Parintele marturisitor Iustin Parvu: Traim intr-un veac al minciunii si al instelarii (III)

Lucrurile sunt prezentate cu înşelăciune. Întâi se face pacea şi după aceea războiul

 Asistăm acum la o demascare a masonilor şi a societăților masonice şi ei înşişi încep să îşi facă lucrările cunoscute. Păi, la ce să mai stea ascunşi, dacă şi-au atins țelul? Acum conduc lumea şi mai trebuie şi să ni le închinăm. Acum nu mai au niciun secret. Aminteam mai devreme de şedințele care au rostul de a ne reeduca. Acelaşi lucru este valabil şi pentru întrunirile ecumeniste. Se poate întâmpla ca să participi inițial la aceste întruniri cu intenții bune, şi să ajungi să te trezeşti ecumenist. Păi, asta se şi urmăreşte, aici e şi înşelătoria. Îți prezintă lucrurile cu înşelăciune, ca şi cum ei ar fi doritori de pace şi plini de iubire, dar în spate se ascunde dorința demonică, supusă sistemului politic, de a denatura adevărul, de a-ți perverti credința. Nimic nu se începe fără reuşită. Dacă din planul sionist au făcut parte aceste întruniri ecumeniste, asta înseamnă că ele au şi un scop precis, pe care, de altfel, îl vor şi atinge. Ei întâi fac pacea şi după aceea războiul.

Dacă adunările ecumeniste ar avea scopuri sincere şi nobile, nu s-ar întruni în în locuri pline de erezii şi păgânisme

Totul este foarte calculat cu câteva decenii înainte. La ora actuală este o lucrare mare de înşelăciune. Aşa cum pescarul, de pildă, la pescuit are o scânteie mică acolo, deasupra apei, care pluteşte; peştele o vede şi vine repede din adânc să prindă momeala, şi este prins. Dacă într-adevăr ar avea nişte scopuri sincere şi nobile aceste adunări ecumeniste, nu s-ar întruni în hotelurile cele mai luxoase sau în locurile cele mai pline de erezii şi păgânisme. Noi cunoaştem cele şapte soboare ecumenice, aceste sinoade erau în puterea harului lui Dumnezeu. Făceau privegheri îndelungi, cu post şi nevoință, liturghie, şi abia apoi se făcea conferința comună, unde dezbăteau toate problemele. Pentru întâlnirile acestea erau alese locurile dintre cele mai simple, cele mai modeste, cu încărcătură duhovnicească. Pentru că se adunau acolo să vorbească în cinstea suferințelor, în cinstea chinurilor şi a necazurilor prin care au trecut generațiile acestea.

Noi, dacă ne pregătim cu maşini de lux, la viteză maximă, în hotelurile cele mai alese, cu ce respect ne apropiem de jertfa aceasta? Evreii însă ştiu cum. Nu ați văzut cum se bat evreii cu capul de Zidul Plângerii!? Păi ei ştiu să îşi cinstească înaintaşii mai degrabă decât ne cinstim noi sfinții. Bat acolo ca berbecii în zidul acela, desigur un act primitiv, dar aşa primitiv cum este, acela stă la baza adevărului iudaic şi întreține respectul şi evlavia. Noi îndată punem mâinile în buzunar şi trecem cu uşurință peste tradiție, peste bogăția istorică şi culturală a Bisericii şi a neamului, că nu ne pasă nouă „noi trăim acum alte vremuri, altă conjunctură, noi suntem oameni « deştepți », « evoluăm » altfel şi, de fapt, ne deformăm. Toată această falsitate care a apărut în lumea noastră nu are alt scop decât să stânjenească şi să submineze toată tradiția şi convingerile unui neam.

