Starea actuală a Bisericii Mântuitorului Hristos (IV)

Biserica Ortodoxă Albaneză. În fruntea ei se află un Mitropolit grec, ÎPS Anastasios Yannoulatos, ales în 1992, după ce Albania a ieşit din crâncena persecuţie la care a fost supusă de comunişti. Atunci, niciun albanez nu îndeplinea condiţiile canonice spre a fi hirotonit episcop, iar alegerea IPS Anastasios s-a făcut cu titlu provizoriu. Timeo danaos et dona ferentes.

Biserica Ortodoxă din Cehia şi Slovacia. A fost întemeiată de Sfinţii Chiril şi Metodiu. Ierarhii ei au luat parte la sinodul tâlhăresc din 2016, fără a se remarca prin ceva deosebit, afară de semnarea docilă a documentelor acestuia. Fiind o Biserică locală din aria slavă a Bisericii lui Hristos, ne aşteptăm să se solidarizeze cu Sfânta Biserică Ortodoxă Rusă, cea care i-a acordat autocefalia în 1951, şi să condamne intruziunile necanonice ale Constantinopolului în Ucraina.

Patriarhia Ierusalimului. Biserica din Ierusalim este mama tuturor Bisericilor Ortodoxe locale de pe faţa pământului. În acest oraş a propovăduit Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi tot aici a fost întemeiată prima Biserică, la Cincizecime. Alte raţiuni au făcut ca Pentarhia, adică cele cinci Patriarhii Ecumenice al Bisericii din primul mileniu, să aibă altă ordine: Roma, Constantinopol, Antiohia, Alexandria şi Ierusalim. Actualul Patriarh Teofilos, însoţit de suita sa, episcopii din subordine, a fost prezent la sinodul nefast din Creta, contribuind la elaborarea documentelor eretice. Mi se pare că au existat şi vreo două voci discordante în delegaţia Ierusalimului. Ce mă pune pe mine pe gânduri este faptul că Teofilos este grec, legat cu fire văzute şi nevăzute de diriguitorii lumii, care-i vor dicta directivele pe care trebuie să le urmeze. Un presentiment îmi spune că va recunoaşte schismaticii ucraineni, ceea ce ar fi extrem de grav. Să dea Dumnezeu să nu fie aşa.

Concluzii

Aşadar, avem tabloul complet în care se regăsesc cei care i-au recunoscut pe schismaticii ucraineni, devenind ei înşişi schismatici, potrivit Sfintelor Canoane. În fruntea lor stă, evident, Bartolomeu din Constantinopol, apoi Teodor din Alexandria, amândoi patriarhi ecumenici, dar şi ecumenişti. Urmează Ieronim al Greciei şi vom adăuga şi câteva Mănăstiri greceşti din Sfântul Munte, aflate sub jurisdicţia Constantinopolului. Egumenii acestora , de voie, de nevoie, au acceptat să-i primească la slujire pe schismaticii din Ucraina, punând serios umărul la adâncirea şi extinderea schismei. Cu mare părere de rău o spunem, toţi schismaticii provin din latura grecească a Bisericii lui Hristos. Ne sunt dragi toate Sfintele Biserici Ortodoxe locale şi oriunde se întâmplă un lucru nedorit, îl resimţim dureros toţi cei din lumea Ortodoxă.

Ne îngrijorează Patriarhul Teofilos al Ierusalimului, grec şi el, Anastasios al Albaniei, de asemenea grec, şi Hrisostom al II-lea, întâistătătorul Bisericii din Cipru. Aceştia pot oricând să anunţe unilateral recunoaşterea schismaticilor din Ucraina, ignorând Sinoadele respective, aşa cum a făcut Teodor al Alexandriei. Trecând în latura latină a Bisericii Ortodoxe, sinodalii români vor recunoaşte schismaticii ucraineni într-un viitor apropiat şi, bineînţeles, în unanimitate. Ne aşteptăm ca Sfintele Biserici slave, din Rusia, Serbia, Bulgaria, Polonia, Cehia şi Slovacia să se solidarizeze şi să stea ca un zid în calea acţiunilor schismatice nebuneşti ale lui Bartolomeu din Constantinopol.

