Cinstiţi arhierei, preoţi şi diaconi iubitori de Hristos, iubit Popor Ortodox al lui Dumnezeu,

Astăzi este o zi tristă. O parte din arhiereii Bisericii Ortodoxe a Greciei, cu majoritate de voturi, a hotărât împotriva Sfintelor Canoane şi a Sfintei Tradiţii a Bisericii Dreptmăritoare, recunoaşterea grupării schismatice, care tulbură viaţa Bisericii Ortodoxe Canonice din Ucraina. Faptul era de aşteptat, deoarece cu mai multă vreme în urmă, parte din arhiereii greci s-au pronunţat în acest sens. Începând cu această zi, aceşti ierarhi au intrat în schismă faţă de Biserica lui Hristos. În loc să înlăture schisma existentă între Biserica Ortodoxă Rusă şi Constantinopol, pseudo-patriarhul Bartolomeu a obţinut extinderea şi adâncirea  acesteia. Potrivit comunicatului pe care-l reproduc mai jos, sinodul grecesc a recunoscut dreptul Patriarhiei de Constantinopol de a acorda autocefalia, ceea ce e un lucru firesc. Dureros e faptul că autocefalia a fost acordată unor indivizi schismatici, fără hirotonie canonică şi validă, unii aflaţi sub anatemă. Aceştia agresează sistematic Biserica Legitimă a Ucrainei, aflată sub păstorirea ÎPS Onufrie, alungând preoţii din biserici, spărgând şi profanând locaşurile de cult. Hotărârea pseudo-patriarhului Bartolomeu de a acorda autocefalia schismaticilor, urmată de recunoaşterea acestor arhierei greci, reprezintă un act duşmănos faţă de Biserica Ortodoxă Ucraineană. După ce au căzut în erezie prin sinodul mincinos din Creta, aceşti ierarhi au făcut şi pasul spre schismă, care-i înstrăinează ireversibil de Dumnezeu şi de Biserică. Pentru toate acestea, vor da greu răspuns la Înfricoşătoarea Judecată.

Ca mădular nevrednic şi neînsemnat al Bisericii lui Hristos, mă disociez de faptele reprobabile ale arhiereilor intraţi în schismă, afirm în faţa lui Dumnezeu că nu mai sunt în comuniune euharistică cu ei şi-mi arăt dragostea şi susţinerea faţă de ÎPS Onufrie, ierarhii, preoţii şi credincioşii acestei Sfinte Biserici. Vă îndemn pe toţi să vă rugaţi pentru binele Bisericii Ortodoxe Ucrainene, aflată în vreme de mari încercări.

Chiar dacă acest mesaj nu va ajunge la sinodalii români, îi rog în faţa Atotputernicului Dumnezeu să nu recunoască schismaticii ucraineni şi să nu intre în comuniune cu ei. După toate informaţiile, hotărârea acestora e luată, urmând a fi comunicată formal în sesiunea de toamnă a sinodului din Bucureşti.

Întăreşte, Dumnezeule, Sfânta şi Dreapta Credinţă a dreptmăritorilor creştini şi Sfântă Biserica Ta o păzeşte în veacul veacului. Amin.

Presbiter Ioviţa Vasile

Comunicat

Convocarea extraordinară a Sfântului Sinod al Ierarhiei Bisericii din Grecia, care a fost prezidată de Arhiepiscopul Atenei și de toată Grecia, domnul Ieronimos, a fost finalizată cu puțin timp înainte.

În cadrul sesiunii, președintele Ierarhiei, arhiepiscopul Ieronimos, a făcut o prezentare despre „Informații despre Biserica Autocefală din Ucraina”.

Arhiepiscopul se referă la privilegiul Patriarhiei Ecumenice de a acorda Vindecarea de Sine, precum și la recomandările pozitive ale celor două comisii.

Aceleași informații indică faptul că propunerea Arhiepiscopului pentru Biserica Ucrainei a fost recunoașterea, care a fost acceptată de o majoritate în Casa Ierarhiei.

„În acest spirit, propun recunoașterea de către Biserica Bisericii Ortodoxe Autocefale a Republicii Independente Ucraina” – a spus Preafericirea Sa în încheiere.

Episcopii au vorbit apoi despre propuneri, în timp ce episcopul Daniel din Cezareea a propus ca o decizie să fie luată după un vot clar.

Ierarhia a decis în cele din urmă să ratifice decizia recentă a Sfântului Sinod permanent și este de acord că este dreptul Patriarhiei Ecumenice să acorde autocefalia.

Anunțul oficial al Sfântului Sinod al Bisericii Greciei este așteptat în curând.

