A doua cădere a Constantinopolului

În anul 1054, după Naşterea Mântuitorului, Apusul s-a desprins prin schismă de Biserica lui Hristos. A căzut astfel una din cele cinci Patriarhii, Roma, cea care se bucura de o onoare deosebită, fiind capitala Imperiului Roman. În aceste circumstanţe, Constantinopolul a devenit un fel de capitală a Ortodoxiei, fiind a doua Patriarhie Ecumenică într-o ordine ce nu avea nimic de-a face cu dominaţia asupra întregii Biserici.

În anul 1453, Constantinopolul a fost cucerit de păgânii turci, care-l stăpânesc până în ziua de azi. Patriarhia Ecumenică de Constantinopol a avut multe de îndurat din partea acestora. Puterea ei a fost drasic îngrădită, privilegiile de odinioară desfiinţate, iar creştinii din oraş au fost persecutaţi şi alungaţi. Astăzi sunt într-un număr insignificant. Marea catedrala Sfânta Sofia a fost transformată în moschee. Cu toată aceasta situaţie grea, cu ajutorul Bisericilor surori, Patriarhia şi-a împlinit misiunea ei apostolică în Răsăritul Ortodox.

Declinul ei a început prin 1924, în vremea nevrednicului patriarh necanonic Meletie Metaxakis. Iniţial, acesta a fost caterisit pentru erezie. Vrăjmaşii Bisericii au găsit însă resursele de a-l aşeza pe tronul Patriarhiei Ecumenice şi, după cum vom vedea, acesta le-a slujit interesele cu multă tragere de inimă. Eroarea capitală pe care acesta a comis-o, a fost adoptarea calendarului gregorian, în locul celui iulian, după care se ocârmuiau Sărbătorile şi Sfintele Slujbe în Biserică. Această schimbare de calendar s-a vrut impusă tuturor Bisericilor Ortodoxe. Spre cinstea lor, unele au refuzat primirea calendarului iulian. Altele însă, printre care şi Biserica Ortodoxă Română, s-au conformat cerinţelor patriarhale şi astfel unitatea liturgică din Ortodoxie a fost grav tulburată. Miron Cristea, primatul de atunci, a fost recompensat prin ridicarea românilor la rang de Patriarhie, el fiind cel dintâi patriarh român.

În 1965, un alt patriarh nevrednic de Constantinopol, Atenagora, a convenit cu papa Paul al II-lea ridicarea simultană a anatemelor pronunţate în 1054. Faptul a fost văzut ca fiind împlinirea unui comandament ecumenist, prin care se urmărea netezirea căii pentru unirea ortodocşilor cu papistaşii. Cum am scris şi altădată, Atenagora nu avea acest drept. Ridicarea anatemei nu se justifica prin nimic, deoarece n-au dispărut cauzele care au generat schisma. Dimpotrivă, papistaşii au persistat în erezii, adăugând, iară şi iară, noi rătăciri doctrinei lor, cu totul străine Bisericii lui Hristos. Prin urmare, ,,ridicarea’’ anatemelor a rămas fără nicio consecinţă, aşa încât papistaşii se găsesc sub aceaşi anatemă, pronunţată la 24 iulie 1054 de un Sinod din Constantinopol.

Actualul patriarh, Bartolomeu, a întrecut cu totul ,,realizările’’ predecesorilor săi. Răul pe care l-a făcut Bisericii făcut omuleţul acesta mic şi ursuz, depăşeşte orice hotare canonice şi aduce Ortodoxia într-o stare de puternică tulburare. Impus şi susţinut de americani, Bartolomeu le slujeşte cu mult zel interesele, să le zicem ,,geostrategice’’. Din păcate, iraţionalul său e vecin cu nebunia. Spunând acestea ne gândim, înainte de toate, la faptul că el a fost vârful de lance în organizarea şi desfăşurarea pseudo-sinodului din Creta, pe care l-a prezidat cu mână de fier, asistat de serviciile secrete americane şi, se putea altfel?, de observatorii Vaticanului. Despre acest sinod s-a scris mult, se va mai scrie şi toţi oamenii de bună credinţă au remarcat ereziile pe care acesta vrea să le introducă în Biserică, bineînţeles sub masca mincinoasă a grijii faţă de mântuirea oamenilor.

