Grija credinciosului pentru cele sfinte

,,Nu daţi cele sfinte câinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi, întorcându-se, să vă sfâşie pe voi’’ (Matei 7, 6). Cuvintele Mântuitorului sunt, deopotrivă, sfat şi poruncă. După cum a tălmăcit Sfântul Ioan Gură de Aur, ,,câinii’’ sunt cei ce duc o viaţă nelegiuită, fără nădejde de schimbare în bine, iar ,,porci’’ sunt aceia care necontenit duc o viaţă desfrânată. În legea harului, Dumnezeu este izvorul sfinţeniei, care se împărtăşeşte făpturilor numai în Biserică. În afara Bisericii nu există sfinţenie, aşa cum nu există mântuire. Rezultă că aceia care nu sunt cuprinşi în Trupul tainic al Mântuitorului, Sfânta Biserică Ortodoxă, nu au parte de cele sfinte şi nici de sfinţenie. Aceasta este aria largă a celor numiţi, cu asprime, ,,câini’’ şi ,,porci’’, cu alte cuvinte sunt necredincioşii, păgânii, barbarii, ateii, sectarii, perverşii de toate felurile, cei din bisericile mincinoase, ereticii şi apostaţii. Să ne ierte Dumnezeu că folosim aceste cuvinte dure, dar ele au fost rostite chiar de Mântuitorul. Ele pot părea multora jignitoare şi trebuie întrebuinţate cu măsură şi prudenţă.

,,Cele sfinte’’ şi ,,mărgăritarele’’ sunt, înainte de toate, învăţăturile sfinte descoperite nouă de Dumnezeu. Vorbim apoi de persoane sfinte: Maica Domnului, Sfinţii Îngeri, toţi Sfinţii proslăviţi în Biserica Ortodoxă. Bisericile şi mănăstirile sunt locuri sfinte. Avem lucrări Dumnezeieşti: Sfintele Taine, Sfintele Slujbe şi ierurgii. Nu trecem cu vederea timpurile Sfinte: Duminicile şi Sărbătorile din decursul unui an, perioadele de post înscrise în calendarul bisericesc. Despre slujitorii bisericeşti spunem că sunt sfinţiţi, adică hirotoniţi, sfinţenia fiind o stare la care se ajunge anevoios, calea spre sfinţenie fiind deschisă oricărui om din Biserica lui Hristos.

A spune despre cineva că nu are nimic sfânt, este o apreciere deosebit de aspră. Vina aparţine nu celui care face constatarea, ci aceluia care petrece în nesimţire, departe de cele sfinte. În faţa acestora, Mântuitorul recomandă o circumspecţie deosebită, dată fiind tendinţa lor de a huli şi batjocori cele sfinte. Este de preferat să evităm discuţiile cu sectarii, căci aşa le dăm prilejul să-şi bată joc de cele sfinte şi astfel ne rănesc şi ne întristează. Niciodată un sectar nu vine la preot cu gând bun, de a învăţa ceva folositor. Întotdeauna vin cu mândrie, cu dorinţa de a ispiti, cu plăcerea diavolească de a batjocori cele sfinte, de a-şi etala calităţi închipuite, ori pentru a-l pune în dificultate pe preot.

Presbiter Ioviţa Vasile

Domnul Profesor Dimitrie Tselenghidis, către Sfântul Sinod al Bisericii Greciei

Domnul Profesor Dimitrie Tselenghidis, către Sfântul Sinod al Bisericii Greciei

Preafericite Președinte,

Preacinstiți Arhierei,

Cu privire la iminenta convocare a Sfântului Sinod al Ierarhiei, ca cel mai mic membru al Bisericii noastre, dar și ca Profesor de Teologie Dogmatică a Bisericii, aș vrea – cu simțul responsabilității – să vă pun și eu cu smerenie în vedere dimensiunile ecleziologice-dogmatice, dar și prelungirile soteriologice ale acceptării necondiționate în comuniune biericească-sacramentală a Bisericii schismatice a Ucrainei, în cazul, desigur, unei eventuale decizii sinodale pentru recunoașterea «autocefaliei» ei. Primul și cel mai mare subiect, în cazul cu pricina, subiectul ecleziologic, ce se referă la identitatea «constructului bisericesc» în discuție. Mai întâi, ar trebui să fie cercetat dacă acest «construct» îndeplinește condițiile unei comunități bisericești. Dacă, dimpotrivă, este recunoscută «autocefalia» lui, atunci este recunoscută automat «legalitatea» ecleziastică a Bisericii schismatice. După cum se știe, pentru Biserica schismatică a Ucrainei a premers o condamnare panortodoxă cu caterisiri și afurisiri. Această condamnare panortodoxă nu a fost revocată. În final, prin Tomosul autocefaliei Patriarhiei Ecumenice (11-1-2019), a intervenit o depășire instituțională cu caracter duhovnicesc și ecleziologic, ce creează întrebări rezonabile despre legalitatea ei bisericească. Și aceasta deoarece nu au fost respectate – cel puțin din câte știm – condițiile fundamentale patristice și duhovnicești, lucru ce creează contestații rezonabile despre canonicitatea regulilor-condițiilor Practicii patriarhale, cât timp nu au exprimat o pocăință publică demonstrată și o dezavuare a schismei. Prin cele ce le spunem în cazul cu pricina nu înseamnă că ne îndoim de competența instituțională a Patriarhiei Ecumenice de a acorda autocefalie, bineînțeles cu acordul întregului trup al Bisericii, care se exprimă sinodal. Aici se pune chestiunea condițiilor valide pentru emiterea unui astfel de Tomos. După mărturia biblică (Mt. 4, 17, 1Cor. 5, 1-5 și 2Cor. 2, 6-8), dar și după tradiția patristică și duhovnicească a Bisericii, încadrarea sau reîncadrarea în trupul cel unul și neîmpărțit al Bisericii presupune oricum trăirea adâncă și exprimarea sinceră a pocăinței din partea membrului sau comunității mai largi supuși încadrării sau reîncadrării. Condiția exprimării pocăinței nu este surmontată de nici o persoană instituțională sau for bisericesc instituțional. Nu există nici o iconomie a Bisericii care să poată să se substituie sau să anuleze pocăința. pocăința în sine constituie condiția fundamentală și «cheia» duhovnicească a primirii și împroprierii iconomiei mântuirii, dar și «cheia» pentru activării sau reactivării ei, conform mărturiei biblice: «Pocăiți-vă, căci s-a apropiat împărăția cerurilor!» (Mt. 4, 17). Tocmai pentru acest motiv și schisma melitiană a fost restaurată în Biserica din vechime când a premers nu doar exprimarea pocăinței, ci și anatematizarea schismei de către schismaticii înșiși. Și, după cum semnalează în mod caracteristic Sf. Teodor Studitul, «anatematizând propria schismă, cum zic ei, sunt primiți în Biserica sobornicească» (Epistola 40 către fiul Navcratie, PG 99, 1053C). Numai atunci a urmat restabilirea panortodoxă sinodală la Sinodul I Ecumenic. În cazul Bisericii schismatice a Ucrainei, după cum se pare, nu a fost cercetată și nu a fost exprimată nici o pocăință. Aici, în practică, a fost anulată pocăința, care este o poruncă expresă a Domnului și o practică de veacuri a Bisericii. De aceea nu poate să fie vreun motiv pentru iconomia bisericească. În realitate, este vorba despre o fărădelege bisericească evidentă, care face mântuirea imposibilă, nu numai a schismaticilor, ci și a celor care au comuniune sacramentală cu ei, de vreme ce și ei devin neîmpărtășiți/afurisiți (vezi Canonul 2 al Sinodului din Antiohia, care a fost validat de Sinoadele V, VI și VII Ecumenice). Din cele de mai sus devine limpede că subiectul în cauză este în esență dogmatico-ecleziologic, cu extinderi inevitabile soteriologice, după cum a fost semnalat deja foarte corect în Epistola Părinților Aghioriți către Sfânta Chinotită a Sfântului Munte (martie 2019). De aceea este și nevoie primordial ca Sfântul Sinod al Ierarhiei să decidă asupra identității Bisericii schismatice a Ucrainei și să caute aplicarea definițiilor bisericești de veacuri a reîncadrării ei, care este pocăința și anatematizarea schismei. Responsabilitatea aceasta duhovnicească cade deplin în competența Ierarhiei cu scopul de a recunoaște «autocefalia» în cauză, care are și alți parametri canonici, câtă vreme nu ia în considerare existența Bisericii canonice din aceeași țară, de sub Mitropolitul Onufrie al Kievului, din care Biserică s-a rupt. Adică «autocefalia», în cazul de față, a fost acordată unor schismatici nepocăiți. Și acest lucru fără precedent și de neconceput logic, canonic și duhovnicește se caută să se întâmple acum și cu consimțământul Bisericii noastre. Prin «logica» emiterii Tomosului «autocefaliei» Bisericii schismatice din Ucraina suntem în pericol în viitor să fim călăuziți – eventual – și la acceptarea sacramentală a papismului și a altor erezii, fără condiții fundamentale de pocăință și dezavuare a rătăcirilor dogmatice ale lor, lucru ce îl instrumentează astăzi ecumenismul, nu numai în teorie, ci deja și în practică. Ne întrebăm, deci, pe bună dreptate nu cumva instituțiile duhovnicești din sânul Bisericii noastre au început să «activeze» goale de fundamentul lor duhovnicesc? Ne întrebăm, nu cumva în ultimele decenii este introdus un «nou etos» prin aspirația ascunsă să devine etos-obicei și în continuare Drept instituțional, care va submina tradiția canonică a Bisericii? Istoric, cunoaștem că, atunci când s-a consolidat o astfel de mentalitate în Occident, Biserica Apuseană a fost călăuzită spre papism – cu toate devierile ei dogmatice – și a sfârșit în despărțirea de Biserica cea una și unică. De aceea este și nevoie primordial ca Sfântul Sinod al Ierarhiei să decidă asupra identității Bisericii schismatice a Ucrainei Deoarece atunci – indirect, dar evident – va însemna în practică o «legalizare» instituțională nelegiuită bisericește a schismei inferioare, lucru ce nu are precedent istoric în tradiția patristică bisericească. Și cel mai important este că recunoașterea eventuală – fără condiții duhovnicești – lovește la timpul potrivit unitatea întregii Biserici, față de care nu este nimic mai de preț. Pericolul este văzut, adică să fie create schisme la nivelul întregii Biserici din cauza acordului Vostru eventual cu recunoașterea «autocefaliei» Bisericii schismatice a Ucrainei, lucru pe care nu ni-l dorim din inimă. În final, soluția duhovnicească a problemei ecleziologice existente este pocăința. Și, din păcate, aceasta lipsește în prezent. Totuși există speranță realistă. Cei care iubim Biserica în Hristos, să luăm noi înșine leacul curățitor și dumnezeiește lucrător al pocăinței și atunci Hristos va da celui bolnav tămăduirea, conform cu mărturia patristică (vezi Sf. Nicolae Cabasila: «…se minunează oricine de bunătatea lui Dumnezeu. Deși nimeni nu scapă de boală când altcineva bea medicamentul, dar scapă de răspundere dacă îi doare pe alții pentru el», Despre viața în Hristos, cuvântul 7, PG 150, 700C.