(Preluare după Romfea)

10 gânduri despre „Cinstiţi arhierei, preoţi şi diaconi iubitori de Hristos, iubit Popor Ortodox al lui Dumnezeu,”

  1. Cu aceasta, ce mai poate fi zis, decat inconștiență și iar inconștiență, de parcă nu a fost suficient episodul Creta, acum a venit și această năpasta, cu atît mai grav faptul că sunt implicați indivizi străini de Ortodoxie, în același timp asistăm și la o scindare a bisericii Elene, cel puțin pe această temă, căci au fost și Ierarhi care nu au votat această nebunie, pe de altă parte vedeam pe publicațiile aservite fanarului că se pronunța versiunea ,, mitropolitul Epifanie a Kievului și al întregii ucraine”, dar care a întregii ucraine?!

    Apreciază

  2. Plânge Hristos când vede cum este necinstită Sfântă Biserica Sa! Plânge, mai cu amarăciune decât atunci când era răstignit pe cruce, deoarece acum nu mai poate spune că ierarhii semnatari nu au știut ce au făcut!

    Soldații care Îi țintuiau trupul pe Cruce cu piroane erau convinși că au în față un vinovat de rând, căci nimeni nu le-a explicat nimic, de aceea Hristos S-a rugat ca aceștia să fie iertați. Însă arhiereii zilelor noastre au fost puși să păzească via lui Hristos, să apere credința străbună. Ei știu sau ar trebui știe canoanele. Ei trebuie să fie conștienți că Biserica este a lui Hristos, nu a lor! Dacă un paznic al unei fabrici ar spune că fabrica e a lui și s-ar apuca să înstrăineze cele încredințate spre pază, ar fi imediat concediat sau chiar dat pe mâna psihiatrilor! La fel stau lucrurile și cu ierarhii! Ce e atât de greu de înțeles? Pur și simplu trebuie să priceapă că Ortodoxia nu e a lor, ci le este încredințată doar spre pază!

    Vai nouă! Căci necuratul îi înșală pe cei aleși să ne conducă spre mântuire! Vai de urmașii noștri care vor căuta un izvor de apă vie și nu-l vor găsi! Pentru păcatele noastre, a venit mânia lui Dumnezeu peste noi și, iată, avem ierarhi asemenea nouă care ne arată drumul spre iad! VAI DE CEI PRIN CARE VINE SMINTEALA, insă!

    Doamne, ai milă de noi și întoarce-i din drumul greșit pe toți ierarhii pentru a-și putea îndeplini misiunea încredințată lor!

    Apreciază

    1. Biserica Ortodoxa este a lui Hristos Domnul. Noi suntem slugi netrebnice.
      Ierarhii s-au instapanit peste Biserica si se comporta ca niste dictatori. Au pus stapanire pe biserici, manastiri, sedii si edificii episcopale. Toate sunt in mana lor. Daca un biet calugar se ridica in apararea Sfintei Ortodoxii – afara cu el. Daca un preot spune adevarul despre pseudo-sinodul cretan – sa fie caterisit. Dumnezeu ne vede pe fiecare si va face dreptate. Doamne ajuta.

      Apreciază

  3. Sf Iustin POPOVICI, trădat, unul din ucenici săi implicat în schisma care se coace în fosta republică ex iugoslavă Munte Negru, este vorba despre Ips Amfilohije de Munte Negru, vuiesc blogurile sârbești

    Apreciază

    1. Amfilohie a tradat de multa vreme pe Hristos si Biserica. Despre tradarea Sfantului Iustin Popovici ce sa mai spunem? Tradeaza sarbii, romanasii nostri nu raman mai prejos. Dumnezeu stie cati ucenici ai Cuviosului Parinte Iustin Parvu l-au tradat. Cunosc si eu cativa din ei.

      Apreciază

  4. Mi-aduc aminte acum 30 de ani cand am fost la sfanta Parascheva prima oara ,eram o mana de pacatosi , tocmai il cunoscusem pe Prea cucernicul Parinte Cleopa ,si a trebuit sa dormim prin tren ca atunci se inchidea catedrala si militia era pe strazi .Sincer parca era mai multa traire duhovniceasca atunci decat acum ,o parere personala.

    Apreciază

    1. Aveti dreptate. Acelasi lucru il afirm si eu.Va rog sa nu va suparati, vreau sa va spun un lucru. Cand e vorba de un Preot calugar, formula de adresare e Preacuviosul Parinte Cleopa Ilie; cand ne adresam unui Preot de mir spunem: Preacucernice Parinte Gheorghe. Doamne ajuta.

      Apreciază

  5. Doamne fereste , de aceste erezii…Trebuie să fie cumva ca sa se împlinească scripturile.Noi cei de afara si de departe ne este usor sa criticăm, imediat ne vin ideile, iar ptr cei care li sa întunecat mintea, puțini se roagă…vai de ei , dar vai si de noi caci ne aflăm la o asa mare tulburare.Intrebarea e , ce vom face de acum inainte , căci greul încă na venit….

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s