Bunătatea unui Arhiereu al lui Hristos: Sfântul Tihon de Zadonsk

,,Eu însă vă spun vouă: Să nu staţi împotriva celui rău; iar cui te loveşte peste obrazul drept, întoarce-i şi pe celălalt’’ (Matei 5, 39); ,,Deci dacă vrăjmaşul tău este flămând, dă-i de mâncare; dacă îi este sete, dă-i să bea, căci, făcând aceasta, vei grămădi cărbuni de foc pe capul lui. Nu te lăsa biruit de rău, ci biruieşte răul cu binele’’ (Romani 12, 20-21). Acestor porunci Dumnezeieşti s-a făcut ascultător Sfântul Tihon de Zadonsk pe care-l pomenim şi-l cinstim în această zi. A ales să trăiască viaţă simplă de monah, dar fiindcă Biserica l-a chemat la slujire mai înaltă, a primit să fie hirotonit episcop, nu pentru slavă deşartă, ci pentru binele turmei celei cuvântătoare. Dacă i se părea că a jignit pe cineva, îi făcea metanie până la pământ şi îi cerea iertare.

Ne-a rămas scris despre el că a fost invitat la un tânăr boier, unde se afla un aşa zis iluminist, un fel de necredincios care-şi asocia numele cu lumina, dar care era fiu al celui întunecat. Cu un aer prostesc de superioritare, acesta a început să râdă de Sfânt şi să-l ridiculizeze. Fiindcă Sfântul Tihon a răspuns cu blândeţe şi înţelepciune, iluministul şi-a ieşit din fire şi a cutezat să-l pălmuiască pe arhiereul lui Hristos. Departe de a se tulbura, acesta a căzut în genunchi şi i-a cerut iertare pentru că l-a mâniat cu cuvintele sale. S-a întâmplat ceea ce spun cuvintele citate la început, căci iluministul s-a căit pentru fapta sa şi a ajuns un credincios bun al Bisericii. Astfel, răul a fost biruit cu binele.

Când se întâmpla ca la chilia sa să vină mulţi săraci ca să ceară milostenie, se bucura pentru că putea să împlinească poruncile lui Hristos. Dimpotrivă, când veneau mai puţini, se întrista. ,,Uşa sa era întotdeauna deschisă, atât săracilor, cât şi oricărui călător, care găseau la Sfântul Episcop mâncare, îmbrăcăminte şi cuvinte de mângâiere sufletească… Sfântul Tihon încerca o milă neprefăcută pentru cei care îl cleveteau şi îl insultau, socotind că diavolul este singurul răspunzător pentru purtarea lor. El era întotdeauna primul care cerea iertare de la cel care îl jignea, chiar dacă ar fi fost un simplu frate sau un slujitor, astfel încât din duşman al său se schimba în prieten şi mare admirator’’. Dumnezeu i-a făcut cunoscut sfârşitul vieţii sale pământeşti, de aceea cu trei zile înainte a chemat pe fraţi şi, arătându-le Crucea, le-a spus: ,,Mă voi ruga Domnului pentru voi toţi’’. Apoi şi s-a dus în faţa tronului ceresc (După Vieţile Sfinţilor pe august, Ed.Mănăstirea Sihăstria, 2005, p.173-177).

Presbiter Ioviţa Vasile

3 gânduri despre „Bunătatea unui Arhiereu al lui Hristos: Sfântul Tihon de Zadonsk”

  1. Sa ne impartasim si noi din Bunatatea, Smerenia si Blandetea bineplacutului lui Dumnezeu, Sf.Tihon de Zadonsk:
    „Fratele nostru și noi înșine suntem la fel. Ne-a jignit cu cuvintele lui? Ne-a insultat? Și noi ce suntem? Viermi, țărână, cenușă. De câte ori pe zi Îl supărăm pe Dumnezeu, pe Creatorul nostru, în fața Căruia puterile cerești se înfățișează cu frică și cu teamă?”
    *”O, în ce stare de plâns a ajuns creştinătatea: să se chinuiască şi să se mănânce unul pe altul! În vremurile de odinioară, creştinii se păzeau şi se apărau unul pe altul de închinătorii la idoli; astăzi creştinul se ridică împotriva creştinului şi se feresc unul de altul, căci nu mai este cu putinţă să mai ai încredere în cineva. Căci fiecare minte şi înşală şi se poartă cu aproapele său cu viclenie: pe limbă poarta miere, iar în inimă fiere; amară; cu buzele întâmpină cu bucurie, iar cu inima duşmăneşte; în faţă vorbeşte dulce şi măguleşte, dar, îndepărtându-se, defăimează şi ocărăşte. Aceea cugetă şi caută fiecare: cum ar putea să pună stăpânire pe bunuri străine.

