Ce e val…

După atâta amar de vreme, constatăm că aceia care s-au autoproclamat ca fiind singurii ortodocşi adevarăţi, gruparea minciuno-acrivist-schismatică Sava-Staicu şi prozeliţii, dau semne că ar dori să fie bagaţi în seamă, făcând valuri şi bucurându-se de sosirea nesperată a 4 monahi în sânul micuţei lor comunităţi, de câtiva zeci de creştini (50-80, mai mult de 100?) , vieţuitori pe tărâmul românesc strămoşesc (nu pot spune din cadrul BOR, pentru că sunt deja prin cuget, predici şi documente scrise în afara Bisericii).

„Dacă nu vom mărturisi Adevărul şi Ortodoxia după învăţătura Cuviosului Părinte Iustin Popovici, nu ne mântuim”. Afirmaţia apartine Cuviosului Parinte Justin Pârvu, şi cuprinde tot ceea ce avem nevoie să ştim. S-au amăgit pe sine atâta vreme încât numai pot deosebi ficţiunea de realitate, adevărul de minciună. Continuă pueril să arunce în spaţiul virtual ştiri neverificate în prealabil, false şi grosolan măsluite, lucru fără importanţă pentru dânşii, căci după a lor gandire veninoasă şi schismatică, noi suntem cei cazuţi în schismă, suntem ereticii cu care nu doresc sa aiba părtăşie. Documentul răspândit este penal, spre ştiinţa şi cunoştinţa tuturor, căci este vorba de constituirea unui grup infracţional , care a făcut fals şi uz de fals în documente, spre înşelarea opiniei publice. Cei din secta amintită, nu sunt grei de cap, sunt doar manipulaţi. Slabi în credinţă, diavolul i-a contaminat cu virusul mândriei, boală grea, care macină sufletul, făcându-l de nerecunoscut până la moarte. Au doar inima învârtoşată care nu mai aude glasul conştiinţei. Nu-i mai mişcă suferinţa fratelui, căci nu mai au iubire de aproapele. Tot ce îi mişcă este ura şi duşmănia faţă de cei care ne ocrotesc, ne sfătuiesc cu înţelepciune, în stare de continuă trezvie şi dreaptă cugetare, in această confruntare plină de primejdii.

 Nu ai iubire de aproapele, te-ai depărtat de Dumnezeu, iar Duhul Sfant s-a îndepărtat de tine. Nu au gandire roditoare şi, prin zicerile lor, dovedesc că urăsc pe tot omul care nu achiesează ideile gruparii sectare, din care fac parte, şi fac valuri, la ordinul şefului ocazional. Nici nu le trece prin cap că idolii lor ar fi animaţi de raţionamente şi interese diferite de cele pe care le afişează: dragostea pentru dreptate, nevoia de adevăr. Unii şi-au dat seama, alţii nu… şi vor continua să le poarte lupta din care idolii câştigă, iar amatorii pierd… viaţa, mântuirea şi chiar identintatea proprie, scufundandu-se în nisipul mişcător al iadului, fără Hristos, încă din această viaţă. ,,Gândiţi cu capul vostru”, a devenit un refren fără nicio însemnătate, repetat obsesiv, tocmai de cei care gândesc cu capul altora din instinct de turma. Cât de mari sunt efectele acestui razboi subtil al diavolului împotriva conştiinţei credinciosului ortodox, le vedem şi astăzi şi ne confruntăm cu ele mereu. Chiar dacă suntem înconjuraţi de semeni care aparent gândesc ca noi, totuşi tendinţele periculoase de cădere în extrema unei false şi păguboase smerenii, a unei gândiri pietiste şi a unei false evlavii, îi fac sa fie indisponibili adevaratei misiuni, aceea de a lupta cu toată puterea împotriva duhului cumplit al ecumenismului care devorează mădularele trupului Bisericii lui Hristos.