O blasfemie la adresa suferinței: străinul îşi expune teoria bagatelizantă, iar românul râde bătându-şi joc de suferința unui neam întreg

Noi, când facem o comemorare a martirilor noştri, să o facem în aşa fel încât să insufli un respect față de eroi, martiri, mărturisitori; nu trebuie compromisă jertfa şi lucrarea lor, amestecând-o cu tot felul de teorii mizere ale străinilor, atâta timp cât toată viața lor ei (evreii) au urât tot ce a fost valoros în țara noastră. Dar se fac studii de martirologie tot în hoteluri, tot cu străini, al căror neam i-a torturat pe martirii noştri. Străinul îşi expune teoria lui bagatelizantă, românul nostru râde şi în felul acesta ne batem joc de suferința unui neam întreg. Dacă nu trăieşti martirologia este ca şi cum te-ai duce la apă şi te întorci cu găleata goală. Martirologia nu se face în laborator şi în eprubetă, ci prin trăire. Păi cum să se pogoare harul lui Dumnezeu cu mâinile în sân şi cu țigara în gură? Pentru ei, acest martiriu este un parfum ortodox. Aceasta este o blasfemie la adresa suferinței. În timp ce ei şi-au jertfit viața lor, au stat înghețați în celular, înfometați, maltratați şi câte şi mai câte metode de tortură, din care Harul lui Dumnezeu pe mulți i-a scos nevătămați.

Izbânda e a lui Dumnezeu, nu a oamenilor

La astfel de înşelare şi minciună trebuie să reacționăm, măi, cât mai « latin », pentru că latinul nu contemplă apa care se duce la vale, şi în urma lui e prăpădul. Latinul acționează. Cu toții avem mare vină, pentru că nu ne facem datoria la timp. Fiecare poate şi e dator să contribuie cu ceva ca să scoată din noroiul acesta al străinilor şi ereticilor adevărul la suprafață. Măcar un paraclis să ne silim să facem şi noi, o metanie bătută din neputința noastră. Noi nu trebuie să căutăm soluții lumeşti, dar fiecare să mărturisească şi să lucreze după putere la locul în care este, şi Domnul va da soluția; Domnul este cel care aduce roadele şi El le rânduieşte pe toate, noi numai să ne aflăm lucrând țarina şi ogorul. Izbânda e a lui Dumnezeu, nu a oamenilor. Este nevoie de un număr mare de rugători, astfel încât să se simtă puterea rugăciunii şi să ardă planurile antihriştilor.

Când stai cu spatele la adevăr, ce mai vezi ?

Există şi un pericolul de a cădea în zelotismul imatur care duce la schisme sau alte rătăciri, după cum ştim că a procedat Părintele Nichita de la mănăstirea Brâncoveni, despre care se tot discută. Este o încercare de a da o lovitură unității Bisericii noastre. Pentru că toate aceste atitudini extreme, care nu au altă finalitate decât fărâmițarea în alte şi alte schisme, sunt lucrarea tot a serviciilor speciale, care şi-au infiltrat oamenii spre a realiza această dezbinare. Iar bieții creştini naivi, sau creduli, cad în plasa lor. Dar ca să faci un astfel de act, este nevoie şi de puțină mândrie, să te crezi tu puțin mai special, vrednic de harul şi mântuirea lui Dumnezeu. Toate aceste ,,biserici’’ schismatice şi rătăcite pot reveni la Trupul Bisericii din care s-au desprins, doar atunci când capii lor îşi vor înmuia cerbicele şi se vor smeri să recunoască adevărul. Dar cum să îşi piardă ei scaunele şi autoritatea? Doar aşa am mai putea nădăjdui la o revenire a lor. Părintele Nichita era un duhovnic deosebit, care aduna oameni în jurul lui şi îi învăța o conduită bună, dar uneori se poate ca şi din cauza mândriei să aluneci. Mai greu este că după tine se duc valuri şi valuri de ucenici, şi te faci pricină şi începătură a căderii şi altor suflete. Încrederea în propriile forțe şi propriile cunoştințe mereu a dat greş. Părintele Nichita este victimă a propriei sale înşelări. Ce înseamnă a minți? A te ascunde în spatele unui adevăr. Şi atunci când stai cu spatele la adevăr, ce să mai vezi?