Cu cel mai adânc respect,

Dimitrios Tselenghidis, Profesor al Universității din Tesalonic

Traducere după: Κατανιξη.gr

Eu nevrednicul de Numele Mântuitorului Iisus Hristos, pr. Ioviţa Vasile, îmi îngădui să formulez câteva obiecţii la cele afirmate de Domnul Dimitrie Tselenghidis, eminent Profesor de Teologie din Tesalonic.

1.Domnul profesor foloseşte o contradicţie de termeni insurmontabilă: ,,Biserica schismatică ucraineană’’. Cum poate să fie Biserica schismatică? Doamne, iartă-mă. În orice schismă deosebim Biserica lui Hristos de partea schismatică, cea care se rupe de Biserică. Filaret şi Epifanie, dimpreună cu cei care-i urmează, sunt schismatici, ca atare nu pot fi Biserică. Nu ştiu dacă Părintele Tselenghidis e activ sau pensionar. Cert este că ar trebui să retragă acest text.

2.Domnul vorbeşte despre un ,,construct bisericesc’’, atunci când se referă la schisma ucrainenilor. Nu, domnule Tseleghidis, schisma e schismă, oricât s-ar osteni unii să ne-o prezinte altfel. ,,Mai întâi ar trebui cercetat dacă acest ,,construct’’ îndeplineşte condiţiile unei ,,comunităţi bisericeşti’’. Nu trebuie să cercetăm altceva, decât să constatăm că ,,constructul’’ e schismă. Punct şi de la capăt.

3.Domnul Tselenghidis afirmă: ,,Prin cele ce le spunem în cazul cu pricina nu înseamnă că ne îndoim de competența instituțională a Patriarhiei Ecumenice de a acorda autocefalie, bineînțeles cu acordul întregului trup al Bisericii, care se exprimă sinodal. Aici se pune chestiunea condițiilor valide pentru emiterea unui astfel de Tomos’’.

Desigur că Sfânta Partriarhie a Constantinopolului are dreptul canonic de a acorda autocefalia Bisericilor locale. Când însă pe scaunul patriarhal al Constantinopolului stă un patriarh eretic, prin documentele semnate în Creta, şi acesta devine şi schismatic, prin acordarea tomosului de autocefalie schismaticilor ucraineni, nu ne rămâne decât să cerem înlocuirea lui cu un adevărat Patriarh Ecumenic şi Ortodox!

4.,, De aceea este și nevoie primordial ca Sfântul Sinod al Ierarhiei să decidă asupra identității Bisericii schismatice a Ucrainei”. Ce să decidă? Că schismaticii sunt schismatici? Asta se vede cu limpezime, din toată Biserica lui Hristos.

5. Nu mai insist asupra celor spuse de domnul Dimitrie Tselenghidis. Pierdere de vreme. Nimeni nu contestă meritele acestui septuagenar profesor. Textul recent elaborat îl putem trece cu uşurinţă la capitolul ,,neîmpliniri’’.