Zice dumnezeescul Hrisostom: „Tu eşti vinovat încă şi prin aceea că numele lui Dumnezeu se huleşte; căci precum prin vederea faptelor celor bune numele lui Dumnezeu se cinsteşte, aşa prin descoperirea păcatelor El se defaimă şi se necinsteşte. Pe lângă aceasta, pe omul pe care îl defaimi, prin defăimarea ta l-ai făcut mai fără de ruşine şi totodată mai învrăjmăşit asupra ta. Deci să fugim, iubiţilor, de defăimări, şi să recunoaştem că patima defăimării este o cursă a satanei şi o groapă plină de răutate şi de pândituri. Căci diavolul pentru aceea ne-a împins la acest obicei rău, pentru ca noi să nu ne îngrijim de mântuirea sufletului nostru, iar ca răspunderea noastră să o facă mai mare. Şi defăimarea nu numai pentru aceea este ceva rău, pentru că noi avem să dăm seamă despre fiecare cuvânt, ci şi pentru aceea că defăimarea ne răpeşte orice dezvinovăţire pentru păcatele noastre, făcându-le mai grele şi mai de osândit. Cine critică cu amărăciune păcatele altora, acela nu are a aştepta nici o iertare pentru păcatele sale. Căci Dumnezeu ne va judeca nu numai după mărimea păcatelor noastre, ci şi după cum am judecat noi pe alţii. De aceea Hristos a zis: „Nu judecaţi, ca să nu fiţi judecaţi” (Mt. 7, 1).

Aşadar, păcatul nostru în acea lume se va arăta nu numai aşa cum este el în sine, ci, prin judecata noastră cea aspră despre aproapele, el se va face mai grozav şi mai vrednic de osândă. Dimpotrivă, cel domol, cel iubitor de oameni, cel blând micşorează mărimea păcatelor sale.” Nu ne mândrim, nu defăimăm, ci cu dragoste îi îndemnăm să cugete cât mai e lumina, şi să se desprindă din întunericul în care sunt traşi de schisma pregatită cu grija, în laboratoarele întunecate ale ecumenismului prezente peste tot, în BOR, în Ucraina, în Grecia, în Muntele Athos, sau la Constantinopol. „Dacă Dumnezeu este cu noi, nimeni nu este împotriva noastră” .

Dr. Gabriela Naghi

Mercenarii mireni s-au întors cu o nouă diversiune

Este vorba de acea Mărturisire de Credinţă pe care, chipurile, ar fi alcătuit-o doi monahi, o monahie şi o soră de mănăstire, prin care aceştia s-ar lepăda de documentele nepomenitorilor echilibraţi şi ar adera la schismaticii lui Sava şi…, cel care a plecat din Biserica Ortodoxă Română unde? În afara ei, căci în România aceasta e singura Biserică canonică şi adevărată. Unul din personaje, am hotărât să nu-i mai pronunţ sau să-i scriu numele, raportează grecului cu neprefăcută mândrie despre pretinsa Mărturisire, iar acesta trimite un mesaj vibrant, pe care nu-l reproduc deoarece poate fi citit pe alte bloguri. La scurt timp apare dezminţirea. Pretinşii semnatari vădesc minciuna şi diversiunea celor doi, printr-o scrisoare olografă, al cărei conţinut îl redau mai jos:

Cu frică și cu dragoste de Dumnezeu,

Noi, viețuitorii, monahul Acachie, monahul Serapion, monahia Teodosia și sora Veronica, ai așezământului monahal din Paltin – Vrancea, am constat cu durere că pe saitul romanortodox.info a apărut un comunicat în care se spune că noi ne dezicem de Proiectul de Rezoluție pe care l-am semnat în ianuarie 2018. Menționăm că acest comunicat reprezintă un fals cu care nu suntem de acord. Niciodată în viața noastră nu am dat anatema pe cineva și nu vom da căci ne temem de Dumnezeu. Cu această ocazie am recitit cu multă atenție Proiectul de Rezoluție din ianuarie 2018, textele sinaxelor de la Roman și Mestecăniș. Ne asumăm în continuare Proiectul de Rezoluție amintit mai sus, specificând că el reprezintă poziția corectă din punct de vedere canonic, asumată și în Rezoluția Sinaxei Naționale de la Botoșani din 18 iunie 2017.

29 august 2019

Nimănui n-o să-i crape obrazul de ruşine, nici măcar nu i se va înroşi, pentru că are o grosime considerabilă. Se vede cu limpezime că totul a fost o diversiune murdară, orchestrată de cel cu trei puncte. Acesta a fost vădit cu o vreme în urmă că îşi adresa întrebări, ca venind de la alte persone, şi apoi răspundea cum socotea de cuviinţă. E modul lor de a se manifesta ca mercenari, la care morala şi principiile nu mai contează. Contează sumele pe care le încasează periodic, din care trăiesc binişor şi fac deplasări costisitoare, în condiţiile în care Sava a jurat să trăiască în sărăcie, feciorie şi ascultare.

