Nu vă faceţi părtaşi la mascarada antihristică de Duminică

Când a avut loc referendumul pentru familie, i-am îndemnat pe toţi să voteze şi să-şi arate ataşamentul faţă de legile şi bunele rânduieli ale lui Dumnezeu. Am atras atenţia că nu vom reuşi să împiedicăm însoţirile împotriva firii, căsătoriile dintre homosexuali, deoarece politicienii vor găsi nişte modalităţi legislative pentru a le îngădui nefericiţilor perverşi să-şi cultive viciile. Votul celor care s-au prezentat şi au votat pentru familia lăsată de Dumnezeu a fost o mărturisire, care i se va socoti fiecăruia la înfricoşătoarea judecată.

Duminică seara, Iohannis va fi proclamat preşedinte pentru încă cinci ani. Deoarece refuză să-şi prezinte realizările celor cinci ani trecuţi, voi arăta motivele pentru care nu trebuie să votaţi.

1.Iohannis e neamţul lucrului ,,bine’’ făcut. După 1989, etnicii ne-au ocupat funcţiile cheie în stat şi rezultatele le vedem. Vă rog să-mi daţi măcar un singur exemplu de oriunde, din Germania, Ungaria, Franţa, Anglia, Statele Unite sau Israel, în care să vedem un român ajuns într-un fotoliu de ministru sau măcar înalt funcţionar într-o instituţie publică. Nu veţi putea. La noi se poate, de la preşedenţie până la ultimul post care mai contează în vreun fel. Imaginaţi-vă că un român ar candida la preşedinţia Germaniei. Ştiţi ce procent ar obţine? 0,0 nimic la sută. Rămân convins că România trebuie condusă de români (nu de cozi de topor!), Germania de nemţi, Franţa de francezi, SUA de americani.

2. K.W. Iohannis este prost crescut, prost educat, îmbătrânit în rele şi aşa va pleca din istorie şi din lumea aceasta. Profesor de fizică şi fost inspector şcolar, n-a fost în stare să ţină minte formula de calcul a ariei cercului, ceea ce arată precaritatea capacităţii sale intelectuale. Ha-ha-ha, rămâne cel mai celebru citat, rod al gândirii sale. Nicio speranţă de îndreptare.

3.Omul acesta că este de o nesimţire cum rar se poate vedea. Ca un pungaş ordinar, a obţinut una din case prin fals şi uz de fals, pentru care ar fi trebuit să ocupe un loc într-un penitenciar românesc pentru bărbaţi, iar doamna într-unul pentru femei. Asta nu l-a împiedicat să clameze de fiecare dată ,,penalii’’, el fiind curat precum cristalul. Profită de faptul că este un privilegiat al sistemului, intangibil, chiar crimă de ar comite.

4. Este un mincinos ordinar. La toate apariţiile publice ne spunea că nu sunt bani de pensii şi de salarii. Cu toate acestea, pensiile şi salariile s-au plătit la timp, ba s-au şi majorat din când în când. Magistraţii, medicii şi chiar profesorii au fost principalii beneficiari.

5. A afirmat la un moment dat că românii şi moldovenii sunt două popoare diferite. Pentru asta trebuia imediat suspendat, eventual pus sub acuzare sau demis prin referendum. Nu s-a întâmplat aşa. Am văzut ministru care a trebuit să plece doar pentru că şi-a arătat regretul că un anumit incident s-a întâmplat în timpul mandatului său. Ecaterina Andronescu a fost demisă pentru nişte afirmaţii de bun simţ, ştie Viorica Dăncilă de ce.

6.A încălcat Constituţia când şi cât a vrut. Acea Constituţie pe care a jurat că o va respecta.

7.Este un om fără Dumnezeu. Nu ne interesează crezul lui religios, pentru că nu-l are. De ochii lumii se duce în capiştile catolice, însoţit de doamna, în văzul televiziunilor ca să arate cât de evlavios este. Cu tot dispreţul de care e în stare, n-a intrat într-o biserică ortodoxă şi bine a făcut. Sunt atâţia alţii care pângăresc cu prezenţa lor sfintele locaşuri.