Presbiter Ioviţa Vasile

,,Nu aruncaţi mărgăritarele voastre…’’ ( Matei 7, 6)

Dragi fraţi,

Trebuie să ştiti că ne-am născut în zile în care Credinţa ne este atacată de toate puterile întunericului. Trebuie să aveţi acest lucru în vedere ca să întelegeţi de ce am ales să vă fac cunoscute o serie de minuni ale Maicii Domnului din zilele noastre. Nu vreau să credeţi că vă spun acestea ca să vă minunaţi de persoana mea, deoarece atunci când se întamplă o minune pe care o trăieşte cineva nu înseamnă că acela este sfânt; dimpotrivă, sfinţii nici măcar nu vorbesc despre minunile pe care le trăiesc, ei le ascund. Vedeti, noi nu le ascundem pentru că nu suntem Sfinţi, dar, deoarece Credinţa noastră este lovită din toate părţile, vrem să întărim Credinţa fratilor noştri împotriva celor care încearcă să spună că Ortodoxia noastră este un muzeu, că Hristos este un mit şi toate minunile despre care vorbeşte Sfânta Scriptură şi Vietile Sfinţilor sunt poveşti ale preoţilor. Numai şi numai de aceea dorim să vă împărtăşim câteva minuni de netăgăduit pe care le-am trăit chiar noi, aici în mănăstirea noastră sau în alte mănastiri din ţara noastră sau chiar în afara ţării. Căci am avut parte de minuni şi în afara ţării, spre exemplu in Biserica Ortodoxa Albaneză din Chicago, unde icoana Maicii Domnului a plâns cu lacrimi, iar ochii săi deveniseră omeneşti în icoană. Am văzut cu ochii nostri cum lacrimile Maicii Domnului curgeau ca nişte râuri şi au venit mii de chinezi, greci, budişti, negri, oameni din toate popoarele şi religiile lumii, până şi reprezentanţi ai guvernului local să vadă aceasta minune. Şi au luat icoana Maicii Domnului ca să o analizeze şi, ce au constatat? Că lacrimile erau ca lacrimile de om. Că icoana, nu se ştie cum, lăcrima din ochi, mai mult, ochii icoanei erau ai unei persoane vii, in carne si oase. Tot Chicago-ul a fost martorul acestei minuni, acum multi ani.

De asemenea, vreau să vă spun şi despre ce s-a întâmplat în mănăstirea noastră cu Maica Domnului Trikorfiotissa. Mănăstirea noastră are zugravita aceasta icoana: Panagia Trikorfiotissa. O familie avea un copilaş bolnav de cancer, internat intr-un spital oncologic din Atena. Familia aceasta trăieşte pe o insulă din Ciclade. Cei doi soţi dormeau într-o noapte, în timp ce copilul era internat în spital, şi sotia o visează pe Maica Domnului care îi spune: “Eu sunt Panaghia Trikorfiotissa. Veniţi să vă inchinaţi icoanei mele şi eu mă voi îngriji de copilul vostru”. De dimineaţa când s-au sculat, soţia îi spuse soţului despre visul ei. Soţul îi raspunde: “Femeie, nu am auzit nimic despre aceasta icoană, nu cumva ai înţeles greşit, nu cumva ţi-a spus “Prousiotissa”?” “Nu, Trikorfiotissa mi-a spus.” Şi atunci au căutat pe internet şi au găsit mănăstirea noastră şi icoana Panaghia Trikorfiotissa. Au sunat la noi la mănăstrie ca să ne roage să le trimitem o copie a acestei icoane. Le-am trimis prin curier icoana la spital, unde era internat copilaşul lor şi, când au deschis-o, au constatat că icoana izvora mir şi emana o mireasma binemirositoare de care se umpluse întregul salon. Semnul prezenţei Născătoarei de Dumnezeu. Copilaşul lor a ieşit după puţină vreme din spital şi au venit să se închine la mănăstire. Slavă Domnului, acum, dupa 3 ani, copilul este foarte bine şi nu a mai avut nevoie de nici o intervenţie medicală şi părinţii săi îi mulţumesc şi o slăvesc pe Maica Domnului. (…)

O alta minune a Fecioarei despre care o să vă vorbesc este despre o familie care trăieşte in Peristeri Atena, şi care timp de 18 ani nu a putut avea copii. Aflaseră că cei care se închină la lemnul Sfintei Cruci, chiar dacă sunt sterpi mulţi ani la rând, pot să facă copii. Au venit la mine şi mi-au povestit despre suferinţa lor, cum de 18 ani încearcă să facă un copil, şi cum făcuseră de-a lungul anilor 11 fertilizari in vitro fără nici un succes.”Am venit să ne închinam lemnului Sfintei Cruci şi să Îl rugăm pe Dumnezeu să ne binecuvânteze casnicia cu un copil, înainte de a face cea de- a 12 fertilizare.” Era 22 august când i-am cunoscut, acum mulţi ani. Le-am spus: ”Este Vecernie în Biserica Panaghiei Koutsouriotissa. Să mergeţi la mănăstire, chiar dacă este multă lume, să îngenuncheaţi în faţa Sfintei Fecioare şi să vă rugaţi ei. Spuneţi-i că v-am trimis eu. Şi o rugati să vă dea un copilaş. Să fiţi siguri ca Maica Domnului o să vă dea o fetiţă, fără să faceţi nici o fertilizare şi să îi puneti numele Maria.” Au plecat şi s-au dus la icoana Maicii Domnului, iar in doua luni soţia a rămas însărcinată, dupa 18 ani.

A patra minune pe care am trăit-o personal a fost la Mănăstirea Panaghia Malevi, care se afla pe muntele Malevo. Este o icoana a Maicii Domnului care izvorăşte Mir. Acolo era stareţă Gherondissa Parthenia, de care mă lega o veche prietenie duhovnicească. Când mergeam la mănăstirea ei mă ruga să vorbesc la sfârşitul Liturghiei. Odata am mers la mănăstire şi am rugat-o pe stareţă să mă lase să fac un Paraclis Maicii Domnului. Stareţa mi-a dat binecuvântare să rostesc Paraclisul împreună cu călugăriţa Agni. Şi când am ajuns la “Ceea ce ești păzitoarea creștinilor nebiruită, și rugătoare neîncetată către Făcătorul”…, să ştiţi că eu mă rugam de ceva vreme la Maica Domnului să îmi dea un semn în ceea ce priveşte rezolvarea unei probleme care mă preocupa. O rugasem mai demult pe Maica Domnului să îmi adeverească o decizie pe care trebuia să o iau printr-un mic semn de la ea, să îmi dea o picatură de mir de pe o icoana a ei. Si cum eram îngenuncheaţi, plângeam în faţa icoanei, cerând ajutorul Maicii Domnului. Şi pentru că ochii mei se înceţoşaseră din cauza lacrimilor, vedeam cum si Icoana se încetosaşe. Şi o intreb pe maica Agni care statea lângă mine: “Oare nu vad bine eu sau icoana s-a înceţoşat?” Şi îmi zice maica Agni: “Pare ca icoana s-a înrourat dintr-o dată.” Şi o aud pe maica cum striga catre stareţa: “Gherondisa, gherondisa, veniţi repede! Icoana stă să izvorasca Mir.” Nu apucă să ajunga Gherondisa Parthenia în biserică, că văd un râu de mir cum curgea pe jos de la icoana. “Aduceti repede bumbac”, striga Gherondisa. Şi a trebuit să pună peste tot pe jos în Biserica bucaţi de vată pentru ca mirul ajunsese deja până la uşă. Atunci Gherondisa a tras de iconostas în faţă şi s-a desprins Icoana din suportul pe care era prinsă. Înmânându-mi icoana, stareta imi spuse: ”Părinte Nectarie, aceasta minune s-a făcut pentru Sfinţia Voastră! Ce aţi cerut de la Maica Domnului?” Şi mi-a dat icoana în mână. Călugariţele toate căzuseră în genunchi, îmi sărutau picioarele. Eu mă trăgeam în spate, ţineam în mână icoana Maicii Domnului şi curgea mir, mir peste tot, un râu de mir! Nu am mai văzut atâta mir să curgă, să umple toată Biserica. Am strâns mult mir atunci şi l-am împărţit în multe locuri dupa aceea, la creştini şi familii. Mâinile mele şi hainele cu care fusesem îmbracat au mirosit a mir cel puţin un an dupa aceea. Atunci m-a chemat Gherondisa şi mi-a spus: “Panaghia te iubeste nespus, Părinte! Nu am mai văzut atâta mir niciodată să izvorască aici. Izvorăşte mir din când în când, mai rar, dar niciodata atât de mult deodată. De aceea, calugariţele v-au sarutat mâinile” . Şi i-am răspuns: “Să ştiţi că eu nu sunt vreun Sfânt. Doar atât, am cerut un semn de la Maica Domnului ca să înţeleg dacă ce am în suflet e bineprimit de Dumnezeu sau este o greşeală. Şi am rugat-o să îmi dea o picatură de mir dacă era bun gândul meu.” Şi Maica Domnului mi-a dăruit un râu de mir!

