A doua cădere a Constantinopolului

În anul 1054, după Naşterea Mântuitorului, Apusul s-a desprins prin schismă de Biserica lui Hristos. A căzut astfel una din cele cinci Patriarhii, Roma, cea care se bucura de o onoare deosebită, fiind capitala Imperiului Roman. În aceste circumstanţe, Constantinopolul a devenit un fel de capitală a Ortodoxiei, fiind a doua Patriarhie Ecumenică într-o ordine ce nu avea nimic de-a face cu dominaţia asupra întregii Biserici.

În anul 1453, Constantinopolul a fost cucerit de păgânii turci, care-l stăpânesc până în ziua de azi. Patriarhia Ecumenică de Constantinopol a avut multe de îndurat din partea acestora. Puterea ei a fost drasic îngrădită, privilegiile de odinioară desfiinţate, iar creştinii din oraş au fost persecutaţi şi alungaţi. Astăzi sunt într-un număr insignificant. Marea catedrala Sfânta Sofia a fost transformată în moschee. Cu toată aceasta situaţie grea, cu ajutorul Bisericilor surori, Patriarhia şi-a împlinit misiunea ei apostolică în Răsăritul Ortodox.

Declinul ei a început prin 1924, în vremea nevrednicului patriarh necanonic Meletie Metaxakis. Iniţial, acesta a fost caterisit pentru erezie. Vrăjmaşii Bisericii au găsit însă resursele de a-l aşeza pe tronul Patriarhiei Ecumenice şi, după cum vom vedea, acesta le-a slujit interesele cu multă tragere de inimă. Eroarea capitală pe care acesta a comis-o, a fost adoptarea calendarului gregorian, în locul celui iulian, după care se ocârmuiau Sărbătorile şi Sfintele Slujbe în Biserică. Această schimbare de calendar s-a vrut impusă tuturor Bisericilor Ortodoxe. Spre cinstea lor, unele au refuzat primirea calendarului iulian. Altele însă, printre care şi Biserica Ortodoxă Română, s-au conformat cerinţelor patriarhale şi astfel unitatea liturgică din Ortodoxie a fost grav tulburată. Miron Cristea, primatul de atunci, a fost recompensat prin ridicarea românilor la rang de Patriarhie, el fiind cel dintâi patriarh român.

În 1965, un alt patriarh nevrednic de Constantinopol, Atenagora, a convenit cu papa Paul al II-lea ridicarea simultană a anatemelor pronunţate în 1054. Faptul a fost văzut ca fiind împlinirea unui comandament ecumenist, prin care se urmărea netezirea căii pentru unirea ortodocşilor cu papistaşii. Cum am scris şi altădată, Atenagora nu avea acest drept. Ridicarea anatemei nu se justifica prin nimic, deoarece n-au dispărut cauzele care au generat schisma. Dimpotrivă, papistaşii au persistat în erezii, adăugând, iară şi iară, noi rătăciri doctrinei lor, cu totul străine Bisericii lui Hristos. Prin urmare, ,,ridicarea’’ anatemelor a rămas fără nicio consecinţă, aşa încât papistaşii se găsesc sub aceaşi anatemă, pronunţată la 24 iulie 1054 de un Sinod din Constantinopol.

Actualul patriarh, Bartolomeu, a întrecut cu totul ,,realizările’’ predecesorilor săi. Răul pe care l-a făcut Bisericii făcut omuleţul acesta mic şi ursuz, depăşeşte orice hotare canonice şi aduce Ortodoxia într-o stare de puternică tulburare. Impus şi susţinut de americani, Bartolomeu le slujeşte cu mult zel interesele, să le zicem ,,geostrategice’’. Din păcate, iraţionalul său e vecin cu nebunia. Spunând acestea ne gândim, înainte de toate, la faptul că el a fost vârful de lance în organizarea şi desfăşurarea pseudo-sinodului din Creta, pe care l-a prezidat cu mână de fier, asistat de serviciile secrete americane şi, se putea altfel?, de observatorii Vaticanului. Despre acest sinod s-a scris mult, se va mai scrie şi toţi oamenii de bună credinţă au remarcat ereziile pe care acesta vrea să le introducă în Biserică, bineînţeles sub masca mincinoasă a grijii faţă de mântuirea oamenilor.

Să ignori toate Sfintele Canoane, să încalci brutal Sfânta Tradiţie a Bisericii, să te porţi cu atâta duşmănie faţă de Sfânta Biserică Ortodoxă Rusă, singura canonică şi legitimă, şi să acorzi autocefalia unei ,,biserici’’ de strânsură, cum este cea ucraineană, înseamnă un act de cutezanţă luciferică. Asta a făcut Bartolomeu din Constantinopol, eretic şi schismatic deopotrivă. Ce s-ar putea mai rău?

Patriarhia Ecumenică din Constantinopol a avut pe tronul ei Patriarhii Sfinţi, Patriarhi cinstiţi şi patriarhi eretici. Istoria Bisericii l-a aşezat pe fiecare la locul cuvenit. De numele lui Bartolomeu nu putem lega decât această a doua cădere a Constantinopolului. Dacă prima, cea din 1453, a fost o cădere politică, administrativă şi militară, cea de-acum e infinit mai gravă, deoarece se referă la căderea unei Patriarhii Ecumenice, datorită unui personaj malefic, generator de erezie, schismă şi mare tulburare. Ridica-se-va Constantinopolul vreodată? Să dea Bunul Dumnezeu, dar eu mă îndoiesc.

Presbiter Ioviţa Vasile

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s