Dacă e să fim realişti, să nu ne aşteptăm ca schisma la care asistăm cu durere să fie înlăturată, prin înţelepţirea subită a lui Bartolomeu şi a celorlalţi schismatici. Ea va continua să se extindă în Biserică pentru că în spatele ierarhilor trădători stau puteri ale întunericului, politicieni fără Dumnezeu, care se bucură pentru starea în care se află Sfânta Biserică Ortodoxă. Deznodământul tuturor acestor frământări, lupte şi trădări ni l-a arătat Fiul lui Dumnezeu: ,,pe această piatră voi zidi Biserica Mea şi porţile iadului nu o vor birui’’ (Matei 16, 18). Se îndoieşte cineva de adevărul acestor cuvinte Dumnezeieşti?

Presbiter Ioviţa Vasile

16 gânduri despre „Starea actuală a Bisericii Mântuitorului Hristos (IV)”

  1. Sarut mana, Parinte. Citim si ne infioram…
    Daca si sinodalii nostri ii vor recunoaste pe schismaticii ucrainieni, ce sanse ne mai raman noua, ca neam, pentru mantuire? Ce indrazneala mai putem avea la Patimile Domnului nostru Iisus Hristos dupa o asemenea tradare?
    La inceput de post mai sunt crestini carora le pasa:
    http://www.cuvantul-ortodox.ro/candela-rugul-aprins-chemare-la-impreuna-rugaciune-prin-citirea-psaltirii-in-timpul-postului-pentru-vremurile-grele-prin-care-urmeaza-sa-trecem-ca-tara-si-ca-lume/#more-135069

    Apreciază

    1. Doamne ajuta
      Statistic suntem cam 85% ortodocsi. In fapt, suntem mult mai putini. Aduceti-va aminte de referendumul pentru familie. Sa dea Bunul Dumnezeu sa ne mantuim toti, dar…
      Binecuvantez initiativa celor care vor lua Psaltirea ca o arma nebiruita impotriva relelor lumii. Sa fie binecuvantati toti ostenitorii in cele duhovnicesti.

      Apreciază

    2. cum adică ce sanse ne rămân?
      mantuirea este pt fiecare in parte , pt fiecare suflet separat !
      si vina tradarii vine pe capul tradatorilor, nu pe capul neamului !
      cine gandeste ortodox, traieste ortodox, iubeste ortodox, se pocăieste ortodox si nadajduieste ortodox la mila Domnului Iisus Hristos , are sanse de mantuire !
      ahh…era sa uit….si cine se smereste …

      Apreciază

    3. Ioana, in privinta sinodalilor nostrii , ca bine a zis Parintele: sa fie sanatosi, pt ca noi nu ii urmam nici in erezii si nici in schisme, un vechi proverb spune cam asa, fiecare cum isi asterne asa doarme, oricum sa deie Domnul ca acesti sinodali sa-si vina in fire

      Apreciază

      1. Ioana,
        daca cititi cu atentie in art. nr. I al acestui titlu veti gasi in textul de mai jos ca si dintre noi au scris sinodalilor :

        Biserica Ortodoxă Română. Este a doua ca mărime. Unanimitate, stimabile! Sinodul de la Bucureşti nu se încurcă cu jumătăţi de măsură. Orice hotărâre se ia prin acordul tuturor ierarhilor, măcar o voce discordantă nu se aude. Nimeni nu îndrăzneşte să-l contrazică pe domnul Daniel, pentru că nimeni nu vrea să-şi pericliteze scaunul episcopal. În momentul de faţă sinodul român este confruntat cu schisma care se extinde în Biserica lui Hristos cu fiecare zi ce trece. Dumnealor se prefac că nu ştiu nimic, se complac într-o condamnabilă tăcere, până când vor găsi momentul prielnic ca să-i recunoască pe schismaticii ucraineni şi, evident, să se alăture lor şi celorlalţi. Cu mare drag ar fi făcut anunţul în sesiunea de toamnă din 28 octombrie, dar au fost constrânşi de faptul că Sinaxa de la Botoşani le-a adresat un memoriu în acest sens. Pe de altă parte, credincioşii au trimis adrese tuturor ierarhilor din sinod, prin care li se atrăgea atenţia asupra consecinţelor catastrofale ale unei eventuale recunoaşteri.