(…) Fraţilor, vedeţi? Patru minuni ale Maicii Domnului, una la Malevi, una la Koutsouriotissa, una la Biserica albaneză din Chicago şi una aici, la mănăstirea noastră, unde Panaghia Trikorfiotissa l-a vindecat de cancer pe micuţul despre care v-am povestit, Slavă Domnului! Şi toate acestea s-au întâmplat în zilele noastre. Vi le povestesc pentru ca Sfânta Credinţă a noastră este puternic atacată azi. Să ştiţi, că Credinţa noastră nu este o minciună. Acestea trebuie facute cunoscute pentru că Domnul vrea să ne întărească Credinţa. Au fost situaţii în care Domnul spunea când se întamplă o minune: “Mergi şi să nu spui la nimeni”; dar au fost şi cazuri când Domnul – vezi minunea vindecarii celor 10 leproşi – a spus: “Mergeţi şi aratati-vă preoţilor”, ca să spună că, într-adevăr, s-a facut minunea. În alte cazuri, Hristos le spunea bolnavilor: “Mergi şi spune cât bine ţi-a făcut ţie Dumnezeu” Nu e că simţim noi că suntem Sfinţi, în niciun caz. Ne cunoaştem păcatele şi neputinţele. Nu uitati că în Vechiul Testament Dumnezeu a făcut şi un măgar să vorbească. Deci nu vă spun acestea ca să credeţi că sunt Şfânt, ci ca să se întarească Credinţa voastră şi ca să se slăveasca Numele Domnului. Azi e nevoie de asta pentru caăne-am născut în vremuri în care Credinţa ne este atacată de toate puterile întunericului şi noi trebuie să ne rugam: Întăreşte, Doamne, Credinţa noastră! În zilele noastre, Hristos este Viu, Maica Domnului este prezentă în lume, este lângă noi şi ne aude. Vorbiţi-i, îmbraţăţişaţi-o, închinaţi-vă ei! Şi ea vă va dărui ceea ce îi cereţi cu inimă curată.

Traducere: Dr. Gabriela Naghi

Dumnezeieştii Părinţi Ioachim şi Ana

Cartea noastră bisericească numită Vieţile Sfinţilor pe septembrie ne aduce folositoare şi ziditoare învăţături din tezaurul Sfintei Biserici. Astfel, aflăm că cei doi Dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana au petrecut împreună cincizeci de ani şi Dumnezeu nu le dăduse încă urmaşi, pricină pentru care erau mult întristaţi. Ducându-se la Ierusalim pentru o sărbătoare a iudeilor, şi vrând să aducă darurile sale, Ioachim a fost aspru mustrat de arhiereul Isahar: ,,Nu se cade a primi din mâinile tale daruri, că eşti fără de fii, neavând Dumnezeiasca binecuvântare, pentru oarecari tăinuite păcate ale tale’’. Un evreu oarecare, vrând să-şi aducă darurile, a ocărât pe Ioachim cu cuvinte grele: ,,De ce apuci înaintea mea, aducând darul lui Dumnezeu? Nu ştii că eşti nevrednic să aduci cu noi daruri, de vreme ce nu ai lăsat sămânţă în Israel?’’

Aceste întâmplări au mărit şi mai mult amărăciunea celor doi Drepţi. Petrecând în pustie, Ioachim şi-a adus aminte de nerodirea lui Avraam şi a Sarei, şi de fiii pe care mai apoi i-au primit de la Dumnezeu, şi a început să postească patruzeci de zile. Asemenea şi Ana, stând acasă îşi plângea nerodirea şi se socotea între femeile nevrednice ale lui Israel. Întristarea lor s-a suit la cer şi Dumnezeu i-a cercetat pe cei doi Drepţi. Îngerul lui Dumnezeu a venit şi i-a spus Anei: ,,Ano, Ano, s-a auzit rugăciunea ta şi suspinurile tale au străbătut norii, iar lacrimile tale au ajuns înaintea lui Dumnezeu şi iată vei zămisli şi vei naşte pe fiica cea binecuvântată, pentru care se vor binecuvânta toate seminţiile pământului. Printr-însa se va da mântuire la toată lumea şi se va chema numele ei Maria’’. În aceaşi vreme, Sfântul Arhanghel Gavriil a dus vestea cea bună Dreptului Ioachim.

Întristarea lor s-a prefăcut în bucurie şi cei doi Drepţi mulţumeau Preabunului Dumnezeu pentru cercetarea ce le-a făcut. Întorcându-se Sfântul Ioachim acasă, femeia sa a zămislit în ziua a noua a lunii decembrie. Cei ce auzeau de această milostivire a lui Dumnezeu, se bucurau împreună cu cei doi Dumnezeieşti Părinţi.

Iubite cititorule! Dacă în familia sau în neamul tău se va întâmpla cuiva nerodire, învaţă din această Dumnezeiască pildă, şi îndeamnă pe aproapele tău la rugăciune, că Dumnezeu ascultă rugăciunile oamenilor, acum ca şi atunci, că la El nimic nu este cu neputinţă, că şi în vremea aceasta El ridică neputinţele noastre.

Presbiter Ioviţa Vasile

Minciuna, un mod de existenţă

De prea multe ori avem impresia că păcatul minciunii n-ar fi unul grav, că ne putem permite, din când în când, să grăim minciuni. Privit prin prisma Revelaţiei Dumnezeieşti, păcatul acesta ne apare ca fiind de o gravitate capitală, care ne primejduieşte cu uşurinţă mântuirea. Aşa ne spune Sfântul Apostol Ioan în Cartea Apocalipsei: ,,Iar partea celor fricoşi şi necredincioşi şi spurcaţi şi ucigaşi şi desfrânaţi şi fermecători şi închinători la idoli şi a tuturor celor mincinoşi este în iezerul care arde cu foc şi cu pucioasă, care este moartea a doua’’ (21, 8); ,,Afară câinii şi vrăjitorii şi desfrânaţii şi ucigaşii şi închinătorii la idoli şi toţi cei ce lucrează şi iubesc minciuna’’ (22, 15).

Nesocotind Sfintele Porunci Dumnezeieşti, oamenii au transformat societatea într-un ocean al minciunii. Preşedintele ţării iese periodic în faţa naţiunii române şi minte cu o neruşinare greu de egalat, afişând o aroganţă tipic teutonică, şi lumea îl crede; politicienii calcă pe urmele acestuia şi-i răspund cu aceaşi monedă; se minte în parlament, la guvern, în toate instituţiile statului zis ,,de drept”. Serviciile secrete dezinformează, manipulează, ascund adevărul; în şcoli, minciuna e la loc de cinste. Oriunde te duci, te izbeşti de aceiaşi oameni iubitori de minciună, care însă afişează pretenţii de oameni serioşi, cu statut social ce se vrea respectabil.