De ce am spus în titlu că cei doi mercenari sunt mireni? Unul din ei a fost caterisit cu dreptate pentru refuzul de a asculta de ierarhul locului într-o problemă de transfer. Ne poate contrazice, şi îl rugăm s-o facă, publcându-şi sentinţa de caterisire. A profitat de circumstanţele create de pseudo-sinodul din Creta şi s-a insinuat printre nepomenitori, el care fusese consilier eparhial cu studii doctorale în Grecia. ,,Nepomenitor’’ fiind, a născocit poveştile acelea cu părtăşia la erezie, cu lipsa harului în Biserica Ortodoxă şi cu inexistenţa vreunui episcop cu adevărat ortodox, erezie numită prezbiterianism. Cu acestea a tulburat şi a sabotat Sinaxa de la Beiuş, până când a reuşit să producă sciziunea între preoţii nepomenitori. Punct ochit, punct lovit. ,,Beneficiind’’ de o caterisire validă, se înţelege că nu mai are preoţie lucrătoare, este trecut în rândul mirenilor şi nu mai poate săvârşi lucrări sfinte. Din două surse diferite, o spun în faţa lui Dumnezeu, am aflat că apa pe care pretinde că o sfinţeşte la Bobotează se strică la scurt timp, deci nu e agheazmă. Îl rugăm să demonstreze contrariul, prin faptă, bineînţeles.

Celălalt, Sava, e un călugăr provenit din Sfântul Munte. Vagabondează ca mercenar prin România şi pune vârtos umărul la subminarea luptei antiecumeniste. E coautor al dezbinării despre care am amintit. Beneficiază de sume considerabile de bani murdari, ştie el de unde. Paranteză: unui Părinte nepomenitor echilibrat i s-a făcut o ofertă generoasă de bani, de acelaşi ,,binevoitor’’. Spre cinstea Sfinţiei Sale, a refuzat, aşa că poate să-şi păstreze verticalitatea, nefiind dator ori vândut nimănui.

Ce e cu starea de mirean a lui Sava? Simplu: mireanul e ,,persoană care nu aparţine clerului’’ (DEX). Sava n-are harul preoţiei, aşa încât starea de mirean nu i-ar îngădui să bântuie prin România să înveţe şi să semene erezia, după ce a căzut şi în schismă. Atrag atenţia celor doi mireni că, potrivit Sfintelor Canoane, nu le este îngăduit să înveţe pe alţii, ci să se păstreze în hotarele statornicite mirenilor. Nu cumva să ne aducă în situaţia de a folosi puterea preoţiei împotriva lor. Ei se pretind ortodocşi, fiind în afara Ortodoxiei; vor să se mântuiască, dar în afara Bisericii. Şi absurdul are nişte limite, nu-i aşa?

Nu-i adevărat că anatema poate fi rostită numai de un Sinod. Uităm de Sinodiconul din Duminica Ortodoxiei? Să citim şi Rânduiala cercării şi desemnării candidatului la arhierie (Arhieraticon, p. 85-95) şi vom vedea cât de frumos cade un episcop, devenit eretic, sub propria sa anatemă!

Dacă le trece cumva prin cap să rostească anatema asupra cuiva, le aduc aminte şi catolicii au pronunţat anatema împotriva Bisericii Răsăritului, în 1054. Urmarea? Catolicii sunt şi astăzi eretici în afara Bisericii, în vreme ce Biserica Răsăritului e ce Una, Sfântă, Sobornicească şi Apostolească Biserică a lui Iisus Hristos.

Presbiter Ioviţa Vasile

Moartea cumplită a ereticului Arie

În secolul IV s-a ridicat cu semeţie un preot, numit Arie, care a cutezat să hulească Preasfânta Treime şi să înveţe că Domnul nostru Iisus Hristos nu este Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, ci numai o creatură, căci a fost un timp în care El n-a existat. Erezia aceasta a produs multă tulburare în Biserică, deoarece arienii erau şi foarte violenţi întru propovăduirea rătăcirii lor. Din această pricină, în anul 325 de la Naşterea Mântuitorului, s-a adunat la Niceea Sfântul Sinod a toată lumea, unde Părinţii Bisericii au apărat adevărul revelat de Dumnezeu şi au condamnat pe Arie şi pe cei de un cuget cu el.