        Apreciază

      2. …da n-aveti pentru ce-mi multumi părinte ! io-s un prost, nimic bun nu-s in stare sa fac!
        ma duc sa pasc găinile in curte pâna ce nu dă zapada , sa mai rascolească oleaca pe pajiște 🙂
        Doambe ajută ! rugati-va si pt mine pacatosul !

        Apreciază

  2. Schisma instituita cu buna stiinta de Monahul Sava, sprijinita cu asiduitate de colaboratorii sai, adoptata cu credulitate naiva de unii inselati, saracii de ei, raspandita printr-un prozelitism jenant pentru cei care gandesc si respira ortodox, nesanctionat in nici un fel de Patriarhie, este unica in viata actuala a Bisericilor Locale.
    Drama schismei in care au cazut acesti sarmani inselati, a declansat o frica paguboasa in multi, a indepartat pe cei nesiguri si i-a oprit pe cei care intentionau sa se ingradeasca de erezia propovaduita de documentele asa zisului sinod cretan, pentru mantuirea sufletelor lor.
    Vedem acum cu claritate ajutorul imens oferit de lucrarea Monahului Sava si a colaboratorilor sai, ierarhilor ecumenisti din BOR, Patriarhului insusi, printr-o metoda ascunsa, vicleana si smintitoare pusa la cale de eminentele cenusii ale raului, care uneltesc neancetat impotriva celor care se ridica impotriva hidrei cu multe capete, panerezia ecumenista, care a zamislit schisma, in care cad pe rand conducatorii Bisericilor Locale.
    „Iată pe scurt; tot ceea ce ai auzit aceasta este: Teme-te de Dumnezeu şi păzeşte poruncile Lui! Acesta este lucru cuvenit fiecărui om.
    Căci Dumnezeu va judeca toate faptele ascunse, fie bune, fie rele.”(Ecc.12;13-14)
    Cei care au fost tocmiti pentru lucrarea pagubitoare pentru orice ortodox, care doreste cu orice pret mantuirea, nu se tem de Dumnezeu si nici nu pot sa-si vina in fire si nici nu se pot pocai, intrucat minciuna si inselarea au devenit o realitate tangibila si au ajuns la un stadiu de autosuficienta si auto multumire, care le satisface orgoliile.
    Tacerea asupra „problemei ucrainiene”, a schismei autorizate si declansate de pseudo-patriarhul Bartolomeu este conduita Monahului Sava si a colaboratorilor sai cat si a Patriarhiei BOR.
    O similitudine perfecta…parca sunt facuti toti din acelasi aluat. Dialogul despre care se tot face vorbire in van, ar fi ineficient, intrucat nu ar duce la lamurirea teologica scontata, caci” În mintea strâmbă şi lucrul drept se strâmbă”.Numai că e greu să ştii când ţi-e mintea strâmbă.
    Mandria si parerea de sine,( fara a fi absolvit o facultate, iti inchipui ca stii teologie si combati fara argumente pertinente pe acela care cunoaste si a studiat infinit mai mult decat un laic) , sunt pacate mai grele decat curvia si uciderea, a spus Sfântul Cuvios Ambrozie de la Optina.
    Cand intreaga lume ortodoxa se confrunta cu schisma infricosatoare care zguduie constiintele ortodocsilor de pretutindeni, cele doua tabere apropiate prin telul comun(distrugerea miscarii antiecumeniste), se cufunda intr-o tacere asurzitoare. Ma refer la ierarhii ecumenisti ai BOR si gruparea schismatica ai caror adepti inselati, saracii de ei, propovaduiesc in van aceleasi idei smintitoare.
    Tupeul nemarginit este caracteristica schismaticilor, fie cei ucrainieni, fie adeptii gruparii Monahului Sava si credulilor naivi inselati, din aceasta cauza ei nu se pot pocai , pentru ca nu isi vor recunoaste nici intr-o suta de ani inselarea vicleana si prapastia in care au cazut.
    ”Cand un neam isi tradeaza rostul, sa se gateasca de pedeapsa!, spunea Cuviosul Parinte Arsenie Boca si ”Fiecare dintre noi ducem un necredincios în spate”.
    „Bobul de grâu se preschimbă în tăciune, iar el se crede grâu nedreptăţit. Aşa caracteriza Cuviosul Părinte Arsenie pe omul care se abate de la cele bune şi care nu caută şi nu primeşte îndreptarea, ci îşi explică el mai bine cele pentru sine, condamnând pe cei ce doresc să-l îndrepte. .. „Când greşeala s-a făcut în tine aşezare şi adevăr”, când o ai ca deprindere şi o mai şi justifici, atunci „nu mai e greşeală, ci e păcat de moarte”. Într-o astfel de situaţie, cel ce se crede a fi drept, fără să şi fie de fapt, nu mai e bob de grâu, ci doar tăciune.”
    Minunatele si inteleptele sale cuvinte sa ne fie si noua indreptar in toata vremea :
    „Numai atâta mângâiere putem aduce între oameni, câtă amărăciune putem bea în locul celor ce vrem să-i mângâiem. Atâta strălucire va arăta iubirea de Dumnezeu şi de oameni în noi, sau atât de puternice vor fi mila şi adevărul în noi, câtă văpaie de ură înfruntăm bucuroşi pentru Dumnezeu şi oameni.”
    Mantuirea este individuala, dar daca fratele tau este cazut intre talhari, cum poti sa mai nadajduiesti la indurarea Domnului catre tine, cand nu ai facut mila cu acesta?
    Un post binecuvantat, Sfintia Voastra, Cinstite Parinte Vasile si tuturor dreptcredinciosilor ortodocsi, spre luminarea mintii si imbelsugarea inimii cu iubirea aproapelui, pacea si bucuria Mangaietorului!Amin