Minciuna aplicată Învăţăturilor Dumnezeieşti primeşte o nouă faţetă şi se numeşte erezie. Erezia a pătruns adânc în Biserică, prin ,,oficializarea’’ ecumenismului care este colecţia tuturor ereziilor lumii. Ierarhii şi preoţii ecumenişti se străduiesc din răsputeri să o ,,implementeze’’ şi să ne convingă cât bine aduce Bisericii lui Hristos pseudo-sinodul din Creta şi ce viitor de aur ne aşteaptă dacă ne vom uni cu papistaşii şi ceilalţi eretici ai lumii. După Kolimbari, au ascuns documentele care s-au semnat acolo. Consemnul era ca să nu fie date publicităţii, dar cele hotărâte să fie aplicate în Biserică încet, pe nesimţite, cu perseverenţă. Dumnnezeu nu le-a ajutat să le ţină tăinuite, au ajuns la cunoştinţa Bisericii şi reacţia a fost una firească, imediată, canonică: îngrădirea de ereziile ecumeniste şi întreruperea comuniunii euharistice cu ierarhii eretici semnatari, ceea ce le-a încurcat mult socotelile. Nu se aşteptau să li se opună rezistenţă şi credeau că prin caterisiri nedrepte vor înăbuşi mişcarea anitiecumenistă. S-au înşelat, şi înşelaţi au rămas.

Ce-i de făcut, în aceste circumstanţe?

Calea de urmat ne-o arată cu limpezime Dumnezeu prin scrisul Sfântului Apostol Ioan: ,, Ieşiţi din ea, Poporul Meu, ca să nu vă împărtăşiţi din păcatele ei şi să nu luaţi din pedepsele ei’’ (Apocalipsa 18, 4). Ieşirea din cetatea Babilonului modern, cel al minciunii şi fărădelegii, este tocmai îngrădirea de erezie şi de eretici.

Presbiter Ioviţa Vasile

Scrisoare adresată fraților care nu mai luptă împotriva ereziei ecumenismului din Biserică

Am avut privilegiul să o întâlnesc pe Sora Maria în urmă cu o lună. Într-o scurtă discuţie, am îndemnat-o să pună mâna pe condei şi să-şi împlinească sluba de mărturisitoare a lui Iisus Hristos. Iată că după trecerea acestui timp, Sora Maria ne dă acest text, mânată desigur de tristeţea pe care toţi o resimţim în condiţiile dezbinării care s-a produs anul trecut. Titlul este cum nu se poate mai potrivit, deoarece aceia care i-au urmat pe cei doi mireni, Sava şi…, nu mai sunt preocupaţi de primejdia pătrunderii ecumenismului în Biserică. Se vede cu uşurinţă că strădaniile lor sunt îndreptate spre discreditarea celor rămaşi în Biserica pe care ei au părăsit-o sub cuvânt că în Biserică n-ar mai fi har. Inepţie strigătoare la cer! Dumnezeu nu lasă Poporul Său fără har, mai ales în aceste zile grele, de după pseudo-sinodul cretan. Pe scurt, mama noastră, Biserica Ortodoxă Română, e primejduită de ecumenism, iar acriviştii o părăsesc tocmai când e nevoia mai mare de a o apăra. Ei vor se pretind ortodocşi, fiind în afara Ortodoxiei; pretind că se vor mântui, în afara Bisericii! Chiar nu-i unul mai răsărit între ei, care să-i tragă de mânecă?

O mare și însemnată lucrare de mărturisire a credinței noastre ortodoxe ne-a încredințat nouă Hristos în aceste vremuri, pentru care ne este mereu alături, demascându-i, în același timp, pe impostori pentru că adevărat este : Dumnezeu nu se lasă batjocorit fapt pentru care, puterile întunericului – prin slugile sale, ne sunt mereu împotrivă. În toți acești ani de când ne-am îngrădit de erezia ecumenismului introdusă în Biserică, noi, credincioșii, am primit toată învățătura și explicațiile teologice în problemele de mărturisire a credinței noastre ortodoxe de la oamenii cu frică de Dumnezeu și cu știință de carte – părinți și teologi înzestrați de Dumnezeu să învețe poporul prin tot ceea ce spun, prin toată viața și activitatea lor: părintele Claudiu, părintele Ioan, părintele Cosmin, părintele Vasile Iovița, părintele Petroniu, părintele Mihai Cantor, părintele Andrei, părintele Mihail, părintele Matei Vulcănescu, teologul Mihai-Silviu Chirilă și alții. Părintele Staicu împreună cu monahul Sava, declarând că urmează calea acriviei Sfinților Părinți în lupta contra ereziei ecumenismului – doar formal – în fapt fiind o luptă pentru denigrarea și defăimarea părinților noștri și a teologului Mihai-Silviu Chirilă – pentru a-i scoate din cadrul acestei mișcări antiecumeniste (la Roman, părintele Staicu chiar a venit cu această propunere în ceea ce îl privește pe teologul Mihai-Silviu Chirilă), i-a atras în înșelare pe părintele Antim, pe părintele Elefterie, pe părintele Vasile Savin, pe părintele Pamvo, pe părintele Spiridon, pe părintele Xenofont și pe părintele Ieronim în cele din urmă care, un an de zile a stat la îndoială.

De doi ani de zile, în loc să lupte împotriva ereziei care tinde să prindă rădăcini adânci în Biserică, prin slujitorii care L-au trădat pe Hristos în Creta, frații noștri de luptă care merg pe o cale fără Dumnezeu afară din Biserică, luptă împotriva noastră cu tot felul de intringi, minciuni și falsuri.

Părinte Antim, Ați încercat să ne influențați constiințele prin acel îndemn apărut pe internet în ianuarie 2018, prin care ne spuneați să nu semnăm Proiectul de Rezoluție – care ne atenționa pe toți să nu cădem din Biserică în schismă, ci să urmăm calea impusă de părintele Staicu și monahul Sava – doi oameni care au provocat atâta dezbinare: primul, cu un statut incert, profitând de împrejurarile Sinodului eretic din Creta, a intrat în rândurile mișcării antiecumeniste din România, și al doilea nu face parte din cler și nu este teolog, după ce a terminat de învățat poporul din Grecia, care nu-l mai primește de bună ce i-a fost învățătura, și vine acum în România să ne învețe pe noi. Prin urmare, părinte Antim, acceptând neadevărul pus pe seama ucenicului sfinției voastre, Mihai-Silviu Chirilă, cum că ar fi inventat erezia “părtășiei la erezie” – în fapt, această aberație a fost inventată de părintele Staicu și de monahul Efrem și pusă pe seama acestuia – și îndemnându-ne pe toți, preoți și credincioși, să urmăm fără voia noastră doi oameni suferinzi de boala mândriei pe o cale fără Dumnezeu, ce duce afară din Biserică, în schismă, ați fost de fapt la comanda plutonului care a dărâmat Rădeniul. Se înțelege la ordinul și cu sprijinul masiv al celor doi: părintele Staicu și monahul Sava. Așadar, cei care au primit înșelarea l-au izgonit de la Rădeni pe teologul Mihai-Silviu Chirilă, de la care noi mărturisitorii am avut ce învăța, mărturie stând în acest sens schitul Rădeni, la acea dată cea mai importantă redută antiecumenistă din România și nu numai, unde veneau cu drag la Sfânta Liturghie oameni din toată țara (o maică de la Văratec spunea că este Raiul pe pământ și așa și era, pentru că-L aveam pe Hristos cu noi), care trebuia izgonit pentru ca turma să fie în derivă și mai ușor de manipulat – așa cum s-a și întâmplat.