Cu smerenie şi haina demnității, să facem din țara asta un Canaan de rugăciune

Dacă noi am avea o stare de rugăciune cum se cuvine unui creştin, am avea puterea să întoarcem răul spre bine. Să facem din țara asta un Canaan de rugăciune. Iar dacă vom avea smerenie, Dumnezeu ne va învrednici şi de darul rugăciunii care să ridice solzii de pe ochii minții. Dar o smerenie îmbrăcată în haina demnității, o smerenie nesupusă potrivnicilor lui Hristos, aceasta ne va acoperi şi vom trece prin cuptorul cel de foc al ispitelor nevătămați”.

18 octombrie, 2010

4 gânduri despre „Parintele marturisitor Iustin Parvu: Traim intr-un veac al minciunii si al instelarii (III)”

  1. In toamna anului 2010 parintele Nichita Pascan, alaturi de o parte a obstii de maici de la Man. Brancoveni, Slatina, s-a rupt de Biserica Ortodoxa Romana pentru a “migra” in cadrul unei “biserici” stiliste grecesti cunoscute si sub numele de sinodul lamienilor. Ingrozitoarea schisma nu a fost altceva decat deznodamantul previzibil al trufiei parintelui Nichita, care refuza sa con-slujeasca cu PS Sebastian al Slatinei, pe care o considera “eretica”, dar si al unei propagande asidue depusa in obste de cativa “agenti” promotori ai stilismelor si schismelor “adevarate ortodoxe” de tot felul si de toata natia. Schisma fostului parinte Nichita a fost, astfel, si apogeul unui curent de vehementa si sectara contestare a BOR pe motivul noului calendar si al ecumenismului, intretinut, prin conferinte si numai, inclusiv de teologi-vedeta, bloguri extremiste sau stiliste etc.

    In urma celor intamplate Episcopia Slatinei l-a caterisit pe duhovnicul Man. Brancoveni. Ulterior, doua maici din randul celor care fugisera peste hotarele tarii si ale… Bisericii, au revenit la ortodoxie, fiind primite inapoi, prin mirungere, tot la Man. Brancoveni.

    Aflam ca, intr-un mod cu totul tipic pentru gruparile sectare, fostul parinte Nichita Pascan si-a continuat ratacirea, iesind din “sinodul lamienilor”, pe motiv ca nu ar fi conform cu “purismul” canonic, pentru a intra in schisma “sinodului mateitilor“, undeva in Insula Ciprului. Cu aceasta ocazie au publicat o noua “marturisire”, in care reia, la fel de amatoristic, acuzele la adresa BOR, si aduce propriile justificari pentru alegerea noii grupari schismatice de apartenenta.

    Numele de “mateiti” al acestei grupari provine de la monahul Matei, facut “arhiepiscop” de cei cativa episcopi care se rupsesera canonic de Biserica Greciei dupa adoptarea partiala a noului calendar in deceniul 3 al secolului trecut. Matei a fost liderul stilismului zelotist extrem, considerand ca Biserica Greciei (si, prin extensie, toate bisericile nou-calendariste) este lipsita de har, spre deosebire de gruparea florinitilor, de pilda, care refuzau sa se pronunte pe aceasta tema intr-un mod categoric. De schisma mateitilor s-a apropiat, la un moment dat, si Gheron Iosif Isihastul, insa, primind instiintare de la Dumnezeu, s-a intors grabnic in Biserica Dreptslavitoare si in ascultarea de Patriarhia Ecumenica.

    Mateitii au cativa reprezentanti si in Romania, prezenta lor fiind posibila, cum altfel, printr-o schisma intervenita in schisma stilistilor romani de la Slatioara. Astfel, “episcopul” Cozma Lostun a fost cel care, dupa ce a rupt relatiile cu BOSV, a intrat in legatura cu “sinodul mateit”, pe atunci condus de “Arhiepiscopul”Andrei.
    Sa ne rugam Bunului Dumnezeu sa uneasca cu Sfanta Sa Biserica“pe cei ce s-au departat de la dreapta credinta si care intunecandu-se cu eresurile, se afla intru pierzare, luminandu-i cu stralucirea cunostintei Sale”.
    Mai multe amanunte puteti gasi aici:

    http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/erezii-schisme-rataciri-sminteli-inselari/nichita-pascan-fostul-parinte-de-la-brancoveni/

    Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s