nu suntem nici buni, nu suntem nici frumoşi, nu suntem nici harnici, nu suntem nici performanţi, dar nu pentru că nu vrem noi aceste lucruri, ci pentrucă bocancul altor state este pus pe gâtul românilor. Asta la o sută de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei aici în Ardeal şi, mai ales, aşa cum spunea doamna care coordonează Arhivele Statului aici în Maramureş, la început şi românii puteau să se încadreze, înroleze în Jandarmerie. Şi românii puteau. Aşa am ajuns şi astăzi: şi noi românii putem, aici la noi în ţară, să mai facem câte ceva, dar de fiecare dată şi în mod regulat şi în mod obişnuit şi din ce în ce mai aproape de normalitate, din păcate, pentru că alţii vor să facă şi alţii au voie să facă. Noi – nu! Noi trebuie să stăm în genunchi, nu ca să ne rugăm la Dumnezeu, trebuie să stăm în genunchi în faţa celor care ne conduc de prin vest sau şi mai din vest.

Preşedinte, şefi de instituţii, şefi de instituţii importante, de la SRI până la Avocatul Poporului, au nişte nume care n-au de-a face nici cu Grigore Ardelean, nici cu Mureşan Vasile, nici cu Popescu Viorel. Le găsiţi în cărţile de limbă germană, le găsiţi în alte cărţi aceste nume, dar nu în cărţile care să ţină de români şi despre exemplele pe care le avem noi aici de la românii noştri, de la înaintaşii noştri. La mulţi ani Jandarmeriei ardelene, la mulţi ani jandarmilor din Maramureş.

NOTĂ

Ascultând acest discurs, am înţeles trei lucruri:

  1. De ce omul acesta a fost întemniţat, deşi se ştia că e nevinovat
  2. De ce, spre lauda lor, băimărenii l-au ales primar cu peste 70% din voturi, cu toate că se găsea în stare de arest
  3. De ce spunea regretatul Dinu C. Giureascu că ,,e aproape o infracţiune să-ţi iubeşti ţara’’.

La mulţi ani, Domnule Primar.

Sfânta Scriptură este parte a tezaurului sfânt al Bisericii Ortodoxe

Eram în incinta unui serviciu de paşapoarte. Funcţionarul de-acolo, vazând că sunt preot, m-a agrăit direct: ,,Părinte, de ce nu propovăduiţi oamenilor Sfânta Scriptură?’’ Omul nu prea era dus pe la sfânta biserică. Auzise în mediul său că sectarii sunt cei care posedă Biblia şi o răspândesc cu asiduitate, în vreme ce Biserica, slujitorii ei, o neglijează sau o trec într-un plan cu totul secundar. O inepţie care, repetată obsesiv, a ajuns pentru ei un fel de postulat propagandistic. I-am răspuns: ,,Cum puteţi să spuneţi asta? Mergeţi la biserică în zi de Duminică şi veţi vedea, bunăoară, că la Slujba Utreniei se citesc şase Psalmi, aşa cum sunt cuprinşi în Sfânta Scriptură; veţi auzi, tot la Utrenie, citindu-se o pericopă Evanghelică fără denaturări; ajungând la vremea Sfintei Liturghii, veţi constata că primele două antifoane sunt, de fapt, Psalmii 102 şi 145, citiţi sau cântaţi în întregime; antifonul al treielea nu e altceva decât Fericirile, exact aşa cum au fost rostite de Mântuitorul; urmează după aceea Apostolul, o lectură exactă din Epistolele Noului Testament; Evanghelia Duminicii respective este, evident, tot un text biblic; la urmă preotul tâlcuieşte această Evanghelie prin predica ce o rosteşte. Şi-atunci, văzând acestă bogăţie de texte bibilce, ce ce spuneţi că slujitorii Bisericii neglijează Sfânta Scriptură, lăsând să se înţeleagă că doar sectarii sunt cei care o propovăduiesc?’’

Răspunsul meu la descumpănit puţin şi cel puţin nu m-a contrazis. Nici n-avea cum. Biblia, în întregul ei, este parte a tezaurului Sfânt al Bisericii Ortodoxe, singura păstrătoare a ei, singura învestită cu autoritatea Dumnezeiască de a o traduce, a o interpreta corect şi a o propovădui credincioşilor pentru mântuire. Aţi auzit de ,,furi de cele sfinte’’? Expresia e folosită de Sfântul Evanghelist Luca în Faptele Apostolilor 19, 37. Furi de cele sfinte sunt toţi cei care au părăsit Biserica lui Hristos şi apoi au furat şi şi-au apropriat fraudulos Sfânta Scriptură! Cu toată propaganda lor zgomotoasă privind Biblia, este adevăr ştiut că ei o bajocoresc în chip josnic, o interpretează fiecare după mintea lui, de unde s-a şi ivit mulţimea sectelor luptătoare împotriva Bisericii.