Părintele Spiridon și părintele Xenofont de la Rădeni, punându-și masca de mari apărători ai Ortodoxiei, împreună cu părintele Staicu și monahul Sava, cu aceeași mască, dar și cu știință în lucrarea de dezbinare și manipulare, au întocmit, redactat, semnat și publicat în timp record (1-2 zile) – și aici se vede cât de mare a fost înșelarea (vorbesc în cunoștință de cauză pentru că am urmărit îndeaproape toată lucrarea de înșelare – am trăit-o chiar fără să mă contaminez) – acel rușinos Comunicat al preoților de la Rădeni, în care apărea părintele C. Staicu din Covasna (ce căuta la Rădeni??) – comunicat care, prin semnăturile preoților înșelați cu știință, dar și a celor înșelați din neștiință, ale preoților care au știut de înșelare, dar au tăcut (ceea ce nu-i face mai putin vinovați), ne-au dus pe toți credincioșii, fără voia noastră, pe un drum fără Dumnezeu, afară din Biserică, adică în schismă, lasându-ne și pe drumuri fără un loc pentru Sfânta Liturghie – precizez în condițiile în care noi stăteam bine la Rădeni, mărturisind curat pe Hristos. Credeți că nu veți da seama pentru că ne-ați dus în înșelare și ne-ați lipsit de la Sfânta Liturghie la Schitul Rădeni? Ne rugăm Domnului să mai aibă răbdare.

Cei care au îndemnat la înșelare deja plătesc – ei știu –, dar tac, continundu-și lucrarea. Nu o dată au fost demascați ca falsificatori ai adevărului. Organizează conferințe prin țară, în care spun credincioșilor să nu ia acte biometrice, în timp ce ei chiar le dețin. De curând, printr-un mesaj, își manifestau “bucuria fără margini” pentru o mărturisire a unor monahi de aderare ideile lor schismatice, care s-a dovedit a fi falsă. Trist! Ne rugăm ca Domnul să-i lumineze! Iată, părinte Elefterie, părinte Antim și părinte Spiridon, pe mâna cui ne-ați dat în ianuarie 2018!! Prin acel rușinos comunicat s-a respins în bloc Proiectul de Rezoluție – care ne ajuta pe noi să rămânem în Biserica (să nu cădem în extreme).

Părinte Antim, am rămas dezamăgită cu atât mai mult cu cât sfinția voastră (alături de IPS Longhin și IPS Serafim prin predicile de foc ale sfințiile lor) prin mărturisirea de credință făcută public cu atâta curaj, urmându-l pe marele nostru duhovnic Iustin Pârvu, ați trezit atâtea suflete, printre care mă număr și eu. Cu toată tulburarea creată la Rădeni, când mulțimea de credincioși se micșora, am continuat un an de zile să vin la sfinția voastră, trebuie să recunosc cu înfrigurare, amăgindu-mă că veți abandona această cale greșită. Am găsit la sfinția voastră ucenici care v-au influențat să mergeți și să rămâneți pe această cale greșită – întărindu-mi convingerea că a fost o lucrare de manipulare și dezbinare bine pusă la punct. Stăteam cu frică atunci când veneați la Rădeni să îndemnati preoții să participe la sinaxele păguboase pentru mântuire și răsuflam ușurată că preoții nu vă urmau sfatul. Când părintele Pamvo mi-a spus că ați fost la Mestecăniș a căzut cerul pe mine! Eram bucuroasă când îi ascultam pe părinții de la Rădeni care nu erau de acord cu sfinția voastră, părinte Antim, dar care nu au avut curajul să vă spună că sunteți pe o cale greșită. Eu mi-am făcut datoria de conștiință de a vă spune că este greșită calea pe care o urmați, alături de oameni îndoielnici ca statură morală, v-am spus de fiecare în parte, pentru că, mai bine de un an de zile, m-am izbit de răutatea și ura lor.

Nu numai că nu m-ați crezut, mai mult, mi-ați spus să vizionez înregistrarea de la Târgu Frumos, pentru că acolo este adevărul! Am vizionat și nu- mi venea să cred! Sfinția voastră ați fost în stare să-i credeți pe cei doi: pe părintele Staicu și pe monahul Sava, care batjocoreau lucrarea de mărturisire a părintelui Ioan de la Botoșani! Ce inimă ați avut, părinte Antim, să vă bucurați de aceste neadevăruri puse pe seama ucenicilor sfinției voastre, pe care i-ați adus în această luptă și mărturisesc curat cu atâta jertfă – nefiind de acord cu cei doi înșelători. Am văzut și pe părintele Ieronim în prezidiu, alături de cei doi înșelători, pe care îl știm din predici, învățându-ne multe. Acum nu a schițat nici un gest de apărare a fraților de luptă cu care, cot la cot, a semnat Mărturisirea de întrerupere a pomenirii ierarhului eretic care L-a trădat pe Hristos în Creta – nu a simțit că trebuie să spună credincioșilor adevărul ! Trist! Nu m-a mirat mai apoi, când am auzit că părintele Antim și părintele Ieronim nu și-au mai lăsat ucenicii să meargă la părintele Ioan pentru că l-au considerat eretic. Ferească Dumnezeu! Noi știm cum mărturisește părintele Ioan cu toată parohia și ține piept ecumeniștilor înrăiți.

Nu aveți capacitatea să înțelegeți și mărturisirea plină de jertfă a arhiereilor lui Hristos, IPS Longhin și IPS Onufrie, care țin pe umeri întreg poporul ucrainean (unde sunt și frații noștri de același sânge cu noi) în Dreapta Credință, IPS Ambrozie din Kalavrita – Grecia, IPS Neofit din Cipru, IPS Serafim din Pireu – Grecia. În acea perioadă, înainte de apariția comunicatului rușinos, am venit cu o Scrisoare pe internet în care spuneam că dorința poporului este de a rămâne pe calea împărătescă a Sfinților Părinți de mărturisire împotriva ereziei, avertizând, în același timp, căderea Rădeniului, dacă îi urmăm pe cei vicleni. Stigătul unui om din popor, dacă s-a auzit, nu a fost luat în seamă. Au fost scandalizați: părintele Spiridon, Părintele Xenofont și unii dintre ucenicii părintelui Antim și Elefterie. Nici unul dintre ceilalți părinți de la Rădeni nu a fost interesat să vadă ce vrea poporul. La fel și credincioșii ucenici ai sfințiilor lor au tăcut – au făcut ascultare – mergând cu toții în înșelare, și iată unde am ajuns!

Oare nu ne spune Sfântul Ignatie Briancianinovm care a scris pentru aceste vremuri, „Fiți lămuriți în orice moment, fiecare din voi, pentru a nu cădea în înșelare să vă pierdeți mântuirea și conștientizați și pe aproapele vostru!”. Așadar, trebuie să ne cunoaștem învățătura de credință, să citim scrierile sfinților, să ne informăm, să avem discernământul necesar, pentru că altfel cum mărturisim? Cum dar mai conștientizăm și pe aproapele nostru de existența în Biserica a ereziei care este un pericol pentru mânturie? Să avem libertatea în Hristos și să-L mărturisim cu dragoste urmând pe acei duhovnici care urmează pe Sfinți Părinți. Poate strigătul se va lua în seamă de această dată.