8.Este adeptul tuturor perversiunilor şi spurcăciunilor care au fost impuse acestui neam orodox de străinii fără Dumnezeu.

9.Niciodată un neamţ sau un alt etnic nu va simţi ataşament faţă de poporul român. Va mima ataşamentul, dar simţămintele lui lăuntrice vor fi aceleaşi. Iohannis serveşte de minune interesele nemţilor şi ale celorlalţi alogeni care-l ţin la cârma României. Pentru români, o mimică de o răutate înfiorătoare sau un rânjet dispreţuitor. Sunt cele două simţăminte între care îşi duce existenţa teutonul nostru. A respins atâţia miniştri români desemnaţi, care aveau un coeficient de inteligenţă mult deasupra lui. În schimb, s-a arătat deosebit de încântat de Kovesi, Birchall, Helvig sau Siegfried Mureşan şi mulţi alţii.

10.Când gaşca de elită de la Ploieşti a fost dovedită că a fabricat şi falsificat probe, Iohannis cel corect şi cinstit a preferat tăcerea, pe motiv că nu se amestecă în justiţie. Timpul trece şi peste faptele acelor procurori se aşterne uitarea, cu complicitatea lui Klaus Werner, cel chemat să vegheze la respectarea legilor şi a Constituţiei.

11.KW Iohannis este bădăranul nepereche al poporului român. Să ne înţelegem: nu al naţiunii române. L-am auzit zilele trecute bălmăjind şi acuzându- pe românii pesedişti de mârlănie, el care este mârlan prin definiţie.

12.Nu a fost un mediator sau un factor unificator al românilor. Dimpotrivă, i-a dezbinat pe aceştia cât a putut, ştiind că aceasta este una din cheile rămânerii sale la cârma României. Povestea aceea neghioaba precum că ar fi preşedintele tuturor românilor, lăsaţi-o deoparte. E preşedintele trepăduşilor săi şi a străinilor care l-au împins în fotoliul prezidenţial, cărora le este dator şi, prin urmare, le slujeşte interesele.

13.Sub faţada mincinoasă a luptei împotriva corupţiei, şi-a înlăturat potenţialii adversari, pe unii i-a şi întemniţat, că doar pentru asta ne-au cerut străinii să ne creăm o justiţie paralelă, în speţă DNA-ul.

14.DIICOT-ul a fost creat chipurile, pentru a ne apăra de proxeneţi, traficanţi de carne vie. Cu toate acestea, comerţul cu suflete rătăcite şi trupuri de românce pângărite cunoaşte o înflorire fără precedent, sub privirile binevoitoare ale lui Iohannis, mut şi surd în faţa acestor fărădelegi.

15.Pădurile ni se taie, bogăţiile ţării sunt date străinilor pe nimic, americanii şi ceilalţi alogeni dictează cum vor, guvernele sunt schimbate după interesele momentului, parlamentul este redus la neputinţă, dosarele de şantaj se numără cu zecile de mii, lichelele sunt cocoţate în funcţiile înalte, liftele ocârmuiesc Biserica Ortodoxă Română. Toate sub înalta oblăduire a domnului Klaus Werner Iohannis.

Am obosit, mă opresc aci.

Nu contează cine votează, contează cine numără voturile. STS-ul militarizat şi ermetizat îşi va face datoria şi va scoate procentele cu care câştigătorul să se poată lăuda cât de legitim este el, în următorii cinci ani. Opţiunea cea mai bună a românilor este aceea de a nu se prezenta la vot şi a nu se face părtaşi la această mascaradă antihristică. Facă bine românii şi înţeleagă că sunt priviţi nu ca nişte persoane, ca nişte făpturi ale lui Dumnezeu. Pentru puternicii zilei suntem nişte numere (cnp-işti) care ne ducem la vot în număr cât mai mare, ca să-i legitimăm şi să le dăm nişte procente numerice pe care le vor ajusta ei după cum vor.

