Sfinţim ca să jefuim!

Inventivi cum sunt, ierarhii români s-au pregătit temeinic pentru pseudo-sinodul din Creta. Dovada? Au obţinut cel mai bun rezultat, cu o reuşită de sută la sută. Au avut în vedere şi ceea ce avea să urmeze după Creta, de aceea au elaborat în grabă o legislaţie bisericească pe care am caracterizat-o ca fiind necanonica, abuzivă, opresivă, nedreaptă şi absurdă, într-un articol publicat în 5 iunie 2017 pe acest blog. Ma gândeam atunci şi la acea prevedere din Lege care spunea că odată sfinţită, biserica intră în proprietatea Episcopiei! Credincioşii care au înălţat-o cu multă sudoare şi jertfelnicie ar fi urmat să-şi piardă biserica, fără drept de apel. Ce se urmărea prin această Lege? Să se instituie un control riguros al ierarhilor asupra preoţilor şi credincioşilor, încât aceştia să depindă în întregime de ierarhul locului, noul proprietar al bisericii; să-i transforme pe ierarhi din ,,pildă Turmei’’, în stăpâni discreţionari ai Bisericii, exact pe dos de cum spune Sfântul Apostol Petru în Epistola Întâia 5, 1-5; să descurajeze orice formă de opoziţie faţă de hotărârile eretice adoptate în Creta.

Socoteala Domniilor lor nu s-a potrivit însă cu realităţile ce aveau să urmeze. Astfel, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin hotărârea 949 din 06 06 2017 a statornicit acestea: ”actul de sfințire” al BOR nu reprezintă un mod de dobândire al dreptului de proprietate asupra bunurilor imobile și imobile aflate în patrimoniul entităților juridice de drept privat – asociațiile neguvernamentale’’. Scurt, clar, pe înţelesul tuturor, chiar şi al ierarhilor. Prin urmare, Domniile lor nu-şi mai pot mai apropria abuziv bisericile comunităţilor locale, aşa cum s-au gândit înainte de pseudo-sinodul din Creta.

Presbiter Ioviţa Vasile

5 gânduri despre „Sfinţim ca să jefuim!”

  1. Am selectat o serie de interventii extraordinare ale Mitropolitului Ambrozie de Kalavrita, care in discursurile sale in fata dreptcredinciosilor, la conferinte sau in interviuri, ataca ca un luptator vrednic al lui Hristos, toate uraciunile timpurilor in care traim.
    Ferice de poporul grec ortodox care are un asemenea vas ales al lui Dumnezeu!
    Mitropolitul Ambrozie din Kalavryta, într-o scrisoare deschisă adresata ministrului grec al Sănătății, Pavlos Polakis, a promis ca se va ruga pentru acesta in cadrul Sfintei Liturghii, in toate Bisericile din Mitropolia Sa, relatează AgionOros, cu referire la Romfea.
    „Distrugi Grecia. Nu este întâmplător faptul că am adaugat o nouă rugaciune la slujbele Bisericii din Eparhia noastră: „Pentru conducătorii noștri impuși, fără de Dumnezeu și fără credință, persecutorii sfintei noastre credințe și a Patriei, pentru membrii parlamentului nostru care ne urăsc și ne greșesc, și pentru pocăința lor, să ne rugăm Domnului ”, se spune in rugăciunea, din scrisoarea Mitropolitului Ambrozie.
    Inaltul Ierarh critică politicile autorităților elene, subliniind starea deplorabilă a medicinei grecești.

    „Uitați-vă la spitalele de stat, care se încadrează în sfera responsabilităților dumneavoastră. Nici măcar nu au fase si tifon pentru pacienții greci. Prioritatea pentru orice asistență medicală este acordată exclusiv imigranților! Cetățenii greci mor de foame și suferă! Iubitele dvs. animale de companie sunt imigranții. ” declară Mitropolitul Ambrozie.
    „Aveți grijă de imigranții musulmani, în timp ce distrugeți cetățenii greci cu impozite exorbitante și reducerea constantă a salariilor și pensiilor … Vindeți Grecia cetatenilor străini”, a acuzat guvernul, Inaltul Ierarh grec.
    Răspunzând pe pagina sa personală de Facebook, ministrul Sănătății, Polakis scrie: „Nu am nevoie de rugăciunea ta pentru iertare, pentru că ti-ai arătat dragostea creștină, prin ceea ce ai spus despre refugiați ”.
    In 2016, potrivit ierarhului, televiziunea de stat greacă „contribuie la invazia pașnică a Greciei”. „Care este sensul transmiterii rapoartelor de știri în limba arabă? Are macar un singur imigrant televizor sau are posibilitatea de a viziona programe pe canalul de stat grecesc? Și cine i-a întrebat pe cetățenii greci care este optiunea lor, caci ei sunt cei care plătesc taxele la TVde stat, nu?