Părinte Antim aveți o mare răspundere: părinții și credincioșii care nu acceptă sinaxele păguboase pentru mântuire Roman, Satul Mare, Mestecăniș, așteaptă să-i aduceți la Hristos – de unde i-ați luat în ianuarie 2018, când i-ați îndemnat pe toți să-i urmeze fără voia lor pe cei doi: părintele Staicu și monahul Sava. Ați mărturisit public cu atâta curaj împotriva ereziei legiferate la sinodul eretic din Creta de către ierarhul care L-a trădat pe Hristos și acum alegeți prietenia în continuare cu oamenii? Nădăjduim că veți fi cu Hristos și cu cei mulți care vă așteaptă! Chiar trei părinți dragi nouă, dar care au fost atrași în înșelare – unul cu rol important la adunarea de la Roman, au spus că, într-adevăr, locul lor nu este lângă aceștia. Cu îngăduința lui Dumnezeu se duce această luptă pentru a se despărți apele pentru a fi vădiți cei care sunt cu Hristos și cei care slujesc duhului acestei lumi apostaziate, astfel ca, prin predicile sfinților voastre, prin toată activitatea pe care o aveți și prin explicațiile care le prezentați să înțelegem scopul luptei noastre, să înțeleagă tot credinciosul pe cine urmează. Câtă deosebire între sfințiile voastre, dragi părinți de la fostul Rădeni, care încercați să impuneți vicleniile ucenicilor care vă urmează (să fie împotriva celor care-L mărturisesc curat pe Hristos: Vladica Longhin, Părintele Ioan, părintele Claudiu, domnul Mihai-Silviu Chirilă) și duhovnicii noștri smeriți, care-L au pe Hristos în inimă și trăiesc prin El, spunând mereu ucenicilor: „Inimă bună!”.

Ne rugăm pentru sfințiile voastre, părinți nepomenitori care țineți calea cea dreaptă și ne sunteți călăuze pe drumul mărturisirii și al mântuirii, dar și pentru părinții care luptă împotriva noastră, să lase răutatea și viclenia și să se întoarcă la Hristos – pe care L-au părăsit prin adunările lor de la Roman, Satul Mare, Mestecăniș, care sunt urăciune în fața Lui! Poate unii mă vor judeca pentru că am venit cu această scrisoare și cu celelalte – cu bucurie primesc și batjocora, dar le spun de pe acum că nu avem voie să alegem tăcerea când lupii atacă turma. Evident cei doi înșelători se bucură pentru că și-au făcut treaba, și-au dus la îndeplinire planul de dezbinare și manipulare – folosindu-se de părinții de la fostul Rădeni – dar războiul nu este pierdut – vă avem pe sfințiile voastre care ne ajutați să mărturisim curat pe Hristos ca și călăuze pe acest drum al mărturisirii și mântuirii.

Nădăjduim că și părinții de la fostul Rădeni – conștientizând înșelarea, se vor alătura nouă. Doamne, ajută-ne să nu cădem în mreaja înșelării, pe care stăpânitorul acestei lumi – diavolul –, prin slugile sale, încearcă să-i prindă până și pe cei aleși! Mai clar decât atât, nu se poate!! Slavă Domnului!! De ce a trebuit vădită răutatea ? pentru a se vedea că nu Îl avem pe Hristos in inima! Spunea un sfânt părinte din Rusia: “Domnul ne-a poruncit nouă celor de pe pământ dragostea – care aduce smerenia și este poartă către cer – însă pentru a sădi smereniea în inimile noastre învântosate – trebuie să râcâim mult zgura acumulata, să spargem buba – să curgă răutatea pentru ca apoi să vină Harul “!

(Text preluat de pe blogul Mărturisirea Ortodoxă)

Maria Petrariu, Tg. Neamț Tel: 0746806320 email: petrariumaria@yahoo.com

Sfântul Ierarh Vavila a apărat sfinţenia bisericii

Sfântul Ierarh Vavila a păstorit Biserica Antiohiei în zilele împăratului păgân Numerian. S-a scris despre împărat că a înjunghiat un copil ce i-a fost încredinţat spre creştere, şi i-a amestecat sângele cu jertfele cele spurcate aduse idolilor. Sfântul Vavila, laolaltă cu credincioşii săi, aduceau Jertfa cea nesângeroasă pe Sfântul Altar. Numerian s-a îndreptat cu suita sa spre sfânta biserică. Auzind lucrul acesta, Sfântul Vavila a ieşit la uşa bisericii şi a încercat cu vorbă bună să-l oprească, căci nu se cădea ca un ucigaş idolatru să intre în locaşul sfânt. ,,Nu ţi se cade, împărate, fiind închinător la idoli, să intri în biserica Dumnezeului Celui viu şi să o necinsteşti cu intrarea ta’’. Şi fiindcă împăratul a stăruit să intre, Sfântul a avut curajul să-i pună mâna în piept şi să-l împingă afară. Împăratul s-a supus, dar păstra în sufletul său dorinţa de răzbunare şi aştepta vremea potrivită. Sfântul Vavila i-a vorbit iarăşi fără teamă: ,,Nu caut la împăratul pământesc, nici nu mă ruşinez de faţa lui, ci privesc la Împăratul ceresc, nădăjduind spre Dânsul. De Acela mă tem, Care m-a pus păstor oilor Sale şi-mi porunceşte să fiu treaz când năvăleşte lupul şi să nu las fiara să intre în turmă. Deci nu pe împărat l-am mustrat, căci ştiu că îndrăzneala de a mustra pe împărat nu este departe de nebunie; ci am oprit pe acela care cu intrarea sa ar fi vrut să necinstească sfinţenia lui Dumnezeu şi să o facă necurată. Pentru aceea este cu dreptate să-mi mulţumeşti că te-am oprit de la un plan rău ca acesta, prin care ţi-ai fi adus asupra ta pierzarea cea mai de pe urmă, mâhnind cu totul pe Ziditorul tău, de la Care a cădea este mai cumplit decât orice moarte’’.

Sfântul Vavila avea lângă sine trei fraţi, Urn, Prilidian şi Epolonie, pe care i-a crescut, în frică de Dumnezeu. Împăratul a încercat să-i aducă la drăceasca slujire idolească, făgăduindu-le multe daruri. Răspunsul acestor prunci sfinţi a fost fără clintire: ,,Suntem creştini şi nu se cade nouă să ne închinăm idolilor. Pentru că suntem învăţaţi să cunoaştem pe Unul Dumnezeu, Care a făcut cerul şi pământul. Aceluia ne închinăm, şi nu idolilor!’’

Sfântul Vavila şi cei trei fraţi ai săi au fost luaţi şi duşi la locul unde li s-au tăiat capetele. Au murit pentru Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Care le-a primit sufletele curate în locaşurile cereşti (După Vieţile Sfinţilor pe septembrie, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2005, p. 79-86) . Învaţă, iubite cititorule, din pilda acestor Sfinţi ai lui Dumnezeu, să iubeşti sfinţenia bisericii şi să nu te înfricoşezi în faţa mai-marilor zilei, când va trebui să mărturiseşti pentru Hristos Domnul.

Presbiter Ioviţa Vasile

Aşa vrea doctorul Martin Luther!

Ereticul reformator german este lăudat adesea pentru faptul că a tradus Sfânta Scriptură în limba poporului său. Faptul că acest popor a fost târât în noianul de erezii protestante, nu are relevanţă, în optica adepţilor săi. Câţiva filologi ai vremii i-au atras atenţia lui Luther pentru că faptul că a comis grave erori de traducere, denaturând textul şi, implicit, mesajul Scripturilor Sfinte. Răspunsul a fost unul sec, autoritar, plin de vanitate: ,,Este aşa, pentru că aşa vrea doctorul Martin Luther’’. Aceasta, şi multe altele, l-au făcut pe Sfântul Iustin Popovici să afirme că modelul infailibilităţii papilor a fost preluat şi răspândit în Europa, încât aceasta s-a umplut de sumedenie de papi care se deosebesc între ei doar prin veşmintele pe care le îmbracă. Într-adevăr, în protestantism şi în neo-protestantism se regăsesc tot felul de nechemaţi, de impostori care-şi arogă infailibilităţi pe care le are exclusiv Biserica lui Hristos, în întregul ei.

