Pseudo-patriarhul Bartolomeu din Constantinopol vrea sa uneasca Adevarul cu minciuna, pentru a pregati venirea antihristului

Discursul ţinut de ereziarhul Bartolomeu în faţa reprezentanţilor înmărmuriţi ai clerului monahal reuniţi la Manastirea Pantokrator din Sfantul Munte Athos, a zguduit temeliile întregii lumi ortodoxe. Aparat de „garzile pretoriene”, Bartolomeu a transmis din Sfântul Munte Athos, „Grădina Maicii Domnului”, cu viclenie si neruşinare tipic antihristice, un mesaj Întaistătătorilor Bisericilor Locale, să facă totul pentru ducerea la îndeplinire a pricipalului obiectiv stabilit în urmă cu 5 ani, şi anume unirea Bisericii Ortodoxe cu ereticii papistaşi.
În discursurile, întâlnirile şi rugăciunile comune ale celor doi „Papi”, Francisc şi Bartolomeu la Ierusalim, la Mormantul Sfânt din 2014, s-au enunţat paşii făcuţi în această direcţie încă de acum 55 de ani de Papa Paul VI şi de Patriarhul mincinos Atenagoras, când dialogul teologic oficial dintre Biserica Ortodoxă şi papistaşi a dus la eliminarea neînteţegerilor si diferenţelor de opinie. În declaraţia comună a minciuno- patriarhului Bartolomeu şi a”fratelui sau iubit”, semnată la Ierusalim pe 25 mai 2014, se specifica „necesitatea atingerii obiectivului comuniunii depline spre unitatea pentru care Hristos, Domnul nostru S-a rugat Tatălui “ca toți să fie una” (Ioan 17 , 21). Citez din declaraţie:


,,Deși conștienți că unitatea este manifestă în iubirea lui Dumnezeu și în iubirea aproapelui, asteptăm cu nerăbdare acea zi în care, în sfârșit, vom împărtăși împreuna Cina euharistică. Ca și creștini, suntem chemați să ne pregătim pentru a primi acest dar al Împărtășirii euharistice, în conformitate cu învățătura Sf. Irineu din Lyon (Împotriva ereziilor, IV, 18, 5, PG 7, 1028), prin mărturisirea aceleiași credințe, rugăciune stăruitoare, o transformare lăuntrica, o viața reînnoită și un dialog frățesc. În realizarea acestui obiectiv dorit, vom arăta în lume dragostea lui Dumnezeu prin care suntem recunoscuți ca adevărați ucenici ai lui Iisus Hristos (cf. Ioan 13: 35) … Astfel, afirmăm încă o dată că dialogul teologic nu caută cel mai mic numitor comun prin care să se ajungă la un compromis, ci mai degrabă își propune să aprofundeze înțelegerea adevărului întreg pe care Hristos l-a dat Bisericii Sale, un adevăr pe care nu ne oprim niciodată să-l înțelegem atunci când urmăm îndemnurile Duhului Sfânt. Prin urmare, afirmăm împreună că fidelitatea noastră față de Domnul cere o întâlnire frățească și un dialog adevărat. Această căutare nu ne îndepărtează de adevăr; dimpotrivă, printr-un schimb de daruri, sub călăuzirea Duhului Sfânt, ne va conduce la tot adevărul (cf. Ioan 16 : 13)… Avem acum datoria de a oferi mărturia comună a dragostei lui Dumnezeu pentru toți, lucrând împreună în serviciul umanității, în special în apărarea demnității persoanei umane în toate etapele vieții și sfințeniei familiei bazate pe căsătorie, în promovarea păcii și a binelui comun, și de a răspunde pentru suferința care continuă să afecteze lumea noastră.
… În mod similar, există o nevoie urgentă pentru o cooperare eficientă și angajamentul creștinilor in vederea salvarii pretutindeni a dreptului de a-și exprima public credința lor, și de a fi tratați corect, atunci când se promovează ceea ce creștinismul continuă să ofere societății și culturii contemporane. În acest sens, invităm toți creștinii să promoveze un dialog veritabil cu iudaismul, islamul și alte tradiții religioase. Indiferența și ignoranța reciprocă poate duce doar la neîncredere, chiar și, din păcate, la conflict.”