După câţiva ani de la Sinod, dreptcredinciosul împărat Constantin a chemat pe Arie la Constantinopol ca să-l cerceteze în legătură cu credinţa lui. Fiind deosebit de viclean, a ascuns în sânul său o hârtie pe care a scris erezia sa. Când împăratul l-a întrebat dacă crede precum Sfinţii Părinţi de la Sinod, ereticul lovea cu mâna în piept şi zicea: ,,Aşa cred’’, dând impresia că s-a învoit a primi Dreapta Credinţă, însă în mintea lui cugeta: ,,Aşa cred, precum am scris cu mâna mea şi cum am în sânul meu’’. Paranteză: un anume şef de stat a lovit un copil în faţă cu dosul mâinii, momentul fiind filmat, apoi a negat. Înainte de alegerile prezidenţiale, a jurat cu mâna pe Biblie, în faţa unei ţări întregi: ,,nu l-am lovit cu pumnul’’. Exact ca Arie!

Pentru că împăratul l-a socotit pe Arie ca având Credinţă Dreaptă, a poruncit Patriarhului Constantinopolului, Alexandru, să-l primească la împărtăşirea bisericească. Arhiereul lui Hristos s-a întristat adânc, pentru că nu voia cu nici un chip să aibă vreun amestec cu ereticul Arie. Atunci a căzut cu umilinţă în faţa sfântului altar, rugând pe Bunul Dumnezeu, precum oarecând Proorocul Iona, ori să-i ia sufletul, ori să piardă de pe pământ pe hulitorul Său, numai să nu ajungă ziua în care Arie se va apropia de Dumnezeieştile Taine.

În vreme ce Arie mergea spre sfânta biserică, Dumnezeu a adus asupra lui dureri cumplite şi, căutând un loc ferit, a intrat şi şi-a sfârşit viaţa ticăloasă, deoarece a crăpat şi şi-a lepădat maţele spurcate, împlinindu-se rugăciunea Patriarhului Alexandru şi cuvintele Psalmistului: ,,moartea păcătoşilor este cumplită’’. Vestea morţii sale s-a răspândit în cetate şi arienii au fost ruşinaţi, iar Biserica lui Hristos s-a bucurat că a scăpat de un lup îmbrăcat în piei de oaie, care mult rău îi făcuse până atunci (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 401-403).

Presbiter Ioviţa Vasile

Zi de sărbătoare tristă: Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul

Iubite cititorule! Astăzi este zi de sărbătoare, dar această sărbătoare este una a tristeţii, în care ţinem post, pentru că pomenim moartea Sfântului Ioan Botezătorul şi Înaintemergătorul Domnului, chipul smereniei şi al bunei cuviinţe, care vorbea despre Mântuitorul cu o evlavie rămasă ca pildă în Scripturile Sfinte şi în istorie: ,,Vine în urma mea Cel Care este mai tare decât mine, Căruia nu sunt vrednic, plecându-mă, să-i dezleg cureaua încălţămintelor’’ (Marcu 1, 7-8). Dacă un Sfânt vorbea în acest fel, cum trebuie să vorbim noi, cei împovăraţi de păcate?

Ne aducem aminte de ticăloşia lui Irod cel Mare, care a vrut să-l ucidă pe Fiul lui Dumnezeu, apoi a poruncit uciderea a paisprezece mii de prunci nevinovaţi. Din această rădăcină rea a răsărit blestematul Irod Agripa, cel care a cutezat să-şi lase femeia cea dintâi şi să se însoţească, în chip nelegiuit, cu femeia fratelui său, Filip, chiar când acesta trăia, spun unii din vechime. În faţa acestui păcat, Sfântul Ioan Botezătorul n-a putut să tacă. A vorbit cu nemernicul Irod Antipa şi i-a spus fără ocolişuri: ,,Nu ţi se cuvine s-o ai de soţie’’ (Matei 14, 4). În loc să curme păcatul greu în care se complăcea, Irod a prins mare ură asupra Sfântului. Înainte îl asculta cu plăcere, acum s-a umplut de mânie şi nu numai el, ci şi desfrânata care s-a însoţit cu el. Gândul lor cel dintâi a fost să ucidă pe Sfântul Ioan, dar se temeau de popor, pentru că-l ştiau pe el Prooroc (Matei 14, 5).