Aceleaşi aspecte le întâlnim în viaţa politică şi socială a ţării. Din păcate, şi în Biserică. Nu contează că un anume cutare a distrus flota României. Străinii şi-au pus cozile de topor să stabilească precum că prejudicial a fost zero, aşa încât cutarele zburdă şi astăzi nestingherit în parlament, după ce şi-a slujit stăpânii care nu pot dormi noaptea de grija binelui românilor. Nu contează că DNA-ul a anchetat, a distrus vieţi, familii şi cariere., trimiţând nevinovaţi la închisoare sau închizând ochii, în cazul oamenilor sistemului. Cei vinovaţi nu vor plăti, pentru că aşa vrea ambasada americană. Nu contează că alegerile sunt sistematic fraudate în favoarea cui trebuie, cu un vot la patru secunde. Nimeni nu e tras la răspundere, pentru că aşa vor puternicii zilei. Nu contează că ancheta de la Caracal e făcută în bătaie de joc, şi trenează deliberat, sfidând o ţară întreagă. Rezultatele ei, procesul şi sentinţa sunt dinainte stabilite. De ce? Pentru că aşa vrea fratele mai mare. Nu contează că Emanuel Gojdu a lăsat prin testament Bisericii Ortodoxe imobile în Budapesta, valorând peste un miliard de euro. A venit etnicul Mihai Răzvan Ungureanu (profesor universitar, ce glumă proastă!), le-a furat cu acte în regulă şi le-a dat pe nimic etnicilor săi. Aţi auzit pe cineva să-l fi admonestat măcar? Nu, pentru că aşa vor etnicii.

Şi multe, multe altele nu contează. Câte nu contează, odată şi-odată se decontează. Şi decontul va fi unul amar. Vremea se apropie cu repeziciune. Contează că suntem în ue, în nato, că România e stat naţional, suveran şi independent, unitar şi indivizibil. Nu credeţi că România e stat suveran? Ascultaţi-i pe cei care îşi umflă bojocii şi cântă cu neprefăcută mândrie patriotică, ,,noi suntem români…, noi suntem aici pe veci stăpâni’’.

Presbiter Ioviţa Vasile

Părintele Ioan de la Sihastria Rarăului: un ecumenist cu pretenţii de mare duhovnic

Nu l-am cunoscut şi nici nu cred că o să ajung să-l cunosc faţă către faţă. Mi-e de-ajuns ce-am văzut într-o postare recentă. Cineva l-a intervievat, interviul a fost mai mult un monolog, din care am desprins, o spun cu amărăciune, câteva concluzii întristătoare. Spun de la început că omul nostru nu-i lipsit de inteligenţă şi e bine informat. Are graiul mai greu de desluşit, pe alocuri, dar asta din cauza vârstei.

1.Pentru prea-cuvioşia sa, cei care au întrerupt pomenirea ierarhilor eretici sunt nişte răzvrătiţi, în condiţiile în care, zice părintele răspicat, toţi episcopii sunt toţi ortodocşi! Ei, asta chiar n-o ştiam. I-am atrage atenţia părintelui Ioan că răzvrătirea înseamnă altceva, aceasta presupune o anume violenţă fizică sau verbală, or, preoţii noştri s-au opus episcopilor eretici în cel mai delicat mod, mai delicat decât o atingere de floare, acela arătat de Sfintele Canoane: întreruperea pomenirii. Tocmai asta-i arde pe ierarhii români, încât nu-şi mai găsesc odihna. Răzvrătiţi dacă ar fi, atitudinea lor ar fi perfect îndreptăţită, deoarece s-au ridicat întru apărarea Dreptei Credinţe, a Ortodoxiei, pe care prea-cuviosul o clamează cu tărie.

2. Părintele Ioan nu înţelege în ruptul capului – sau se face că nu înţelege! – de ce unii călugări părăsesc mănăstirile şi se aşează fiecare pe unde-i ajută Dumnezeu. Îi spun eu. Pentru că o zdrahoană ca Sofia Bordeianu de la Mănăstirea Frumoasa are o ceată de bătăuşe şi atunci când două maici surori au refuzat să mai participe la slujbele unde era pomenit ierarhul locului, au năvălit peste ele şi le-au bătut crunt, uneia chiar i-au fracturat piciorul; pentru că un ierarh din Oltenia a poruncit ca uşile de la chiliile Părintelui Grigorie Sanda şi ale monahului Chiriac să fie sfărâmate şi ei alungaţi din Mănăstirea Lacul Frumos; pentru că maicile de la Văratec care s-au opus ecumenismului, au fost alungate din rosturile lor fireşti, exact ca în vremea comunismului; pentru că o stareţă, numită, evident, de episcop, avea prostul obicei de a se îmbăta şi atunci izbea cu capul de pereţi pe unul din vieţuitori, un eminent arhimandrit şi profesor, acum decedat; pentru că un stareţ de la o mănăstire moldoveană a turnat otravă în Sfântul Potir, încât Ieromonahul antiecumenist care a făcut potrivirea Darurilor a fost adus în pragul morţii şi numai milostivirea lui Dumnezeu a făcut ca să rămână în viaţă şi, bineînţeles, să ia calea pribegiei; pentru că episcopii şi-au numit stareţi oamenii fideli, iar aceştia încurajează delaţiunea, seamănă frica şi neîncrederea în obşti. Şi enumerarea poate fi mult mai lungă. Toate acestea le ştie lumea, le cunoaşte foarte bine şi părintele Ioan, dar se preface a nu şti.

w3.Părintele Ioan este un excelent agent electoral al preşedintelui Iohannis, care face mai mult decât tot aparatul Administraţiei prezidenţiale. ,, Cel mai bun preşedinte al ţării noastre fost şi este Iohannis. Un creştin…(ce fel de creştin? Nu ne spune, sare la altceva). Când s-a făcut el preşedinte, unde a mers prima dată? La catedrala din Sibiu’’.,,A fost şi la evrei’’, i s-a spus. ,,A fost la de toate, pentru că este preşedintele tuturor românilor…Rog pe Bunul Dumnezeu (îşi face semnul Crucii) ca domnul Iohannis să fie în continuare preşedintele ţării, pentru că e un român adevărat, chiar dacă-i neamţ’’. Şi imediat face dovada că e familiarizat cu intimităţile din familia Iohannis, spunându-ne că mama acestuia i-a dat un telefon şi l-a chemat să trăiască în Germania. Răspunsul lui Iohannis: ,,Mamă, eu m-am născut în România şi sunt român. Nu plec din ţara mea’’. ,,A rămas, zice părintele Ioan, să apere Constituţia, să apere justiţia’’. Şi le apără de minune. În Germania ce să facă Iohannis, să lucreze ca lăcătuş montator la Volkswagen? Nu, mai bine stă în ,,ţara lui’’, la vila Lac II, şi călăreşte statul de drept până în 2024.

Ce-ar mai fi de spus? Aşa se iroseşte o viaţă de om între zidurile unei mănăstiri. Păcat. Mare păcat.

Presbiter Ioviţa Vasile