Vă rog să cercetaţi Noul Testament şi veţi constata că toate cele 27 de scrieri sunt adresate şi destinate întâi Bisericilor locale, de unde s-au răspândit în toate comunităţile ecleziale de pe faţa pământului. Cartea Apocalipsei are, în încheierea ei, aceste cuvinte al Mântuitorului: ,,Eu, Iisus, am trimis pe îngerul Meu ca să mărturisească vouă acestea, în faţa Bisericilor’’ (22, 16). Accentuez, în faţa Bisericilor, nu a sectelor! Sfântul Apostol Petru scria pe la anul 67: ,,Şi îndelunga răbdare a Domnului nostru socotiţi-o drept mântuire, precum v-a scris şi iubitul nostru frate Pavel, după înţelepciunea dată lui; cum vorbeşte despre acestea în Epistolele sale, unde sunt lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare’’ (II Petru 3, 15-16). Se poate spune cu mai multă limpezime pedeapsa celor care răstălmăcesc şi batjocoresc Sfânta Scriptură? Socotesc că nu.

Recent, antihristicul papă Francisc a afirmat că Sfânta Scriptură e o carte depăşită, învechită, care trebuie rescrisă pentru vremurile noastre! Habemus papam. Vivat papa.

Presbiter Ioviţa Vasile

Hristos Domnul e Capul Bisericii, episcopii – slujitori vremelnici ai acesteia

Primul canon al Sfântului Vasile cel Mare spune în mod explicit că oricine intră în schismă pierde imediat succesiunea apostolică și preoția și nu mai poate sluji sau transmite harul preoției, în măsura în care el însuși a căzut departe de harul Duhului Sfânt și este laic. Se pune problema păcatului şi virtuţii in Biserica lui Hristos. Noțiunile de bine și de rău ar putea fi șterse în Biserică, prin încălcarea Sfintelor Canoane : cu o lovitură de creion, păcătoșii de ieri pot fi declarați preoți evlavioși și preoți evlavioși – păcătoși.

Este vorba atât de situaţia din Ucraina, cât şi de cea din BOR, unde ierarhii în exerciţiu au caterisit samavolnic Preoţii, care au întrerupt pomenirea canonic, nesocotind Dumnezeieştile Canoane şi interpretându-le în duh lumesc, fără frică de pedeapsă. După cum afirmă şi Părintele profesor Floca, „Mântuitorul n‐a înzestrat Biserica cu norme de drept, cu un «cod de legi juridice», ci numai cu har, cu adevăruri de credinţă şi cu norme religioase şi morale. Prin normă canonică se intelege ,,un principiu sau o regulă de conduită cu caracter general şi impersonal, instituită sau sancţionată de Biserica a cărei respectare este obligatorie şi garantată de organele puterii bisericeşti şi de opinia obştii credincioşilor din cadrul Bisericii”.

Patriarhii vremelnici ai celor două cetăţi, una aflata în ţară musulmană, celălalt într- o colonie la discreţia marilor puteri politice ale lumii, împreună cu sinoadele lor sâmbriaşe, au dat dovadă ca nu merită să fie numiţi adevăraţi fii ai Bisericii, prin infaibilitatea la care au aderat cu inteaga lor simţire, de sorginte eretic-papistaşă. Nu au pocăinţă, pentru că au greşit în faţa lui Dumnezeu şi a conştiinţei lor, semn că nu sunt fii adevăraţi al lui Dumnezeu şi al Bisericii, după cum grăieşte Sfântul Apostol Pavel: „Răbdaţi spre înţelepţire. Dumnezeu se poartă cu voi ca faţă de fii. Căci care este fiul pe care tatăl său nu-l pedepseşte? Iar dacă sunteţi fără de certare, de care toţi au parte, atunci sunteţi fii nelegitimi şi nu fii devăraţi”. (Evrei 12, 7-8).

Poate îşi reamintesc cuvintele dumnezeescului Nicodim Aghioritul: ,,Pe scurt, îţi spunem, frate să alegi unu din două; ori aici să primeşti, în chip vremelnic, canonul păcatelor tale, ori dincolo, pentru vecie. Dacă-l primeşti aici, scapi de cel de acolo; dacă aici nu-l primeşti, ai să-l capeţi, fără greş, acolo, şi pe vecie’’. Precum şi Gavriil al Filadelfiei, scrie în cartea sa despre Taine: „Cel ce nu s-a supus (canoanelor) trebuie sa fie trimis la scaunele de judecată de dincolo, şi va da socoteală de nelegiuirile pe care le-a săvârşit, ca unul ce a încălcat aşezămintele Sf. Biserici”. Frate, trebuie să-l împlineşti, pe cât este cu putinţă, mai repede, câtă vreme te afli în harul lui Dumnezeu, şi să nu amâi, fiindcă, nu ştii ce ţi se va întâmpla în ziua viitoare: „Căci nu ştii la ce poate da naştere ziua de mâine” (Pildele lui Solomon 27,1).