    O, cumplită vreme! O, cum a mai sporit viclenia diavolească, cum s-a înmulţit păcatul, cum a pierit dragostea! La ce să se aştepte sufletele creştine cele temătoare de Dumnezeu în asemenea cumplite vremuri, afară de asuprire şi prigoană? … Astfel, atunci când sufletele sfinte şi evlavioase slăbesc în lumea aceasta, diavolul se întrarmează cu şi mai multă înverşunare asupra lor şi se stârneşte împotrivă-le fie el însuşi, fie prin slujitorii săi; iar cu cât se va apropia mai mult sfârşitul lumii, cu atât mai multe şi mai cumplite patimi urmează să îndure cei evlavioşi.”
    *”Satana, ca duh urator de oameni, pururea cauta si se sarguieste sa-l duca pe om in pacat. Pacatuind, omul se lasa calcat in picioare de diavol. Il prigonesti oare pe om? Deja te prigoneste diavolul. Rapesti oare bunul semenului tau? Diavolul deja ti-a rapit bunul sufletului tau. Il ispitesti si il inseli pe om? Deja te-a ademenit si te-a inselat diavolul. Il clevetesti pe om? Deja te-ai supus clevetirii diavolesti. Il hulesti si il ocarasti pe om? Deja te-ai supus batjocurii diavolului. Il lovesti si il ranesti pe om? De pe acum diavolul vatama sufletul tau. Iti bati joc si il nesocotesti pe om? De pe acum isi bate joc de tine diavolul. Il dispretuiesti si il umilesti pe om? De pe acum te umileste diavolul, s.a.m.d.

    Astfel, fiecare om care pacatuieste se chinuieste pe sine insusi, insusi pacatul lui este un chin pentru el.
    Intr-un cuvant, daca aproapelui tau ii faci rau, inca mai mult rau iti faci tie insuti; caci vremelnic faci rau trupului aproapelui, iar sufletului tau ii faci rau pentru vecie. ”
    *”In luptă există comandanţi şi căpitani care îi învaţă, îi povăţuiesc şi îi încurajează pe soldaţi pentru a purta lupta cea bună împotriva vrăjmaşului. Tot aşa şi în lupta duhovnicească, comandanţii sunt preoţii şi povăţuitorii care îi întrarmează pe creştini împotriva vrăjmaşului diavol cu cuvântul Domnului, îi învaţă şi îi povăţuiesc cum să-i stea împotrivă şi să se lupte. În luptă, inamicul se străduieşte mai întâi de toate să lovească şi să zdrobească pe comandanţii şi pe căpitanii părţii adverse pentru a aduce dezordine şi confuzie în toate trupele şi, astfel, să-i nimicească sau să-i captureze; de înţelepciunea comandanţilor şi căpitanilor depinde integritatea şi bunăstarea trupelor.

    La fel şi în lupta duhovnicească, vrăjmaşul diavol se străduieşte mai mult decât orice să-i răpună pe preoţi şi povăţuitori, căci astfel îi poate prinde şi duce la pierzare şi pe ceilalţi creştini. De preoţi, de povăţuitori depinde integritatea şi mântuirea creştinilor. Fără un păstor bun şi înţelept, creştinii sunt ca oile care rătăcesc. Când vrăjmaşul nu poate să-i răpună pe preoţi, atunci ridică împotriva lor oameni care-i fac voia, ca să răspândească zvonuri urâte despre ei şi, astfel, credincioşii să nu mai dea crezare învăţăturii lor. De aceea se întâmplă ca păstorii şi învăţătorii noştri să îndure multe clevetiri, defăimări, hule, prigoană şi exil – despre aceasta dau mărturie toate veacurile. Decât preoţii şi îndrumătorii buni, nimeni nu-l înfurie mai mult pe vrăjmaş. Aceştia distrug împărăţia întunericului şi-i surpă puterea prin cuvântul lui Dumnezeu şi cu puterea Sfântului Duh, răpindu-i din mână preţiosul câştig, adică sufletele creştinilor. De aceea, împotriva nimănui nu se înfurie duhul răutăţii şi nu turbează de mânie ca împotriva preoţilor şi învăţătorilor creştinilor. Astfel, fereşte-te, creştine, să bârfeşti vreun om şi cu atât mai mult pe preoţi, ca să nu fii în acelaşi gând cu diavolul.”
    Zice marele lov: „Viaţa omului pe pământ, nu este oare o vreme de încercare?” (Iov 7, 1). Zice şi un alt sfânt: „Bărbatul neîncercat este nesigur”. Căci noi suntem încercaţi în lucrarea credinţei, ca să fim arătaţi şi să învăţăm a lupta. „Căci prin multe scârbe, zice Domnul, ni se cade a intra întru Împărăţia Cerurilor” (Fapte 14, 22). Deci, nădejdea în cele ce vor să fie să ne întărească pe noi în toate întâmplările!

    *Sfântul Tihon din Zadonsk, Comoară duhovnicească din lume adunată, Editura Egumenița, Galați, 2008

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s