În aşteptarea declaraţiilor oficiale, ierarhia BOR s-a cufundat intr-o tacere laşă şi vinovată. Pleroma este ţinută cu viclenie în acelaşi nor ceţos de neştiintă, amorţită în somnul de moarte duhovnicească, pentru a nu opune rezistenţă. întocmai cum s-a petrecut aprobarea, semnarea si implementarea documentelor ereticului sinod cretan. Cercetand izvoarele istorice ale unirii ortodocşilor ardeleni cu romano -catolicii aflam ca Mitropolitul Atanasie Anghel, la 1698 dupa hirotonire, şi după „mărturisirea de credinţă ortodoxă” în faţa mitropolitului Teodosie al Ungro-Vlahiei şi a patriarhului Dositei al Ierusalimului, „a căzut în curând în mrejele iezuiţilor şi ale Curţii Imperiale din Viena”. Angajamentul său admitea: 1. Recunoaşterea şi subordonarea în faţa autorităţii papale; 2. Împărtăşania se poate face cu pâine nedospită (azima); 3. Principiul Filioque (Duhul Sfânt purcede şi de la Fiu); 4. Existenţa purgatoriului. Uniţilor li se garantau privilegiile clerului catolic şi dreptul menţinerii ritualului tradiţional şi a sărbătorilor ortodoxe. Episcopul urma a fi ales de către sinod, dar confirmat de către papă şi împărat.


Va cădea oare Patriarhul Daniel „în mrejele” iezuitului illuminat Francisc şi ale mincino-patriarhului Bartolomeu? Suntem doar la un pas de aceasta unire antihristică, de data aceasta cu duşmanii de moarte ai Ortodoxiei, pregătită cu mişelie de catre iezuiti si masoneria sionisto-globalistă. Asteptam un punct de vedere oficial din partea Patriarhiei BOR asupra declaraţiilor blasfemiatoare, hulitoare împotriva Duhului Sfânt, ale pseudopatriarhului Bartolomeu şi iniţiativa de participare la sinodul panortodox care sa ceara anatematizarea conducatorului Fanarului, ale ereticului sinod Kolymbari 2016, si ale panereziei ecumeniste.

Dr. Gabriela Naghi

8 gânduri despre „Pseudo-patriarhul Bartolomeu din Constantinopol vrea sa uneasca Adevarul cu minciuna, pentru a pregati venirea antihristului”

  1. Această mare si vicleană înșelătorie cu „autocefalia” ucraineană, gândită şi pregătită îndelung în laboratoarele forțelor întunericului, a avut drept scop distrugerea Ortodoxiei, destabilizarea relațiilor inter-ortodoxe de pace şi frățietate, creearea unor animozități si tulburări nemaiîntâlnite până acum.
    În acest climat de suspiciune reciprocă, de trădări şi încălcări ale unor relații de prietenie puternice, creat artificial de ereziarhul Bartolomeu, anunțul făcut la adăpostul zidurilor M.Pantokrator din Sfântul Munte Athos, de acest „duşman al Dumnezeului Treimic” , a amuțit intreaga creştinătate(Parintele Rafail Noica susține că creştinii sunt numai ortodocşi, deci afirmația lui Bartolomeu este o rătăcire, o erezie!!!)
    Am selectat un citat edificator despre erezia „Filioque” şi alte rătăciri ale papistaşilor în gândirea
    Mitropolitului Ierotheos Vlachos, după Sfântul Marcu Evghenicul:

    Mitropolitul Ierotheos de Navpaktos şi Sfântul Vlasie:
    SFÂNTUL MARCU EVGHENICUL DESPRE CATOLICI
    Sfântul Marcu Evghenicul, mitropolitul Efesului, a fost un neînfricat mărturisitor al credinţei la Sinodul de la Ferrara-Florenţa, pentru că nu a cedat presiunilor papale şi şantajelor, rămânând până la sfârşit un mărturisitor al credinţei. Nu numai că în timpul acelui Sinod a dovedit rătăcirile latinilor, dar în acelaşi timp a dovedit şi falsurile (mistificările) pe care le-au făcut latinii (catolicii) în textele Părinţilor Bisericii.