Dr. Gabriela Naghi

Ioan N. Floca, Drept canonic ortodox. Legislaţie şi administraţie bisericească, vol. I, Ed. IBM‐BOR, Bucureşti, 1990, p. 45.,

Carte foarte folositoare de suflet, Sfântul Nicodim Aghioritul

Răscumpăraţi vremea, căci zilele sunt rele (Efeseni 5, 16)

„Aceia care nu primesc întregul adevăr dumnezeiesc, ci doar o parte din el, şi care-l amestecă cu minciuna, nu aparţin turmei lui Hristos. Tot astfel, şi aceia care în aparenţă sunt în staul, dar lăuntric se rup de El, de dogmele şi canoanele Lui, nu sunt mădulare ale Lui’’, spune Arhimandritul Serafim Alexiev.

Duhul umanist înşelător al timpurilor noastre schimbă duhul evanghelic şi este împotriva Sinoadelor Ecumenice, atrăgând pe mulţi în capcana încălcării Adevărului. Zice Apostolul Neamurilor : „Să nu vă amăgească nimeni, cu nici un chip; căci ziua Domnului nu va sosi până ce mai întâi nu va veni lepădarea de Credinţă şi nu se va da pe faţă omul nelegiuirii, fiul pierzării, Potrivnicul, care se înalţă mai presus de tot ce se numeşte Dumnezeu, sau se cinsteşte cu închinare, aşa încât să se aşeze el în templul lui Dumnezeu, dându-se pe sine drept dumnezeu.” (II Tesaloniceni 2, 3-4).

Vrăjmaşul omenirii îi indeamnă pe ierarhii semnatari ai documentelor eretice din Creta, catre neascultarea de Maica Biserică, către confuzia cu bună ştiinţă şi învartoşarea inimii, iar trădarea vădită ori ascunsă a Dogmelor şi a Canoanelor este considerată deschidere faţă de lume. Abaterea de la Sfânta Ortodoxie este, prin urmare, o nenorocire în mod hotărât. Iar a rămâne în Adevăr, în ciuda smintelilor de astăzi, este o temelie a nadejdii că Dumnezeu ne va milui. Asistăm cu durere la oprimarea fraţilor ortodocşi ucrainieni din Biserica Canonica Ortodoxă, aflată sub conducerea Mitropolitului Onufrie al Kievului şi a toată Ucraina, de către preoţi şi episcopi schismatici, în subordinea cărora se află trupe paramilitare, care fac legea în parohiile aflate în provinciile Ucrainei. Un aşa zis Patriarh „onorific”, Filaret, ,,hirotoneşte’’ episcopi necanonici, care sunt demişi de „Mitropolitul” schismatic Epifanie, instaurat de Bartolomeu. Canoane şi Dogme sunt încălcate, iar frica de Dumnezeu nu mai există.

În toate aceste tulburări, neoranduieli si suferinţe, să ne păstrăm duhul tare al Credinţei în inima noastră, aşa cum ne sfătuieste un pustnic anonim din sec, al XV-lea, al cărui nume îl ştie Împaratul Ceresc, cu siguranţă: „Inima ta e mică. Nu primi nimic de prisos. Lasă loc în inima ta numai pentru Dumnezeu şi pentru dragostea ta pentru El [..]Dacă continui lupta şi nu laşi jos armele şi nu părăseşti campul de luptă, ci, mai degrabă nu bagi in seama înfrângerile de dinainte, dacă ţii cu tărie scutul Credintei şi ţii pe cap coiful mântuirii şi nu laşi să-ţi scape sabia duhului, adică sabia cuvântului lui Dumnezeu (cf. Ef. 6: 16-17), atunci vei câştiga biruinţa, şi premiul va fi al tău. Este Cineva care va lupta alături de tine, şi, dacă chiar vrei să ştii, El deja l-a biruit pe vrăjmaş, care [vrăjmaş] este si vrăjmaşul tău. Dumnezeu Însuşi este cu tine; El este Compatriotul tău, Apărătorul tău, al tău cu totul.”

Dr. Gabriela Naghi

-Epistola a doua către Tesaloniceni a Sfântului Apostol Pavel(2;3,4) -,,Cugetarile unei inimi smerite“, Editura Egumeniţa

Apostolicitatea Sfintei Biserici Ortodoxe

Apostolicitatea Sfintei Biserici Ortodoxe

Când Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan i s-au arătat cele privitoare la sfârşitul veacului acestuia, el le-a aşternut în paginile Cărţii Apocalipsei, care încheie canonul Noului Testament şi implicit al Sfintei Scripturi. La capitolul 21, Sfântul Ioan descrie Cetatea cea Sfântă, Noul Ierusalim care se pogoară din cer şi pe care comentatorii l-au desluşit a fi Biserica lui Hristos. Zidul acestei Cetăţi avea ,,douăsprezece pietre de temelie şi în ele – douăsprezece nume ale celor doisprezece Apostoli ai Mielului’’ (Apocalipsa 21, 14). Prin faptul că Sfinţii Apostoli sunt socotiţi pietre de temelie ale Bisericii, înţelegem că Biserica noastră Ortodoxă este Apostolească, aşa cum mărturisim noi de fiecare dată când rostim Crezul. Asemenea a scris şi Sfântul Apostol Pavel Bisericii din Efes şi din toată lumea: ,,Deci nu mai sunteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sunteţi împreună cetăţeni cu Sfinţii, şi casnici ai lui Dumnezeu, zidiţi fiind pe temelia Apostolilor şi a Proorocilor, piatra cea din capul unghiului fiind Însuşi Iisus Hristos’’ (Efeseni 2, 20).