    Ne exprimăm indignarea față de această crimă împotriva națiunii! Prin difuzarea de programe în limba arabă, legitimăm multitudinea de coloniști! Îi recunoaștem a priori ca rezidenți legali ai țării noastre!
    În același timp, televiziunea de stat a tăcut cu privire la marea lucrare caritabilă a Bisericii noastre, la operele de sacrificii ale clerului și laicilor noștri. Media a ignorat, de asemenea, mitingul împotriva cărților de identitate electronice care au adunat mii de participanți. În schimb, pentru imigranți au apărut 16 programe TV în limba arabă!
    Sfârșitul culturii creștine grecești va însemna și sfârșitul Greciei ca stat. Acest proces inainteaza foarte rapid și în curând nu ne mai ramane decât să cântăm Greciei„Vesnica pomenire.”

    O declarație făcută de mitropolitul Ambrozie din Kalavryta cu privire la problema imigrației ilegale a provocat largi dezbateri în Grecia. Tezele de bază ale declarației sale au fost publicate de site-ul AgionOros.ru., in martie 2016.
    „Nu! Nu putem adăposti atât de mulți islamiști care sunt trimiși cu forța în țara noastră pentru a o acapara și pentru a-i schimba identitatea!
    Simpatizăm cu refugiații și îi cazăm, îi hrănim și îi îmbrăcăm, îi protejăm și așa mai departe. Dar nu le putem permite să rămână în Grecia pentru totdeauna! …
    Nu dorim să ne înclinăm genunchiil în fața puterilor și să ne supunem planurilor lor, deoarece încearcă să submineze țara noastră.
    Însăși rezidenții europeni refuză să primească imigranți în țările lor. Austriecii și-au închis granițele. Germanii s-au revoltat. Statele balcanice și-au pecetluit granițele.
    Între timp, turcii continuă să trimită noi imigranți în insulele grecești.
    Nu dorim nicio compensație din partea Europei pentru adăpostirea refugiaților …
    Să nu primim imigranți pe Peloponez! Să ne păstrăm identitatea națională intactă și ferită de contaminare. Să apărăm credința ortodoxă și tradiția noastră. Să ne apărăm limba și cultura.

    Nu există loc pentru imigranți ca aceștia în țara noastră!
    Știți ce s-a întâmplat ieri? În Grecia de Nord, unii refugiați au refuzat să primeasca alimente furnizate de organizația umanitară a Crucii Roșii, pur și simplu pentru că pe cutii exista simbolul crucii!
    Nu numai că au respins ajutorul, dar au plâns și au strigat într-o frenezie de furie: „Nu e halal!” Adică mâncarea era „necurată”. Și aceasta doar pentru că crucea a fost înfățișată pe cutii !!! ”

    „Este evident că guvernul se strecoară la Biserică! Ne-au înșelat amarnic! ”, A declarat Vladyka Ambrozie. „Trebuie să înțelegem că, pentru guvern, problema educației religioase este închisă: se transformă totul într-un subiect în care Mântuitorul nostru Hristos este egalat cu Buddha și Mohammed.”
    Potrivit mitropoliei din Kalavryta, rezistența activă este singurul răspuns adecvat la acțiunile guvernului: „Te chem la luptă pentru credința noastră! Ne vom aminti de cuvintele ministrului educației, promițând că „va pune capăt educației religioase. in cursul acestui an”. Putem permite cu adevărat săvârșirea acestei crime? Acum mai presus de orice – la lupta!”

    Apreciază

    1. Acum e vremea sa ne indreptam atentia spre acest arhiereu al lui Dumnezeu.Nu stiam mai nimic despre IPS Sa. Acum vedem ca e impodobit cu mari vrednicii duhovnicesti si ne bucuram sa-I scriem numele alaturi de Vladicii Onufrie, Longhin, Serafim, Damianos.Multumesc pentru textile trimise.
      Doamne ajuta.

      Apreciază

  2. Oricum, s-au descurcat altfel! Au luat actele de proprietate ale bisericilor și ale bunurilor imobiliare de la preoții parohi, și le-au arhivat la centrele eparhiale! Probabil că sunt mai în siguranță acolo! Actele, acum, sunt sub o atentă supraveghere, iar preoții sub o sfântă ascultare!

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s