Ca să se răzbune, Irod l-a întemniţat pe Sfânt. A venit şi ziua de naştere a lui Irod, cel fără frică de Dumnezeu, şi acesta a făcut ospăţ mare dregătorilor săi. În mijlocul petrecerii, fiica Irodiadei, ticăloasă şi ea, a jucat în chip desfrânat în faţa invitaţilor, iar Irod i-a făcut o făgăduinţă necugetată privind răsplătirea ei. Fata s-a sfătuit cu mama sa şi aceasta a îndemnat-o să ceară pe tipsie capul Sfântului Ioan Botezătorul. Irod s-a întristat la început, apoi s-a învoit şi a trimis slujbaşii să taie capul Sfântului, într-o zi de 29 august, crezând că va scăpa de mustrarea lui. Chiar şi pe tipsie, cu şiroaie de sânge, capul Sfântului a grăit aceeaşi mustrare împotriva tiranului.

Uciderea este păcat strigător la cer, după cum ne învaţă Sfintele Scripturi: ,,Glasul sângelui fratelui tău strigă către Mine din pământ’’ (Facere 4, 10). Aşa a spus Dumnezeu lui Cain, cel care tocmai ucisese pe fratele său, Abel. Şi glasul sângelui Sfântului Ioan s-a auzit la Dumnezeu în ceruri şi El a pedepsit-o pe fiica cea rea a Irodiadei. În vreme ce se afla în surghiun, trecând o apă îngheţată, gheaţa s-a rupt şi trupul ei spurcat s-a afundat în apă, iar capul îi era afară, până ce i-a fost tăiat de bucăţile de gheaţă. Irod şi Irodiada au fost înghiţiţi de pământ (După Vieţile Sfinţilor, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 397-400).

Presbiter Ioviţa Vasile

Dumnezeu primeşte şi pocăinţa ucigaşilor: Cuviosul Moise Arapul

Tâlharul răstignit împreună cu Mântuitorul Iisus Hristos n-a fost singurul căruia Dumnezeu i-a deschis uşile spre pocăinţă şi apoi poarta raiului. Ne aducem aminte că unul din cei doi tâlhari hulea pe Fiul lui Dumnezeu, în vreme ce celălalt s-a pocăit de faptele sale şi a apărat cu cuvântul dreptatea, sfinţenia şi nevinovăţia Domnului, rugându-L: ,,Pomeneşte-mă, Doamne când vei veni în împărăţia Ta’’. Răspunsul Dumnezeiesc al Mântuitorului i-a răsplătit pocăinţa: ,,Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai’’ (Luca 23, 43).

În părţile Egiptului trăia un tâlhar cunoscut de multă lume. Era din Etiopia şi avea pielea neagră, fapt pentru care îl numeau Moise Arapul. Tâlhar este acela care, prin violenţă şi ameninţări, comite jafuri. Când tâlharul face pasul nesăbuit spre omor, el nu mai este tâlhar, devine criminal. Acest pas l-a făcut de mai multe ori Moise, pentru că a lăsat în urma sa destule victime.

După o vreme, s-a despărţit de ceilalţi tâlhari, căindu-se pentru păcatele cele grele. Dumnezeu a rânduit ca acesta să ajungă la o mănăstirea din pustie şi a rămas acolo. A ajuns monah îmbunătăţit şi a purtat lupte grele cu diavolii. S-a scris precum că stăpânitorul acelui ţinut a vrut să ajungă la Cuviosul Moise şi căutând chilia lui s-a întâlnit chiar cu el şi a întrebat : ,,Unde este chilia lui avva Moise?’’ Cuviosul a răspuns, ca şi cum ar fi vorbit despre altul: ,,Ce voiţi de la el? Este un bătrân nebun şi foarte mincinos şi are viaţă spurcată’’.

Ştiind de Cuviosul Moise, episcopul locului a voit să-l hirotonească preot şi a ţinut să se încredinţeze dacă este cu adevărat rob al lui Hristos. A poruncit celorlalţi slujitori să-l scoată din Sfântul Altar, când va veni, şi apoi să asculte ce va vorbi. Apropiindu-se şi voind să intre, ceilalţi i-au spus: ,,Ieşi afară, arapule’’. Cuviosul s-a supus fără a cârti şi, ducându-se într-un loc ferit, se ocăra pe sine cu aceste vorbe: ,,Bine ţi-au făcut ţie, câine! Bine ţi-au făcut, trup negru! Dacă nu eşti vrednic, cum îndrăzneşti a intra în altar? Nu eşti om, deci pentru ce te duci la oameni, care sunt slujitorii lui Dumnezeu?’’ Acestea le-au spus sfinţiţii slujitori episcopului, şi din ele i-a cunoscut smerenia. L-a chemat în Sfântul Altar şi l-a hirotonit preot.