            Într-adevăr, Sfinţii Apostoli au primit misiunea Dumnezeiască de a propovădui Evanghelia Împărăţiei la toată făptura. Cei care primeau cuvântul erau botezaţi în numele Preasfintei Treimi şi când o comunitate era închegată, i se hirotoneau preoţi şi diaconi şi era pusă sub ascultarea Apostolilor la început, apoi era încredinţată Episcopilor. În felul acesta, prin strădaniile Sfinţilor Apostoli, numărul celor care credeau în Mântuitorul nostru Iisus Hristos sporea şi Biserica se extindea în noi arii geografice. Sfinţii Apostoli au transmis Episcopilor harul sfinţitor şi autoritatea de a învăţa, a sfinţi şi a conduce pe calea mântuirii. Episcopii au hirotonit urmaşi ai lor în linie directă şi neîntreruptă până în zilele noastre, prin ceea ce noi numim succesiune apostolică. Episcopii contemporani ar trebui să transmită ceea ce au primit celor care vor veni după dânşii, până la sfârşitul veacului acestuia.

            Sfânta Biserică Ortodoxă poate fi asemuită unei vistierii în care Apostolii şi Sfinţii Părinţi au tezaurizat toată Revelaţia sau Descoperirea Dumnezeiască, adică tot ceea ce ne este necesar pentru bună vieţuire şi pentru dobândirea mântuirii. Faptul că Hristos conduce Biserica este temei şi garanţie că adevărurile mântuitoare sunt păstrate fără împuţinare, fără adaosuri străine şi fără răstălmăciri păgubitoare pentru suflete.

            Iubite cititorule! Diavolul cel făcător de mult rău cunoaşte foarte bine învăţătura pe care tocmai ai citit-o, de aceea el caută cu înverşunare să opună Sfintei Biserici Ortodoxe tot felul de făcături demonice şi omeneşti, cu gândul nemărturisit, dar vădit, de a întoarce pe oameni de pe calea mântuirii.

Presbiter Ioviţa Vasile

Sfântul Sisoe şi ucenicul său cel plin de mândrie

 

Preoţia este Sfântă Taină Dumnezeiască, la vrednicia căreia ajung cei care au chemare de la Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel ne învaţă că ,,orice preot, fiind luat dintre oameni, este pus pentru oameni, spre cele către Dumnezeu, ca să aducă şi jertfe pentru păcate; el poate fi îngăduitor cu cei neştiutori şi rătăciţi, de vreme ce şi el este cuprins de slăbiciune. Din această pricină dator este, precum pentru popor, aşa şi pentru sine să jertfească pentru păcate. Şi nimeni nu-şi ia singur cinstea aceasta, ci dacă este chemat de Dumnezeu, după cum şi Aaron’’ (Evrei 5, 1-4).

Se spune despre Sfântul Sisoe, pomenit astăzi, că avea un ucenic care a fost ispitit de diavolul. Acesta i-a stârnit dorinţa nesăbuită de a ajunge preot. Demonii i se arătau noaptea în vis şi-i pricinuiau năluciri prin care vedea mulţime de episcopi care-l hirotoneau ca preot. Încrezându-se în aceste vise mincinoase, ucenicul venea la stareţ şi-l ruga să-i poruncească să meargă la episcopul cetăţii pentru a lua sfinţirea preoţească. Zadarnic l-a povăţuit stareţul să nu caute rânduială care întrecea vrednicia lui. Supărat pentru sfatul bun, care nu se potrivea cu dorinţele sale, ucenicul s-a dus în taină la Alexandria, la rudeniile sale, nădăjduind că prin mijlocirea acestora va primi darul preoţiei.

Mergând pe cale, înstrăinat de stareţ şi de sfânta ascultare, ucenicului i s-a arătat diavolul cu chipul său hidos şi puturos, care nici nu se cuvine a-l descrie prin cuvinte. S-a apropiat de el cu neruşinare, cuvinte spurcate spunându-i şi amăgindu-l spre păcat. Ucenicul se apăra şi se îngrădea cum învăţase, cu semnul Sfintei Cruci. Văzând stăruinţa acestei arătări spurcate, a strigat către Dumnezeu cel Milostiv: ,,Dumnezeule, ajută-mi pentru rugăciunile părintelui meu Sisoe, şi mă izbăveşte din această primejdie!’’

Neizbutind să-l plece spre păcat cu acest vicleşug, diavolul s-a arătat ca femeie goală şi neruşinată, chemându-l să-şi împlineasca poftele. Rugăciunile Sfântului Sisoe erau ca o împrejmuire a ucenicului. Atunci s-au auzit cuvintele diavolului: ,,Eu am voit să te fac pe tine popă şi episcop, dar rugăciunile lui Sisoe, stareţul cel lacom, mă gonesc de la tine’’. Cel rău şi viclean s-a făcut nevăzut, iar ucenicul s-a întors la stareţ şi şi-a mărturisit păcatele şi ispitele (După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 102-104).