Să ignori toate Sfintele Canoane, să încalci brutal Sfânta Tradiţie a Bisericii, să te porţi cu atâta duşmănie faţă de Sfânta Biserică Ortodoxă Rusă, singura canonică şi legitimă, şi să acorzi autocefalia unei ,,biserici’’ de strânsură, cum este cea ucraineană, înseamnă un act de cutezanţă luciferică. Asta a făcut Bartolomeu din Constantinopol, eretic şi schismatic deopotrivă. Ce s-ar putea mai rău?

Patriarhia Ecumenică din Constantinopol a avut pe tronul ei Patriarhii Sfinţi, Patriarhi cinstiţi şi patriarhi eretici. Istoria Bisericii l-a aşezat pe fiecare la locul cuvenit. De numele lui Bartolomeu nu putem lega decât această a doua cădere a Constantinopolului. Dacă prima, cea din 1453, a fost o cădere politică, administrativă şi militară, cea de-acum e infinit mai gravă, deoarece se referă la căderea unei Patriarhii Ecumenice, datorită unui personaj malefic, generator de erezie, schismă şi mare tulburare. Ridica-se-va Constantinopolul vreodată? Să dea Bunul Dumnezeu, dar eu mă îndoiesc.

Presbiter Ioviţa Vasile

Teze şi antiteze în spaţiul ortodox românesc (III)

Dumnezeu fericeşte, prin scrisul Psalmistului David, pe aceia care n-au umbat în sfatul necredincioşilor, în calea păcătoşilor nu au stat şi au refuzat să stea pe scaunul hulitorilor (Psalmul  1,1). Am socotit de cuviinţă să adresez o sumă de întrebări ierarhilor români, cei care străbat drumurile ecumeniste ale lumii spre a se întâlni cu cei din afara Bisericii, învârtoşaţi în rătăcirile lor. Iată-le:

Cum puteţi să vă aşezaţi la[v1]  aceaşi masă, sub acelaşi acoperiş cu rătăciţii care, prin învăţătura lor, hulesc pe Mântuitorul nostru Hristos şi pe Preacurata Fecioară Maria? Ce dialog puteţi avea cu aceia care nu-i recunosc pe Sfinţii Apostoli şi pe niciunul din Sfinţii lui Dumnezeu? Ce le-aţi spus acelora care nu recunosc Crucea lui Hristos, batjocoresc sfintele icoane, şi persistă în rătăcirea lor? Nu v-aţi simţit jenaţi în prezenţa celor care tăgăduiesc Biserica Ortodoxă ca fiind unica întemeiată de Mântuitorul Hristos şi, mai mult, i-aţi ridicat la rangul de ,,biserici’’? Respectaţi, în continuare, pe cei care tăgăduiesc Sfintele Taine ale Biserici, vă neagă harul preoţiei şi vă aşează în rând cu pastorii neo-protestanţi? Le-aţi spus măcar o dată că ei, neavând Sfinte Taine, trăiesc în desfrâu, în afara Tainei Sfintei Cununii, păcat suficient pentru a nu-şi dobândi mântuirea?Aţi atras vreodată atenţia anglicanilor şi celorlalţi că fac un păcat imens, ,,hirotonind’’ femeile? V-aţi simţit bine în prezenţa acelora care încurajează şi practică perversiunile sexuale? Aveţi cugetul împăcat după ce l-aţi primit pe ereticul Francisc, cel hulitor şi tăgăduitor al lui Dumnezeu? Ne puteţi da măcar un exemplu de rătăcit, cu care aţi stat la masă, căruia i-aţi propovăduit adevărul şi l-aţi adus la Dreapta Credinţă? Dacă nu, de ce spuneţi că propovăduiţi Adevărul şi mărturisiţi în faţa rătăciţilor, în organismele ecumeniste, când noi ştim bine că acolo prozelitismul e interzis cu asprime?

Întrebările ar putea fi mult mai numeroase. Mă limitez la cele de mai sus, mai ales că sunt retorice şi, oricum, răspunsurile le ştim. Nimeni din cei vizaţi nu se va osteni să vină cu vreun răspuns. Expunând tezele şi antitezele de mai sus, las fiecărui cititor libertatea de a face propria sinteză.