Suntem în cetatea Babilonului de la capătul istoriei. Acum două mii de ani, Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, văzând în duh această cetate, din imbold Dumnezeiesc a scris: ,,Ieşiţi din ea, Poporul Meu, ca să nu vă împărtăşiţi din păcatele ei şi să nu luaţi din pedepsele ei’’ (Apocalipsa 18, 4). Aşadar, Duminică împliniţi-vă sfintele datorii faţă de Dumnezeu, nu mergeţi la vot ca nişte fiinţe fără minte, cum vă socotesc puternicii zilei, şi nu uitaţi: rugăciunea sinceră şi stăruitoare valorează mai mult decât milioanele lor de voturi umflate.

Presbiter Ioviţa Vasile

8 gânduri despre „Nu vă faceţi părtaşi la mascarada antihristică de Duminică”

  1. Jaful si nenonorocirile au luat amploare imediat dupa 89 cand tripleta de alogeni iliescu, roman, brucan, au abrogat legea 18, ei bine iacata se , , schimba puterea” jaful si nenorocirile continua, vine cdr-ul la putere, sistemul bancar se instraineaza, iacata revine psd-ul la putere, deasemenea jaful continua, „nepotul tamarei” instraineaza petromul si rompetrolul cu toata industria petrochimica si extractiva, si sarabanda jafurilor si nenorocirilor continua pina in ziua de azi, apropo de francezi, au avut si acestia parte de un alogen, este vorba despre Nicholas Sarcozy de etnie maghiara, un alt exemplu este U.K unde cateva mari orase pintre care Londra au primari musulmani,
    O mare vorba a zis Pr Iustin Dumnezeu sa il odihneasca, solutii omenesti nu mai sunt, deasemenea Pr Adrian Fageteanu, va veni vremea lui scapa cine poate, nu mai este nici o noutate, asistam pe viu la distrugerea statelor ortodoxe prin intermediul cozilor de topor

    Apreciază

  2. O tulburătoare rugăciune pentru România şi pentru necăjitul şi oropsitul neam românesc, mai actuală ca niciodată, în aceste vremuri tulburi, în care fratele îl vinde pe frate, iar Sfânta Credință Ortodoxă şi însăşi mântuirea şi existența noastră ca neam, sunt amenințate din toate părțile.

    Părintele Mărturisitor Ilie Lăcătușu, sfânt pătimitor al închisorilor comuniste:

    Rugăciune pentru România
    Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, Cel care ai venit în lume să ne mântuieşti pe toți, cu sufletele pline cu evlavie, Ție astfel ne rugăm: Îndură-te, Doamne, de țara noastră şi neamul nostru şi ajută să-şi găsească, în sfârșit, calea cea dreaptă.
    Coboară Duhul Tău cel Mângâietor să le curățească întinăciunea şi să le întoarcă blândețea și frica de Tine, Doamne.
    Luminează, Doamne, mințile celor care din pricina amărăciunilor şi umilințelor nu văd calea cea dreaptă.
    Încălzește, Doamne, inimile celor care, învrăjbiți de diavol, au uitat să-şi iubească aproapele şi să ierte vrăjmaşilor.
    Sădeşte, Doamne, în sufletele lor mândria muncii cinstite, bucuria de a-şi agonisi pâinea cu sudoarea frunții. Slobozeşte, Doamne, neamul nostru din jugul minciunii, urii, pizmei şi egoismului.
    Învață-i, Doamne, să se rabde unii pe alții aşa cum Tu ne rabzi pe noi toți.
    Stinge pofta celor care pentru binele lor îşi asupresc semenii.
    Încălzește-le, Doamne, inimile, tămăduieşte-le rănile și îmbrățișează-i în nestrămutata Ta dragoste. Odihneşte, Dumnezeule, sufletele celor care şi-au dat bunul cel mai de preț pentru credință și dreptate.
    Cu capetele plecate, genunchii îndoiți şi inimile frânte, ridicăm această rugăciune către Tine, Doamne, Bunule, şi Ție îți strigăm: Auzi-ne, Doamne, şi trimite Mila Ta peste neamul nostru Românesc.