Presbiter Ioviţa Vasile

Sfântul Atanasie Atonitul

,,Dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci făcând aceasta, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele’’ (Romani 12, 20-21). Cinstite cititorule, cu binele a biruit Iosif în Egipt răutatea fraţilor săi; făcând binele a biruit David răul pe care voia să i-l facă Saul; prin bine a biruit Sfântul Mucenic şi Arhidiacon Ştefan pe vrăjmaşii lui de moarte.

            Astăzi pomenim, între Sfinţii lui Dumnezeu, pe Sfântul Atanasie Atonitul. Cărţile noastre bisericeşti ne păstrează scris că acesta vieţuia în înfrânare şi frică de Dumnezeu. Vrăjmaşul diavol n-a suferit dreapta lui vieţuire şi a ridicat în inima unui călugăr gândul de a-l ucide pe Sfânt. Şi-a pregătit unealta de moarte, o sabie bine ascuţită, şi aştepta un moment potrivit pentru a făptui pornirea lui ucigaşă. Într-o noapte, toată obştea călugărilor dormea, doar Sfântul Atanasie priveghea şi se ruga. Cel cu gândul ucigaş a socotit că a venit vremea să-i ia viaţa. A venit la chilia Sfântului, sub cuvânt că avea să-i spună un lucru de trebuinţă. A intrat ţinând sabia ascunsă sub haină. În acel moment s-a înfricoşat de glasul Cuviosului Atanasie, pentru că Dumnezeu păzea pe alesul Său. Mâinile au început să-i tremure şi să-i slăbească, sabia i-a căzut şi el însuşi stătea pe pământ ca mort. Sfântul l-a ridicat de la pământ şi fratele cel rău a strigat: ,,Miluieşte-mă, părinte, pe mine, ucigaşul tău! Iartă-mi această răutate a mea pe care am gândit-o împotriva ta şi-mi lasă păgânătatea inimii mele!’’ Sfântul era blând şi iertător cu toţi. Şi faţă de acesta s-a purtat cu Dumnezeiască ascultare de porunca pusă în capul acestui cuvânt de învăţătură: ,,O, fiule, oare ca la un tâlhar ai venit cu această sabie asupra mea? Încetează cu tânguirea, închide-ţi gura, ascunde fapta şi să nu spui la nimeni ceea ce s-a făcut. Deci vino să te sărut, fiul meu, iar Dumnezeu să-ţi ierte greşeala ta’’. Fratele, văzând iertarea Dumnezeiască a Sfântului, s-a pocăit de fapta lui cea rea şi şi-a îndreptat viaţa, trăind în umilinţă şi ascultare. Aşa a fost biruită prin bine răutatea sa, căci după o vreme a murit, iar Sfântul, spun cărţile, l-a plâns ca pe un frate iubit.

            Asemenea a făcut diavolul vrăjmaş şi cu un alt frate. I-a pus ură în inimă şi i-a dat gândul să omoare pe Sfânt prin vrăji şi farmece, care sunt lucrări satanice. Oricât se străduia, cu nimic n-a putut spori, şi atunci a întrebat pe un frate: ,,Oare omoară pe om farmecele?’’ Cu multă înţelepciune fratele i-a răspuns: ,,Pe bărbatul cel dreptcredincios şi care vieţuieşte după Dumnezeu, nici un fel de vrăji sau farmece nu pot să-l vatăme’’(După Vieţile Sfinţilor pe iulie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 90-91).Aceste cuvinte să nu le uiţi, iubite cititorule, căci trăim într-o lume a fărădelegii, plină de vrăjitori şi fermecători.        

Presbiter Ioviţa Vasile

Însoţirile cu ne-ortodocşii sunt potrivnice voii lui Dumnezeu

 

 *”Căci cuvântul lui Dumnezeu, prin firea lui, nu se poate lega şi puterea nicidecum nu a fost dată ierarhilor ca să poată face vreo călcare de canon, ci numai ca să urmeze cele dogmatisite şi să calce pe urmele celor care le-au primit înaintea lor … Însă, precum se pare, zidindu-şi casa lor pe locuri putrede, când erezia a lovit asupra lor ca o furtună, au căzut cu cădere preacumplită, numind iarăşi iconomie lepădarea adevărului… Şi cei mai mulţi sunt gata spre împărtăşirea cu răul, căutând în nevoi să afle oarecare dezvinovăţire prin care, fără necaz şi supărare, să ducă lupta pentru dreapta credinţă. Au avut părtăşie [cu ereticii] pe baza tăgăduirii lui Hristos, a Născătoarei de Dumnezeu, a tuturor Sfinţilor.”