    Desigur că la început Sfântul Marcu Evghenicul s-a comportat cu nobleţe, dar mai târziu, când şi-a dat seama de mijloacele necurate la care se pretau pentru a-şi atinge scopul, de presiunile, falsurile, şantajele, constrângerile şi vicleniile latinilor, a devenit un mărturisitor al credinţei. Poziţia sa a fost de la un capăt la altul romană [romeică] , deoarece adevăraţii romei sunt împăraţi ai spiritului, sunt aristocraţi ai duhului, pot să dialogheze cu luciditate şi cumpătare, linişte şi nobleţe. Când însă este vorba de îndepărtarea de la adevărul revelat şi când văd mijloace necurate ale celorlalţi pentru atingerea scopului, atunci devin mărturisitori ai credinţei. Pentru că Hristos nu-şi doreşte doar căutători, ci şi mărturisitori.

    Sfântul Marcu Evghenicul avea o bună cunoaştere a realităţii. Adică, el ştia că noi i-am tăiat pe latini din Trupul Bisericii, deoarece latinii au căzut în erezia Filioque. O expune un text al său care este destul de sugestiv. Scrie Sfântul Marcu:

    „Aşadar, ei ne-au dat pricină de schismă, proclamând pe faţă adaosul la Crez, pe care îl grăiau mai înainte pe ascuns. Şi noi ne-am despărţit primii de ei, ba mai degrabă i-am despărţit şi i-am tăiat de la trupul comun al Bisericii. Spune-mi, de ce i-am despărţit? Oare fiindcă ţin dreapta credinţă sau pentru că au dat la iveală în chip drept adaosul la Crez? Cine ar spune aceasta, fără numai dacă este foarte zdruncinat la creier? Nu, ci pentru că gândesc lucruri absurde şi rău-credincioase şi fiindcă au făcut adaosul fără temei. Aşadar, i-am lepădat ca pe nişte eretici, şi de aceea ne-am despărţit de ei… atunci sunt eretici şi ca pe nişte eretici i-am tăiat”.

    Din acest text putem să extragem câteva adevăruri:

    Întâi, că latinii au scornit erezia Filioque, pe care mai înainte o credeau în ascuns, o spuneau printre dinţi.

    Al doilea, noi ortodocşii ne-am despărţit de bună voie de latini, care e acelaşi lucru cu faptul că i-am tăiat de la Trupul comun al Bisericii, ca pe unii ce cugetă dogme rău-cinstitoare şi pentru că au adăugat cuvântul „Filioque” în Simbolul de Credinţă în chip nelegiuit.

    Al treilea, latinii prin adaosul Filioque sunt eretici şi ca pe nişte eretici i-am tăiat din Biserică. Toţi cei care susţin că latinii cred corect şi exprimă corect dogma despre Filioque, aceştia sunt „puternic zdruncinaţi la creier”. Adică au suferit o comoţie cerebrală.

    Prin urmare, conform învăţăturii Părinţilor Bisericii, precum o exprimă Sfântul Marcu Evghenicul, latinii (catolicii) sunt eretici, despărţiţi de Biserică şi, fireşte, sunt în afara Bisericii şi nu au taine.

    Iunie 2001

    tradus din greacă de ierom. Fotie după „ΘΕΟΔΡΟΜΙΑ”, ediţie trilunară de învăţătură ortodoxă, anul III, nr. 3, iulie – septembrie 2001

    Apreciază

  2. Constantinopole, Constantinopole, ce ai făcut?

    Mai marii cu cât sunt mai mari, cu atât cad mai rău. Cu cât poziția pe care o au este mai înaltă, cu atât consecințele greșelilor sunt mai puternice. Statutul primatului poate deveni o ispită atunci când cuvântul lui Hristos este uitat:Şi mulţi dintâi vor fi pe urmă, şi cei de pe urmă vor fi întâi. (Matei 19: 30) Fiindcă oricine se înalţă pe sine se va smeri, iar cel ce se smereşte pe sine se va înălţa.(Luca 18:14).