Presbiter Ioviţa Vasile

---

 [v1]

Teze şi antiteze în spaţiul ortodox românesc (II)

4.,,Din punct de vedere ortodox, ecumenismul lucid nu este o nouă dogmă de credinţă, ci o atitudine spirituală de dialog și cooperare între creștini, în locul polemicii pline de ură confesională și al confruntării violente, care s-au manifestat secole de-a rândul în istoria creștinismului’’.

Oricât încercaţi să daţi ecumenismului o faţă atrăgătoare, numindu-l ,,lucid’’, rămâne adevărul că acesta e colecţia tuturor ereziilor şi rătăcirilor lumii.

Biserica Ortodoxă n-a urât pe nimeni, nu s-a manifestat în mod violent faţă de cineva, decât că a fost ţinta urii şi violenţelor altora, a papistaşilor, bunăoară. Vedeţi isprăvile acestora în Transilvania, după ,,unirea’’ de la 1698 sau cele din Constantinopol sau Sfântul Munte Atos. ,,Atitudinea de dialog şi cooperare’’ pe care o invocaţi este lipsită de vreun rezultat pozitiv. Dimpotrivă, oamenii s-au dezbinat şi mai mult, sectele au proliferat, disensiunile s-au adâncit.

5.,,Clericii, monahii şi mirenii implicați în acțiuni de răzvrătire şi denigrare a Sinodului din Creta, ignorând faptul că un Sinod nu poate fi judecat decât de către un alt Sinod, vor fi chemaţi la îndreptare prin dialog pașnic…’’

Nu-i absolut necesar ca un Sinod să fie judecat de un alt Sinod. Judecata o face Poporul lui Dumnezeu, Biserica, prin respingerea sinoadelor eretice sau tâlhăreşti, ori prin receptarea Sfintelor Sinoade Ortodoxe ca fiind Ecumenice. Sinodul tâlhăresc din 449 n-a fost condamnat de un Sinod Ortodox ulterior. Nu era necesar să se demonstreze evidenţele. Sinodul eretic din 756, cu 338 de episcopi, a hotărât că sfintele icoane trebuie îndepărtate din biserici şi case şi nu s-a convocat un Sinod Ortodox spre a-l combate. În schimb, Poporul lui Dumnezeu s-a ridicat împotriva acestor silnicii sinodale, de care, dacă am fi ascultat, eram astăzi cu toţii iconoclaşti.

Dialogul paşnic cu clericii, monahii şi mirenii pentru îndreptare, s-a văzut în Parohia Schit – Orăşani, când jandarmii au forţat uşile şi au profanat sfântul locaş. S-a văzut şi cu ocazia vizitei papei Francisc, când protestatarii paşnici au fost îndepărtaţi cu brutalitate de aceiaşi jandarmi, pentru vina de a fi atras atenţia că papa nu e dorit în spaţiul ortodox, fiind eretic.

6.,,În această privință, de remarcat este şi hotărârea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Bulgare care, deşi are unele observații critice şi a propus amendamente viitoare la unele documentele ale Sinodului din Creta, totuși a hotărât: „să păstreze comuniunea fraternă, euharistică, spirituală, dogmatică şi canonică cu toate Bisericile Ortodoxe locale – atât cu cele care au participat la Sinodul din Creta, cât şi cu cele care nu au participat”.

Dacă sinodul din Creta a fost ,,mare şi sfânt’’, cum explicaţi faptul că un alt Sfânt Sinod, cel al Bisericii Ortodoxe Bulgare, s-a pronunţat critic la adresa sa, şi chiar a propus amendamente pentru îndreptarea celor hotărâte acolo?

7.Şi o ultimă chestiune. Nu aveţi, sau vă prefaceţi că nu aveţi proprietatea termenilor şi vorbiţi de răzvrătiţi, denigratori, dezbinători. Cu ,,răzvrătiţii’’ am văzut cum stau lucrurile. ,,Denigratori’’ n-au voie, în viziunea dumneavoastră, să se pronunţe în niciun fel asupra celor hotărâte în Creta, cu alte cuvinte inteziceţi Poporului agonisit de Dumnezeu să recepteze sau să respingă un sinod. Personal, îmi place să fiu numit ,,dezbinător’’, deoarece m-am dezbinat de erezie şi de cei care vor să o introducă în Biserică.

