Săptămâna de întinăciune ecumenistă: ,,Când înmulţiţi rugăciunile voastre, nu le ascult. Încetaţi odată!’’ (Isaia 1, 15-16)

Credincioşii noştri au numit-o ,,săptămâna de spurcăciune’’ care e pe deplin justificată, având în vedere anii petrecuţi de ecumenişti în erezie.

Văzând programul acestei săptămâni negre, şi lista sectelor participante, încerc să anticipez conţinutul cuvintelor de ,,învăţătură’’ pe care aceştia le vor rosti, potrivit ereziilor pe care le răspândesc cu asiduitate.

1.Secta papistaşă (romano-catolică). Primul lucru, va fi să ne atragă atenţia asupra ,,sfântului părinte’’ Francisc, prietenul şi susţinătorul homosexualilor pe care nu-i mustră, ci-i încurajează în pornirile lor păcătoase. Ne vor spune că Francisc ţine locul lui Hristos aci pe pământ şi, ca atare, este infailibil, adică nu poate greşi. Orice spune el, are autoritatea unui cuvânt rostit de Mântuitorul! Faptul că papii L-au înlăturat pe Dumnezeu din învăţătura lor, spunând că evoluţionismul satanic al lui Darwin explică apariţia vieţii pe pământ, nu deranjează niciun papistaş. Dimpotrivă, ei cred orbeşte în ce spun Francisc şi înaintaşii lui şi nu simt nicio mustrare de conştiinţă. Desigur, cuvântul papistaşului va fi mult mai amplu şi va cuprinde şi celelalte erezii şi rătăciri decretate de pe ,,sfântul scaun’’.

2.Secta Greco-catolică. Nu vor spune altceva decât fraţii lor întru papistăşie. Vor ocoli cu grijă răul pe care l-au făcut neamului românesc, dezbinându-l, pentru a obţine ,,priviligheomurile’’ de care se bucurau cei străini de neam şi de Biserică, în Transilvania. Nu vor pomeni numele niciunui Sfânt Mucenic pe care ei l-au ridicat, prin nelegiuirile lor, în Biserica Ortodoxă Română. Vor pomeni, în schimb. numele pseudo-episcopilor lor eretici, ,,canonizaţi’’ de Francisc, care au refuzat să revină la Biserica Mamă. Vor pomeni numele lui Sofronie Drincek, ocupantul samavolnic al scaunului Episcopal al Oradiei, trecut de câteva luni la secta lor, şi care refuză cu încăpăţânare să părăsească sediul episcopal.

3.Secta evanghelică lutherană C.A. Aceasta este secta în care se bălăceşte Klaus Iohannis, dacă nu greşesc. Vor spune că pentru mântuire nu sunt necesare faptele bune. E de-ajuns să avem credinţă, fie şi eretică, şi ne vom mântui. Vor face referiri blasfemiatoare la adresa Maicii Domnului, a tuturor Sfinţilor, în aplauzele frenetice ale ,,ortodocşilor’’ prezenţi. Vor batjocori Sfânta Cruce şi se vor pronunţa împotriva Sfintelor Taine ale Bisericii lui Hristos şi multe altele. Vor desfiinţa Preoţia ca Sfântă Taină, şi vor spune că orice persoană poate fi preot şi multe altele.

4.Secta reformată calvineum, adică aceea ,,întemeiată’’ de ereticul Jean Calvin. În esenţă, predicatorul lor va susţine, sus şi tare, că Dumnezeu a predestinat pe unii la viaţă veşnică, iar pe alţii la osândă veşnică. Oricât s-ar strădui omul, nu va putea schimba această ,,hotărâre a lui Dumnezeu’’! Absurdul ridicat la cote paroxistice. ,,Ortodocşii’’ îşi vor exprima adeziunea la învăţătura ,,fraţilor’’ calvini, din prea-plinul iubirii lor.

5.Secta anglicană. Reprezentanrul ecesteia va elogia ideea lor de a ,,hirotoni’’ femei în cele trei trepte. Aşa că urmându-i, vom avea şi noi în curând femei-episcop, femei-preot şi femei-diacon. Cealaltă linie de forţă a propovăduirii lor va fi faptul că homosexualii sunt bineveniţi la preoţie, deoarece pe aceştia aşa i-a creat Dumnezeu.

6.Secta armeană. Aceştia s-au despăţit de Biserica lui Hristos la anul 451. Atunci au lepădat adevărul şi au îmbrăţişat erezia prin care ne spun că Mântuitorul nostru Iisus Hristos a avut o singură fire, din care pricină se numesc monofiziţi. Aceştia sunt sub anatema Bisericii, ceea ce nu-i împiedică pe ,,ortodocşii’’ români să-i numească ,,biserică’’ şi să se înfrăţească cu ei. Din prea mare iubire, se înţelege.

7.,,Ortodoxul’’ va vorbi în numele Bisericii lui Hristos. Dinadins l-am lăsat la urmă. Încerc să intuiesc ce va spune ,,reprezentantul’’ ecumeniştilor români. Va cita cuvintele Mântuitorului Hristos ,,toţi să fie una’’, şi le vor tălmăci  nu în buna tradiţie a Bisericii, ci aşa cum le convine lor. Ne va spune că erezia e una cu Dreapta Credinţă, secta e totuna cu Biserica, lumina se potriveşte cu întunericul, necredinţa e dreaptă credinţă, idolatria dovedită a papei Francisc e lucru de dorit, că Sfintele Scripturi trebuie rescrise, fiind depăşite, că iadul nu există deoarece Fiul lui Dumnezeu nu a vorbit drept, că între Hristos şi Veliar există o înţelegere, în pofida a ceea ce spune Sfântul Apostol Pavel (II Corinteni 6, 15).

Va vorbi cu aplomb despre iubirea care trebuie să ne unească. Nu vă lăsaţi înşelaţi. Ecumeniştii români nu iubesc pe nimeni. Ei iubesc slava deşartă, mulţimea arginţilor murdari, rangurile trecătoare, laudele naivilor, trădarea, vânzarea de fraţi, temenelele, mesele îmbelşugate, călugăria de faţadă, minciuna, făţărnicia, duplicitatea şi multe altele.

Acestea sunt ,,valorile perene’’ împărtăşite de ecumenişti, aşa încât nu greşesc credincioşii noştri când spun că începe ,,săptămâna de spurcăciune’’.

Presbiter Ioviţa Vasile

4 gânduri despre „Săptămâna de întinăciune ecumenistă: ,,Când înmulţiţi rugăciunile voastre, nu le ascult. Încetaţi odată!’’ (Isaia 1, 15-16)”

  1. Reprezentantul „patriarhiei” (am pus ghilimelele de rigoare intrucat ei nu mai au nimic in comun cu Ortodoxia, decat de fatada) cred ca va fi Varlam Ploiesteanu, bineinteles cu cei de la manastirea casin, care evident se vor „ruga” antihristului, dar la ce si pt ce se vor ruga, numai ei stiu, cert este ca ei duc in inselare si amagire pe ft multi, acolo la Casin ca si in multe alte locuri, ereziile se propovaduiesc la intensitate maxima

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s