    Constantinopol, Constantinopol! Oraș al marilor sfinți și al marilor eretici, oraș care a cunoscut gloria Imperiului Ortodox, rușinea ruinei și supunerea mizerabilă în fața fiilor otomanilor. Contribuția ta la istorie este de neprețuit: ai transformat națiuni și ai întors imperii către Hristos, te-ai remarcat prin teologi sfinți fără egal, ale căror lucrări sunt un model de credință pentru noi toți. Dar în granițele tale s-au născut erezii, și tot în tine au apărut conflicte.

    Tu, altădată oraș imperial, ai alungat doi dintre cei mai mari ierarhi ai tăi – Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur; amândoi nu au avut loc între zidurile tale binecunocute. Îl aveai pe Nestorie [1] ca Primat și îl cunoșteai pe Eutychie [2] ca egumen influent al unei mănăstiri și îndrumător al unor înalte personalități și slujitori importanți.

    În tine, O Constantinopole, destinele națiunilor s-au împletit, au fost lupte în tine, iar în tine s-au certat asupra celor mai delicate puncte de credință: Împăratul Iustinian a compus imnul „Numai Fiul Unic și Cuvântul” lui Dumnezeu „[3], iar împăratul eretic Anastasie a adăugat în Trisaghion adaosul monofizit” care a fost răstignit pentru noi „.

    În interiorul granițelor imperiului tău, s-au născut erezii vaste care i-au împărțit pe creștini, iar împărații tăi nu au putut depăși aceste confruntări tragice. Ai denunțat erorile catolicismului, apoi, mai târziu, ai condus o Unia cu ei, încercând să-i salvezi de sabia musulmanilor.

    În tine, adevărul cucerit, cu ajutorul lui Dumnezeu, este și opusul care este învins; toate cuvintele tale nu sunt o expresie a adevărului și tot ceea ce spui nu este infailibil și fără greșeli.

    Sabia ta, moștenitoare a gladiusului victorios roman [4], nu a rezistat lui Zulfikar, sabia cu două tăișuri a lui Mohammed [5]. Fiii tăi au mărit umili rândurile ienicerilor și, în locul cupolelor bisericești și maiestuoase ale catedralelor tale, s-au ridicat vârfurile ascuțite ale minaretelor moscheilor.

    Ai fost trădat și dat în mâinile musulmanilor, ai suferit ruina, ți-ai pierdut chiar numele, ai devenit Istanbul, ai pierdut ocazia de a predica clar printre cei de religii diferite, aflați în interiorul frontierelor tale. Acum, turma ta este împrăștiată peste tot în lumea întreagă, ca puii fără cuib, ca copiii fără adăpost.

    Cunoști bine durerea și întristarea despărțirii, durerea de a îndepărta pe copii de mama lor. De ce provoci aceeași durere și altora?

    De ce încerci să îi tai din Biserica Mamă pe copiii care îi sunt dragi? De ce contribui la adunarea norilor de furtună care apasă pe capul fraților și surorilor noastre, a căror credincioșie față de Biserica Canonică este asemănatoare cu cea a mucenicilor, care sunt gata să sufere, dar să nu renunțe, să fie torturați, dar să nu fugă de sub acoperământul iubitei lor Biserici Strămoșești?

    Vremea necazurilor este o probă. În momentul apariției unei probleme, o lovitură din partea celor pe care i-am considerat prieteni, aliați și oameni asemănători nouă este deosebit de dureroasă. Cel care susține un dușman este un trădător. Un trădător te înjunghie întotdeauna în spate, și acest lucru este deosebit de amar.

    Dar cu noi este Cel care nu ne va trăda, care nu ne va înșela și care nu va da greș – Domnul și Mântuitorul nostru. Istoria este un ghem de contradicții, infirmități și păcate umane, dar nu este un proces incontrolabil; nu suntem părăsiți de Pronia lui Dumnezeu.

    Iar când noaptea cade în jurul Sfintei Rusii și păsările de pradă se adună flămânde peste trupurile celor căzuți pe câmpul de luptă, Domnul a oferit ajutorul Său preamilostiv – Îţi este de ajuns harul Meu, căci puterea Mea se desăvârşeşte în slăbiciune. (cf.2 Corinteni 12: 9). În consecintă, Rusia va rămâne în picioare. De ce ar trebui să ne temem de dușmanii noștri dacă Dumnezeu Însuși este cu noi?