Barbarii făceau mult rău mănăstirilor, deoarece veneau fără de veste şi ucideau, apoi jefuiau ce găseau. Ştiind de apropierea acestora, Cuviosul Moise a îndemnat pe ceilalţi să se ascundă, iar el, însoţit de alţi şapte fraţi a rămas. Năvălind barbarii, au ucis pe Sfântul Cuvios Moise şi pe cei şase, care s-au încununat ca Sfinţi Mucenici şi au intrat în raiul pregătit aleşilor lui Dumnezeu (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, P. 390-396).

Presbiter Ioviţa Vasile

Exegeză ortodoxă: Fiarele apocaliptice (Apocalipsa 13, 11-18) (II)

15. Şi s-a dat ei să insufle duh chipului fiarei (antihrist), aşa încât chipul fiarei să şi grăiască. Iar pe câţi nu se vor închina chipului fiarei, putere avea ca să-i ucidă.

Faptul că acel chip ,,va grăi’’, vădeşte o altă falsă minune pe care papa o va face. Bine ştim că Biserica noastră are icoane făcătoare de minuni Dumnezeieşti, cum ar fi mirul pe care-l izvorăsc. Chipul lui antihrist va grăi printr-o lucrare diavolească, fapt care va fi prezentat ca o mare minune, menită să dovedească ,,dumnezeirea’’ fiarei antihrist. Mulţi vor cădea pradă acestei înşelări şi se vor închina antihristului, părăsind ireversibil calea mântuirii.

Puterea papei de a avea ,,drept’’ de viaţă şi de moarte asupra oamenilor care vor rămâne credincioşi lui Hristos va fi statornicită prin legi civile draconice, legi care vor fi aplicate de forţele represive aflate la dispoziţia sa. Acestea vor fi neîndurătoare cu cei din Biserica lui Hristos şi atunci Împărăţia cerurilor se va îmbogăţi cu acei Sfinţi Mucenici care nu se vor pleca antihristului.

16. Şi sileşte pe cei mici şi pe cei mari, şi pe cei bogaţi şi pe cei săraci, şi pe cei slobozi şi pe cei robi, ca să-şi pună semn pe mâna lor cea dreaptă sau pe frunte.

Avem aci iarăşi un cuvânt cheie, care ne va ajuta să înţelegem lucrarea pierzătoare a sistemului antihristic în general, şi al papei în special: ,,sileşte’’. Sila aceasta se va exercita prin tot felul de constrângeri materiale şi cu excluderea fiilor credincioşi ai Bisericii Ortodoxe de la orice drept care l-ar avea într-o societate normală. Când unui om i se va pune semnul antihristic (cipul) împotriva voinţei sale, folosindu-se forţa fizică, însemnarea nu va avea niciun efect. Consimţământul persoanei este determinant în procesul de însemnare. Enumerarea celor şase categorii sociale ne sugerează faptul că imperiul antihristic este gândit ca să-i înglobeze pe toţi oamenii lumii acesteia. Aşa cum Dumnezeu ,,voieşte ca toţi să se mântuiască şi la cunoştinţa adevului să vină’’, antihristul va voi ca pe toţi să-i robească şi să-i ducă în împărăţia întunecată a diavolului.

17. Încât nimeni să nu poată cumpăra sau vinde, decât numai cel ce are semnul, adică numărul fiarei, sau numărul numelui fiarei (antihrist).

Aici ni se arată explicit excluderea de la viaţa socială a celor care vor rămâne credincioşi lui Hristos, prin măsuri economice constrângătoare. Toate acţiunile sistemului antihristic vor converge spre a-i sili pe oameni să se lepede de Mântuitorul Hristos şi să devină robi ai antihristului. Este de pe acum vizibilă această tendinţă. Produsele sunt inscripţionate cu simboluri satanice, oamenii sunt urmăriţi strict, pentru a se şti ce fac, ce vorbesc, unde merg, ce produse cumpără. Din tot ceea ce se întâmplă sub ochii noştri, nu e greu să desluşim începutul tiraniei antihristice mondiale.