Din cele spuse de dumnezeiescul Parinte Theodor Studitul, nu poate fi folosită iconomia în legatură cu Sfintele Canoane, aşa cum au făcut şi fac în continuare pseudoierarhii BOR, mult înainte şi după ereticescul sinod cretan. S-au lepădat de Adevăr, minţind cler şi popor, care nu poate după cum se vede să-şi găsească dezvinovăţire în niciun fel, acceptând răul drept bine. Devierea de la canonul 72 are, de asemenea, foarte grave urmări eclesiologice, de neacceptat, din moment ce amestecă eclesiologic împreună „oaia” şi „lupul” și „partea” lui Hristos cu„moștenirea” păcătoșilor. În temeiul Canonului 10 Laodiceea, ,,nu se cuvine ca cei ce sunt ai Bisericii – adică creştinii ortodocşi, să împreune, din indiferenţă, pe fiii lor cu ereticii prin legatura casatoriei”. Potrivit interpretarii data de unii canonisti ortodocşi, canonul respectiv interzice căsătoria unui creştin ortodox cu orice persoană aflată sub anatema Bisericii Ortodoxe, a carei erezie a fost deci anatematizată. (Can. 1 II Ec. ; 1 Sf. Vasile cel Mare ; 45 Apost.) Căsătoria mixtă surpă Biserica din interior, căci deschide poarta rugăciunilor în comun, deschide poarta întrebuințării falsei iconomii și pentru administrarea restului tainelor celor neortodocși.

1-Se acceptă botezul ereticilor, şi se aplică doar Mirungerea, prin urmare se legalizează rugăciunea în comun cu ereticii, întrucât acesta nu a fost botezat ortodox (a considera valid „botezul”ereticilor, înseamnă a considera valide toate ,,tainele’’ lor.)

2-Căsătoria mixtă fiind lovită de nulitate, cei doi parteneri vor trăi în desfrânare sub iluzia unei binecuvântări date de către Biserică.

3-Ea lipsește pe partenerul ortodox de posibilitatea unirii cu Hristos în Sfânta Taină a Euharistiei, iar fără aceasta cine va putea sta împotriva vrăjmașului mântuirii neamului omenesc?

4-Căsătoria mixtă lucrează implicit la disoluția familiei, și astfel a societății, alături de atacurile generalizate în lumea actuală împotriva familiei, prin faptul că este lipsită de binecuvântarea lui Dumnezeu, iar ceea ce este lipsit de această binecuvântare, nu poate dăinui, nici nu poate spori în bine.

5-Copiii dintr-o căsătorie mixtă vor suferi de grave confuzii de credință, relativism dogmatic.

6-Căsătoria mixtă introduce o rupere între Bisericile locale, în funcție de acceptarea sau neacceptarea acestei false iconomii.

7-Se anulează scopul căsătoriei care este mântuirea în Hristos a celor doi soți, prin introducerea ecumenismului în familie.

Sinodul BOR va continua nestingherit aceste lucrari vătămatoare, cu acordul clerului laic şi monahal, în acceptul pleromei tăcute şi supuse, ignorând cu desăvârşire, precum mai – marii lor, Sfintele Canoane, învăţăturile Sfinţilor Părinţi, însăşi Evanghelia, spre pierderea mântuirii. „Dacă se va da deoparte”, zice, „nu va binevoi sufletul Meu întru el” (Avac. 2, 4). Şi iarăşi Apostolul zice: „Noi nu suntem ai dării deoparte spre pierzanie, ci ai credinţei spre dobândirea sufletului” (Evr. 10, 39). Amin.

Dr. Gabriela Naghi

*Dreapta credinţă în scrierile Sfinţilor Părinţi/ Sf. Theodor Studitul, Sf. Ioan Gură de Aur, Sf. Amfilohie; trad. din limba greacă veche de pr. Marcel Hancheş, Bucureşti, Ed. Sofia, 2006, vol. I

Ierarhii români pot încălca neîngrădit Sfintele Canoane

“Lumea asta înşelătoare, e o mare vrăjitoare”, spunea Părintele Iulian Prodromitul. Înca înainte de pseudo-sinodul din Creta, Biroul Patriarhiei BOR, în februarie 2016, sensibilizează cugetele pleromei ortodoxe cu acest anunţ, publicat pe Basilica.ro : „Pentru a păstra unitatea de credinţă şi de viaţă spirituală în familie, tradiția canonică strictă a Bisericii Ortodoxe a formulat explicit interdicția căsătoriei credincioșilor ortodocşi cu persoane de altă confesiune creștină. Totuși, prin iconomie sau pogorământ, din rațiuni pastorale în contexte socio-culturale multiconfesionale, Biserica Ortodoxă îngăduie căsătoria credincioşilor ortodocşi cu persoane de altă confesiune creştină, după obţinerea dispensei (aprobării speciale) de la episcopul ortodox al locului, care are cea mai înaltă responsabilitate pastorală în eparhie.