    Că numai a Ta este puterea şi mărirea și numai Tu vei întoarce râurile Neamului nostru la matca străbună, ca să se laude numele Tău în veac, al Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, Amin.

    (Rugăciune compusă de Părintele Ilie Lăcătușu, sfințitul mărturisitor, rugăciune cuprinsă în slujbele duminicale ale Bisericii Ortodoxe Române „Buna Vestire” din Sydney, Australia.)

    Apreciază

  3. Sfânta Împărtășanie dată unui coleg de suferință de către Părintele Ilie Lăcătușu, sfințitul mărturisitor, în temuta temniță de la Aiud.

    În timp ce aşteptam „îndrumătorul” un domn s-a apropiat de mine şi mi-a spus: „Domnule Emanoil Pindu! Am ascuns, cu mult timp înainte de a mă aresta, în tivul de la mâneca cămăşii, o fărâmă de Sfântă Împărtăşanie (era luni, prima zi din Săptămâna Mare). Pregătiţi-vă, căci Sâmbătă, de Sfânta Înviere, v-o dau”. Normal trebuia să-l întreb: de unde ştie cine sunt, deoarece puteam să bag mâna în foc că nu l-am văzut în viaţa mea. Şi în al doilea rând de unde ştie unde voi fi repartizat, cum a aflat unde va fi dânsul pironit şi… cum va izbuti să-mi dea Sfânta Cuminecătură?

    Din toate acestea, nimic. Am luat totul în serios şi a doua zi, stăteam singur într-o celulă, am început să execut pregătirea… Molcomit de acest adevăr, m-am spovedit Ziditorului, spunând în fiecare zi tot răul de care mi-am amintit. Sâmbătă, când au început să cânte clopotele de la Biserica apropiată Puşcăriei, am auzit, prin MORSE aplicat în plafonul celulei mele: GATA. M-am dus la fereastră şi în dreptul unei găurele făcute de cineva la oblonul ce oprea soarele să-mi dea bineţe, am văzut atârnând o sforicică ce mi-a adus LUMINA CEA ADEVĂRATĂ.

    Tulburarea mea, care căpătase forme alarmante: „dacă Sfânta Împărtăşanie mi-a fost dată de Sfântul Ilie Lăcătuşu sau cel rău îşi bate joc de mine făcându-mă să mă laud că un sfânt m-a împărtăşit”, a fost limpezită de Prea Cucernicul Stareţ de la Mănăstirea Petru Vodă, Iustin Pârvu. Aflând că Sfinţia Sa a fost prieten apropiat cu Sfântul Ilie Lăcătuşu şi că au îndurat împreună terorile comuniste la Aiud şi Periprava, în perioada când şi eu mă târam pe acolo, m-am dus la Cinstitul Stareț. Acesta mi-a luat perdeaua de clătinare, asigurându-mă că Sfânta Împărtăşanie dată de Sfântul Ilie Lăcătuşu reprezintă o realitate. De atunci am realizat că Mâna Domnului îl ocroteşte pe fiecare om, când se roagă.
    Doamne, iartă-mă şi mă miluieşte!”

    Emanoil Paraschivaș – Jocul destinului, Editura Brad, pp. 133, 152

    Apreciază

    1. Noi inca mai avem posibilitatea sa ne spovedim si sa ne impartasim. Treptat, ni se va restrange apoi ni se va lua aceasta posibilitate. Incepand cu ziua de azi, s-a instituit asupra Romaniei o noua dictatura, premergatoare celei a lui antihrist. Sa dea Bunul Dumnezeu sa ma insel.
      Doamne ajuta.

      Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s