Când un prunc este botezat în Biserica noastră, devine mădular cinstit al acesteia. Când este uns cu Sfântul Mir în semnul crucii, semnul lui Hristos, este întărit de Duhul Sfânt pentru a rămâne statornic în Dreapta Credinţă. El nu-şi mai aparţine sieşi, e rob al lui Iisus Hristos. Diavolul va imita lucrarea sfântă a Bisericii, opunându-i însemnarea funestă a oamenilor cu semnul blestemat al antihristului. Este limpede lupta Bisericii lui Hristos pentru mântuirea oamenilor, căreia i se va contrapune lucrarea pierzătoare a diavolului, prin antihristul şi prin papa (fiara care se ridică din pământ). Aceasta este triada satanică, opusă Preasfintei Treimi.

18. Aici este înţelepciunea. Cine are pricepere să socotească numărul fiarei, căci este număr de om. Şi numărul ei este şase sute şaizeci şi şase’’.

Înţelepciunea este darul de mare preţ al lui Dumnezeu. ,,Şi de este cineva din voi de înţelepciune, să ceară de la Dumnezeu, Care dă de-a dreptul şi nu înfruntă; şi se va da lui’’ (Iacov 1, 5). În nebunia generalizată din lumea de azi, puţini sunt aceia care caută înţelepciune; cei mai mulţi se duc cu valul lumii. Fără darul lui Dumnezeu nu putem înţelege ca se întâmplă sub ochii noştri. Numărul fiarei este număr de om. Omul este chiar papa, cel de-acum şi cel viitor, care cu multă sârguinţă vrea să unească cele ce nu se pot uni, spre a se pune în fruntea unei ,,biserici’’ mincinoase care nu se va închina lui Hristos, ci vrăjmaşului mântuirii noastre – antihristul.

Acum înţelegem de ce papa Benedict a fost înlocuit cu Francisc. Cel dintâi nu corespundea aşteptărilor celor care îl dirijau din umbră. Este posibil ca evenimentele relatate să se întâmple sub pontificatul altui papă, ceea ce înseamnă că şi acela va fi o fiară cu chip de om. Fiara este un simbol al cruzimii, sălbăticiei şi al iraţionalului. Numărul 666 aparţine lui Dumnezeu, fiind cuprins în şirul infinit de numere, prin creaţie. El a fost uzurpat de diavolul, care şi l-a apropriat prin fraudă. Diavolul nu poate crea nimic, de aceea perverteşte, cât îi este îngăduit, creaţia lui Dumnezeu. Numărul în sine nu reprezintă ceva rău, dar faptul că satana lucrează folosindu-se de el, îi conferă conotaţii malefice. Îl vedem răspândit cu asiduitate în lumea de astăzi. Cu câteva decenii în urmă acest număr nu ne spunea mare lucru, chiar dacă îl găseam în Sfânta Scriptură. Acum însă e folosit şi promovat ca simbol de vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi ai mântuirii noastre.

Presbiter Ioviţa Vasile

Fiarele apocaliptice. Apocalipsa 13, 11-18 – exegeză ortodoxă (I)

Capitolul 13 al Apocalipsei descrie cele două fiare care se vor ridica la sfârşitul veacului acestuia. Cea dintâi se va ridica din mare (Apocalipsa 13, 1); cealaltă se va ridica din pământ (Apocalipsa 13, 11). Din descrierea amplă a primei fiare, se desprinde concluzia că aceasta va fi antihristul. Textul de mai jos este suficient de lămuritor:

,,Şi i s-a dat ei să grăiască semeţii şi hule şi i s-a dat putere să lucreze timp de patruzeci şi două de luni. Şi şi-a deschis gura sa spre hule asupra lui Dumnezeu, ca să hulească numele Lui şi cortul lui şi pe cei ce locuiesc în cer. Şi i s-a dat ei sa facă război cu Sfinţii şi să-i biruiască şi i s-a dat ei stăpânire peste toată seminţia şi poporul şi limba şi neamul. Şi se vor închina ei toţi cei ce locuiesc pe pământ, ale căror nume nu sunt scrise, de la începutul lumii, în cartea vieţii Mielului Celui înjunghiat’’ (Apocalipsa 13, 5-8).

Urmează să stăruim cu precădere asupra celei de-a doua fiare, pentru a desluşi ceea ce Sfântului Ioan Evanghelistul i s-a descoperit în vremea când Dumnezeu l-a învrednicit de vedenia din Patmos.

11. Am văzut o altă fiară ridicându-se din pământ, şi avea două coarne asemenea Mielului, dar grăia ca un balaur. Că se ridică din pământ e explicabil. Fiara este, de fapt, om, iar omul a fost creat de Dumnezeu din ,,ţărâna pământului’’ (Facere 2, 7). Cele două coarne e posibil să fie acoperământul de pe capul papei, cu două triunghiuri cu vârful în sus. Mielul este Hristos, papa se socoteşte a fi locţiitorul Mântuitorului pe pământ, de unde şi comparaţia de mai sus.