În acest sens, la cea de-a doua Conferință Panortodoxă Presinodală din anul 1982, Întâistătătorii Bisericilor Ortodoxe au confirmat această practică a iconomiei sau dispensei, menţionând însă condiția ca pruncii care se nasc dintr-o căsătorie mixtă să fie botezați în Biserica Ortodoxă. Prin urmare, Bisericile Ortodoxe locale pot lua hotărâri în privința aplicării iconomiei după caz și din rațiuni pastorale particulare. Conform prevederilor art. 88, alin. 1, lit. w din Statutul pentru organizarea și funcționarea Bisericii Ortodoxe Române, numai episcopul conducător al eparhiei (chiriarhul) poate acorda dispensă bisericească pentru căsătorii mixte.” Textele recunoscute de întreaga Biserică drept fundamentale pentru reglementarea canonică a acestei probleme sunt: Canonul 10 Laodiceea (343), Canonul 31 Laodiceea (343), Canonul 21 Cartagina (419), Canonul 14 IV Ec. (451) și canonul 72 Trulan (691-692). La acestea se adaugă canonul 23 zis al Sfântului Ioan Postitorul (619). Canoanele Sinodului Trulan sunt radicale în ceea ce privește raportarea creștinilor la păgâni sau eretici și erezia este așezată în rând cu păgânismul sau iudaismul.„Canoanele, în principiu, nu îngăduie căsătorii între ortodocşi şi eterodocşi. Astfel, Canonul 72 Trulan [anul 692] interzice, în mod absolut, asemenea căsătorii, declarând nule pe cele care s-ar încheia; canonul 14 al Sinodului IV Ecumenic [anul 451] le îngăduie, însă cu condiţia ca soţul eterodox să declare ca va trece la Ortodoxie. Această dispozitie, fiind anterioară celei a Sinodului Trulan, potrivit normelor de interpretare, poate fi socotită abrogată”.

Asistăm la o apostazie nemaîntâlnită, când Iconomia devine noua regulă canonică, așa cum hotărârile pseudosinodului din Creta, devin astăzi mai importante decât tezaurul canonic al Sinoadelor Ecumenice. Cum pot avea comuniune in Hristos cei care nu au şi comuniune euharistică în Hristos? Acuml se deschid larg porţile Sfintei Biserici Ortodoxe, papistaşilor, protestanţilor, greco-catolicilor, tuturor sectarilor şi, în ultima instanţă, ateilor şi pagânilor, care vor deveni astfel membri cu drepturi depline în Biserica lui Hristos. Se încalcă cu bună ştiinţă de către propagandiştii ereziilor cretane, fervenţii ascultători de regulile şi ideile satanistului organ de propaganda masonico-sionistă CMB, dogmele şi canoanele Sfintelor Sinoade Ecumenice, Învăţătura şi Tradiţia Neprihănitei Ortodoxii.

Prin aprobarea oficială a căsătoriilor mixte la adunarea din Creta din 2016, preotul ortodox va fi acum „legal” în totală inter-comuniune euharistică ecumenistă atunci când îl va impărtăşi pe sotul catolic (sau protestant, ori ce-o fi el, numai orthodox – nu) ne-botezat, cu Sfantul Trup şi Sânge al lui Hristos. Este devastator ce se întâmplă cu accepţia tacită a întregului cler laic si monahal din BOR, complici tăcuţi la această înşelare, erezie si răstignire a Mantuitorului Hristos. Nu s-a auzit nici un glas bărbătesc, răspicat şi clar, a vreunui Preot, care se consideră Cinstit mărturisitor al Dreptei Credinţe – cu toate că nu s-a îngrădit de panerezia ecumenistă – care să amintească conducatorilor vremelnici ai BOR, că li s-a întunecat vederea duhovnicească, inima lor s-a învârtoşat, iar conştiinţa dogmatică nu îngăduie o atare iconomie care duce la pierderea mântuirii.

Să stăm bine, să stăm cu frică, să luăm aminte!

Dr. Gabriela Naghi

CAZ REAL. UN PREOT TRECUT LA NOUA STRUCTURĂ SCHISMATICĂ UCRAINEANĂ S-A VĂZUT PE SINE ŞI TOATĂ PAROHIA SA ÎN IAD

 

Scrisoare către redacţie [1]

Bună seara, dragă redacţie! Vă relatez un caz care s-a întîmplat în vestul Ucrainei. Foarte posibil ca această informaţie să fie utilă şi altor oameni. Doamne milueşte-ne! Roaba Lui Dumnezeu, Nadejda

În parohia Moghilău, din raionul Viniţa, pe 11 martie 2019 a avut loc un caz ieşit din comun. Cu cîteva luni înainte de acest caz, întreaga parohie, prin decizia enoriaşilor, a hotărît să se mute la noua structură schismatica din Ucraina (notă: creată cu ajutorul ereziarhului Bartolomeu şi a schismaticilor ucraineni). Era prima zi din Postul Mare, şi se citea Canonul Sf. Andrei Criteanul. Tinînd în mîini Evanghelina, înainte de a o citi, preotul, făcînd o plecăciune, a înmărmurit. Slujitorii din altar s-au grăbit să ajute preotul înţepenit, dar era imposibil să îl mişte din loc, căci acesta stătea locului de parcă ar fi crescut din podea. Corpul nu dădea semne de viaţă, iar orice încercare de a aduce preotul la viaţă, era inutilă. Cazul se asemăna foarte mult cu cel al “Zoiei cea de piatra“, care s-a întîmplat pe la mijlocul secolului trecut, cînd această fată a îndrăznit în semn de batjocură să danseze cu icoana Sf. Nicolae, şi a fost înţepenită.