    Apreciază

  3. Să fie blagoslovit cuvântul Sfinției Voastre, Cinstite Părinte Vasile, in vecii nesfârșiți!Amin
    Înălțăm astăzi cu nevrednicele noastre glasuri si puteri, cântare de laudă si preacinstire, Sfântului Apostol si Evanghelist Matei,”stea mai luminoasă decât soarele; izgonitorul tuturor ereziilor; arma cea nebiruită a credincioșilor; .. izgonitor înfricoșător al demonilor; frumusețea cea prealuminată a Bisericii Ortodoxe; stâlpul cel tare al Bisericii; luminătorul lumii; că tu pe toți îi înveți să se închine Sfintei Treimi;
    că toate neamurile prin tine vin în Biserica lui Iisus Hristos; cel ce la sfârșitul vieții noastre ne ajuți ca prin pocăință să ne mântuim; Bucură-te, Sfinte Apostol și Evanghelist Matei!”
    Cel către care se îndreaptă acum rugăciunile noastre, Sfântul Ap. si Evanghelist Matei, „rugătorul, mijlocitorul și folositorul tuturor ortodocșilor”, nădăjduim cu credință tare, că le va așeza la picioarele Mântuitorului Hristos, spre izbăvirea noastră de duhul cel înfricoșător al ecumenismului, al schismei si tulburării în Biserică, de duhurile cele demonice, spre biruința Sfintei si Neprihănitei Ortodoxii si slava Sfintei Treimi. Amin

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s