    Când cineva vrea să asculte, aude. Setea noastră de unitate, dorința inimii noastre nu este încă auzită. Noi suntem dornici de unitate încă de la începutul anilor 1990, când am fost împărțiți în diferite state. Noi aspirăm la unitatea naturii spirituale – ei încearcă să ne împartă și acum vor să sfâșie trupul viu al Bisericii în bucăți, să vărsăm sânge, pentru că întotdeauna, când un organism viu este disecat, sângele este vărsat, iar durerea pătrunde în întregul corp. Dar vocile inimilor noastre nu s-au făcut încă auzite.

    Dar chiar și atunci când oamenii nu vor să ne audă, Dumnezeu ne aude mereu – Lui Îi vom adresa rugăciunile noastre, pe El Îl vom implora, și Îl vom ruga cu ochii în lacrimi. El ne ajută atunci când nimeni și nimic altcineva nu poate. El învie morții, vindecă pe cei bolnavi, îi află pe cei pierduți și îi salvează pe cei care pier.

    Timpul dăruit nouă are un destin special[7] Viitorul Sfintei Rusii este in curs de împlinire. Acest viitor depinde și de noi, de rugăciunile noastre, de aspirațiile noastre sincere și de participarea noastră activă la Unitate.

    Această împărțire nu prevalează niciodată – acțiunile celui care împarte, pentru a domni asupra celor împărțiți. Fie ca marea rugăciune părintească a Mântuitorului să se împlinească: „ Ca toţi să fie una, după cum Tu, Părinte, întru Mine şi Eu întru Tine, aşa şi aceştia în Noi să fie una, ca lumea să creadă că Tu M-ai trimis.Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.”(Ioan 17:21:26)

    O, Dumnezeule, nu lăsa ca trupul Sfintei tale Biserici să fie sfâșiat [prin schismă]!

    Apără de jefuire, turma Ta!

    Pentru ca Iubirea să nu se împuțineze în inimile noastre, ci să fie un garant al unității cu Tine și al unirii cu aproapele nostru!

    Amin!

    Note:

    1] Celebrul eretic și fondator al nestorianismului.

    [2] Un eretic care, opus lui Nestorie, a intrat în erezie până la extremitatea opusă.

    [3] Rugăciunea / imnul care, în Sfânta Liturghie, urmează / completează cea de-al doilea Antifon, după Slavă … și Acum și pururea.

    4] Una dintre cele mai cunoscute săbii ale Imperiului Roman, emblematică după reformele mariene. O sabie scurtă (în comparație cu săbiile medievale ulterioare) care trebuia să fie folosită împreuna cu un scut mare de protecție. Ulterior, gladius s-a extins în ceea ce se numește Spatha, care pare să fi devenit o sabie a erei migrației, după căderea Imperiului Roman, cunoscută sub mai mulți termeni precum „sabie francă”, „sabia erei vikinge” și așa mai departe.

    [5] Zulfiqar a fost o sabie legendară asociată cu Mahomed, care ar fi avut două lame sau două puncte diferite, într-un model care pare mai degraba fantezist decât istoric. Cunoașterea științifică și istorică a confecționării săbiilor indică faptul că un astfel de concept nu ar fi existat sau probabil nu ar fi fost practic. Dimpotrivă, dacă ar fi existat, nu avea două lame separate unite într-una în reprezentarea artistică tipică.

    6] Soldații elitelor turcești răpiți din familii creștine non-turce.

    7] Cuvântul soartă / destin înseamnă și nenorocire, care înseamnă în sine judecată. Cu alte cuvinte, timpul pe care l-am primit, Dumnezeu l-a insemnat cu un destin special și cu toții vom fi judecați pe baza voinței Sale, și astfel destinul nostru se va împlini, sau tot așa, dacă nu reușim oricum va trebui să ne marturisim pe noi înșine in fata Lui. La sfârșit, El judecă totul.

    https://orthodoxologie.blogspot.com/2019/11/pere-valery-dukhanine-constantinople.html

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s