După aproximativ 15 minute, preotul şi-a revenit, exclamînd “Doamne, iartă-mă!” Ieşind pe amvon, acesta plîngea amarnic, şi a început să povestească ce i s-a întîmplat. În acel moment cînd corpul i s-a împietrit, Dumnezeu i-a coborît sufletul său în iad şi i-a arătat chinurile groaznice ale preoţilor care au trădat Credinţa Ortodoxă. Dracii, văzînd sufletul acestuia, s-au bucurat foarte mult, şi spuneau: “Acum sunteţi al nostru, pentru că sunteţi un trădător. Ai trădat credinţa! L-ai trădat pe Dumnezeu!” O groază de nedescris a cuprins sufletul preotului, pentru că şi-a văzut întreaga parohie împreună cu el în iad. Astfel că a început să se roage fierbinte către Dumnezeu, ca să fie iertat şi să se pocăiască că s-a îndepărtat de la Canoanele Bisericii Ortodoxe, şi că a condus împreună cu el întreaga sa parohie în iad. Datorită acestei rugăciuni fierbinţi, Dumnezeu i-a întors sufletului preotului în trup, pentru a se putea pocăi şi lumina pe toţi cei rătăciţi. În timp ce povestea toate acestea, preotul plîngea amarnic şi cerea iertare de la Dumnezeu şi de la oameni, pentru ca a făcut o greşeală îndepărtîndu-se de la Canoanele Bisericii.

 O judecată groaznică îi aşteaptă pe acei preoţi care au trecut de partea schismaticilor ucraineni ai lui Epifanie şi Filaret. Acest preot şi-a văzut întreaga sa parohie cum merge în iad, şi chiar cu preţul sîngelui nu ar fi putut spăla acest păcat, şi anume păcatul de a trăda prin schismă Credinţa adevărată!

(Preluare de pe ,,Apărătorul Ortodox’’ al juriştilor ortodocşi din Moldova noastră, cu mici adaptări)

Caz real. Răspîndiţi! Un preot din noua structură religioasă autocefală ucraineană s-a văzut pe sine şi toată parohia sa în iad

Nifon Mihaita: Ecumenismul, ,,religia speranţei”

Speranţa este a lui Nifon ereticul şi apostatul. Care Nifon? Cum care? Cel de la Târgovişte, şi am să explic de ce. Prin bunăvoinţa unei credincioase mi-a parvenit un film scurt, ilustrând isprăvile pseudo-ierarhului muntean.

Acesta are în stăpânire Manastirea Vulcana-Băi din judeţul Dâmboviţa. Animat de marea dragoste pentru islamul păgân şi pentru mozaism, Nifon a construit pe teritoriul acestei mănăstiri o moscheie şi o sinagogă ca semn de înfrăţire şi unire a celor trei ,,religii’’ monoteiste, astfel că musulmanii hulitori ai celor sfinte şi evreii vrăjmaşi ai Mântuitorului pot oricând să intre în ele şi să-şi desfăşoare ritualurile lor specifice. Din câte am înţeles, aceste două construcţii sunt folosite extrem de rar. Asta nici nu mai contează, rămâne semnificaţia prezenţei lor pe un pământ mănăstiresc, sfinţit prin Dumnezeu ştie câte secole de rugăciune. Întinarea acelui aşezământ sfânt este, aşadar, opera necuratului Nifon ecumenistul.

Pentru ca întinăciunea să fie deplină, s-a mai ridicat o ciudăţenie pe frontispiciul căreia s-a scris ,,Ecumenismul, religia speranţei’’, iar mai jos sunt înfăţişate steaua lui David, crucea şi semiluna musulmană. Aşezământul e unic în Europa, ni se spune, şi e de crezut, deoarece şi Nifon Mihăiţă e unic pe continent şi în lume, prin toate măreţele lui realizări. Speranţa lui e comună tuturor ecumeniştilor lumii, aceea de a impune ecumenismul drept religie unică a lumii, în centrul căreia se va găsi blestematul antihrist. Speranţa ce şi-o vrea împlinită Nifon Apostatul este ca numele Mântuitorului nostru Hristos să se şteargă de pe faţa pământului şi să fie substituit cu numele lui antihrist. Asta în vreme ce pozează în arhiereu al lui Hristos, stă pe un scaun episcopal şi pretinde că păstoreşte Biserica Dumnezeului Celui Viu! Şi din zi în zi se vede că ,,cele de departe au ajuns aproape’’, iar pocăinţa noastră întârzie, pentru că nu ne vine să credem că noi suntem trăitorii vremurilor apocaliptice de la sfârşitul veacului acestuia. Calea de urmat ne-a dat-o Hristos Mântuitorul, acum două mii de ani: ,,Feriţi-vă de prooroci mincinoşi, care vin la voi în haine de oi, iar pe dinăuntru sunt lupi răpitori. După faptele lor îi veţi cunoaşte’’ (Matei 7, 15-16). Şi faptele lui Nifon sunt dintre cele mai bogate.

Presbiter Ioviţa Vasile