Duplicitatea papei e arătată desluşit de faptul că la înfăţişare se arată a fi alături de Hristos, dar vorbele sale sunt ale balaurului, şarpele cel vechi, care este diavolul şi satana (Apocalipsa 20, 2). Papa Ioan Paul al II-lea a recunoscut evoluţionismul lui Darwin, excuzându-L pe Dumnezeu din creaţie. Poate fi o hulă mai mare decât aceasta? Poate exista o dovadă mai explicită de necredinţă? Alt exemplu: actualul papă, Francisc, a rostit cuvinte de încurajare pentru homosexuali şi a spus că şi necredincioşii se vor mântui! Aceasta înseamnă că cei doi au grăit ca balaurul-diavol.

12. Şi toată stăpânirea celei dintâi fiare (a antihristului) o are în mână, în faţa ei. Şi face pământul şi locuitorii de pe el să se închine fiarei celei dintâi, a cărei rană de moarte fusese vindecată. Este limpede pentru oricine că puterea papei vine de la antihrist.

Acesta îi va încredinţa componenta religioasă a imperiului antihristic, deoarece el se va socoti a fi dumnezeu (II Tesaloniceni 2, 3-4) şi va încerca să uzurpe puterea Adevăratului Dumnezeu. Ca dumnezeu mincinos, antihristul va pretide ca oamenii să i se închine. Misiunea aceasta de înşelare a omenirii va fi exercitată da papa.

13. Şi face semne mari! Chiar şi foc face să se pogoare din cer, pe pământ, înaintea oamenilor.

Este evident că semnele papei vor fi false minuni, prin care va căuta să impresioneze pe oameni, să-i înşele şi să-i determine să se închine antihristului. Precum a trimis Dumnezeu foc din cer peste jertfa Sfântului Prooroc Ilie (III Regi18, 36-38); precum trimite Dumnezeu Sfânta Lumină din cer înainte de Sărbătoarea Învierii Domnului, aşa şi mincinosul papă, ajutat de puterile satanice, va imita lucrarea Dumnezeiască prin minuni părute, ca să înşele omenirea.

14. Şi amăgeşte pe cei ce locuiesc pe pământ prin semnele ce i s-a dat să facă înaintea fiarei, zicând celor ce locuiesc pe pământ să facă chip fiarei care a fost rănită cu sabia şi a rămas în viaţă.

Aici avem un cuvânt cheie care ne arată una din modalităţile prin care papa din vremea aceea îi va înrobi pe oameni lui antihrist: amăgirea, adică înşelarea prin promisiuni deşarte. Părinţii Bisericii spun că promisiunile vor fi multe şi mari, însă în vremea când oamenii vor aştepta împlinirea acestora, antihrist se va afla într-o crasă neputinţă. Zadarnic vor striga cei care au primit semnul. Cei doi ,,măslini’’, Enoh şi Ilie, vor avea ,,putere să închidă cerul, ca să nu plouă în zilele proorociei lor’’ (Apocalipsa 11, 3-6), astfel că peste tot pământul va fi secetă mare şi foamete mare. Dumnezeu însă îi va hrăni pe cei care Îi vor rămâne credincioşi, neprimind semnul blestemat al antihristului, după cuvântul Psalmistului: ,,Iată, ochii Domnului spre cei ce se tem de Dânsul, spre cei ce nădăjduiesc în mila Lui. Ca să izbăvească sufletele lor de moarte, şi să-i hrănească pe ei în vreme de foamete’’ (Psalmul 32, 18).

Partea a doua a versetului de mai sus, ,,să facă chip fiarei’’, adică antihristului, ne arată o faţetă funestă a lucrării papei din vremea aceea. Cum în Biserica lui Hristos sfintele icoane ne mijlocesc legătura cu Dumnezeu şi Sfinţii Săi, papa va imita în chip mincinos acest model şi va umple lumea de chipurile antihristului. Cei care se vor fi lepădat de Hristos şi vor fi însemnaţi cu semnul antihristic blestemat, se vor închina acestuia în faţa acelor chipuri, deoarece antihristul om fiind, nu va putea fi prezent decât într-un singur loc de pe pământ.

Presbiter Ioviţa Vasile