Presbiter Ioviţa Vasile

Teze şi antiteze în spaţiul ortodox românesc (I)

Citeam comunicatul mai vechi al Sinodului Bisericii Ortodoxe Române, din care am ales o sumă de pasaje pe care le voi reproduce, cu observaţiile de rigoare.

1.,,S-a luat act cu mâhnire de evoluția recentă în România a reacțiilor negative referitoare la receptarea Sfântului și Marelui Sinod al Bisericii Ortodoxe (Creta, 2016)’’.

Vă miraţi, cu mâhnire, că Biserica refuză să recepteze pseudo-sinodul din Creta aşa cum vă doriţi. Acesta n-a fost sfânt, ci eretic, iar ca reprezentare a fost unul mititel, de circa 16 la sută din pliroma Ortodoxă, cu ierarhi docili, aleşi pe criterii de obedienţă, fără drept de vot, supuşi unor presiuni externe şi umiliţi, percheziţionaţi la intrare în sală ca nişte infractori de rând. Celorlalţi ierarhi, circa 84 la sută, li s-a interzis participarea, nu cumva să strice socotelile organizatorilor. Biserica Ortodoxă Rusă cu, pondere de 75 la sută din Ortodoxie, n-a participat; Biserica Ortodoxă Bulgară n-a fost prezentă şi s-a pronunţat critic la adresa pseudo-sinodului; Biserica Ortodoxă Georgiană a fost absentă şi a dezaprobat hotărârile din Creta; Patriarhia Ecumenică a Antiohiei a refuzat să fie părtaşă la un sinod eretic. În acest context, care a fost sfinţenia şi mărimea adunării cretane?

2„Sinodul din Creta nu a formulat dogme noi, ci a mărturisit că Biserica Ortodoxă este Biserica Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolească a lui Hristos” .

Nu s-au formulat dogme noi, dar sunt atacate cele vechi. Exemplul cel mai elocvent este dogma unicităţii Bisericii Ortodoxe a lui Hristos, cuprinsă în Simbolul de Credinţă. Ce valoare şi credibilitate mai are mărturisirea faptului că noi credem într-Una Biserică, când, alături de aceasta, sectele, confesiunile şi rătăcirile lumii sunt recunoscute ca fiind ,,Biserici’’? Cu aceasta aţi vrut să desfiinţaţi hotarul dintre Dreapta Credinţă şi erezie. Chiar ne facem că nu observăm absurdul şi contradicţia acestor mărturisiri?

3.,,Cu toate acestea, constatăm cu durere în suflet că, în mod pătimaş și dăunător, unele persoane răzvrătite au indus în eroare pe unii clerici şi credincioși afirmând în mod fals şi denigrator că Sinodul din Creta ar fi proclamat ecumenismul ca dogmă de credință, iar unii clerici, crezând acest neadevăr, au întrerupt în mod necanonic pomenirea ierarhului lor, tulburând pacea şi unitatea Bisericii, prin atitudinea lor dezbinătoare’’.

Documentele din Creta sunt îmbibate de îndemnuri la îmbrăţişarea şi practicarea ecumenismului, în diferitele sale organisme. Aveţi pretenţia ca toate hotărârile cretane să fie impuse şi receptate de Biserică, lucru care nu se întâmplă. Nu numiţi ecumenismul explicit ,,dogmă de credinţă’’, dar îi atribuiţi tacit valoare de dogmă.

Întreruperea pomenirii ierarhilor este perfect canonică. Dacă vreti să vă convingeţi, citiţi Canonul 31 Apostolic şi Canonul 15 al Sinodului I II din Constantinopol. Întreruprea pomenirii nu este răzvrătire, adică răscoală. Este o modalitate extrem de delicată, aleasă de Sfinţii Părinţi, pentru a atrage atenţia că erezia a pătruns în Biserică. Ierarhii n-au fost atinşi nici măcar cu o floare, şi-atunci unde e răscoala?

Presbiter Ioviţa Vasile